UPDATE: Ondine Gherguț, de la România liberă, are altă părere în chestiunea ofițerilor acoperiți: ”În Occident mulți jurnalisti sunt ofițeri acoperiți pentru siguranța țării lor, iar Robert a fost ofițerul ARMATEI, nu al Poliției mafiote!”. Poziția ei aici.
luni, 22 septembrie 2014, 11:41
UPDATE: Ondine Gherguț, de la România liberă, are altă părere în chestiunea ofițerilor acoperiți: ”În Occident mulți jurnalisti sunt ofițeri acoperiți pentru siguranța țării lor, iar Robert a fost ofițerul ARMATEI, nu al Poliției mafiote!”. Poziția ei aici.
Ieșirea aiuritoare de duminică seara a lui Robert Turcescu, spovedanie sau ce-o fi ea, redeschide o discuție care merită purtată calm, în ciuda nebuniei din jur. Calmul e valoros mai ales cînd nebunia e la putere. Povestea agenților acoperiți din presă.
”Pînă la urmă, care-i problema? Turcescu a fost ofițerul unui serviciu secret românesc și și-a făcut în paralel și treaba de jurnalist!”, spun mai multe voci din public și chiar din media. Cum care-i problema? Problema e că misiunile și cultura acestor două meserii se bat cap în cap. Angajații serviciilor de informații se ocupă cu secretele, jurnaliștii, cu dezvăluirea secretelor.
Ofițerii sînt obligați să păstreze pentru ei și pentru superiori ceea ce află în exercițiul misiunii, în timp ce la jurnaliști e taman invers: ei sînt obligați să publice ceea ce află.
Ceea ce pentru un agent e obligație legală, adică prelucrarea și conservarea informației pentru uzul intern al unei elite statale, pentru o redacție ar fi încălcarea sensului existenței sale. Informația are sens pentru ofițerul secret numai dacă o folosesc el și ”ai lui”, în timp ce aceeași informație e valoroasă pentru un ziarist doar dacă le-o oferă oamenilor. Sensul unuia e nonsensul celuilalt!
Diferențele continuă pînă la cer. Unul se ascunde prin natura meseriei sale, celălalt îi găsește pe cei care se ascund și relatează faptele lor.
Și totul pornește de la zero, de la menirea originară a fiecăreia dintre cele două profesii! Agenții sub acoperire servesc siguranța statului și a cetățeanului, în timp ce jurnalistul are pe agendă informarea cetățeanului, pentru ca drepturile acestuia să fie respectate și el să fie liber. Jurnalistul are un contract nescris cu societatea, ofițerul, unul scris cu un serviciu al statului. Ori de cîte ori apar interese diferite între stat și cetățean, reporterul merge cu societatea, nu cu statul! Aceasta este regula internațională a presei.
Cînd ziarele americane au publicat documentele secrete ale Pentagonului despre războiul din Vietnam, statul a intervenit. Procurorul general a cerut blocarea tipăririi. Dar ziarele și-au pasat documentele de la unul la celălalt, tocmai pentru că exista un interes public ca să se afle adevărul. Un interes public să deconspiri chestiuni secrete ale armatei americane? Da, au răspuns jurnaliștii, publicul are dreptul să vadă dacă soldații sînt conduși competent și dacă armata ține cont de misiunea sa. Fiecare parte își face treaba și doar așa pot funcționa lucrurile în echilibru.
Mircea Marian explica zilele trecute absolut corect, ce ironie, parcă chiar într-o emisiune a lui Robert Turcescu!, că să ne mai slăbească politicienii pe noi, ziariștii, cu amenințarea secretului de stat! În convenția dintre societate și jurnalist nu e treaba presei să apere secretul de stat, ci să-l dezvăluie dacă o face în numele unui interes public! Dar, atenție, asta e treaba unui jurnalist, nu a unui președinte de țară șef peste servicii secrete și de la care a pornit toată această rostogolire a insinuărilor, aproximărilor și zvonurilor!
Asta a ajuns România. Țara în care polticienii sînt mai violenți în limbaj decît jurnaliștii și cea în care președintele lansează asupra unui grup de oameni asemenea acuze pe care nici un ziarist, deși conform legii presa poate exagera!, n-ar fi îndrăznit să o pronunțe.
Greu de spus în acest moment dacă criza mistică a lui Robert Turcescu e un bluf sau un moment al adevărului rostit de un om supus unor presiuni. Indiferent însă, serviciile trebuie să realizeze care este riscul imens al infiltrării oamenilor în presă. Asta cu serviciile și cu presa e delicată. Dar, de fapt, presa și serviciile își pot face meseria în numele unui bine public doar dacă nu fuzionează! Cînd se unesc, e ca și cum avocatul apărării și procurorul s-ar contopi ca instituții.
