miercuri, 31 decembrie 2014, 7:02
Cîteva lucruri care mi-au bucurat anul de hîrtie.
1. Ziarul românesc al anului: Cațavencii.
În ultimii ani, am oscilat între Ziarul Financiar și Dilema în privința celui mai constant și atractiv ziar din România. Fiecare pe domeniul lui, evident. Scot Gazeta Sporturilor din discuție pentru că aș fi subiectiv, lucrînd aici.
2014 a schimbat, pentru mine, clasamentul. Am avut senzația că a fost anul Cațavencilor. După ce, în anii trecuți, au supraviețuit unei tentative de extincție dinspre autorități, după ce au pierdut, în zări diferite, oameni valoroși și brandul, au luat-o cumva de la capăt.
E un miracol ce au reușit ei.
Probabil că este unicul caz de publicație de la noi care să fi intrat în picaj și să se fi redresat în materie de conținut, de idei și de produs pus pe tarabe, care arată aproape la fel de OK ca în vremurile bune.
Și asta cu o redacție unde, o bucată lungă de vreme, nu se răspundea la telefoane pentru că singurii care îi sunau pe ziariști erau portăreii de la bănci. Cațavencii au continuat să fie nu doar amuzanți, dar și inteligenți, fermi și duri, mai atașați liniei drepte decît cei mai mulți dintre noi, capturați silențios de ideea de a nu supăra decisiv pe nimeni.
Ei au supărat. Și-au renăscut semnăturile. Fiecare om de la Cațavencii e o dovadă că, de la Tintin încoace, pasiunea și curajul țin meseria vie.
2. Cartea de ficțiune a anului: ”Între prieteni”, Amos Oz, Humanitas.
E mai degrabă o cărticică, dar una în care Oz dă ce e mai bun în el.
Cînd vine vorba despre nerozia noastră de a ne crede mari și tari, Oz pune candoare și ne îndeamnă să ne îngăduim așa cum sîntem.
3. Cartea de nonficțiune: ”Acasă. O istorie a vieții private”, Bill Bryson, Polirom și ”În pădurile Siberiei”, Sylvain Tesson, Philobia.
Mi-ar fi părut rău să nu vă recomand ambele titluri.
”Acasă”, apărută în 2012, dar pe care am descoperit-o acum, reface istoria lumii scrisă de un om care a avut ideea de a nu părăsi casa. Pentru că o casă este, așa cum spune Bryson, locul unde se întoarce vibrația tuturor marilor întîmplări ale istoriei. Masivă și plină de date și întîmplări, ”Acasă” are însă o savoare specială care îi dă fluență.
Pe invers, ”În pădurile Siberiei” a fost scrisă de un hoinar care și-a părăsit locuința pentru o cabană din bușteni de pe malul lacului Baikal, unde face focul, bea vodcă, citește și se uită pe geam. Cum te poate ține o astfel de carte preț de cîteva sute de pagini veți vedea.
Pentru toți copiii din noi care ne-am alcătuit în cap lista ”în stil Jules Verne” cu lucruri de luat pe o insulă pustie sau în expediția de la capătul lumii, cartea lui Tesson e ca un bandaj împotriva obligațiilor.
4. Cartea SF: Omul pictat, Peter V. Brett, Nemira.
Nu e un mare roman, nu va deveni un clasic al genului, însă e o propunere pătrunzător de simplă de lume post-apocaliptică. Creat de un tînăr scriitor ca un fantasy interesant și pentru adolescenți, ”Omul pictat” vine cu un aer bun, de speranță. Omenirea distrusă e, pe alocuri, mai atentă la ea însăși decît cea înfloritoare.
5. Cartea polițistă: Nevinovat, Scott Turow, RAO.
”Nevinovat” a apărut la finalul lui 2013, dar e prea tare ca să fie exclusă din acest motiv. Cartea s-a bătut cu ”Să nu te întorci niciodată” a lui Lee Child (deștepți cei de la editura Trei au luat seria lui Jack Reacher) și chiar cu ”Cel mai vînat om din lume”, a lui John le Carre, pe care RAO a reeditat-o după filmul ”Vînătoarea de spioni”, ultimul în care apare regretatul Philip Seymour Hoffman. Scena de final e un ”adio” profetic al actorului de la noi toți.
Și, ca să închei cu media, am senzația că pericolul presei din România pentru 2015 vine de la difuzare. Nu sînt oamenii de la chioșcuri de vină.
Dar acolo, în stradă, între primării, șpăgi, tarabe scoase cu macaraua și vînzătorii care îngheață în aceste zile de cristal, se decide mai mult decît viitorul unor publicații. Știu, există siteuri și există televiziuni și există facebook, dar cînd e vorba de știri și de integritatea lor n-aș arunca redacțiile la coș. Bunul de tipar e o chestie gîndită cu cap.
