Deputatul Tudor Ciuhodaru a inițiat un proiect de lege prin care, potrivit Mediafax, intenționează să susțină jurnalismul de investigație. Din punctul meu de vedere, care nu e desigur nici unicul și nici în mod automat cel corect, inițiativa e o eroare.
joi, 15 mai 2014, 4:33
Deputatul Tudor Ciuhodaru a inițiat un proiect de lege prin care, potrivit Mediafax, intenționează să susțină jurnalismul de investigație. Din punctul meu de vedere, care nu e desigur nici unicul și nici în mod automat cel corect, inițiativa e o eroare.
Acum ceva vreme scriam că gsp ar trece mai ușor pentru perioada crîncenă a presei dacă ar primi 1% din banii recuperați de stat în urma investigațiilor susținute de ziar.
Imediat însă, adăugam că așa ceva nu e nici posibil și nici corect. Jurnaliștii nu sînt recuperatori, ei scriu pentru ca publicul să intre în posesia informațiilor și nu pentru ca bugetul să-și recupereze banii.
Oricum, din cauza disfuncționalităților României, noi, ziariștii, ne depășim mandatul profesional. Devenim, deși n-ar trebui, parte a deciziei politice, avem aere de procurori și pretindem că instituțiile statului trebuie să ne urmeze investigațiile. La ultimele două abateri, mă includ.
Să comisionăm însă ceea ce scriem ar fi, însă, împotriva regulilor esențiale ale meseriei. Nu sîntem vînători de comori și căutători de epave. Relevanța meseriei de jurnalist nu este proporțională cu anii de închisoare sau cu banii descoperiți în urma articolelor publicate. În nici un caz soluția de finanțare a presei nu poate sta la dispoziția unui judecător. Instanța stabilește dacă cineva e vinovat sau nu, nu dacă o investigație jurnalistică este valoroasă.
Trăim, într-adevăr, vremuri în care modelele vechi mor mai repede decît pot să le înlocuiască cele noi. Piața are dificultăți în a mai susține media, mai ales pe cea de calitate. Presa caută să se așeze, și la noi, așa cum deja se simte în străinătate, pe o solidă componentă nonprofit, măcar parțial. Însă nu așa!
raadujohnson • 15 mai 2014, 17:04
Nu numai ca este o lege sau initiativa proasta , este de-a dreptul socanta , este de-a dreptul socant ce se intampla cu presa in intreaga lume. Jurnalismul de investigatie este aproape mort dar asta nu e un mod sa-l resuscitezi. In vest se intampla totusi lucruri mult mai teribile , spre exemplu „NDAA” care obliga jurnalistii sa-si dezvaluie sursele daca statul le cere. Probabil esti la curent cu ce se intampla in America , unde un jurnalist care deconspira incalcarea flagranta a legii si constitutiei de catre guvernul american , este declarat spion , dusman al statului sau in unele cazuri chiar terorist.
JURNALISMUL DE INVESTITATIE ESTE APROAPE MORT.
CNN are 0 jurnalisti de investigatie iar acest trend este un cancer pentru „mainstream media”.
Sibian • 15 mai 2014, 17:13
Cred ca sunteti in eroare D-le Tolontan. Traiesc de peste 10 ani in Canada, dar va citesc aproape zilnic. Aici guvernul face publicitate la Radio sa-ti TRADEZI patronul/vecinul pentru acte ilegale. Guvernul nu uita sa-ti mentioneze ca vei fi rasplatit din suma recuperata. Nu as vrea sa dau cifre dar este vorba de procente mult mult mai importante decat 1-2%.
Acesti patroni sau vecini care triseaza … ei ne fura zilnic, nu credeti ca ei ne-au tradat de pe noi si nu invers.
Poate ca Romania nu este inca la o asemenea mentalitate, dar eu cred ca va ajunge.
Guvernul se mai lauda in ropoartele sale ca pentru fiecare 1$ investit recupereaza de la contribuabili o medie de 10.88$.
Eu cred ca in Romania vorbim sau vom vorbi de procente mult mai importante. Prea ati dormit si au fost lasati sa faca averi, prea mult timp.
Eu nu cred ca e chiar asa de grav sa avem CAUTATORI DE COMORI. cum i-ati numit, atata timp cat vor aduce profit tarii si vor lucra legal.
Aceti patroni trebuie deranjati … dar cine va face astfel de legi si sa le mai si voteze.
