Rechizitoriul Galei Bute: ”Am interceptat emailuri care arată cum Udrea elimina știri din presă prin intermediul lui Breazu”!

Fascinantele culise ale unui dosar de neuitat: cenzura presei, geanta din piele de crocodil scumpă cît un apartament și informări SRI pe care Udrea le furniza chiar celor urmăriți!

marți, 21 aprilie 2015, 6:57

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Rechizitoriul de 40 de file al DNA în Gala Bute conține mai multe elemente interesante.

1. Procurorii folosesc ca argument de practică judiciară motivația Instanței Supreme din momentul condamnării lui Adrian Năstase în Trofeul calității. În acel caz, ca și în acesta, Năstase și Udrea s-au apărat spunînd că nu există semnături ale lor pe contracte.

Dar acest lucru nu înseamnă că demnitarii pot fi absolviți, consideră DNA, citînd Înalta Curte: ”Aşa cum s-a reţinut în practica judiciară (Î.C.C.J., S.p. nr. 176 din 30.01.2012), într-o asemenea situaţie nu poate fi primită apărarea inculpatei potrivit căreia funcţionarii aflaţi în subordine ar fi săvârşit infracţiuni de corupţie care i-au profitat în mod direct fără ştiinţa sa”.

2. Tudor Breazu, secretarul particular al Elenei Udrea și actual administrator al moșiei de la Nana, ar fi jucat rol de mesager al dorințelor Elenei Udrea și de cenzor de presă. Ce spun procurorii?

”Breazu Tudor Liberiu a intermediat relaţia dintre Udrea Elena Gabriela cu mai multe organizaţii de presă apropiate acesteia. Astfel, în urma percheziţiei informatice au fost identificate numeroase mesaje de poştă electronică prin care inculpatul transmitea redactorilor solicitările inculpatei de a difuza ştiri cu un anumit conţinut sau de a elimina ştiri deja difuzate şi care nu îi erau favorabile, inclusiv cu privire la faptele care formează obiectul prezentei cauze”.

Din afirmațiile magistraților se înțelege că au mailuri care arată cum Udrea modifica, prin Breazu, conținutul unor siteuri și/sau televiziuni inclusiv în ceea ce privește relatările despre Gala Bute!

3. Foarte succint se descrie felul în care primea PD-L București bani din corupție:

”Plăţile realizate în interesul organizaţiei de partid pentru diferite servicii (consultanţă, „postaci”, materiale publicitare etc.) cu sumele obţinute din infracţiunile de corupţie descrise se realizau în trei modalităţi:

– în numerar, fără a se întocmi documente sau pentru a suplimenta sumele înregistrate în evidenţele contabile;

– prin transfer bancar realizat de către societăţi implicate direct sau indirect în relaţii comerciale cu ministerul;

– prin depunerea sumelor de bani în contul partidului, mascate sub forma unor contracte fictive de donaţie, în special pentru plata salariilor angajaţilor sau a prestatorilor care nu acceptau forme alternative de plată”.

4. Întîlnirea dintre Gărdean și Udrea de la Bușteni în care ministrul i-ar fi cerut ”sponsorizări” omului de afaceri este concluzionată sec de DNA. ”Aşa cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, termenul de „sponsorizare” se referea la plata unui comision cu titlu de mită, nu la sponsorizarea unei activităţi cu caracter nelucrativ, aspect perceput de toţi participanţii la discuţie”.

”Toți participanții la discuție” pare o exprimare riscantă a procurorilor. Pentru că Udrea nu recunoaște că i-a cerut sponsorizări afaceristului din Vale. Chiar și Gărdean are cel puțin o declarație în care el nu exclude că ”sponsorizări” s-ar referi la acțiuni umanitare, de vreme pune în lista posibilă ”cămine de bătrîni”. Iată declarația lui Gărdean: ”La momentul discuţiei cu doamna Udrea, nu am înţeles exact ce urma să vizeze sponsorizarea, mă aşteptam la orice, o firmă, un cămin de bătrâni, urma ca destinaţia să îmi fie indicată de domnul Nastasia, aşa cum s-a şi întâmplat”.

5. Procurorii insinuează că Udrea a folosit o informare de la SRI ca să-i alerteze pe Gărdean, Lungu și Nastasia! Așa se explică de ce Nastasia i-a returnat lui Lungu o șpagă de 200.000 de euro încasată de la Gărdean. Pentru că aflase și i s-a făcut frică.