Vorba lui Radu Cosașu, în ultima zi a lui 2014 să urăm facebook să reziste măcar jumătate din anii, 90 la număr, ”pe care i-a împlinit Gazeta noastră”.
La mulți ani și vă mulțumesc!
Tudor • 31 decembrie 2014, 9:13
Draga Catalin,
Ma bucur foarte mult pentru mentionarea lui Bill Bryson. Este un scriitor extraordinar. M-am bucurat si atunci cand a fost mentionat in cateva articole de catre Codrin-Liviu Cutitaru in „Dilema”. I s-au mai tradus la noi la „Curtea Veche” : „Despre toate cate putin” (original – „Short history about nearly everything” – o excelenta carte de cultura generala, in care in nota anecdotica sunt prezentate cele mai importante descoperiri stiintifice ale omenirii, „Insemnari dintr-o tara mare” si inca o carte despre Australia.
Tot in acest an i-a aparut ultima carte: „27”; se refera la cele mai importante evenimente petrecute in anul 1927. Se gaseste (in engleza) la Carturesti.
A mai scris cateva carti de calatorii, altele despre limba engleza, despre stiinte. Eu le-am citit pe toate.
Daca vedeti in librarie (tot la Carturesti) carte despre Australia, cititi primele 2-3 pagini: o sa vedeti cat umor are acest om. Bill Bryson este american, cu studii in literatura, care din tinerete s-a mutat si a trait in Anglia.
Marius • 31 decembrie 2014, 9:25
.. și eu îți mulțumesc, Cătălin. Am să încerc să citesc cărțile pe care le-ai recomandat. Nu promit. ”Cațavencii” îi citesc.O perioadă m-au cam derutat, că s-au ”spart” în trei, și nu prea aveam timp și bani pentru toți… m-am lămurit spre sfîrșitul anului, cum trebuiesc prioritizate. Un an nou cu sănătate și cu putere de muncă îți doresc și eu.
iulian • 31 decembrie 2014, 10:11
Jurnalistul anului: Catalin Tolontan! Ma bucur ca datorita voua s-a deschis un dosar celebru si mai apoi au fost si condamnari si sper ca macar inspirati de informatii si de munca voastra de investigatie procurorii romani vor fi mai harnici si mai destepti.
Raman la parerea caci Catalin Tolontan chiar daca un jurnalist foarte bun poate avea un rol mult mai important in societatea romaneasca.La multi ani!Multa sanatate si putere de munca!
marian • 31 decembrie 2014, 10:18
Doresc Gazetei si cititorilor sai un an 2015 cu adevarat bun. Mai putin cancan si mai mult Tolontan !
radikworld • 31 decembrie 2014, 10:27
Salut Catalin.Te citesc mereu cu toata simpatia, dar am o intrebare, tu cind reuseti sa citesti atitea carti, sa privesti toate emisiunile despre care apoi scrii si inca si munca de la radactie, mai dormi si tu ca toti muritorii?????
Cosmin • 31 decembrie 2014, 10:44
Multumesc pentru recomandari! In masura in care am avut posibilitatea, am citit ceea ce ai recomandat sau apreciat si nu am fost dezamagit. Inclusiv „Axa lupului” de Sylvain Tesson
Epigonul • 31 decembrie 2014, 11:36
Apropo de difuzare, asta a fost principala cauză din care, în 2014, şi-a încetat apariţia pe print o revistă de pronosticuri sportive, apărută în 1990. La destui ani celorlalte publicaţii!
corect • 31 decembrie 2014, 11:39
„există siteuri și există televiziuni”… eu zic ca sunt 1-2 site-uri sportive pe care poti pune baza la informatii, plus gsp.ro, desi pe gsp.ro sunt si multe informatii false pentru ca oamenii de acolo nu le verifica si le dau drumul citand siteuri mincinoase, gen fanatik.ro si sport.ro. la multi ani!
Tulceanul • 31 decembrie 2014, 12:14
La multi ani Catalin Tolontan !
Mihai • 31 decembrie 2014, 12:49
La multi ani Tolo !!!
jalabert • 31 decembrie 2014, 14:11
domnule tolontan ma surprindeti. credeam ca ziarul recomandat este gandul pentru ca instiga la ura si violenta verbala si pentru ca acolo sunt jurnalisti „mari” precum negrutiu sau cetepeu. pai la ce ziar daca s-ar face un sondaj legat de 2 oameni politici basescu si ponta, basescu ar primi 90% din voturi 9 sau 10 iar ponta nota 1 in proportie de 50%? intr-o tara din uniunea europeana? NU! cred ca in rwanda in 1994. nu realizati cat de aproape este romania de un razboi civil? o sa vedeti curand pentru ca radicalizarea societatii continua si doar o scanteie este suficienta sa inceapa linsarile puteti redacta atunci un articol de multumire lui cetepeu cel care instiga la ura.
