duminică, 26 aprilie 2015, 2:13
Nu un camion l-a terminat, așa cum se vede în episodul 21 din ”Grey’s Anatomy”, ci faptul că ”acești medici n-au fost bine instruiți”. ”O, Doamne, mor aici pentru că ei sînt nepregătiți”, după cum îngînă chiar Derek Shepherd, cu luciditatea și regretul percepției dintre cele două tărîmuri.
”România liberă” a găzduit recent un articol al lui Dominique Moisi despre rolul serialelor TV în lumea contemporană.
Profesor de științe politice, Moisi vede în seriile de succes ”o oglindă a anxietăților și speranțelor noastre”. Nimic nu e simplu de interpretat, desigur. ”Urzeala tronurilor” poate însemna o poveste despre forță, cruzime și limitele lor, în timp ce ”House of Cards” reprezintă lumea nu cum am vrea să fie, ci cum ne temem că este.
Acceptînd propunerea lui Moisi, ce spune felul în care dispare din ”Grey’s Anatomy” unul dintre personajele principale, medicul interpretat de Patrick Dempsey?
Neurochirurgul Derek Shepherd devenise simbol al serialului din postura de profesionist care salva oameni și împingea limitele domeniului său. Fără să aibă spiritul maniacal, și nici umorul, lui Dr House, Shepherd reprezenta însă exact genul de medic pe mîna căruia te rogi să ajungi, indiferent care e suferința ta.
Shepherd nu mai este.
Să lăsăm detaliile pentru că episodul merită privit. Ca și cel de două ore, care urmează și va închide seria 11.
Eminentul chirurg moare în circumstanțe stupide, dar credibile. Chiar și în sistemul american, ceea ce face diferența este organizarea.
Derek ajunge pe mîna unor medici buni, care știu meserie, dar care sînt prost dispuși în scenă. Au pricepere, au suflet, sînt ei înșiși striviți de responsabilitatea de a pierde un coleg de breaslă de o asemenea talie, însă pur și simplu nu sînt corect organizați. Și, se înțelege printre rînduri, sînt subfinanțați.
E un episod care construiește o formidabilă oglindă a metehnelor lumii moderne! Lumina reflectată de ea te arde pe pielea mîini.
Ceea ce la alții sînt puncte tari, de pildă dezbaterile dintre medici, la clinica mai mică unde ajunge Derek se dovedesc a fi slăbiciuni fatale. Doctorii de acolo au absolvit aceleași materii la facultate ca și colegii lor de la Seattle Grace, dar viața și, da, propriile slăbiciuni i-au împins pe un coridor unde s-a investit infinit mai puțin. Dar cei din elita lui Shepherd n-au slăbiciuni? Nu comit erori?
Poate că Derek Shepherd ajunge să fie operat, tardiv, de o versiune mai bătrînă și mai puțin norocoasă a lui însuși.
Cei de la mica clinică au dezarmat, pînă într-atît încît au devenit necooperanți, răi între ei sau, pur și simplu, atît de înghițiți de lehamite, încît își permit să vină în două ore de la cină, în loc de 20 de minute! Asta după un sms care-i chema în sala de operații.
Ce apare pe ecranul televizoarelor? O lume care-și alocă prost atenția și resursele, o lume în care doar elita pare că e premiată, dar care depinde, așa cum a fost mereu, de medie!
Normalul este, de fapt, cea mai slabă dintre verigile sistemului social. În ciuda societății spectacolului și a succesului, măruntul contează și despre asta am senzația că vorbește acum Anatomia lui Grey.
Am ajuns să disprețuim obișnuitul și plătim prețul.
10 ani a ținut Derek Shepherd afișul lui ”Grey’s Anatomy”
Știu, actorul a obosit, vrea să-și continue altfel cariera și scenariștii i-au pregătit o ieșire dramatică. Însă vorbim despre mesaj.
