luni, 16 februarie 2015, 7:51
de Mirela Neag și Cătălin Tolontan
Unele le-am știut, altele, nu. Nici un moment n-am scris că Udrea ar fi luat ea personal bani în Gala Bute. Pentru că n-am avut aceste probe. Surse de încredere vorbiseră repetat despre faptul că ”Udrea este profitoarea corupției în Gala Bute”, dar asta putea însemna mai multe lucruri.
În noiembrie 2013, Gazeta Sporturilor descria un mecanism financiar complex, în care erau prinși cei din MDRT, oameni de afaceri și bancheri din BRD.
Vorbeam, împreună cu cititorii, despre 1 milion de euro care lipsea! Ziarul a susținut că banii nu au ajuns toți la Rudel Obreja și că ei sînt în conturi ale unor companii și oameni care au legătură cu Ministerul Dezvoltării. Asta știam din mai multe surse, care se completau una pe cealaltă. Pe 1 decembrie 2013, publicam felul în care banii plecaseră din MDRT.
Apoi, pe 24 aprilie 2014, surse judiciare au dezvăluit pentru ziar că Udrea este profitoarea corupției și că firma din mijlocul acestor acțiuni: Termogaz, controlată de Adrian Gărdean. Reacția Elenei Udrea la B1 TV a fost aceea că ”mă gîndesc inclusiv să-l dau în judecată pe Tolontan”.
Udrea s-a răzgîndit, dar ne-a dat în judecată, de două ori, Alina Stoica, procuroarea al cărui rechizitoriu nu reținuse decît un nume de inculpat: Rudel Obreja!
Chiar astăzi am luat act de al doilea proces intentat de Alina Stoica, adăpostită între timp la DIICOT-ul condus de Alina Bica. Fostul procuror DNA susține că o supunem unei ”denigrări agresive” și că relatările despre activitatea ei din DNA în dosarul Gala Bute fac parte dintr-o ”campanie”. Nici o problemă, mergem în instanță.
Tot azi DNA a cerut Parlamentului ca Elena Udrea, care este arestată pentru cazul Microsoft și primise încuvințare de urmărire penală și de arestare și în Gala Bute, să fie urmărită nu pentru unul, ci pentru trei cazuri de luare de mită în cazul galei de box organizată în 9 iulie 2011, la între Lucian Bute și Jean Paul Mendy. Ei au mărturii că Udrea ar fi luat personal 900.000 de euro!
Practic, DNA comunică azi oficial că “Elena Udrea a luat pentru sine sau pentru alții mită” din partea mai multor companii.
“a) Infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. cu UAT Cavnic și UAT Borsec”.
Ștefan Lungu, consilierul personal al Elenei Udrea, ar fi luat de la Gărdean 695.000 de lei.
Procurorii susțin că o parte din bani au fost folosiți pentru acțiuni pe internet, de care au beneficiat Udrea și PD-L.
“b) Infracțiunea de luare de mită în legătură cu plățile efectuate de Compania Națională de Investiții către S.C. Consmin S.A.”
Apar banii luați de Turdor Breazu, un apropiat al Elenei Udrea și administratorul moșiei de la Nana. Sumele traversau firmele lui Ștefan Lungu.
DNA a reconstituit acest “pasaj de infracțiuni” folosindu-se de declarațiile surpriză ale Anei Maria Topoliceanu, fostă șefă a CNI și prietenă apropiată a Elenei Udrea. Aici, susțin procurorii, intră și vacanțele plătite de Breazu, cu mită provenind din bani publici Elenei Udrea și Anei Maria Topoliceanu.
“c) Infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. cu UAT Lupeni și UAT Petroșani”.
În acest punct apare un element nou, pe care ziarul nu l-a cunoscut: Nastasia, secretar general al MDRT și om de încredere al ministrului, i-ar fi dat lui Udrea 900.000 de euro cash, proveniți de la Gărdean! Mai exact, în virtutea unei înțelegeri făcute față în față în trei, Gărdean, Udrea și Nastasia, MDRT îi dădea bani lui Gărdean pentru lucrări publice, iar acesta ”întorcea sponsorizări”, susțin procurorii.
