O zi la un ziar de sport

miercuri, 19 martie 2014, 10:00

De ce Gazeta a refuzat o propunere de 100.000 de euro dinspre MTS

Directorul neamț al unei firme de publicitate stradală din România cumpără întotdeauna două bilete atunci cînd călătorește cu avionul.

Locurile sînt la business, unul lîngă celălalt. Directorul se așază pe un fotoliu și-l lasă liber pe cel învecinat. Își aruncă pe scaunul gol laptopul și un ziar. “Nu suportă să se simtă înghesuit de altcineva!”, explică unul dintre cei care au văzut facturile biletelor pereche.

Compania de outdoor plătește totul din banii clienţilor care își fac publicitate. Boieria s-a încheiat abia la începutul acestui an. Facturile sosesc încă pe adresa firmei, că nu s-a stins chiar tot. Nu e nici o exagerare, întîmplarea este absolut autentică! Sofia, Frankfurt, Rio, Melbourne, oriunde zbura tipul își cumpăra două bilete de avion la business.

Cum o duc, în acest timp, ziarele?
Un sfert dintre ziarele naţionale din România și-au închis ediţia de print (Cotidianul, Ziua, Gândul, ProSport), aproape jumătate dintre titlurile naţionale rămase au intrat în insolvenţă (Click, Adevărul, Evenimentul zilei, Capital) și restul suferă fiecare pe limba sa.

Unele își achită impozitele la buget, altele nu. O cercetare rapidă arată cum o sumedenie de publicaţii s-au mutat de pe o companie pe alta, lăsînd statului sarcina să deconteze fantomele.

Ce e de făcut?
Dacă Fiscul ar oferi Gazetei Sporturilor doar 10% din sumele recuperate la buget în urma investigaţiilor pornite de la zero, ziarul ar putea trăi fără probleme doi ani de zile.

Numai din Dosarul Transferurilor, statul va recupera peste 12 milioane de euro. Cînd adăugăm Dosarul Ridzi plus ce va veni din Cazul Loteria 1 sau din Gala Bute, sumele salvate pentru bugetul public vor crește ca lumea.

Însă metoda aceasta ar fi, evident, o prostie! Oamenii ne-ar privi, pe bună dreptate, ca pe niște vînători de recompense, nu ca pe niște ziariști. Scriem ca să informăm, nu ca să recuperăm bani.

Cînd, în urma eforturilor  noastre, se modifică o lege, cînd oamenii fără apărare se simt ceva mai protejaţi, cînd se face un pic de dreptate, cînd lumea devine un loc niţel mai bun, asta ne bucură. Dar serviciul public nu se poate comisiona! Orice modificare a regulilor după care a funcţionat vreme de 300 de ani, duce instituţia de presă pe o graniţă etică fragilă.

Și atunci, cum să faci un serviciu public cînd piaţa nu mai susţine asta? Cum să ţii sub observaţie abuzurile guvernului și ale companiilor, fără să fii finanţat de la guvern, în condiţiile în care nu te mai poţi baza exclusiv pe fundamentul comercial? În toată lumea se pun aceste întrebări. Și se găsesc soluții.

Soluții de pe alte fusuri orare
Unele țări finanţează industria știrilor. În Franţa, guvernul subvenţionează abonamentele ziarelor, invitîndu-și cetățenii să citească. În Italia, bugetul public varsă direct bani publicaţiilor. Cînd vedeţi paginile de “Altri Mondi”, știri politice sau de divertisment din Gazzetta dello Sport, să știţi că ele sînt tipărite pentru ca ziarul să se califice drept serviciu public recompensat de stat.

La americani, în schimb, nici nu se pune problema intervenţiei statului, dar există fundaţii private bogate care susţin jurnalismul. “Probabil că toată presa de investigaţie din Statele Unite nu costă mai mult de 60 de milioane de dolari pe an, o fracţie infimă faţă de donaţiile de caritate din America. Și cît de important este să întreţii serviciul public al investigaţiei, vital pentru a-i cenzura pe cei puternici!”, calcula un ziarist de peste Ocean.

Ce ne-a propus MTS
De mai multă vreme, fosta și actuala conducere a MTS au căutat repetat Gazeta Sporturilor pentru a încheia un parteneriat cu ziarul.

Colegii de la marketing și publicitate s-au întîlnit cu șefi din MTS. Nimeni din redacţie n-a participat, comercialul și redacția sînt separate. Proiectul ministerului se numește “Pierre de Coubertin” și își  propune creșterea numărului copiilor legitimaţi la sport, în urma unor selecţii naţionale. E nobil, e urgent, e scump și e mult de muncă. Aveam cîteva idei bune.

MTS va investi peste 1,2 milioane de euro în acest proiect, finanţat din accizele la băuturi și ţigări. Mai așteaptă doar ca Victor Ponta să agreeze proiectul, care s-a făcut și anul trecut, și să deblocheze banii pentru sport. Anul acesta, MTS speră la mai multă energie în jurul proiectului “Pierre de Coubertin”.

