Tabloul cu fazani al lui Burleanu

Întîi și-au arătat colții, acum au mușcat.

joi, 24 iulie 2014, 10:00

Întîi și-au arătat colții, acum au mușcat.

Cînd Răzvan Burleanu nu și-a onorat promisiunea de a reduce la două numărul mandatelor președintelui FRF, bărbatul de 29 de ani a făcut dovada unei pofte de putere îngrijorătoare. Din voința lui, Adunarea Generală a votat trei mandate și așa a rămas.

Semne existau.
Cînd îmbraci atît de repede treningul echipei naționale ca să sprijini un gard, privind în gol la antrenament.
Cînd o iei la fugă ca Phileas Fogg neratînd nici o ocazie de seminar sau congres FIFA, UEFA și Salvați Balenele Fotbalului.
Cînd începi să declari ce e frumos și ce nu într-un sport pe care nu-l cunoști cu adevărat pentru că n-ai trăit în el.
Cînd faci toate acestea ca președinte abia ales e semnul că ți-ai găsit jucăriile. Apoi le strîngi la piept și nu vrei să le mai dai nimănui 15 ani în loc de 10. Ce urmează?

Inevitabil, prețul. Îi satisfaci pe cei care nu doar că te-au ales inițial, ci au și închis ochii la schimbarea tabloului promis. Burleanu face precum pictorul renascentist căruia Biserica îi comandase Cina de Taină. Artistul a pus fazani pe masă și mai mult vin în pahare decît trebuia. Cînd comanditarii s-au încruntat, „Păi așa ne-am înțeles?”, el a zis că nu a pictat un tablou religios, ci o masă oarecare, o petrecere de veche și veselă familie venețiană.

Ca să-i facă pe preoții cluburilor să tacă, Burleanu le-a oferit ceea ce nici Sandu și nici Dragomir n-au îndrăznit. Printr-o decizie a Comitetului Executiv, neaprobată de Adunarea Generală că nu e nevoie, scuze de complicații, dar întotdeauna abuzurile s-au simțit rău în prezența faptelor exacte, cluburile au primit permisiunea de a insera în contracte dreptul de a rezilia unilateral înțelegerile cu jucătorii.

Disproporția e evidentă. Dacă nu mai au bani, cluburile pot scăpa oricînd de jucători. În schimb, dacă își găsesc un aranjament mai bun, jucătorii nu-l pot fructifica decît plătind o despăgubire cluburilor. Unii sînt dezlegați de obligații, ceilalți nu!

E genul de asimetrie nedemocratică pe care instanțele, sportive și civile, o vor desființa, însă pînă atunci mai trece timp, cine știe?, o fi nevoie de alte alegeri în urma încurcăturilor legale, mai bine să-i ții aproape pe șefii de cluburi. „Treaba asta nu rezistă nici cinci minute, dar o facem!”, le-ar fi spus secretarul Ligii, fost jurist al FRF. Păi dacă ține exact alea cinci minute în care Burleanu va fi reales, e suficient.

Răzvan Burleanu merge pe un drum periculos. Nu se pune problema că va sta el 15 ani la FRF, e o naivitate să spere așa ceva, ci că riscă mult mai mult decît o nealegere. Pe vremea cînd era tînăr președinte de Federație, Sandu îl avea lîngă el pe Mircea Angelescu. Nu doar că acesta îl domina pe Nașul, dar îl și obliga să nu treacă o linie roșie. Și acum mi-l amintesc pe Angelescu strigînd șefilor de club de la pupitrul Adunării Generale: „Lăsați prostiile, trebuie să ne plătim impozitele la buget!”. Sala murmura, însă nimeni n-avea curajul să-l contrazică pe Angelescu.

Au trecut 20 de ani și nu mai vor să-și plătească nici jucătorii, în visul lor de mărire transformîndu-i pe aceștia în fazani.

Comentarii (59)Adaugă comentariu

dragan  •  24 iulie 2014, 17:42

Aveti dreptate. A plecat DRACUL si a venit, FRASU’. Cu o intrega sleahta de nemancati (avizi de bani, putere si razbunari). Fosti „cooperatisti” si actuali fripturisti. Nu exista nici o actiune sau idee ( dapai un plan/strategie) care sa arate ca se doreste progresul acestui sport, despartirea de relelele vechiului sistem. S-au inlaturat oamenii „vechiului” ca sa vina oamenii „noului”. NU a existat o analiza a ce a fost si nici o selectie adevarata pentru ce vine. Totul arata a lupta pentru acapararea totale a PUTERII si a avantajelor ei. Ce STRATEGIE ?! Nici macar promisiuni nu sunt.
Nu eram fericit nici daca ar fi venit GICA P. As fi avut o speranta daca ar fi fost alt GICA. HAGI.

rezidenta din buzau  •  24 iulie 2014, 18:39

Tolo,

Te-a pus nasu sa-l ataci pe Burleanu ?

Sa-ti aduc aminte ca nasu a stat o vesnicie si ar mai fi putut sta la conducerea FRF, dar…
dar si-a asigurat, cica legal si democratic, o renta mai mult decat indestulatoare, NESIMTITA, mârlaneasca
Sa-ti aduc aminte ca nasul si gasca lui au primit bani, multi bani la toate necalificarile nationalei ?
Sa-aduc aminte ca nasu a pus umarul DECISIV la moartea craiovei si timisoarei, fotbalistic vorbind…
sa+ti aduc aminte ca… nici nu mai merita sa le reamintesc, le stii la fel de bine ca si mine.
…dar, nu te-am auzit sa iei pozitie impotriva abuzurile, mai mult decat vizibile, ale groparului fotbalului romanesc, alias m.s.

asta nu inseamna ca ceea ce a facut burleanu, sau mai bine zis ce n-a facut, este ceva de bine.
dar pe langa „mauzoleul de abuzuri comise de nasu si clica sa” burleanul este un mic copil, iar dumneata „mare justitiar, fara portofoliu, al presei noastre te-ai apucat sa-l biciuiesti.

