2 milioane de euro pentru revistele Sanoma, o scrisoare pentru ziariști și ce cred despre ”Dosarul șantajul”

miercuri, 7 august 2013, 2:58

UPDATE 3: Dacă nu ești ziarist, scena discuției dintre șeful Antena Group și directorul RCS are și partea ei comică, coborîtă direct din piesa ”Ultima oră” a lui Mihail Sebastian. Învățat de procurori, Bendei folosește expresii nefirești pentru un dialog de la om la om, extrase parcă din Codul Penal, dar care nu-i atrag atenția lui Alexandrescu. După, lucrurile par rostite în tușă groasă, dar, omenește vorbind, puțini probabil că s-ar fi prins.

Inițial, Sorin Alexandrescu îl anunță pe Bendei că a pus mîna pe un contract și că e singurul care îl are, apoi că se lucrează la o investigație, îi citește din niște hîrtii și, după cîteva întîlniri, îi spune directorul RCS  că ”Investigaţia noastră e terminată cap-coadă. E făcută toată în cap, în coadă. E făcută pe toate etapele, cu tot, cu tot, tot, tot. E terminată”, iar Bendei cere să nu mai fie ”defăimat”, ”denigrat”, ”blamat”. Își joacă rolul de ”parte vătămată”.

Bendei: Zi, matale, zi. Ca să am eu garanţie că n-o să mai fiu denigrat.
Alexandrescu: Deci, credeţi-mă ce vă spun, lucrurile astea le punem împreună cu avocaţii pe hârtie şi le blindăm.

La care Bendei insistă pe ideea că aceste contracte protejează compania RCS de atacuri, dar cu el ce se va întîmpla?  Directorul RCS cere asigurări ”pe persoană fizică”, ca să-l bage pe Alexandrescu direct în litera legii.

Bendei: Şi ca persoană fizică, cum rămâne?
Alexandrescu: Clauzele astea de protecție, în orice contracte comerciale, se raportează inclusiv la persoanele care fac parte din conducerea respectivei entități. Asta se întâmplă, asta este realitatea.

Dar Bendei nu e liniștit. Vrea în continuare asigurări sau asta i se pare lui Alexandrescu. De fapt, Bendei construia cazul așa cum fusese învățat, iar din referatul procurorilor rezultă că se și filma!

Bendei: Cu con… dacă semnăm contractul ăsta, deci, moare tot!
Alexandrescu: Tot, tot, tot! …[neinteligibil]… E îngropat!
Bendei: Cine-l semnează?
Alexandrescu: Îţi dau şi documentele…
Bendei: Cine semnează? Cine-l semnează?
Alexandrescu [arată cu mâna dreaptă către el]
Bendei: Şi matale pleci!
Alexandrescu: Na, na, na! Semnez eu, semnează juriştii, semnează financiarul… să-ţi dăm şi documentele după aia… Ţi le dau că n-am nevoie de ele!

Cum ziceam, te poți amuza. Dar dacă ești jurnalist te enervezi pentru că asta nu e meseria ta.

UPDATE 2:  Altceva relevant pentru caz. După ce a difuzat pe TV, din 9 mai pînă în 27 mai 2013, promoul investigației care n-a mai venit, Intact Media Group a făcut publică ”investigația jurnalistică” pe 1 august 2013, sub forma un document nemaintîlnit în istoria presei noastre! Oricît de originală a fost media din România, nimeni pînă acum nu s-a gîndit să prezinte drept investigație de presă un memo alcătuit de o casă de avocatură.
Sub titlul ”Scrisoare deschisă privind rezultatele investigației jurnalistice”, publicului i se livrează o compilație de contracte, date, asocieri legale și exprimări în limbaj juridic, imposibil de parcurs de vreun cititor. Un produs de care un avocat poate că e mîndru, dar pe care nici o minte de jurnalist nu l-ar fi redactat vreodată. Halucinant!

UPDATE 1: Pentru ca nimeni să nu poată identifica instituțiile unde lucrează cu erorile sau cu lipsa de standard profesional al oamenilor, normal ar fi ca șeful Antenei 1, Sorin Alexandrescu, și consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu să demisioneze. Și, apoi, justiția să decidă obiectiv și independent în cazul primului, pentru că situațiile nu sînt, evident, simetrice.
Demisiile nu vor veni și abia această constatare naște întrebarea: ”Nu cumva ei au făcut ceva care este încurajat și în spiritul culturii celor două instituții?”. Mai clar: poate că au făcut exact ceea ce se așteaptă de le ei și ce este considerat normal să facă în locurile unde lucrează, dovadă că nici unul dintre ei nu a schițat nici un gest de regret public!  