Nu scrieti impotriva astfel de legi .. eu cred ca vor aduce lucruri bune, chiar daca se pot platii unele procente statul va recupera infinit mai mult.
Iar dragii de ei vor stii ca cineva ii urmareste.
Succes in continuare.
Cătălin Tolontan • 15 mai 2014, 17:19
2, sibian: aici nu e vorba de un premiu oferit vecinilor, ci jurnalistilor 🙂 E ca si cum ai fi platit pentru ceva ce esti oricum platit sa faci.
Sibian • 15 mai 2014, 17:27
Da, da, am inteles de aia nu cred ca jurnalisti trebuie sa se finateze prin asa ceva … dar ma gandeam ca asemenea initiative trebuie incurajate, chiar daca vorbim de companii prvate sau ca guvernul ca creeze structuri independente de recuperatori.
In fine convenim ca este de lucru … chiar fff mult de lucru in acest domeniu.
fanulumocanu • 15 mai 2014, 17:29
Initial mi s-a parut o idee legitima. Dar luciditatea ta mi se pare exceptionala, si felul in care incerci sa protejezi niste principii ma incanta, imi da un fel de optimism.
David • 15 mai 2014, 17:35
Domnule Tolontan,
Avand calitatea sau mai bine zis plecand de la rolul de citititor (cetatean) naiv….nu pot decat sa observ ca diferenta dintre satisfactiile dumneavoastra (gsp) profesionale venite ca urmare a unor anchete jurnalistice si, de exemplu, cele din Marea Britanie si SUA…este una care tine strict de recompensare. Mai précis, acolo, satisfactia nu vine din 2 la suta sau din diverse aere….acolo totul se calculeaza in premii.
Iar constiinta colectiva sau rolul civic sunt lucruri normale. Pe care le au pana si jurnalistii.
Faptul ca macar v-ati gandit la acel 1 la suta…ma face sa va amintesc ca si intentia se pedepseste 🙂
Simplul fapt ca un domn politician fara prea multa credibilitate chiar si in domeniul in care s a remarcat (medical) are o astfel de initiativa ….arata cat de mica este constiinta colectiva la noi.
E bine sa va laudati cu anchete the tipul celeia cu impresarii sau galele de box, dar eu as prefera sa aloc 2 la suta din impozitul meu pe profit si nu sa fiti finantati din rezultatul unor demersuri indoielnice. In schimb, precum Pulitzer, dumneavoastra si confratii dvs. Sa mi dati inapoi cate un bob Woodward pe an.
Nu pe Gica Popescu la moartea tatalui, nici iubita vreunui antrenor vremelnic.
Priviti in jurul dumneavoastra si spuneti ne de cate ori v ati indoit de insasi calitatea si acuratetea surselor colegilor…chiar si de la gsp.
Si de cate ori…atunci cand unul dintre ei a gresit…am stiut si noi…naivii care va cumpara/citesc produsul.
Dumneavoastra ar trebui sa fiti primii care nu functioneaza pe logica potrivit careia…perceptia e intotdeauna realitatea.
Din pacate….sunteti tot Mai putini !
Andrei • 15 mai 2014, 17:38
Nu are cum sa fie aprobata o astfel de lege, mie mi se pare discriminatorie, adica favorizeaza o minoritate in detrimentul majoritatii. Si cum se definieste jurnalistul? Cel care are o facultate de jurnalism sau e suficient un blog? Sunt mai multi blogeri, fara facultate, mai influenti decat jurnalisti cu facultate. Eu insa cred ca o lege ca in canada in care cel ce denunta sa primeasca ceva in schimb, este absolut corecta. Adica sa nu
Alex • 15 mai 2014, 17:38
Propun o soutie de test. Donatii. Suna putin aiurea in prima faza, dar in conditiile in care spre fericirea multora jurnalismul de investigatie este pe cale de disparitie, eu as sustine financiar o echipa care mi-ar reprezenta interesele mai bine decat a facut-o toata gasca lui basescu in cele doua mandate. Perioada in care, ca fapt divers, datoria externa a Romaniei a crescut de la 15 miliarde la 100.
Da, as plati 10 dolari pe luna, unor oameni care au dovedit ca se pricep la munca asta si care au rezistat valurilor de intimidari de-a lungul timpului. As plati banii astia pentru a salva mult mai multi bani, pe care tot eu ar trebui sa platesc.
Se poate prin paypal, in cont sau prin bitcoin, ca sa nu platim comisioane aiurea in varianta prin sms. Si daca se ofera un nivel decent de transparenta, sunt sigur ca multi oameni ar sustine o echipa care sa mai limiteze proportiile jafului.
