Sîntem copiii certați care-și răsfață copiii

sâmbătă, 2 mai 2015, 6:29

Ca să compensăm. Ca să fim altfel decît părinții noștri. O întreagă generație europeană de foști copii certați de părinți încearcă să-și încurajeze propriii copii prin metode care fac mai mult rău decît bine. Asta explică Stephen Grosz într-una din poveștile sale din cartea ”Sensurile ascunse ale vieții”.

Terapeut în Marea Britanie, Grosz are avantajul emisiunii sale de la BBC Radio 4, unde a fost ajutat să exprime succint întîmplările strînse în cei 25 de ani petrecuți cu pacienții săi. Volumul, apărut la Editura Trei, este o colecție de istorii ușor de parcurs, nu doar pentru că se întind pe doar trei, patru pagini, ci și pentru că sînt narate într-un stil cald, clar și nepretențios.

E o carte de psihologie fără nimic inhibant în ea și profundă. Efect mai rar atins. ”Despre cum lauda poate produce pierderea încrederii” se numește unul dintre capitole.

În el, psihologul scrie că ”În străduința acerbă de a fi diferiți de părinții noștri, de fapt facem aproape același lucru ca ei – împărțim laude goale precum generația anterioară a împărțit critică nechibzuită”. Motivul pentru care ne gratulăm copiii este ”creșterea temporară a stimei de sine”, dar nu a lor, ci a noastră. ”Le semnalăm astfel celor din jur ce părinți fantastici sîntem și ce copii extraordinari avem”.

De fapt, facem asta pentru că alegem calea ușoară. Ca și cadourile cu care sperăm să acoperim problemele, laudele goale sînt metoda ”de a evita să ne gîndim la copilul nostru și la lumea lui, la ce simte el. Și atunci lauda, exact ca și critica, exprimă în cele din urmă indiferența noastră”.

E neașteptat să afli, în România, unde ni se pare că doar noi am suferit vremuri de o exigență crîncenă, că o mamă din Irlanda își amintește cum în anii 70 ”noi creșteam într-o țară unde lauda de orice fel era tabu”. Epopeea generației rănite care încearcă să compenseze prin răsfățul propriilor copii nu e un monopol românesc. Și nici unul al timpului nostru. Cam asta ne spuneau și părinții noștri. Așa învățaseră, așa erau vremurile.

Și, totuși. ”Dacă lauda nu construiește încrederea unui copil, ce o face?”, se întreabă Grosz. Să lauzi nu pentru că a făcut ce trebuia să facă, ci pentru că a făcut ceva dificil. De pildă, să lauzi că și-a împărțit jucăriile sau că a dat dovadă de răbdare. Să lauzi că a învățat că e important să spună ”mulțumesc”.

50.000 de ore de discuții cu oamenii veniți la terapie a înregistrat pe bandă Stephen Grosz

”A fi prezent e ceea ce construiește încrederea copilului, pentru că îi arată acestuia că merită să te gîndești la el. Fără asta, un copil poate ajunge să creadă că activitatea sa e doar un mijloc de a cîștiga lauda, în loc să fie un scop în sine. Cum ne putem aștepta ca un copil să fie atent dacă noi nu sîntem atenți la el?”.

Atenția se practică greu, spune psihologul britanic. ”Dar nu este această atenție – sentimentul că cineva încearcă să se gîndească la noi – ceva ce ne dorim mai mult decît lauda?”, încheie Grosz. V-am avertizat că e bun.  Citiți-l!