S-a confirmat astăzi printr-un comunicat oficial o informație pe care am publicat-o din februarie 2013, potrivit căreia Burda era foarte aproape de a cumpăra titlurile editate în România de către finlandezii de la Sanoma.

Ceea ce nu spune comunicatul oficial și nu va fi confirmat public este suma pe care s-a făcut tranzacția: aproximativ 2 milioane de euro pentru un număr de 20 de reviste, printre care Cosmopolitan, Marie Claire, Beau Monde, Harper’s Bazaar, Femeia, National Geographic, Esquire și FHM.

Apropo de achiziții în media, mișcarea anului vine din Statele Unite, unde patronul Amazon, Jeff Bezos, a cumpărat pentru 250 de milioane de dolari ziarul Washington Post.

Bezos este, alături de Gates și Jobs, una dintre figurile fondatoare ale lumii digitale. Ce semnificație poate avea surprinzătoarea achiziție de către el a unuia dintre monumentele ”vechiului jurnalism”?!

În privința familiei Graham, care deținea Washington Post de patru generații, explicația vînzării a venit însoțită de un fair-play aristocratic: ”Am fi putut asigura în continuare supraviețuirea ziarului, dar Washington Post merita mai mult decît supraviețuirea!”.

După cum a spus chiar cumpărătorul, familia Graham ”a acționat de-a lungul deceniilor, bune sau rele, cu bună credință și într-o manieră principială, păzind un set de valori”, iar acest gest de final este doar o etapă a unui comportament de business civilizat.

Care a fost însă motivația lui Bezos? El a adresat staffului ziarului o scrisoare în care promite că ”valorile ziarului nu se vor modifica”, asigurîndu-i pe jurnaliști că ”Washington Post va continua să-și slujească cititorii și nu interesele private ale proprietarilor săi”.

Cît despre viitorul presei, Bezos spune că ”Nu avem o hartă în fața noastră” și adaugă că ”vom experimenta”, spunînd că va urma însă neabătut exemplul familiei Graham, de la care a învățat că a fi curajos în presă înseamnă să verifici, să ai răbdare, să-ți confirmi informațiile și apoi să urmezi subiectul, indiferent unde te duce acesta.

Folosesc ocazia acestor cuvinte frumoase și adevărate despre presă pentru a deschide un subiect delicat. Am fost plecat din țară o perioadă mai lungă și într-un loc fără acces la internet, atunci cînd au avut loc arestarea, eliberarea și, mai apoi, începerea urmăririi penale a lui Sorin Alexandrescu, directorul Antenelor, trust din care face parte și Gazeta, a Cameliei Voiculescu și a lui Dan Voiculescu.

Nu povestesc ca să justific de ce n-am comentat pînă azi subiectul, ci ca să explic cititorilor care m-au întrebat. Sînt gata să răspund curiozității relevante a oamenilor, după cum nu mă interesează să probez, nimănui, un presupus curaj al meu! Ce curaj?

Să fim serioși și, mai ales, respectuoși pentru cei cu adevărat curajoși. În România lui 2013, nu e nici o dovadă de temeritate în a exprima ce crezi. În grupul Intact, ca și în alte grupuri de presă unde am lucrat, eu și colegii de la Gazeta Sporturilor am avut deplina libertate de a scrie ce gîndim.

Revenit în țară, am așteptat să citesc și să înțeleg cazul, pe cît e omenește posibil. Din informațiile publice, n-am altele, eu am priceput următoarele:

1. Sub nici o formă, în nici un context, din punctual de vedere al meseriei de șef într-un trust de presă, nu se justifică, după părerea mea, un dialog precum cel purtat de Sorin Alexandrescu cu Ioan Bendei, directorul de la RCS-RDS. Fac o considerație profesională, nu juridică și voi dezvolta această disctincție.

Revin la profesie. Dacă ar fi normal dialogul, atunci orice jurnalist care citește discuțiile înțelege că trustul său poate face ”contracte cu clauze de protecție” la adresa partenerilor trustului și în favoarea oamenilor din conducerea acestor companii-partenere. Alexandrescu îi spune lui Bendei că aceste clauze există în ”orice contracte comerciale” și că ”Asta se întîmplă, asta e realitatea!”.

Sincer, este lucrul care, ca ziarist, m-a deranjat probabil cel mai mult în aceste discuții, oricum greu de digerat. Pentru că regăsesc în fragmentul acesta de dialog un tip de gîndire. Și o propunere pe care orice reporter, redactor sau fotoreporter a auzit-o, direct sau indirect, de-a lungul carierei.