Apropo, EBA, Udrea si cu Ridzi au fost facute scapate? La ridzi se mai judeca ceva sau mergem cu doua termen pe an?
SI pe cand vorbim putin si de videanu si bebe ionescu? Nu de alta dar sumele ar fi mai mari decat la toate condamnarile din ultimii cinci ani, adunate.
marian • 15 mai 2014, 18:00
E o logica gresita. Daca (ca sa ma iau pe mine ca exemplu) m-ar plati adversarul cuiva sa reclam la Fisc, sa fac un articol, reclamatie atunci ar fi ceva macar imoral si poate si ilegal (cazul Becali si U Cluj). Ideea e sanatoasa, dar proiectul ar trebui realizat serios. Dar, sa fim sinceri, nu se va aproba niciodata. Cei cu functii sau cei alesi sunt acolo pentru a proteja pe cineva si nu pentru a aproba o astfel de lege.
Cheetah • 15 mai 2014, 18:02
E foarte corect ce scrie Tolo aici, jurnalistul de investigatie isi poate eventual negocia cu patronul institutiei media un bonus pentru aport la cresterea audientei, cel mult.
Dar cei ce recupereaza sumele furate de hotii cu gulere albe, terenuri, masini si case scumpe, elicoptere, etc, ca urmare a unei investigatii jurnalistice, ar trebui, ca recompensa, sa faca publicitate si sa dea socoteala la ce vor folosi banii recuperati. Sa zica exact, eventual cu cifre si date concrete.
Asa vom fi toti multumiti, mai ales ca vom sti ce s-a facut cu banii nostri furati, recuperati si apoi investiti in ceva care macar sa ne mai aline suferinta pe care o avem de fiecare data cind citim de asemenea grozavii de furaciuni.
andrei • 15 mai 2014, 18:05
Eu nu as fi atat de critic. Poate legea respectiva, asta si daca ar fi facuta cum trebuie, i-ar incuraja pe jurnalistii de investigatie sa devina freelancer. Ar trebui sa ne gandim la cum s-ar schimba peisajul mass-media din Romania cu zeci de jurnalisti independenti care ii vaneaza pe politicieni. Ar fi ceva.
Poate ar trebui incercat ca experiment. Eu nu cred ca politicienii vor vota o asemenea lege. Evident ca este impotriva intereselor lor. Dar poate societatea se gandeste la o forma de recompensare a ziaristilor care dezvaluie acte de coruptie.
pt romania • 15 mai 2014, 18:09
subscriu parerii lui „sibian” desi la baza argumentatia lui Catalin o gasesc corecta. asa cum se spune in articol tocmai „din cauza disfuncționalităților României” sunt pentru adoptarea unor metode chiar si „neconventionale” care duc la demascarea celor care incalca legea. nu este simplu de gasit o solutie legala dar Romania de astazi ne arata ca sunt necesare masuri pentru responzabilizarea fiecaruia, nu avem aceasta experienta. traiesc de 10 ani in Germania. cu salutari si numai bine
Anca • 15 mai 2014, 18:11
Sustin initiativa deputatului medic Tudor Ciuhodaru!
Maik • 15 mai 2014, 18:15
Ciuhodarule, obligati voi institutiile statului sa aplice legea ca sa nu directioneze nimeni 2% catre jurnalistii care fac investigatie in locul „organelor abilitate”.
ioio • 15 mai 2014, 18:57
mai intai, statul ar trebui sa dea o lege prin care sa fie aspru pedepsite cheltuirea banilor publici pe lucruri inutile ori paguboase. Dupa aceea, lumea si-ar plati constincios darile pentru ca ar stii ca banii lor nu se risipesc ci se intorc in societate. In mod sigur, peste 40% din cheltuielile publice nu sunt cu adevarat utile ori sunt paguboase ori sunt jmecherii. Cati ordonatori de credite se „straduiesc” sa cheltuie banii alocati pana la sfarsitul anului pt ca in caz contrar bugetul alocat se pierde? Si cheltuie pe tampenii.