Dacă ești ofițer acoperit nu mai poți fi, pe bune, ziarist. Dar nu cu prezervarea regulilor jurnalismului se ocupă serviciile. Le poate durea în cot de redacții. Însă nu cumva acest caz arată că, băgîndu-și degetele unde n-ar trebui să fie, și-o iau în barbă?! Istoria arată că, dacă ești ziarist recrutat de un serviciu, mai devreme sau mai tîrziu vei băga în belea taman comunitatea informațiilor. Adică pe angajatorul tău din umbră. Cînd legitimezi dublu un ziarist nu e ca și cum ai angaja un salvamar. Posibila compromitere a acoperirii devine un spectacol jurnalistic că asta e mediul în care ai vrut să pătrunzi!
Iar potențiala utilitate a unui agent acoperit în presă, discutabilă oricum, serios, ce nevoie ar avea Armata de un realizator TV plătit ”pe neve”?, se transformă în pagube însutite! Recrutarea unui jurnalist se întoarce împotriva ta întotdeauna. Da, pe vremea imperiilor coloniale circulau britanici sau francezi cu legitimații de jurnaliști prin toată Asia ocupîndu-se de cu totul altceva decît de presă, dar de atunci au trecut cîteva sute de ani!
Armata tace de aproape 24 de ore de cînd au apărut ”documentele” pe blogul lui Turcescu. În mod normal, dacă totul e un bluf, MApN ar putea să spună: ”Ziariștilor, ia jucați-vă voi cu cercul mai încolo că noi aici ne ocupăm de lucruri serioase!”.
Cum o fi să te afli acum în misiune ca ofițer român acoperit la Amman, în Bagdad sau la Damasc și să vezi la televizor că ne jucăm de-a deconspirarea în direct?! În profesia de ofițer sînt unii care chiar nu se joacă sau, mai exact, își joacă viața.
Acum ceva vreme, ”Jurnalul național” și-a descoperit în redacție un ofițer acoperit. Cine vrea detalii, să-l caute pe Liviu Mihaiu, care de 20 de ani strigă împotriva ofițerilor acoperiți din presă. Mihaiu știe multe.
Astăzi, apare un nou scandal. Vorba lui Cristi Pantazi, redactorul-șef de la Hotnews, cu care am vorbit la telefon, întrebîndu-ne la ce Dumnezeu asistăm: ”Robert Turcescu a moderat dezbaterea finală la prezidențiale din 2009. Adică a moderat-o serviciul secret al armatei, un serviciu secret afiliat la NATO și elogiat pe merit de către Pentagon?!”. Indiferent cum se va derula mai departe această nebunie, e termenul cel mai apropiat de ceea ce simt cei care o urmăresc, o parte a răului e deja produsă.
Rememorarea scenei din 2009 devine azi insuportabilă în absurdul ei. Băsescu – Geoană – Turcescu: oare cîte servicii erau pe acea scenă televizată, practic ultima trambulină spre Cotroceni?
Tot aseară, Mircea Badea mi-a pasat ”o leapșă”. Să spun public dacă am vreo treabă cu serviciile secrete, dacă sînt ofițer acoperit. Cred că omul n-a insinuat nimic, pur și simplu s-a enervat, în virtutea veșnicei lui urticarii la adresa pozițiilor mele publice. Răspunsul e simplu: nu am avut, nu am și nu voi avea!
În opinia mea, serviciile secrete și presa conviețuiesc într-o democrație. Dar niciodată în aceeași persoană.
Tolontan: ”Ofițer acoperit și ziarist nu merg împreună” | România curată • 22 septembrie 2014, 12:24
[…] Citește continuarea pe Tolo.ro […]
Zamfir Ionut • 22 septembrie 2014, 12:36
Am mai postat dar nu apare nimic. Sper sa nu ma repet. Articol corect, cu o nedumerire: de unde ati tras concluzia ca este ofiter acoperit al armatei?
