TOLO.RO
TOLO.RO
Finalul unei sportive unice
sâmbătă, 30 noiembrie 2013, 12:46
Finalul unei sportive unice
Pornește cursa. Văzute de sus, maratonistele par dopuri de sînge colorat care pulsează în venele groase ale orașului.
Beijingul este formidabil de vesel și de trist deopotrivă. O înlănţuire de construcţii pe orizontală și verticală, legate de autostrăzi, linii de metrou și trotuare care merg neîntrerupte pe distanţe de la București la Ploiești.
Într-un fel, nu e un oraș, ci o distopie. Te sperie amploarea lui și ecranele gigantice pe care ţipă cîntăreţi asiatici, proiecţia pe cer a ecranelor mici de telefoane și tablete pe care mii de oameni le manevrează pînă la transă pe străzi.
Cînd trec maratonistele
Filmarea din elicopter păcălește. Coloana maratonistelor pare că abia se mișcă în măruntaiele acestui megalopolis. Româncele nu se disting.
Aţi văzut vreodată un maraton de aproape? Merită! Cînd stai la televizor ai senzaţia unei curse lente. Cînd asiști de pe margine, auzi un sunet cum crește. Nu-l identifici, nu seamănă cu nimic din tonul cotidian al unui oraș.
Deodată, se cutremură puţin solul, ca atunci cînd trece metroul. Adulmeci gîfîitul prelung al animalelor de savană și, dintr-o dată, vezi cum, de după colţ, un pîlc de cai, o ceată de inorogi și o ciurdă de căprioare îţi sar prin faţa ochilor. Coloana are culorile fugite ale curcubeului. Totul e atît de rapid că nu apuci să-ţi înghiţi părerea. În urma lor, miroase a ars.
“Pușa a înnebunit”
Viteza medie a unui maratonist este de 20 de kilometri pe oră, cam cît obţii cînd dai la pedale pe bicicletă ca să mergi repede!
La jumătatea cursei olimpice se întîmplă ceva. “Am simţit că se merge lent (atenţie, lent în termenii lor de ocnași ai alergării) și am atacat pe la kilometrul 20”, avea să povestească mai tîrziu Constantina Diţă.
“Pușa a înnebunit!”, exclamă, pe loc, unul dintre specialiștii din lotul de atletism. E prea devreme. Nu are cum să reziste.
Calcule
Cu siguranţă, 2008 nu e anul Pușei. Timpii ei sînt nesatisfăcători, chiar și faţă de propria carieră. Și, atunci, de ce se aruncă așa? E o sinucidere sportivă. Dar înfrînta nu știe și se detașează la 50 de metri de urmăritoare, apoi la 100.
Pe bune, chiar nu se poate! Dar Pușa continuă să treacă, precum un strop singuratic, prin venele Beijingului. Undeva pe traseu, apasă disperat la pedale antrenorul ei, Valeriu Tomescu. La un moment dat, un poliţist chinez îl barează pe zănatic.
În afara Pușei, Vali e singurul om care crede că se poate. De fapt, Pușa nu crede nimic. Doar aleargă, calculînd unghiurile, distanţele, auzindu- și pistoanele interioare și rugîndu-se ca unghia de la piciorul drept să cadă mai încolo. Nu chiar acu’.
Crainicul uluit al BBC
“Studiile arată că omul are «o fereastră de oportunitate» de aproximativ 24 de zile pentru efort la capacitate totală”, spune Valeriu. Normal că nimeni nu-l ascultă pe tînărul tehnician, un fost atlet care, după cum spune el, și-a rupt la timp piciorul. Un anonim pregătind o atletă de 38 de ani. Bine i-a făcut poliţistul că l-a oprit!
În pluton sînt sportive cu timpi de sezon mult mai buni. Diţă continuă să rămînă însă lider și, pe la kilometrul 35, ziariștii din centrul de presă își dau seama că ceva se petrece. Regizorul de emisie comută des imaginea pe acest lider neașteptat, care nu știe că nu poate!
