luni, 2 martie 2015, 9:57
de Mirela Neag și Cătălin Tolontan
Punctele slabe ale acuzării în Gala Bute și varianta plantării unui agent secret lîngă Elena Udrea
DNA este puternică precum Dumnezeu și de două ori mai iubită.
Dar un proces corect este cel în care ambele părți au condiții egale.
Cînd asiști la un proces obiectiv, dai dreptate, pe rînd, acuzării și apărării. Ca în filmele americane. Dacă vorbește procurorul, ai senzația că aceea este varianta evidentă. Limpede și de necontestat. După aceea, avocatul vine la bară și începi să te îndoiești de procuror. Îți spui că apărarea are dreptate. Argumentele alternează.
”Codul Penal românesc este chiar mai favorabil acuzatului decît cel american”, povestește un avocat. ”La americani, cineva este condamnat cînd se constată vinovăția <dincolo de orice îndoială rezonabilă>. La noi, noul cod vorbește despre <orice îndoială>, fără adăugirea<rezonabilă>. Orice îndoială!”, explică el.
”După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului”
Articolul 4, Cod Penal, Prezumția de nevinovăție
În numele acestei îndoieli, astăzi publicăm bombele care ticăie în probele DNA. Și culise pe care nu le cunosc nici avocații apărării și nici procurorii. Primii care vor ajunge la ele, vor obține un avantaj.
1. Întîlnirea din 7 februarie 2011 în care Udrea i-ar fi cerut mită lui Gărdean.
DNA susține că, într-o pensiune din Bușteni, Elena Udrea i-a cerut omului de afaceri Adrian Gărdean”sponsorizări” pentru ca ministerul să-i facă plățile la timp. Discuția ar fi avut loc pe 7 februarie 2011. Sponsorizările s-au transformat în mită, pentru că, potrivit legii, mită e atunci cînd obții “foloase sau bani, pentru tine sau pentru altul”.
Apărarea recunoaște întîlnirea, dar susține că ea a durat ”cel mult cîteva zeci de secunde”. S-a derulat în văzul mai multor oameni și n-a fost decît o prezentare a lui Gărdean în fața ministrului.
”Atunci s-au cunoscut, e absurd să pretinzi că, la prima întîlnire, un ministru ca Udrea se apucă să-i ceară ceva lui Gărdean”, spune cineva de la masa apărării. La petrecerea din Bușteni ar fi participat și Roberta Anastase și soțul ei, dar, conform apărării, nici măcar n-au fost întrebați dacă au văzut sau auzit ceva.
Avocații consideră că, în relatarea acestei întîlniri, procurorii se bazează, nimicuța-nimicuța, numai pe mărturiile lui Gărdean și ale lui Gheorghe Nastasia.
Iar Gărdean a fost fluctuant în declarații. Inițial a spus că Udrea i-a sugerat, iar apoi că Udrea i-a cerut. Diferență pe care se poate mînca o pîine.
În pledoaria de săptămîna trecută din fața judecătorului, avocații Chiciu și Striblea au susținut că există un martor care ar putea să arate că nu e adevărat ce susține duetul Gărdean – Nastasia.
Din informațiile Gazetei, persoana pe care apărarea se poate baza la contestarea arestării preventive, judecată care va avea loc pe 5 martie, este Luminița Kohalmi. Kohalmi este consiliera personală a lui Udrea, ”care asista la aproape orice discuții ale ministrului” și care a fost prezentă la petrecere.
Argumentul principal al avocaților pentru a demonta discuția de la Bușteni, prezentat și în fața instanței, este faptul că, deși Gărdean susține că Udrea i-a cerut 10% în februarie 2011, el dăduse deja 10% pe întreg parcursul anului 2010, în înțelegere cu Ștefan Lungu și Gheorghe Nastasia. Altfel spus: el aplica în 2010 ceea ce pretinde că Udrea i-a cerut în 2011.
