În numele îndoielii

Punctele slabe ale acuzării în Gala Bute și varianta plantării unui agent secret lîngă Elena Udrea

luni, 2 martie 2015, 9:57

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Punctele slabe ale acuzării în Gala Bute și varianta plantării unui agent secret lîngă Elena Udrea

DNA este puternică precum Dumnezeu și de două ori mai iubită.

Dar un proces corect este cel în care ambele părți au condiții egale.

Cînd asiști la un proces obiectiv, dai dreptate, pe rînd, acuzării și apărării. Ca în filmele americane. Dacă vorbește procurorul, ai senzația că aceea este varianta evidentă. Limpede și de necontestat. După aceea, avocatul vine la bară și începi să te îndoiești de procuror. Îți spui că apărarea are dreptate. Argumentele alternează.

”Codul Penal românesc este chiar mai favorabil acuzatului decît cel american”, povestește un avocat. ”La americani, cineva este condamnat cînd se constată vinovăția <dincolo de orice îndoială rezonabilă>. La noi, noul cod vorbește despre <orice îndoială>, fără adăugirea<rezonabilă>. Orice îndoială!”, explică el.

”După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului”
Articolul 4, Cod Penal, Prezumția de nevinovăție

În numele acestei îndoieli, astăzi publicăm bombele care ticăie în probele DNA. Și culise pe care nu le cunosc nici avocații apărării și nici procurorii. Primii care vor ajunge la ele, vor obține un avantaj.


gardean-topoliceanu-nastasia

1. Întîlnirea din 7 februarie 2011 în care Udrea i-ar fi cerut mită lui Gărdean.

DNA susține că, într-o pensiune din Bușteni, Elena Udrea i-a cerut omului de afaceri Adrian Gărdean”sponsorizări” pentru ca ministerul să-i facă plățile la timp. Discuția ar fi avut loc pe 7 februarie 2011. Sponsorizările s-au transformat în mită, pentru că, potrivit legii, mită e atunci cînd obții “foloase sau bani, pentru tine sau pentru altul”.

Apărarea recunoaște întîlnirea, dar susține că ea a durat ”cel mult cîteva zeci de secunde”. S-a derulat în văzul mai multor oameni și n-a fost decît o prezentare a lui Gărdean în fața ministrului.

”Atunci s-au cunoscut, e absurd să pretinzi că, la prima întîlnire, un ministru ca Udrea se apucă să-i ceară ceva lui Gărdean”, spune cineva de la masa apărării. La petrecerea din Bușteni ar fi participat și Roberta Anastase și soțul ei, dar, conform apărării, nici măcar n-au fost întrebați dacă au văzut sau auzit ceva.

Avocații consideră că, în relatarea acestei întîlniri, procurorii se bazează, nimicuța-nimicuța, numai pe mărturiile lui Gărdean și ale lui Gheorghe Nastasia.

Iar Gărdean a fost fluctuant în declarații. Inițial a spus că Udrea i-a sugerat, iar apoi că Udrea i-a cerut. Diferență pe care se poate mînca o pîine.

În pledoaria de săptămîna trecută din fața judecătorului, avocații Chiciu și Striblea au susținut că există un martor care ar putea să arate că nu e adevărat ce susține duetul Gărdean – Nastasia.

Din informațiile Gazetei, persoana pe care apărarea se poate baza la contestarea arestării preventive, judecată care va avea loc pe 5 martie, este Luminița Kohalmi. Kohalmi este consiliera personală a lui Udrea, ”care asista la aproape orice discuții ale ministrului” și care a fost prezentă la petrecere.

Argumentul principal al avocaților pentru a demonta discuția de la Bușteni, prezentat și în fața instanței, este faptul că, deși Gărdean susține că Udrea i-a cerut 10% în februarie 2011, el dăduse deja 10% pe întreg parcursul anului 2010, în înțelegere cu Ștefan Lungu și Gheorghe Nastasia. Altfel spus: el aplica în 2010 ceea ce pretinde că Udrea i-a cerut în 2011.

Prin acest ”dislike”, apărarea lui Udrea vrea să-i înfunde pe ceilalți inculpați.

Un proces devine, în măsura în care faptele există, iar în Gala Bute există pentru că șpaga apare în contracte și în plăți, un joc cu sumă nulă, în care dacă cineva scapă, altcineva plătește!

Chiar DNA recunoaște jungla în care se mișcă. Procurorii scriu în referatul de arestare că ”fiecare inculpat audiat a vrut să-și minimalizeze contribuția”. Și continuă: ”Astfel că nu s-a putut stabili cu exactitate modul în care aceştia au împărţit sumele remise cu titlul de mită, însă probele administrate demonstrează cu certitudine că toţi participanţii au obţinut foloase din săvârşirea acestor fapte”.

Încă un element important și nedeslușit. Nastasia, Gărdean și Lungu sînt interceptați telefonic încă din anul 2010, discutînd despre chestiuni legate de plăți. Dar nu au fost înregistrați în dosarul Gala Bute, ci pe baza unui enigmatic mandat de siguranță națională!

2. Cine și-a mutat banii în străinătate?

Am ajuns la un punct pe care nu-l cunosc nici procurorii DNA și nici apărătorii Elenei Udrea. Conform informațiilor Gazetei, unul dintre denunțători n-a fost pe deplin sincer cu magistrații.

Există, pe lista celor care au făcut declarații împotriva Elenei Udrea, o persoană a cărei familie, rezidentă în Canada, a căpătat într-un interval de timp scurt o avere imobiliară greu de explicat doar prin veniturile celor de acolo.