Dupa livret? O facatura, el a declarat ca nu a facut armata si oricum nu se trece in livret garadul unui ofiter acoperit… Lt.colonel este din 2010, facut de Basescu alaturi de multi altii, pentru ,,merite deosebite,,lucru cunoscut si dezbatut intens prin 2012 (s-a pus chiar in discutie retragerea acestora). In concluzie, ceva este putred, nu se leaga…
Adi • 22 septembrie 2014, 12:39
Catalin, vezi ca esti intr-o grava eroare cu dezbaterea televizata din 2009!!!! Turcescu este ofiter din….2010!!! Deci nu era la momentul in care modera dezbaterea!
rozu • 22 septembrie 2014, 12:41
Catalin,
nu te amagi, te rog! Merg impreuna unse! Nu cred ca exista redactie sa nu fie prezenti!
gigelos • 22 septembrie 2014, 12:45
Si acoperit si descoperit valoarea de ziarist a Dlui Turcescu este foarte mica , mediocra . Banalitati enuntate cu mare emfaza , patetism , cam pe la Dan Puric pe acolo . Nu a lansat niciodata o tema originala ceva propriu , ancheta ceva opinii interesante , doar banalitati . Era un film parca, Spionul lu ‘ peste
Dan • 22 septembrie 2014, 12:45
Cataline,
Daca faceai si o ancheta despre ICA luai premiul Pulitzer zece ani de acum in colo. Dar mana stapanului nu se musca!! Nu-i asa?
alex velea • 22 septembrie 2014, 12:48
man, esti prea categoric, prea in alb si negru. pentru un jurnalist de investigatie, o fi cum zici, desi realitatea te poate contrazice la un moment dat (in sensul ca poate vei fi pus in situatia de a nu dezvalui publicului chiar tot).
dar pentru un jurnalist „de opinie”?
nimic in lume nu e doar alb sau doar negru. credeam ca stii.
Marian • 22 septembrie 2014, 12:49
Analiza este pertinenta domnule Tolontan, dar nu si completa. Cred ca ar mai fi trebuit adaugate si alte aspecte. Un exemplu ar fi legat de deontologia muncii de ofiter, de cadru al armatei romane, care presupune o impartialitate fata de politica. Impartialitate publica, bineinteles. Ori activitatea jurnalistica presupune, cel putin la noi, este adevarat nu in totalitate, sa faci politica ziarului, postului de televiziune sau a trustului de presa unde muncesti, unde iti desfasori activitatea. Deci iata odata in plus incompatibilitatea celor doua activitati. Din acest punct de vedere Robert Turcescu a gresit grav, pentru ca numai impartial nu a fost. Deci a incalcat juramantul ca ofoter al armatei romane.
alex velea • 22 septembrie 2014, 12:50
si care-i faza cu moderarea comentariilor? de ce ti-e frica / jena / etc??
Cătălin Tolontan • 22 septembrie 2014, 12:50
4, rozu: chiar daca sint, putem spune ca asta nu e normal, nu-i asa?
3, adi: nu stim de cind e ofiter acoperi, daca e. Cind intram in chestii din acestea subterane, nimic nu mai e cert.
Monicu Morcovei • 22 septembrie 2014, 12:52
E o gluma jucata destul de prost menita sa ii dea doamnei Elenea Urdea un mic avantaj in lupta de femei in noroi (Urdea vs Morcovei). Doamna Urdea are doua trei procente inaintea domnului Morcovei, ceea ce i se pare cam putin dat fiindca are un partidoi (fie el si nou, dar umflat ca puii de ferma sa creasca la 1 kg in 5 saptamani)in spate si domnu Morcovei fara nici un partid cum de nu e la ani lumina in spate?
Stiu ca lumea s-ar fi asteptaT CA intreaga telenovela „agentul” sa fie impotriva unui candidat important si cu sanse ca Ponta sau Iohannis, si cand colo ce sa vezi, toata fumigenaria asta e pentru o paruiala intre cucoane!!! 2% fata de 5% lol
Cătălin Tolontan • 22 septembrie 2014, 12:52
9, alex velea: moderarea comentariilor e o tema de discutie in toata presa mondiala. Pentru ca niste comentarii nemoderate incurajeaza rasismul, violenta de limbaj si descurajeaza opiniile libere si dezbaterea reala
axel • 22 septembrie 2014, 12:53
din ciclul armata e cu noi, iar politia mafiota (securitatea) l-a aparat pe dictator pana la 1 (nu se spune daca AM sau PM)
Petrican • 22 septembrie 2014, 13:06
http://i.imgur.com/Hxq91xB.jpg si-asa o sa vina Turcescu, „eroul”, sa ne povesteasca despre dezinformarea in masa…
MirceaD • 22 septembrie 2014, 13:07
Inteleg ca ai o problema cu modul in care un ziarist si-ar putea face treaba in aceste conditii dar in acelasi timp raspunzi unor provocari venite iu calitate de jurnalist de la Mircea Badea? No, really? Te credeam om serios.