E cumva ca în ”Sâmbătă”, a lui Ian McEwan, cînd eroul său principal, tot un neurochirurg, poartă în suflet teama de marile atentate, își imaginează avioane doborîte de teroriști, dar termină prin a avea viața zdrențuită din cauza micilor borfași dezvoltați în pliurile unei lumi indiferente.
Nu bomba atomică, nu marile conflicte, nu tăierea costurilor ne vor duce la pieire, ci costul tăierii normalului.
Cînd încurajezi doar excepționalul, acesta salvează patru vieți pe o șosea de munte, iar apoi patru medici nu-l pot salva pe el într-o clinică dotată așa și așa.
victor L • 26 aprilie 2015, 14:31
Paciență, dle Tolontan.
Ca la dorinta dvoastra si a milioanelor de telescpectatori, individul va invia dupa un numar de episoade. In genul lui Bobby din Dallas, ori a altora.
Asa cum a revenit Gigi erou in fotbalul mioritic, ori cum va reveni Felix in arena politico-mediatica 😛
fotbal • 26 aprilie 2015, 16:16
temele tale sunt din ce in ce mai grele. ideea e ca nu pot sa-mi dau cu parerea pentru ca iti scapa ceva din poveste si nu stiu ce. sau n-ai zis totul. n-am vazut niciun minut din grey. prezinti totul atat de echilibrat ca raport de forte interne si externe incat, cred, omiti ceva. pui in dezbatere mai multe teme, normalitatea, succesul, relatiile interumane, dorinta sanatoasa de a trece de la particular la general. si invers. greu! mie mi-e teama ca vom fi obligati intr-un viitor sa redefinim cel putin un termen, normalitatea 🙁
karagialedinamerica • 26 aprilie 2015, 16:23
E cam ca nuca in perete sa vorbesti despre „exceptional” intr-o limba (pe romaneste, adica) in care replierea in multime, alinierea in gri-ul dominant, acomodarea, supravietuirea etc. sunt sporturi nationale.
Adi • 26 aprilie 2015, 16:27
Interesant este la ce televiziune din Romania a vazut Dl Tolontan episodul respectiv, respectand drepturile de transmisie si de autor. Ca altfel ne tot invata cum sa fim mai buni samd.
romanderoman • 26 aprilie 2015, 17:51
Astept investigatia gsp ! De Mirela Neag, desigur !
Cătălin Tolontan • 26 aprilie 2015, 18:05
@romanderoman
🙂
Ion N. Induplecatu • 26 aprilie 2015, 18:40
O sa-l vezi pe Derek din nou la Le Mans 24 ca si anul trecut!!!
unurt • 26 aprilie 2015, 18:41
Scenaristul si lipsa banilor pentru a-l mai plati un sezon. Simplu.
Dragos • 26 aprilie 2015, 18:44
Nu am citit (inca) articolul, insa m-a enervat foarte tare titlul. Dupa cum probabil deja banuiesti, urmaresc de foarte mult timp acest serial, culmea pana acum cateva saptamani eram la zi cu el, insa din anumite motive nu am vazut (inca) ultimile episoade. Cum citesc gazeta, de mult mai mult timp decat ma uit la serial, era aproape imposibil sa nu vad titlul articolului. Stiu ca reprezint o minoritate, dar poate ar fi trebuit sa te gandesti si la acest aspect inainte sa pui cu litere de-o schioapa un asemenea titlu (macar atentie spoiler etc), oricum foarte urat din partea ta.
Marck Anthon • 26 aprilie 2015, 18:57
Exceptionalul , Unicul , Invingatorul care ia tot . Cel pentru care s-a organizat elita . Si despre care Kierkegaard spunea-scria : ” Un singur om nu-si poate salva semenii , le poate arata doar ca vor pieri ” .