florentindeac • 15 mai 2014, 21:00
Eu, ca jurnalist concediat, am dat in judecata ziarul si am recuperat 6.000 si ceva de euro, diferenta de salarii si sporuri pe 3 ani. Statul roman a mai luat si el peste 3.000 de euro, din impozitul pe noile salarii si pe contributia angajatorului. Cum eu am sesizat ITM ca se incalca CCM unic pe ramura si statul nu a vrut sa recupereze banii lui si ai mei, de ce ar trebui sa ii ia pe cei castigati de mine? Nu a vrut banii aia! Daca eu nu ma judecam cu ziarul statul nu primea un leu! In cazul asta, de recuperator si pentru statul roman, eu de ce sa nu primesc cota parte din ce am recuperat?! Ce săuneti, domnule Tolontan, nici aici nu se impunea 2 la suta din prejudiciu pentru recuperator?!
mihai • 15 mai 2014, 23:24
Ideea parlamentarului nu cred ca este una rea, dar poate fi imbunatatita. Si as fi de acord cu o astfel de lege pentru ca, cititor de Gazeta fiind, am ajuns sa fiu fan al anchetelor gen ridzi, transferuri, gala Bute etc. Anchete jurnalistice care au confirmat. Iar in spatele lor stau sute de ore de munca adevarata. Am ajuns dependent de articolele semnate de dumnevoastra si de Neag sau Gafiuc. Si acesti jurnalisti ar trebui rasplatiti la adevarata lor valoare. Cu respect, va doresc succes si sanatate
unfan • 15 mai 2014, 23:46
Daca toate ziarele de calitate din Romania, cele care au mai ramas, ar face cel putin o ancheta pe an in urma careia s-ar sesiza autoritatile competente si s-ar finaliza cu trimiterea in instanta, as fi de acord cu initiativa legislativa. Eu, unul, nu pot sa ajut Gazeta Sporturilor, care face jurnalism de investigatie de calitate, lucu confirmat, decat prin cumpararea ziarului. As ajuta mai mult, dar nu vad cum. As ajuta jurnalismul de calitate pentru ca este atat de necesar in Romania de azi si poate singurul in care mai putem crede…
Cătălin Tolontan • 16 mai 2014, 0:06
18, unfan: cind cumparati ziarul faceti singurul lucru valabil pina azi pentru a credibiliza presa, gest valabil in toate tarile lumii. Daca vom gasi alte metode de parteneriat cu publicul, le vom incerca. Pina atunci, ceea ce faceti este ceea ce fac si americanii si nemtii si indienii sustinind presa.
17, mihai: va multumim!
stefania • 16 mai 2014, 0:26
Continuati asa cum ne-ati obisnuit, cu articole, opinii, investigatii, si o sa vina si rasplata din partea publicului. Nu trebuie sa stati cu mana intansa la banii statului.
Felicitari pentru verticalitatea si calitatea investigatiilor, domnule Tolontan
gongu • 16 mai 2014, 8:13
Daca nu acceptati banii, atunci primiti felicitarile si incurajarile noastre. Urarea este adresata si colegilor dumnevoastra de investigatii
unroman • 16 mai 2014, 10:27
In aproape toate tarile din Europa, presa a primit ajutor guvernamental sub diferite forme pentru a putea supravietui in acesti ani de criza. Si asta s-a facut in numele democratiei. De ce nu sunteti de acord cu un astfel de demers si la noi, in special ca este facut pentru jurnalismul de investigatie, pe care Gazeta Sporturilor s-a specializat cu succes? Eu cred ca e prea multa intrasigenta!
Ce au scris ieri liderii de opinie din România despre politică, economie și viața noastră | Blogul lui Ilias Papageorgiadis • 16 mai 2014, 11:01
[…] Deputatul Tudor Ciuhodaru a inițiat un proiect de lege prin care, potrivit Mediafax, intenționează să susțină jurnalismul de investigație. Din punctul meu de vedere, care nu e desigur nici unicul și nici în mod automat cel corect, inițiativa e o eroare. Acum ceva vreme scriam că gsp ar trece mai ușor pentru perioada crîncenă a presei dacă ar primi 1% din banii recuperați de stat în urma investigațiilor susținute de ziar, a scris Cătălin Tolontan. […]
Kius • 16 mai 2014, 15:38
Nu sunt de acord cu propunerea din aceleasi motive ca si Tolo, si in plus pentru faptul ca induce ideea ca statul sau altcineva poate si trebuie sa conditionee un anumit comportament al jurnalistului.