Acesta este genul de moment cînd unui grangure din SRI îi pică în poală cafeaua. ”De unde p… mamii lor știu ăștia de așa ceva și cum n-am aflat noi?!”. Delicioasă clipă, citiți în zaț!

Familia respectivă muncește și cîștigă bine în Canada, orașul se întinde curat pe malul unui rîu, dar proprietățile dobîndite sînt în valoare de milioane de dolari. Și căpătate din momentul în care ruda din România a ajuns lîngă Elena Udrea!

Informațiile nu sînt confirmate oficial, dar, dacă ele se susțin, atunci apărarea poate pleda că tocmai cei care spun că luau bani pentru ministru i-au scos, de fapt, pentru ei în afara țării.

De partea cealaltă, dacă procurorii vor verifica primii acești bani, DNA poate să adauge noi capete de acuzare în dosar.

3. Nastasia spune ”Da, i-am dat 900.000 de euro Elenei Udrea”, dar nu știe ce a transportat!

Acuzația cea mai spectaculoasă pentru public este cea potrivit căreia, pe 6 octombrie 2011, Gheorghe Nastasia ar fi primit o geantă cu 900.000 de euro de la Adrian Gărdean și i-ar fi dus-o Elenei Udrea în biroul său.

Fragment din referatul procurorilor:
Întrebare pentru inculpatul Nastasia Gheorghe: Aţi primit de la Gărdean Adrian o geantă conţinînd suma de 900.000 EURO în toamna anului 2011?
Răspuns: Da.

Apoi, Nastasia declară:  ”Imediat după primirea genţii cu banii de la domnul Gărdean, i-am dus această geantă doamnei ministru Udrea, la cabinet. Am găsit-o în birou, i-am lăsat geanta şi i-am spus că sunt banii de la domnul Gărdean”.

Din perspectiva acuzării, momentul este extrem de vulnerabil. Pentru că Nastasia minte cel puțin într-o chestiune. El nu are de unde să știe dacă în genta neagră erau 900.000 de euro sau 3 milioane de euro. Ambele sume încap într-o geantă de dimensiunea unui desktop, în bancnote de 500 de euro, așa cum sînt descrise geanta și cashul de către Corin Boian, omul care l-a însoțit pe Gărdean la minister.

De ce afirmăm că secretarul general al MDRT minte cînd răspunde ”Da”? Pentru că Nastasia nu știe ce era în geantă, nu s-a uitat în ea.

Poate că a luat bani sau poate că nu a luat bani, dar de știut nu știe! Minte cînd afirmă că știe. 

Și mai există în depozițiile lui Nastasia un moment pe care nici apărarea nu l-a sesizat. Nastasia povestește că, de-a lungul timpului, a preluat cadouri pentru Elena Udrea. A avut bănuiala că în acele pachete, frumos ambalate, sînt bani:

”Eu le păstram şi i le dădeam cînd venea, dar nu mă uitam în ele. E posibil ca în acele pachete să fi fost bani. De fiecare dată, aceste pachete erau cutii de cadouri, în pungă de cadouri. Uneori eu bănuiam că în aceste pachete sînt bani, dar nu pot preciza pe ce îmi întemeiam această bănuială”

Cineva care altădată a bănuit, pe 6 octombrie 2011 a fost sigur că erau bani, fără se se uite dacă erau. Nu pare un martor prea hotărît.

Și acuzarea și apărarea au pus multă energie în descifrarea acestui moment. DNA are confirmarea, din registrul de intrare în MDRT, că Adrian Gărdean a fost în sediu pe 6 octombrie 2011. Dar apărarea încearcă să arate că Udrea nu era în minister!

Deși acest episod nu reprezintă decît jumătate dintr-un cap de acuzare (sînt trei capete pe luare de mită), DNA și procurorii se tatonează ca doi boxeri mizînd pe ”geanta neagră” ca pe o lovitură pe care o visează decisivă.

4. Ana Maria Topoliceanu este agent secret?

Apărarea și-a format opinia că Ana Maria Topoliceanu, cea mai bună prietenă a Elenei Udrea, a jucat un rol dictat de cineva în toată perioada cînd a stat lîngă ministru.

Procurorii susțin, și sursele Gazetei îi confirmă, că DNA aflase încă de la începutul  lui 2014 despre banii primiți de Obreja și, în plus, de oamenii din minister de la Termogaz.

Dacă descoperirea rutei banilor (cea despre care Gazeta povestea în decembrie 2013) s-a întîmplat la DNA în ianuarie 2014, probabil că procurorii ajunsese deja la Topoliceanu. Și, în februarie 2014, Topoliceanu merge, împreună cu Udrea și cu Bica, la Paris. Colabora ea deja? Și numai cu DNA.

Există ipoteza, bazată însă doar pe capete de mărturii, că Topoliceanu a fost racolată de un serviciu secret cînd era lîngă Udrea. Ca prietenă a Elenei, era un nod valoros de informații. Pentru serviciu și pentru public această mișcare este legitimă și pozitivă, ”cu asta ar trebui să se ocupe serviciile, să supravegheze marile infracțiuni, care afectează siguranța națională”.

Dar, pentru acuzare și în logica lungului proces care va urma, folosirea mărturiilor Anei Maria Topoliceanu poate deveni dificilă, pentru că apărarea are șansa să mizeze pe ideea că Topoliceanu a acționat instigator, la ordinul superiorilor din serviciul secret respectiv.

În motivarea acestei teorii, apărarea susține că, atunci cînd Topoliceanu a vrut ”să-l preseze pe Breazu”, ea a jucat un scenariu redactat la DNA. Dovadă că procurorii nu i-au sancționat acel apel pe internet, ei spunînd că Topoliceanu nu a vrut decît să-l facă pe Breazu să spună adevărul.

