Despre dosare și sume corecte

UPDATE: Super poantele celor de la Times New Roman! Le puteți citi aici.

joi, 4 septembrie 2014, 12:06

UPDATE: Super poantele celor de la Times New Roman! Le puteți citi aici.

Prin aruncarea pe piață a unor calcule incorecte despre veniturile jurnaliștilor, politicienii se iluzionează că vor scăpa de complicațiile penale. Așa cum remarcă un cititor ”Ei incalca inca o data legea pentru a acuza de “castig prin munca” persoanele care au dovedit ca ei castiga prin frauda”.

În cazuri ca acesta, franchețea este cea mai mare compătimire pentru cei care te-ar vrea redus la tăcere.

Era în vara lui 2009 cînd mie și colegei Mirela Neag ni s-a întocmit cîte un dosar.

La ordin politic, niște oameni dintr-o structură de forță a statului român au fost siliți să caute ceea ce se spera să fie date compromițătoare. Odată obținute, reziduurile murdare urmau să tîrască împreună cu ele la canal și investigația Ridzi.

Ni s-au căutat vulnerabilități, firme, șpăgi, bani, semnături de pe documente, ni s-au copiat declarațiile de venit și au săpat după eventuale afaceri cu statul ale familiilor. ”Chestii obișnuite”, așa cum avea să ne mărturisească cineva mai tîrziu. Am fost filați, ni s-au ascultat telefoanele.

Concluzia a fost că nu au găsit nimic, nema, nicevo, spre ușurarea celor care făcuseră treaba și care știau că e ilegală, dar spre nemulțumirea celor care o ordonaseră.

Familiile noastre nu au afaceri cu statul. Nu există cineva care să ne fi dat ceva, nu avem chestiuni care să poată fi folosite împotriva noastră. Dosarele au fost permanent actualizate de alți oameni. Ghinion!

O mică lămurire. Nu a fost vorba despre SRI. Nici în 2009 și nici acum. ”Lucrarea” a fost operată fără să fie înregistrată în catastifele instituției obligate să facă asta, ca o operațiune neoficială. Mai multe nu putem dezvălui acum.

Habar n-aveam că eram niște jurnaliști tratați drept spioni. Eram prinși, paradoxal, între nemulțumirea patronatului și a grupului de presă și cea a guvernării PD-L.

E adevărat că Elena Udrea mă amenințase public, pe holurile Parlamentului, dar nu credeam că are atîta putere.

Am aflat mai tîrziu despre dosare. N-am făcut caz, la urma urmei e ceva ce se întîmplă multor jurnaliști români. Plus că nu-mi place să mă victimizez, mulțumiri lui Patrick de Hillerin care a pus punctul pe i în Cațavencii. Un jurnalist se apără prin ceea ce scrie.

Zvonuri și interpretări din acele documente au fost aruncate și pe masa președintelui României, care în 2010 s-a mărginit să arunce o insinuare criptică, iar în 2014 a revenit cu insulte frontale.

Ieri, au fost aruncate pe net documente din fișa fiscală personală. Evident că nimeni nu mai stă să vadă că sumele sînt brute și că, în plus față de taxele obișnuite, din ele se scad atît TVA-ul retroactiv pe care statul l-a pretins la un moment dat, cît și enormele penalități plătite la Fisc atunci și mai departe. Mediile lunare sînt, evident, false.

Am preferat să plătesc acel TVA și dobînzile și am și anunțat pe blog că am făcut-o pentru că așa cred. Alți colegi jurnaliști sau artiști sau creatori au ales altă cale și din ce spun ei au cîștigat în instanță. Dar nu acesta e subiectul.

Subiectul nu e nici măcar acela că datele personale, care sînt păzite de secretul fiscal, au ajuns să fie consultate în bloc, după mărturiile celui care le-a publicat pe net. Ca la bibliotecă!  Te duci, îl compari pe Tolontan cu Esca, pe Badea cu Gâdea și anunți că revii cu marfă proaspătă. La Esca înțeleg că se așteaptă sincronizări cu alte venituri. Să sară repejor la cap și alte ministere, nimic nu mai secret!

E treaba omului de unde a făcut rost de ele, dar faptul că Ministerul de Finanțe și ANAF au o asemenea breșă și-și încalcă promisiunea secretului fiscal față de contribuabilul român e treaba tuturor.

Cît de penetrat politic și de servicii e un astfel de minister, că doar nu crede nimeni că o secretară are datele la zi, pe alese, dosare cît casa, numai să te uiți în ele după pofta inimii!

Am un respect enorm pentru studiile ministrului Ioana Petrescu și-mi imaginez cît efort și inteligență pui în joc  pentru a urma un asemenea traseu academic. Dar mă gîndesc cum se întîmplă că și cele mai valoroase creiere ajung în statul român să fie conduse de sisteme care numai pe ele nu le reprezintă!

Însă nici măcar asta nu e problema. Problema, așa cum o văd eu, e aceea că politicienii, dintre care destui nu și-au putut niciodată explica banii, ajung să folosească instituțiile publice ca să încerce să ne facă să ne fie rușine de banii pe care-i cîștigăm în mod cinstit.

Tocmai ei, politicienii, stăpînii veniturilor neexplicite, ajung să folosească drept armă veniturile declarate ale celor din media, care îi critică.