Zamfir Ionut • 22 septembrie 2014, 13:12
Pentru 3Ady : nu are nici o legatura gradul de lt.colonel obtinut de la Basescu in 2010, pentru ,,merite deosebite,, lucru cunoscut si dezbatut intens inca din 2012 cu ,,ofiterul acoperit,,. Poate a fost sau este ofiter acoperit al unui serviciu strain… Curioasa este perpetuarea confuziei cu ofiter acoperit al armatei???
Zamfir Ionut • 22 septembrie 2014, 13:15
Pentru 8 Marian: Turcescu este cadru al armatei la fel cum este Iordanescu, Piturca, Lacatus. Dovada, Iordanescu chiar a facut (face?)politica…
florin • 22 septembrie 2014, 13:28
Am sentimentul cateodata ca traim intr-o realitate paralela ca in „1984” de Orwell. Dupa mine, Turcescu face parte din categoria de oameni de presa, foarte numeroasa, responsabila cu propaganda. A fost sau n-a fost ofiter sub acoperire? Cui ii pasa? Mie, cel putin, nu. Dar e corect, n-au ce sa caute ofiterii acoperiti in presa. Genul asta de stire trebuie trecuta la categoria „fapt divers”. Spatiul mediatic si atentia publica trebuie indreptate in cu totul si cu totul alta directie. By the way, Doroftei a fost audiat in dosarul „Gala Bute”…
Adi • 22 septembrie 2014, 13:28
Catalin, hai sa fim seriosi, alea sunt statele de plata ale unui lt.col?? prea mare galusca sa o inghitim, documentele alea prezentate, sunt lucrate de un amator. Adevarul e ca o astfel de stire prinde la public, spionaj, jurnalism, eh, se vinde
Alin • 22 septembrie 2014, 13:30
Lui Robert Turcescu
TU ce vrei să rămâi
Moralizator agent,
Ai zilnic la-ndemână
—Click pe poză—
http://goo.gl/JEBSaM
bmgabriel63 • 22 septembrie 2014, 13:31
Bine punctat:”Dacă ești ofițer acoperit nu mai poți fi, pe bune, ziarist.” Dar trsatura de carcotas ma face sa ridic 2 probleme:
1.- Spovedania lui Turcescu, are loc la cateva ore dupa ce tata-socru Sarbu il deconspira la emisiunea Madalinei Puscalau, si de aici sa inteleaga fiecare ce vrea. Are sau nu voie presedintele sa ….
2.- Robert Turcescu nu e nici primul si nici ultimul ziarist „acoperit” in Romania. Cam putin,nu?
vasile • 22 septembrie 2014, 13:35
Asta e tara…astia sunt oamenii. Jurnalisti,senatori,turnatori Dar Mai ales patrioti.
Alex • 22 septembrie 2014, 13:36
Catalin,
Robert nu e si nu a fost ofiter acoperit, toata povestea e cusuta cu ata alba.
Nici nu a fost santajat.
Face un joc jurnalistic, poate se pune putin in pielea lui Ponta, pentru da sah la niste institutii care trebuie sa ia pozitie. Deschide un drum. E interesant demersul, cred ca vom afla in curand ce experiment a facut. E jurnalistul Guinea Pig, in State se mai practica asta.
Destainuirea de ieri a fost atat de prost jucata, ca nu am putut sa ma uit, de jena. Eram sigur ca va urma un haz general in platou, gen „hai ma Robert, ne lasi?”.
Adica Dobritoiu, ministrul apararii, a deconspirat un acoperit (vezi scandalul Turcescu colonel)?
Ma intriga ca se ia totul de bun, si toata presa isi da acum ochii peste cap si face analize.
Incredibil, chiar sa fie Ion Cristoiu singurul gazetar cu o privire cat-de-cat lucida in presa romaneasca?
Presa romaneasca care se decredibilizeaza cu fiecare ora; acest moment a fost „hartia de turnesol” (cum ii place lui Robert sa spuna) pentru ea.
Daca 95% din presa se intoxica de la o farsa groasa a unui jurnalist, ce incredere sa mai am in campaniile de dezvaluiri in care intra la contre cu serviciile sau oameni politici cu influenta?
Steaua1986forever • 22 septembrie 2014, 13:46
Incredibil cat de multi au inghitit gogoasa asta cu Turcescu. Eu zic ca o sa iti para rau pentru acest articol peste vreo 3 zile cand o sa vezi ca totul e o gluma sau o smecherie „made in romania”. In definitiv cine e marele colonel Turci? Un ziarist submediocru, corupt, care scrie la comanda de ani de zile. Un fel de dan diaconescu cu dantura mai buna….
andrei • 22 septembrie 2014, 13:56
Oare este de acuzat Robert Turcescu?
