Acest „un metru” care a făcut-o pe Simona o mare jucătoare

luni, 9 iunie 2014, 10:00

Gazeta vă propune azi o altfel de caracterizare a Simonei Halep. Un dialog între Luminița Paul, un cronicar specializat în tenis, corespondent al Gazetei la Roland Garros și comentator pentru Eurosport, și Cătălin Tolontan, un jurnalist care vede mai degrabă tenisul cu ochiul curios al publicului larg.

Nu e un interviu, ci, mai degrabă, o prezentare neconvențională, cu informații și inside-uri, a fenomenului Simona Halep.

E un dialog București – Paris despre o fată care a ajuns să stîrnească mîndria unei națiuni fiind, în fond, ca oricare dintre noi, atît de puțin cunoscută cu adevărat!

Poate că aceste pagini mai puțin obișnuite o să v-o facă mai familiară pe Simona Halep.

Fata care nu se uită la tenis!

CT:

Luminița, de regulă discuțiile acestea se numesc ”Filozoful și călugărul” sau cam așa ceva. În cazul acesta, tu ocupi ambele posturi. Ești și cunoscător al tenisului, și călugărul zen care urmărește dedicat și atent, de decenii, acest sport.

Brusc, te trezești cu năvala noastră, a celor neinițiați și gălăgioși, care ne dăm cu părerea, care ”ți-o luăm pe Halep”, care o întebăm la conferințe de presă dacă o ajută micșorarea sînilor, după ce tu ai scris despre ea de ani de zile. Am văzut că și Cristian Tudor Popescu s-a enervat pe această temă.

Tu, cu propria perspectivă, poate că o să ne lămurești altfel. Sigur că e deranjantă această invazie de interes agitat, dar, pe de altă parte, chiar tu mi-ai zis că Halep însăși e genul care nu se uită la tenis, care nu-i cunoaște istoria. Cum se poate asta?

LP:

Toată lumea a fost uimită la Roland Garros în momentul în care Simona a declarat că ea nu se uită la tenis. Ne mărturisise asta, mie și colegei Roxana Fleșeru,  într-un interviu mai vechi în Gazetă. Ne-a povestit că, atunci cînd era mică, nu știa jucătoarele, jucătorii și nu urmărea meciurile.

”Nici acum nu mă uit la meciurile adversarelor. Îmi fac jocul meu, pur și simplu” Simona Halep la Roland Garros

Îmi aduc aminte că aproape m-am șocat, așa că am înțeles exact figurile lungi ale ziariștilor și oficialilor de la Paris, cînd au auzit același lucru. Simona are o inocență cuceritoare în a spune lucrurile așa cum sînt.

Să te apuci de tenis ca fetiță fără să îți faci din Navratilova, de pildă, un idol, pare un lucru greu de explicat. Și, totuși, eu cred că inclusiv asta povestește ceva despre forța Simonei și despre felul ei special de a fi în această lume pretențioasă a tenisului. O să încerc să explic.

”Spre deosebire de alți sportivi români, Simona luptă pînă la final!”

CT:

Înainte însă, hai să pornim de la finală! Cred că cititorii pot afla lucruri interesante de la tine, care ai fost acolo. În dimineața meciului ți-am pus întrebarea care stătea pe buzele tuturor: chiar are șanse Simona în fața Șarapovei? Sînt convins că oamenii purtau cu toții această dilemă. E Simona Halep într-adevăr atît de bună?! Mi-ai răspus că nu poți să dai nici un pronostic, dar, spre deosebite de alți mulți sportivi români, Simona luptă pînă la final și oferă tot meciului pe care-l dispută.

Ai adăugat că ai încredere în tipul ei de determinare. În meci, Simona s-a agățat pur și simplu de Maria Șarapova, obligînd-o pe să joace prima ei finală în trei seturi, din 9 cîte disputase rusoaica.

Te-am ascultat comentînd finala la Eurosport și i-ai replicat imediat colegului tău de comentariu Radu Antohi că, din cîte îți amintești, din 2001 nu se mai disputase o finală atît de palpitantă, o finală în trei seturi la Roland Garros.

LP:

Da, de la meciul cîștigată de Jennifer Capriati în fața lui Kim Clijsters 1-6, 6-4, 12-10 n-a mai existat o întîlnire precum cea dintre Șarapova și Halep. Acest interval de 13 ani spune descrie frumos potențialul Simonei, care a impresionat pe toată lumea la cei 22 de ani ai săi.

„Bravo, Maria Şarapova! Respect pentru Simona Halep! Ce finală! I-aţi făcut pe toţi să iubească tenisul feminin” Boris Becker

Au existat cîteva momente cruciale, cred, în finală. Cînd Simona a făcut 4-4 în setul decisiv, luîndu-i un break Mariei Șarapova, am simțit că poate să cîștige. Ca să fiu sinceră, în momentul acela am crezut că o să cîștige.

Momentul cumplit de la 4-4 în setul decisiv

La începutul game-ului de serviciu al Simonei, o minge trimisă de Maria Şarapova foarte lung, pe linia din spate a terenului, e atinsă de româncă, dar nu suficient pentru a o retrimite în terenul advers. Arbitrul de linie a strigat „out”, însă cel de scaun, francezul Kader Nouni, a coborît şi a cercetat urma, hotărînd că mingea a fost bună. De altfel, hawk-eye-ul folosit pe grafica tv a confirmat decizia lui.