Iată etapele descrise de ei.
1. ”În data de 06.10.2011 Gardean Adrian a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Nastasia Gheorghe, în contul încasărilor care urmau să fie realizate de S.C. Termogaz Company S.A. și de S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului”. Aceasta este mita personală a lui Udrea. Cum s-a aflat de ea?
Din referatele de acum 10 zile reieșea că Adrain Gădrean și Gheorghe Nastasia au povestit procurorilor despre întîlnirea de la Bușteni în care Udrea ar fi solicitat ”sponsorizări”.
Dar nu apărea nimic legat de o sumă pe care Gărdean i-ar fi livrat-o cash lui Nastasia pentru el sau pentru Udrea. Această informație apare acum și este, probabil, o mărturie nouă a celor doi.
2. ”Cu același prilej, Nastasia Gheorghe i-a transmis lui Gardean Adrian, la cererea lui Udrea Elena Gabriela, că suma remisă nu acoperea procentul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăților care urmau să fie efectuate către cele două societăți, iar pentru diferență i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 lei în conturile unei societăți controlate de Obreja Rudel”. Aceasta este mita care merge la Obreja, pentru ca Udrea să-și onoreze înțelegerea din Gala Bute.
3. ”Suma de 900.000 euro a fost predată de Nastasia Gheorghe ministrului Udrea Elena Gabriela, iar diferența de 3.000.000 lei a fost transferată de S.C. Termogaz Company S.A. în contul S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate”, conchid procurorii. Aici e comunicatul integral al DNA.
Noile acuze penale marchează o premieră. Niciodată, un ales arestat nu a fost dus în Parlamentul României și nu se știe cum se va întîmpla concret acest lucru. Conform regulamentului parlamentar, Elena Udrea are dreptul să vorbească înainte de votul colegilor săi.
ady • 16 februarie 2015, 12:50
Felicitari pentru ancheta. Daca au furat, cei acuzati sa plateasca in fata justitiei.
O curiozitate. Voi ati realizat in timpul acestor ani de investigatie ce bomba ati tinut in maini?
Cu respect,
Cătălin Tolontan • 16 februarie 2015, 12:57
1,ady: multumim! Cind te apuci de o investigatie nu stii niciodata unde merge. Asta e si ideea, ca ea merge unde vrea si nu trebuie sa te confirme in ce crezi, ci in ce afli.
Pe cazul acesta, la inceput n-am stiut cit de grav e, dar pe masura ce cresteau presiunile si mizele, ne-am dat seama ca sintem pe un musuroi inrait 🙂
Cind au inceput sa dispara procurori, era clar pentru toata lumea ca acest caz, relativ mic, reprezinta, de fapt, pentru Udrea un capat de tara.
Cam asa e meseria asta. Te apuci de un fir si apoi nu-l lasi indiferent ce se intimpla.
Vigilante • 16 februarie 2015, 13:00
In afara de supozitii si denunturi ale unor turNatori de profesie, incarcerati deja si cAre ar spune orice li se sugereaza, VREO DOVADA PALPABILA EXISTA ?
jean • 16 februarie 2015, 13:03
Din pacate asa se intampla lucrurile cam in toate domeniile.
Coruptia din Romania este generalizata si e foarte, foarte greu de combatut pentru ca o mana spala pe alta.
Deviza romanului e una clara „Daca poti sa furi si n-o faci …inseamna ca esti prost”
doina • 16 februarie 2015, 13:08
eu o nelamurire am: pe penala asta nu a ascultat-o nimeni pe siguranta nationala? ca la cite denunturi vin, te ia cu durere de cap! la toti pina acum au fost stenograme, la ea nu. nu cumva maior si base au de dat o explicatie? ma astept ca deseara la tvr sa tune si fulgere basescu!