Prin acest ”dislike”, apărarea lui Udrea vrea să-i înfunde pe ceilalți inculpați.
Un proces devine, în măsura în care faptele există, iar în Gala Bute există pentru că șpaga apare în contracte și în plăți, un joc cu sumă nulă, în care dacă cineva scapă, altcineva plătește!
Chiar DNA recunoaște jungla în care se mișcă. Procurorii scriu în referatul de arestare că ”fiecare inculpat audiat a vrut să-și minimalizeze contribuția”. Și continuă: ”Astfel că nu s-a putut stabili cu exactitate modul în care aceştia au împărţit sumele remise cu titlul de mită, însă probele administrate demonstrează cu certitudine că toţi participanţii au obţinut foloase din săvârşirea acestor fapte”.
Încă un element important și nedeslușit. Nastasia, Gărdean și Lungu sînt interceptați telefonic încă din anul 2010, discutînd despre chestiuni legate de plăți. Dar nu au fost înregistrați în dosarul Gala Bute, ci pe baza unui enigmatic mandat de siguranță națională!
2. Cine și-a mutat banii în străinătate?
Am ajuns la un punct pe care nu-l cunosc nici procurorii DNA și nici apărătorii Elenei Udrea. Conform informațiilor Gazetei, unul dintre denunțători n-a fost pe deplin sincer cu magistrații.
Există, pe lista celor care au făcut declarații împotriva Elenei Udrea, o persoană a cărei familie, rezidentă în Canada, a căpătat într-un interval de timp scurt o avere imobiliară greu de explicat doar prin veniturile celor de acolo.
Acesta este genul de moment cînd unui grangure din SRI îi pică în poală cafeaua. ”De unde p… mamii lor știu ăștia de așa ceva și cum n-am aflat noi?!”. Delicioasă clipă, citiți în zaț!
Familia respectivă muncește și cîștigă bine în Canada, orașul se întinde curat pe malul unui rîu, dar proprietățile dobîndite sînt în valoare de milioane de dolari. Și căpătate din momentul în care ruda din România a ajuns lîngă Elena Udrea!
Informațiile nu sînt confirmate oficial, dar, dacă ele se susțin, atunci apărarea poate pleda că tocmai cei care spun că luau bani pentru ministru i-au scos, de fapt, pentru ei în afara țării.
De partea cealaltă, dacă procurorii vor verifica primii acești bani, DNA poate să adauge noi capete de acuzare în dosar.
3. Nastasia spune ”Da, i-am dat 900.000 de euro Elenei Udrea”, dar nu știe ce a transportat!
Acuzația cea mai spectaculoasă pentru public este cea potrivit căreia, pe 6 octombrie 2011, Gheorghe Nastasia ar fi primit o geantă cu 900.000 de euro de la Adrian Gărdean și i-ar fi dus-o Elenei Udrea în biroul său.
Fragment din referatul procurorilor:
Întrebare pentru inculpatul Nastasia Gheorghe: Aţi primit de la Gărdean Adrian o geantă conţinînd suma de 900.000 EURO în toamna anului 2011?
Răspuns: Da.
Apoi, Nastasia declară: ”Imediat după primirea genţii cu banii de la domnul Gărdean, i-am dus această geantă doamnei ministru Udrea, la cabinet. Am găsit-o în birou, i-am lăsat geanta şi i-am spus că sunt banii de la domnul Gărdean”.
Din perspectiva acuzării, momentul este extrem de vulnerabil. Pentru că Nastasia minte cel puțin într-o chestiune. El nu are de unde să știe dacă în genta neagră erau 900.000 de euro sau 3 milioane de euro. Ambele sume încap într-o geantă de dimensiunea unui desktop, în bancnote de 500 de euro, așa cum sînt descrise geanta și cashul de către Corin Boian, omul care l-a însoțit pe Gărdean la minister.
De ce afirmăm că secretarul general al MDRT minte cînd răspunde ”Da”? Pentru că Nastasia nu știe ce era în geantă, nu s-a uitat în ea.
