marți, 3 februarie 2015, 7:02
de Mirela Neag şi Cătălin Tolontan
CONSILIERUL LUI UDREA LUA ȘPAGĂ 10% DIN CONTRACT!
UPDATE 11:10 Ștefan Lungu, consilierul personal al Elenei Udrea în vremea organizării Galei Bute și personaj care potrivit mărturiilor GSP de-a lungul investigațiilor a jucat un rol important în tot procesul, a fost reținut azi-noapte la ora 04:00, pentru 24 de ore de către procurori. DNA îl acuză că o firmă a lui lua 10% din banii pe care ministerul Elenei Udrea îi transfera către Termogaz, firma din Valea Jiului, controlată de Adrian Gărdean.
Firma lui Gărdean a intervenit pe finalul Galei Bute, în momentul în care, la cerera disperată a BRD de a-și recupera creditul, i-a finanțat restul pe care Obreja nu-l mai avea în cont: 2 milioane de lei.
„Practic, firma lui Lungu, care era atunci consilierul lui Udrea, acționa ca un intermediar pe lîngă firma lui Gărdean, Termogaz Company, disimulînd astfel mita primită”, susțin surse ale ziarului.
În curînd se vor împlini 4 ani de cînd Gazeta Sporturilor a pornit investigația jurnalistică “Gala Bute”. Ieri, DNA a anunțat că Elena Udrea și Ion Ariton vor fi urmăriți penal, cazul fiind finalizat într-un climat de război civil. Sau, după cum spune un cititor, ”Cred ca cel mai apăsator sentiment, în țara asta, este că și lucrurile petrecute firesc sunt, pînă la urma, condiționate de niște conjuncturi nefirești”.
“Cea mai importantă contribuţie la săvârșirea acestor fapte și la producerea rezultatului aparţine ministrului dezvoltării regionale și turismului de la acea dată, Udrea Elena”.
Așa sună o frază din referatul prin care procurorii anticorupţie cer Parlamentului ridicarea imunităţii pentru urmărirea penală a foștilor miniștri Elena Udrea și Ion Ariton.
Oamenii obișnuiţi rostiseră această frază cu trei ani și 7 luni în urmă. Pe 9 iulie 2011, Elena Udrea fusese huiduită la Romexpo de mii de spectatori ai meciului Bute – Mendy. Nici măcar intervenţia campionului român n-a potolit mulţimea.
Vociferînd, oamenii i-au cerut lui Bute să-i lase în pace, că nu știe el mai bine ce gîndesc ei despre Udrea!
Tribuna a continuat să creeze în jurul ringului o rumoare infernală împotriva politicianului care dădea senzaţia că stăpînește România. Udrea nu mai fusese niciodată înfruntată pe față de o mulțime de asemenea dimensiuni.
Surprins și el de ura care răzbătea din tribune, Bute a coborît de pe ring.
A fost momentul în care cheia s-a răsucit de două ori în ușă pentru Elena Udrea.
Ani la rînd, Udrea n-a crezut că i se va trage de la un rahat de meci de box. Și de la un mărunţiș de 2,4 milioane de euro.
Prin declaraţii de genul “Acest dosar n-are ce căuta la DNA!” ale ministrului și prin presiunile la adresa ziariștilor Gazetei și a justiţiei, caracterizarea aparţine CSM, făcute de președintele Traian Băsescu la televizor, o întreagă lume a părut mobilizată pentru ca Gala Bute să rămînă un dosar mort.
Dar o altă lume, purtată de curiozitate, de meserie și de mînia publicului, a muncit pentru ca să se afle adevărul.
Anchetatorii DLAF au investigat în toamna – iarna lui 2011 gala de box și au alcătuit un raport minuţios și de o duritate extremă. “S-au comis ilegalităţi”, sună rezumatul sutelor de pagini ale inspectorilor antifraudă ai banilor europeni.
La rîndu-i, DNA a început ancheta în primăvara lui 2012. După un an și jumătate, în noiembrie 2013, procuroarea Alina Stoica alcătuise un rechizitoriu în care îi absolvea pe toţi cei implicaţi, mai puţin pe Obreja.