In ultima perioda in media apar tot feluri de evenimente care ne provoaca o stare de soc, iar ultimul dintre ele a fost de ,,senzatie,,.Vad ca foarte multi arunca cu pietre in domnul Turcescu si il pun la zid pentru trecutul sau mai intunecat( in opinia unora..), dar nimeni nu sublineaza ca el a avut demnnitatea si onorarea de a dezvalui ca a fost agent sub acoperire. Problema este ca sunt alti mult mai murdari, care isi ascund adevarata identitate si mai mult atunci, cand apare dovezi evidente refuza cu incapatanare sa recunoasa acest lucru.Unde a gresit domnul Robert? Ca a realzat ca il preseaza constiinta? Ca a recunoscut public acest adevar? Nu sunt avocatul domnului Robert, dar nu pot sa salut si sa ma inclin in fata acestui ,,samurai,, care si-a facut ,,harachiri,, in vazul tuturor. Domnilor, am uitat de partea morala si am intrat in acest joc periculos al presei( o parte a ei), care nu arata numai partea urata a lucrurilor, incercand sa ne spele orice urma de onoare. Institutiile abilitate se vor pronunta daca domnul Robert a gresit, dar eu ma intreb daca era agent FBI oare se facea atata valva in jurul acestui subiect….?
rodica • 22 septembrie 2014, 14:05
Aveti perfecta dreptate !” Combinageala” intre servicii si presain sensul descries de dv este nociva ca si „relatia”dintre presa si politicieni .Cum sa-l critici pe politicianul pe care-l inviti la ziua ta ? Cum sa nu-l ajuti pe ziaristul pe care-l invite la ziua ta ?Am vazut ieri foto de la ziua lui RBogdan . Acum imi explic invitatia si dialogul dintre RBogdan si Vanghelie ,de ex.
Florin • 22 septembrie 2014, 14:06
Nea Tolo, e simplu, daca nu esti de la varanul sau de la servicii, ai probleme la servici…Vrei sa investighezi, sa dai in vileag, musai sa ai spate.
Cum sa te pui cu hotii in tara hotilor?
E ca si cum ai pune un buton de climatizare pe bordul unui tractor facut la Brasov…nu ai aer conditionat decat daca ai si instalatia si compresorul montate, dar atunci e John Deere sau alt tractor strain, la fel si cu ziaristul independent si fara probleme pe strada, ala sigur nu e in Romania.
rodica • 22 septembrie 2014, 14:08
De aceea imi place CTP(desi nu tot timpul sunt de accord cu el), nu se baga in mocirla presa-politicieni. Sincer , nici pe dv nu v-am vazut,
Iulian • 22 septembrie 2014, 14:14
Cătălin, ce ai scris tu mai sus e perfect din punct de vedere al lumii ideale, dar suntem departe de asa ceva. Din momentul în care un ofițer sub acoperire e infiltrat într-o instituție media, el va servi serviciul secret cu prioritate.
Cat despre nebunia lui Turcescu, e o nebunie menita sa ne distragă atenția. De la ce? Asta rămâne sa va dati voi seama și sa ne spuneți și noua.
nucred • 22 septembrie 2014, 14:14
sunt de acord cu ideea de baza ca cele doua pozitii sunt incompatibile
faza e ca majoritatea celor ce au emisiuni de opinii (vezi antenistii si B1) nu mai pot fi numiti jurnalisti sau ziaristi nu stiu exact care e meseria pe care o practica ei in nici un caz nu are legatura cu informarea publicului mai degraba cu dezinformarea si instigarea la ura in cazul unora (antena 3)
paul S • 22 septembrie 2014, 14:21
Am mai scris asta si pe un alt site.
Sa vorbim un pic despre psihologia infractorului.
Atunci cand creeaza si prezinta o poveste falsa, in subconstient are in permanenta ideea ca minte si nu va fi crezut. Asa ca… exagereaza cu dovezile in sustinerea ei.
Ce rost avea in marturia lui de pe blog, sa aduca singur acele dovezi (documente) afisate acolo?
Era de ajuns, 100%, marturia!
De ce i-ar fi bubuit lui Turcescu prin minte ca nu ar fi crezut de cineva?
De ce a simtit nevoia “dovezilor”?
Acum un an, doi pustani in Ferentari, colegi, prieteni, etc.
Unul il injunghie si il omoara pe celalalt, apoi spune ca au fost atacati de un vagabond care i-a ucis prietenul.
La fel ca Turcescu, avand in subconstient ideea ca povestea lui nu va fi crezuta fiind prea banala, le spune anchetatorilor ca atacatorul inventat de el avea… UN OCHI DE STICLA! Pana la urma, la interogatroiu “s-a spart” si a recunosctut ca el era scriminalul.
