Cînd o spune Banciu zicem că e nașpa. Luați-o de la Deutsche Welle: „Idioții utili și servilismul presei libere”

UPDATE: De cînd a început circul îl așteptam pe Liviu Mihaiu.

marți, 23 septembrie 2014, 2:39

UPDATE: De cînd a început circul îl așteptam pe Liviu Mihaiu.

Ca ziarist român, chiar dacă n-ai nici o legătură cu ”ofițerii acoperiți” e neplăcut să citești asta, dar e adevărat:

”Din momentul în care presa a permis infiltrarea unor agenţi în rândurile
ei – şi nu doar că a îngăduit acest lucru, dar tinde să-l şi legitimeze, –
nu mai există niciun fel de dezbatere libreră în societate. Întregul discurs
public este denaturat”.

„Situaţia aceasta în care serviciile de informaţii, prin intermediul
agenţilor lor disimulaţi, tind să conducă întreaga presă, dictând campaniile
şi orientând curentele de opinie este cu totul inadmisibilă”.

Iar motivele pentru care unii acceptă postura de ofițer acoperit sînt sintetizate antologic:

„Sunt multe motive pentru care ziariştii devin idioţii utili ai serviciilor
de informaţii. Unul dintre ele este complexul propriei ignoranţe şi al
propriei iresponsabilităţi. Or, faptul de a se arăta respectuoşi faţă de
temele ”siguranţei naţionale” îi face să pară gravi şi mai bine informaţi”.

Textul îi aparține lui Horaţiu Pepine și merită parcurs integral pe Deutsche Welle – București. Două alte articole proaspete  și amare sînt cele din Gândul, scrise de Rodica Ciobanu și de Lelia Munteanu. Alina Mungiu-Pippidi punctează pe România curată. Nu sînt de acord cu toate categoriile enunțate de AMP. Uneori, opiniile nu ascund altceva decît opinii.

Și așa, citindu-le pe toate, Dan Tăpălagă nu mai pare sumbru, ci doar realist. Cît despre Radu Banciu, el descrie insuportabilul într-un fel greu de suportat.

Comentarii (27)Adaugă comentariu

Mihai Papuc  •  23 septembrie 2014, 14:49

Interesant și acest articol: http://romaniacurata.ro/ce-cauta-serviciile-secrete-in-presa-si-politica/

simplu  •  23 septembrie 2014, 15:09

`De necomentat. Insa ce e dragutz aici sant jurnalistii la care faceti trimitere, toti unul si unul, propagandisti basisti. Normal singurii deontologi. Cat despre colegul Turcescu e aiurea chestia cu acoperitu’. A primit si el un grad acolo de orgoliu , bineinteles tinand seama de lege, o afacere ilegala si in preajma cercetarilor o baga p’asta.Moral nu pierde nimic, lumea e de mult lamurita.

cempions lig  •  23 septembrie 2014, 15:22

hahaha
auzi si tu presa libera
auzi taticu e exact ca aia cu alegerile, li se baga oamenilor in cap ca sunt liberi sa aleaga, dar sunt liberi sa aleaga intre x si y, de ce nu sunt lasati sa aleaga sistemul, degeaba il aleg pe x, pe y sau pe z atata timp cat sistemul e stricat, apropo de ce nu zice nimeni nimic despre chestia asta niciodata
tot asa e si cu presa asta, un ziar e cu unii, celalalt e cu ceilalti, si uite asa oamenii au sentimentul ca presa e libera pt ca unii ii demasca pe ceilalti si viceversa
de ce nu spuneti ca presa e un instrument de control si de manipulare domnule tolontan daca tot sunteti asa drept si corect
P.S.: nu am pretentia sa imi apara comentariul online, oricum stiu ca stiti ca am dreptate

LEFTER POPESCU  •  23 septembrie 2014, 15:34

.
Domnule Tolontan,

urmaresc pe toate posturile tv. povestea ofiterului acoperit in care toti jurnalistii si invitatii isi dau cu parerea – unii, la misto, ii mai spun si 007 – cum ca nu ar putea functiona in presa , justitie si ca legea ii pedepseste , inclusiv pe cei care-i deconspira , insa cu toti ocoloesc esentialul :

Chiar se poate ca un ofiter acoperit sa devina seful statului si legea sa-l apere ? Aceasta e intrebarea ?

Oameni buni in ce tara traim ? Tara asta- Romania – e sat fara caini ?