Fostul boxer și amic loial al lui Bute, Rudel rămînea să spele vasele petrecerii.
Dar, chiar pe 1 decembrie 2013, Gazeta a publicat pe prima pagină ordinul de plată al Galei, explicînd că Obreja n-a avut bani să achite creditul și că cineva l-a ajutat pe ultima sută, operațiunile și banii fiind vizibile în conturi din BRD.
Ziarul i-a șocat pe oficialii aflaţi la parada de Ziua Naţională. Se ajunsese prea departe cu ocultarea adevărului. Sute de pagini de ziar, publicate în ani de investigaţie, nu mai puteau fi ignorate.
Imediat, DNA face un gest în premieră. Se exorcizează în public și recunoaște că procuroarea de caz Alina Stoica a alcătuit un rechizitoriu nelegal. La cîrma dosarului vine Mariana Alexandru, autoarea dosarelor Năstase, Voicu, Ridzi și ale altora.
Alina Stoica își vede în continuare de carieră, poposind la DIICOT, sub aripa prietenei lui Udrea, Alina Bica. De acolo dă în judecată pe ziariștii gsp, folosind exact termenii de la televizor ai președintelui Băsescu.
Pe parcursul lui 2104, cercetările și mărturiile din dosar merg ferm în direcţia Elenei Udrea. Gazeta scrie ce se preconizează. Sîntem în vara lui 2014.
Pe panoul de control al lui Big Brother se aprind becurile roșii!
În august 2014, în anticamera campaniei electorale, ziariștii Gazetei primesc ameninţări pe mail că, dacă vor continua, vor fi compromiși. Apar și gesturi de timorări fizice la adresa Mirelei Neag. Încep scurgeri de documente.
Se lucrează și pe planul justiţiei. Brusc și fără nici o explicaţie publică, procurorul șef adjunct Mariana Alexandru se pensionează în toamna lui 2014.
Unele surse spun că a fost pensionată politic, altele că a fost retrasă pentru “bube reale din propriul dosar”. Abandonul său a rămas un mister.
Recent, Udrea a acuzat-o pe procuroare, la Hotnews și aseară la gandul, că i-a livrat secrete lui Hrebenciuc.
Dar DNA nu a început urmărirea penală nici împotriva fostei procuroare și nici împotriva vreunuia dintre ofițerii judiciari care lucrau cu Alexandru.
Enigma persistă și pensionarea în sine e un caz de cercetat.
În locul lui Alexandru, munca e continuată de un coleg al său, care cunoștea bine iţele cazului, și de procuroarea Ana Dana, cea care are și dosarul Mazăre.
Ieri, totul a detonat. DNA a făcut percheziţii și a audiat 8 suspecţi atît din ministere, cît și din lumea afacerilor. A început să-i rețină unul cîte unul.
În referatul trimis Parlamentului, DNA susţine că:
1. Udrea Elena a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Obreja Rudel.
2. A determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului.
3. A cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Rudel Obreja pentru a identifica soluţii pentru încheierea contractului.
4. A participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice“.
Iar contractul a fost făcut nu în interesul ministerului, ci ca să primească banii Obreja.
Magistrații de pe Știrbei Vodă spun că Udrea fusese anunțată de subordonați și de alte ministere că lucrurile nu sînt în regulă.
Este exact ce au susţinut martorii, fostul director Paul Mărășoiu de pildă, care au discutat de-a lungul anilor cu Gazeta sau ale căror mărturii au intrat în posesia ziarului.
Ce scriu procurorii: ”Udrea Elena cunoștea împrejurările esenţiale ale cauzei și a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoștinţă în mai multe rânduri impedimentele legale și că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziţie publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006“.
Magistraţii fac un act de premieră juridică în România. Ei o acuză pe Elena Udrea că a obţinut ”beneficii electorale“ din organizarea galei pe bani publici. Este, practic, exprimarea juridică a huiduielilor din tribuna Romexpo.