Dar ce idee a avut: un ochi de sticla! Avea nevoie cu disperare sa isi rezolve problema propriei neincrederi in propria minciuna.
Asa si Turcescu cu pozele lui postate pe net. Cine nu l-ar fi crezut daca ar fi recunoscut pur si simplu ca e agent acoperit?
De ce a simtit nevoia sa isi dovedeasca afirmatiile?
Va zic eu, ala care l-a racolat pe Turcescu precis avea un ochi de sticla!
Psihologia infractorului! De fapt a mincinosului, in general.
De urmarit unde tinteste si care e interesul lui Basescu in aceasta poveste.
Sarbu • 22 septembrie 2014, 14:27
Iordanescu,Piturca,Lacatus au trecut prin gradele intermediare(lt.,lt.maj.,cpt.,mr.,etc),ori la Turcescu in livret,am vazut direct lt.col.(cand l-a avansat Basescu).Daca ma uit la mine in livret,scrie tot(cand am fost avansat,cand am fost decorat,cand am fost mutat,etc),in schimb la Acoperitu’-nimic.Deci,dati-mi voie sa spun ca treaba asta este un mare FASS!
tamisa • 22 septembrie 2014, 14:29
Avem prea putine date pentru a emite judecati corecte! Totusi, pe baza a ceea ce s-a dezvaluit deja (cu zgarcenie) putem concluziona ca Turcescu nu stie nici el prea bine ce este/a fost si ce rol urmeaza sa joace, in baza unui santaj regizat. El crede ca a fost „ofiter acoperit” doar ca urmare a iluziei ce i s-a indus (grad, o alocatie „salariala” lunara simbolica, acte false incropite si legatura cu un ofiter de profesie cu rol de controlor), cand, in realitate, el a fost un simplu agent/colaborator naiv, retribuit dupa reguli nespecifice unui cadru militar. Nu Turcescu trebuie analizat sau cercetat, ci „organul” informativ de resort, care, lipsit de profesionalism, s-a aventurat prosteste pe un teren de care nu avea nevoie.
yo7 • 22 septembrie 2014, 14:29
In conditiile in care cel putin 90% din productiile jurnalistilor sunt articole/emisiuni comandate politic sau „sponsorizate” de companii cu interese, sa vorbim in cazul lui Turcescu despre incalcarea deontolgiei sau imoralitate mi se absurd. Mi se pare mai grav ca romanii se pregatesc sa puna presedinte un Ceausescu-reloaded.
LP Beria • 22 septembrie 2014, 14:31
totul este o fumigena a agentului electoral basescian, in favoarea curtezanei Nutzi von Plescoi. Cica MApN nu comenteaza scandalul
Octavian Stăncioiu • 22 septembrie 2014, 14:36
Nu sunt de acord cu ceea ce voi spune acum, dar e datoria Statului sa infiltreze, strict in Interesul National, ofiteri acoperiti, in toate domeniile.
Turcescu putea sa se spovedeasca unui preot ortodox, era suficient.
doru • 22 septembrie 2014, 14:38
in afara de jurnalist mediocru si anagajat MAE instabil psihic, Turcescu mai e si altceva; toti politicienii si toti jurnalistii stiu asta (si tu stii, Catalin, n-ai cum sa nu stii, pentru ca esti un ziarist bun de investigatii, nu esti corupt sau coruptibil dar nu esti nici naiv sau neinformat)
Doru Trifan • 22 septembrie 2014, 14:38
Pentru 1000-2 de lei poti cumpara orice ziarist roman. Turcescu si-a facut treaba ( sprijinindu-l pe Basescu si la dezbaterea televizata si dupa) acum este sacrificat de noua orientare a serviciilor. Sper sa nu le iasa si americanii sa ia hotararea corecta in ceea ce priveste noul Presedinte. Cu Basescu au avut doar ei de castigat ( e mai anti-rus decat Obama! asta pe bani, of course! ).Romanii au avut doar de pierdut! Sper ca Angelica sa-i convinga pe americani ca si Iohanis le poate servi interesele, chiar daca intr-un mod mai moderat , care sa respecte si interesele Romaniei!
George • 22 septembrie 2014, 14:44
Legat de finala televizata Basescu-Geoana din 2009 : a fost cel mai josnic aranjament de pana acum al lui Turcescu (pana la scena de ieri, evident). In 2009, Basescu a stiut inainte de emisiune toate intrebarile care i se vor pune. Eu am reurmarit recent aceea finala, va invit si pe voi sa o faceti si sa vedeti cum Basescu nu era surprins de nici o intrebare si servea raspunsuri elabotate cu mult inainte. Daca aceea era prestatia unui ziarist-ofiter acoperit atunci da, Tolo are dreptate, un ziarist NU poate fi sub nici o forma ofiter acoperit.