Poate că a luat bani sau poate că nu a luat bani, dar de știut nu știe! Minte cînd afirmă că știe.
Și mai există în depozițiile lui Nastasia un moment pe care nici apărarea nu l-a sesizat. Nastasia povestește că, de-a lungul timpului, a preluat cadouri pentru Elena Udrea. A avut bănuiala că în acele pachete, frumos ambalate, sînt bani:
”Eu le păstram şi i le dădeam cînd venea, dar nu mă uitam în ele. E posibil ca în acele pachete să fi fost bani. De fiecare dată, aceste pachete erau cutii de cadouri, în pungă de cadouri. Uneori eu bănuiam că în aceste pachete sînt bani, dar nu pot preciza pe ce îmi întemeiam această bănuială”
Cineva care altădată a bănuit, pe 6 octombrie 2011 a fost sigur că erau bani, fără se se uite dacă erau. Nu pare un martor prea hotărît.
Și acuzarea și apărarea au pus multă energie în descifrarea acestui moment. DNA are confirmarea, din registrul de intrare în MDRT, că Adrian Gărdean a fost în sediu pe 6 octombrie 2011. Dar apărarea încearcă să arate că Udrea nu era în minister!
Deși acest episod nu reprezintă decît jumătate dintr-un cap de acuzare (sînt trei capete pe luare de mită), DNA și procurorii se tatonează ca doi boxeri mizînd pe ”geanta neagră” ca pe o lovitură pe care o visează decisivă.
4. Ana Maria Topoliceanu este agent secret?
Apărarea și-a format opinia că Ana Maria Topoliceanu, cea mai bună prietenă a Elenei Udrea, a jucat un rol dictat de cineva în toată perioada cînd a stat lîngă ministru.
Procurorii susțin, și sursele Gazetei îi confirmă, că DNA aflase încă de la începutul lui 2014 despre banii primiți de Obreja și, în plus, de oamenii din minister de la Termogaz.
Dacă descoperirea rutei banilor (cea despre care Gazeta povestea în decembrie 2013) s-a întîmplat la DNA în ianuarie 2014, probabil că procurorii ajunsese deja la Topoliceanu. Și, în februarie 2014, Topoliceanu merge, împreună cu Udrea și cu Bica, la Paris. Colabora ea deja? Și numai cu DNA.
Există ipoteza, bazată însă doar pe capete de mărturii, că Topoliceanu a fost racolată de un serviciu secret cînd era lîngă Udrea. Ca prietenă a Elenei, era un nod valoros de informații. Pentru serviciu și pentru public această mișcare este legitimă și pozitivă, ”cu asta ar trebui să se ocupe serviciile, să supravegheze marile infracțiuni, care afectează siguranța națională”.
Dar, pentru acuzare și în logica lungului proces care va urma, folosirea mărturiilor Anei Maria Topoliceanu poate deveni dificilă, pentru că apărarea are șansa să mizeze pe ideea că Topoliceanu a acționat instigator, la ordinul superiorilor din serviciul secret respectiv.
În motivarea acestei teorii, apărarea susține că, atunci cînd Topoliceanu a vrut ”să-l preseze pe Breazu”, ea a jucat un scenariu redactat la DNA. Dovadă că procurorii nu i-au sancționat acel apel pe internet, ei spunînd că Topoliceanu nu a vrut decît să-l facă pe Breazu să spună adevărul.
La care apărarea contraatacă: de ce e nevoie să folosești camuflaje și mesaje mute, o adevărată recuzită clandestină pe internet, cînd vrei să determini pe cineva să spună adevărul? De ce nu l-a sunat Topoliceanu pe telefon pe Breazu dacă nu avea nimic de ascuns?
5. Nici un angajat al MDRT nu i-a scris lui Udrea că nu e în regulă cu Gala Bute
Pe acuzația de abuz în serviciu există o sumedenie de acte, fapte și declarații. Mai mulți directori și funcționari spun că s-au simțit timorați, presați și obligați de Elena Udrea să dea 2 milioane de euro lui Obreja prin semnăturile lor.