”Având în vedere că Lucian Bute era la acel moment una dintre personalităţile române cu cea mai mare cotă de popularitate, Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obţinerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului. Totodată, faptele au produs un folos necuvenit lui Obreja Rudel, care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv”.
Rămîne de văzut cum va citi instanţa o astfel de acuzare, legată practic de cumpărarea de imagine pentru un om politic.
Mai sînt și alte acuze la adresa lui Udrea.
Urmează!
Faptele se înlănţuie cu viteză.
Într-o apariţie publică, Elena Udrea susţine că totul e un complot al șefului interimar SRI, Florian Coldea, pe care l-a criticat zilele trecute.
Orele curg repede, așa cum n-au curs niciodată în acest dosar. Nu există certitudini. În afară de una singură: fără curiozitatea publicului, Gala Bute era demult istoria falsă pentru care fusese pregătită.
Nastasia a turnat-o pe Udrea
Udrea și-a folosit influența la BRD pentru a-i facilita lui Rudel Obreja obținerea creditului de 10 milioane de lei. Omul pe lîngă care a intervenit este Sorin Popa, în 2011 director general adjunct la BRD. Tot ea l-a pus pe Gheorghe Nastasia să alcătuiască documente atipice din partea ministerului, pe care Obreja să le folosească la bancă.
“Adresa a fost semnată de către secretarul general al ministerului, Nastasia Gheorghe, care a arătat că a acționat la cererea ministrului Udrea Elena și că ministerul nu eliberase niciodată asemenea înscrisuri pentru a garanta creditele unor societăți comerciale”, susțin procurorii.
Implicarea unor oameni din BRD în Gala Bute a fost una dintre temele investigației Gazetei încă din urmă cu un an și jumătate.
În acest moment, există confirmarea oficială.
Procurorii susțin că BRD i-a asigurat lui Obreja “derogări” și că “au fost acceptate garanții”, altele decît cele din norme.
Mai mult, cum ministerul lui Udrea plătise doar 8 milioane de lei, iar Obreja luase un credit de 10 milioane, același minister a acoperit diferența. Nu direct, ci ocult și ilegal. Tot cu sume de la buget.
Cum? Plătindu-i firmei lui Adrian Gărdean, o companie care lua contracte pe bandă rulantă, o sumă pe care, mai departe, Gărdean să i-o dea lui Obreja!
Pentru asta, ministerul lui Udrea a livrat ”în regim de urgență”, spun procurorii, niște bani primăriei din Lupeni, care inventează un contract-cadou pentru Gărdean. Iar acesta îi dă suma firmei lui Obreja. Acesta este motivul reținerii pentru 24 de ore a primarului din Lupeni, Cornel Resmeriță.
De ce va fi chemat Cătălin Predoiu la DNA
Pe 29 septembrie 2014, Gazeta Sporturilor cerea Ministerului Justiției să explice cine a semnat și cine a refuzat să semneze HG-ul care a stat la baza finanțării Galei Bute.
În acea perioadă, ministrul justiției era Cătălin Predoiu, al cărui nume este vehiculat astăzi ca premier.
Informațiile ziarului susțineau că Predoiu ar fi avizat HG-ul, deși au fost opoziții serioase în interiorul propriei instituții.
Avocatul lui Obreja, Cătălin Dancu a declarat ieri în fața clădirii DNA că Predoiu va fi audiat și el.
Motivul audierii este HG-ul din 5 ianuarie 2011, cînd a început acest caz mic de care se tem politicieni atît de mari.
Violeta • 3 februarie 2015, 9:15
Cati bani au fost folositi de Guvern pentru competitia de tenis 2014?
adrian_hora • 3 februarie 2015, 9:16
io tot nu am inteles daca si-a insusit cineva o parte din banii dati (din cele 10 milioane de lei adica)
Cătălin Tolontan • 3 februarie 2015, 9:29
adrian_hora: procurorii sustin ca banii nu trebuiau dati. Ei au fost folositi altfel decit trebuia si au ajuns in alte parti decit e legal, spune DNA.
