joi, 2 aprilie 2015, 6:34
Fragmente din emisiunea din 14 iulie 2011, de pe B1, la 5 zile
după Gala Bute
de Mirela Neag și Cătălin Tolontan
Astăzi, Elena Udrea își cere pentru a patra oară libertatea în fața Înaltei Curți. Declarațiile din ședințele cu ușile închise au fost din ce în ce mai picante. S-a ajuns la atacuri la procurori și la detalii din viața intimă a celor două tabere din dosar
Gala Bute este o fîntînă nesecată de fapte, personaje și uimiri.
Prima oară după arestare, inculpații și avocații s-au înfățișat calmi și cît de cît încrezători în argumente și-n justiție. Apoi, nimic n-a mai semănat.
Ridicîndu-și privirea din costumul elegant, Rudel Obreja i-a înfruntat pe procurori în fața Curții. Și el și Elena Udrea au spus că, de fapt, băieții buni sînt arestați de către cei răi, într-o inversare cinică a actului de justiție.
S-a întîmplat chiar în termenul de dinaintea celui de azi.
Anchetatorii au găsit în documentele trimise de Europlus Computers fotografii modificate în photoshop! Mai simplu. Firma organizatoare a Galei Bute a încasat 3 milioane de lei bani publici pe filiera MDRT – Primăria Lupeni – Termogaz. În fine, nu e neapărat simplu. Dar procurorii susțin că e clar.
Ca să ia banii cu care Termogaz plătea practic în numele cuvîntului dat de Elena Udrea lui Obreja, președintele FR Box și Gărdean au inovat. Ei au născocit un contract de publicitate în decembrie 2011.
Dar nu pentru Gala Bute, că evenimentul se scuturase împreună cu florile din vara aceluiași an, ci pentru altă competiție, care urma în februarie 2012.
Obreja s-a zgîrcit și n-a vrut să plătească taxe pentru acești bani, așa zice DNA. Omul a intrat în combinație cu niște firme fictive, care i-au întors suma.
Cînd inspectorii ANAF au rîcîit ușa, ”au venit mascații la mine acasă”, povestește Obreja, inculpatul cu șarm de actor hollywoodian le-a pus la dispoziție 8 fotografii. În imagini se vedea cum gala din februarie 2012 era promovată pe panouri publicitare prin oraș.
Niște băieți din DNA s-au jucat cu biții pozelor și au făcut ochii mari. Panourile erau reale, dar conținutul fusese montat în photoshop. Au identificat, în oraș, panourile. L-au chemat pe Mihai Anastasiu, administratorul firmei de outdoor de care aparțineau dreptunghiurile umblătoare, cocoțate pe schelele de fier.
”Vehiculele sînt ale mele, dar eu n-am promovat niciodată Eurobox!”, a dat Anastasiu din umeri. Omul văzuse multe la viața lui. I se prezenta un fake, ca în anii ’90. De atunci datează acest obicei, între timp eradicat precum poliomelita, ca firmele de outdoor să ia banii clienților montînd cu mouse-ul pe ecran reclame niciodată apărute pe străzile orașului.
Confruntat cu întîmplarea în fața Curții Supreme, Obreja răsufă adînc, netulburat. Școala vieții. ”Am trimis aceste poze la ANAF, într-adevăr, dar o angajată a firmei mele a făcut asta”, răspunde. Apoi ridică vocea, nervos că e hărțuit cu nimicuri. Pune arătătorul de DNA.
”Bute a luat 1 milion de euro din Gala asta”, apasă el, în fața judecătorului, ca să probeze amploarea evenimentului. ”Iar la Romexpo, care era o căzătură, am băgat 310.000 de euro”, adaugă. ”Am produs cel mai mare eveniment sportiv indoor din istoria României, cu 10.000 de spectatori în tribune”, se mîndrește cu furia omului nedreptățit. E aceeași linie de apărare a lui Obreja din 2011, înregistrarea de la B1Tv e simpatică privită la aproape patru ani după.
Cum procurorul o ține pe a lui și-i cere judecătorului să-l rețină pe inculpat, Obreja izbucnește.”Toți procurorii DNA la un loc nu au făcut ce am făcut eu pentru România!”.
