România merge la baraj și Turcia rămîne acasă. Au fost două motive:
marți, 15 octombrie 2013, 10:51
România merge la baraj și Turcia rămîne acasă. Au fost două motive:
1. Noi ne-am luat punctele cu echipele medii și mici ale grupei, Ungaria, Estonia și Andorra, doar la Budapesta cedînd o remiză. În acest timp, turcii au pierdut 5 dintre cele 6 puncte cu Ungaria.
2. Finala de la distanță a fost o seară a disproporțiilor: „tricolorii” au avut de bătut Estonia, iar turcii s-au lovit de Olanda.
Cine a urmărit meciul de la Istanbul în paralel cu cel din București înțelege exact uriașa șansă de care am beneficiat. Pentru că turcii au alergat cu o inimă mare și au atacat la risc, presîndu-și adversarii o bună bucată din meci, ca o echipă foarte bună, dar fără știința de a-și concretiza entuziasmul pe tabelă.
Olandezii i-au prins pe contre și „i-au executat cu sînge rece”, așa cum scriau cronicile de meci ziarele interbelice și așa cum se va scrie cîtă vreme jocul acesta grațios și injust ne va captiva imaginația.
La impresia artistică, Turcia ar fi devansat România, dovadă și declarația onestă a lui Raț, care recunoștea superioritatea vecinilor de butoi cu pulbere.
Dar o campanie de calificare nu e un concurs de frumusețe și nici o tură de onoare, ci o luptă matematizată și chinuitoare. I-am făcut față mai bine decît turcii. Ar fi nedrept să nu amintim de stoicismul lui Victor Pițurcă, unul dintre puținii care au continuat să creadă în această călătorie lungă.
Între o mie de probleme de lot, atitudine și sănătate, selecționerul a strîns de picioarele fotbaliștilor lațul ideii că se poate. Și a tras de el, tîrîndu-i de-a valma pe cei curajoși și dezamăgiți, pe luptători și pe petrecăreți, pe Oracolul de la Bălcești și pe teribilul Reghecampf, fiecare cu ifosele și nemulțumirile sale auguste, de oameni care ar fi făcut mult mai bine dacă erau în locul lui Pițurcă.
Dar în locul lui n-a fost nimeni și nimeni nu va fi nici la barajul care ne așteaptă și unde putem întîlni, după calculele de la această oră, Portugalia, Grecia și Croația. Plus Ucraina, clarificată la miezul nopții.
O noapte care se va încheia privind relaxați rezumatele la televizoarele care vor sticli albastre prin cartiere. De cînd n-am avut acest privilegiu al epuizării mulțumite, tolăniți în abandonul unei beri, alune sau tablete de ciocolată pentru care să nu ne învinovățim!
Priviți golul doi al olandezilor de la Istanbul! Kuyt îi pasează lui Sneijder, acesta fentează din preluare și trage fără speranță, înfigînd Turcia pînă la genunchi în iarba ofilită. Doi mari fotbaliști care-și încheie cariera chiar pe malul Bosforului trimit Turcia la culcare. Un omagiu al fair-play-ului și caracterului.
Băieșu avea dreptate. Fotbalul e un joc de bărbați!
mg • 15 octombrie 2013, 23:02
Mmultumim Van Gaal
Multumim Tatarusanu
Multumim Marica
Multumim arbitrului croat
Adrian • 15 octombrie 2013, 23:03
Si cu cine ar trebui sa picam noi ca sa avem sanse sa trecem de acest baraj?
Tibi • 15 octombrie 2013, 23:06
Dankje Nederland ! Este tot ceea ce pot spune acum. Despre prestatia Romaniei nu am cuvinte de lauda: mai este si barajul si atunci ne vom ciocni de adevaratul potential actual. Deocamdata stau cu impresia ca fotbalul romanesc are de invatat enorm din aceasta campanie de calificare si ca motivele de bucurie – in ciuda acestui 2-0 – sunt foarte putine. De fapt asta este una dintre bubele Romaniei: incapacitatea de a invata din critici, ceva de genul: victoria este victorie, ne da acel sentiment de invicibilitate, ne ducem si ne imbatam apoi meciurile urmatoare clacam psihic. Nimeni nu indrazneste sa-i critice pe „baieti” dupa victorie… iar din pacate aste este o trasatura de caracter a looserilor.