De pilda, banii primeriei de la Lupeni pentru Straja au ajuns si ei la Obreja, via Gardean.
Dar sa vedem ce vor spune judecatorii ca nu DNA stabileste vinovatiile.
Robert_Vulcan • 3 februarie 2015, 9:58
Evenimentele si articolele sunt la fel de dramatice ca o paine calda, aburinda si o cana de ceai cu rom in miezul iernii. Poate dupa ce Doamna Udrea va face o vizita turistica in penitenciar veti organiza un nou concurs la care sa invitati tinerii sa urmeze indiciile si sa gaseasca exact celula in care se destinde…
ahuramazda • 3 februarie 2015, 10:02
Felicitari Catalin. O munca frumoasa cu rezultate concrete in care si tu si echipa voastra ati dovedit ca nu va e teama de nimeni si d enimic.
Acuum se pune o alta intrebare de actualii guvernanti ti-e frica sa te iei sau te temi de ei?
Ca sunt destule cazuri pe care ai putea sa le investighezi si acum.
Mersi.
Cazul care n-a vrut să moară | România curată • 3 februarie 2015, 10:13
[…] Citește continuarea istoriei investigației pe tolo.ro […]
monica • 3 februarie 2015, 10:29
Catalin
Ai uitat prea repede ca doua personaje cheie de la Gala Bute, directoarele Carmen Moraru si Alina Dinca au plecat imediat de la MDRT dupa izbucnirea scandalului la Ministerul Transporturilor, unde raspund si acum de gestionarea fondurilor europene pentru tranport. Adica, lupii lui Udrea de ieri, paznicii de azi ai lui Rus.
radu • 3 februarie 2015, 10:40
Deci dosarul este gata!Acuma am o intrebare:in cit timp se vor da sentintele?Daca procesul va dura zece ani…
Lucian • 3 februarie 2015, 10:43
Felicitări Tolo & Co, pentru curaj și perseverenta. Eu cred ca v-a fost și va este teamă, este firesc… Aveți însă curajul și determinarea de a merge mai departe, pentru noi și împreună cu noi. Asta e important si dacă asta nu pot controla potențialii penali, nu numai drumul e bun dar și direcția. Drum bun nouă tuturor ☺
birlic • 3 februarie 2015, 10:45
Si daca nu ai dreptate iti faci harachirii mai „cavaler al dreptatii”
Anton Adam • 3 februarie 2015, 11:10
„Procurorii susțin că BRD i-a asigurat lui Bute “derogări” și că “au fost acceptate garanții”, altele decît cele din norme.” Cred ca lui Obreja, nu?
BigShark • 3 februarie 2015, 11:20
Felicitari pentru aceasta investigatie politica.
Ma intreb totusi, daca nu cumva exista o sustinere din partea unor „servicii” pentru aceste dezvaluiri cu atata insistenta si curaj.
crocodilul satul • 3 februarie 2015, 11:20
Felicitari Catalin si tie si colegei tale. Ramane o intrebare : cine a obstructionat justitia in acesti ani? nu cumva tocmai cei platiti (si laudati pe nemerit) sa o faca, si anume sefii de la DNA in frunte cu doamna Kovesi? Si nu cumva la sugestia/presiunile fostului(doamne ce bine suna) presedinte Basescu coechipier in banda Udrea-Cocos-Basescu?
florin • 3 februarie 2015, 11:41
Ancheta ca la carte marca Tolontan si Mirela Neag.