Iulian Dragomir, judecătorul despre care cei apropiați lui Udrea susțin că e răuvoitor pentru că a cerut și n-a obținut sprijinul lui Traian Băsescu pentru a deveni președintele Înaltei Curți, înlemnește.
Obreja supralicitează. ”Nu numai că n-au făcut ce am făcut eu, dar toți din DNA împreună nu se apropie măcar de ce am realizat eu pentru țara asta”.
Fostul boxer e omul nuanțelor. Nu doar că n-au făcut, nici măcar nu s-au apropiat! Finețea nu l-a ajutat prea mult. Rămîne în arest.
Spectacolul nu se termină aici. Elena Udrea apucă ștafeta lui Obreja. Și ea spune că cei corecți sînt aruncați după gratii chiar de către cei răi. Procurorii DNA fabrică dosare.
”Toate persoanele care s-au luptat pentru a se schimba în bine instituţii publice, pentru a se modifica Codul penal şi de procedură penală sunt arestate la acest moment!”, susține Udrea în fața unei instanțe perplexe. Doamna referă la ea, la Alina Bica, șefa DIICOT, și la Horia Georgescu, liderul ANI.
Acuzată că l-a plătit la negru pe Tudor Breazu, pe care l-a folosit ca paravan ca să ia o parte a mitei și ca să achiziționeaza diverse imobile, fostul ministru se apără tot cu atacuri la DNA, ”care presează martorii doar ca să mă țină pe mine în arest”. Dacă Obreja sau Brezu ar vorbi și ei contra lui Udrea, ar fi liberi.
Cînd vine vorba despre mașina Porsche Cayenne pe care Udrea i-a vîndut-o lui Breazu la preț de Logan, 5.000 de euro, fostul ministru spune că ”i-am dat-o lui că oricum lucra pentru mine și pentru că n-am găsit posibilitatea s-o vînd pe piață”.
În apărarea lui Udrea sare și Tudor Breazu, care explică judecătorului cum stă treaba cu mașinile puternice, exclusiviste și greu de întreținut. ”Porche Cayenne e o mașină care se vinde greu, pentru că ea consumă 40 de litri la suta de kilometri și are un impozit de 2.000 de lei pe an”, zice el, potrivit afirmațiile reținute în motivarea instanței. Nu orșicine iși permite un Cayenne.
Fără simțul umorului, DNA contrează că, potrivit veniturilor declarate, zero barat, Breazu nu-și putea permite nimic. Nici un Cayenne, nici o trotinetă.
Conform procurorilor, Breazu nu e decît o invenție a Elenei Udrea, dependent 100% de ea și gata să declare orice ca s-o apere. Judecătorul îl încadrează pe Breazu la mărturii evident nesincere, ca pe toți cei loiali lui Udrea. Și consemnează că Breazu s-a comportat ca ”un dispecer al mitei”.
Avocații și procurorii susțin că cele mai urîte procese sînt cele de divorț. Ele scot la iveală rufele murdare. Oamenii suferă și nu mai au limite în a-și expune durerile, rănile sufletești și cheful de răzbunare îndelung reprimată în numele unui romantism irosit în timp.
Dacă e așa, Gala Bute a început ca un proces cu miză sportivă, s-a developat ca o afacere economică pe bani europeni și se derulează ca un proces de divorț.
La primul termen, aproape nimic nu era personal. La cel de-al doilea, au început să zică de rude și amiciții. La al treilea, au apărut trimiteri de budoar. Nu doar rufele, ci și acarienii din plapumă ies la iveală. La a patra înfățișare, cea de azi, ce va fi?!
Tudor Breazu a șoptit în curte că Ana Maria Topoliceanu are un motiv sentimental pentru a-l înfunda. ”Mă urăște!”, mărturisește el în fața Curții. Lasă de înțeles că el a părăsit-o pe Topoliceanu, ”după o relație vechi și profundă, pe care am avut-o amîndoi”. Cu cît mai veche relația, cu atît mai adînci rănile.