Vasile • 16 februarie 2015, 13:14
NAS-tasia. „Opriti-l pe NAS-tasia”. Pardon my French.
Tolontane, esti chiar naiv daca ai impresia ca Udrea a schimgiuit atatea legi de dragul lui Bute. „Mie ce imi iese.” Asta e ideea.
Razvan • 16 februarie 2015, 13:19
ok Tolo.Felicitari pentru investigatie.deja se adeveresc toate banuielile tale in legatura cu aceasta afacere.Acum te rog sa ne spui care crezi ca va fi finalitatea acestui dosar in viziunea ta??cum crezi ca se va termina?cu puscarie pt inculpatii??deja am vazut multi la inchisoare….deja cred ca cu totii vrem mai mult decat atat…baniii??prejudiciu???
ady • 16 februarie 2015, 13:23
O meserie frumoasa, cred ca si foarte solicitanta, dar si cu satisfactii pe masura.
Multumesc pentru raspuns
alex • 16 februarie 2015, 13:25
Inchisoare si confiscarea averi pt toti cei corupti.simplu ca buna ziua
bozo • 16 februarie 2015, 13:27
Felicitari pentru ancheta si pentru insistenta. Sincer nu credeam in succesul ei, Udrea parea intangibila. Inca nu sunt convins ca va fi si condamnata definitiv cu executare si fortata sa plateasca furtul.
de urmarit evolutia cazurilor ce o inculpa pe Udrea.
deocamdata sunt marturii ale unor co-inculpati care o acuza pe Udrea, sa vedem daca toate se vor sustine pana la capat.
dupa cat de dibace apare a fi schema de paraindarat si spaga sunt aproape convins ca madam a luat bani la greu atat pentru partid cat si pentru ea personal.
Este remarcabil cum si-a curatat urmale lasandu-i pe altii in fata care i-au dat bani in numerar si aparent fara dovezi. Banuiesc ca ar putea-o prinde mai bine daca ar da de urma conturilor unde depunea banii astia; in felul asta se poate face asocierea clara intre marturii si fluxul de bani incriminat.
si ca remarca personala: 900k euro in numerar e o valijoara consistenta. este incredibil cum poti sa fii functionar de rang inalt al unei tari europene si sa tranzactionezi atata banet in cash precum mafiotii. Si sa mai ai si tupeul sa acuzi pe altii si sa faci morala. As vrea sa vad pedepse exemplare.
Liviu • 16 februarie 2015, 13:35
Foarte tare!
I se cam taie craca frumoasei din Pădurea Ador_Mita!
Florin • 16 februarie 2015, 13:50
E incredibil ce caracatita mafiota exista in tara asta!Felicitari domnule Tolontan pentru activitatea dumneavoastra!Abia astept sa vad verdictul in cazul Ridzi!
eu • 16 februarie 2015, 13:59
Am citit si eu comunicatul DNA – link-ul dat de dvs.
Dar eu vreau sa vad si niste DOVEZI , altfel si ce sustine DNA si demonstratia dvs nu sunt decat scenarii (plauzibile – este adevarat)
De ex., procurorii zic : „contracte fictive de achiziție”
„La 24.08.2010 și 20.12.2010, S.C. Termogaz Company S.A. a transferat suma totală de 695.367,06 lei în patrimoniul inculpatului Lungu Ștefan, consilierul personal al ministrului, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziție, prin care o societate controlată de intermediar a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia. ”
Pentru a sustine ca contracte economice intre ENTITATI PRIVATE sunt fictive TREBUIE ceva dovezi . In rest, mi se pare TOTAL NELIBERAL ca statul sa se implice cu aprecieri de genul „contracte fictive” intre societati private.
Si dvs. lucrati in mediul privat, probabil semnati contracte comerciale cu alte entitati private – si va pun intrebarea : cum ar fi ca un reprezentant al statului (ANAF, sau DNA sau altele) sa vina si sa zica ca contractul are la baza achizitii/livrari/servicii fictive ?