Cine l-a omorât pe Derek Shepherd din ”Anatomia lui Grey”? | România curată • 26 aprilie 2015, 20:18
[…] Citește integral pe Tolo.ro. […]
Dan • 26 aprilie 2015, 21:10
Mor prea multi doctori in serialele astea cu spitale,inteleg pacientii dar doctorii? 🙂
dudu • 26 aprilie 2015, 21:17
Nu, episodul nu mai merita urmarit. Nu dupa acest spoiler jalnic. Domnu Tolontan, am impresia sau va tenteaza sa o luati pe urmele lui CTP, si sa faceti tranzitia la critic de film/tenis? 🙂
Sincer acum, daca tot e sa sa facem analiza fenomenului serialelor tv si importanta lor in societate romaneasca, cinstit ar fi sa incepem prin a ne intreba de ce niciun post din Romania nu a putut sa difuzeze niciun serial de la un cap la celalalt? Sau cat de vinovate sunt posturile tv, pentru ca romanii vizioneaza ilegal filme online, pentru ca ele dispar subit de la TV, chiar cand ar fi trebuit sa inceapa serie noua?
Apropo – dvs. unde ati urmarit „Grey’s Anatomy”? Ca in Romania, dupa stiinta mea, nu prea s-a mai difuzat de vreo 2 ani, si atunci era cu vreo 3-4 sezoane in urma fata de evenimentele pe care le spoileriti aici…
Florin • 26 aprilie 2015, 22:16
@Adi,a fost stire care a aparut in multe locuri si eu dintr-un ziar am aflat desi nu mai urmaresc serialul de ceva vreme
biro • 26 aprilie 2015, 22:45
pacat… e un actor frumos
Cătălin Tolontan • 26 aprilie 2015, 23:10
@dragos:
imi pare rau ca te-am surprins, dar stirea disparitiei lui derek aparuse de citeva zile, cred totusi ca te vei uita la episod
Ana • 27 aprilie 2015, 0:00
Episodul urmator de 2 ore nu e ultimul din sezon. Mai e cel putin un episod dupa acesta.
Baboy • 27 aprilie 2015, 0:18
Nea Tolo se uita la Grey’s… interesant. Spoilerul cu moartea lui Derek a aparut pe site-ul ProCinema, nici eu nu vazusem episodul, dar era clar ca omu’ nu prea mai are mult.
V • 27 aprilie 2015, 6:09
Oameni buni, serialul Grey’s Anatomy este difuzat la zi si legal pe portalul OrangeTvGo. Nu va cramponati in detalii. 🙂
loto • 27 aprilie 2015, 6:21
Tolo, urmaresti doar plictisosenii. Anatomia si GOT? Doamne fereste!!! Arunca-ti un ochi la The Americans, sa vezi acolo serial cu adevarat misto.
Onduku • 27 aprilie 2015, 6:37
Domnule Tolontan, lasati Anatomia lui Grey pentru c-a devenit si mai plictisitoare decat House. Primul serial pe care l-am vazut a fost House, apoi Anatomia lui Grey. Toate-mi plac, dar niciunul nu-l intrece pe Dexter. Si nu ma refer la desene animate, e un serial politist excelent. Va recomand 8 sezoane de Dexter. Incercati-l daca nu ati facut-o deja, n-o sa va para rau! Nu seamana deloc cu CSI.
Bogdan • 27 aprilie 2015, 9:41
O sugestie pentru autor, inainte de a apasa butonul Publish: sa mai citeasca o data textul. Typos si virgulele puse aiurea zgarie la ochi pe blogul Celui-Mai-Mare-Ziarist-Sportiv-Care-Nu-Mai-Scrie-Despre-Sport.
bmgabriel63 • 27 aprilie 2015, 9:51
A murit pentru ca serialul asta mai trebuie sa se mai termine odata! Putine seriale au 11 sezoane, si de aici suficienta, diluarea serialului. Eu unul nu vad de ce ar mai trebui sa continue serialul, mai ales ca inchiderea sezonului se face cu un episod de 2 ore.