Plutonul face eforturi să se apropie, dar aerul nu ajută pe nimeni aici. Beijingul își cere tributul pentru plămînii acestor femei curajoase. “Românca Diţă mai are cîţiva kilometri și se apropie de stadion!”, strigă, uimit și el, crainicul BBC.
Zorii din România
În ţară e dimineaţă, duminică dimineaţă. Oamenii se sună la telefon neștiind bine ce să se anunţe unii pe alții. ”Cică e o romancă la maraton…”. E o chestie, ceva nemaivăzut! Televizoarele se aprind unul cîte unul.
Sîntem pe muchia unui miracol, așa poveste nu s-a întîmplat nicăieri în lume și niciodată pentru România, ţară cu o tradiţie olimpică exemplară, dar care nu a cîștigat proba supremă a Jocurilor, maratonul. Cum s-o cîștige mama unui băiat mare cît un cîrlan?!
La 38 de ani, oamenii consumați se gîndesc la “exit profesional”.
90.000 în picioare
“Am avut în școală un profesor de latină care ne aducea în fiecare zi un dicton. «Omnia mea mecum porto» mi-a plăcut cel mai mult. «Tot ce am port cu mine»”, bolborosește antrenorul Valeriu Tomescu, la porţile stadionului. Nu va intra acolo pentru că nu are acreditare!
Dar Pușa intră! Pătrunde pe pista stadionului și e în continuare prima, prima de departe. Doamne Dumnezeule!, nimeni nu-și dă seama ce se petrece, nimeni nu o aștepta pe ea purtînd cu sine doar gîndul firav al momentului bun care ne întîmpină pe fiecare dintre noi în viaţă!
Ce va face publicul?! Delegaţia României fusese primită cu urale pe stadion la ceremonia de deschidere. Da, știm, comunism, pam, pam, dar nu despre asta e vorba. Publicul de la Olimpiade seamănă cu cel de la Champions League și s-ar comporta civilizat chiar dacă Jocurile s-ar derula pe partea întunecată a Lunii, acolo unde navetele spaţiale pierd legătura cu Pămîntul și încep filmele de groază.
Totuși, dincolo de civilizaţia aparte a Olimpiadelor, adevărul e că publicul chinez îi iubește pe români și, cînd se anunţă numele și ţara maratonistei care conduce cursa, tribunele saltă în picioare și o încurajează. Ne uităm, uluiţi, la figura ei, e ultimul tur de pistă și e clar că nimeni nu o mai poate ajunge.
A putut!
Va fi primul român care va învinge într-un maraton olimpic, parcă am mai zis-o, însă merită repetat la infinit.
Pe ultimii 200 de metri, jumătate de tur de arenă, aleargă aproape ţopăind, își celebrează oboseala pur și simplu, e un lux pe care zeii îl permit puţinor muritori, să treacă finișul purtînd certitudinea victoriei în inimă, fără griji, ci doar cu o graţie și o recunoștinţă nemăsurate.
Constantina ridică braţele. Cuibul de Pasăre din Beijing, supranumele stadionului imaginat ca o încrengătură umplută cu frunze materne, îi dă onorul cu 90.000 de oameni aplaudînd-o în picioare. Cu aripile deschise, ea seamănă cu o pasăre mamă care și-a găsit dumul spre cuib.
Constantina Diță, campioană olimpică la maraton! De la masa presei, noi, sincer, n-o mai vedem de lacrimi. Doar ni se pare că, dincolo de finiș, Pușa Diţă face semnul crucii.
Nu ni se pare. A putut.
Adrian Moldovan • 30 noiembrie 2013, 10:04
Domnule Tolontan, ar tebui sa scrieti o carte!
uapxela • 30 noiembrie 2013, 10:17
Da,Felicitari Constantina Diță si multumim!!!
Dumi • 30 noiembrie 2013, 10:43
Domnule Tolontan va scriu astazi, pentru ca nu stiu cui sa ma adresez. Ca suporter al sportului am fost nevoit sa asist la una din cele mai josnice scene de subminare a unui simbol national in cadrul unui eveniment sportiv romanesc. Stiind ca dumneavoastr ati mai luat act de astfel de nedreptati indraznesc sa va scriu astazi, sperand ca dumneavoastra sa faceti publica povestirea mea.