Deci: dankje Nederland !!
PS > cat despre Piturca: hai sa fim seriosi !!! Ma faci sa rad….Ohh, ja: tinand cont de imprejurari a jucat la ciupeala si iar a castigat dar UNDE ESTE PROGRESUL ????? Tipic..he he he
mansapiens • 15 octombrie 2013, 23:10
Cataline, Cataline ce obiectiv esti tu!!! Dupa ancheta aceea de la Gala Bute ma asteptam la ceva mai mult…Tare sunt curios ce ai fi scris daca ne batea Estonia? Sau ce vei scrie oare dupa meciul de baraj?
Stelian Maria • 15 octombrie 2013, 23:10
La meciul din aceasta seara m-a enervat la culme un behaitor in goarna, un agitator… parca avea experienta acumulata la manifestatiile comuniste. Echipa Romaniei e inca foarte slaba. Daca intalneste Suedia ma tem ca numai Zlatan Ibrahimovici poate juca impotriva Romaniei si are sanse mari sa castige la scor. Sigur ca ma bucur ca merg amaratii nostri mai departe dar nu stiu ce vor juca pe terenul de fotbal sub bagheta lui Piti. La baraj vom juca gen Piti, cu patru fundasi centrali, doi fundasi stanga si doi dreapta un mijlocas defensiv si Marica varf „impins”. In plus se va lucra la o stavila cu Tatarusanu vizibil si inca doi portari invizibili. Eu cred ca numai Steaua ar bate la scor echipa nationala !
Mihai • 15 octombrie 2013, 23:10
Care barbati? Presupun ca-i vorba de olandezi, ca ei au fost barbati si ne-au califiat la baraj!In ceea ce ne priveste atat putem cu Piturca la timona.Pacat ca nu are nivelul de ” gimnastica intelectuala ” cu care sa capaciteze jucatorii sa obtinem performante prin forte proprii si nu prin conjunctura rezultatelor!
daniel • 15 octombrie 2013, 23:10
Pentru o clipa m-am speriat si am crezut ca e vorba de „noaptea barbatilor” (romani).
ion • 15 octombrie 2013, 23:11
si speram sa trecem de baraj?
oricare dintre cele 6 nationale de mai sus ne desfiinteaza. din pacate.
Tibi • 15 octombrie 2013, 23:12
@Tolo: cum adica „fotbalul este un joc de barbati”??? Nu mi-am putut inchipui niciodata ca un tip atat de intelectual, echilibrat si inteligent ca tine poate face asemenea afirmatii misogine si sexistice !! Ce naiba !!! Exista echipe feminine in toate sporturile posibile care presteaza de mii, mii de ori mai bine decat echipa asta natioanal a Romaniei sau ca orice echipa din liga asta nenorocita de fotbal. Tu cum le numesti pe aceste fete????? Ce naiba ???
nic • 15 octombrie 2013, 23:15
Romania; No Schengen, Go to Rio !!!
Alegz • 15 octombrie 2013, 23:20
Total gresit si neadevarat.
Romania merge la baraj dintr-un singur motiv .. pentru ca asa a vrut Olanda!!!
Romania s-a intalnit cu Estonia .. greu sa ne dam seama ce sport a fost exact pe teren insa.
Turcia a jucat fotbal cu Olanda .. ba chiar in ultimele minute zbura minge pe atacuri/contra-atacuri dintr-un teren in altul acolo de ziceai ca joaca tenis.