Lucky • 22 septembrie 2014, 14:52
Să mă ierte Dumnezeu, dar Turcescu ori e un t e m b e l de primă mână (cu evidente dereglări psihice), ori, dimpotrivă, e un şnapan de mare clasă, parte dintr-un plan atât de bine pus la punct şi cu obiective atât de mari încât nu putem nici măcar să-l bănuim.
Eu cred că nu e niciun ofiţer acoperit, cred că nici nu ştie ce înseamnă aia. E doar un labil, şi cu grave probleme de identitate.
Dacă ar fi fost ofiţer, nu era nimic ruşinos în asta, ba dimpotrivă. Accepţi sau nu accepţi – nu te forţează nimeni. Dar dacă accepţi, ori te duci până la capăt, cum fac 99,99%, ori te opreşti în linişte, ceri piua şi eşti lăsat în pace, cum de asemenea se mai întâmplă.
Ruşinos şi degradant e să accepţi să-ţi serveşti ţara, apoi să-ţi trădezi ţara şi să te deconspiri ca ultima otreapă, başca să insinuezi că e ceva blamabil în a coopera cu serviciile ţării tale.
Şi, prin absurd, dacă Robert ar fi fost ofiţer acoperit şi – brusc -, ar avea mustrări atât de groaznice de conştiinţă, soluţia demnă de a ieşi din chinul care spune nu era în niciun caz circul făcut aseară.
Iar dacă tot face mărturisiri, că-l dă moralitatea afară din casă, dl. Robert să meargă până la capăt, să-şi publice şi doctoratul şi celelalte lucrări aşa-zis ştiinţifice, să vedeţi acolo motive de ruşine. Nu-i zic să publice şi autodenunţurile ălora de i-au dat şpagă.
Dacă Robert a fost racolat, într-adevăr, şi cu gradul ăsta, şi chiar a lucrat informativ, ofiţerul lui de legătură ar trebui scos din uz în secunda doi.
Ara • 22 septembrie 2014, 14:55
cataln tolontan: basic: ” No argument, we may suppose, can now be needed, against permitting a legislature or an executive, not identified in interest with the people, to prescribe opinions to them, and determine what doctrines or what arguments they shall be allowed to hear.” (Mill, On Liberty)
QED.
ciupi • 22 septembrie 2014, 15:00
daca as avea cate un leu pentru fiecare roman care prin „ofiter acoperit” si „fost securist” intelege acelasi lucru, n-as fi milionar in euro?!
adi s • 22 septembrie 2014, 15:02
„Ori de cîte ori apar interese diferite între stat și cetățean, reporterul merge cu societatea, nu cu statul!” Sa mori tu?! Tu, care citezi din Marian si din Hot news, ne spui noua ca reporterul (adica jurnalistul, probabil) sustine societatea si nu statul, dupa ce i-ati facut bocanciilui Basescu (adica statul, deh) pana la luciu?!
Mi-l citezi pe Marian cum latra el in abis ca „sa ne mai scuteasca ei politicienii cu pretentiile lor” cand el se calca pe bombeu cu Sergiu sa-i puna aceeasi intrebare gretos de pupincurista lui Basescu in decurs de trei minute?! Pai Marian sa-i zica lui Basescu, fata-n fata, si tu deasemeni „ia mai scuteste-ma domnule!”. Ii zice? Fata in fata?
Tolontane, iti repet: Badea are dreptate cel putin pe jumatate in privinta ta. Insa io mai cred ceva. Nu-i exclus sa fii si nitel nemernic.
Ia zi: cum merge treaba cu Udrea, cu DNA-ul ala pe care-l ridici tu in slavi?
Pentru mine, ca sa (re)devii jurnalist frecventabil, trebuie sa faci doi pasi:
– 1. Mai intai declari public: „Am fost un dobitoc, am crezut intr-un marinar shmenar si-n monstruosul mecanism creat de el, mecanism care-i arde pe toti dusmanii si-i protejeaza cat ii sta in putinta apropiatii (Udrea, Blejnar, Videanu etc.) (stiu ma tolomacule, o sa zici ca de ce nu l-a protejat pe frate-su? Iti spun io: fiindca cei din trustul carora cu rusine faci parte au pus pe sticla ceea ce DNA-ul stia de 3 ani (!!!) fara a interveni, de aia…, ca nu mai era cale de-ntors in fata unei evidentze porcoase);
– 2. Te reapuci de jurnalism sportiv si nu-ti mai bagi nasul lipsit de fler in politica… Te-ai gasit tu, investigatoru` lu` peste sa ne arati noua cat de eroica e activitatea unei politii politice numita DNA.