Ora grea din mijlocul zilei
După întîlnirea oamenilor de la comercial cu MTS, am discutat proiectul între noi, management și ziariști, în sediul companiei care editează Gazeta. A fost o întîlnire grea, de aproape o oră, cu oameni care vorbeau despre reguli în timp ce tocmai și-au redus salariile.

Am lăsat menajamentele deoparte și ne-am contrat. Nimic patetic, doar impresii și necazuri umane. Am fost participanți de formații și de meserii diferite. Fiecare cu perspectiva lui. Suma era mare, în jur de 100.000 de euro. Erau de făcut siteuri, conținut specific, mentenanță tehnică și editorială, publicitate marcată ca atare și multe altele. Și de muncit cam pînă la finalul anului cu MTS și cu vreo 40 de federații.

S-au aruncat pe masă argumente pro din studii internaţionale. “Presa nu are altă soluţie decît să se bazeze pe finanţări agnostice, diverse și mai puţin riguroase. De la ONG-uri la diverși Mecena și de la guverne la strîngeri de fonduri publice, aici e viitorul”, scrie un excelent raport recent al Facultății de Jurnalism de la Columbia University, New York.

Cei din tabăra contra au sărit: “Da, dar ce o să spună oamenii?”. În final, am decis. Nu putem lua bani din buget în formula asta. Adică legal putem, dar nu, mulţumim, nu!

Invitaţia de parteneriat a fost corectă, sîntem, la urma urmei, singurul ziar de sport al ţării, și nu le suspectăm pe Carmen Tocală și pe Gabi Szabo de vreo agendă ascunsă. Ele știu foarte bine că n-ar fi cumpărat nici o indulgenţă din partea noastră. Nici ele, nici federațiile, de la care de altminteri, de-a lungul timpului am mai refuzat bani.

Însă, pur și simplu, România n-a ajuns la gradul de încredere în autoritate în care să accepte un astfel de parteneriat derulat pe bani publici. Peste tot în Europa ar fi benefic sportului și firesc, la noi, nu.

Publicitatea de stat în sine e altceva, apare în ziare și va mai apărea pentru că e girată de agenţiile de publicitate, dar parteneriatele directe presă-guverne sînt greu de explicat publicului.

Am declinat oferta, am mulțumit, le-am explicat. Dacă vor apărea parteneri privați care să susțină nevoia MTS, vom vedea. Oricum, vă vom ține la curent. Poate că nu am luat cea mai bună decizie, dar am preferat să vă explicăm cum am gîndit.

Modelele vechi de finanțare a presei mor mai repede decît pot să le înlocuiască cele noi. Dar, pînă la urmă, redacțiile vor găsi calea de a-și continua munca pentru că publicul are nevoie ca cineva să filtreze cu discernămînt informațiile și să dea un sens lucrurilor care se petrec în jurul nostru. Sînt optimist.

Se va modifica Legea Sportului
Coborîţi la ziar, cu mintea ciuruită de argumente, am auzit telefoanele. De dimineaţă, sună încontinuu. Și tot despre bani e vorba.

Investigaţia colegei mele Mirela Neag, care a dezvăluit că MTS a dat sportivilor rente mai mari decît prevede legea, a stîrnit mulţumirea unor foști campioni, cei defavorizaţi, și iritarea altora, cei favorizaţi de actuala interpretare. (Aici găsiți prima parte și aici urmarea).

Imediat după apariţia articolului, conducerea MTS a anunţat că o comisie interministerială va studia situaţia și va propune o cale de remediere. Aproape sigur, nu se vor da banii înapoi, ci vor modifica legislaţia sportului astfel încît sumele ilegale de acum să devină legale.

10.000 de lei pe lună pentru Nadia Comăneci, 9.000 pentru Elisabeta Lipă, 7.400 pentru Gabi Szabo și încă aproape 200 de sportivi cu peste 3.500 de lei, cît este plafonul permis acum de lege, nu mai reprezintă protecţie socială, conform gîndirii inițiale a legii de către Crin Antonescu.

Însă, cu mare probabilitate, românii doresc să dea acești bani fostelor glorii. Oamenii vor arăta obrazul șefilor din MTS care s-au succedat în 14 ani pentru citirea abuzivă a legii, “noi v-am dat ceva și voi aţi forţat nota!”, dar se va trece peste pentru că e vorba de sport.

E dreptul lor, noi am sesizat problema și sperăm să se intre în legalitate.

A mai trecut o zi la ziar.

«Nu mai e nici o cale să păstrezi sau să restaurezi forma în care jurnalismul s-a făcut în ultimii 50 de ani. Dar e imperativ ca noi, în comun, să găsim noi căi ca să prezervăm acest fel de jurnalism de care avem nevoie ca să ne protejăm țările să alunece într-un obișnuit al aranjamentelor și al venalității»  C.W. Anderson, Emily Bell, Clay Shirky (2012), “Post-Industrial Journalism: Adapting to the Present”, Columbia Journalism School