Un singur lucru ma nedumerea pe mine, acela ca acuzatia principala ar fi fost „beneficiile electorale”. Ridicol, bineinteles. Exact pe chestia asta a si atacat Udrea. Acum vad adevaratele acuzatii : delapidare, abuz in serviciu, fals in inscrisuri, etc. De acord ca o fi urmarit si beneficii electorale, dar era vorba in primul rand de bani. O fi vreun mizilic pe langa spagile lui Cocos, dar sunt totusi 2.4 milioane de euro
GSP.ro – infotot • 3 februarie 2015, 11:44
[…] Consilierul lui Udrea lua 10.. citeste articol […]
ion • 3 februarie 2015, 11:45
TRAIASCA „DEMOCRATIA CU SPECIFIC ROMANESC ” !!!!!!!!!!!!!!!In tara asta lucrurile au fost in regula numai cand au conduso strainii si asa va fi in continuare Romanul aduce cu el nemernicia !!!!!!!!!
yaruk • 3 februarie 2015, 11:57
Toata stima pentru tine Catalin!
Cred ca daca Becali a primit 3 ani jumate pentru ce a facut atunci nenorocitii astia in frunte cu Udrea ar trebui sa primeasca vreo 300 de ani fiecare.
Niculae Moromete • 3 februarie 2015, 12:09
Cea mai mare victorie, a ta Cataline si a colaboratorilor tai, este declansarea apararii furibunde a Elenei Udrea, a cascadei de ” dezvaluiri ” ce-i ies periodic si ordonat pe gura. Ce va hotari instanta in oricate cazuri de coruptie, n-o sa transforme posetele Hermes, pantofii Gucci sau esarfele Versace in alocatii lunare pentru copii marite macar la nivelul costurilor de intretinere ale unui maidanez. Eu indraznesc sa afirm ca ceea ce spune Elena Udrea despre un interimar sef al SRI, este in ton stricto-senso cu neincrederea declarata a lui Victor Orban, premierul Ungariei, in democratia liberala care se vrea aparata cu legi de tip Big Brother.
Meka • 3 februarie 2015, 12:12
Cred ca urmeaza Ialomitianu, Predoiu si Boc, semnatarii acestui document. Abia astept sa vad cum se zvarcoleste aceasta hidra mafiota din PDL, ei impreuna cu toti ceilalti salvatori de neam si de popor.
Costi • 3 februarie 2015, 12:31
Felicitari pentru investigatie. Eu o urmaresc inca de la inceput si pot spune ca a fost facuta cu profesinalism si tenacitate. Procurorii ar trebui sa va citeze la fiecare termen de judecata. 🙂
Domnule Tolontan sunt un fan al dumneavoastra si al anchetelor dumneavoastra si imi permit sa va intreb un aspect care mie mi se pare esential in totate aceste infractiuni. Ar fi posibil ca sa se intample toate aceste „tunuri” fara complicitatea bancilor? Astept cu interes un raspuns. Multumesc.
Tudor • 3 februarie 2015, 12:40
e acuzată Elena Udrea pentru că şi-a cumpărat imagine cu gala Bute ?
ce imagine ?
acolo a fost huiduită de nişte indivizi plătiţi s-o facă.
hai să fim serioşi, suporterii lui Bute o ovaţionau pe Elena Udrea dacă era alături de el, ăia adevăraţi. Eu, de exemplu, care mă bucuram că a fost posibil ca Lucian să boxeze în România.
Imaginea ei a fost stricată tocmai la gala Bute de cei plătiţi s-o facă.
Voi vă tot luaţi de ea de atâta timp tocmai pt. gala Bute.
eu cred că procurii o pot acuza că a încercat să-şi strice imaginea cu gala Bute, pt. că a avut numai de pierdut …
Lucian • 3 februarie 2015, 12:58
Felicitari pentru ancheta si perseverenta! Sper ca Udrea sa plateasca pentru toate magariile facute.
Revin si eu la intrebarea Violetei: Ponta si-a facut imagine din bani publici si pe spinarea Simonei Halep cu turneul de tenis din vara 2014. Il veti investiga si pe Ponta cu la fel de mult aplomb?
Lucian • 3 februarie 2015, 13:04
Si inca ceva: as vrea o investigatie si despre lansarea faraonica a candidaturii lui Ponta pe Stadionul National! Cu ce bani au inchiriat stadionul, cu ce bani au platit fortele de ordine, cu ce bani au platit autocarele, cum au adus zeci de mii de oameni din toata tara mai ceva ca la Ceausescu??
