Ridzi – Udrea, derby penal de la distanță. Bomba lui Tudor Breazu

Ceva le-a legat pe Ridzi şi pe Udrea de la început

marți, 10 februarie 2015, 6:57

de Mirela Neag, Răzvan Luţac şi Cătălin Tolontan

În iunie 2009 documentam cazul “2 Mai”. Sînt atîtea amintiri care-și păstrează prospeţimea și astăzi… Unul dintre operatorii TV care filmaseră la Costinești mărturisea că șefii din București îl puseseră să facă “un cadru strîns” ca să dea sentimentul că s-a adunat multă lume. Primise indicaţii să o caute neapărat pe Monica Ridzi, care urma să dea declaraţii.

Un coleg de-ai săi, de la ProTV, avea să confirme în faţa procurorilor DNA că filmarea avea un caracter special. Practic,propagandistic. Antena 1, Realitatea TV și ProTV au fost televiziunile care au luat bani publici ca să promoveze evenimentul.

“O discuție revine în actualitate: cum am mai spus, Simona a făcut o greșeală de un milion de dolari în meciul cu Ivanovici” Ben Rothenberg, New York Times

Conform monitorizărilor TV, canalele din contract nu au promovat “2 Mai – Ziua tineretului”, ci le-au promovat predilect pe Ridzi și pe EBA.

„Ridzi era invidioasă pe imaginea lui Udrea!”

În aceeași zi de vară a lui 2009, mai pe seară, într-o cafenea “dark” din București, ne-am întîlnit cu un alt om. Făcea parte din echipa lui Ridzi și dorea să vorbească. “Ridzi este, cum să spun, aproape obsedată de ceea ce face Udrea! Pe de o parte o admiră, pe de altă parte o invidiază pe Udrea pentru că știe să adune mai multă imagine decît ea. Tot timpul ne zicea: vreau și eu cum face Elena!”. 

Noi am notat ce zicea sursa și ne-am îndoit.

Dar, într-o conferinţă de presă, singura ţinută de ministru în acele zile fierbinţi, am primit o confirmare neașteptată. Înghesuită de întrebări, Monica Ridzi a răbufnit: “Spuneţi că a costat mult evenimentul? Păi, putea să coste și mai mult. De ce nu vă uitaţi la evenimentele altor ministere?!”. Tăcere în sală.

Momentul din ochii ei

N-a rostit nici un nume, dar uneori nu e nevoie de nume ca să simţi, cu precizia evenimentului trăit pe viu, la cine se referă. Privirea lui Ridzi bătea dincolo de ziduri, către Elena Udrea, modelul său de politician. Omul nostru din cafenea nu vorbea prostii.

La finalul conferinţei, fără să se ferească nici o secundă, Octavian Belu, care era secretarul de stat al lui Ridzi, s-a ridicat de la prezidiu, a străpuns mulţimea și ne-a întins mîna.

Am privit-o pe Ridzi. Albă la faţă, își aduna hîrtiile de pe care citise.

„Să ţineţi minte!”

Apoi s-a stîrnit tăvălugul. Gazeta a venit cu noi date despre trucarea contractelor, iar procurorii au pus sub urmărire “grupul infracţional de la MTS”. Un angajat al ministerului a acceptat să poarte microfoanele și DNA i-a înregistrat pe Ridzi&Co atunci cînd complotau să șteargă probele falsurilor.

A urmat demisia ministrului și, la scurt timp, cererea de ridicare a imunităţii. Pe 27 iulie 2009, într-o zi de luni, Parlamentul s-a întrunit ca să voteze. Pe hol, chiar cînd Ridzi vorbea la tribună, s-a apropiat Elena Udrea.

S-a postat la 30 de centimetri, lăsînd un spaţiu personal cît în metroul din Mumbai, și m-a ameninţat. Că va strînge informaţii, că am avut nu știu ce interese. Ridzi însăși spunea pe TV că voi ajunge în guvernul PSD, stîrnind furia unui editorial al lui Cristian Tudor Popescu împotriva tupeului politicienilor.