Pe scurt, sunt suporter al echipei de hockey Corona Brasov, echipa ce s-a ridicat incetul cu incetul si a inceput sa aiba multi fani in orasul Brasov. Vineri 28 Noiembrie Corona a avut meci cu Miercurea Ciuc. Fiind aproape de ziua de 1 Decembrie am observat la una din peluze, chiar langa galeria ciucana, trei tineri cu tricolorul romanesc agatat pe gardul despartitor de gheata. Nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ca jandarmeria vine si ii ridica pe baieti de pe locurile lor si ii pune sa-si ia si steagul de pe gard. Contrariat m-am ridicat la randul meu de scaun si m-am dus sa-i intreb pe jandarmi de ce o asemenea masura. Mi s-a raspuns ca baietii s-au asezat langa galeria ciucana. Trebuie sa lamuresc un lucru. La patinoarul din Brasov nu exista zone despartitoare, locuri pentru galeria adversa, zone libere intre suporterii altor echipe sau scaune numerotate, biletele si locurile pe patinoar fiind la liber. Se presupune ca hockeyul este un sport civilizat si chiar daca ciucanii stau grupati unii langa altii, nu s-a pus niciodata problema ca langa ei sa nu stea suporterii brasoveni. Prin urmare il intreb pe jandarm: bine bine, dar de ce ii puneti sa plece si sa-si ia steagul? Pentru ca tricolorul instiga la violenta?! Va dati seama domnule Tolontan, un simbol romanesc, unul fundamental, tricolorul instiga la violenta o minoritate, un grup pana la urma de cetateni romani. M-am simtit umilit ca roman domnule Tolontan sa aud si sa asist la o asemenea scena in orasul Brasov. M-am simti jignit ca roman de o asemenea afirmatie. Sa mai spun domnule Tolontan ca cei 3 tineri au fost alergati si hartuiti in curtea patinoarului la finalul meciului, cand jandarmii nu mai erau atat de preocupati cu ordinea si securitatea? Asta este Romania, domnule Tolontan si asta se intampla intr-un sport unde discriminarea impotriva romanilor si a simbolurilor nationale a ajuns la un nivel de neimaginat.
Am vrut sa va transmit aceste lucruri in speranta ca veti face publica povestea mea, ca sa se afle si alte zone ale tarii, ce se intampla acolo unde constitutia si legile tarii nu mai inseamna din pacate nimic. Ma gandesc cu groaza la ce traiesc romanii din Harghita si Covasna, daca intr-un oras ca Brasov un asemenea lucru se poate intampla si nimeni sa nu se sesizeze.
PS stiu ca sunt off-topic, dar efectiv nu aveam cui din media sa ii relatez aceasta stire, stiu ca doar dumneavoastra ati lua act de asa ceva, cum ati mai facut si altadata, va multumesc
EMIL0101 • 30 noiembrie 2013, 11:15
Incet, incet dispare sportul ( sportivii) de valoare din Romania.
Felicitari, Tolo, pentru remember.
Si nu in ultimul rand, felicitari Constantinei Dita. Sportiva pe care statul roman a recompensat-o mai mult NU.
dan • 30 noiembrie 2013, 11:16
Dap, te apuca plansul si acum, singur in fata monitorului, dar cu sentimentele traite atunci. Multumim, eu stiu ca esti f. bun!
marian • 30 noiembrie 2013, 11:42
respect PUSA! bravo Tolo!
Adriana • 30 noiembrie 2013, 12:14
Respect Pusa .. te iubim 🙂
cata • 30 noiembrie 2013, 12:38
nici eu n-am mai vazut de lacrimi sfarsitul articolului ! pentru ca n-am putut !
Geowin • 30 noiembrie 2013, 12:44
Extraordinar articol ,Felicitari Constantina,felicitari Tolo.
Cu multa stima Geowin
magus1349 • 30 noiembrie 2013, 12:50
Si uite asa m-ai facut sa butonez youtube-ul !