La care apărarea contraatacă: de ce e nevoie să folosești camuflaje și mesaje mute, o adevărată recuzită clandestină pe internet, cînd vrei să determini pe cineva să spună adevărul? De ce nu l-a sunat Topoliceanu pe telefon pe Breazu dacă nu avea nimic de ascuns?

5. Nici un angajat al MDRT nu i-a scris lui Udrea că nu e în regulă cu Gala Bute

Pe acuzația de abuz în serviciu există o sumedenie de acte, fapte și declarații. Mai mulți directori și funcționari spun că s-au simțit timorați, presați și obligați de Elena Udrea să dea 2 milioane de euro lui Obreja prin semnăturile lor.

Atmosfera descrisă de ei: flăcări, pucioasă, aproape nimeni din minister nu găsea legală pretenția lui Udrea de a face Gala Bute pe bani europeni sau pe bani de la buget.

Dar un singur om a plecat din iad, Paul Mărășoiu, și acesta pe scutire medicală. Apărarea susține că motivul plecării este cu totul altul și că va fi dezvăluit la momentul potrivit.

”Se temeau”, explică DNA. Se temeau însă extrem, extrem de tare, se temeau pînă la os de vreme ce nimeni nu i-a trimis direct ministrului un simplu mail cu obiecții.

În condițiile în care, mergînd pe ce declară funcționarii, Elena Udrea presa pînă la două noaptea să se facă gala, toată lumea se prinsese că va fi prăpăd, nimeni nu a scris un rînd ministrului.

Avînd acces la toată arhiva MDRT, DNA nu a produs la dosar vreme de 3 ani, de cînd durează ancheta, nici măcar un document prin care un funcționar să se adreseze ministrului, sesizîndu-i riscurile, lipsa de oportunitate sau problemele de legalitate ale Galei Bute.

URMEAZĂ: În ziarul de mîine, vezi care sînt punctele forte ale acuzării și zonele unde apărarea este șubredă.

Comentarii (79)Adaugă comentariu

mihai  •  2 martie 2015, 7:13

acelasi procent ca la referendum . nimic nou sub soare . probabil acelasi procent il credea pe Nastase nevinovat . cretinii sunt rezistenti !

doina  •  2 martie 2015, 7:33

nu m-as fi asteptata la asa ceva!!! sesizasem ca b1 chiar si a3 incep spalarea penalei dar la gazeta in veci nu credeam! pai si intuitia mea imi spune ca nastase si voiculescu nu au fost condamnati pe probe directe ci pe senzatii mai mult! trist, tare trist!

dan  •  2 martie 2015, 7:38

Abia astept ziua de maine! Sa vad si partea cealalta. Cred ca si voi credeti ca e vinovata…altfel nu ati fi facut atata timp atatea valuri. Marea problema pare ca e cum sa dovedeasca DNA-ul ca e vinovata – dincolo de orice indoiala! Pare curios ca nu au deja probe solide. Sau poate au…

doina  •  2 martie 2015, 8:00

si n-ar fi nimic daca acest articol n-ar fi rostogolit azi de televiziunile favorabile : uite chiar tolontan spune ca nu e correct! felicitari! la nastase si alti penali mai mult sau mai putin dovediti nu am vazut grija de un process correct! chiar, caltabosii erau caltabosi in geanta de la muresan?

Curios  •  2 martie 2015, 8:04

Uita-te mai bine in referatul cu propunerea de arestare pe care il tot citezi. Acolo scrie clar ca Gardean si Nastasia au mers intr-o sala de sedinta, langa biroul lui Nastasia, unde au verificat continutul gentii. Atotstuitorule! 🙂

Vasile  •  2 martie 2015, 8:05

Tolontan, hai sa ne amintim de urmatoarele dosare: Trofeul Calitatii, Becali-MAPN, Voiculescu-ICA. Ce au avut in comun aceste dosare este ca procurorii nu au avut nicio proba ca „infractorii” au discutat intre ei. Nici macar un amarat de denunt. Condamnarile s-au dat pe principiul „nu se poate sa nu fi discutat” si „sigur au facut ei ceva”.

Asa ca povestile cu prezumtia de nevinovatie raman doar povesti.

Iar Udrea este cea mai indreptatita sa beneficieze direct de „statul de drept” pe care l-a patronat. Cum s-ar zice: fiecare pasare pe limba ei piere.

Antiprostime  •  2 martie 2015, 8:08

Nu conteaza bre’ ce crede gloata manipulata, sa vedem ce va decide judecatorul.

Georgel  •  2 martie 2015, 8:47

Udrea a fost terfelită permanent de cei care nu au mai putut jefui bugetul statului. Ministerul ei a gestionat banii in folosul PDL (așa cum au făcut ți alții), de aceea posturile TV aservite PSD au intrat în disperare. Vinovăția Lenuței o vom vedea la sfârșitul proceselor și nimic nu mă miră. Se vrea să se ajungă la Băsescu, în schimbul condamnării suferite de Năstase, cel care a dat startul campaniei de detenții. S-ar putea ca nea Traian să fi fost mai șmecher, să nu fi presat sprijinirea lui în campanii, era evident pentru PDL că dacă Băse ar fi pierdut ar fi plecat și ei de la putere, deci a trebuit să se sprijine reciproc, la fel cum adversarii și-au susținut campaniile. Oare de ce PSD a intrat la guvern, alături de PDL, în campania lui Geoană ? Simplu, dacă nu ar fi fost și ei la butoane, nu ar fi avut bani de campanie. Oare acei bani când vor fi investigați ?

alex  •  2 martie 2015, 9:14

tolo, justitia se face pe baza dovezilor nu a presupunerilor

Cătălin Tolontan  •  2 martie 2015, 9:14

5, curios: eu va dau pasajul exact din decaratia lui Adrian Gardean in care elsustine ca i-ar fi spus, nu ca i-ar fi aratat lui Nastasia ca in geanta sint bani.