Udrea a încheiat pe același ton amenințător, spunînd că ea are resuse pe care le va mobiliza împotriva noastră. “Să ţineţi minte: eu nu sînt Ridzi!”, a aruncat ea înainte de a pleca în sala unde plenul Camerei vota.

Ieri, Udrea a fost Ridzi. Așa le potrivește destinul.

Luni, 9 februarie 2015, Ridzi era la Înalta Curte, la fel de albă la faţă după 5 ani de proces. Iar Udrea aștepta ceea ce aștepta Ridzi în 2009: votul Camerei Deputaţilor pentru ridicarea imunităţii.

În 2009, pe Ridzi procurorii au vrut s-o aresteze cînd s-au prins că vrea să distrugă probele. Dar au preferat varianta de a o înregistra ca să-și facă un dosar beton.

Și pe Udrea vor s-o aresteze, pentru fraude cu bani publici în operaţiunea de imagine intitulată “Gala Bute”. Așa cum o invidia mimetic Ridzi, Udrea a făcut-o mult mai tare!

“Abuz în serviciu” e prima acuzaţie în cazul ambelor foste demnitare, dar, în rest, Udrea a adunat mult mai multă mediatizare și capete de acuzare în dosarul său. Mereu e mai bună.

Ridzi şi Udrea îşi acuză subordonaţii

Două ore au durat ieri declaraţiile Monicăi Ridzi. Tot ieri, din surse, am aflat că în 2009 a mai existat un om al ministerului cu microfon pus de DNA.

Avocatul lui Ridzi, Marian Nazat, a încercat să o oprească de cîteva ori, sesizînd reacţia completului. Dar acuzata a continuat, dînd vina pe subordonaţii săi.

Din acest punct de vedere, cazurile “2 Mai” și “Gala Bute” au fost trase la indigo. Cîteva etape sînt vizibile:

  1. La început, ambii miniștri au spus că “totul a fost legal”.
  2. Apoi au admis că “dacă a fost vreo problemă, e la firmele cu care am lucrat, nu la oamenii din minister”.
  3. Puţin mai tîrziu, și Ridzi, și Udrea au nuanțat că “cine a comis ilegalităţi, de oriunde ar fi, să plătească”.
  4. Următoarea etapă a fost aceea de a-și acuza propriii oameni. Ridzi a făcut- o în faţa instanţei, iar Udrea la televizor, cînd a spus că toate declaraţiile funcţionarilor din minister împotriva sa sînt false și făcute exclusiv ca ei să-și scape pielea.

E același drum, același ciclu al încrederii absolute, transformată mai apoi în furie, în suspiciuni și în victimizare. De fiecare dată cînd un funcționar execută în orb ordinele unui superior să știe că întotdeauna se ajunge aici: va fi tras după el, iar șeful se va delimita. Udrea e Ridzi.

Ce ascunde arestarea omului de încredere?

Acum două zile, DNA l-a arestat pe Tudor Breazu, fost consilier al lui Udrea și actual administrator al moșiei Nana.

Judecătorii au fost de acord cu reţinerea pentru 29 de zile, iar referatul procurorilor este supersecret. “Cei din DNA se tem că, dacă se va afla ce scrie în el despre Udrea și Breazu, le va afecta ancheta”, spune cineva bine informat.

DNA îl acuză pe Breazu că a primit, de la o firmă implicată în Gala Bute, 50.000 de euro, bani care reprezentau mită luată pentru Udrea.

Breazu e și el născut ca personaj public pe aceeași linie de mediatizare care le unește pe Ridzi și pe Udrea.

În Dosarul “2 Mai”, apare o convorbire între Monica Ridzi și Maria Apostol, fost PR la ProTV, anumită recent pe aceeași poziţie la Antena 3. Ridzi îi cerea sprijinul lui Apostol.

Dar o și mai mare prietenie este cea între Elena Udrea și Maria Apostol. Mereu Udrea este peste Ridzi. Ridzi a dat ceva bani către ProTV de “2 Mai”, dar Udrea a dat infinit mai mulţi bani către aceeași televiziune.

