“Instituțiile patriei mele”

vineri, 1 noiembrie 2013, 9:34

DNA susține că un singur om, Rudel Obreja, a determinat instituții ale statului, precum și zeci de demnitari, înalți funcționari publici, directori generali și superbancheri de la BRD să participe, fără voia lor, la frauda banilor europeni

Investigație de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

«Jur în numele Prea Sfintei Troițe să slujesc la slujba ce mi s-au încredințat cu rîvnă, cu credință și cu dreptate, fără a mă abate de la datoriile prescrise, precum și de a păzi pravilile și de a respecta instituțiile patriei mele» (Regulamentul Organic, 328)

Așa suna jurămîntul slujbașului public din Țările Române începînd cu 1831.

După cum povestește Constanţa Vintilă-Ghiţescu, regulile funcţionarului public s-au instaurat cu dificultate la noi și niciodată complet.

În cartea sa “Evgheniţi, ciocoi, mojici”, cercetătoarea amintește șocul produs de acest angajament solemn în societatea românească. Unii dintre amploiaţi refuză să depună jurămîntul. Preferă demisia și așteaptă o altă ocazie.

Așa se comportau oamenii atunci. Fără să idealizăm vremurile, corupte ca și astăzi, clar e că, dacă acceptau jurămîntul de credinţă, era mai greu să-l încalce. Te belea legea, te izola mediul, nu mai pupai o slujbă publică, “lucrul cel mai dorit de orice român”.

N-au riscat să depună jurămîntul
În birocraţia românească existau, desigur, obedienţă, micile avantaje și insuportabilele obiceiuri de promovare prin cumetrie.

Dar acest detaliu, cules de autoare din operele lui Hurmuzaki, mica pildă cu funcţionarii care au refuzat să depună jurămîntul, preferînd demisia, ne arată că, între rușine și simţul datoriei, ceva s-a pierdut în noi.

În 1831, se fura. În 2013, se fură. Dar nimeni dintre cei care fură azi nu s-ar împiedica în teama, sfiala sau umbra unei vorbe de credinţă. “Jur”.

Obreja, Marele manipulator
Potrivit procurorilor DNA, cel care a dat iama în “instituţiile patriei” a fost Rudel Obreja.

El “i-a determinat pe funcţionarii MDRT să semneze contractul” și să facă toată afacerea.

De aceea, DNA merge pe teoria unicului vinovat. Ce izbăvitor să apară la ţanc un mare manipulator! Așa îi pot procurorii absolvi pe toţi slujbașii din minister, din Autoritatea de Management sau din companiile de stat care au sponsorizat Gala.

Sînt scoși, de sub orice cercetare, zeci de oameni, timoraţi cu toţii, de la miniștrii Elena Udrea și Ion Ariton și pînă la directorii generali ai fondurilor europene, Gabriel Friptu și Doina Surcel, dar și directorul Carmen Moraru sau secretarul general Gheorghe Nastasie.

“I-a determinat”
Ministere, departamente și ditamai companiile au fost “determinate” de Obreja. S-o spunem pe aia dreaptă! Practic, au fost forţaţi de Rudel să facă Gala și supuși unei păcăleli la notele de oportunitate, la întocmirea contractelor, la recepţia evenimentului și la plăţi.

Nu contează că ei au ales tipul finanţării și tipul de contract prin care au plătit 1,5 milioane de euro bani de la buget! Că ei au găsit societăţile care au dat alţi 430.000 de euro drept sponsorizări și că tot ei au recomandat banca, BRD Societe Generale, cu care Obreja să lucreze și care să cîștige și ea aproape 100.000 de euro în toată combinaţia.

Nu contează, așadar, toate aceste detalii de vreme ce “au fost determinaţi”.

“Au făcut presiuni la adresa noastră”
Oamenii din minister s-au plîns în faţa procurorilor că Obreja a făcut presiuni verbale. Că a ţipat la ei, că a dat cu pumnul în masă. I-a determinat, i-a presat și, unde n-a ţinut, i-a tras pe sfoară.

Plecînd de la Gala Bute, dacă ne uităm pe toate proiectele de promovare a Frunzei, cum europenii n-au ramursat nici un ban, se vede treaba că păcăleala s-a generalizat la alte zeci de milioane de euro!

Udrea, prima victimă
Pas cu pas, cum a procedat manipulatorul în serie.

Rudel Obreja a determinat-o pe Elena Udrea să emită, în mai 2011, un ordin de ministru prin care să extindă cheltuielile eligibile la fonduri europene, astfel încît să includă Gala Bute în domeniul 5.3 POR.

Bineînţeles că cyborgul de Emil Boc, la care Obreja ajunsese înainte, a refuzat să se timoreze și să “fie determinat” și atunci Obreja a mers și el la cine a ţinut presiunea: la Elena Udrea.

