Din 501 echipe

Mihaela Ciolacu, un nume dintr-o zi de duminică

duminică, 31 mai 2015, 3:20

La televizor, fotbalul feminin e somnolent.

Dar ce nu e somnolent la televizor, în afara cooking show-urilor, unde „o reducțieeee de fructeeeee de păduuuure” se anunță cu vocea unui Darth Vader isteric?!

Din tribună, începi să realizezi poveștile. Csilla Balasz, numărul 7 de la Odorhei, este aceeași fată care într-unul dintre anii trecuți a jucat cu mîna în ghips. A fost golgeter, iar echipa ei a cîștigat de două ori competiția.

Astăzi însă, Colegiul Tehnic Banyai Janos din Odorheiu Secuiesc are în față trupa de la Liceul cu Program Sportiv Cluj.

Competiția? Cupa Liceelor Coca-Cola, organizată de Gazetă și finanțată de Coca-Cola, ca să avem disclaimerul exact. Coca-Cola în licee?! Nu sînt multe companii globale care să înțeleagă nevoia unei competiții pentru liceeni, derulată în 26 județe plus București vreme de trei luni, cu 501 echipe de băieți și fete înscrise, cărora li se decontează totul.

Din tribună, prejudecățile despre fotbalul feminin se aplatizează. Laura Desmerean, de la clujence, are o tehnică super. Iar colega ei Mihaela Ciolacu, fundașul central al clujencelor, ar ieși în primii 10 apărători ai Ligii 1 la un concurs de știință a jocului. E o exagerare? Bine, ar ieși în primii 12, mai jos în nici un caz! Nu să joace împotriva băieților la același nivel, e o imposibilitate fizică, ci să înțeleagă și să aplice fotbalul, despre asta vorbim.

Ca și celelalte vedete ale competiției, Mihaela joacă în echipa națională de junioare. Pe dreptunghiul din Parcul Tineretului dă mai multe pase filtrante decît Tamaș, îmi pare rău, ăsta e adevărul. Sigur e o competiție pe teren mic, fetele au o viteză în minus, comparăm mere cu pere, însă ideile și perspectiva sînt aceleași pe orice teren din lume.

Finala fetelor se termină 15-5 pentru clujence. Începe finala băieților.

Clujencele sînt la primul lor titlu în Cupa Liceelor. Dar, în fond, nu asta contează. Din miile de puști și puștoaice care au compus cele 501 echipe unii vor încerca să meargă în direcția performanței.
Iar restul au ales să facă un pic de sport. E banal, tocit și simplu, atît de simplu că nu se mai face aproape de loc.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

nelu  •  31 mai 2015, 16:03

D-le Tolontan, aş vrea stiu părerea d-voastră, ASA trebuie sau nu să fie retrogradată în cazul „Mită din elicopter „

Ciprian  •  31 mai 2015, 16:46

@nelu
Stelistul tot stelist.

Mihai B.  •  31 mai 2015, 16:54

Ce are compania respectivă special este că produce o băutură care are doar efecte negative asupra sănătății tinerilor.

fotbal  •  31 mai 2015, 17:28

am fost acolo si mi-a placut ce am vazut. darth vader isteric?! de la 4 pm rad si nu sunt semne ca mi-ar trece!

pawn  •  31 mai 2015, 17:31

politically correct ar fi sa ne dati si o relatare a palpitantului campionat de inot sincron masculin. sau de gimnastica ritmica masculina. sau nu.

testrun  •  7 ianuarie 2016, 15:37

test RUN3. pls sterge

Comentează