„Reuşesc să producă într-o ţară care mai mult consumă”

Tudor Breazu este fostul soț al Mariei Apostol. Iar ProTV l-a prezentat pe Breazu drept un exponent al tinerei generaţii de succes a României.

“Avem și noi modelele noastre. Băieţi pînă în 30 de ani care au reușit să cîștige bani frumoși bazîndu-se numai pe inteligenţa lor!”, sună începutul reportajului difuzat pe 10 octombrie 2010 pe ProTV despre Tudor Breazu și alţi colegi de succes.

Continuarea este nepereche: “Fără să fure, fără să ia împrumuturi de la bănci și fără să ceară bani de la părinţi. Se îmbracă de la Londra, conduc mașini pretenţioase, umblă în cele mai bune cluburi din București și reușesc să producă într-o ţară în care cei mai mulţi consumă!”.

« Tudor Breazu. 36 de ani. Consultant financiar. Locuiește într-o mansardă elegantă în centrul Bucureștiului. Un excentric pasionat de modă care-şi iubește decapotabila și este foarte legat de prietenii săi» ProTV despre consilierul lui Udrea

V-aţi prins. Proștii și leneșii consumă, iar Breazu produce! Iată omagiul statului minimal într-o formă care astăzi, cînd Breazu este arestat pentru complicitate la luare de mită, îţi dă sîngele în fiert.

Sînt, pînă la urmă, oameni din aceeași lume. Oameni care se învîrt printre localuri, valori și ministere comune. Oameni cu egouri construite în ceremoniale pe bani publici. Pentru că, exact invers decît în reportajul omagial de mai sus, procurorii susţin că atît în Gala Bute, cît și în alte investiţii ale ministerului Elenei Udrea banii erau practic vămuiţi de un cerc de iniţiaţi care luau 10% din toate plăţile. Breazu e unul dintre ei.

Ce zi!

Între timp, la Înalta Curte, Monica Ridzi are un schimb de replici cu Paul Diaconu, fostul său director economic, pe care-l acuză că a dezinformat-o.

“O să te bată Dumnezeu!”, strigă Diaconu. Ridzi continuă să bea sticle de apă plată, una după alta. Au trecut aproape 8 ore de cînd au început audierile finale.

udrea

Dincolo, Udrea se pregătește să intre în focuri. La Camera Deputaţilor stă să înceapă ședinţa care o vizează pentru Gala Bute și Microsoft.

Sorţii se rostogolesc în paralel. Și, ori de cîte ori spunem că nu avem încredere în justiţie, să ne amintim cît de puţin probabilă ni se părea o astfel de zi: rămînerea în pronunţare finală în cazul Monicăi Ridzi și cererea de arestare pentru Elena Udrea.

„Viaţa mea şi a copiilor mei e în mîinile dumneavoastră”

În sala Înaltei Curţi, Ioana Vârstă, fosta consilieră a ministrului, face semne și pronunță din buze către reporterii gsp cum că Ridzi minte și bate cîmpii.

Urmează ultimul cuvînt al fostului ministru al Tineretului și Sportului. Își invocă sănătatea șubrezită și pe cea a copiilor săi, pe care-i prezintă drept victime ale stresului.

“Acest scandal m-a dărîmat. Am grave probleme medicale. Am fost internată săptămîna trecută. Copiii mei s-au născut cu probleme, din cauza stresului. Au fost 5 ani de linșaj mediatic. Umilinţă profundă. Simţeam că mor cu dreptatea în mînă. M-au ţinut cei doi copii, vreau ca ei să știe că n-am fost o coruptă. Vă rog să faceţi dreptate! Am avut o încredere prea mare în oameni. Viaţa mea și a copiilor mei e în mîinile dumneavoastră!”, spune Ridzi.

Nici una dintre tragediile invocate n-a împiedicat-o să candideze, să intre din nou în Parlament, să schimbe partidele, să facă ceea ce fac oamenii politici.