„De la biroul meu, am mers împreună cu Boian Corin, cu maşina acestuia, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului din apropierea Casei Poporului. Boian Corin a
rămas afară, iar eu am intrat în sediul ministerului, bănuiesc că am fost înregistrat, întrucât am prezentat buletinul la postul de control.
Am mers în biroul lui Nastasia Gheorghe, am aşteptat o perioadă în secretariat, după care secretara m-a invitat să intru într-o sală de şedinţe, faţă în faţă cu biroul domnului Nastasia, în care se intra tot din secretariat. După un timp, în acea încăpere a venit Nastasia Gheorghe.
Nastasia Gheorghe avea la el o situaţie cu finanţările ministerului pentru proiectele derulate de acesta, incluzându-le pe cele de la Straja şi Parâng. I-am spus că în geantă sunt
900.000 euro, întrucât doar atât am putut strânge”.

Iata si raspunsul lui Nastasia catre procurori:

Răspuns: Da, întâlnirea s-a derulat întocmai cum a arătat domnul Gardean. După întâlnirea din Buşteni de la pensiunea mea, am avut o discuţie cu doamna Udrea la care aceasta mi-a spus că o să mă caute domnul Gardean, că domnul Gardean ştie ce sumă trebuie să
restituie din plăţile primite şi că eu voi fi cel contactat de domnul Gardean în acest sens. Imediat după primirea genţii cu banii de la domnul Gardean, i-am dus această geantă doamnei ministru
Udrea, la cabinet. Am găsit-o în birou, i-am lăsat geanta şi i-am spus că sunt banii de la domnul Gardean.”

Nicaieri, in motivarea judecatorului nu apare un moment in care cei doi ar fi verificat suma in minister.

Imi trimiteti, va rog, dumneavoastra, pasajul sau documentul respectiv daca sinteti atit de sigur de el?

O puteti face aici sau pe catalin.tolontan@gsp.ro.

Multumesc!

fotbal  •  2 martie 2015, 9:21

ai chef de joaca:-p no doubt!

doru  •  2 martie 2015, 9:32

Tot ce se intimpla azi pe scena politica se face la comanda unui mare patat penal din fruntea Guvernului atit el,cit si neamurile acestuia de care nu se vorbeste decit tangential prin televiziuni . Dar,momentul se apropie .Apoi sa nu uitam ca Ponta striga prin toata tara ca doreste ca pe Traian Basescu sa-l vada arestat cit mai repede.Dna.Udrea,o vedem toti romanii ,chiar si fara ochelari ca este o victima a lui Ponta,acesta crezind ca-l va scoate la inaintare pe Dl.Basescu .Dar sa nu uite tov.PONTA ca :-cine sapa groapa altuia cade el primul in ea.In plus cu aceste manevre oribile,pe zi ce trece Ponta isi da singur pumni sub centura iar in ochii romanilor demonstreaza caracterul oribil pe care il are si nu mai avem nevoie de serviciile unui astfel de caracter in fruntea ROMANIEI .Ce spune POPORUL si DNA?

În numele îndoielii. (4) Agent secret plantat lângă Elena Udrea? | România curată  •  2 martie 2015, 9:33

[…] Citește celelalte puncte slabe găsite de Cătălin Tolontan și Mirela Neag în referatul procuror… Tolo.ro. […]

maigret  •  2 martie 2015, 9:46

Domnilor,stim cu totii cat de vinovata-i udrea,cu muuuult mai mult decat Nastase,Becali,Voiculescu la un loc!Nu mai departe decat ieri ,basescu s-a anuntat drept viitorul premier..Haida-de!Incerc o compasiune fata de omul udrea,dar fata de politicianul udrea am cel mai mare dezgust!Se spune”uita-te la persoanele care teinconjoara ca sa stii cine esti”…Uitati-va la cei din preajma Ilenutei …e atat de simplu.

alex91ro  •  2 martie 2015, 9:48

asa a zis gadea probabil, daca pastoral zice asa cu siguranta nu se inseala. Ma gandeam ca faci conexiunea Catalin.

Cristian  •  2 martie 2015, 9:51

Cred ca exista o strategie sau un oportunism al lui Basescu. Si intr-un caz si in altul de la un moment dat desfasurarea actiunii e comuna. Practic se intampla urmatoarele lucruri : exponentul cel mai vizibil si reprezentativ al sistemului putred de coruptie al epocii Basescu , Elena Udrea , e cumva aratata in piata publica si purtata cateva zile prin arestul Politiei. Procurorii sunt prezentati ca rai si intransigenti . Setea de sange a populatie care a suferit ,in timp ce nemernicii se imbogateau , este cumva satisfacuta. Probele sunt subtiri . Martorii fac denunturi de prin arest nicidecum din libertate. Cazuri clasate si condamnari cu suspendare sau executare minore. Usor , directia denunturilor se indreapta catre varful PDL. Blaga. Basescu acolo are target-ul. Subrezirea opozitiei actuale. A aparut Macovei. Cea care i-a creat sistemul cu ajutorul caruia Basescu a controlat justitia. Aceeasi Macovei care a sustinut l-a sustinut pe Basescu neconditionat in fata Paralamentului European. Macovei si Basescu. Basescu prim-ministru. Nu acum. Dupa 2016. Dar oamenii au inceput sa lucreze. Banii pentru sustinerea actiunilor de partid ii au.Asta e partea operatiunii in care se salveaza cei care au facut banii. Banii sunt cine stie pe unde , Emirate , Cipru , Panama , Canada. Cred ca suntem spectatorii unei piese de teatru bine regizate.