Asa ca eu vreau niste DOVEZI despre cum reiese ca acele contracte de achizitie sunt fictive ! Altfel ce treaba are statul daca COMPANIA X cumpara de la COMPANIA Y fiindca patronul de la X are ceva afinitati fata de Y (in acceptiunea ca si X si Y isi platesc taxele si isi fac onest contabilitatea)
O economie in care statul (in acest caz DNA) vine si vorbeste despre „contracte fictive” intre entitati private (SI NU ADUCE DOVEZI VIABILE in acest sens) – NU ESTE O ECONOMIE LIBERALA – ci una gen RUSIA
Asa ca eu astept cu viu interes si dovezi de la DNA, nu numai scenarii !
qc • 16 februarie 2015, 14:03
Dak tot s-a constatat ca este adevarat ce ati relatat si ati fost dati in judecata de niste infractori ,o sa Ii actionati si voi in instanta ?
Spor la munca !
Cătălin Tolontan • 16 februarie 2015, 14:10
7, razvan: si eu, si mirela si ceilalti colegi de la gsp nu putem citi viitorul asa ca spunem ce am spus si pina acum, de ani de zile: avem incredere in justitie.
costi • 16 februarie 2015, 14:22
bravoCataline la puscarie cu hoti
costy • 16 februarie 2015, 14:24
si o sugestie mai incepeti si alte anchete k sunt multi infractori in parlament
Cronco • 16 februarie 2015, 14:31
Dle Tolontan,totusi nu exista nicio dovada concreta…Asa cum celor doi le tataie fundul cand aud zdranganele si ar spune orice sa-si reduca pedeapsa…
la fel va pot acuza pe dvs ca ati luat 900mii euro spaga doar ca sa o denigrati si sa o scoateti pe Udrea din viata politica…
Robert_Vulcan • 16 februarie 2015, 14:34
Inca un ‘Bravo!’ sincer intregii echipe. Mai munciti, ca mai am.
@eu, 13 : Concluzia mea este ca te simti cu musca pe caciula cu niste contracte. Altfel nu-mi explic preocuparea ta pentru ‘dovezi’. Procurorii nu sunt obligati sa-ti arate tie dovezile (mai ales la o ancheta in curs), ci judecatorilor. Ei ne arata noua concluziile ca sa stim reperele cazului, daca suntem interesati. Avand in vedere ca partile impricinate nu au protestat la formularea ‘fictiv’, as zice ca prezumptia noastra ar trebui sa fie cel putin neutra, daca nu in favoarea procurorilor. In orice caz, procurorii trebuie sa isi bazeze spusele pe dovezi pe care sa le sustina mai departe (cat de greu este sa-ti imaginezi un contract fictiv? o foaie reala semnata si stampilata de doua firme in care una se angajeaza sa presteze servicii (publicitare aici) in favoarea alteia, si mai departe nu exista nicio dovada pentru aceste servicii, in timp ce a doua firma nu protesteaza pentru ca nu a primit nimic in schimbul banilor?). Nu actul in sine este o problema, si nici comportamentul firmelor! Poti sa faci afaceri private si sa pierzi toti banii pe care ii vrei, nu te salta nimeni. Problema e cand faci asta cu scopul de a plimba bani publici si influenta. Nu stiu ce sa-ti spun mai multe, decat sa incerci sa te relaxezi si sa privesti si din alt unghi inainte sa mai postezi pe net. ‘Succesuri’.
Zavoianu • 16 februarie 2015, 14:41
Stimate Domnule Tolontan,
Asteptam o ancheta despre cei care au incasat salarii,prime,despagubiri ptr rezilierea contractelor,masini sau alte cadouri, dar care nu au platit taxe si impozite in Romania, desi exista un acord privind evitarea dublei impuneri intre Romania si Arabia Suadita.Ma indoiesc ca au platit taxele in Arabia Saudita,Dubai sau Qatar.