În dosar apar înregistrări din 2010 ale unor discuții între Lungu, Gărdean și Nastasia. Ele au fost realizate de către SRI pe un mandat de siguranță națională.

În vara lui 2011, susțin procurorii, Udrea le-ar fi zis oamenilor ei din minister că o informare SRI îi vizează. ”Inculpata Udrea Elena Gabriela a susţinut că în acea perioadă primise o informare de la Serviciul Român de Informaţii cu privire la relaţiile dintre cei doi inculpaţi şi firma Termogaz, lucru pe care l-a adus la cunoştinţa acestora, fără a lua alte măsuri”.

50.000 – 100.000 de dolari costă pe ebay geanta cumpărată de Ana Maria Topoliceanu pentru Elena Udrea

6. Topoliceanu le-a furnizat procurorilor inclusiv mailuri din care rezultă că ea a cumpărat pentru Udrea o geantă din piele de crocodil de la una dintre cele mai exclusiviste firme mondiale.

”Din mesajele de poştă electronică şi din declaraţiile inculpaţilor rezultă că în luna februarie 2012 Udrea Elena Gabriela a achiziţionat prin intermediul lui Topoliceanu Ana Maria o geantă Hermes Birkin Crocodile, al cărei preţ variază potrivit datelor existente pe site-ul ebay.com între 50.000 şi 100.000 USD. Plata preţului s-a realizat în numerar, în condiţiile în care provenienţa sumei nu poate fi identificată în extrasele de cont bancar ale inculpatei”.

7. Procurorii susțin în rechizitoriu un element care nu a apărut pînă acum în referatele de arestare. Ei susțin că Udrea i-a cerut primarului din Lupeni, Cornel Resmeriță, să dedice o lucrare către firma Termogaz.

Declarațiile lui Resmeriță, consultate pînă acum de Gazetă din  referatele de arestare sau din motivările Înalte Curți, nu spun așa ceva. Primarul susține că Udrea i-ar fi cerut să facă atribuire directă, dar nu în mod explicit către Termogaz.

 

 

 

Comentarii (70)Adaugă comentariu

ionut  •  22 aprilie 2015, 16:29

Domnule Tolontan, atat timp cat pe imaginea dumneavoastra e asociata cu gsp.ro, site pe care tocmai am citit doua stiri „importante” despre FRF si Steaua, avandu-l in prim plan pe Dumitru Penalul Dragomir, ceea ce ne spuneti despre Udrea, Basescu si alte personaje pare atat de suspect si fals.

ionut  •  22 aprilie 2015, 17:12

Citim si ne minunam! Pardon ne inchinam. Sa-ti iei o geanta de 50 de mii de euro este deja ceva patologic. Cine este femeia asta numita Udrea?! De regula nu prea cred in barfe, zvonuri si minciuni, dar acum sunt convins ca singurul argument pentru ascensiunea acestei creaturi din Plescoi a fost relatia cu Basescu. Si sigur nu a fost o relatie profesionala. Sa ai asa o ascensiune cand nu te recomanda absolut nimic, esti o neica nimeni care nu stie ce diferenta este intre un rege si un presedinte, o semidocta, nu are decat o singura explicatie. O taranca parvenita din Plescoi ajunsese miezul in statul reformat al lui Basescu. Sa-i fie rusine lui Basescu pentru oamenii care l-au inconjurat si cu care spune ca reformat statul. Daca a reformat statul cu Udrea e jale!

mihai  •  22 aprilie 2015, 19:08

basescu a reformat justitia cu niste penali de toata jena. Cum sa pui pe picior de egalitate un procuror DIICOT, un sef ANI si ministrul cu cel mai mare buget cu marinarii care faceau contrabanda?! Pe toti ii apara si toti au un punct comun. Sunt penali. Cu el in frunte. O gasca de infractori ordinari.