Ionut Oprea » Cea mai mare listă a celor mai bune lucruri din 2014 • 31 decembrie 2014, 14:16
Florin Iaru • 31 decembrie 2014, 14:39
Mulțumim, Cătălin.
Toți.
Costin2 • 31 decembrie 2014, 15:12
Dragă Tolo,
Nu ştiu dacă ţi-am mai scris, pentru mine cel mai bun ziar, de vreo doi-trei ani încoace, e Gazeta sporturilor (ediţia online, nu ştiu cum e cea tipărită). Nu îl citesc foarte des, nu sunt pasionat de sport, dar nu pot să nu mă entuziasmez de bloggeri şi de site-ul asociat 30-0. Maria Andrieş e favorita mea şi îi citesc cu mare plăcere pe Georgescu, TRU, Tolontan. Îmi plac investigaţiile voastre şi articolele despre justiţie, DNA & Co. şi cred că ele trebuie continuate şi în viitor. Şi îmi place că de câtva timp aţi mutat ştirile cu bârfe şi ţâţe mai în josul paginii; citesc până la Programul TV, după care ştiu că n-are rost să derulez.
Mă miră alegerea ta. Caţavencii mi se par azi lipsiţi de umor (de altfel şi Kamikaze şi Academia lui Adamescu) şi părtinitori. Am avut chiar în 2014 încercări de a-i reciti, dar nu mi-am schimbat opinia. Îi cred departe de anii ’90 şi începutul anilor 2000. În fine, probabil că tu vezi lucrurile cu ochiul celui care ştie cum se face un ziar, eu sunt doar un consumator (şi încă unul neplătitor).
Un An Nou bun vă doresc!
adrian • 31 decembrie 2014, 15:13
Multumesc si eu! Mi-am petrecut o parte din ultima zi din acest an cumpărând carti…. La multi ani!
Dan Cailean • 31 decembrie 2014, 15:26
La multi ani, Catalin Tolontan!
Marin • 31 decembrie 2014, 15:50
Catavencii nu-s cei pe care-i invata Vantu sa faca presa?
barbu brailoiu • 31 decembrie 2014, 16:19
depinde de redactiile respective, daca vor sau nu sa traiasca in fata celor care le consuma produsele.
multumesc de recomandare (implicita!), o sa iau un „catavencu” – revista care, sub comanda lui vantu, si sub avantul mercantil al unora dintre redactorii sai – devenise doar un instrument de manipulare si santaj. sa se fi schimbat ceva intre timp?… ar fi bine. dar….
va recomand si eu o carte, chiar daca aparuta cu cativa ani in urma: FILIP FLORIAN: ZILELE REGELUI. cine o va citi, va intelege de ce.
succesuri si la multi ani!
fotbal • 31 decembrie 2014, 16:20
Esti cat daruiesti, multumesc!
iti doresc un nou an ofertant si frumos!
Obiectiv • 31 decembrie 2014, 16:24
„La Multi Ani” tuturor, chiar daca unii cultiva ideea de scindare a societatii, mai ales din motive politice! Niciun domeniu n-ar putea face asa ceva, cu atat mai putin cel care, asociat cu justitia (cu litera mica, pana cand se vosr deschide si redeschide dosare in care sa fie implicati tartorii din trecutul recent), a generat reactii viscerale (indreptatite sau nu)! O.
NR • 31 decembrie 2014, 16:38
Buna ziua d-le Tolontan. In randul ziarelor romane eu raman fidel Ziarului Financiar si Capitalului(alaturi de GSP editia online);-).. iar din randul cartilor lecturate remarc: Ani de aur (Annegreet van Bergen), Kieft (Michel van Egmond)- biografie a fotbalistului Wim,Stalker(Lars Kepler), La marginea lumii (Michael Pye),Razboi si terpentina(Stefan Hertmans).Uzitez de aceasta ocazie permitandu-mi sa va urez, toate cele bune si un an nou fericit.La cat mai multe randuri d-le Tolontan !;-);-)
mircea • 31 decembrie 2014, 17:05
Sa ai un an foarte bun,Catalin Tolontan!Esti cel mai curajos ziarist pentru mine…de talent nu vorbesc pt k nu le am cu astea:)..cert e k esti nr.1 in topul meu.LA MULTI ANI!
mihai • 31 decembrie 2014, 18:16
La Multi Ani! Si sanatate pentru a duce si investigatia Bute la bun sfarsit. Urarea este si pentru colega dumneavoastra, Mirela Neag. Si muntumesc pentru acestre recomandari de sfarsit de an.
