duminică, 31 mai 2015, 10:47
Acum să vezi înjurături.
Dacă mai ținea sezonul, Steaua ar fi continuat să cîștige trofee fără pretenția de a entuziasma prin joc. Sau, cînd reușește spectacolul, o face în fața unor echipe aflate în regim de supraviețuire. Precum ”U” Cluj în această seară.
Ce contează, fotbalul filtrează gloria prin statistici, nu prin artificii pe teren, vor spune suporterii echipei.
Dacă e așa, hai să rostim principalul argument statistic al Stelei în acest an: banii. A fost una dintre puținele echipe cu buget serios și cu salariile la zi. Altfel, ce rost are să ai pe hîrtie lefuri de 20.000 de euro pe lună precum cei de la ASA și să nu le încasezi?!
Niciodată să nu le mai iei, că e greu de imaginat că eroii de la ASA își vor mai recupera banii de la o echipă în pragul colapsului financiar.
Un sfert din cluburile campionatului au fost în insolvență declarată, o jumătate în faliment cronic și mai rămîn cîteva echipe, dintre care de departe cea mai puternică financiar a fost cea din Ghencea. Într-un anume sens, contabilitatea a luat titlul.
Nu vă place Becali? Nici nu e nevoie.
Dar o bună parte din aceste trofee le-a cîștigat prin felul în care și-a gestionat clubul. Nu plătind jucătorii echipelor adverse, așa cum proceda altădată, ci plătindu-și la timp și cu salarii corecte fotbaliștii. În timp de criză se vede treaba că e suficient.
În continuarea aceleeași filozofii, el l-a adus acum pe Rădoi. De ce? În concepția lui Becali, un antrenor al Stelei trebuie să aibă o mare calitate, dincolo de aceea de a putea negocia cu el: inteligența. Să fie, așadar, un tip care să poată stăpîni echipa. Să nu-l șmecherească jucătorii, cum s-ar exprima patronul.
În rest, e treaba conducerii să-l sprijine pe ”principal”. Să-i pună niște secunzi capabili, un preparator fizic bun și să-i transfere fotbaliști ca lumea. Să-i ofere resurse și liniștea financiară.
Nu riscă făcînd așa și crezînd că, practic, el, ca patron, poate să transforme aproape pe orice fost fotbalist cu IQ special într-un antrenor demn de Steaua? Ba da, riscă, dar, în ciuda înjurăturilor care vor veni, adevărul e că Becali a intuit corect, în toți acești ani, drumul Stelei.
Pentru că a schimbat sigla, pentru că e dominator, pentru că se amestecă peste antrenor, Becali nu e nici iubit și nici respectat. Dar nimic nu-l poate împiedica să fie consemnat.
E dreptul vostru să-l înjurați. Și e credința lui că n-a greșit.
Steaua a ajuns la al treilea titlu consecutiv și la primul event din 1997. E ceva pentru copilul familiei de machidoni care-și număra banii în diminețile reci cînd era trimis la piață și visa să conducă lumea.
corneliu • 2 iunie 2015, 10:26
Cum, necum este o reteta de succes. S-au dus timpurile romantice cand un fiu de dictator, a fost lasat de parinti „sa-si construiasca o jucarie”, adunand sub aceeasi culori, ros-albasre, „spuma’ jucatorilor din toata tara! Cu senilele de la tancurile sovietice au cucerit, tot trei campionate la rand, trei semifinale si doua finale a CE, din care, una, in 1986, a si castigat-o!! generalii s-au imbatosat si au urmat „depasarile cu diurna” pe toate stadioanele europene! Echipe militarizate sau departamentale s-au dus. A venit un intrerprinzator „cu sange in instalatie”, un oer, agramat, fanfaron, fost deportat in Baragan, fost puscarias, care prin ingamfarea si lipsa de cultura, a unui fiu de bani gata, a unui fost de chiabur, a reusit, prin injectare de bani de ordinul mil de euro, pe deoparte sa mentina timp de 12 ani clubul Steaua la standarde inalte, dar pe de lata parte reusind sa-i irite pe jurnalistii din mass-media, iar pe politicieni ( ce-or cauta ei in fotbalul romanesc?) sa-i asmuta impotriva lui si implicit al Stelei. Deci actuala FCSB s-a delimitat de echipa Steaua a MApN-ului, care fie vorba intre noi in ultimii 25 de ani n-a avut „succesurile” de inainte de ’89! In mod firesc si normal ar fi ca FCSB sa fie continuatoarea traditiei si palmaresului echipei Steaua, iar terenul din Ghencea sa-i fie concesionat pe un numar de zeci de ani, cu asumarea unor investitii si capitalizari a potentialui patron. Dl capitan Talpan a facut mai mult rau implicand Politicul si Justitia in bucataria