Breazu declară sub jurămînt că, acum, Topoliceanu s-a refugiat în brațele lui Radu Munteanu, fostul său asistent, ”cu care are o relație intimă”. Prietenii lui Udrea spun că Munteanu are vreo 15 ani mai puțin ca Topoliceanu și că fosta șefă a CNI îl întreține.
Asta cu vîrsta nu o spune Breazu în tribunal, dar el nu ratează să amintească în fața înaltului magistrat că ”numitul Munteanu este la studii în Marea Britanie pe banii Mariei Topoliceanu”.
Fiecare folosește ultimul cuvînt ca s-o mai tragă o dată taberei opuse. E un concurs de rupt foile din ”oracole”, caietele cu amintiri trădate de timpul în care am ajuns mari.
Dacă e pe din astea, șuieră Denunțătorii către Loialiști, stați că avem și noi muniție de Acces Direct, Măruță și gen.
Ana Maria Topliceanu pretinde că ”am plătit suma de 8.407 euro pentru vila Danai din Halkidiki Grecia unde Udrea Elena a fost în vacanță în septembrie 2011. În vilă au stat Udrea Elena şi Cocoş Dorin. Am identificat un mesaj e-mail din acea perioadă, pe care îl depun la dosar, din cuprinsul căruia rezultă că factura a fost emisă pe numele lui Breazu Tudor”.
Udrea și Cocoș ar fi fost împreună pe plaja Mării Egee. Dar un împreună limitat, țin Denunțătorii să mustăcească. În dormitoare separate.
Ei nu o rostogolesc ca pe o bîrfă, ci direct în fața anchetatorilor și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sîntem la faza pe cearceaf, consemnată în actele oficiale ale unui proces de mare corupție.
Munteanu oferă și numele agenției de turism Prompt Service, căreia i s-ar fi plătit vacanța maritimă în cash, ”cu fonduri provenite de la Breazu”. Munteanu merge mai departe. Au fost închiriate, de fapt, două vile, una mare și una mică. ”Ştiu de la Breazu Tudor Liberiu că vila mare era pentru doamna Udrea Elena şi acesta mi-a specificat clar să fie cu două dormitoare”, spune Munteanu procurorilor, plătind Loialiștilor cu aceeași metodă: deslușelile intime. Un dormitor pentru Udrea, unul pentru Cocoș.
Uluit și el, că nu știa să fi fost mutat la scandaluri conjugale, judecătorul Dragomir conchide că inculpații care o acoperă pe Udrea mint de rup.
Și că ea însăși, în calitate de ministru și șef PD-L care a avut puterea asupra operațiunilor, nu realizează nici acum ”activitatea ilicită generată”. Omul din centrul mesei decide ca Elena Udrea să mai stea încă 30 de zile în arest.
Contestația se judecă azi.
Cum Oprah e ocupată, vor veni doi judecători.
Perinitza • 2 aprilie 2015, 14:22
Tolo&Neag, am citit si m-am uitat la filmulet. Frate, cand voi vorbeati si scriati de Gala Bute, unde erau SRI si SNA? Pe bune, ar trebui sa intrati in silenzio stampa ca tot va musca de cur toti prostii! Unii pusi, probabil, de Coldea si Kovesi.
Sa nu le raspundeti, tata, nimic. Doar puneti-le filmuletzul asta si intrebati-i: Unde erati acum 4 ani, nene?!!!!!
Vai de sufletul ei de tara condusa de lasi!
Si inca ceva ca mori de ris: ce tare si nedumerit era Turcescu! Omul avea misiune sa acopere treaba si voi puneati intrebari si faceati dezvaluiri nechemati))))))
Codruta • 2 aprilie 2015, 14:54
Udrea nu are dreptate, mai sunt cativa pe afara. Unul dintre ei e Baselu, pe care-l dorim cat mai curand impreuna cu ea.
trubac • 2 aprilie 2015, 15:27
Iar?!? Hai nene ne lasi cu Udrea…ne-am saturat Udrea’n sus Udrea’n jos. Chiar esti obsedat cu ea? Din 10 articole 7 sint desre ea. Da-o incolo de tzatza de parca ea ar fi singura care minte si fura…de ceilalti iti este frica, vad ca nu scrii nimic? Se fura cu milioanele si dumneata tot ii dai zor cu Udrea.