Apoi însă, Nouni i-a comunicat lui Halep că punctul îi va reveni Mariei Şarapova. „Am crezut că se va rejuca pentru că atinsesem mingea”, a explicat Simona după meci, „dar regula e alta. Dacă nu o trimit dincolo de fileu, nu se poate repeta. Cred că a fost un moment foarte important. M-am enervat şi apoi n-am putut să-mi gestionez emoţiile. Nu m-am mai concentrat la fel de bine pe punctele următoare. Mi-a tăiat elanul, n-am mai avut energia necesară pentru ce a urmat”.

Şarapova a făcut atunci break-ul la zero, apoi s-a impus cu 6-4. „Asta e viaţa. Am greşit, trebuie să învăţ din asta. De acum încolo, în momentele importante voi şti ce să fac. Trebuie să privesc înainte, să muncesc mai mult şi să ajung să joc mai multe finale”.

”Ce e atît de important într-un metru?”

CT:

În cronica finalei ai scris că, în timp ce Șarapova își sărbătoarea victoria amestecîndu-se cu zgura, lui Halep  îi musteau lacrimile ”ca două grăunţe de orez lichid care se prind de gene”.

Voi, în tenis, aveți un tip de regret deloc disperat. Probabil că asta vine din senzația că tenisul e un sport de mare anduranță, de destin care nu se împlinește și nu se ratează într-o minge, într-un ghem sau într-o finală, fie ea și de Roland Garros. Tu crezi în continuare în capacitatea Simonei de a evolua?

LP:

Acum doi ani, nimeni nu i-ar fi dat Simonei șansa de a ajunge în primele 10 din lume. Pentru că juca un tenis mai degrabă defensiv.

Ea s-a născut ca o jucătoare ofensivă. Ceva din ea e puternic în a ataca. Și, la un moment dat al carierei, a primit sfatul de a învăța să se apere. I s-a spus ”Dacă vei întîlni adversare care să-ți returneze tot, ce vei face?”. Tactic, e obligatoriu să posezi toate loviturile în bagajul tău.

Simona a învățat să se apere. Dar, motivul e omenesc, și-a perfecționat atît de mult scutul încît s-a transformat ea însăși într-un scut.

Apoi a venit un alt moment. Simona l-a identificat, a fost turneul de la Roma, în 2013. Ceva s-a întîmplat. Simona a reînceput să fie ea. Să-și asculte instinctul de atac, de jucătoare care nu așteaptă să preia celălalt inițiativa. Pentru asta însă a înaintat un metru. Metrul acela decisiv din afara terenului spre tușa de fund care înseamnă atît de mult.

Evident că sînt o sumedenie de factori în progresul unui tenisman, dar dacă ar fi să mă opresc la unul, cred că acest metru mai aproape de tușă a fost reîntoarcerea Simonei la ea însăși, la stilul ei înnăscut. De fapt, metrul de pe teren a fost parcurs și în interiorul ei. A fost ca o regăsire a naturalului, a ceea ce face instinctiv mai bine, a ceea ce a creat-o diferit.

Ce contează un metru vă puteți întreba? Contează enorm. Pentru că, de acolo, minge sare altfel, de acolo vezi altfel, ai un alt control al terenului, lovești în alte unghiuri, de acolo îți poți impune altfel voința.

”Doina Stănescu ar fi adorat-o pe Simona!”

CT:

Încă sînt sub impresia ideii că nu-și urmărește adversarele jucînd. Nu e un dezavantaj?

LP:

Simona are un simț fantastic al cunoașterii celuilalt, al ghicirii jucătorului prin experiență directă. Cînd intră la încălzire, din cîteva schimburi de mingi își simte adversarul. Am văzut acest lucru doar la Roger Federer.

Roland Garros a fost o confirmare pentru ce înseamnă Halep în ochii planetei tenisului. Nu pot spune că era nebăgată în seamă, dar s-au gîndit, poate, că e genul de jucătoare care ajunge pe locul 6 și apoi dispare pentru totdeauna. Chiar și pe parcursul turneului de la Paris nu a fost răsfățată de media. Au lăsat-o să o observe, să le cîștige încrederea. Dacă ar fi pierdut finala cu 6-2, 6-2, nu ar fi urmat ceea ce a urmat. Ce?

La conferința de presă a fost sala plină de mari semnături ale presei internaționale! O sală full pentru învinsă! Au fost toți ”meseriașii” s-o asculte pe Halep, toți, de la Peter Bodo, simbolul lui Tennis Magazine, și pînă la Sport Illustrated, de la L’Equipe și pînă la New York Times.

CT:

Sincer, uitîndu-mă în jur cît volum de masă a căpătat finala în România, ceea ce e absolut normal, eram un pic îndoit în privința lucrurilor speciale și atît de dedicate rafinamentului tenisului pe care le-a publicat ziarul la care lucrăm amîndoi.

Dar am primit un mail de la o colegă de la un ziar generalist, care a spus doar atît: ”Faină abordarea voastră în gsp! Am citit cu plăcere”. Mă gîndesc ce ar spune Doina Stănescu, ziarista atît de exigentă, despre Simona Halep.

LP:

Doina Stănescu ar fi adorat-o pe Simona!