Clasamente și zîmbete

Hagi (63 de puncte), Belodedici (61), Lăcătuș (55,5), Popescu (54,5) și Chivu (38), aceasta este ierarhia “Best of the Best”, așa cum și-a numit Gazeta Sporturilor ancheta celor mai buni fotbaliști români.

joi, 9 mai 2013, 10:03

Hagi (63 de puncte), Belodedici (61), Lăcătuș (55,5), Popescu (54,5) și Chivu (38), aceasta este ierarhia “Best of the Best”, așa cum și-a numit Gazeta Sporturilor ancheta celor mai buni fotbaliști români.

Pentru fiecare titlu de campion național, fotbalistul a cîștigat 2 puncte. Pentru Liga Campionilor, 7 puncte. Pentru Cupa UEFA, 4,5 puncte. Pentru participarea la un turneu final de Campionat Mondial, 4 puncte.

Luni seară, Gică Popescu a susținut, la emisiunea de la Europa FM a lui Ioanițoaia, că punctajul ziarului este insuficient de nuanțat. “Un titlu în Spania nu poate fi egal cu un titlu în România”, a spus fostul mare jucător. Și a amintit apoi că nu i se pare corect ca o cîștigare a Supercupei Europei (5 puncte) să fie cotată mai mult decît o cîștigare a Cupei UEFA (4,5 puncte), “de vreme ce pentru Cupa UEFA joci 15 meciuri, nu o singură finală”.

Are dreptate. Oricine comentează pasionat o astfel de ierarhie are dreptate. Și fiecare comentariu e exagerat. Dar, vorba unui scriitor britanic, numai cînd te simți bine și ești acceptat exagerezi. În rest, te cenzurezi.

Așa că exagerăm. Pretindem de la o astfel de ierarhie să fie de necombătut, completă, definitivă. Să mustească de coeficienți și ponderi. Să rafinăm anii, campionatele și adversarii.

În fond, rafinăm pînă pierdem din vedere esența. Iar esența este aceea că printre treptele oricărui clasament all time al fotbaliștilor se întrepătrunde lumina fragilă a performanțelor concrete și particulele de praf plutitoare ale valorii jucătorilor. Nimic nu e stabil în fotbal. Generațiile care vin vor avea alte repere, vor iubi alți fotbaliști și-i vor reașeza pe cei la care noi ne raportăm.

Nimic nu e definitiv. Ne rămîne doar pasiunea de a ne contrazice și constatarea bucuroasă că astfel de ierarhii omenești stîrnesc încă polemici cordiale. Și că, de la distanță, Hagi și Popescu își dispută, în tăcere orgolioasă, supremația. Pentru că Hagi a jucat Supercupa Europei fără să cîștige trofeul care a dus echipa acolo. Asta așa, o precizare amicală. Urmează un zîmbet.

Oricum, fotbaliștii sînt comentatori inocenți față de arbitri. Azi publicăm ierarhia lor. Rainea, Igna, Crăciunescu, Porumboiu, Balaj. Să-i auziți ce vorbesc, dar nu declară, unii despre alții. O încîntare. Urmează mai multe zîmbete.

Comentarii (22)Adaugă comentariu

Cristian  •  9 mai 2013, 10:32

Da. Sunt greu de clasificat jucatorii romani. Voi ziaristi, chiar si cei mai buni, aveti obiceiul de a ramane diplomati fata de cariera poate nu foarte sustinuta doar la cel mai inalt nivel a unor jucatori. Si eu am facut jurnalistica sportive si mai sunt multi alti care la fel pot avea opinii, acceptate sau nu. Hagi nu are ce cauta pe primul loc, decat la vedeta cu cele mai multe meciuri incepute pe banca de rezerva, daca vorbim de cluburile mari. El nu vorbeste niciodata de regretful asta, insa a fi vedeta incontestabila doar la Brescia si Galatasaray, nu inseamna ca cine s-a uitat la el, stie ca nici la Madrid si nici la Barca nu era titular. Era bun si asa, ca venea odihnit la Nationala. Belodedici merita locul intai pentru ca el chiar a avut rezultate, titular oriunde si joc de care sa ne mai amintim si acum. Gica Popescu are dreptate legat de punctaj si mai mult decat atat,… a jucat titular peste tot. Chivu nu are ce cauta intr-un posibil clasament al celor mai buni jucatori romani.Din punctual meu de vedere e un norocos, in multe momente la Roma, a cam pacalit fotbalul cu accidentari caudate, ba la degetul mic, ba… Ah, iarasi subiectivism, pai ce finala cu Inter, el trebuia sa fie titular??? Mourinho conta cu el, dar nu meci de meci. Lacatus isi merita la fel pozitia, chiar daca in vest nu a rupt gura targului deloc. Dan Petrescu a fost omis, probabil pentru ca nu are titluri, insa ca jucator s-a impus in echipe din vest. etc etc etc