LEFTER POPESCU • 2 aprilie 2015, 16:49
.
…”judecatorul Dragomir conchide ca inculpatii care o acopera pe Udrea mint de rup. ”
Daca acesti inculpati „acoperitori” mint de rup , cei care au facut denunturi impotriva Elenei Udrea pentru a-si scapa pielea de puscarie , ce au facut ? Au spus „adevaruri” de i-au rupt logica judecatorului incoruptibil ?
pentruTupac • 2 aprilie 2015, 18:32
Tupac, poate tu te-ai saturat. Dar eu asi dori sa citesc la fiecare 10 minute reportaje despre oameni bagati la racoare de catre presa. Asta e rolul ei. Sa scormoneasca r a h a t u l pina institutiile statului se trezezc din amorteala si isi fac datoria.
Intre mii de ziaristi slabi, sacosisti(ce primesc dreptul in sacosa pentru pupat fundurile), cind apar unii ce au realizat ceva… jos palaria!
Nu trebuiesc laudati, e obligatia lor profesionala, dar nici descurajati.
Nu mi-a placut niciodata cum scrie tolontan, nici in discutiile la TV nu il vad plin de har, dar e ca un buldog, musca si nu mai da drumul!
De la Chirila, dumnezeu sa il odihneasca, presa sportiva nu a dat un adevarat ziarist de editorial, dar bine macar ca da, in al 13 ceas, un ziarist de investigatii. Nu stiu daca e corect spus.
ion • 2 aprilie 2015, 19:09
tolo,ca intotdeauna la si pe obiect…numai jivinele de dupa gratii schilaie FORTA JUSTITIA
belea • 2 aprilie 2015, 19:18
Madame Udrea chiar nu constientizeaza ca daca noi palmasii Romaniei nu am fi facut ce trebuia pentru Romania, adica sa muncesti si sa-ti platesti taxele si impozitele dumneai nu mai avea ce etala la TV.
Ce naiba, chiar asa de prosti ne ia?!
Ce poti sa faci tu pentru tara ca cetatean: muncesti, platesti taxele, nu-ti bagi mana in avutul public chiar daca conjunctura, functia, puterea, vidul legislativ, etc iti permite. Si mai dai un pic si cu matura in fata blocului, mai treci o batranica strada, nu-l injuri si scuipi pe cel de langa tine ca asa crezi tu de cuviinta, etc.
Asa…ca sa mai lase „patriotsmul” asta abject deoparte.
mihnea • 2 aprilie 2015, 20:04
Dle Tolontan,
Hai s-o spunem pe cea dreapta.
Bravo pentru Udrea si Obreja ca s-au zbatut sa organizeze gala la Bucuresti. Din punctul asta de vedere un sincer BRAVO.
Problema apare ca au facut acest lucru intr-un mod nelegal; ori pentru asta, fara suparare, trebuie sa raspunda in fata legii. Fara tocmeala.
MOMO • 2 aprilie 2015, 20:34
Bun, vad ca se discuta aprig despre denuntatori si ne-denuntatori, cu detalii de budoar sau fara. Judecatorul e uimit si bulversat. Foarte frumos dar lipseste totusi ceva si anume probele concrete. Inteleg ca sunt probe concrete ca Obreja a prestat servicii fictive, ca a spalat banii etc. Minunat, pe asta l-au infundat. Dar la Udrea ce probe au in afara de denunturi? Ca totusi, parca doar pe vorbe nu prea e in regula sa bagam pe cineva, oricat de antipatica e (si e), la puscarie. Sincer am ajuns sa sper ca o elibereaza pe panarama si nu imi vine sa cred. Dar alternativa ma sperie deja si ar trebui sa va sperie si pe voi. Credeti-ma nu vreti sa traiti intr-o tara in care intri la inchisoare pe declaratiile a doi inculpati denuntatori . Chiar nu vreti…
Che Guevara • 2 aprilie 2015, 21:00
Procurorii au facut mai mult decat Rudel pentru Romania in momentul in care l-au bagat pe el la puscarie. In momentul in care au legat-o si pe Udrea deja l-au depasit pe Obreja in realizari. Nu toata lumea trebuie sa organizeze evenimente, si nu toti oamenii trebuie sa ridice case. Este suficient daca fiecare isi face treaba profesionist pe felia lui. De fapt asta ar fi de dorit ca Romania sa functioneze. In momentul in care avem profesionisti in toate domeniile putem spera sa o ducem mai bine. Acum suntem la faza in care primarii construiesc, inginerii fac curatenie, profesorii de litere fac marketing si contabilii predau cursuri la ASE in care isi invata studentii sa faca bani dar ei vin cu tramvaiul la serviciu. De-aia Romania merge prost.