Pe mine, nu au reușit să mă clintească deloc prin ce au făcut! Am fost plătiți excelent, nici vorbă de sumele greșit calculate, dar oricum excelent, pentru că am prestat o muncă excelentă. Nu patronul a scos banii din buzunar, rezultatele companiei sînt remarcabile. Voiculescu a înțeles că dacă nu lași pe nimeni să cîștige bine, nimeni nu va mai încerca să facă asta. Și acesta e meritul lui indiscutabil.

Știu că politicienii vor jurnaliști milogi, cu salarii mici, coruptibili, dar se poate și altfel! Și nu doar gsp, ci și alte locuri stau mărturie că se poate.

Au fost destule alte locuri unde s-a plătit bine în media. În unele am refuzat să merg. Cînd am declinat oferte de la SOV și de la Dinu Patriciu am ales, am riscat și am mers mai departe.

Oricine poate vedea pe siteul gsp profitul cumulat al ziarului în ultimul deceniu. Milioane de euro au mers la acționari, zeci de milioane la stat.

Ar fi culmea să ne fie rușine de muncă, de merit, de rezultate și de participarea la succes.

Nu simt decît compasiune pentru Elena Udrea și pentru cei ca ea. Nu-și rezolvă astfel cazurile de la DNA.  Orice calcul fac ei, e prost. Dacă ne-ar reduce pe noi la tăcere, o iluzie, speră oare că-i pot bloca pe procurori? Altă iluzie. Totul e o nebunie a unor oameni disperați. Și nici nu vor putea să explice în veci de unde au banii, cum i-au cîștigat și cum au fost ei impozitați.

În nici un caz nu voi sta în colț spunînd ”Iertați-mă că am cîștigat bani munciți cu sînge, de cele mai multe ori 7 zile pe săptămînă și 14 ore pe zi, că am plătit pînă la ultimul sfanț la stat, că toate controalele au găsit lucrurile în regulă, că inclusiv documentele pe care voi le răspîndiți sînt cele în care statul recunoaște că am achitat cu vîrf și îndesat”.

Gala Bute  va continua.  Încerc să fac parte dintre acei oameni din România care s-au săturat să li se spună că trebuie să le fie rușine să creadă ceea ce cred. Să le fie rușine pentru că muncesc!

Rezultatele ziarelor unde am lucrat, împreună cu echipe fabuloase, au fost mult deasupra pieței.

Făcute de la zero sau preluate în momente dificile, ele au devenit lideri de piață și companii profitabile dacă le privești într-o serie lungă, așa cum se privesc toate afacerile durabile. Gazeta Sporturilor a ajuns o companie care a primit oferte de milioane de euro din partea Ringier, chiar și acum, în plină criză. Asta vorbește despre  valoarea muncii.

Cînd piața și rezultatele s-au redus ca tendință certă, veniturile tuturor s-au redus și ele dramatic.

Nu voi sta niciodată într-un colț implorînd să nu fiu lovit. Cred, dimpotrivă, că dacă contribui să aduci prosperitate în jurul tău, nu jena, ci mîndria e ceea ce rămîne.

Comentarii (81)Adaugă comentariu

Catalin  •  4 septembrie 2014, 12:30

Nimeni nu ar trebui judecat pentru suma pe care o castiga atata timp cat o face intr-un mod corect. Felicitari pentru castigurile avute , mai ales ca mi se par normale pentru orice om care este in top pe aria lui cunostinte/abilitati.

Nu trebuie judecat nici ziaristul care a avut acces la informatii „nepublice”, asa cum si voi ati avut acces la informatia: „ca o operațiune neoficială. Mai multe nu putem dezvălui acum.”.

Din pacate (poate) un ziarist se expune acelorasi reguli cu care si opereaza.

simplu suporter  •  4 septembrie 2014, 12:30

bravo tolo! sper sa castigi si de 100 de ori mai mult si sa faci munca de calitate, platita cu calitate.
cu ce vor fi platiti cei care ajung sa va faca voua dosare stim prea bine. cu acceasi moneda. toti fara exceptie mari si mici. doar ca unii inca nu si-au dat seama sau ca bratul legii nu a ajuns la ei.
si mai uita un lucru, ca orice subiect murdar politic va gasi intotdeauna un jurnalist curajos sa il investigheze. ca esti tu sau altul nici nu conteaza, iar ei nu ii pot opri pe toti.

Cosze  •  4 septembrie 2014, 12:35

Desii de multe ori nu sunt de accord cu ceea ce scrieti (mai ales in plan sportive), de data asta tot respectul pentru pozitia luata. Si pentru capacitatea de a spune : „Sunt platit bine pentru ca muncesc bine”, e un lucru rar in Romania din pacate….

Robert  •  4 septembrie 2014, 12:35

2.5 milioane de euro? 2.5 milioane de euro? Mai mult ce sa comenteze cineva. Razboiul cu Udrea va face si victime colaterale. Dar 2.5 milioane de euro?

matchball  •  4 septembrie 2014, 12:44

Un articol excelent, ne pleaca valorile din tara iar cand acestea raman si sunt platite bine se incearca blamarea publica pe principiul „unii mor de foame si altii iata in ce lefuri se scalda”.