Adica Presedintele tarii ca sef al CSAT-ului ,seful organului suprem de aparare al tarii nu poate afla cine este duplicitarul? …nu poate sa-l ia de „urechi”, intre patru ochi, si sa-l retrimita la serviciul sau secret ?

Cei care bat campii ca nu trebuie deconspirat cadidatul la presedintie sunt inconstienti . Chiar trebuie sa se faca acest lucru in cadrul restrans, 2-3 persoane , acesta trebuie retras in graba .

Cum ar fi sa vedeti pe noul presedinte al tarii ca se inconvoaie in fata sefului sau direct din serviciu …cu un „sa traiti sefu’…raportati, sunt la ordinele dvs.

Oameni buni , cine conduce cu adevarat tara asta ?

Presedintele Basescu are dreptate . Trebuie gasit o cale ca cel, sau cei care sunt sau au fost ofiteri acoperiti sa nu poata candida la cea mai inalta functie in stat. Am avea un strut in fruntea tarii…sau un carlan precum l-a numit un clasic in viata.

Serviciile secrete sunt bune cand isi fac treaba . Nicio tara nu poate exista fara acestea…ele sunt cele care pun in garda si previn orice actiune impotriva statului roman, dar precum a spus Basescu , presedintele tarii nu trebuie sa raspunda la dubla comanda.

ps- pt carcatasi – poate imi spun cum a reusit presedintele Basescu si cu ajutorul cui, sa le salveze viata celor 3 ziaristi sechestrati in 2005, din ordinul lui Omar Haisam ?

ps-2 presedintele tarii se va duce in mormant cu toate secretele pe care le detine, dar cat este in functie trebuie sa apere interesele tarii care sunt mai presus de orice .

Alex  •  23 septembrie 2014, 15:38

Nu sunteti de acord cu tot ce spune amp, ok. Dar sunteti de acord ca atacurile se datoreaza asocierii cu romania curata???
Nu pt ce faceti ca jurnalist ci pt ca sunteti parte din gasca ro curata! A eminentei cenusii de care trebuie s ascultam toti 🙂
Ca sa nu mai vb daca cei doi sint la un nivel jurnalistic comparabil cu dvs. Moise Guran e independent, dar asta nu inseamna ca e si competent sau democrat

Milici  •  23 septembrie 2014, 15:42

Scânteiştii de la Deutsche Welle au şi ei faliţii lor, cu ştaif care fac joc dublu , cooperând cu colonelu şi alţi prestatori delaBeuna !

Cătălin Tolontan  •  23 septembrie 2014, 15:45

5, alex: nu, nu sint de acord cu AMP ca atacurile vin dinspre vreo asociere. De altfel, nu sint membru sau in conducerea Romaniei curate. Sint ”prieten”, asta gasiti si pe siteul lor, si asta nu inseamna ca iau vreun ban, ca am semnat vreo adeziune, ci ca am aceasta opinie de a sprijini un ONG si un site anticoruptie.

Nu e singurul ONG pe care, cu puterile mele, l-am sprijint si de la care, ca jurnalist, invat lucruri.

Ca jurnalist, nu pot face parte din nici o miscare civica, dar asta nu inseamna ca traiesc izolat. Si, repet, mai degraba eu invat si intreb decit invers.

vlad  •  23 septembrie 2014, 15:57

O mica observatie, de azi de dimineata antivirusul a inceput sa-mi blocheze pagina GSP de bloguri… avertizare de trojan, o fi doar de la mine.

Calu  •  23 septembrie 2014, 16:06

N-am mai fost prin Romania de ceva timp. Turbatul ala de Banciu pe la ce publicatie mai latra? Inainte sa plec din Ro, Banciu era un Badea al presei sportive, doi caraghiosi. S-a schimbat ceva? Competitori noi?

Florin  •  23 septembrie 2014, 16:10

pai si mircea badea n-a mai zis nimic important?