Sunt curios cate taxe au platit familia reghecampf Statului Roman, sau alti jucatori sau antrenori.
Z
DAN • 16 februarie 2015, 14:54
Dle Tolontan santeti de admirat insa nu pot sa nu remarc ,ca santeti si naiv din moment ce spuneti ca aveti incredere in justitie.Si justitia actioneaza la comanda :CFR, Flota,Mihaileanu etc sant cateva exemple.CAND IL VAD PE base LA PUSCARIE ATUNCI VOI SPUNE SI EU CA AM INCREDERE IN JUSTITIE…
Dan • 16 februarie 2015, 15:01
Pe hoti ii inteleg de ce fura.
Pe cei 20 milioane de romani care se uita cum tara e furata, devalizata, lipsita de resurse nu ii inteleg.
Alex • 16 februarie 2015, 15:11
Bun, se dovedesc adevarate acuzatiile, intra la inchisoare 2, 3, 5 ani… Dar pagubele ? Ca si in cazul dosarului transferurilor, schimbului de terenuri, statul s-a ales cu pagube de ordinul milioanelor de euro…ei stau bine mersi 3 ani la inchisoare si cand ies afars averile lor facute prin ilegalitati ii asteapta neatinse? Se mai recupereaza prejudiciul ala sau pot sa ma apuc sa fur si eu cateva zeci de mil pt 3 ani de inchisoare?
pretu • 16 februarie 2015, 15:17
Cam greu de produs dovezi la acest nivel. Nu stii cum procedeaza sefii dau ordine verbale, daca-i ceri ordin scris te zboara imediat.Dar ce alta dovada mai vrei decat banii si averea dobandita nejustificat.
Felicitari domnului Tolontan care daca nu insista nu stiu daca mai iesea la iveala aceasta excrocherie. Conteaza cine l-a platit ? Sunt mai buni cei care au scris ode gastii basiste?
gilos • 16 februarie 2015, 15:17
Salut Cataline,
Felicitari pt ancheta si mai ales pt perseverenta si increderea ta in institutii, mai ales in justitie ! ( stim cu totii ce comentarii sceptice si ironice ai primit cand ati demarat aceste investigatii, gala Bute, cazul Ridzi… ) Respect !
Soarta Elenei Udrea se pare ca este pecetluita, dar n-ar fi corect ca ea sa fie singura vinovata.
Si ma refer in primul rand la Pescariu. Acum, daca a colaborat si a turnat-o pe Udrea, i se pot spala toate ? Cum ramane cu baza sportiva pe care o administreaza ?
In opinia mea, cei care dau o mana de ajutor in anchete pot beneficia de o clementa, dar nu pot fi absolviti total de raspundere.
Foarte important este si recuperarea prejudiciului. Stiu ca nu mai este treaba voastra, a ziaristilor, dar mentinerea cazului in atentia opiniei publice este esentiala.
Inca o data felicitari si mult succes in continuare !
Mihnea • 16 februarie 2015, 15:18
Sa inteleg ca darea de mita nu se mai pedepseste la noi in tara? Au furat impreuna si acum unii ii parasc pe altii ca sa-si scape pielea si sunt vazuti ca ingerasi sau ca aparatori ai dreptatii. Arata si ei cu degetul si striga hotii. Aia de ce au dat bani daca nu aveau niciun interes? De ce nu au iesit in fata de atunci sa se organizeze un flagrant si nu s-ar mai fi asteptat ani intregi sa se fure la nivel inalt? Sunt complici cu totii si ar trebui sa primeasca pe masura.
eu • 16 februarie 2015, 15:34
Dar de unde au avut atatea sute de mii de euro cei care au dat mita, v-ati intrebat? Ati cercetat?
Daca tot vreti ADEVARUL luati-o de la ZERO.