Atmosfera descrisă de ei: flăcări, pucioasă, aproape nimeni din minister nu găsea legală pretenția lui Udrea de a face Gala Bute pe bani europeni sau pe bani de la buget.
Dar un singur om a plecat din iad, Paul Mărășoiu, și acesta pe scutire medicală. Apărarea susține că motivul plecării este cu totul altul și că va fi dezvăluit la momentul potrivit.
”Se temeau”, explică DNA. Se temeau însă extrem, extrem de tare, se temeau pînă la os de vreme ce nimeni nu i-a trimis direct ministrului un simplu mail cu obiecții.
În condițiile în care, mergînd pe ce declară funcționarii, Elena Udrea presa pînă la două noaptea să se facă gala, toată lumea se prinsese că va fi prăpăd, nimeni nu a scris un rînd ministrului.
Avînd acces la toată arhiva MDRT, DNA nu a produs la dosar vreme de 3 ani, de cînd durează ancheta, nici măcar un document prin care un funcționar să se adreseze ministrului, sesizîndu-i riscurile, lipsa de oportunitate sau problemele de legalitate ale Galei Bute.
URMEAZĂ: În ziarul de mîine, vezi care sînt punctele forte ale acuzării și zonele unde apărarea este șubredă.
cristoiu • 2 martie 2015, 13:55
cei 70% care nu cred in nevinovatia dnei.Udrea sunt aceiasi 71% care cred in nevinovatia lui Dan Voiculescu. Halal credibilitate mai are (ne)fericitul de Pieleanu care detine Institutul de sondare Avangarde !
ikea • 2 martie 2015, 14:00
incep sa cred ca dumneata esti obsedat cu Udrea. M-am cam saturat sa tot vad aproape zilnic despre tzoapa asta.
aldo_m • 2 martie 2015, 14:48
la televiziunea voastra un om e tocat sistematic de la ora 8 la ora 11 si e noraml ca spectatorii vostrii sa considere ca tot ce spune antena 3 e adevarat numai ca acesti spectatori nu au servici nu au salarii si culmea cineva fara servici al injua pe base ca a taiat salariile i-am zis jane da tu n-ai servici si atunci de ce injuri B1 e cu base antena 3 cu comunistii de ce comunisti pai daca nu gandesti ca psd-ul vine un control de visezi numai rosu
Oby • 2 martie 2015, 15:09
Fiecare are o obsesie… Antena 3 cu Basescu, tu Tolo cu Udrea… hai sa mai scriem si de sport ca doar aparem cu articole pe site-ul GSP. Acum ca Voiculescu isi face concediul binemeritat, mai scrieti si voi altceva decat obisnuitele articole la comanda. DNA isi va face treaba si fara manipularile voastre.
Teorie frapanta: Cea mai buna prietena a Elenei Udrea era AGENT SECRET – Aktual24 • 2 martie 2015, 15:34
[…] la ordinul superiorilor din serviciul secret respectiv”, afirma Catalin Tolontan pe blogul […]
Ovy • 2 martie 2015, 16:13
Tolo, Din ceea ce vad, spurci sportul cu articole politice. Cat respect aveam pt tine inainte sa areti ca esti doar un catelus si cum spun aia culcat, cum te arunci in rahat !!!
Rusine !
adrian_hora • 2 martie 2015, 16:21
@23 razvan74 – https://www.youtube.com/watch?v=PGcpf9aAOyQ
daca nu se vede linku’ poti sa cauti pe youtube inregistrarea in care remes ia spaga :).
adrian_hora • 2 martie 2015, 16:26
„În justiţie nu pedepseşti ca în presă sau opinia publică. Nu ai dreptul să condamni decât pentru probe.”
victor ponta
am pus si ghilimele 🙂
Adrian • 2 martie 2015, 16:29
Despre filmul De ce eu ? ce parere aveti dl. Tolontan?