Intrebari numai bune de investigat de asa echipa incisiva ca la GSP!
Ioana • 3 februarie 2015, 13:13
Felicitari Mirela & Catalin!
Sunteti exemple in jurnalism!
Dani • 3 februarie 2015, 13:13
Bravo Catalin!!! Nu multi au curajul tau! Te felicit!
Bogdan • 3 februarie 2015, 13:23
Multumim ca va pasa, multumim ca va implicati si ca faceti ceva. Sunteti adevarati ziaristi si Romania are mare nevoie de oameni ca voi. Din pacate sunt foarte putini in Romania, din acest motiv va multumim foarte mult pentr ceea ce faceti.
Pe viitor sper sa fiti un exemplu bun si pentru alti ziaristi si mai ales pentru noi (oamenii simpli), si noi trebuie sa luam atitudine, sa reclamam ilegalitatile pe care le observam.
pawn • 3 februarie 2015, 13:32
„stefan lungu, consilier al elenei udrea”…
m-am frecat la ochi si m-am uitat si eu pe net, sa vad daca e acelasi personaj cu fostul sofer smecheras de la tvr, de acum vreo 15 ani. el este.
bine, la asa ministru, asa consilier, ca udrea doar nu era sa-l ia alaturi pe razvan theodorescu.
roxana • 3 februarie 2015, 14:13
ar trebui sa va inscrieti ! success !
danny • 3 februarie 2015, 14:20
Parerea mea: schimbare de linii. Gradul de notorietate in ce priveste faptele de hotie (nu pot sa numesc coruptie furtul din banii statului la care contribuim cu totii cei care platim taxe si impozite) a atins limita maxima. Oamenii incep, timid, e adevarat, sa inteleaga cum stau lucrurile si ce s-a intamplat de fapt cu Romania in anii de dupa 1989: niste baieti au pus mana pe puterea politica in scopul unic si precis de a se imbogati. Pentru a-si atinge scopul au promovat in structurile politice (parlament, senat, ministere, etc), numai oameni usor manipulabili, patrihoti le zic eu. O caracterizare foarte buna este facuta de Adrian Grigoriu intr-un articol pe facebook. Citez: „Sunt supuşi unor proceduri de selecţie care testează în primul rând disponibilitatea candidatului de a permite a fi umilit, lipsa capacităţii de a sesiza ridicolul, opacitate faţă de noţiunile de cert şi incert, sa aiba dificultăţi de a face distincţia intre fapte şi realitate, îi lipseşte “organul” necesar pentru echitate şi echilibru în raporturile dintre persoane prin aceea că văd ca firesc pentru ei ceea ce pentru o persoană cu gândire nepoluată ar fi inimaginabil: să facă o tranzacţie irevocabilă pe seama propriei persoane în a da ceva cert, respectiv viaţa lor, unor străini despre care nu cunosc absolut nimic în schimbul a ceva incert între care mirajul abundentei materiale, faima, glorie, popularitate, confort, bunuri diverse, bani, privilegii, siguranţă materială, şi cel mai important: imunitate juridică pentru a putea comite infractini fără limită, avantaje promise nelimitat de respectivii străini. Pe scurt, sunt români cu caracter genetic de prădător, care cunosc doar luatul nu şi datul, nicidecum schimbul echitabil just, infractori disperaţi care sunt perfect conştienţi că dacă nu se înrolează sub protecţia unor străini ce li se par experţi în realizarea imunităţii juridice, ar sfârşi în puşcarii sau la periferia societăţii.”
In locul coruptilor de azi vor veni altii, mai putin cunoscuti.
Nu se va schimba nimic.
maigret • 3 februarie 2015, 14:33
Respect,Mirela Neag si Catalin Tolontan!
danny pump • 3 februarie 2015, 14:54
pe cin dniste anchete cu mafia psd’ista,sau astia sunt tabu?!!
adrian • 3 februarie 2015, 15:27
Dupa confesiunile Elenei Udrea, avertismentul ei ca veti fi prelucrat informativ, capata o alta greutate. Chiar avea mijloacele si i se părea normal sa le folosească. Pe de alta parte, faptul ca încă scrieri de acest caz arata ca nu prea au gasit mare lucru. Ceea ce, pentru naivii ca mine, care încă mai cred ca exista oameni corecti, este o mare usurare. Mult succes in continuare!