Dar cred ca de la ideea asta se poate ajunge la ceva mai bun. De exemplu ce are jurnalistul si nu are un procuror sau un politist? Eu cred ca are sursele care pot ramene anonime, ori ca sa reclami o fapta la procuratura trebuie sa dai in scris si sa descrii si pozitionarea ta in legatura cu fapta, sa depui ulterior marturie cu toate riscurile care decurg de aici. Daca procurorii ar putea acorda protectie si o anumita imunitate denuntatorilor, cred ca ar fi un pas inainte chiar si fara recompense materiale.
tardelli • 16 mai 2014, 17:04
Domnule Tolontan meritati toata stima pt ce ati scris in articol.
Si acum un punct de vedere al meu [nu am citit inca ce au zis ceilalti mai sus]
Sa presupunem ca se adopta proiectul.
Ce se va intampla atunci .
Se vor gasi destui oameni cu influenta ,politicieni ,functionari publici ,etc ce vor negocia ponturi cu ziaristii.Si vor face o tranzactie simplla de genul ,„tu il bagi pe X la parnaie demascand ilegalitatile comise iar tu imi vei returna si 50 % din recompensa primita de la stat„
Ar fi bine asa?
La prima vedere nu ,pt ca procesul de asanare a societatii de infractori ar fi unul selectiv.
Dar per ansamblu ,in timp ar apare si un fenomen invers,teama de infractiuni .In timp societatea ar fi mai curata ,dar va fi invers proportional cu numarul de ziaristi [ramasi in viata 🙂 ]
GOLOMBIOSCHI ILIE • 16 mai 2014, 18:35
Domnule Cătălin Tolontan, sînteți într-o gravă eroare de concepție și filozofie privind rolul presei în societate. Din cîte am înțeles inițiativa se referă la orice persoană care contribuie prin informații pertinente la rezolvarea unui caz de corupție, în privința jurnaliștilor fiind vorba de fiecare în nume personal,iar nu de publicația la care lucrează sau de presă în general. Eroarea pe care o exacerbați zi de zi, presa în general, e rolul de neimplicare în cazuistica la care aveți acces și limitarea la statutul de simpli observatori ce monitorizați evemimentele și informați publicul asupra lor, restul problemei pasîndu-l în sarcina altora, responsabili. Greșiți grav, presa, ziaristul trebuie să se implice chiar și fizic în rezolvarea problemei de multe ori fiind poate chiar printre primii dacă nu chiar primul ce intră în contact cu un eveniment mai mic sau mai mare. De aceea ziaristul trebuie să fie un exemplu și dacă e posibil un factor decisiv în rezolvarea oricărei probleme ce apare și trebuie să facă totul pînă rezolvarea e finalizată, iar redarea cu mijloace specifice către public e de fapt un mijloc de al angrena și pe acesta în această nobilă misiune. Eu propun ca recompensa să fie de 10% din suma recuperată, bani impozabili.
Doctor • 16 mai 2014, 23:47
@CatalinTolontan
Poate esti platit INSUFICIENT sa faci investigatii!!!
Mi se pare ABSOLUT normal ca acest CAINE DE PAZA AL DEMOCRATIEI, P R E S A , sa primeasca tainul in functie de pisicile si sobolanii distrusi.
PERIOD.
mihaela • 16 mai 2014, 23:57
Eu ma incadrez in tabara anti-legea Ciuhodaru pentru ca jurnalistii trebuie sa-si faca treaba departe de orice influente. Si atunci cum sa salvezi jurnalismul de investigatie in Romania unde abia mai supravietuieste media de calitate? Nu am raspunsul pentru ca observ ca nu mai este suficient sa cumperi ziarul sau sa platesti un abonament on-line.
Cu respect,
PS Nu renuntati la anchete si la opinii pertinente pentru ca asta inseamna marca Tolontan. Anchete si opinii pertinente.
cristian • 16 mai 2014, 23:59
Traiasca jurnalismul de investigatie echipa Tolontan. Astept continuarea la Gala Bute… Suntem cu voi
Mihai Rusu • 17 mai 2014, 10:33
Proiectul „gindit” cu „recompensa” de 2%(de ce doar 2%?),conduce la manipularea presei in rivalitatile politico-oligarhice. Mai mult, prin „lobby-ul” unor oameni din Sistem, vom asista la atacuri, inscenari si razboaie mediatice pentru „aflarea adevarului” in valoare de 2% din pagubele descoperite de autoritati. Va reaminstesc faptul ca, ziarele/posturile de Radio/TV sunt societati comerciale pe piata libera care trebuie sa respecte legea concurentei pe fondul deontologiei jurnalistice din UE, astfel incit „cointeresarea” cu 2% din pagube, poate fi interpretata si ca spaga pentru pontul primit.