Nimic mai fals, valorile trebuie platite pentru ca doar acestea conduc societatea spre progres. Clasa politica din Romania reprezinta un „mutant” al unei societati bolnave, cand mi-am atentionat apropiatii ca daca aud vreodata ca am intrat in politica inseamna ca m-am schimbat ca om au inteles perfect ce le-am transmis, incercam sa facem ceva din mediul privat, aparatul de stat e prea bolnav pentru a accepta lupte corecte si progres real! Este trist sa constati ca normalitatea a ajuns in zilele noastre o calitate!

Bravo Tolo, respect pentru munca depusa impreuna cu echipa, numai bine!

g  •  4 septembrie 2014, 12:48

sa speram ca vor intra in puscarie toti acolitii „d-nei” udrea, in frunte cu nr. 1, leana.

Coco  •  4 septembrie 2014, 12:50

Nu trebuie sa te dezvinovatesti pentru ca suntem la curent cu faptul ca scrii de cele mai multe ori la comanda. Ca toata gazata de altfel. Nici eu nu simpatizez cu PDL-ul dar nici cu actualii. Pe cand tu se pare ca scrii numai intr-o directie.
Partea proasta pentru noi cititorii este ca ati inceput sa scrieti din ce in ce mai putin despre sport. Si umpleti siturile cu stiri cu tot soiul de titluri cancanistice doar ca sa va faceti numarul de afisari vanzatoare de publicitate. Incet, incet publicitatea se va vinde la click (pay per click) si atunci o sa incepeti sa aveti mari probleme de personal daca nu mai vin „donatii” de la prietenii lu’ dom’ profesor

Kovesi  •  4 septembrie 2014, 12:52

In locul tau mi-ar fi rusine sa mai ies in fata lumii dupa ce s-a aflat ca ai fost platit din bani furati de turnatorul si infractorul Felix. Sa-ti fie rusine!

brod  •  4 septembrie 2014, 13:05

da, frica le dă curaj. curajul disperării dublate de nesimţire, şmecherie, aroganţă… şi alte câteva ingrediente politice.
aşa face o candidată la preşedinţie, ocrotitoarea lui prigoană şi prietena de afaceri a lui victor ponta!
nu strigă bine galeria de la peluză? „pe ei! pe ei! pe mama lor!!”
dar de „jurnalişti” gen claudiu lucaci nu simt nevoia să facă vorbire, nu?

CSB  •  4 septembrie 2014, 13:08

Ce e aiurea e ca d-na Udrea „se da” de dreapta, dar ataca clar pe stanga. De la poza cu salamul Victoria la infierarea unui om care a castigat prin munca la privat – toate astea nu reprezinta dreapta deloc. Reprezinta tot clica lor, care incearca sa se imbogateasca adunand voturi si bani de la saraci, dandu-se de partea lor.
In alta ordine de idei, cred ca ar trebui sa dati in judecata ANAF-ul si sa tineti informata opinia publica despre cum merge procesul de judecata. O sa apara si altii care o sa se judece daca vad ca merge. In Romania e foarte adanca mentalitatea „n-are rost sa te judeci cu statul”. Departe de mine gandul sa va spun ce sa faceti, dar as vrea sa se arate tuturor ca gandirea asta e paguboasa si neadevarata. Asta cu datele personale nu e o gluma deloc si functionarii aia plafonati si corupti trebuie sa inteleaga ca traiesc in lumea reala si exista consecinte.

VASILE  •  4 septembrie 2014, 13:17

EXCELENT COMENTARIU .

faceroll  •  4 septembrie 2014, 13:22

Cand iti plateste taticu’ studiile, nu mai e chiar asa o problema. Domnule Tolontan, daca ati vedea cate prostii au facut astia in sistemul financiar, ati lasa-o mai moale cu elogiile. Sunt niste parveniti care nu stiu decat sa dea ordine. Exact cum spunea Solomon, „un nebun arunca o piatra in balta, si zece intelepti se chinuie sa o scoata”. Dumneavoastra nu stiti sau nu va intereseaza. Ar fi interesant de stiut de unde a avut taticu 65000 de dolari / an de platit numai studiile?

mirel  •  4 septembrie 2014, 13:25

FOARTE INTERESANTE ARTICOLE, DAR VA FI FOARTE GREU SA ACOPERITI TOATE PORCARIILE FACUTE DE PONTA CA PRIM-MINISTRU: OLTCHIM, MECHEL, CFR MARFA, ROSIA MONTANA, GAZELE DE SIST, TAXE SI IMPOZITE MARITE, ACCIZE LA COMBUSTIBIL MARITE, CAZUL DUICU, ORDONANTA PENTRU MIGRATIA PRIMARILOR…

Tolontan: ”Ni s-au ascultat telefoanele. Eram tratați drept spioni. Politicienii vor jurnaliști milogi. Udrea nu-și rezolvă astfel cazurile de la DNA. Gala Bute va continua” | România curată  •  4 septembrie 2014, 13:29

[…] Tolontan răspunde astăzi, pe tolo.ro, ”dezvăluirilor” din ultimele zile legate de veniturile pe care le-ar fi obținut la Gazeta […]