Turcia si-a incercat sansa .. si jucatorii ei alergau de rupeau pamantul si in ultimul minut, dar si olandezii faceau la fel desi conduceau cu 2-0
Romania fotbal? total pe langa .. noi „conservam” rezultatul din mintul 45′. Faceam atacuri pozitionale cu 3-4 jucatori, Tanase incerca pe stanga singur .. nici 1 nu venea sa il ajute .. sau macar sa alerge in careu pentru o eventuala centrare.
Noroc ca nici estonienii nu se prea interesau de fotbal.
De fapt cam singura surpriza a lui Piturca azi a fost ca l-a schimbat pe Stancu la pauza!!! Super SOC pentru suporteri!!!
optimistul • 15 octombrie 2013, 23:20
HAI ROMANIA!
John • 15 octombrie 2013, 23:22
olanda pare o candidata serioasa la titlul mondial
adi • 15 octombrie 2013, 23:22
Frumos scris. Ma bucur ptr nationala Romaniei ca s-a calificat la baraj ,tinind cont ca a plecat din urna a 4-a valorica,ca nu prea are fotbalisti valorosi si a jucat si impotriva propriilor suporteri.!!! Nu am vazut in viata mea asa ceva ,ca antrenorul echipei nationale si jucatorii sa fie injurati si criticati incontinuu (cu exceptia meciului cu Ungaria),si chiar cand barajul era foarte aproape sa se spuna tot timpul ca nu meritam sa ne calificam!!!!Suporterii romani sunt ori retardati ori cred ca nationala Romaniei are jucatorii Spaniei.
HG67 • 15 octombrie 2013, 23:26
Articolul e OK, dar ioan-chirilismele de genul „jocul acesta grațios și injust” sau „vecinii de butoi cu pulbere” sint suparatoare.
Iar despre Piturca nu stiu ce ar fi de zis. Nu e un antrenor rau, dar nu are cu cine. E un antrenor deasupra nivelului jucatorilor sai, asa ca nu a avut ocazia sa arate nimic in aceste preliminarii.
Mo • 15 octombrie 2013, 23:28
Bravo România! Ce a realizat Piturcã este de apreciat…la modul cel mai serios… Nu beneficiem de o generatie ca acum 20 de ani, sa termini in fata Turciei, chiar daca au inceput slab campania, nu e la indemana oricui. In ciuda criticilor din partea presei, acesti baieti merita respectul. Cu putin entuziasm in jocurile de baraj (daca dam de Suedia sau Grecia) cred ca putem merge la Mondiale. In ’98 aveam Hagi, Ilie, Popescu, acum avem Chiriches, Maxim, Marica. E evidenta diferenta de valoare si experienta, insa cu o explozie si seriozitate din partea unui Stanciu, Rotariu, Nica putem trece si de grupe, tinand cont ca intalnim doua formatii mai modeste. Mai departe nu se stie…
k67 • 15 octombrie 2013, 23:28
mi-e cam rusine sa intreb dar , CARE SUNT BARBATII ?
a cui noapte este ?
CARE barbati ?
NATIONALA noastra nu a jucat !!!
mi-e rusine sa spun ca , DACA , invingem la baraj si mergem in Brazilia suntem fotbalisti … stim fotbal … le-avem cu mingea !!!
OQ • 15 octombrie 2013, 23:29
Olanda ne-a calificat la baraj!
Dam bine acolo pe locul 2 intro grupa cu Turcia si Ungaria insa ce nu se vede dincolo de acest clasament este o echipa modesta
Cu un Piturca fricos si incapabil sa reactioneze atunci cand trebuie (vezi meciul cu Turcia) nu vom trece nici macar de Islanda
Eu insa le doresc succes la baieti si sa lupte in primul rand pentru ei si apoi pentru ceilalti 22 de milioane
seasonstraveler • 15 octombrie 2013, 23:30
Chiar asa? Adica acum sa-i ridicam statuie lui Piturca? Pe bune?
E suficient batajul? Chiar crede cineva ca jocul echipei din TOATA campania asta ne da macar o sansa pentru baraj?
Aud tot timpul despre meciul cu Ungaria ca punct de referinta dar noi nici atunci nu am jucat mare lucru, Ungaria insa a jucat teribil de prost!