J&H • 3 februarie 2015, 15:37
Ce e cu BRD de e asa lipita de mediul politic? Nu e prima data cand aud de credite preferentiale ptr politicieni date de aceasta banca. Explicatia ar fi ca e infestata de fosti securisti.
Ar trebui sa iasa cu un comunicat public. BNR nu se sesizeaza? Cate astfel de credite care nu respecta normele s-au mai acordat?
ionel • 3 februarie 2015, 15:43
Felicitari pentru investigatie! Un mic amendament totusi, pe coperta ati titrat: Cereti-i scuze lui Bute si dati-ne banii inapoi”. Nu suntem de acord cu scuzele la Bute. Bute a fost implicat intr-un meci aranjat, un simulacru. Nu a fost implicat in partea financiara a galei, cel putin nu sunt dovezi, dar sigur a stiut ca meciul este aranjat si ca Mendy se va preda. E ca si la fotbal cand se aranjeaza un meci. Rusine Bute! Oamenii te-au vazut cine esti.
Petre • 3 februarie 2015, 16:08
In sfarsit se apropie de ziua judecatii toata aceasta banda de demnitari si functionari! Nimic special cu privire la demnitari, se dovedeste zilnic ca toti sunt hoti si ticalosi, bine zicea Catarama ca partidele sunt cele mai evidente structuri mafiote.
Cu privire la functionari, se confirma deasemenea ca vechii funtionari Alina Dinca, Carmen Moraru,Gheorghe Nastasia, Octavian Arsene etc nu sunt decat niste putreziciuni, spagari cu state vechi care trebuiau de mult sa infunde puscaria nu sa fie platiti de noi, pe functii inalte cu indemnizatii de conducere, salarii de merit, sporuri de 70% la salariu fiindca „manipuleaza” fonduri europene.
Cu cat mai repede trimiterea in judecata si pedepsirea exemplara a nemernicilor acesti, cu atat mai bine
ionel • 3 februarie 2015, 16:23
P.S. Huiduielile la adresa Udrei dupa „meciul” din 9 iulie 2011 au venit in momentul in care slugoiul Obreja i-a soptit lui Bute la ureche: „Multumeste-i lu’ doamna!” Si Bute i-a multumit lu’ „doamna”, iar ce a urmat se stie: Huooooooooo!!!
LEFTER POPESCU • 3 februarie 2015, 17:11
.
Domnule Tolontan ,
„Magistraţii fac un act de premieră juridică în România. Ei o acuză pe Elena Udrea că a obţinut ”beneficii electorale“ din organizarea galei pe bani publici. Este, practic, exprimarea juridică a huiduielilor din tribuna Romexpo.”
…doar pentru asta e vinovata Elena Udrea in acest dosar ? Putin …foarte putin ! ca sa-l parafrazez pe Dem Radulescu intr-unul din „BD-uri”
Totusi este de apreciat investigatiile pe care le-ati facut. Ceva necurat exista in aceasta Gala Bute, chiar daca Elena Udrea e vinovata doar pentru ca a incercat sa obtina ,pentru domnia sa, beneficii electorale cu un an si sase luni inaintea alegerilor din decembrie 2012 . Daca nu gresesc ,Gala Bute a avut loc in iunie 2011.
Vasile • 3 februarie 2015, 17:14
A muncit din greu Dna Udrea! Chiar ne indemna sa muncim si noi cum a muncit ea si apoi sa i cerem socoteala de unde are averea!!! Iata hotii lui Basescu! Toate se faceau sub aripa lui Basescu! Nu va lasati! Luati- i pe toti. Chiar si pe Basescu daca e cazul! Nu se poate sa nu fi beneficiat si el!!! Bravo GSP!
ion a lu’ miai • 3 februarie 2015, 18:38
Acest om – Ștefan Lungu – a înființat prin 2010 revista Eco News, revistă la care eu am cumpărat spațiu publicitar. Revista nu a mai apărut niciodată iar banii nu i-am mai recuperat niciodată. Punct.