oldrimsix • 1 ianuarie 2015, 7:40
„intai de toate” (expresia preferata de fostul meu prof de mecanica teoretica) va doresc, vorba lui rafu cosasu, un an… suportabil. intamplarea face sa fie ptimuyl text citit in 2015. multumesc pentru selectie. multumesc si pentru aprobarea comentariului meu la precedentul articol. nu vad ce-ar si de comentat decat o selectie proprie. nu neaparat la acelasi categorii. asadar: publicatii: luju.ro catavencii se descurca, n-au nevoie de suportul meu. l-am mai citit uneori, la recomandarea lui liviu antonesei, pe doru buscu. inginer de meserie. nu citesc decat ce stiu ca e de apreciat. gradul inerent de dezacord cu ce scrie baiatul e mic in valoare absoluta si ceva mai mic decat cel cu articolele dv.
carte de fictiune: viata lui pi. am uitat autorul, volumul ii e imprumutat fiicei mele. generatia dv. cred ca e din 2007. acceptabil filmul aferent. nonfictiune: fascismul liberal (polirom 2010, relectura), de jonah goldberg si usl… de dan voiculescu. argument la a doua: am muscat si eu ca toata lumea din contrapropaganda lui bacanu si l-am detestat. a fost nevoie sa devina singurul adversar consistent al regimului basescu pentru a deveni atent. a trebuit sa devina victima noii politii politice, condusa de dna dr. kovesi si a justitiei obediente pentur a ma apleca asupra cartii. sigur ca nu-l cred 100% pe autor, nici eu inlocul dsale n-as spune chiar tot.
fie-mi permis sa ma indoiesc ca de data asta imi veti aproba comentariul. desigur, fraza e o provocare.
cu respectul cuvenit.
rim
Cartea de fictiune a anului 2014, dupa Catalin Tolontan | • 1 ianuarie 2015, 9:54
[…] De aici: https://www.tolo.ro/2014/12/31/bun-de-tipar-2014/ […]
vali mocanu • 1 ianuarie 2015, 11:51
LA MULTI ANI TOLO SI MULTUMESC FRUMOS PENTRU SUGESTIILE DE LECTURA!!! deja sunt pe site-uri ca sa le dau comanda pt ca in citeva zile ma intorc in strainezia unde muncesc de citiva ani buni…
Lucian • 1 ianuarie 2015, 18:37
„Catavencii”?????? Mor de ras, nu alta… Domnule Tolontan, chiar v-a luat cel-de-sus mintile?
Octavian Stancioiu • 2 ianuarie 2015, 17:02
La Mulţi Ani, multă sănătate, domnule Tolontan, şi să menţineţi Gazeta la acelaşi nivel ridicat pe care îl are de ceva timp încoace! Cu mai puţine mondenităţi şi o mai mare atenţie acordată cluburilor gen Viitorul Constanţa, CSMS Iaşi, Gaz Metan etc.
Bun de tipar 2014 | România curată • 2 ianuarie 2015, 18:28
[…] Află care sunt primele două poziții ”Bun de tipar 2014” pe tolo.ro […]
Zetu Viorel • 3 ianuarie 2015, 20:25
La multi ani! Un 2015 plin de succes. Multumesc mult pentru recomandari. Adevarul ca sunt bazati Catavencii, dar eu prefer stiinta.
bazileon • 4 ianuarie 2015, 19:12
De ce nu stopati prezenta hidosului Dtru Dragomir in paginile GSP? Macar atat! Mai ales ca nu mai are nici o functie oficiala! Nu fac multe parale catavencii (departe si de originalul C., si de Äcademie”), dar, fata de el, GSP este la ani lumina! Indraznesc sa cred ca subiectivitatea nu va impiedica sa vedeti asta.
madridfan • 9 ianuarie 2015, 16:10
Din pacate insa, la 90 de ani, Gazeta incepe sa isi arate varsta. A ajuns un ziar subred, care pare ca vorbeste vrute si nevrute la coltul strazii, exact ca un batranel plictisit. Citind (din ce in ce mai rar) articolele, gasesc greseli de exprimare, pleonasme, litere lipsa si cel mai rau, erori gramaticale grave. Ca si participant activ pe retelele social media, inevitabil am ajuns sa urmaresc si opiniile postate pe facebook/twitter … etc. de „jurnalistii” carora le-ati acordat onoarea sa scrie in paginile ziarului sau online. I-ati urmarit vreodata, domnule Tolontan? Cum isi batjocoresc colegii sau cum instiga suporterii impartasindu-si parerile personale? Asta in timp ce se lauda cu statutul de jurnalist impartial, oferit de profesia aleasa…Rusine, sper ca presa romaneasca inca are viitor, deocamdata, acesta pare sumbru, mai ales pe parte sportiva.
Elena • 10 ianuarie 2015, 14:15
Catavencii sunt nemaipomeniti. Un fel de Charlie ai nostri. Merita titlul cu prisosinta.