Raman sceptic!
cineva • 15 octombrie 2013, 23:32
Corect. Fotbalul e un joc de barbati. Numele lor este: Michael, Tim, Jasper, Ron, Daryl, Bruno, Jetro, Stefan, Jeffrey, Daley, Paul, Rafael, Wesley, Kevin, Jordy, Leroy, Dirk, Robin, Arjen, Jeremain, Memphis SI Louis.
Cătălin Tolontan • 15 octombrie 2013, 23:34
9, Tibi: Fotbalul, joc de barbati este titlul unei carti a lui Ion Baiesu si nu o sintagma de discriminare, Dumnezeule! ))
marius • 15 octombrie 2013, 23:43
Pai tu uiti ca nu esti prozator? Sari asa din parere in parere. Nu te mai citesc. Hai Romania
RUSINEA NATIONALĂ • 15 octombrie 2013, 23:44
se numeste PITURCĂ. să nu convoci pe sânmartean, sapunaru, antal, pantelimon, BUDESCU,sa nu joci cu cel mai in formă jucator,maxim, sa mergi cu stancu, lazar, torje, matel, bucur, sa nu ai registru tactic, pregatire fizică, psihică, voința de a invinge si de a muri in teren=vina lui piturcă, ce trebuie inlocuit cu iordanescu, MIRCEA LUCESCU(dacă jucăm cu ucraina??), pusztay,dan petrescu pt. baraj de pe acum.adio piturcă.
MULTUMIM OLANDA. CE FLORI NU AVETI SA VA OFERIM 21 DE MILIOANE , CÂTE UNA DIN PARTEA FIECARUI ROMÂN!?
Andrei • 16 octombrie 2013, 0:01
Hagi a avut la dispozitie un lot mult mai valoros decit Piturca dar si-a batut joc de meciurile cu Slovenia (meciul de la Bucuresti a fost un dezastru). Ne este nesuferit Piturca dar trebuie sa-i dam credit pentru calificarea la baraj cu jucatori de mina a treia. Bravo Pitzi, cu nulitatile pe care le ai in dotare ai facut performanta! Oricum la Mondiale nu ajungem decit daca picam cu grecii… si grecii prind doua meciuri proaste.
Alex • 16 octombrie 2013, 0:07
Domnu’ Tolontan, Turcia abia daca s-a apropiat de poarta Olandei de cateva ori. Ce presat adeversarii? Iti presezi adversarii cand ai jocul sub control. Ce au incercat ei a fost sa ajunga la poarta Olandei. Presezi atunci cand esti in stare sa intri in careu cu combinatii sau sa gasesti culoare pentru a deschide apararea. Nici vorba de asa ceva.
Cat despre Romania, nu are echipa de mondiale. Numai o minune in care sa proindem 2 zile bune in acele 2 meciuri si bafta sa avem adversari accesebili. Cand bati Estonia cu 2-0, cand nu ai atacanti care sa stie ca sub tricoul echipei nationale nu ai voie sa ratezi o ocazie singur cu portarul, cand ai o echipa care nu e in stare sa controleze jocul prin pase si sa desfaca la pas defensiva Estoniei, nu ai ce pretentii sa ai de mondiale.
Obiectivul real cred ca a fost atins: barajul. Este rezonabil pentru actuala selectionata. Multa lume treaieste in trecut de un deceniu. Eu abia de imi mai amintesc meciurile cand Hagi&Compania se luptau de la egal la egal cu Anglia, Franta si alte selectionate. Romania NU era obligata sa se califice. Ar trebui ca acest baraj sa il tratam ca pe o oportunitate si o realizare a echipei nationale. Si sa ne bucuram de el, indiferent ce s-ar intampla.
Sper sa cititi acest comentariu si sa ma contraziceti daca gresesc.