Cristian  •  2 martie 2015, 9:53

OK, deci doamna Udrea este inatacabila, este dupa toate probabilitatile nevinovata, chiar de compatimit!
Domnule Tolontan, sunt curios, tot in numele „indoielii”, ati scris un articol dubitativ si la arestarea lui Nastase Adrian? Se spune ca DNA-ul nu a avut probe solide atunci.

gilos  •  2 martie 2015, 9:53

Salut Catalin,

Felicitari pt investigatiile facute si de perseverenta cu care ai urmarit derularea fiecarui caz ( dosarul transferurilor, ridzi, gala bute etc ).

Am o observatie, foarte evidenta mai ales dupa articolul de azi : ziarul tau este un ziar de sport, iar cititorii se manifesta ca atare.
Ei sunt obisnuiti sa suporterii unei parti, si ca urmare nu-i mai intereseaza argumentele celeilalte parti.
Daca este un meci Steaua- Rapid, pai stelistii nu vor obiecta impotriva arbitrajului decat daca acesta a gresit impotriva lor, nu vor avea o analiza obiectiva ci va fi total partizana. La fel si rapidistii. Important este ca echipa favorita sa castige, nu mai conteaza usoarele favoruri de care a beneficiat !
Si asta este valabil pt toti microbistii dinamovisti, olteni, timisoreni, clujeni…etc

In cazul de fata, cu Elena Udrea, dupa cum vezi din comentarii, se pastreaza aceiasi logica : suporterii Elenei si ai lui Basescu pe de o parte si adversarii lor de parte cealalta. Fiecare parte este interesata de propriile argumente si nici unii nu sunt dispusi sa admite argumentele celeilalte parti.

Intr-un fel, cazul Udrea, a luat locul campionatului de fotbal care este compromis de insolvente si incompetente si si-a pierdut interesul.

Felicitari inca o data si mult succes in continuare !

Catalin  •  2 martie 2015, 9:56

Astia sunt hotarati sa nu mai intelegem nimic. Pe toti ii baga la zdup daca vorbesc la telefon intre ei (pe Udrea pentru ca a vorbit la TV, iar Cocos a auzit) insa daca tanti aia il suna pe skype/facetime si ii arata cu biletele ce sa zica, se numeste „incurajare la a a spune adevar”.

Pana la urma se pare ca acesti procurori sunt aceiasi care din 1990-pana in 2004 scapau pe oricine. Acum doar au schimbat stapanul.

Patricia  •  2 martie 2015, 9:56

Si eu cred ca procurorii au si o alta declaratie. In momentul cand Gardean a spus ca „atat a putut sa stranga” era clar ca banii, nefiind toti, trebuiau numarati altfel Udreaua ar fi putut sa considere ca Nastasia a luat din bani. Asta cu ia geanta , na geanta nu tine. Nastasia a stiut ce contine geanta fizic.
Misiunea este foarte grea pentru procurori fiind vorba de oameni politici si functionari foarte versati care faceau de multa vreme acest lucru si care si-au facut scenarii in caz ca sunt prinsi.Ar fi o sansa in plus daca l-ar agata pe Base cu ceva in perioada aceasta si atunci vor incepe toti sa vorbeasca.
„Mobilul si arma crimei”(BANII) sunt de fata precum si actorii principali nu ar trebui sa mai dureze mult pana la impartirea lor pe caprarii si anume impartirea vinei care cu ce este implicat.Numai sa nu intervina ceva ce tine de „siguranta nationala” chipurile, care sa-l scoata pe Base basma curata.Daca lucrurile merg pe bune incontinuare ar trebui pas cu pas sa se apropie de Base si atunci o vad pe Udrea in real pericol. In locul ei as cere sa fiu arestata.Panchiorul o pate chiar mazili cu toata increderea lui in ea.De fapt aceasta zisa „incredere in ea” este un soi de amenintare si nu o lauda.Bucuresti nu este departe de Moscova si nici „nea Paraciore” de Putin.

Ion  •  2 martie 2015, 10:01

Dl C. Tolontan,cel ce se vrea ” parintele dosarului Bute” (si poate,chiar este), ne prezinta acum si nedumeririle sale,asa ca sa para impartial. Eu unul nu am vazut ,niciodata 100 mii euro,cash cu ochii mei ( nu 900 mii eu),apoi daca imi erau dati,chiar sa-i dau altcuiva, ii numaram,sa nu fiu acuzat ulterior. Denunturile celor aflati la „mititica”,dupa care ei denunta, sint baza acestui dosar,cu ele cei in cauza isi negociaza pedeapsa (..la jumatate ?!),asa ca au interesul sa denunte. Mai ales ca cei care ii intreaba ,cam asta asteptau.Dl Tolontan afirma :”Avînd acces la toată arhiva MDRT, DNA nu a produs la dosar vreme de 3 ani, de cînd durează ancheta, nici măcar un document prin care un funcționar să se adreseze ministrului, sesizîndu-i riscurile, lipsa de oportunitate sau problemele de legalitate ale Galei Bute.”-,dar face asta cam tarziu,nu la inceputul anchetei,ca sa-l putem considera neutru,impartial, in aprecieri. Este o incercare „de spalare” a propriei imagini,care ,pentru cei care cred in impartialitate nu prea poate fi luata in considerare. Nimic nou sub soare !