Tolontan dezvăluie cum intervenea Udrea în redacții, pentru scoaterea știrilor nefavorabile | VreauDreptate  •  22 aprilie 2015, 20:08

[…] ”Toți participanții la discuție” pare o exprimare riscantă a procurorilor. Pentru că Udrea nu recunoaște că i-a cerut sponsorizări afaceristului din Vale. Chiar și Gărdean are cel puțin o declarație în care el nu exclude că ”sponsorizări” s-ar referi la acțiuni umanitare, de vreme ce pomenește de ”cămine de copii”. Iată declarația lui Gărdean: ”La momentul discuţiei cu doamna Udrea, nu am înţeles exact ce urma să vizeze sponsorizarea, mă aşteptam la orice, o firmă, un cămin de bătrâni, urma ca destinaţia să îmi fie indicată de domnul Nastasia, aşa cum s-a şi întâmplat”, se arată pe tolo.ro […]

Cristian Z  •  23 aprilie 2015, 1:28

Buna seara!
Repet, ce cauta politica intr-un ziar de fotbal????

alex  •  23 aprilie 2015, 2:35

Nu ma pot abtine sa nu rid cu lacrimi, desi am comentat mai devreme,chestia cu geanta paltita in numerar.
Vad, cum doamna aceea Topoliceanu (sau cum o cheama) cum se duce undeva in Vest sau North America la Hermes , deci zic, o vad pe aceea Doamna cu sacosa de plastic plina cu 100K , si apoi ii vad pe „Vinzatorii de la Hermes„ , care’s mai sofisticati decit tot GSP-ul la un loc, cum inumara ei 100,000 de euro/USD, bob cu bob, hirtie cu hirtie! Scena asta ma da pe spate de ris! Pai, dragutilor, cind aud de „cash”, te tin de vorba politicos, pina ajunge politia sa cerceteze de unde provine cash-ul: din droguri ilegale, vinzari de arme, etc. Cine vinde chestii de-astea de super finete la super preturi isi protejeaza afacerea de „gunoaie”, altfel dispar urgent si pierd tot ceea ce au ‘worked for their entire life””, Asta este bussinesul adevarat de „very, very high level, nu mijicia scrisa dusa la rang de adevar.
Ca sa reamintesc: va uitati prea mult la blonda de Buzau, cel mai probabil vinovata de multe magarii nedovedite inca, dar , deh, se pare ca este un dinte- pentru-dinte foarte personal.
Asta nu da bine unui jurnalist ìndependent. Pacat ca publici de-astea ca sa prostesti prostimea. Ca pe aia cu cap, sigur ii pierzi de suporteri. Eu inca te citesc, si sper sa iti revii la ce ai fost si cred ca esti inca; un jurnalist cu potential.
Respect

Elena Udrea. Rechizitoriu. | Copacul din pădure  •  23 aprilie 2015, 3:25

[…] Înalte Curți, nu spun așa ceva… … si am ostenit ! Cine e curios sa verifice, go la Tontolan, vedeti daca am exagerat cu […]

ionut  •  23 aprilie 2015, 9:04

Bai Tolomtane tu esti comentator sportiv sau ce esti? Va d ca-i tragi intruna cu Udrea. Ai o obsesie sau ceva personal cu ea? Ti-ai atins scopul, ai dat-o pe mana justitiei, dar vad ca te roade in continuare.

Robert_Vulcan  •  23 aprilie 2015, 9:40

Cand exact vom afla si noi numele ‘redactiilor’ si redactorilor unde intervenea Udrea?

Cătălin Tolontan  •  23 aprilie 2015, 10:05

@alex: mai am, vasazica, o sansa de vreme ce te-am enervat azi, dar spui ca sint un jurnalist cu ceva potential 🙂 Multumesc!

titi rulment  •  23 aprilie 2015, 10:05

Incredibil….daca e adevarata povestea cu geanta este pur si simplu incredibil; nu’s vreun nisnai, eram constient ca toti fura, dar nu-mi inchipuiam magnitudinea jafului;
Oricum…cunoana e clar ca pierduse contactul cu realitatea cel putin dpdv bani

adina  •  23 aprilie 2015, 11:10

postacii lui udrea sunt activi in continuare…sa va fie rusine, oameni platiti cu doi lei ca sa scrieti comentarii de toata jena….are dreptate tolo…