Tagore • 16 octombrie 2013, 0:16
Bun Cataline,comentariu valabil,vad ca poti sa te mai bucuri si tu chiar daca olandezii au jucat de parca de meciul asta depindea calificarea lor iar ai nostrii au jucat de parca aveau calificarea in buzunare.Asta cred ca ai vazut si tu.Dar…suntem romani si este bine si asa,generatia aia „de aur” a fost o exceptie,cu turcii si cu grecii am avut probleme chiar si cand ei nu aveau fotbalul de acum,nu mai spun de bulgari.Pentru noi e bine si…cred ca pe croati putem sa-i pacalim de data asta.Ma enerveaza Jmekerul de Dragomir,care o tot da cotita,hai,mai lasati-l in plata Domnului,nu-l mai bagati asa in seama ca de-aia face pe „horacolu'”.Iar astora care nu le convine ca faci in continuare anchete(mai ales asta ultima,cu „duduia”)…mai da-i,bai,in…colo!
tano • 16 octombrie 2013, 0:16
Romania are o echipa destul de buna, un antrenor realist si niste suporteri de trei surcele. Colac peste pupaza vina presa.
Am citit ieri o opinie a lui Radu Naum, ziarist bunicel dealtfel, dar cu a carui opinie nu pot fi de acord. El spunea ca nationala are nevoie de fotbalisti, nu de suporteri. Domnul Naum pierde esenta fotbalului. Acest sport nu este important pentru ca 11 jucatori alearga bezmetici dupa o minge mai cu spor decat alti 11. E important pentru ca milioane de oameni gasesc asta interesant si ii incurajeaza, chiar daca joaca prost. Exista oameni care se uita la fotbal si „tin cu aia care castiga”. Ajung sa cred ca in Romania astia devin o majoritate. De ce sa tii cu aia care castiga? Tii cu aia care te reprezinta, macar teoretic. Si daca ai impresia ca nu te reprezinta te uiti la popice sau la badminton sau la nimic. Daca vrei sa triesti fotbalul, sa il iubesti, iubeste-ti echipa neconditionat. Nu te astepta sa joace mereu perfect, nici sa fie formata din supraoameni care nu stiu ce gust are vinul si sunt 100% profesionisti. Iubeste-o pentru ca asa ai ales.
Nu stiu daca ne calificam, dar am sa sustin aceasta echipa pana in minutul 120 al prelunigirilor din returul barajului, si mai departe. Si daca o fi sa piarda barajul am sa o sustin in urmatoarea campanie si tot asa.
Sunt mandru ca sunt roman. Dar nu pentru ca intamplator m-am nascut aici, ci pentru ca aleg ma simt roman in continuare.
Hai Romania!
Tibi • 16 octombrie 2013, 0:21
@Tolo: asta intelesesem deja, ca este un titlu, ceea ce nu inteleg este de ce folosesti expresia in articol. Raman la parerea mea ca folosirea expresiei este nefericita, lumea lui Baiesu se desfasura in alta epoca 😉
myers • 16 octombrie 2013, 0:33
Ok,ne-am calificat la baraj insa cu adevarat norocos.In mansa dubla,turcii au fost mai buni decat noi,si-au taiat singuri craca de sub picioare in meciurile cu ungurii.E meritul nostru,ne-am calificat pe munca noastra?Nu prea…Au fost conjuncturi favorabile,plus profesionalismul olandezilor.Spectatorii au totala dreptate cand fluierau mingile intoarse de jucatorii nostri,o nationala serioasa se califica singura prin victorii la scor cu andorra si estonia..Asta doreau spectatorii,nu sa stam la mila olandezilor!Ungurii asa slabi cum au fost,le-au dat 5 estonienilor,dar probabil ca ei au jucat ca sa marcheze,sa atace,sa-si faca golaveraj.Noi jucam ca sa plimbam mingea,s-o intoarcem inapoi,a tinem de 1 sau 2-0 cu estonia.Ok,poti spune ca stiind rezultatul de la turci,nu s-au spetit dar daca acolo ar fi castigat Turcia,oare puteam noi sa castigam cu 5-0?Oare am fi atacat in valuri,stiind ca depindem numai de noi si ca multe goluri ne califica?Sau o frecam iarasi tipic piturcian,ca zeci de pase inapoi,fara vana,fara dorinta,asteptand doar ajutorul altora?