Sustin unele pareri de aici.
Multi va urmarim pentru talentul dvs. si e pacat ca nu diversificati subiectele.
Cu sincer respect !
justin • 2 martie 2015, 16:38
Domnule JURNALIST
Daca renunti, cum apare ca o faci mai sus dar in trecut nu prea, la „target investigation” cu o clara aplecare catre „tunnel vision” ma apuc sa te citesc serios. Astept urmatorul articol cu acuzarea la „putere”.
doina • 2 martie 2015, 16:52
aldo, frate cind ai terminat scoala? pari a fi unul din tinerii cool care o au model pe udrea, dupa greselile gramaticale facute! nu prea erau din acestia pe aici…
ion • 2 martie 2015, 16:59
Pai mai fratilor, Udrea asta s-a inconjurat de astfel de oameni, a lucrat cu ei si pretinde ca a fost un ministru bun?! Daca prin absurd Udrea e nevinovata inseamna ca e cea mai proasta femeie care a activat vreodata in politica romaneasca in toate timpurile. E adevarat ca prostia sau naivitatea nu sunt infractiuni si nu se pedepsesc penal. Nu cred nici o secunda ca Udrea este atat de naiva si pe cale de consecinta nu cred ca e nevinovata. Gala Bute pute urat inca din 2011, acum deja a intrat in putrefactie. Procurorii nu trebuie sa faca greselile pe care le-au facut politistii in cazul O.J. Simpson si sa incerce sa o acuze si de ce nu a facut pentru ca vor plana dubii atunci. Pe ce a facut Udrea merge sigur la puscarie. E suficient.
Nedelcu Dumitru • 2 martie 2015, 17:02
Multumesc pentru aceasta Dezvaluire!
Eram super comvins de implicari murdare,josnice,fata de omul care si-apus viata la picioarele tale.Aceasta murdara *prietena*trebuie sa plateasca scump aceasta ordinara turnatorie.Cu respect-TItI 68ani-
brustureanu • 2 martie 2015, 17:08
ce credeti oameni buni ca toapa de lenuta este basma curata ????hai sa fim seriosi , concedii prin cele tari exotice , bijuterii , bani inconturi , case peste case , cu salariu de parlamentar??? basca a furat si pentru ea si pentru pdl si pentru basescu cat sa putut , acum vai plangem ca sta la parnae .. mai trebuie sa fie adusi si altii care au devalizat o tara ca romania !!!!
Cosmin Andrei • 2 martie 2015, 17:08
Doamna Udrea isi merita soarta ! 🙂
Jos labele de pe UDREA !!! • 2 martie 2015, 18:19
Marasoiu? Banuiesc ca mptivele erau altele avand in vedere declaratia sa de la inceputul lunii iunie 2011 : ” Regret sincer că trebuie să închid atât de repede o colaborare specială cu oamenii din MDRT şi mulţumesc sincer doamnei ministru şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru disponibilitatea şi comunicarea deosebită de care am beneficiat. Fără îndoiala voi rămâne apropiat instituţiei şi preocupărilor ei, fiind oricînd la dispoziţie cu minima mea expertiză, însă din perspectiva medicală şi strict umană am ales să-mi văd băiatul crescând şi să îmbătrânesc frumos alături de soţie”, a adăugat Mărăşoiu.