Florin  •  23 septembrie 2014, 16:12

banciu nu e badea.

banciu e un caine care latra credibil, are si urme de dinti pe ici pe colo.

badea e un latrator pasionat, dar e imaculat, imbracat in flaneluta si dus la coafor de mamitica.

lord belial  •  23 septembrie 2014, 16:23

as scrie si eu ceva aici despre un director de trust de media care mi-a zimbit si mi-a zis, fara sa il fi intrebat, ca a fost ofiter (in birou se vorbea despre turcescu, normal). sa inteleg ca turcescu a devenit eroul tuturor 007 din .ro?

eljijinews  •  23 septembrie 2014, 16:28

cei de la DW RO sunt basisti la fel ca Banciu. 😉

Cătălin Tolontan  •  23 septembrie 2014, 16:36

13, eljijinews: sigur, iar new york times e si el cu basescu, in schimb CNN e cu ponta. Hai sa mai lasam fazele astea ca nu e totul o combinatie. Omul de la DW a avut o opinie si mie mi-a placut. Simplu.

diona  •  23 septembrie 2014, 16:58

un lucru nu pricep:de ce pina acum dw nu a criticat jurnalismul profund partizan a lui turcescu si abia acum observa. ba chiar intervenea in emisiunile b1 ca un deontolog suprem, de…de la dw, nu mai poti sa comentezi, ce zice el e sfint! De ce?? si observa abia acum?

LEFTER POPESCU  •  23 septembrie 2014, 17:02

…care CNN il sustine pe Ponta, domnule Tolontan ? nu manipulati !Latura estica a postului care a incheiat un acord cu Dan Voiculescu si pe care acesta il plateste pentru ca posturile Antenelor sa fie pomenite acolo ?

Spuneti cititorilor dvs daca exista sau nu, un asemenea acord intre CNN si Antene. Acesta e motivul pt care Ponta apare din cand in cand cu reportaje ale Antenelor la CNN…adica pe bani.

Emil  •  23 septembrie 2014, 17:30

Mi-au plăcut referirile din articolul dvs. la Pentagon Papers. Asta înseamnă documentare și cultură nu numai jurnalistică. Respect!

Liviu  •  23 septembrie 2014, 18:57

Nu inteleg povestea cu ofiterul acoperit! Doar s-a explicat clar documentele prezentate de Turcescu sunt cel mult o gluma proasta. De cand ofiterii acoperiti au legitimatii de serviciu pe care le tin acasa sa le gaseasca copiii in buzunarul din spate al pantalonului si primesc leafa pe fluturasul de la contabilitate ca sa-l stie si femeia de serviciu din institutie! Credeam ca sunteti oameni seriosi!

Valentin  •  23 septembrie 2014, 18:57

Nu ma pot abtine sa o citez si eu pe Mungiu Pippidi:

„Voinea, ca și Dăianu, sînt profesioniști, nu pesediști”, reflectii despre profesionistul DIE Daianu si despre inca unul.

„Ideea că Ponta face jocul Rusiei e propagandă neagră pentru cretini”, clar!, asa trebuie ca stau lucrurile, doar nu putem vedea nici o paralela intre Politica Minciunii si a Manipularii Realitatii asa cum este ea facuta de Ponta copie la indigo dupa Putin

„Deci nu trebuie identificat PSD cu alternativa catastrofică.” Nu, nu, este doar semi-apocaliptica. Ne mai autoflagelam 5-10 ani, dar ce-i un zece ani la scara geologica…

„Nu o să ajungem nici la ruși, nici nu or să mănînce termitele toți kilometrii de autostradă viitori.” Ihim, hash tag Aciliu

„Dar ni se propune un președinte, care, deși tînăr, echilibrat și vorbitor mai bun în limbi străine decît predecesorul său (apariții de succes la CNN și BBC) nu are anvergura și biografia unui președinte de țară” Pippidi despre Ponta, interesante plusurile si minusurile. Oare care dintre ele trebuie sa ne ramana in minte?!

„Nu mă îndoiesc că mulți oameni tineri se vor identifica cu dl. Ponta, care are o viață de familie simpatică, iar comentariile de la ziariștii BBC i-au fost favorabile după apariție.” No comment

Toate citatele provin dintr-un editorial semnat Mungiu Pippidi, cu care m-am constipat vara asta. Indigestie placuta: http://romaniacurata.ro/cine-ii-da-o-mina-de-ajutor-lui-ponta-la-prezidentiale-si-de-ce/

Vasile  •  23 septembrie 2014, 22:18

Ha ha ha… „prostie” e un cuvant interzis pe site-ul tau… Hahaha :))))

ion militaru  •  23 septembrie 2014, 23:02

Catalin, crezi ca doar în presa sunt ofițeri acoperiți? Crezi ca printre magistrați nu sunt infiltrati?

simina2  •  24 septembrie 2014, 1:01

Ce e dureros e faptul ca am ajuns, iar, in situatia de dinainte de ’89 si nu mai stim in cine (frate, prieten, coleg) poti avea incredere si in cine nu!