Emil • 2 aprilie 2015, 21:36
Apropo de Porsche-ul vândut la preţ de Logan lui Breazu, io unu’ sunt sincer curios când vom avea nişte date mai adevărate privind Roverul cu nr. EBA. Al lui EBA, da, ăla cumpărat, cică, la second hand. Sau cum e cu angajarea la Luxten, la un salariu de 7000 de RON-i, pentru un program de 4 (patru) ore, a aceleiaşi intelectuale. Pentru rigoare. Luxten cu care tac-su, reformatoru, la ora aia primar general al capitalei, semnase contracte. Sau acolo o fi geopolitică, nu ştim noi, suntem prea proşti ca să înţelegem subtilităţi din astea.
cetateanulturmentat • 2 aprilie 2015, 22:52
Cand imi zic ca gata, Tolo si echipa s-au plictisit de Gala Bute, atunci revine cu amanunte care-ti blocheaza mintea. Bravo, domnilor jurnalisti!
florin • 2 aprilie 2015, 23:50
O lume nebuna, nebuna de tot…
Cu argumentele alea Giovani Becali gen, „toti procurorii DNA la un loc n-au facut cat am facut eu pentru Romania”, cred ca a fost caterinca totala acolo. E clar, tactica e ca amandoi stiu ca nu mai au nicio sansa si vor sa faca circ.
dracu • 3 aprilie 2015, 0:30
Tolontan,
Jos palaria pentru investigatiile tale.
Daca vei citi acest post poate ca vei intelege ca eforturile tale trebuie sustinute si pe alt palier.
site-ul gsp este, de pilda, tehnic vorbind, o dovada vie a cum sa alungi orice cititor sa interactioneze. Postezi idei de impact, dupa care oricine are ceva de spus trebuie sa valideze nenumarate filtre de identificare (incearca sa te loghezi cu alt user decat cel de facebook)
Cand petreci peste 10 minute ca sa postezi ceva, este o problema, una tehnica. Am ajuns aici pentru ca gsp este de-a dreptul inabordabil. Cred ca va puteti gandi sa ii concediati pe cei ce va intretin site-ul. Daca va apucati sa numarati cumva interactiunea sunt convins ca veti descoperi ca blog-urile merg mai bine. Asta vor incerca sa va vanda cei ce intretin site-ul. Merg bine pentru ca invita la dialog, ca facebook etc etc. gsp-ul ca si facilitator de comunicare doar irita.
Cătălin Tolontan • 3 aprilie 2015, 7:55
64, dracu: no concediem pe nimeni, refacem siteurile 🙂 In citeva zile, gsp si blogurile vor avea o alta forma, in acord cu modernitatea. Va rog sa reveniti atunci si sa ne oferiti opinia dvs.
Multumesc!
Gizăs • 3 aprilie 2015, 9:10
O observație de formă (fondul e prea bun): a developa în limba română se referă exclusiv la ”A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau hârtie fotografică care au fost expuse, pentru a face să apară imaginea” (în text:…s-a developat ca o afacere economică…).
Corect ar fi ca în text să apară:…s-a dezvoltat ca o afacere economică…, altfel riscăm să se trezească Pruteanu and we don’t want that, don’t we ? 🙂
În rest, e bine să vi se reamintească periodic că există persoane care apreciază ceea ce faceți (Mirela și cu tine). EU sunt una dintre ele.
mihaita florin • 3 aprilie 2015, 9:39
poate va indreptati talentul de investigator si inspre „dom’ profesor”, ca poate si ala o fi facut ceva pentru romania
Florin • 3 aprilie 2015, 11:03
Nea tolo, ai ajuns unde ai tintit.