Florin Iaru  •  4 septembrie 2014, 13:30

E o mare ciudățenie, Tolo, că tocmai apărătorii statului minimal, lăudătorii muncii și inițiativei se bășică, atunci cînd vine vorba de bani. Să-ți spun un secret: EU a obținut un contract cu statul de 3 miliarde vechi, 300.000 noi, fără să facă nimic. Sumă fabuloasă atunci, cu care puteai cumpăra 9-10 apartamente.
Dacă făcea, adică dacă și-ar fi cîștigat procesele, da, era OK (deși suma era fabuloasă pentru o stagiară fără nici un proces în spinare). Da’ n-a fost.
Nu privește pe nimeni cît cîștigi, dacă aduci profit real. Această ipocrizie a îmbuibaților care n-au muncit niciodată cinstit, ci au intermediat, manevrat, mișculat și care cred că banul e un aranjament trebuie pocnită peste bot.

mihaela ciobanu  •  4 septembrie 2014, 13:31

Sunt de accord cu tine in proportie de 90%, mi se pare o mare magarie ce face negrea, si este normal ca un om sa fie mindru atunci cind conduce cu succes (si profit) o companie.
Cei 10% care mi se par in neregula:
– Politicienii se apara intotdeauna de justitie spunind ca este un dosar politic. Tu te aperi de Negrea spunind “Gala Bute rules”. Nu era nimic de aparat in ceea ce te priveste, ai cistigat niste bani cinstit, chiar daca sunt mult peste media din Romania; deci de ce trebuia sa faci aceste legaturi? Mi se pare o maxima aroganta sa crezi ca dosarul Gala Bute ar mai depinde acum de tine, si ca tu ai reprezenta o mare miza. Dosarul depinde exclusive de DNA iar Udrea ar putea eventual sa se razbune, dar nu sa incerce sa opreasca dosarul amenintindu-te pe tine.
– Nu sunt de accord cu declaratiile tale de la paginamedia. Cum adica nu ar fi trebuit sa restitui acele sume? Codul fiscal este acelasi pt toti, ai avut un contabil foarte prost care timp de 5 ani de zile nu ti-a atras atentia ca ai incalcat legea. Esti de accord cu nesimtirea celor care cer derogare de la lege pt ca sunt artisti? (l-am vazut la momentul respective pe Bitman facundu-se de ris ca el nu poate sa fie obligat sa stie codul fiscal, de parca trebuia sa il stie el si nu contabilul lui)
– De asemenea, cui ii vinzi tu ca “Sumele achitate la stat au fost enorme. Banii ramasi in mana mai putini..” TVA-ul este de 24%, deci nu avea cum sa fie mai mult decit ce ti-a ramas in mina.
– M-a deranjat, si nu m-am asteptat ca tu sa pierzi putin contactul cu realitatea si sa consideri o mare bravura ca ai facut ceea ce fac mii de manageri din aceasta tara, isi platesc taxele la zi si in proportie de 80% (pe contract de munca) si nu pe venituri de autor.

bamse1901  •  4 septembrie 2014, 13:32

tine-o tot asa Cataline. noi, romanii te sustinem

mirel ceaus  •  4 septembrie 2014, 13:34

respect CATALIN TOLONTAN

Gelu  •  4 septembrie 2014, 13:45

Cataline, iti dai prea multa importanta. Visezi ca joci in filme americane cu spioni, ziarici si reporterizde de investigatii intransigenti si tenace. Denzel, Julia, gata, „motor”! Iti sugerez si alt titlu:”Copii Varanului’. Sau Banii motanului Felix”. Hai, PA!

saineanu  •  4 septembrie 2014, 13:48

totusi, nu poti sa raspunzi la orice acuzatie cu „ba pe-a ma-tii, Gala Bute”!

eu revin la problema moralitatii, pe care o vad rezumata aici:

„Am fost platiti excelent, nici vorba de sumele gresit calculate, dar oricum excelent, pentru ca am prestat o munca excelenta. Nu patronul a scos banii din buzunar, rezultatele companiei sint remarcabile. Voiculescu a inteles ca daca nu lasi pe nimeni sa cistige bine, nimeni nu va mai incerca sa faca asta. Si acesta e meritul lui indiscutabil”

La asta te refereai cind, la citeva zile dupa arestare, inchinai un imn marelui caracter?

fanulumocanu  •  4 septembrie 2014, 13:51

E haios cum oameni ce se lauda de dreapta au pus dejtu sub barbie cand au vazut sumele si au stabilit: „interesant!”

REPLICA lui Tolontan la publicarea câștigurilor sale. O ACUZĂ pe Udrea! | Reporter Virtual | Portal  •  4 septembrie 2014, 13:51

[…] cele mai importante pasaje din textul lui […]

misu  •  4 septembrie 2014, 13:52

ma plictisesc investigatiile gsp ului..facand parte din trustu Intact ,mi e greu sa cred ca puteti fi obiectivi..vedeti-va de sport ,mai bine…

robert  •  4 septembrie 2014, 14:03

ma bucur ca esti bine platit. e normal sa fi bine platit la cat de mult muncesti si la cate mizerii scoti la fata. Te rog sa continui. milionul de cititori gsp te sustine. si nu uita de patinoarul Flamaropol.