radu37  •  24 septembrie 2014, 4:35

Cand turcescu taxa politicienii cu cincii mii de euro pentru prezenta in emisiune (mai ieftin totusi decat DD, unde jumatate de ora era zece mii acum 3 ani) nu va facea tagma de ras, iar acum o face? Toata presa stia tarifele celor doi, de ce nu reactiona nimeni? Simplu – jurnalistii, pentru ca fiecare spera in sufletul lui macar la o comanda mult mai mica, iar politicienii platitori, pt ca nu dadeau din banii lor… pe lista mea de ziaristi incoruptibili, ma refer la cei cunoscuti, sunt doar tolontan si ctp

Ramon  •  24 septembrie 2014, 8:57

în capitalism banul dictează. Cu o societate civilă dezbinată și fricoasă, după cei 45 ded ani de comunism, nu poți emite o opoziție marelui capital. Ați asistat în 25 de ani d epresă la dispariția industriei, apoi a presei scrise. Totodată, ați asistat la acerbarea luptei pentru putere, atunci când Băse nu a acceptat să tolereze șmecheriile politicianiste din tabăra opusă. I-a fost opusă o rezistență de aceeași natură: de ce nu te uiți la ai tăi, uite ce fac ai tăi și de aici omul de rând trage doar concluzia; toți sunt la fel. Ce face presa ”liberă”. Ea este plătită să facă acest circ, altfel ea nu ar exista. Au trecut anii 90 când citeam presa la servici, când începea împărțirea fierului vechi, adică esența economiei comuniste. Așa că, acoperiți sau nu, analiști, investigatori sau simpli jurnaliști fac același lucru: arată mizerie societății. Probabil mai trebuiesc vreo 20 de ani în care vitoarele mari imperii să impună dreptatea, deocamdată statul este captiv. Mi-e indiferent cine este ofițer sau ziarist, cam toți au făcut același circ, au țipat la unul sau altul. Până vă veți hotărî ce vreți să faceți din presă, puteți observa decăderea sportului, tot mai slab finanțat sau intrat în insolvență. Ați asisat cum presa a pierdut 75 % din vânzări, dar interesul dvs este tot al jocului pentru putere. În acest timp atleții nu au pentru ce se pregăti, sporturile pe echipe (hochei, handbal, volei, rugby au decăzut), iar în altele nu am existat (baschet). Datoria țării a crescut de vreo 10 ori față de 1981 și va veni vremea în care nu ne vom putea plăti nici dobânzile. Istoria se repetă, s-a scris de multe ori!

gadea  •  24 septembrie 2014, 9:05

Sunt o groaza de oameni in tara asta care cunosc capitalele lumii,dar foarte putini cei care pronunta TIBILISI, in loc de corectul TBILISI ! E descalificant, domnule Banciu sau mai bine sunteti un caraghios d-le Banciu, cum ar spune inegalabilul domn Plesu. HA , ha, ha, auzi Tibilisi

Florin  •  24 septembrie 2014, 11:24

Nea Tolo, ia incearca matale ca neacoperit sa faci vreo ancheta / investigatie / stire cu camatarii, spoitorii si alti baietasi cu afaceri. Asta ar fi nivelul maxim de jurnalism – world class.

Ia incearca matale sa scrii de ICA / prietenii varanului si ai victorasului vreo stire cu iz penal sau da in Ponta in campanie, fara acoperire. Asta ar fi high class.

Sau sa mergi pe opinii dure fata de cei de mai sus fara acoperire – upper class.

Dupa mine, daca vrei sa treci de nivelul latrator in spatele geamului blindat (prietenul badea) si sa tinzi spre upper – high – world class, trebuie sa te sustina (acopere / apere fizic) cineva, pentru ca zona aia e non-secu (care secu CULMEA exista – e o structura informala eficienta predata din mosi – Iliescu, varanul etc – la urmasi – Nastase, Vantu, Victoras) si iti trebuie prin urmare alternativa la secu – adica serviciile, sau cum le mai zici tu, aMERICANII.

Deci avem secu vs. americanii, iar tu pari un pic fan Vama Veche, dupa parerea mea – vezi hotel cismigiu si americanii-s de vina….

Precizări pentru prietenii și publicul României Curate: ”Sîntem mai mulți decît cei de aici!” | România curată  •  24 septembrie 2014, 11:52

[…] cînd am citit și am recomandat textul AMP pe propriul blog am făcut o observație pe această temă. Simt nevoia să detaliez chiar aici, pe RC, un loc unde […]

Comentează