Cred ca nea voiculescu ti-ar tripla salariul si te-ar pupa pe gura.
Ai dovedit ca udrea era rezervata.
Acum ne trebuie poza (photoshop?) cu base la borcan ;))))).
mihai • 3 aprilie 2015, 11:19
Ancheta voastra a bagat-o pe Udrea la puscarie 60 de zile. Cine si-ar fi putut imagina asa ceva?!
Urmeaza sa i se alature Basescu pentru ca se merita unul pe altul. Doi manipulatori care au pacalit o tara intreaga. De fapt, jumatate plus u unu…
Cătălin Tolontan • 3 aprilie 2015, 11:29
66, Gizas: nu tinem sa avem dreptate, e o maladie ingrozitoare)) Dar exact acesta este sensul pe care am vrut sa-l dam. O actiune de promovare a imaginii Romaniei s-a developat, in sensul ca s-a dezvaluit tuturor, ca o afacere pe bani.
Multumim pentru ca ne cititi!
Tagore • 3 aprilie 2015, 12:58
Catzi prozeliti a generat acest primitiv basesku si gashka lui de mediocri…Cum s-au lasat pacaliti milioane de romani,unii dintre ei inca mai apasa pe tastatura sa spuna si ei ceva de bine despre coruptii inceputului de secol din mileniul XXI,din Romania…Ce rau au ajuns cativa fosti sportivi de valoare ai Romaniei, Obreja,Ruxandra Dragomir,care s-au inhaitat cu aceste nonvalori…Rudele,dar escrocii astia care te-au fraierit,ce au facut pentru Romania? Tu ai luat pumni in cap,mai incasezi si de la ei? Pe Ruxandra trebuie sa o intelegem,a plecat de la Federatie cum a plecat si probabil a vrut si ea sa se razbune pe viata…Dar nu bot in bot cu falsitatea aia de femeie.
Trage-le Tolontan inainte,mare dreptate ai avut!
ramon • 3 aprilie 2015, 13:07
frunzarind articolul, se ridica cateva lucruri care trebuie sa fie stabilite pentru viitor:
in cazul in care se va mai organiza vreodata o gala de box, cum este legal ca ea sa fie finantata, p[entru a nu mai fi nevoie se tot felul de jonglerii ? Asta pentru ca exista tari care organizeaza 5-10 gale pe an, la acest nivel si numai superputerile USA-Canada.
Daca agream faptul ca s-a organizat o gala de box, aceasta nu trebuia organizata incalcand articole de lege.
Ministrul, cand ajunge la putere, vrea sa faca ceva. Ce poate face si ce nu, pentru ca daca vrea sa faca ceva grandios, probabil va incalca legea, daca se va incadra mereu in lege, probabil nu va face nimic vizibil
in gala Bute e bine sa se stie cat a intrat in buzunarul fiecaruia si cat s-a dus pe munca de organizare, de premiere, taxe de transfer bancar, de scoatere a banilor din cont si alte cheltuieli necesare. In ideea ca au fost candva platiti niste postaci si se vede clar cum s-au exprimat acestia, banii au intrat in buzunarul unor studenti sau ziaristi. Poate nu aceasta a fost cea mai mare hotie din Rom! Oare acestia, care au luat niste bani, nu i-au primit pe acestia fara sa-i mai declare, devenind evazionisti ?
Ar trebui investigate toate platile tuturor primariilor din Rom catre firme private, la fel cele ale ministerelor, pentru a vedea daca banii au fost cheltuiti cu un scop constructiv si nu pentru sponsorizarea de partide sau firmele smecherilor. In acest caz ar putea intra si studiile de fezabilitate, care se platesc pentru lucrari care nu se vor face niciodata in scopul evident al albirii unui transfer de bani catre smecheri. De asemeni, pe cat posibil, ar trebui stabilit cat se poate plati pe o anumita lucrare, ca exemplu un km de autostrada, ca sa nu se mai umfle cheltuielile in scop fraudulos.