ticbis  •  23 aprilie 2015, 11:38

@alex
Ai perfecta dreptate! Asemenea marfuri de lux sunt destinate vedetelor si miliardarilor si magazinele firmelor care le produc stiu foarte bine ca acestia nu platesc niciodata cu bani cash din sacosa! Niciun cioban miliardar din Romania nu va putea cumpara niciodata un asemenea obiect la New York, Londra, Paris sau Milano platind o asemenea suma cu bani din punga!
Eu am patit-o intr-un prapadit de magazin Aldi, in Munchen, cand am vrut sa platesc un bax de bere si cateva dulciuri in valoare totala de vreo 12 Euro cu o bancnota de 200 de Euro. Casiera a inchis casa, m-a rugat sa astept putin si a disparut cu bancnota mea in birourile din spate. Dupa cinci minute, a aparut cu directorul magazinului si cu un politist si am fost rugat sa ma legitimez. Dupa ce mi-au cercetat atent actele, si-au cerut scuze si mi-au explicat ca asta e procedura lor standard in cazul in care un client plateste cash cu bancnote de valoare asa de mare. Au precizat ca suspiciunea lor nu plana asupra faptului ca bancnota putea fi falsa (o verificase deja casiera si era buna) ci asupra provenientei acesteia, pentru ca la ei nu se obisnuieste sa se faca plati in numerar cu bancnote mari.

In fine, procurorii care au putut trece asemenea gugumanie intr-un rechizitoriu sunt demni de toata mila; probabil sunt tineri, nascuti, crescuti si traiti in mentalitatile specifice Teleormanului, nu prea umblati prin lumea occidentala si i-a luat valul, umplandu-se de ridicol.
Normal ar fi fost ca in rechizitoriu sa se scrie cam asa:
„La data de…, martora Topoliceanu a achizitionat o geanta marca…., in valoare de 100000 de Euro de la magazinul/firma/site-ul…, conform facturii nr… emisa de catre…, platind prin transfer bacar/card de credit/ramburs din contul nr…, banca…., pe numele…., data…, livrarea facandu-se prin….etc. Atasam extrasul de cont privind tranzactia bancara. Taxele vamale au fost achitate de catre…, la data…., conform chitantei nr…., emisa de catre…. Vanzarea obiectului a fost certificata de catre magazinul… in numele firmei producatore… prin extrasul contabil atasat ce atesta inregistrarea vanzarii si efectuarea livrarii de catre furnizor catre client, insotit de certificatul de garantie nr…, certificatul de autenticitate al produsului si instructiunile de exploatare si intretinere ce au fost livrate clientului impreuna cu produsul achizitionat. In urma perchezitiei la domiciliul inculpatei a fost identificata geanta in cauza si retinuta ca proba la dosar. Atasam rechizitoriului poze cu geanta respectiva.”
Cam asa ceva trebuia trecut in rechizitoriu, pentru credibilitate.
Pe mine nu ma surprind elucrubatiile procurorilor, sunt insa siderat de faptul ca jurnalisti cu experienta in investigatii inghit pe nemestecate asemenea galusti si le servesc cu nonsalanta publicului in articolele pe care le scriu.
In mod normal, la asemenea aberatii de doi lei, ABSOLUT toti jurnalistii independenti ar fi trebuit sa ia atitudine si sa declanseze o campanie de presa furibunda pentru demascarea acestui mod in care se face justitia in Romania, acestui procedeu prin care cetatenii pot fi acuzati fara probe.
Sa ne intelegem, nu vorbim aici de prostiile zilnice proferate de Antena3 (vezi si halucinantul caz vila Dante), ci de justitia romana, de soarta unor oameni, de statul de drept!