Sigur că Udrea n-a semnat ordinul emis de ea însăși, după cum n-a semnat nici alte documente în mandatul său, o fi semnat vreunul?, tocmai ca să-i lase pe alţii “să fie determinaţi”. L-a semnat secretarul general al MDRT, Gheorghe Nastasia.

Moraru, următoarea pe listă
Apoi, Obreja a presat-o pe Carmen Moraru, directoare generală la MDRT. Degeaba apare negru pe alb în raportul DLAF că, de fapt, Moraru e cea care i-a cerut explicit lui Inocenţiu Voinea, autorul proiectului adus de Obreja, să modifice documentul. Și i-a indicat, în termeni categorici, cum să o facă!

Moraru conducea ședinţa și prefabricarea dosarului, nu Obreja, dar doctrina e că “Obreja i-a determinat” și punct!

Ariton, presat și el
În faţa procurorilor, directorii celor 10 companii naţionale care au sponsorizat Gala au recunoscut că li s-a indicat de către superiorii lor să finanţeze gala “care trebuie să se facă”.

Mai greu de înţeles cum i-a determinat Obreja pe aceștia sau cum l-a păcălit fostul boxer pe Ion Ariton, ministrul căruia i se subordonau și pe care Obreja nici nu-l cunoștea, dar, dacă asta e teoria DNA, toată lumea se încadrează în ea cu plăcere.

Doi dintr-o lovitură: BRD și ministerul
Au fost și momente în care Obreja s-a încordat și a timorat două “instituţii ale patriei mele” în același timp: Ministerul Dezvoltării și banca BRD Societe Generale.

Un om din minister l-a dus pe Obreja la BRD. Fostul președinte al FR Box a refuzat să spună la DNA cine a fost persoana care l-a recomandat la bancă.

A obţinut un credit de 2 milioane de euro, fără altă garanţie decît contractul cu ministerul. Contract care oricînd se putea transforma într-un eșec, pentru că nimeni nu știa la începutul lui iulie 2011, înainte de gală, dacă banii europeni vor fi daţi sau dacă bugetul va deconta Gala!

– Păi cum i-ați dat credit?
– A depus contractul cu ministerul.

– Fără o garanție imobiliară sau alt gen de garanție?!
– Fără.

– Dacă ar fi venit un client obișnuit și ar fi cerut băncii un credit de 2 milioane depunînd un contract cu un minister ar fi primit creditul?
– Nu!

Există la dosar mărturia acestui angajat al băncii, obţinută în urma dialogului de mai sus, purtat între el și procuror.

I-au plătit creditul din buget!
Evident că stresul final a venit, pentru slujbași, cînd a fost vorba de bani.

Fără să mai aibă nici un instrument de putere în relaţia cu ministerul, cu DLAF-ul care îl controla încă din septembrie 2011, Obreja a reușit totuși să-i determine de le-au mers fulgii! Magistral!

Întîi, i-a determinat pe funcţionari să accepte să preia ei o parte din responsabilitatea creditului, printr-un contract de ipotecă agreat de el, de minister și de BRD pe 28 decembrie 2011! Atunci, MDRT s-a angajat că-i va achita 1,5 milioane plus TVA din credit, deși era clar că banii europeni nu mai veneau și, mai mult, inspectorii DLAF găsiseră indicii serioase de fraudă.

În al doilea rînd, pe 2 februarie 2012, cînd DLAF era uluit de ceea ce găsise, MDRT a achitat totuși lui Obreja cei 1,5 milioane de euro plus TVA, în total 8 milioane de lei, adică aproape tot creditul, care a fost de 10 milioane de lei.

Și, apoi, după ce banii s-au dus precum cocorii, slujbașii au rămas; zeci de oameni tremurînd în dispozitiv și refugiindu- se sub mantia noii puteri USL, pe funcţii chiar mai înalte.

Cînd i-a chemat DNA, s-au încolonat nițel mirați și, cu jurămîntul în dinţi, au povestit cum au fost siluiţi ei, adevăratele și nemuritoarele “instituţii ale patriei mele”.

A mai fost ceva. Joi seară, cînd pusesem punct acestui articol și după ce mă încruntasem cu o figură insuportabilă în emisiunea de la TVR1 a lui Moise Guran, vine știrea pe Mediafax: ”Ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, a declarat că va trebui să plătim  Comisiei Europene 1 miliard de euro pentru nereguli în sistemul fondurilor europene în perioada 2009-2011”. Am pus-o! BRD SMS – Contul dumneavoastr[ a fost debitat cu 1 miliard de euro.
Dar poate că le vom explica faptul că ne-au timorat Obreja și mulți alții ca el.