dac.impielitzat  •  4 septembrie 2014, 14:11

„Mai multe nu putem dezvălui acum.”
pai?… de ce?…

nicu  •  4 septembrie 2014, 14:18

Nu stiu ce sa cred cu adevarat, sunteti naiv sau o faceti pe naivul, nu stiu ce sa cred cand timp de 10 ani de zile ati asistat pasiv la creearea acestui sistem mafiot si de crima organizata [[ pe care il invocati acum ]] pus la cale de catre basescu traian,ba uneori mai aveati si un zambet in comisul drept al guri dvs. nu stiu ce sa cred , cand va-ti facut ca nu vedeti oameni aruncati in puscarie pentru vini imaginare ale acestui sistem pe care il contestati acum, nu stiu cum nu ati vazut cum par exemplu familia Popoviciu a fost aruncata in puscarie ani grei pentru simplu fapt ca a spus adevarul si nu a dorit sa minta in cazul Adrian Nastase, nu stiu cum nu vedeti abuzurile incredibile din dosarul ICA. in care 12 oameni nevinovati zac prin puscarie pentru simplu fapt ca au spus adevarul in cazul Voiculescu.Lamentarile dvs. in opinia mea cu scuzele de rigoare dunt tardive, rau sa facut acestui popor si se pare ca ne vom reveni extrem de greu. Veti avea probabil parte de dreptate atunci cand individul ce va numit ..lichea.. nu va mai ocupa functia de prezident ,poate atunci vom vedea si noi dimensiunile dezastrului pe care vad ca-l incercati si dvs. sa-l demascati pana atunci va doesc tot binele din lume..!!!

razvan  •  4 septembrie 2014, 14:19

MIscari de acest gen dovedesc doar disperarea actorilor din aceste achete. Ei incalca inca o data legea pentru a acuza de „castig prin munca” persoanele care au dovedit ca ei castiga prin frauda. Cum era povestea cu statul de drept?

marcel zadda  •  4 septembrie 2014, 14:20

respectul meu, catalin!
din nou, pentru a nu stiu cita oara: chapeau bas!

si multumiri, desigur.

acelas  •  4 septembrie 2014, 14:27

Cataline, nu te supara, nu crezi ca ti-o meriti??

pai daca tu it incepi articolul cu „La ordin politic, niște oameni dintr-o structură de forță a statului român au fost siliți să caute ceea ce se spera să fie date compromițătoare” si nici macar acum, in ceasul al 12-lea, cand ti-au facut viata un iad tu NU ii numesti cine sunt. De ce faci una ca asta ? Cat de multe sunt de spus aici…

am vrut sa-ti scriu multe pagini, aratandu-ti cum tu singur te contrazici, atunci cand ai scris celebrul articol pe care-l incepeai ultradefensiv, fara cumva sa „deranjezi”, cu „domnule presedinte basescu .. ” O sa ma rezum numai la cateva fraze aici.

Cataline, chiar nu te inteleg deloc, pana chiar si ultrafanii lui basescu cred ca nu mai reusesc sa o faca. Cum poti sa fi atat de lipsit de corectitudine si onestitate, de verticalitate, cand cei care ti-au cotrobait in viata ta personala, in mod clar oamenii pusi de basescu si udrea (nu incerca sa-l scoti iara pe basescu din aceasta schema pentru a nu stiu cata oara, asa cum ai facut mereu – mai ales in articulul cu „domnule presedinte, de ce ma considerati o lichea” iar el stergea pe jos cu tine, pt a nu cadea in penibil;

amandoi au uneltit la asta ! unul ceva mai mult cu dorinta, altul mai mult cu executia. Niste adevarati Bonnie si Clyde pe meleagurile noastre, de-a lungul si de-a latul Romaniei, nestingheriti, fara ca nimeni cu adevarat, mai ales din presa, sa indrazneasca sa le mai zica ceva. Din cauza TERORII instaurate, a amenintarilor insiduoase si perfide si cu efecte aproape instantanee, jurnalisti printre care se prea pare ca te numeri si tu).

Deci, cum poti sa fi atat de lipsit de corectitudine si onestitate, de verticalitate, cand cei care ti-au cotrobait in viata ta personala, in mod clar oamenii pusi de basescu si udrea, serviciile speciale, procurori si alti oameni ai sinstrei dna (sinistra pt ca iata, ca si aici – dupa cum se confirma-, actioneaza aproape exclusiv la comanda politica) sa ii mai menajezi in continuare, evident la basescu ma refer, si nu la udrea. Ce ti-a facut omul asta? te-a terorizat? Sau te-a imbolnavit cu vreo licoare? De ce il ti in palme atata? El care ti-a facut viata cu iad cotrobaind prin trecutul tau, cautat tot felul de „porcarii” pe care le-ai fi facut …

si sunt absolut convins ca astea nu sunt singurele amenintari la adresa ta, ci mai sunt si altele asa cum abia firav le-ai sugerat. Au fost amenintari directe cu basescu in discutie, mai mult sau mai putin voalate, sau altele indirecte, prin interpusi.

tu mai ai acum curajul si moralitatea, dupa cele ce ti s-au intamplat chiar tie personal sa mai spui ca basescu actioneaza obiectiv, cinstit, ca procurorii dna isi face impartial treaba, ca nu sunt manevrati upolitic sau ca basescu nu si-a instaurat un sistem opresiv impreuna c serviciile speciale si cu dna, marsavii platite din bani publici, ai tai si ai mei, mizerabilii aceia actionand ca niste adevarati detectivi particulari pt a-si rezolava el mendrele si hachitele personale. Vomitos. Alde nastase e chiar mic copil!