Bravo!
Ciprian • 30 noiembrie 2013, 12:50
Tolo, foarte bun materialul acesta in doua parti.
O intrebare off topic, poate tu poti sa-mi explici o chestie.
Cum poate fi Astra in coasta Stelei, conform articolului domnului Catalin Popescu, cand Astra are 5 puncte peste Steaua.
catalin • 30 noiembrie 2013, 14:18
@Dumi
Un lucru si mai rusinos s-a intamplat la Romania-Franta in 2011. Suporterilor nu li s-a permis accesul in stadion cu steagurile aduse de acasa. Toate drapelele tricolore erau confiscate si aruncate in pubele de gunoi de catre jandarmi! NIMENI din presa nu a luat atitudine nici atunci. Le-am spus jandarmilor ca exista si o lege impotriva denigrarii insemnelor nationale si m-au intrebat dacxa nu cumva vreau o bataie in duba.
seba • 30 noiembrie 2013, 15:29
poate sunt subiectiv, dar medalia de aur a constantinei face cat 6-7 medalii de-al lui phelps cucerite la aceeasi olimpiada. respect munca unor sportivi super mediatizati ca phelps, armstrong sau bolt, e de invatat din mentalitatea si atitudinea lor, dar ma insmpira, ma impresioneaza mai mult performanta constantinei, e mai credibila, mai muncita.
multumim pentru articol, catalin!
koll • 30 noiembrie 2013, 15:41
Respect!
Chris • 30 noiembrie 2013, 16:05
D-le Tolontan,
Va multumesc pt articolul scris. Chiar si acum dupa atitia ani mi se umezesc ochii cand imi aduc aminte de cursa de marathon. In acelasi timp cread ca majoritatea romanilor nu au realizat cat de mare a fost victoria Doamnei Dinita. (Merita cu prisosinta asocierea „doamnei” cu numele ei. Iar despre authoritatile romane nici nu merita sa vorbesc.
spinoza • 30 noiembrie 2013, 18:42
Constantina TE IUBIM! Iti multumim pentru bucuria pe care ne-ai adus-o in inimi! DOAMNA MARATONULUI ROMANESC,LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!
teompa • 30 noiembrie 2013, 20:10
a participat cineva la maratonul lui forrest gump?
vlad • 30 noiembrie 2013, 20:15
suntem niste i d i o t i. e nevoie de un om care sa ne aduca aminte de o mare sportiva. multi dintre cei care au citit articolul au aflat ca avem o campioana olimpica la maraton. nu e o problema. sunt un mare impatimist al fotbalului, dar iubesc toti sportivii care aduc faima ROMANIEI. 1 DECEMBRIE 1918 – LA MULTI ANI ROMANIA! LA MULTI AI ROMANI!
Cătălin Tolontan • 30 noiembrie 2013, 20:41
18, vlad: te contrazic, desi imi faci un compliment. Uitam, e normal, sintem oameni. Mereu e nevoie de cineva care sa ne aduca aminte. Dupa cum e nevoie de dentisti, de taximetristi, de medici, de profesori…
Razvan • 30 noiembrie 2013, 22:03
Cine stie daca o sa mai prindem in timpul vietii noastre alta campioana sau campion olimpic la maraton…
doina • 1 decembrie 2013, 2:51
Mare campioana!!!!Multumim pentru emotiile dar si imensele bucurii traite alaturi de tine!
Cristian Botez • 1 decembrie 2013, 5:26
Excepţional! Felicitări! 🙂
Giorgio • 1 decembrie 2013, 8:34
Un articol senzational , un ziarist pe care si l-ar dori orice mare ziar de sport .Felicitari D-le Tolontan !!!
Florentina • 2 decembrie 2013, 12:30
Bravo,Constantina!
foarte bun articolul.
Sebastian • 14 decembrie 2013, 0:43
Campioana olimpica la 38 de ani! Cati fotbalisti mai au forta, doar sa gandeasca la ceva atat de inalt, darmite sa faca ceva, la o varsta ca a Constantinei!