„O afecţiune cardiacă nu este o glumă, iar inima nu iartă dacă o ignori. Voi continua să iubesc cu dăruire turismul şi să ard pentru problemele sale, dar la foc mic”, a încheiat fostul oficial din MDRT. ELENA UDREA a fost foarte iubita in ministerul sau, a colaborat excelent cu toata lumea, dar a fost tradata de niste nenorociti care talhareau folosindu-i numele…mai cautati, baieti, mai cautati,dar numai adevarul si nu mai bagati in ele!!! P.S. Daca pe portarul de la MInister il durea in duda, SPP-istul chiar n-a fost interesat de faimoaa geanta neagra ( daca a existat !), n-a scanat-o, n-a deschis-o? Daca geanta continea o bomba? Nu trebuie anchetati si cei care pe 6 oct. 2011 asigurau aza si protectia MDRT!!!
dan • 2 martie 2015, 18:52
sunt ultimul om care sa o sustina pe Udrea dar nu pot sa nu observ ca este mai tare decat toti asa zisii „barbati” din procesul asta macar pentru ca nu toarna si tot merita respectul meu..ca este vinovata nu am nici un dubiu si cred ca merita sa fie judecata si condamnata dar ca este tinut in arest cu asta nu poot fii de accord..pana la pronuntare este nevinovata si eu nu vad „pericolul social”in persona Elenei Udrea..sa fim seriosi a FURAT nu a OMORAT pe nimeni.dar e greu pt niste judecatori corupti si ei sa nu „ascul;te” de procurorii DNA care ii au si pe ei la mana..Udrea este mai carismatica in momentul asta decat tot ce a produs politica romaneasca in ultimii 25 de ani..toti turnatorii astia(am o obsesie fata de ideea de a turna cred ca este cel mai josnic lucru pe care il poate face un om)hoti si ei la randul lor dar care vezi doamne „colaboreaza cu justitia” nu realizeaza ca nu vor beneficia de nimic la sfarsit tot la puscarie ajung (nu 10 de ani doar 8)..e suficient sa te uiti la fetele lor sa vezi ca sunt clar inferiori Elenei Udrea..si ma repet sunt un tip care chiar a sustinut ca Udrea este o infractoare..
doina • 2 martie 2015, 19:15
bravo!!! penibilul de prisecariu de la b1 a luat articolul fara sa mai citeasca ultima propozitie si ia de bun tot ce ai scris si spala creierele basistilor si udristilor. nici echipa de comunicare nu facea ce ati facut voi! sau faceti parte din ea!!!! jenant!
aldo_m • 2 martie 2015, 19:34
am uitat sa-ti spun antena 3 in campania electorala spunea iohanis a vandut copii pt organe ,iohanis are legaturi cu mafia rusa ,iohanis e nazist ,iohanis nu trebuie sa fie sef ca n-are copii mi-am zis ca ce rau e iohanis si ce bun e ponta m-a socat o chestie un taran dintr-o comuna a fost sunat d fata lui din italia >tata cu cine ai votat cu ponta tata te rog voteaza cu iohanis sau nu te duce la vot pai sant prieten cu primaru dac votezi cu ponta eu nu mai sant copilul tau ,acelasi om a fost sunat de baiatul sau din craiova aceasi poveste JUDETUL OLT COMUNA VADASTRA eu am crezut ca tara asta e pierduta dar mai sant cetateni care GANDESC
Cătălin Tolontan • 2 martie 2015, 19:44
68, doina: pina acum erai fanul articolelor noastre. Azi ne suspectezi. Miine, ne vei trata iar drept cei mai tari 🙂 E ca la stelisti sila dinamovisti 🙂
A.D. • 2 martie 2015, 20:28
D-le Tolontan,
Explicati-ne si noua cum functioneaza Democratia!
– ce studii are d-na Elena Udrea ? cu ce rezultate academice ?
– ce realizari profesionale a avut, in momentul numirii ca ministru ?
– cum isi poate risca un profesionist serviciul, contrazicand (cand se impune) un sef ales/numit democratic peste capul lui de Presedinte, Prim-Ministru etc. ?
– ce e aceea „consilier personal” ? unul care iti spune cat de scurta poate fi rochia mulata de pe tine, cand mergi la ministerul pe care il pastoresti ?