Cataline, actionand f temator, nehotarat, lipsit de cinste si verticalitate in raport cu basescu si mijloacele sale marsave de represiune si sustinand in acelasi timp ca dna, serviciile si alte parghii de manerva personala isi fac treaba in mod „cinstit” si „neinfluentat” de catre acesta, ai pierdut credibilitatea si a unora si a altora, asa e cand esti nehotarat, temator si lipsit de obiectivitate. Ajung sa te conteste toti, sa fi necredibil pt multi.

toata treaba e sa fii corect cu tine insuti, iar daca erai la vremea potrivita, si ai fi fost, nu virulent, ci doar exact si obiectiv cu basescu, si nu sa-l menajezi si sustii atata in palme pt un pustiu de „dreptate” pe care l-a facut – toate dosarele izvornad de fapt numai din comandamente si razbunari politice, astazi el cu siguranta nu ar mai fi avut atata curaj dement si atata nonsalanta perversa. Dar cate or sa mai iasa la suprafata …

si Cataline, pt ce a facut atatea lucruri bune o televiziune, pe langa optiunea poilitca evidenta, nu ma asteptam sa declari nici mai mult nici mai putin ca „bate campii”. Si nu pt ca ai fi un coleg de breasla cu ei, chiar nu, ci de dragul onestitatii, adevarului si apararii libertatii de exprimare, pe care tu nu le-ai sustinut in privinta lor. De ce? Tot de dragul fricii? Sau al simpatiei poate pe care i-o porti. Sau poate de dragul de a nu se vedea ca te contrazici flagrant atuci cand aperi basescu, servicii si dna spunand ca sunt obiective, iar pe tine personal te-au linsat. Acum nu ii mai poti contrazice, acum nu te mai poti contrazice. Si chiar nu stiu de ce tot dai apa la moara celor care te catalogheaza „basist”. Deci?

dar de dragul apararii libertatii de exprimare iata ce a dezvaluit acea televiziune luptandu-se cu sistemul basescu

– afecerile ALRO
– pumnul dat in gura unui copil
– linsajul oamenilor care au participat la un referendum, proba si dovada elementara a oricarei formei de guvermant democratice, referendum aprobat pana si de ccr !
– afacerea nana (tot made in bonnie si clyde)
– furtul electoral din diaspora (si nu numai) la alegerile desfasurate in 2004 si 2009 (si nu numai, de ex. la niste alegereri euro-parlamentare unde EBA a obtinut fix 3%)
– cedarea unui numar impresionant de imobile din centrul istoric cu doar o saptamana inainte de a-si termina mandatul de primar, unui afacerist din israel, inainte de a se duce preseinte in 2004
– cazul marsaviei dezlantuite impotriva lui Traian Berbeceanu
– dosarul cu bani negrii pt alegeri si alte excrocherii (cu care sa fie platiti trepadusii lui basescu pt diverse gainarii ce le-au facut si aveau sa le faca adversarilor lor, ca din bani publici nu merge ca se vede si sigur intri la puscarie) obtinuti sin afacerea Bercea Modial

si cate si mai cate… Sunt o groaza. Si tot cu groaza ma gandesc ce s-ar intampla cu aceasta tara si cu toate aceste subiecte halucinante (sunt doar varful icebergului) daca aceasta televiziune nu ar mai fi. Iar tu spui cu nonsalanta ca „bate campii”, in schimb nici un cuvintel de aparare, macar din perspectiva libertatii presei, probabil pt a nu fi stigmatizat si tu la randu-ti, prin asociere, de catre cei ce se ocupa f bine, la fel ca in perioada comunista, de infierari, stigmatizari si etichete menite sa dainuiasca vesnic gen „in neregula”, „nu e corect politic”, „comunisti” sau petarde si clisee dintre cele mai penibile si patetice precum „impotriva statului de drept”, „a institutiilor statului” etc, limba de lemn, lipsa de gust elementar estetic, penibil, patetic, comunistoid, trambitar, fanfaronar, tovarasesc. Infierari de tip bolsevic.

ce ai de spus Cataline ?

Tudor  •  4 septembrie 2014, 14:31

De la început țin să precizez că apreciez toate investigațiile legate de Ritzi, Udrea și orice alt rechin politic. Țineți-o tot așa.

Dar, deși nu e treaba nimănui cât câștigă cineva în privat, nu pot să nu-mi pun următoarea întrebare: ce profituri gigantice poate avea o companie de presă scrisă în România, de-și permite să plătească asemenea salarii? Am tot văzut în acești ani trusturi de presă intrate în faliment. S-au închis ziare. Dar aici vorbim despre salarii de nivelul celor din companii financiare multinaționale. Cu tot respectul, dar aici miroase a spălare de bani din partea patronatului.

ana  •  4 septembrie 2014, 14:38

Tot ce pot spune de ani de zile este ca, imi este rusine ca sunt din Romania.

Alexandru  •  4 septembrie 2014, 14:42

RESPECT CATALIN TOLONTAN . Cu cat se apropie alegeririle cu atat atacurile la adresa celor ca tine vor fi mai puternice. Udrea e constienta ca daca nu ia ceva la alegerilea astea o paste mititica .