Publicul e supremul judecator si nu cred ca daca rezultatul de azi era 5-0,6-1 sau 7-2,jocul Nationalei ar fi fost fluierat.Keseru sa se gandeasca la asta inainte sa se intrebe de ce au fost fluierati jucatorii.Ei o sa formeze o Nationala buna,puternica cand o sa tinteasca susu.Cand or sa vrea sa fie sus,cand or sa incerce sa fie sus!Normal ca ne bucuram,chiar daca nu o spunem,insa sa recunoastem,maniera in care ne-am calificat,ne-a lasat un gust amar.Si nu avem de ce sa ne suparam,trebuie sa tragem concluziile necesare si sa vrem mai mult!
Cosmin • 16 octombrie 2013, 0:38
Ce faine-s judecatile la cald … hai sa ne bucuram de ele..
dac.impielitzat • 16 octombrie 2013, 0:39
vai de noi… mai domol cu felicitarile. inca nu am realizat nimic. si chiar daca mergem la mondiale, mi-e ca ne facem de ras. suntem tristi pe teren. tristi. sunt ai nostri acolo in teren si tinem cu ei. si-i sustinem. dar e greu tata. greu. fara inspiratie. fara talent. fara viziune. cu o selectie ciudatica.
da. s-a muncit. asa e.
dar greu. si trist aratam pe teren.
sansele sunt minime sa trecem de baraj.
singurul samurai de pe teren: Bourceanu.
Marica s-a zbatut mult, e adevarat. Merita si el azi un 7+.
Hai Romania!
myers • 16 octombrie 2013, 0:42
Tano,nu ai dreptate,ca sa fie sustinuti trebuie sa arate ca merita sa fie sustinuti!Lunea nu vrea sa sustina mediocritatea,vrea sa sustina,sa aplaude performanta,jocul,rezultate convingatoare.Sunt foarte mandru ca sunt roman insa nu gresesc cand realist spun ca e o calificare norocoasa,o calificare conjuncturala.Mai compensam ghinionul din alte campanii de calificare dar vreau sa raman dupa un meci al Nationalei cu o impresie placuta,nu cu un gust amar.Ne propunem prea putin si asta se vede…
Marc • 16 octombrie 2013, 1:00
Stiati ca Ungaria ajungea la baraj daca ne bateau estonienii azi?!
Un rezultat posibil avand in vedere tracul cu care au intrat in teren tricolorii, iar au fost nu de mult la un minut de victorie cu Olanda.
Neuron • 16 octombrie 2013, 1:41
Cred ca va lasati luat de val. Turcia a avut un parcurs dezastruos pana in toamna, cand a venit alt antrenor. Rezultatele vorbesc pana la urma, iar noi am facut egal cu Ungaria la ei acasa, in timp ce turcii au pierdut.
Turcia nu mai avea sperante la calificare dupa o evolutie asa de slaba in prima etapa a calificarilor, au incercat sa forteze un rezultat pe ultima suta de metri, exact cand nationala noastra a inceput sa mearga mai slab (fara Chipciu, fara Rusescu, etc).
Asa ca, in ansamblu, noi am meritat calificarea mai mult ca ei, pentru ca am jucat mai bine in prima parte, cand am avut cele mai grele meciuri. Noi in toamna am avut mai ales retururi acasa sau partide in deplasare cu echipe slabe. Deci nu pot sa fiu de acord cu impresia asta artistica de pe ultima suta de metri.
costache • 16 octombrie 2013, 2:36
este un baraj extraordinar avand in vedere ca am fost in urna a 4-a. felicitari Pitzi si bafta multa!
HAI ROMANIA!