Si pentru ca nu exista personal pentru a verifica fiecare furaciune din tara asta, ar trebui stabilit, pana anul viitor, cine poate inttra in viitorul parlament, nu sa tipam la luna ca trebuie schimbata clasa politica, dar ne vom trezi cu aceleasi organizatii infractionale numite PSD/PNL/PDL/PMP/PC/PUNR sau UDMR
Andrei • 3 aprilie 2015, 15:49
Buna Catalin,
In limita timpului disponibil urmaresc cu interes activitatea echipei yale cu privire la Gala Bute. Din punctual meu de vedere in presa actuala ai cele mai corecte informatii cu privire la acest subiect.De asemenea poti sa iti faci o privire de ansamblu cu privire la acest caz.
Am inteles ca E Udrea e in cantonament la baza procurorilor de la beciul domnesc pentru traffic de influenta si luare de mita, @ 1 mil euro.
In unul di articolele tale spuneai ca ziaristul, ca si procurorul , in timpul ceercetarii penale trebuie sa administreze probe si in favoarea si impotriva celui inculpate.
Cu privire la aceasta presupusa mita, zic eu, am niste neclaritati si poate ma ajuti sa le clarific.
1. Denuntatorii spun ca banii , 900.000 euro , au ajuns la E Udrea. Cu parere de rau procurorii nu au demonstrate acest lucru, inafara de niste declaratii. Cu cat este mai credibil denuntatorul care intr-o perioada de timp isi tot schimba declaratiile in comparative cu E Udrea?
2. Am inteles, dar tu ma poti corecta, presupusa mita ar fi fost data intr-o zi de 6 oct. Procurorii au putut demonstra ca E Udrea a fost in minister pe 5 si 7oct dar nu pe 6 oct.
3. Din presa parca am aflat ca din 8 oct E Udrea ar fi fost intr-o delegatie in exteriorul RO pentru 1 saptamana. Judecand la rece, tu daca ai fi avut @ 1 mil euro bani lichizi in casa, ai fi plecat linistit in delegatie pentru 1 saptamana? Eu sincer nu.
4. Se spune ca E Udrea ar fi primit banii intr-o geanta. A fost gasita geanta respectiva la perchezitiile organizate la proprietatiile E Udrea? Omul este adunator. Procurorii puteau face acest lucru. Cand E Udrea era in glorie nu cred ca s-a gandit sa arda acea geanta.
5. Nu am auzit ca E Udrea, in perioda de dupa 6 oct sa fi facut investitii de @ 1 mi euro.
6. Cei care zic ca au dat mita au dovezi bancare ca au scos banii respective din conturi din banca? Stii bine cand te duci sa scoti bani de la banca, fuctionarul de acolo, iti da bani in toate bancnotele. Daca ceri in 500 euro, numai, banca s-ar putea sa nu aiba indeajuns. Daca banii pt presupusa mita ar fi fost obtinuti illegal atunci avem o problema.
Pentru informarea ta in Canada a fost un caz similar.
Un fost prim -ministru a fost acuzat de procuratura si de RSMP, FBI Canadian de luare de mita.
In acest caz procurorii aveau declaratia celui care daduse mita si o fotografie, facuta intr-un restaurant de lux. In fotografie erau cei doi fostul prim ministru si cel ce daduse mita si intre ei era un ziar cu multe paginicare la mijloc avea o cocoasa. Procurorii au presupus ca in interior s-ar afla un plic cu bani, o transa din mita.
Ajunsi in fata unui judecator aceasta proba a cazut. La E Udrea nu avem asa ceva.
mai mult poti citi aici
http://en.wikipedia.org/wiki/Airbus_affair
Astept cu interes parerile tale, sau ale echipei , cu privire la cele de mai sus.
antimafia • 3 aprilie 2015, 16:05
Despre liberarea conditionata a lui Becali. Iata ca in sfarsit s-a dat valoare si s-a cuantificat independenta justitiei, Becali fiind primul detinut pentru care instanta a stabilit ca 2/3 din 42 de luni este de 20. Si tot instanta a stabilit ca un analfabet a elaborat si a scris carti stiintifice.
doina • 3 aprilie 2015, 17:44
asta cu becali e tare! pe copos (care vorba aia, macar vorbeste correct romaneste) care la fel a scris carti si amuncit cica nu s-a reeducate cum vor procurorii! sint curioasa la cocos si udrea cum o sa fie cu reeducarea in pirnaie!