Completul anunţă că rămîne în pronunţare. Verdictul se va anunţa luni, 16 februarie. Atenţia se mută în sala Parlamentului. Udrea afișează o mină relaxată, vorbește cu colegii săi. E ca Ridzi de acum 6 ani.

A comparat situaţia sa cu cea de la Holocaust!

Elena Udrea ia cuvîntul de la tribună. “Politicienii, buni sau răi, trebuie să exercite puterea în România. Asta în timp ce oameni precum cei din serviciile de informaţii pot face exces de putere fără ca oamenii să-i poată sancţiona”. Poartă o ţinută aproape severă: bluză albă și sacou negru.

Vorbește despre “slăbiciunea Parlamentului care fragilizează democraţia”. Ea spune că, oricînd, Ponta sau Antonescu ar fi putut fi în locul ei. Reia ideea că “în România aproape oricine poate fi găsit vinovat, chiar și de vini închipuite”. Numește chemarea la DNA și punerea sub acuzare drept „o nebunie declanșată împotriva mea”.

Se prezintă ca „un om care face un sacrificiu personal ca să se afle adevărul”. Observă că „noi, ca parlamentari, trebuie să fim egali în fața legii”. Imediat însă, cere colegilor deputați să aprobe urmărirea penală, dar să voteze împotriva arestării preventive.

Pe final, citează un text care făcea trimitere la Holocaust! „Dacă astăzi mă iau pe mine, mîine pe dumneavoastră, atunci nu va mai rămîne nimeni să spună adevărul”, încheie ea.

Votul durează ore întregi şi îi este nefavorabil. DNA o poate aresta. ”Adevărul a fost suprimat”, postează Elena Udrea pe facebook. Poate de aceea a început ninsoarea și Bucureștiul s-a făcut, dintr-o dată, alb ca un doliu oriental.

Comentarii (55)Adaugă comentariu

liviu  •  11 februarie 2015, 6:29

Ar trebui ca toata lumea care citeste articole de acest gen sa-si arate sprijinul pentru Catalin.In felul acesta il protejam de amenintarile criminalilor.

marc  •  11 februarie 2015, 23:25

ok, udrea & ridzi : si acum ? iesiti la pensie ? ca n-am vazut nimic nou la voi de ceva vreme !

Bogdan  •  16 februarie 2015, 21:42

Ridzi deja a fost bagata, urmeaza si Udrea.. Nu mai au cum sa scape

ALEXANDRU  •  17 februarie 2015, 0:23

FINALITATEA ACESTOR SPECTACOLE DE CIRC, AR TREBUI SA FIE APLICAREA LEGII 18, ADICA CONFISCAREA TUTUROR AVERILOR CARE NU POT FI JUSTIFICATE PRIN SALARIILE DEMNE OBTINUTE, CHIAR SI COFISCAREA TUTUROR AVERILOR PLASATE IN TOT FELUL DE CONTURI, CARE MAI DE CARE MAI ABERANTE….
„SA TRAIM BINE, POATE CAND VA FI ARESTAT SI SEFUL MAFIEI=BASESCU TRAIAN!

Kness Mindilyn  •  20 decembrie 2015, 7:29

Vreau să împărtășesc mărturia mea și fericirea mea cu voi toți în acest site, anul trecut soțul meu ma părăsit pentru o altă femeie în locul lui de muncă și mi-a și-mi 2 copii abandona, totul a fost atat de greu pentru mine, deoarece eu l iubesc atât de mult , așa că am văzut mărturiile Marii Mutaba el a fost de ajutor doamnelor în obținerea soțul acolo înapoi, așa că am să-l contactat și el să mă ajute să arunce o revenire vraja pentru soțul meu și în 2 zile soțul meu a plecat pe de altă femeie și a venit înapoi la mă cu atâta dragoste și grijă. Nu voi uita niciodată acest ajutor că Marea Mutaba a dat-o și children.if mea esti aici ai nevoie de ajutor pentru a te întoarce iubitul il puteti contacta prin acest e-mail [email protected] Sunt mândru să fie pe mărturia

Comentează