razvan74  •  2 martie 2015, 10:02

cat de hoata stiu ca e – am vazut rezultatele proiectelor ei ciudate si nu-mi trebuie probe in plus – azi mi se pare o persoana hartuita penal, nu cercetata. Departe de ”un proces echitabil” ceea ce face DNA e sa arunce multimii nemultumite de guvernarea basista capul lui Motoc, pentru a tempera lucrurile, si cu ancheta de la Nana si cu alte procese. Pentru ca daca Romania ar fi acum un stat corect ar fi fost demult audiat la DNA si pus sub acuzare Basescu si o data cu el intra si frate-su, care acum e liber, si fetele, beneficiare ale faptelor penale ale altora deja acuzati si sigur castelul de carti de joc ar narui jumatatea pedelista din PNL și PMP-ul.. la cum se tot dau declaratii si denunturi pe ideea ”scape cine poate” asta s-ar intampla.

Dar DNA si in general parchetele nu uita ca au fost zece ani slugi basiste, bune la tocat adversari si pentru ele orice duce cumva la Basescu e intangibil, daca s-ar fi sondat si care e vinovatia chiorului in faptele facute de Udrea sondajul dadea o cifra si mai mare, minim 90%. Daca DNA se vrea corect sa-l ia la intrebari, altfel totul e doar o perdea de fum.

razvan74  •  2 martie 2015, 10:08

doina, mituitorii lui Remeș i-au dus caltaboși unuia cu fermă de porci.. făcătură mai groasă ca asta nu cred că a fost in ultimul timp.

Viorica  •  2 martie 2015, 10:10

Multumesc pentru acest articol, pare a fi clar, echilibrat si pe problema, dar in limita informatiilor pe care le ai. Acesta este un lucru foarte bun, demn de laudat, demn de a fi un exemplu pentru media romaneasca.
Cand o persoana este tinta unui articol, automat acel articol este proiectia calitatilor si frustarilor gazetarului.

Cand un fenomen este tinta unui articol, atunci sunt infinit mai multe sanse ca acel articol sa fie oglinda obiectiva a realitatii vazuta prin prisma unor princilii si valori morale.

Pe mine nu Elena Udrea ma intereseaza ci fenomenul de sponsorizare/sustinere al partidelor din si cu bani negrii, lucru pe care sunt fortati sa-l faca din cauza legislatiei noastre. Cine investeste mai mult in campanii castiga!

Noi, societatea civica, ii putem ajuta pe alesii nostri sa nu cada in aceste obisnuinte negative militand pentru o legislatie care sa armonizeze realitatile cu valorile noastre morale si nicidecum sa acceptam o legislatie a unor idei moarte.

Este usor sa arat cu degetul catre Elena Udrea dar surpriza, asta nu rezolva nimic. A muta atentia societatii pe presupusa vinovatie a unei persoane, fara a cauta sa aflam radacinile acestei vinovatii, ce a permis acele acte care duc la vinovatie sa se intample, este doar o piesa proasta care demonstreaza ca cei ce vin vor face la fel.
Militez pentru o societate a respectului si aprecierii a ceea ce este bun in fiecare dintre noi si nu o societate a denunturilor, intrigilor, loviturilor de stat….

In alta ordine de idei,referitor la pozele de la Paris, dupa ce Bica a fost arestata m-am gandit ca Ana Maria Topoliceanu lucra pentru servicii si nu numai datorita faptului ca ea se uita la camera in toate pozele…

Sunt de acord ca denunturile ajuta in derularea anchetelor dar nu sunt de acord ca cei ce fac denunturi false sa fie lasati in libertate pentru ca ei mai mult ca oricine au interesul sa influenteze pe altii. Treaba asta cu denunturile s-a dovedit a fi un circ ieftin al DNA-ului, daca denunturile nu sunt sustinute de probe.

Sper ca acest caz sa nu dureze 10-20 de ani si la sfarsit sa nu aflam nimic….

Multumesc inca o data pentru acest articol! 🙂

Cristian  •  2 martie 2015, 10:11

Completare. Cred ca sumele mari de bani nu au fost facute de Udrea. Sumele colosale , al caror cuantum ne-ar speria daca le-am stii cu adevarat , au fost facute de ” baietii destepti ” din energie . Hidroelectrica pentru mine ramane un mister. Banii care s-au facut de acolo cred ca ar ingrozi orice om sanatos si muncitor din tara asta.

vasglo  •  2 martie 2015, 10:17

Catalin,

Tu chiar crezi ca Udrea a luat bani, in sacosa, pe sub masa, de ziua ei s.a.m.d.?? Ce nevoie avea sa ia bani, ea personal, pentru gentute, pantofiori,zile de nastere, cand sotul ei, devenit intre timp „ex”, castiga bani cu lopata, nu conteaza cum, ca sotul/sotia nu e responsabila pentru faptele celuilat, chiar daca le stie si nu le denunta?? Crezi ca Udrea s-a dus la minister si le-a zis la baietei si fetitele inocente de acolo: „de acum, comanda la mine, din tot ce dam luam 10%, ca noi dam si aia care iau trebuie sa stie ca eu sunt la „butoane”, nu mai e psd-ul”..:))))Chiar asa fraiera o crezi?? Cu riscul de a iesi din „pluton”, eu zic ca Lenuta nu e proasta de loc!..:))

Cătălin Tolontan  •  2 martie 2015, 10:30

24, vuorica: si noua ni se pare ca miza este metoda generalizata prin care se finanteaza partidele din bani publici furati (via ministere sau companii de stat).

Citeste ziarul de miine, tocmai despre asta vorbim cu date din acest dosar.