viorelu  •  9 mai 2013, 10:47

e normal ca Popescu sa conteste. si acum sunt in competitie. dar fata de cei din ziua de azi ei sunt ZEI cu mult bun simt. toti au fost la vremea lor exemple din toate punctele de vedere. toti merita si toti au fost la un momendat nr 1 in fotbalul nostru. felicitari tuturor si viata lunga in fotbalul nostru care s-a umplut de patroni-creditori ridicoli.

Lucian  •  9 mai 2013, 11:53

Ma-ntreb ce faceati daca la ierarhia dumneavoastra cel acceptat mai de toti romanii ca fiind cel mai bun jucator de fotbal al nostru, adica Gica Hagi (daca era vreo dilema 🙂 ), nu iesea pe primul loc. Schimbati punctajul, nu?

Dragos C.  •  9 mai 2013, 11:57

Cum sa punctezi castigarea Cupei UEFA cat 2 campionate jumate???? Adica Gabi Muresan de la CFR are un punctaj mai bun pentru 3 campionate castigate decat are Hagi pentru Castigarea Cupei Uefa??? Sau 4 campionate in Romania anilor ’90 cand, vorba lui Borcea, „nici vantul nu batea daca nu vroiam eu!” fac mai mult decat o Liga a Campionilor???? Scuze, dar n-are nici o logica acest punctaj! Castigarea unei Cupe Europene ar trebui punctata cat 10 campionate castigate in Romania si cat 5 in Spania, Italia, Germania sau Anglia! Una este sa joci si sa-i invigi pe Real Madrid, Bayern, Barcelona sau Manchester si alta pe Concordia Chiajna, Otopeni, FC Onesti sau FC Mioveni! Suntem de rasul curcilor, ce Dumnezeu…

vlad  •  9 mai 2013, 12:07

@Cristian – Când mai ai intervenții de-astea publice, un singur lucru te rugăm. Noi, omenirea. Renunță la partea aia cu „si eu am facut jurnalistica”. Pe net, anonim, poți să bați câmpii și să scrii cu picioarele chiar și fără să minți frumos. Și bine ar fi să fi mințit acolo. Pentru că dacă ai vorbit serios, atunci e cam nasol.

alex  •  9 mai 2013, 12:46

@Cristian Hagi nu a fost titular, mai ales la Barca, pentru ca a fost cea mai neagra perioada a lui cu accidentarile. La Real a pierdut titlul in ULTIMA etapa, ca altfel nu se mai vorbea de el ca vai nu a reusit. Dar ce a reusit el la Galatasaray e mult mai greu decat daca ar fi reusit la Barca. La Galata nu avea coechipieri super vedete, echipa aia a crescut in jurul lui, la fel si jucatorii. Cum se face ca de cand s-a retras Hagi, oricati bani baga turcii nu mai au asa rezultate? Hagi a schimbat pe veci fata fotbalului turc, declarat in unanimitate cel mai bun jucator care a jucat vreodata la ei. Ia sa mai vad eu un jucator asa „umflat” care trage echipa dupa el. Numai Messi si Cristiano mai fac asta in ziua de azi. Deci Hagi isi merita cu prisosinta locul 1, pentru ca este un zeu al fotbalului. Nici Maradonna nu a facut mare branza la Barcelona, asta inseamna ca e un jucator slab?