Cătălin Tolontan  •  4 septembrie 2014, 14:44

1, catalin: nu judec pe nimeni,am si scris in tex ca e treaba lui de unde a obtinut informatiile

starter  •  4 septembrie 2014, 14:46

Problema e ca sunt doua tabere de mafioti si un singur ciolan, pe care feicare vrea sa-l tina singur in mana. Aici tu esti la mijloc. Oriunde te uiti colcaie de coruptie si ilegalitati. Ei stiu ca tu ai capacitatea sa scoti mizeria de sub presul lor si incearca sa te „orienteze” spre tabara adversa. E ca in razboiul dintre Rusia si Ucraina …”frati, frati, dar painea e pe bani”.
Oricum ei fura pe rupte si daca intra in puscarie o duc mai bine ca noi acasa , cu produse bio si conditii de privilegiati , iar apoi ies mai mandrii si inganfati decat au intrat , vezi cazul Nastase. Vedeti vreo indreptare in cazul lui?

Cătălin Tolontan  •  4 septembrie 2014, 14:47

30,tudor: ai aici rezultatele financiare ale companiei care editeaza gazeta sporturilor
http://www.gsp.ro/index.php?section=convergent&screen=other&p=3

maigret  •  4 septembrie 2014, 14:50

Cu toata stima,Domnule Tolontan!Suntem alaturi de Dumneavoastra.De un Presedinte cu mentalitatea Dvs.are nevoie Tara asta!Sau macar de mai multi…jurnalisti de calibrul Dvs.

George  •  4 septembrie 2014, 14:55

Esti un penibil sinistru Tolontane! Ai acceptat cu buna stiinta sa „lucrezi” pentru un infractor turnator, Varanul, ani la rand, fara sa ai absolut nici o problema de constiinta si de moralitate. Daca erai un om onest plecai in secunda doi. Acum ce faci… Ataci ad hominem. Fara argumente, fara explicatii, fara dovezi. Nu tine Tolontane. Esti un personaj dubios si compromise. Definitiv. Nu esti cu nimic mai bun daca ar fi sa te compar cu un politician corupt. Sa-ti fie rusine ipocritule! Cat despre comenzile politice de care to amintesti ori de cate ori esti prins cu pantalonii in vine, am constatat ca te pricepi foarte bine sa executi comenzi politice. Ale altora.

P.S. Daca Udrea este implicate in vreo potlogarie, sa plateasca. N-am absolut nimic impotriva. Dar nu asta e subiectul, ci tu! Te faci ca nu pricepi?

sly  •  4 septembrie 2014, 15:00

Un atac josnic si imoral din partea d-lui Negrea atit timp cit ceea ce se cistiga nu are legatura cu statul roman si cu impozitele/taxele datorate acestuia.
S-a cautat in musuroi si incep sa iasa la iveala ce e acolo.

George  •  4 septembrie 2014, 15:02

Si inca ceva Tolontane… Tot ce scrii e praf in ochi. Manipulare. Diversiune. Exact asa cum te-a invatat taticutul tau, Dan Voiculescu. Ai si matale o obsesie… „gala Bute”. Altele mai noi, cu Ponta, nu ai? Poate ne spui cate ceva si despre mismasurile pe care trustul Securistului le-a facut in ultimii 24 de ani. Inclusiv cu buna ta stiinta. Banii Crescent, ce ne poti spune despre acesti bani mkurdari, de care te-ai folosit atat dumneata, cat si toate slugile Varanului? Repet, nu esti cu nimic mai breaz si cu nimic mai onorabil decat un politician corupt si mincinos.

SAndu  •  4 septembrie 2014, 15:09

Tolontane zici ca ai comentat toata viata opere de arta si nu sport: tu nu vezi ca te provoaca, te instiga…iti deturneaza atentia…te sicaneaza ! Te trage de tricou, te scuipa, iti pun piedica si te calca pe glezne !

Cin’ se scuza se acuza, asa ca lasa gargara asta…ca ai muncit din greu pe banii tai, nu pe nasturi.

Noi nu vrem explicatiile astea fiindca stim foarte bine cine esti si cine ai ramas;
NOI vrem mai departe GALA BUTE 🙂

conspiratoruldeserviciu  •  4 septembrie 2014, 15:11

Am o mica nelamurire ! Am citit si eu articolul cu pricina ! Sincer , chiar daca nu-mi place Tolontan cand scrie si altceva in afara de fotbal ( faimoasele anchete – poate corecte – dar care , parere mea , sunt ,, cu dedicatie ” ) l-am considerat la ,, si altele ” sau mai bine zis stiri de can-can ( adica o prostie ) ! Ceea ce nu inteleg eu : de ce e nevoie de o dezmintire ( sau ma rog explicatie ) ? Ti-e rusine de munca ta ? Ti-e rusine de cat castigi de trebuie sa dai dezmintiri sau explicatii ? Eu daca as fi fost in pozitia ta chiar nu m-as fi ostenit sa dau explicatii !