Filbert • 16 octombrie 2013, 5:31
Adevarul e ca Pitzurca are un mare merit: a reusit sa duca la baraj o echipa alcatuita din jucatori mediocri si, in plus, prost antrenata…
Gica Paunescu • 16 octombrie 2013, 6:14
Corecte, in cea mai mare parte, opiniile dlui Tolontan. Iar Romania, ptr. a ,, multumi” intr-un fel Olandei de ajutorul primit, trebuie sa faca o dubla in care sa-si depaseasca nivelul din grupa tocmai incheiata. Cat sa respectam si noi, romanii, partea concluziei lui Baiesu, cum ca fotbalul este joc de barbati; Olanda a dovedit-o cu prisosinta. Respect, Olanda. Dar si fereste-ne Doamne din calea Portugaliei ! Toti ceilalti imi par abordabili intr-o dubla mansa, in care sa mancam iarba gazoanelor respective si, eventual, sa dormim pe teren de epuizare. Hai, totusi, Romania !
bagheera • 16 octombrie 2013, 6:52
Sunt de acord cu Tano: suntem OK la ce jucatori avem. Toata lumea arata spre Turcia, unde insa presa a impins lumea la un stadion plin.
Ce faceti VOI de ani de zile? Rupeti publicul de echipa.
Cred ca era usor sa dam 5 ieri, ca sa fim SIGURI. Dar pentru un asemenea obiectiv trebuia un stadion ochi, nu dezolant de gol. Si o campanie pe masura.
NU MAI DATI IN NATIONALA!
Ati distrus gimnastica si handbalul feminin. Ajunge!
danny pump • 16 octombrie 2013, 8:34
sa aduci elogii unei echipe care pur si simplu defineste mediocritatea,si unui antrenor care nu are nici o treaba cumeseria respecriva,e dea dreptul hilar.multumim olandei ca ne-a reamintit ce inseamna fotbal,caci cu piturca si ai lui uitesem de mult.dea dreptul PENIBILI!!!!
joy division • 16 octombrie 2013, 8:42
tano: ai dreptate, eu tin cu echipa care ma reprezinta nu cu aia care castiga,dar, simt ca nationala Romaniei nu ma mai reprezinta,si nu din cauza fotbalistilor mediocri, ci din cauza celor care conduc , oficial sau din umbra, fotbalul romanesc
ISRAELIAN • 16 octombrie 2013, 8:50
Oricare din cele 5-6 echipe de la Baraj ar fi fericită să îi cadă la urnă România.România nu poate merge la Mondiale.Nu are team de aşa ceva.A făcut deja peste cât poate.
Cip • 16 octombrie 2013, 9:06
Corect articolul.
Nu sunt fan Piturca (oare cine este?), dar mai e bevoie si de bafta pentru ca fotbalisti nu prea avem.
Daca ar avea curajul sa renunte la expirati gen: Goian, Rat si Stancu …, dar cerem prea mult, nu?
Steli • 16 octombrie 2013, 9:22
Domnule Tolontan, aveti dreptate in privinta antrenorului Piturca, caruia trebuie sa-i recunoastem meritele pentru acest baraj, atatea cate or fi ele.Cat despre pretentiile noastre de suporteri, de a invinge pe oricine, am putea fi nemultumiti, doar atunci cand vom mai avea fotbalisti care sa joace la echipele de top din Italia, Anglia, Spania,Germania, iar selectionerul ar refuza sa-i convoace la nationala.Din pacate nu mai avem asa ceva.
Trebuie sa fim mai modesti, sa ne intelegem valoarea si sa ne respectam echipa nationala asa cum este ea cu bune si rele.Hai Romania!