Andrei • 3 aprilie 2015, 17:58
Catalin,
Am o sugestie pentru tine, daca mai ai timp:
Incearca o investigatie jurnalistica , de unde a avut fonduri financiare sa participle la curse auto, cel mai slab co-pilot dintre procurori si cel mai slab procuror dintre copiloti, VV Ponta.
E posibil sa descoperi raspunsuri interesante.
Eu nu cred ca pilotul respective a primit anumite sponsorizari numai pentru talentele lui de pilot. Se stie ca o asemenea placere este foarte costisitoare.
jap jap • 3 aprilie 2015, 22:33
M Basescu a sesizat si a fost infundat. Udrea a sesizat public, repetat, (din 2010, si la infumuratul celalalt, Tapalaga) si a fost infundata. Bica la fel. Capul plecat DNA nu-l aresteaza.
Ca sa nu mai zic ca si jurnalistii sunt azi direct interesati sa fie infundata, deci sa puna si ei o buche de ajutor s-o infunde pe Udrea. Daca e dovedita nevinovata, ce folos pentru noi? Dimpotriva, ar fi o infrangere. Victoria adevarului ar fi o infrangere pentru dusmanii Udrei. De ce? Cumva nu e adevarul ceea ce slujeau acestia in timp ce deveneau celebri prin articolele (azi dovedite de ancheta fabulatii)? Incredibil, sa fi fost vanitatile lor derizorii ceea ce slujeau acesti corifei ai panei? Dupa ce Tolo a balacarit-o cu anii, probabil in afara realitatilor revelate azi din dosare. Ar trebui sa-si faca macar un seppuku profesional daca Udrea e declarata nevinovata, cum este. E bun seppuku? Nu, oameni buni, mai bine sa stea Udrea la puscarie si noi sa ramanem celebri jurnalisti de investigatie. La ce foloseste un jurnalist fara o minima morala, fara respect pentru adevar, morala suprema, singura, fata de cititor, si, in ultima instanta fata de client? Parca n-a mai auzit de judecata stramba. Parca n-a mai auzit de scandaluri si amanunte personale, parca el n-are. Parca n-a mai auzit de ghertoi care, daca nu iau mita fiindca eu alta jucarie mai buna, au toata puterea, si in virtutea acesteia fac ce AU CHEF cu altii. Cu picioarele pe DNA. Domnul Tolontan, eu zic ca, totusi, eppur si muove. Mana asta de gertoi o sa compromita independenta justitiei si a serviciilor, tot ce a construit Basescu, Macovei si cativa magistrati. Li s-a urcat puterea la cap. S-au crezut mai corecti decat altii si s-au trezit a fi niste satrapi.
florin mihaita • 4 aprilie 2015, 13:28
lupta pentru adevar si justitie este minunata!. ati gasit un subiect care v-a scos din zona de expertiza tiki-taka si v-a adus in prim-planul presei de investigatie. bravo! sunteti un erou al zilelor noastre. totusi, adevarul are mai multe fatete. un alt ziarist, probabil mai putin important decit dvs, povesteste despre milioanele de euro pe care le-ati primit de la dom profesor ca sa conduceti un ziar cu mai putini cititori decit numarul de angajati de la scorzeze (e doar un exemplu, nu va bateti capul). de ce nu investigati, prin mijloacele specifice, si acest lucru? de ce nu incercati sa aflati de ce banii au miros doar cind ii primeste altcineva? poate ajungeti la concluzia ca e necesar un autodenunt, ca tot e la moda. in plus, e pacat sa va consumati talentul rescriind acelasi articol la nesfarsit…
niki • 16 aprilie 2015, 21:18
Buna seara!
Domnule Tolontan, as dori sa lamuriti lumea cu privire la echipele de fotbal din Liga 1, care, dupa cum am inteles din mass media, sunt interzise in Europa, sau litigiul dintre echipa lui Becali si Armata!
Va multumesc!