Cătălin Tolontan  •  4 septembrie 2014, 15:13

29, acelas: am citit cu atentie. Sint pasaje unde ai dreptate 100%. Inclusiv in miezul chestiunii. Am fost ”nice” cu Basescu pentru ca am apreciat mai degraba ce s-a facut decit deficitul de democratie generat. Am prieteni in strainatate, oameni scoliti la universitati de calibru, care mi-au spus din 2007 ca se merge intr-o directie gresita. Si nu i-am crezut.

In privinta A3, nu cred ca ai dreptate. Tocmai asta am spus: ca din cauza partizanatului (mie mi se pare ingrozitr, asta e), nu se vad lucrurile bune facute de A3 si subiectele excluive si dezvaluirile reale.

Cătălin Tolontan  •  4 septembrie 2014, 15:20

16,mihaela ciobanu: sint lucruri interesante in ceea ce spui si se pot dezbate. Insa te rog reciteste tot ce-am scris in ultima vreme despre Gala Bute.

Tocmai asta am scis, exact ce spui si tu: noi nu mai sintem importanti, cazul e la DNA, acolo si, mai apoi, in tribunal, se va decide.

Ervin laszlo brasov  •  4 septembrie 2014, 15:30

Elena acelasi nume cu sinistra si aceleasi apucaturi, doar ca o nesimtire si un tupeu
Incredibil, care au furat vietile atator parinti, copii, bunici, frati, surori…
Vin mame acasa dupa 7-8 luni de munca prin alte tari si stau cate 2 zile in brate cu copii lor si nu se mai dezlipesc unii de altii si plang incontinuu, si vine cate un animal
La tv si baga cate un monolog imbecil de cat bine ne face, ne-a facut, si ne va mai face,
si oamenii sunt saraci lipiti pamantului….Sinistri fara suflete, fara onoare, fara nimic,
doar o sete nemarginita de putere si bani, si o tara dusa de rapa de o mana de neoameni, restul sunt doar discutii si pareri mai mult sau mai putin subiective care din pacate nu ajuta la nimic sau foarte putin, si inca sunt foarte putini cei care doresc si pot sa faca bine Romaniei

mihnea  •  4 septembrie 2014, 15:30

Draga Tolo,
Prin explicatiile date nu faci decat sa intri in derizoriu.
Vad ca nu negi ca sumele aparute ion presa ar fi false, ci doar ca sunt brute si cu TVA. Unde e inadvertenta atunci ?!?
Si daca le-am calcula net, tot mari ar parea. Apropo’, de ce nu ne-ai spus tu netul? Ca n-are de ce sa-ti fie jena daca l-ai dobandit cinstit. Si eu chiar cred lucrul asta, doar ca poate fi interpretat si ca o mita sa ti se inchida gura, nu crezi?!
.

Octavian Stăncioiu  •  4 septembrie 2014, 16:01

În România s-au scăpat mult, și demult, hățurile… A devenit un stat-marionetă, polițienesc și antiromânesc.

Domnule Tolontan, vă felicit. Nu pentru anchete – nu cred că acesta e rolul presei de sport, ci al celei de investigație -, ci pentru felul atât de echilibrat, aristocratic chiar, cu care ați reușit să tratați această jalnică scurgere de informații.

als  •  4 septembrie 2014, 16:16

Dle Tolontan,

Multe vorbe mi-au venit pe limba cand am citit raspunsul dvs., pe multe le-au remarcat insa ante-comentatorii mei.

Totusi, oricat de partizan al unei economii capitaliste as fi, nu pot sa nu remarc ca veniturile tale din ultimii 8 ani depasesc cu mult profiturile companiei in aceeasi perioada. Nu stiu ce proprietar(i) de afacere din lumea asta e dispus sa cedeze peste jumatate din profit catre managerul lui, mai ales cand vorbim de milioane. Nu mai zic ca dnl. Voiculescu nu-i celebru ca mana larga si nici salariile din compania respectiva nu-s renumite-n piata media. Basca, relatia voastra a fost aparent conflictuala tot timpul.

Asa ca, negasind nicio logica in asta si aberand intr-o teorie a conspiratiei la o cafea, ma intreb cu ce l-ai avut la mana pe domnul motan de te-a premiat in halul asta?!?

ps: si da, noi astia care am primit bani pe D.A., poate n-ar trebui sa facem caz de platit impozite, ca daca luai banii astia pe C.M. era o alta poveste

Vali  •  4 septembrie 2014, 16:39

Bravo Catalin !

OvidiuB  •  4 septembrie 2014, 16:50

@Kovesi #8

De fapt, iti dai seama, Tolontan nu doar ca a fost platit de securistul Voiculescu, dar in acelasi timp, facand profit cu gazeta lui, i-a mai si bagat bani in buzunar nenorocitului!

Iti dai tu seama? A si luat bani de la un securist, i-a si dat! E diabolic…

P.S. Tine-o tot asa, Tolo!

Marian  •  4 septembrie 2014, 16:58

Cu sau fara Elena Udrea, sa primesti 2,5 milioane de euro in cinci ani fie si ca redactor sef este urias. Suma asta nu o are nici un omolog dintr-o insitutie de presa de afara. Au fost bani dati politic, colegi tai aveau si ei 1000 de euro pe luna cel mai bunuti.

Ai ramas din 2,5 cu peste 1 milion net in 5 ani, asta inseamna 200.000 net pe an, bani pe care nu ii castiga nici un om care are o afacere, dar nu angajat ca tine?

Comentează