24, vasglo: un proces nu e despre ce credem noi, nu e nici macar despre ce cred procurorii sau judecatorii, ci despre ce se poate dovedi

marian  •  2 martie 2015, 10:30

PARTEA PROASTA ESTE FAPTUL CA MAI SUNT 30% IMBECILI CARE O CRED NEVINOVATA. POPORUL ASTA A AJUNS SA NU MAI STIE SA DEOSEBEASCA BINELE DE RAU. ASTA A FACUT NENOROCITUL DE BASESCU 10 ANI, A DISTRUS SI CARACTERUL ACESTUI POPOR.

Viorica  •  2 martie 2015, 10:31

Am gasit in Cotidianul.ro un titlu care poate fi o intrebare capitala.

„Unde au fost serviciile secrete în timpul jefuirii Ţării?”

De ce jurnalistii nu intreaba despre absenta activitatii serviciilor in acesti ultimi ani? Serviciile nu au si rolul de preventie? S-au transformat serviciile in subalternii DNA-ului?

Cred ca de la servicii ni se trage…. toti spun ca Basescu stia… dar Coldea si Maior ce faceau? Nu ei au fost primii care trebuiau sa stie? De ce este permis ca printr-o simpla demisie Maior sa fie in afara ecuatiei?

doina  •  2 martie 2015, 10:32

15, vasglo: da’ cei doi soti din dosarul lui nastase cum au fost condamnati? nu cumva pe baza faptului ca sotia trebuia sa stie ce face sotul? si daca penala nu a stiut nimic inseamna ca pur si simplu e o proasta care ni s-a prezentat drept cel mai cinstit ministru. asa si un portar poate sa fie ministru:nu semneaza nimic, e cinstit… un bun ministru. dar faptul ca breazu a cumparat o sumedenie de prorietati din subordinea ministerului (e chiar in refratul de arestare!) fara sa justifice veniturile, cum se explica? aaaa! am uitat e ala cu noua burghezie, care nu a primit bani de la ma-sa, nu a facut imprumut la banca… astia chiar ne cred prosti! si cred ca ne meritam soarta. mai nou si macovei e pura dupa ce a cistigat mandatul din banii negri de la cocos. halal stat de drept! si mai frustrant e ca acum se trezesc deontologii ca domne’ trebuie sa fim impartiali, justitia se face in sala de judectaa, nu la tv, omu’ e nevinovat, are wc turcesc in celula, borcea nu, bla, bla, bla….

comercio  •  2 martie 2015, 10:35

Felicitari pentru articol! Chiar daca esti unul dintre acuzatorii Elenei Udrea, apreciez ca iti doresti sa aiba parte de un proces corect. Ai crescut in ochii mei!

vasglo  •  2 martie 2015, 10:36

#27-Cătălin Tolontan

Ma refeream la „crezul” tau, ca teoria o stim cu totii..:))

un roman  •  2 martie 2015, 10:37

Cam acesta este si procentul de agramati si semianalfabeti !!!!! Ce este de mirare avand in vedere de cum arata Udrea ?????? Atunci cand acuzatiile se bazeaza doar pe niste denunturi ( oamenii sunt slabi , plang , se lamenteaza si ar face orice sa iasa din arest) si alte probe ioc , oricine care gandeste se intreaba : ba , asta nu e ciochie pe fata ???????

gigel  •  2 martie 2015, 10:42

Eu nu inteleg faza cu Topoliceanu? Voi banuiti sau stiti ca este ofiter sub acoperire sau asta e teoria apararii. Iar acuzatia cu mita de 900.000 de euro este suficient dovedita de procurori chiar daca nu-ti vine sa crezi ca a primit sacosa cu bani fix in birou. Daca restul declaratiilor lui Gardean si Nastasia sunt adevarate si probate de ce nu ar fi si asta? Doar pentru ca Nastasia nu a vazut banii la propriu? Un intermediar nu sta sa verifice ceea ce duce si doar face transferul obiectului!

vasglo  •  2 martie 2015, 10:46

#30-doina

Gresit, Dana Nastase a fost condamnata la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru „participatie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamala”. Deci, Dana Nastase a fost condamnata PE CE A FACUT EA, nu pe ce a facut sotul sau ca a stiut si nu a spus ce a
facut sotul!!

marian  •  2 martie 2015, 10:48

pai doar nu crezi ca nastasia statea sa numere banii sa vada daca chiar sunt 900000 de euro .oamenii erau de onoare aveau incredere unul in altul de sus pana jos nu erau din clanul maradona sa puna ziare sau polistiren la mijloc.ar fi culmea ca sa dorim si vreun registru cu seriile de la bancnote.

doina  •  2 martie 2015, 11:03

35 vasglo:

gresit:era vorba de dosarul trofeului, unde cei doi soti(nu -mi amintesc cum ii cheama) care au organizat sau ceva de genul acesta, au fost condamnati amindoi la 6 (SASE!!!!) ani pt ca stia ea sotia ce face barba-su!!!! sase ani!! si tuta asta la inceput cica nu stia ce face cocos apoi isi aminteste ca da, a fintat pdl. asa si cu aia din minister (cei mai apropiati!) nu stia ce faceau! ea era de o cinste nemaiintilnita si hotii aia faceau tranzactii in numele ei. ori e proasta rau (ceea ce nu inclin sa cred!) ori a ascultat sfatul protectorului in cele mai mici detalii: nu semna nimic (ceea ce a si facu) , nu vb la telefon, nu…nu… si in timpul asta statu de drept urmarea caltabosii, copiii care dadeau spaga sa treaca bacu’ (apropos tuta de eba cum a luat bacu???), medicii care luau spaga si erau indemnati sa plece, profesorii, functionary marunti din primarii, samd. super stat de drept!