Nu cred sa existe un mituitor cu bani curati si din cate stiu eu pedeapsa este egala pentru „dare de mita” si „luare de mita”??
Cum este aplicata legea in Romania?
Daca sunt pedepsiti doar cei care au „luat” s-ar putea ca maine sa vedem ca au „dat mita” vreo 15 milioane de romani, ca doar nu au nimic de pierdut daca se declara mituitori.
altcaineadevarat • 16 februarie 2015, 16:07
15
Cătălin Tolontan Says:
February 16th, 2015 at 2:10 pm
7, razvan: si eu, si mirela si ceilalti colegi de la gsp nu putem citi viitorul asa ca spunem ce am spus si pina acum, de ani de zile: avem incredere in justitie.
ha,ha,catalin eati penibil
tardelli • 16 februarie 2015, 16:25
Domnule TOLONTAN ,stirea bomba cand o comentati ?!!!!!!!!!
„„in autodenuntul inregistrat vineri la DNA, DORIN COCOS a facut si o cerere pentru a fi supus unui test la poligraf. ,,I-am dat numitului SEBASTIAN GHITA suma de 500.000 de euro la solicitarea numitului FLORIAN COLDEA. Am facut acest AUTODENUNT deoarece am inceput sa ma tem pentru viata mea.”, scrie in autodenuntul scris la DNA „„`
bob • 16 februarie 2015, 16:40
Felicitari voua, sunteti jurnalisti adevarati. Speram din suflet sa va tineti de treaba in continuare pt ca Romania are nevoie de oameni ca voi.
Din pacate v-ati facut multi dusmani, dintre cei mai periculosi chiar, am o teama sa nu faca din voi „eroi”..
radu • 16 februarie 2015, 16:42
daca udrea nu avea protectia lui basescu nu se intimpau aceste hotii.
eu cred ca ar trebui intrebat de sanatate si ex presedintele!
Alexandru • 16 februarie 2015, 16:46
„Procurorii susțin că o parte din bani au fost folosiți pentru acțiuni pe internet, de care au beneficiat Udrea și PD-L.” Acum inteleg cum a pierdut PSD razboiul pe internet , cu un asemenea buget au fost pur si simplu zdrobiti , sa nu uitam miile de postaci care umpleau comentariile oricarui articol ca sa dea impresia ca exista si opinii pro si opinii contra Udrea , Basescu Boc si PDL cand ei nu mai aveau nici un sprijin in tara , impreuna cu sponsorizarea presei pro Basescu au reusit sa castige voturile celor din strainatate care aveau legatura cu tara doar din ce informatii aveau de pe internet si rupti complet de realitate. Sa nu uitam ca si Iohannis a castigat neasteptat alegerile prin mobilizarea masiva de pe Facebook , merita vazut de unde au venit banii ca sa se creeze valul de minciuni despre impiedicarea votului in strainatate.
aham • 16 februarie 2015, 17:07
mor de ras cand vad astia cu ” nici o dovada”. ba voi aveti creier?? nu stiti sa cititi? sunteti chiar atat de prosti pe cat pareti? pt voi dovada e doar un flagrant delict sau cum? evident ca nu e asa, dovezi exista gramada si nu-s circumstantiale, sunt clare. udrea la ocna si sper, confiscarea tuturor bunurilor obtinute ilicit
LEFTER POPESCU • 16 februarie 2015, 17:21
.
Domnule Tolontan,
chiar daca, de cele mai multe ori, nu am fost de acord cu opiniile dvs., intotdeauna v-am apreciat inteligenta. De aceea va intreb cum de nu v-ati intrebat si dvs.,cum si de unde a avut si a „produs” Gardean Adrian cei 900 000 euro cash pe care ,spuneti, ca „i-ar fi dat” in numerar lui Nastasia Gheorghe, care la randul sau „i-ar fi dat” ,evident tot cash, Elenei Udrea ? …pentru ca miros a bani negrii deoarece nu este vorba de 9.000 sau 90.000 euro ci 900.000 euro.