fotbalui! Stadionul Ghencea a fost construit pe pamantulul confiscat de Stat, cu bani publici si munca a zeci de si mii de soldati in termen, platiti cu sode, cu bani tot de la Bugetul de Stat! Si atunci decidentii politici domnii Ponta, Oprea, Bodu, Opresu n-ar trebui sa ia o Hotarare si sa concesioneze terenul de fotbal? Becali nu a investit deja in tabele electronica, ncturna, instalatie de caldura a terenului? Daca Becali nu ar fi contribuit cu sute de mii de euro/anual in visteria clubului Steaua condus de dl colonel Boroi, stadionul n0ar fi intrat in paragina? Si acum pentru sezonul urmator Becali va vinde jucatori, va investi in alti jucatori si la anul vom vedea daca a procedat bine, pana atunci rezultatele din 2003 si pana acum ii ofera acoperire! Scopul scuza mijloacele, iar fotbalul de mare performanta se face cu bani multi, nu romantism si carcoteli! Si cine mai este nebun sa investeasca in fotbalul romanesc, daca nu, mai nou, cu ajutorul Guvernului si Parlamentului, Primariile care”vor face echipe si vor castiga campionate” cu BANI PUBLICI! Deci, or respectam indicatiile si recomandarile UEFA si desfintam echipele militare si departamentale, or deturnam din banii publici pentru a oferi de la Politic pentru Vulg, FOTBAL DE LA BUGET? Acelasi material l-am posta si la articolul d-lui Ionitoaia, cu copy/paste, se poarta, nu?
costea • 2 iunie 2015, 12:54
prost articol .
Mm • 2 iunie 2015, 13:55
Nu prea am inteles ce ai vrut sa scrii,nu are coerenta si argumente articolul.Parerea mea e ca Radoi a fost adus pentru a reusi o impacare cu suporterii, o legitimare a Stelei noi (fara sigla veche) printr-un simbol al echipei stimat foarte mult de suporteri, adus ca antrenor.Degeaba merge cat de cat echipa si castiga trofee daca lipsesc suporterii.Cred ca Becali a facut o miscare mai mult decat inteligenta, cu Radoi pe baca suporterii vor reveni pe banca,Steaua ramane cu sigla noua si va merge mai departe.
seba • 2 iunie 2015, 15:54
cum noi avem dreptul de a-l simpatiza sau nu pe finantatorul din ghencea, aveti si voi dreptul vostru sa mediatizati circul. vi-l exercitati din plin. ati putea face chiar un tab „george becali” in partea de sus a site-ului, langa „international”, „sporturi” si „opinii”. mult succes! 😉
marketingdirect.biz • 2 iunie 2015, 17:51
Din păcate, încă nu s-a inventat înalta performanță gratuită sau pe bani puțini. Tot din păcate, prea mulți din România se încăpățânează să încerce ultima variantă…
Costi • 2 iunie 2015, 19:28
Steaua a avut un atu pe care celelalte echipa nu l-au avut: numarul mare de suporteri care au bagat bani in vistieria clubului.
Vad ca tolo sustine ca Becali n-a gresit, ba mai mult ca a procedat exemplar.
Intrebarea este: Cum s-ar fi descurcat Steaua cu un patron si un management profesionist?
Venom • 3 iunie 2015, 9:52
Transferuri mici, pentru scopuri mici. Becali doar vrea sa mulga Steaua, s-o devalizeze an de an, nu sa faca performanta in Europa (de aici si recordul jenant din shampions lig) . Luminatul patron-manager-antrenor este ajutat de fosta naparca a vestiarului, Radoi avansata la functia de om de paie… mai e putin si Lutu se va simti in pericol la titularizarea pentru plimbatul magarului pe muntele Athos. Chiar si portarul Arlauskis poate spune ca au ambitii foarte mici si vor doar bani bani bani Bănele! Mai e un ceas, mai e un pic, pana la marele nimic (si) din acest an.
barbu brailoiu • 3 iunie 2015, 12:21
chiar dacă pare un elogiu, măcar e făcut cu stil. şi are logică!
pentru cine nu-şi mai aminteşte momentul, intrarea în „lumea bună” a lui becali a fpst făcută de emil hurezeanu, la o emisiune-medalion (osanale cu ştaif) la… antena 1!
adlea • 8 iunie 2015, 6:44
Cum necum Becali e singurul patron care plateste la timp!
Un strigăt care să se audă până la Vladivostok: Da, Becali, eşti obligat să investeşti! Ştucan, despre blestemul urechilor de argint care bântuie un finanţator calic | Stiri Sport • 6 august 2015, 15:59
[…] acest bun inestimabil numit Steaua. În 1986, el era, vorba lui Cătălin Tolontan, „copilul familiei de machidoni care-şi număra banii în dimineţile reci c&…. Nimic nu s-a schimbat de atunci. Ajuns finanţatorul Stelei, Becali continuă […]