De ce ziceati ca va este draga Democratia ? Pentru sumele uriase pe care si un anonim le poate castiga ? Pentru somajul de care nu sunt scutite nici geniile ?
doina • 2 martie 2015, 20:36
sint in continuare fan, dar stiu ca astfel de articole sint luate si prezentate in mod manipulator de interesati. si se spala creiere multe asa cum acuzau deontologii antena. acum ei sint in postura lui gidea si grecu fara nici o remuscare, jena, tresarire… Nu fac nici o ancheta dar se folosesc de unele date, le dau sigure si…gata.
alka • 2 martie 2015, 21:54
Nu ti-a fost de ajuns ca te faceai de ras la comentariile fotbalistice, acum te faci de ras si cu baselile astea penibile in care vrei neaparat sa scoti DNA-ul ca fiind mamal si tatal Romaniei.
ipse • 2 martie 2015, 22:15
aia cauti, ma, virgula intre subiectiva si predicativa, fani? ma refer la comentariul 70
jean • 2 martie 2015, 22:34
EXCLUSIV! De ce o apara TOLO.RO pe Elena Udrea, dupa ce au „infundat-o”?
http://hotinfo.ro/exclusiv-de-ce-o-apara-tolo-ro-pe-elena-udrea-dupa-ce-au-infundat-o/
Andrei • 3 martie 2015, 0:03
Buna Catalin,
In timpul liber am urmarit Ancheta ta jurnalistica cu privire la Gala Bute. O sa incerc sa polemizez cu tine despre aceasta gala. Tu fata de alti colegi de trust esti un om rezonabil.Din punctual meu de vedere implicarea Elenei Udrea in aceasta afacere de coruptie e ffff greu de dovedit. Am sa-ti spun un caz similar.
Pentru ca tot ziceai de Canada, stiai ca un fost Prim Ministru Canadian a fost acuzat de coruptie de procuratura federala si de RCMP, FBI Canadian.
Povestea ar fi urmatoarea: Compania canadiana de transport aerian, AIR Canada, trebuia sa-si schimbe flotilla aeriana. Pentru asta a avut mai multe oferte. A castigat Airbus din franta.
Prim ministrul a fost acuzat ca a primit mita.
Procuratura a dovedit ca in acea perioda acesta s-a intalnit cu un lobist Airbus, care I-ar fi dat niste bani.
Ca dovada procuratura a prezentat o fotografie in care erau fostul Prim ministru si lobistul. Pe masa intre ei era un ziar cu foarte multe pagini care la mijloc avea o cocoasa.
Procuratura nu a putut dovedi ca in interiorul ziarului era un plic cu bani cum presupunea, cu toate ca a avut declaratia lobistului. Judecatorii nu au acceptat aceasta teorie inafara altor dovezi.
Dupa parerea mea, avand in vedere cele de mai sus, si daca apare o fotografie cu E udrea cu o geanta , aceasta nu dovedeste ca in geanta respective sunt bani, si nu altceva.
Astept cu interes parerea ta.
PS. Prim Ministrul Canadian era Brian Mulroney 1984-1993.
sorin • 3 martie 2015, 0:23
Tolo, e clar ca Udrea este vinovata, insa ce se intampla cu acesti functionari oprimati si hartuiti pana la 2 noaptea, e prea de tot!
Deci ani de zile s_au lasat chinuiti si toate spagile le_a luat Udrea, singura? Bietul Nastasia si_a stricat sanatata carand lazile cu bani dar ani de zile i_a placut sa semneze toate actele si sa faca pe ministrul? Toti directorii care au semnat actele si au beneficiat de avantaje mari ani de zile de ce nu si_au dat demisia sau nu au semnalat
toate aceste fapte?
red • 3 martie 2015, 3:03
Acum rezulta clar, ca anchetele tale jurnalistice sunt simple vrajeli, mai ales aia cu infiltrata:)
elena • 20 aprilie 2015, 18:47
Pai sa ne uitam cine este in spatele unora si altora, se pare ca unii au vrut monopol pe toata economia iar altii n-au vrut asta , deductie simpla Elena Udrea este nevinovata.