Lasa-l domnule sa i se usuce cerneala pe acte, lasa-l sa rateze alte calificari si abia atunci pune biciul pe el.

Dar nu, acest articol este scris la comanda lui M.Sandu, cel care s-a vazut deposedat, la initiativa lui Burleanu, de toate facilitatile pe care o ADUNARE GENERALA COMANDATA le-a aprobat.

RUSINE JUSTITIARULE MINCINOS

Vlad  •  24 iulie 2014, 22:17

Tolo- Sandu si Dragomir au preluat un fotbal care a trait 10 ani de pe urma Luceafarului si l-au dus in lumea a treia. Am ajuns fazanii fazanilor… nu e corect ca la nici un an de mandat sa-i dam in cap lui Burleanu.

Zi-mi pe unul mai bun si mai ales, pe unul din afara sistemului. Ca sa vina Hagi e ca si cum ar veni inapoi Nashu…

Io  •  24 iulie 2014, 23:23

@8 Catalin

Intr-adevar Cataline, ziarul e mai varstnic ca tine. Si nu ai doar o data dreptate, ci de doua ori: „candva” scriau in Gazeta niste personalitati, care stiau care e intriga in fenomenul sport. Azi … mai sunt asemenea personalitati printre voi? Nu-i enumera ca ii supraevaluezi. Azi aveti doar angajati cu „surse prietene gazetei” sau din „anturajul jucatorului” si chiar anonimi. Ei mai au doar termeni de comparatie precum „soc”, „senzational”, „uluitor” si maine poimanine, cand invata putina matematica, vor trece si la cresteri logaritmice si exponentiale. E deplorabil sa ajungem, ca cititori de buna credinta, sa pescuim articolele care dorim sa le citim! Jalnic! Sa vad eu ca tu promiti ca maine dai afara toti incapabilii ce scriu la gazeta (80%) si lasi aia 20% (putini, dar buni) sa ne scrie articole adevarate, placute si realistice. Un pic de curatenie in ograda proprie nu strica. Succes si apoi pe Burleanu et company. Pana atunci, tot ce scrieti e tratat de tot cititorul ca o stire sa provoace raiting, asa cum ati promovat ani la randul jurnalistica de tip nou.

PS: cred ca am fost tolerant folosind acele procente.

Mangoles  •  25 iulie 2014, 0:55

Eu l-am vazut vreo 5 min la Realitatea, cand era in campanie. Mi-a fost suficient. Tocmai vrajeala lui. Acest ” baiat care are vorbele la el ” nu mi-a placut.

Bogdan  •  25 iulie 2014, 3:03

sunteti niste dobitoci (cei care ne dau cu praf in ochi), si imi cer scuze ca o spun. Nu depinde de el ci de forul european care a ales 3 mandate sa fie maxim, intelegeti foarte bine dar va faceti ca nu intelegeti, apoi ce legatura are ca sunt 2 sau 3 de unde stiti ca omul nu o sa-si faca traba bine? Daca nu stiati pagina Federatiei sub conducerea lui MS. se actualiza o data la 6 saptamani, rezultatele din campionat apareau dupa ce treceau 6 etape si intefata parca o facuse un elev din clasa 11 la mate-info. Sigur are toate sansele sa se schimbe in ceva hidos ca si predecesorul dar daca va reusi sa faca din nationala Romaniei o forta european in primele 8 din Europa. Cand vii cu un asemene articol Tolontane inseamna ca ori ai ros ceva oase de la Mircea ori cauti sa-ti afirmi subordonarea neconditionata fata de acesta.

ricco  •  25 iulie 2014, 3:25

La nici doua saptamini dupa ce a fost ales, DETRACTORII SI CAZATURILE UMANE il acuzau pe Burleanu ca I-AR „PUPA” MINA LUI ‘NASULUI’… Acum, la patru sau cici luni de la alegeri, cind e pe cale SA-L DESFIINTEZE pe acelasi ‘nash’, DETRACTORII SI CAZATURILE UMANE au gasit alte motive pentru a-l ataca pe Burleanu… Vezi Doamne, s-ar putea sa stea la FRF nu doua mandate ci TREI!!!… Iar DETRACTORII SI CAZATURILE UMANE au si sarit precum o adunatura de HIENE, pentru a-l face ‘bucati’ pe Burleanu, pentru ca nu si-ar fi tinut o promisiune care, la urma urmei, NU A FOST O PROMISIUNE ci doar O SUGESTIE ‘LA CALD’ LA CITEVA ORE DUPA ALEGERI… asta vis-a-vis de ‘nashu’ care era la FRF de 25 de ani…
In sfirsit, DETRACTORILOR SI CAZATURILOR UMANE, le spun doar sa se relaxeze pentru ca oricum, NU-L VOR PUTEA ADUCE PE GICA POPESCU…

Tabloul cu fazani al lui Burleanu | România curată  •  25 iulie 2014, 9:08

[…] Continuarea pe Tolo.ro. […]

Nausea  •  25 iulie 2014, 9:41

Domnule Tolontan, n-ati zis nic mare lucru in acest articolo, ca a zis ca sta 2 mandate si vrea 3, sau ca s-a dus la toate intalnirile posibile, mare branza!
De la un jurnalist asteptam o analiza mai ampla, cu dedesubturi politice, cum de fapt si este numirea lui burleanu.
Si puteati enumera kestii mai grave, gen skimbarea regulamentului retroactiv.

Comentează