Stalky • 16 octombrie 2013, 9:42
Domnule Tolontan,citeste articolul lui Cristian Geambasu ”Ziua mediocrilor” ca sa vezi realitatea.Nu te mai imbata cu apa rece.Asta asa,ca sa ma exprim elegant.
la fayette • 16 octombrie 2013, 10:16
Din pacate la baraj nu va mai juca Olanda pentru noi. Acest „privilegiu al epuizării mulțumite” cum foarte poetic va exprimati d-le Tolontan nu se datoreaza celui pe care nu conteniti sa-l ridicati in slavi. Romania s-a agitat aseara in ritm de tango cu prea putine idei totul fiind lasat la inspiratia lui Marica, a lui Tanase sau oricui ar fi fost trimis in teren. Prima ocazie la poarta Estoniei a aparut foarte tarziu. In repriza a doua pasa inapoi a fost arma predilecta. Merita felicitata cel care „a strîns de picioarele fotbaliștilor lațul ideii că se poate”? Nu, nu se poate d-le Tolontan. Nu se poate oricum, la plezneala sperand ca mingea va intra odata si odata in poarta adversa.
Acest loc doi va intretine vreme de o luna o iluzie. Apoi, cand se va intampla sa ramanem din nou acasa, cei mai savanti gazetari vor identifica 1001 de motive obiective si subiective pentru care nu ne-am calificat. Vom avea si arunci acelasi „privilegiu al epuizării mulțumite”?
ergen • 16 octombrie 2013, 10:18
Acum ca ne-am consumat meciurile jucate prost mergem la baraj cu inima deschisa mai cu seama ca intalnim o echipa de calibru, Portugalia zic eu,
Doamne fereste sa fi intalnit una mediocra la baraj stim doar cum tratam meciurile cu acestea si Slovenia ne este greu de uitat
Si apoi ganditi-va la cat de mahniti sunt turcii…..
ciobanu’ mioritic • 16 octombrie 2013, 10:27
– Israelul, cu 12 puncte, ramane acasa.
– Antrenorul Croatiei – calificata pentru BARAJ, si-a dat demisia.
– Cu jucatori mediocri, ROMANIA are NUMAI sansa de barbugiu a lui Pitzi, care ar trebui schimbat cu un ADEVARAT ANTRENOR.
– Foarte posibil ca ROMANIA, SA SE CALIFICE la RIO pe bafta, desi are un joc urat – de-a latul terenului – *(stil Angelo Niculescu 1970).
madalin_eivissa • 16 octombrie 2013, 10:55
Trebuie sa multumim Olandei in primul rand , in al 2 lea rand lui Victor Piturca pentru ca a reusit maxim din grupa asta si cu echipa asta iar in al 3 lea rand lui Ciprian Marica (a reusit a n oara sa marcheze !!!) Sa fie Grecia la baraj !! FORTA ROMANIA
Mihnea • 16 octombrie 2013, 11:00
Felicitari pentru ca aveti capacitatea de a-i acorda lui Piturca ceea ce merita, mai ales ca a fost hulit jumatate de campanie! Felicitari ca nu faceti ceea ce fac o buna parte a colegilor dumneavoastra de breasla, precum Decebal Radulescu, care, inclusiv aseara, dupa meci, tot ce a putut sa spuna au fost rautati si nu a avut caracterul sa recunoasca cine este principalul artizan (si asta dupa ce l-a trecut pe Piturca prin tot noroiul de la Calugareni)!
mi consenta • 16 octombrie 2013, 11:10
Foarte bine spus ca o campanie de calificare e o lupta chinuitoare.
Romania o echipa cu jucatori submediocri a avut noroc cu carul in toata campania:
1.Turcia a inceput campania cu un antrenor foarte slab. Cu Terim , probabil Turcia ar fi fost astazi in locul nostru
2.La Istanbul desi aveau un antrenor slab, turcii au ratat cateva ocazii in timp ce Grozav a dat gol dupa o greseala grava de portar.A fost o victorie cu mult noroc
3. La Budapesta desi n-a jucat nimic, nationala a reusit sa egaleze in minutul 90. daca nici ala n-a fost noroc…
4. Aseara, in fata unei echipe din urna 5 Romania a jucat prost. Victoria se datoreaza greselii stupide a aparatorului si a arbitrului arbitru
Din aceasta campanie ramane doar meciul cu Hungaria . ATAT.Daca Romania se califica la mondiale se chiama noroc chior.