Cautati dovada aici pentru a afla adevarul, caci, in astfel de cazuri, turnatorii mincinosi pot obtine bani pe care nu i-a avut niciodata cash si nici nu i-a dat vreodata .Altfel o mie de randuri scrise nu fac cat o ceapa degerata.
LucianD • 16 februarie 2015, 17:35
Desi am mai pus anterior comment-uri civilizate pe tolo.ro si n-am fost luat in seama, incerc acum ultima data, in caz ca tastez in van ideile mele uneori „crete”:
In primul rind, felicitari ca ati semnalat din timp aceste cazuri de coruptie ce au legatura cu sportul, e meritul vostru incontestabil.
In al doilea rind, ca o sugestie la „posta redactiei” va rog sa continuati a urmari aceste cazuri, dintr-un punct de vedere extrem de sensibil: Recuperarea integrala de catre Stat a banilor ce i-au fost furati de politicieni si functionari corupti precum si, mult mai important, raportarea ulterioara facuta de Stat catre Natiune, CE A FACUT cu acesti bani recuperati.
Nu de alta, dar sa ne simtim si noi un pic mai bine la nivelul asta de trai mult prea scazut pentru o tara membra a UE.
ion • 16 februarie 2015, 17:39
Deci firmuta lui Obreja trebuia sa primeasca de la MDRT 10 milioane de lei pentru returnarea creditului la BRD, a primit 8,1 milioane si apoi inca 3 milioane la misto pe un contract fictiv de publicitate de la firma lui Gardean. Asta inseamna 11,1 milioane. La banca trebuiau returnati 10 milioane. Rezulta ca diferanta de 1,1 milioane ramasa a fost „spaga” lui sau poate i-a impartit cu „doamna” ;-)Misto!
Camelia • 16 februarie 2015, 17:59
Mda….sunteti naivi toti cei care credeti ca Udrea a facut tot ce s-a scris despre ea in ultimul timp.Cineva vrea sa o „ingroape”in tot felul de dosare ca sa o scoata din viata politica.Cu presa care numai presa nu e,si cu tot felul de naivi…vor reusi.Dar cei care mai si gindesc si vor sa mai vada si ceva probe concrete,cit si cei neinvidiosi,nu vor crede in veci asa ceva;din contra,vor incepe sa se gindeasca la cine avea interesul sa ii inchida gura,la cine este pe cai mari acum si de ce ii e frica de Elena Udrea.Adevarul va iesi la iveala…pacat ca distrugeti un om doar prin propaganda fara sa aveti nici o dovada impotriva ei personal.
Gherghina • 16 februarie 2015, 18:24
Totusi e o problema sistemica pe care nimeni nu pare sa o abordeze serios cu atat mai putin sa o elucideze.
Cand s-a stiut de faptele doamnei Udrea, cand a fost informat parchetul si ce actiuni a intreprins acesta? Aceste intrebari au rolul de a lamuri existenta sau inexistenta unei complicitati la faptele doamnei Udrea, o complicitate a unui sistem. Adica in cele doua dosare microsoft si gala bute, au existat informari, ancheta a durat atat incat printr-o coincidenta dosarele s-au copt acum, sau acum deja miroase a ars si de aia au iesit la suprafata.
Pentru ca Udrea va disparea, dar noi cetatenii acestui stat trebuie sa putem avea incredere in parchetul care a finalizat dosarul asta acum ceva timp fara a o inculpa si in serviciile care stiau de aceste fapte inainte ca prejudiciile sa fi ajuns la acest nivel(mai ales in microsoft).