Viorica  •  2 martie 2015, 11:12

@36 marian
Pai cred ca SRI-ul a numarat banii, ca doar au colaboratori/turnatori peste tot, si mai ales in ministere 😉 … toate-s vechi si toate-s noi…

Florian  •  2 martie 2015, 11:13

Maestre ai inceput prost articolul. Ma refer la ” cand auzi acuzarea ii dai dreptate ” cand” auzi apararea iti schimbi parerea ” Ca-n filmele americane. Corect doar in filme vezi asta. Ca unul care de doua ori a stat ” inside the jury stand ” iti spun ca inca de la selectie the judge instrueste potentialii jurati sa NU isi formeze nici o parere pana cand nu aude AMBELE partzi. Instructiunile sant din nou prezentate in detaliu dupa ce juriul a fost selectat. Regula este sa ” keep an open mind and use common sense ” Cred ca ai scris ce ai scris ca sa te scoti pt. suturile date in pamant in postarile trecute. E OK. Daca ai puterea sa recunoshti cand gresesti dai dovada de character. Astept cu interes editia de maine.

Jan Valjean  •  2 martie 2015, 11:16

Lucrurile sunt extrem de simple in ceea ce o priveste pe Udrea.Adica ea nu are cum sa-si justifice in niciun fel averea dobandita de cand a fost impreuna-de complezenta cu Cocos intrucat acesta este arestat si va fi condamnat pentru infractiunile economice comise cu toata smecheria cu divortul care incearca sa dea o dovada de credebilitata sumelor uriase de bani furate de amandoi statului.

liviu  •  2 martie 2015, 11:22

nenea tolontan,despre infractorul dovedit si condamnat dan voiculescu ne povestesti ce sti matale?

Misu  •  2 martie 2015, 11:29

Fac parte din categoria „prostilor” care crede ca justitia trebuie sa dovedeasca vinovatia cuiva intr-o speta si nu ca acuzatul trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia!
Sa lasam deci justitia sa-si faca treaba si in cazul udrea si in toate celelalte cazuri aflate pe rol!

studiosul  •  2 martie 2015, 11:30

Era obligatoriu ca Nastasia sa se uite in geanta si sa numere banii? Daca nu s-a uitat asta inseamna ca nu erau acolo sau daca s-a uitat si nu a stat sa-i numere asta inseamna aca nu erau 900.000 de euro? Omul a spus ceea ce i s-a zis sa faca. la acest capitol, banuiesc ca procurorii au si alte probe, nu doar declaratiile….?!

Felicitari pentru ca nu sunteti doar acuzatori, ci si aparatori

doina  •  2 martie 2015, 11:40

cum spuneam !!!!!! deja b1 a inceput sa preia articolul si incepe spalarea creierelor!!! felicitari!

vasglo  •  2 martie 2015, 12:23

#37-doina

gresit: „Soţii Bogdan şi Marina Ioana Popovici, organizatori ai evenimentului „Trofeul calităţii în construcţii”, au fost condamnaţi, fiecare, la câte şase ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an. Au fost acuzaţi că, prin intermediul a trei firme la care erau acţionari, ar fi primit bani de la ISC iar apoi ar fi încheiat contracte fictive cu o altă firmă, controlată tot de ei, pentru a justifica cheltuielile pentru servicii care nu au fost efectuate.”

Deci, sotii AU INFAPTUIT FAPTA PENALA AMANDOI,niciunul dintre ei nu a fost condamnat pentru ca stia si nu a spus ce a facut celalalt!.. Te rog, documenteaza-te cum e cu sotii si sotiile astea!..:))

LEFTER POPESCU  •  2 martie 2015, 12:47

.
Domnule Tolontan,

„Răspuns: Da, întâlnirea s-a derulat întocmai cum a arătat domnul Gardean.”

CE REZULTA de aici ?… ca intre cei doi a avut loc o confruntare „face to face” pe care dvs nu o pomeniti. Daca NU, atunci de unde a dedus dl Nastasia cum „a arat” DL. Gardean ?..sau pooate procurorul i-a citit inainte declaratia acestuia ca sa o dea bine.

In rest tot articolul suna a MEA CULPA.

Va felicit pentru asta !

Broscuţa Oac  •  2 martie 2015, 12:47

Să caşti gura la televizor şi să ”crezi” – iată o ocupaţie demnă de ”Rromâni”.
Dacă din asta ar creşte şi PIB-ul…

LEFTER POPESCU  •  2 martie 2015, 12:56

.
PS-maine se deschide Cutia Pandorei in ceea ce priveste finantarea partidelor PDL , PSD, PNL, UDMR, UNPR si care au mai fost dupa ’90 incoace ? Va bagati in asa ceva ? Va tin baierele?

doina  •  2 martie 2015, 13:15

nu mai spun nimic! daca as fi procurorul din gala bute as arata judecatorilor interviul cu penala din 2006 de pe la o televiziune locala din Focsani (difuzat apoi de a3) in care descria frumos si cu amanunte cum se fura: se intilnesc oameni de afaceri cu politicieni si isi vad de interese! tot acolo se pare ca stia f bine care sint afacerile cocosului chiar cu amanunte, fata de 2014 cind nici nu-l mai cunostea. interviul acela e ca un cv pt infractoarea asta! e un interviu de poveste! urmariti-l cu atentie.

gbn  •  2 martie 2015, 13:32

Acelasi sondaj care spune ca 71% din romani cred ca voiculescu a fost condamnat politic? Sunteti penibili. Nici daca luati doar analfabetii din tara asta nu iese procentul acesta.

Comentează