dudu  •  23 aprilie 2015, 18:30

1. Geanta aia de 100.000 de euro e pura inventie. De ce spun asta? Pentru ca majoritatea tarilor civilizate impun limite pentru tranzactiile cash, tocmai pentru a preveni spalarea de bani. In Romania, de ex., limita e 5.000 RON/zi (cca 1000 euro). In Franta e 3.000/15.000 euro (rezident/nerezident). Si asa mai departe. Chiar si in tarile in care nu exista limita stricta, tranzactiile peste un anumit nivel (5.000-10.000 euro, de obicei) se raporteaza. Deci e imposibil ca Topoliceanu sa fi platit pentru Udrea 100.000 de euro cash, fara ca plata sa fie respinsa, sau sa fie raportata la Oficiul pentru prevenirea spalarii banilor. La fel de imposibil este ca un dealer Hermes sa accepte plata in rate de cate 5-10.000 de euro pe zi. Iar daca Topoliceanca ar fi primit cash dar ar fi platit cu cardul, tot plata cu cash se numeste, cel putin in UK, Franta, Gemania etc.
Mai multe detalii nu are rost sa dau, pentru ca este vorba evident de inca una din turnatoriile ieftine din dosar. Geanta nu exista, nu se stie cat a costat, cand a fost luata etc., iar in loc de evaluator e citat eBay (site-ul pe care lumea isi scoate virginitatea la vanzare tine loc de evaluator la DNA…)
2. Va mai aduceti aminte dle Tolontan cand scriati non-stop in 2014 despre noile evolutii si dovezi aparute in Dosarul Gala Bute? Asta in conditiile in care asa cum arata Sorina Matei pe blogul ei, reiese din rechizitoriu ca in dosarul respectiv nu s-a facut nimic 7 luni de zile. Deci dvs. si Mirela inventati sau propagati minciunele, care erau ulterior preluate in alte ziare. Erati, practic, doi postaci de lux ai DNA/SRI/PSD (pentru ca dovezile inventate publicate de dvs si Mirela Neag veneau ca o manusa campaniei lui Ponta). Vazand acum acestea, nu vi se pare de bun simt ca Udrea Et Co sa intervina la modul „baieti, nu mai preluati dezinformarile propagate de Tolontan”???

Remarc nota de tendentiozitate vecina cu calomnia din titlu si chapeau. Rechizitoriul spune de „relatii cu organizatii de presa” si de „solicitari”. In articolul dvs. insa, folositi termenul „cenzura” – complet aiurea, de vreme ce individul ala sau Udrea personal nu alegeau ce se publica si ce nu, ci doar solicitau una si alta. La fel, geanta de crocodil e evaluata de dvs. demagogic si populist a costa cat un apartament, desi nu aveti niciun reper pentru estimarea pretului real. Iar emailurile puse la dispozitia procurorilor de catre Topoliceanca (si a caror autenticitate ramane a fi probata) devin „interceptari” – pentru a da de inteles ca nu e vorba de turnatorie, ci de inscrisuri autentice, obtinute cu mandat.

Oricum, eu va felicit! Cu fiecare nou articol pe tema galei Bute, coborati standardele jurnalismului de investigatii in abisuri neatinse de nimeni pana acum…

vasglo  •  23 aprilie 2015, 19:06

Tolo draga,
Aud mai nou ca Hotelu’ Galati si-a depus documentatia pentru insolventa! Chiar nu le-a ajuns banii „ardelenilor”??!! Mintea matale si a Mirelei nu „scanteiaza”, nu investigheaza?? Chiar Udrea/Bute e totul/miza in sportul romanesc??!!.:)))

florin  •  23 aprilie 2015, 20:50

Ancheta v-a iesit cum nici voi nu ati gandit! Felicitari si astept continuarea sau o alta…

birlic  •  24 aprilie 2015, 9:21

este un cantec la banateni „cataline cataline ” vrei sa ne spui si noua la ce masa canti matale ,sau ramane cum am vorbit cu interceptarile .

puscau ionut  •  2 mai 2015, 12:09

sa vedem acum ce mai sterge din presa ca se vaita de mama focului http://vorbesteliber.com/elena-udrea-transmite-un-mesaj-cutremurator-pe-facebook/ tare as vrea sa o vad ce face acolo

Povestea unei condamnări istorice. Și patimile jurnalistului care a deconspirat afacerea care l-a trimis la pușcărie pe Poteraș | România curată  •  24 mai 2015, 15:13

[…] dând mâna cu… nu-mi mai amintesc cine, din trust. Era perioada când Elena Udrea era în relații bune cu o parte a presei […]

Mike  •  25 mai 2015, 13:38

Draga Tolo,

tot respectul pentru ancheta voastra, e foarte bine documentata… dar rechizitoriul este slab rau de tot… din cate nenorociri a facut femeia asta, si avem toti certitudinea ca le-a facut, au luat Gala Bute, un dosar slabut tare… iar rechizitoriul de toata jena… va fi achitata si va iesi foarte bine… din pacate nu vom scapa de ea si se va dovedi ca toata aceasta actiune din justitie are rolul de a sacrifica ici-colo trepadusii… pestii mari vor iesi foarte bine in final

Comentează