Lila • 16 februarie 2015, 18:31
Este foarte interesant de ce nu se pun, concomitent cu arestarea, popriri pe averile acestor „dezvoltatori”, de ce li se permite sa isi ascunda averile?! cred ca ar fi cazul sa subliniati necesitatea recuperarii prejudiciilor!
lupas ion • 16 februarie 2015, 18:35
confiscarea averi sa inceapa de la zero,stau inchisi doi trei anii ies afara au banii avere si traiesc bine mersi rid de noi,.LUATILE TOT
Nastasia a turnat-o pe Udrea: DNA zice că i-a dat 900.000 de euro cash în Gala Bute! Afaceristul Gărdean susține mărturia | România curată • 16 februarie 2015, 18:39
[…] Citește pe Tolo.ro etapele prin care, spun procurorii, banii au ajuns la Elena Udrea, dar și de ce… […]
mihai • 16 februarie 2015, 18:40
unii zic : ce bomba dle; aiurea , nu-i demnitar care sa nu fure; e demnitar care nu a fo dovedit; de ce se fac ministrii cu 5-6000 lei/luna cand , la cat de buni sunt – dupa cum ne spun in camp el , ar putea lucra la privatu cu 5-6000 euroi/luna si fara sa-i injure zilnic presa.
pentru buget se fac politic , ministr,…; juma de buget se fura anual (cca 25 mld – miliarde , adica, /an; ) asa zicea Baltazar si stia ce se vb;
asa ca ziaristilor militati pt o lege care sa prevada ,ca dupa terminarea mandatului , orice demnitar sa intre la bulau; dovezile le strang procurorii dupa;
menta • 16 februarie 2015, 19:01
Nastase, este un fomist,de unde sa doneze bani pt Gala Buti! Hai sa fim seriosi!
Dude • 16 februarie 2015, 19:15
Povestea cu Bute e inca nimic pe langa celalalte combinatii cu drepturi de monstenitor facute pe vremea lui Base la Primarie si cu Mioara Mantale. Nu ma deranjeaza neaparat ca fura si neaga, ci ipocrizia fara margini, am impresia ca tinde pur si simplu la infinit. Sa nu mai vorbim de prietena aia a ei, Narcisa Mirică Georgescu si ala un personaj. Nu e un film horror, ci realitatea.
hofer • 16 februarie 2015, 19:35
Hahahahahaha, sa vedem daca se mai prinde de nas.
gagarin • 16 februarie 2015, 20:12
Sunt convins ca prin fiecare loc prin care a trecut si a alocat bani a avut foloase necuvenite. Si pe la noi se poarta vorba ca ar detine ceva terenuri…………….RASNOV, complex de trambuline construite cu bani europeni si de la MDRT.
civis rumanum sum • 16 februarie 2015, 21:00
Pentru cei care mai vor dovezi palpabile: utitati-va in jurul cvostru, intr-un centru de urbe ori intr-o mahala, ori pe-un câmp. Sau la vama. Cine are ochi de vazut, sa vada.
As dori sa aduc o rectificare, mica ce-i drept, la propunerea lui mihai, la nr. 42. Domnia sa zice: „asa ca ziaristilor militati pt o lege care sa prevada ,ca dupa terminarea mandatului , orice demnitar sa intre la bulau; dovezile le strang procurorii dupa”. Traim in democratie, insa astia se rotesc intre ei. Maximum 1000 de insi guverneaza direct 20 de milioane, si mai si mint de sparg.
Bogdan • 16 februarie 2015, 21:39
Sa le bage la puscarie pe toate aceste corupte.. Parca DNA-ul incepe sa isi faca treaba
sandokan • 16 februarie 2015, 23:18
si Bute??? clar este complice, de ce nu se zice nimic???
george • 16 februarie 2015, 23:27
oare cate se mai inventeaza?cate le mai promit procurorii turnatorilor?? alte dovezi inafara de niste povesti ai cuiva exista?nu ii cam ciudat ca cineva se plimba cu 900000euro intr-o geanta? serios chiar crede cineva povestile astea? prea multe denunturi si prea putine probe..in fine o fost fraiera ca o facut o gala in tara asta de cacao si ca o construit niste partii de ski acum plateste pt asta mai bine nu le facea si statea linistita