Cred ca scenaristul acestui episod are ceva experienta cu spitalele de la noi.
ruxandra • 27 aprilie 2015, 10:17
Urmatoarele 2 episoade (2 ore) nu vor incheia seria. Mai urmeaza inca 2 episoade apoi.
Dragoș • 27 aprilie 2015, 13:46
Mutarea resurselor pe domenii „excepționale” se face in comunități unde „normalul” este asigurat. După ce baza este construită . Bineînțeles ca nu este cazul României, unde „excepționalul” se construiește pe un edificiu fără Fundație….
robert • 27 aprilie 2015, 14:42
Este interesant ca fiecare intelege ce vrea din acest articol. Unii aveau raspunsurile pregatite inainte de a lectura. Ma intreb daca au citit cu adevarat aceste randuri….
CINE L-A OMORÎT PE DEREK SHEPHERD DIN ”ANATOMIA LUI GREY”? – Pe Bloguri • 27 aprilie 2015, 15:05
[…] Sursa: Cătalin Tolontan […]
vlad • 27 aprilie 2015, 15:06
Grey’s Anatomy a devenit o telenovela de 2 lei…iar Shonda Rhimes ar putea produce pentru pro tv sau antene, la orice ora, atat e de jalnica…
john.peris • 27 aprilie 2015, 15:20
Genial articolul, incredibile comentariile !!!
Florian • 27 aprilie 2015, 19:05
Din informatiile DNA-lui se pare ca Udrea l-ar fi omorat. Cu geanta aia de 50000-100000 !!!
bazileon • 27 aprilie 2015, 19:31
Tolo e si dansul om, se uita la Anatomia lui Gray, ca p’alu’ Tulp a dat-o gata de mult. Poate se uita si la Clona, cine stie ce hobbyuri paramedicale o avea. Dar de ce nu scrie despre astea la alte ziare si gazete, chiar si la una de perete, sa ma tai si nu pricep. Uite asa au disparut si Dinozaurii, prin absenta libidoului specific. Pacat!
Flori • 28 aprilie 2015, 13:26
Catalin,
Puteai sa pui un spoiler alert in fata titlului articolului! N-am vazut ultimele 4, 5 ep pt ca asteptam sa se stranga mai multe, fiind fan GA. Si in nici un caz nu ma asteptam sa gasesc acest spoiler pe GSP.ro. WTF!?!?!?! Merci inca o data!
George • 28 aprilie 2015, 14:32
Un review bunicel. La fel ca în comentariile de mai sus, episoadele de 2 ore de vineri nu încheie seria.
De asemenea, prea multe greșeli gramaticale, dom’le. Și „î” în interiorul unui cuvânt, demult nu se mai folosește (doar la sfârșit: a hotărî).
Cine l-a omorît pe Derek Shepherd din ”Anatomia lui Grey”? | Opinii politice si nu numai • 28 aprilie 2015, 19:17
[…] Comentarii (31)Adaugă comentariu […]
Teo • 29 aprilie 2015, 13:10
BRAVO Shonda Rhimes……..BRAVO Patrick Dempsey. Cel mai bun serial din lume.
Web design • 30 aprilie 2015, 12:29
Imi pare rau ca nu am avut rabdare sa urmaresc serialul, dar ai dreptate, stirea a aparut mai inainte de a o publica/comanta tu…
GL • 4 mai 2015, 21:53
Toate titlurile gsp sunt facute sa dai click pe ele ca sa afli informatia… care de multe ori lipseste si iti pare rau ca ai citit articolele respective. Tu, de disperat ce esti, ai pus informatia in titlu… Nu vroiam sa stim de la tine ce se va intampla in episodul respectiv. Ne vorbesti de „normal” si „marunt” facand filosofie ieftina de liceu agricol fara sa intelegi sau poate fara sa ti pese de cititorii. Mai sunt si personae care lucreaza zi lumina si nu au timp sa vada serialele atunci cand apar in premiera.