Propunerea de a nu mai fi, vasăzică, visător, de ”a înțelege realist cum stau lucrurile”,  și, pînă la urmă, de a renunța exact la ideea pentru care ne-am făcut ziariști! Este genul de filozofie de prezentare a anormalului drept normal, ”Hai, bă, că, de fapt, peste tot în lume se face așa! Meseria voastră nu e așa cum v-o imaginați voi”, la care n-am decît un răspuns: păi dacă e altfel, atunci s-o facă alții!

Dar, cîtă vreme noi știm altceva din presa lumii și din exemplele de bună practică din România, nu voi uita niciodată că inclusiv Antena 1 a plătit cu jurnaliști morți dorința de a afla adevărul!, îmi păstrez dreptul de a crede altceva decît mi-ar cere o falsă loialitate de trust. La care, sincer să fiu, oricum nimeni n-a apelat. Repet, am fost liber în Intact, niciodată nu mi s-a cerut altceva.

Cu tot regretul uman, pentru că-l știu pe Sorin Alexandrescu și pentru că, în relația cu mine și în cele cîteva dăți în care ne-am intersectat, a fost un om care n-a depășit nici un centimetru regulile profesiei, eu cred că în nici o țară civilizată și în nici o presă liberă nu se încheie contracte cu clauze de protecție, documente ”betonate cu avocații” și ”garantate sută la sută” de șefi, așa cum îl asigură el pe Bendei.

Un dosar de presă nu e ”îngropat”, expresia îi aparține lui Alexandrescu în stenograme, pentru că așa vrea cineva. Bendei întreabă dacă totul dispare în cazul în care semnează, iar Alexandrescu răspunde: ”Tot, tot, tot! Îngropat”. ”Îngropat” sună îngrozitor și sare în ochi la o citire atentă a stenogramelor din dosar.

Apare și o discontinuitate de logică. Dacă ar exista clauze de protecție în contractile încheiate de companiile de presă, cum ar urma ele să devină efective? Prin discuții cu editorialul? Nu în democrațiile consolidate, nu ”în presa care joacă un rol critic pentru o societate liberă”, așa cum spune fondatorul Amazon și, acum, proprietarul Washington Post.

2. Contractul prin care Dumitru Dragomir a luat bani de la RCS este ridicol. Cluburile de fotbal ar trebui să-l tragă la răspundere instant. E un conflict de interese grețos! După cum dezgustătoare a fost reacția lui Sebastian Lăzăroiu, care a postat pe facebook o fotografie trucată la botul calului cu o jurnalistă a Antenei 3 după gratii. Nicăieri în lumea civilizată el nu mai era consilier prezidențial după o asemenea poantă sinistră și numai ura geamănă a șefului său, președintele României Traian Băsescu, pentru presă îl menține în funcție pe Sebastian Lăzăroiu. Momentul a fost fixat într-un comentariu antologic de Liviu Iolu în Adevărul.

În privința lui Dumitru Dragomir, orice contribuabil roman are dreptul imperativ să se aștepte de la DNA la același tratament aplicat acestui dosar ca și dosarului directorului de la Antene. Mă gîndesc că după ce vor afla că Mugur Ciuvică nu e în nici un fel obligat să le spună de unde are documentele pe care le publică pe site, procurorii vor intra și în miezul afacerii. Sau mergem în dubă cu siteul de cultură?

Nu sînt jurist și nu anticipez cum se vor derula cazurile. Cred în procese obiective și, pînă cînd o instanță nu va decide definitiv asupra cauzelor, privesc atît acuzațiile procurorilor, cît și apărarea celor acuzați, drept versiuni proprii asupra realității.

Dar, discutînd strict din perspectiva regulilor jurnalistice, discuțiile care au avut loc, așa cum pot fi ele citite, n-au nici o legătură cu meseria pe care o generație întreagă am început s-o facem cu un ochi la România pe care am învățat-o să respire liber, și pentru care 5.000 dintre prietenii noștri visători au fost împușcați într-un decembrie neașteptat de cald, și cu altul la impecabila doamnă Graham.

La ”Cinematecă”, în pelicula tot mai decolorată, dar mereu emoționantă din ”Toți oamenii președintelui”, Katharine Graham le spunea celor doi ziariști ai săi, care lucrau la cazul ce avea să schimbe lumea și jurnalismul: ”Sînteți siguri??? Dacă ceea ce scrieți voi e greșit, s-a terminat cu afacerea familiei mele!”. Jurnaliștii se uită, obosiți și confuzi, unul la celălalt. Ea le surîde: ”Stați liniștiți, vă susțin! Haideți să mîncăm ceva”.