Reacția fermă a lui Cătălin Tolontan la scandalul ofițerului-acoperit ROBERT TURCESCU • 22 septembrie 2014, 15:03
[…] “Ieșirea aiuritoare de duminică seara a lui Robert Turcescu, spovedanie sau ce-o fi ea, redeschide o discuție care merită purtată calm, în ciuda nebuniei din jur. Calmul e valoros mai ales cînd nebunia e la putere. Povestea agenților acoperiți din presă.”Pînă la urmă, care-i problema? Turcescu a fost ofițerul unui serviciu secret românesc și și-a făcut în paralel și treaba de jurnalist!”, spun mai multe voci din public și chiar din media. Cum care-i problema? Problema e că misiunile și cultura acestor două meserii se bat cap în cap. Angajații serviciilor de informații se ocupă cu secretele, jurnaliștii, cu dezvăluirea secretelor.Ofițerii sînt obligați să păstreze pentru ei și pentru superiori ceea ce află în exercițiul misiunii, în timp ce la jurnaliști e taman invers: ei sînt obligați să publice ceea ce află. Ceea ce pentru un agent e obligație legală, adică prelucrarea și conservarea informației pentru uzul intern al unei elite statale, pentru o redacție ar fi încălcarea sensului existenței sale!”, scrie Cătălin Tolontan, pe blog. […]
davidoff • 22 septembrie 2014, 15:04
Paul S, sunt partial de acord cu tine in privinta psihologiei „infractorului”. Documentele au fost prezentate pentru a atrage un interes sporit asupra povestii. Pentru a-i presara ceva dramatism. Intr-un final, cred ca tinta este reactia organelor de ancheta. De asta sunt acele „documente” facute public, nu ca sa il creada Paul S, sau nu!. Eu nu cred ca Turcescu chiar a fost ofiter sub acoperire, ci il roade faptul ca nu poate face public ce stie, si cauta o modalitate. Nu stiu daca lucreaza cu basescu in interesul acestuia, dar cred ca viitorului presedinte, „soarelui rasare al Romaniei”, incep sa ii tremure izmenele. E bine, totsi, ptr el ca mai are la dispozitie ..un numar de x mii de OUG uri pe care le poate da in interesul… bineinteles.. national!
costel • 22 septembrie 2014, 15:10
nimic nou sub soare.
Ara • 22 septembrie 2014, 15:19
domnule tolontan, nu pot crede ca sunt compatibile, nu au cum, e damn simple, ba as crede, mai degraba, ca el nu era jurnalist, ci ofiter chiar si la TV. imi aduc aminte acel tur pentru prezidentiale (geoana vs basescu vs crin), numarati secundele, minutele efectiv vorbite de cei trei, desi ele sunt egal alocate, veti avea o surpriza, sau poate nu!, sa vedeti ca minutele erau „jucate” in favoarea actualului presedinte. nu am simpatii politice, sunt mai putin decat neutru (!), eu doar am observat.
Ara • 22 septembrie 2014, 15:21
Va dau cuvantul meu, din acel moment, inca de atunci, am realizat ca Turcescu e acolo cu o „treaba”. In rest, nu l’am urmarit, avea prea mult din tonul actualului presedinte, o mitocania strigatoare la cer… care cel mai adesea a depasit jurnalismul, fie el si de „gen”.
Radu • 22 septembrie 2014, 15:31
Daca Turcescu este ofiter sub acoperire implicatiile sunt mai mari decat cele indicate in material. Va dati seama cata manipulare a fost in emisiunile realizate de el !? Imi este mila de oamenii care isi luau informatiile numai de la B1 cum fara suparare majoritatea sustinatorilor lui Basescu o fac. Am putea sa ne gandim ca cine stie poate chiar au fost cum se spune „spalati pe creier”.
Concluzia mea urmariti toate posturile si publicatiile, inclusiv cele adverse candidatului preferat daca doriti sa aveti o sansa sa aflati adevarul.
Si mesajul de final e tare. Cred ca daca erati ofiter acoperit recunoasteati :).
ion militaru • 22 septembrie 2014, 15:32
Catalin ,incepi sa realizezi încet , încet corectitudinea lui basescu dacă nu o știai deja..Și vei mai avea încă multe surprize, curând vei realiza ca nici justiția nu e independenta, doar aservită unui i n f ractor care încearcă prin orice mijloace sa rămână la butoane…