Vis_a_vis • 3 februarie 2015, 18:43
La puscarie, la puscarie!!!
Cătălin Tolontan • 3 februarie 2015, 18:58
20, costi: raspunsul in ziarul de miine 🙂
adi • 3 februarie 2015, 20:37
Exact, cum ramane cu turneul de tenis? Ala a fost OK? Ponta n-a invatat nimic de la Udrea, ambii au fost huiduiti.
tardelli • 3 februarie 2015, 21:28
Domnule TOLONTAN nu am fost niciodata un admirator al d-nei Udrea.
Dar ceva m-a siderat legat de DNA:
„`DNA: Udrea a decis organizarea Galei Bute, după discuţii cu Obreja. A urmărit beneficii electorale„„
Cum e posibil ca DNA-ul sa aprecieze asa ceva,ca s-au urmarit beneficii electorale !!!?!!!
DNA-ul trebuie sa fie apolitic si sa nu redacteze asemenea bazaconii.
Un politician de la PSD de exemplu putea sa o acuze pe Udrea de asa ceva dar nu DNA-ul !!!!
Sunt uimit ca nu ati sesizat asta.
Mai spun cei de la DNA ca ministrul economiei i-a fortat pe sponsori sa cotizeze la eveniment :)))
Pai fiecare societate comerciala a decis in consiliul lor de administratie daca sponsorizeaza sau nu acest eveniment.
Adrian Andrei Oltean • 3 februarie 2015, 23:12
…fără cuvinte…, ba! unul singur: DEZGUST !
marius • 3 februarie 2015, 23:57
Predoiu nu e var cu Udrea ?! pai acum înțelegem și de ce Băsescu ataca serviciile în campania prezidențială, e exact ce face și pupila lui acu’
pawn • 4 februarie 2015, 7:37
nu stiu de ce se bucura lumea. „DNA neutru, impartial”??
pai hai sa vedem: voiculescu 10 ani, nastase a facut puscarie ca berila, relu fenechiu condamnat, sorin rosca stanescu, sorin pantis, dobritoiu, rusanu, catalin voicu, remes, codrut seres, cristian david, practic 80% din cei care erau impotriva lui basescu au fost condamnati saua sunt in arest. nu spun ca sunt nevinovati, unii sau toti, observ doar ca sunt la prison.
dincolo, la tabara lui basescu: blejnar liber, udrea n-a facut nici macar o ora de arest, mircea basescu eliberat, monica iacob ridzi libera, adrian sarbu tinut o zi si eliberat, george constantin paunescu liber, popoviciu liber, milionari asfaltului liberi etc etc. cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, traian basescu LIBER. iarasi, nu spun ca sunt vinovati sau nu, observ doar ca sunt liberi.
asa ca tot zgomotul asta deja e plictisitor.
danb • 4 februarie 2015, 12:21
Felicitari. Felicitari. Nu stiu daca ai facut sport in viata ta dar pe langa un condei bun, minte si ratinament de calitate , ai preluat de la sportivii adevarati despre care scrii ceea ce au ei mai bun : curaj,rigoare, putere de munca,acceptarea infrangerii si respect de sine. Felicitari . Mi-as fi dorit sa te cunosc . Ma inclin cu o reverenta speciala pentru Mirela Neag.
8 years of ”paint it str8 black” | Totul începe cu puțin curaj … și se termină cu mult spirit. • 21 aprilie 2015, 16:03
[…] o figură de stil întâlnită la Gala Galaction, abuzul prin aliterație ? Ba nu, parcă era la Gala Bute … și se numea furtul prin repetiție. Sau era, totuși, aliterație ? Și era vorba de Nunta […]