Luati va rog exemplele din Germania cu Spiegel/Focus/Frankfurter Allgemeine Zeitung/Die Welt/Süddeutsche Zeitung,sau din TV/Radio, care au dezvaluit scandaluri politice, fiscale(recentul caz Uli Höness)sau de spionaj, comercializindu-le cu mare succes/rating pentru autofinantare. In SUA/Anglia/Franta/Italia/Spania si in general in tarile cu presa libera, investigatia jurnalistica reprezinta instrumentul de control democratic al celei de-a 4-a puteri constitutionale asupra statului si guvernului.
press • 17 mai 2014, 11:17
p.s. vedeti ca angajatii la stat au legea avertizorului public! oricine gaseste furturi, politizari, folosirea bunurilor institutiei, angajari in familie poate turna si primeste statut de martor sub acoperire si protectie la concediere! tot o recompensa e si aia, doar ca nu materiala pentru cei care toarna!
mitroi • 17 mai 2014, 11:23
Ca maine ne vom trezi ca redevenim o tara de turnatori, iar Voiculescu va fi declarat erou national! Doamne ce dejectii am trimis in parlament!
RaduC. • 17 mai 2014, 11:37
Daca si personajul asta tragic si deloc comic se crede salvatorul jurnalismului de investigatie nu mai e nimic de comentat
simplu • 17 mai 2014, 12:23
Se mai aude ceva de „Gala Bute” si Udrea ? Sau nu era clar ca parchetarii lucreaza la comanda ? Nutzica, libera incepuse sa copilareasca si a trebuit sa fie chemata la tatutzu’. Iar „gainaru’ ” la DNA ! Ca nu se glumeste cu legea !
spanul • 18 mai 2014, 1:24
Cel mai tare ar fi ca lui Udrea sa i se traga de la un meci de box. Asta ar fi cea mai tare lovitura, ar fi ancheta secolului. Dar pare din ce in ce mai greu de crezut ca Udrea o sa fie lasata din brate de Base…
Nu renuntati la ancheta!
Rictus • 18 mai 2014, 10:52
Lasa Tolo, sa se voteze legea ca apoi voi (tu, GSP) o sa donati banii unor camine de batrani, etc…
aersifoc • 18 mai 2014, 14:24
nu doar pt jurnalistii de investigatie, ci pt toti cetatenii astei natii, ar merge o asemenea lege cu 2-5%, in fuctie de implicare, suma recuperata, persoane arestate etc, dati catre cel ce ajuta justitia. si bineinteles impozitati cu.. 25%, ca la jocurile de noroc. aveam un prof, aspru, prin generala, care la lucrare, nu ne pazea de copiat, ci spunea doar atat: „cei care care vad pe cineva copiind are un 10 de la mine” automat, se gaseau cativa, de prin spatele clasei, care supusi riscului de a invata peste vara, isi lua rolul de cerberi in serios. se intamplau chiar si cazuri cand deconspirau pe cei ce cautau prin carti, la scoala, ce n-au gasit sau n-au vrut sa faca acasa. normal, profu’ parolist, acorda 10 pt tradare, adunat cu 0(de obicei) de la lucrarea respectivului, fapt ce ducea spre un mare 5. fapt ce-i tinea tot la mana lui si pt lucrarea viitoare. asa trebuie sa procedeze si statul. in romania, CNSAS e plin de dosare ale securitatii, cu oameni ce au parat vecinii, neamurile, sefii etc. daca regimul comunist a inteles asta si s-a folosit de acest lucru, de ce sa nu o faca si statul roman actual?
Ramon • 18 mai 2014, 21:18
și ce veți face dacă nu avem suficienți procurori să investigheze furăciunile politice din țara asta ? Țara este plină de bannere, cine stabilește câți bani s-au luat de la gura celor care muncesc pe salariu minim pentru a pune figurile celor care nici măcar nu candideaza ? Ce veți face când procurorul nu va găsi suficiente probe, dar dvs veți aștepta banii ? Veți țipa că procurorul este incompetent sau corupt ? Să nu uităm că cel cu cele mai mari șanse la Cotroceni și-a susținut tovarășii penali, Năstase, Fenechiu, Gh Popescu. Ar trebui ca în țara asta să existe și procurori străini, care să investigheze atunci când nu se pot completa dosarele. Și ar mai trebui să se stabilească o sumă de la care să se înceapă investigațiile, pentru că ne vom trezi iar cu peștișori care cad in plasă ân loc de rechini.