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2013, 12:55

lucian: nu, nu schimbam punctajul chiar daca hagi nu iesea pe 1

cristian007  •  9 mai 2013, 13:47

Dupa parerea mea jucatorii ar trebuii lipitzi de cate o perioda : Steaua 86-89, Nationala 90-98, Galata anii lui Hagi, Craiova Maxima, Interul lui Mourihno, Mexico 72, etc. Nu neaparat conteaza titlurile ci amprenta lasata pe memoria microbistului.

romeo  •  9 mai 2013, 15:22

diferenta intre Laca si Popescu este infima. Cum Laca a adunat 10 titluri cu Steaua, Popescu poate fi frustrat. Ma surprinde pozitia lui Belo, dar cred ca ati numarat cum trebuie. Popescu are 6 titluri in 3 tari. Daca ati fi mentionat in cate tari a jucat fiecare, Popescu cu 7 ar fi printre primii.

Andrei  •  9 mai 2013, 15:33

@alex Bravo!

Nikutzu Boss Nr. 1  •  9 mai 2013, 15:58

Unde sunt Cornel Dinu, Dumitrache, Balaci, Dobrin, si altii ca ei?
L-ati pus in schimb pe Lacatus, un fotbalist bunicel, nimic de zis, dar atat, poate el intra in „Best of the best”? Dar, na, vorba aia „nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara numara voturile”, ca tot esti tu cu politica.

zizou777  •  9 mai 2013, 15:58

Ce facem cu Dobrin, Balaci si alti fotbalisti din „epoca de aur” care nu s-au putut transfera la echipe mari din Europa?

pepene  •  9 mai 2013, 16:42

L ati uitat pe Raducioiu complet . Mi am adus aminte ca am citit acea ancheta si nu aparea ,,marele blond”. conform punctajului vostru era parca intre primii 20, daca nu mai sus. champions league cu milan, campionatul italiei si supercupa italiei cu milan, campion cu dinamo , cupa cu dinamo, doua prezente la campionate mondiale, unul european, 40 de selectii la nationala.

lulu  •  9 mai 2013, 17:38

Draga domnule tolontannoi avem jucatori f buni doardupa85 si albtrii pina in 85……asa e dupa clasamentul dvs….unde e balaci,dobrin petshovski,dobay,bodola….crisan oblemenco,dembo….voinescu,dinu,anca,lucescu….dumitru,sandu neagu boloni….ei nu stiau fotbal,sau……e cam aiurea totul

Vlad Dracul  •  9 mai 2013, 17:57

Ce ne facem fraţilor / Cu acest Dobrin / Care-ascunde mingea / De n-o mai găsim?
Fiecare are dreptul la o opinie, aşa că eu mi-o prezint pe-a mea: cei mai buni jucători au fost
1. Lung 2. Negrilă 3. Tilihoi 4. Ungureanu 5. Ţicleanu 6. Ştefănescu 7. Crişan 8. Balaci 9. Cămătaru 10. Donose 11. Cîrţu 12. Boldici 13. Ciupitu 14. Geolgău 15. Irimescu 16. Beldeanu

gabi  •  9 mai 2013, 18:37

Cred ca multi comentatori nu au inteles ca acest clasament nu se refera la cat de bun era jucatorul cu mingea, ci pur si simplu ce trofee a castigat. Asa cum zilele astea se numara trofeele lui Alex Ferguson si nu cat de bun tactician a fost.

Fara sa dau puncte si ierarhii- consider ca Hagi – cu 3 titluri, 3 cupe cu Steaua si 4 cu Galatasaray plus doua Super Cupe si o cupa UEFA, apoi Lacatus cu 10 titluri cu Steaua, vreo 7 cupe (cred), plus Cupa Campionilor si Super Cupa, plus Belodedici – cu titluri in Romania si Iugoslavia plus 2 Cupe ale campionilor, o super cupa si o cupa intercontinentala – toti 3 merita sa fie numiti cei mai titrati fotbalisti romani, si cu palmares de invidiat.

Fiecare din aceste performante sunt iesite din comun si modele de urmat pentru orice fotbalist roman, asa cum titlurile lui Lucescu in Romania, Turcia si Ucraina sunt de apreciat. Pana la urma, scopul este sa iei trofee.

flo  •  9 mai 2013, 19:41

Hagi nu a castigat cupa UEFA cu Galata. ca era ocupat sa-si pocneasca adversarii, lasandu-si echipa la greu. Cand galata a castigat, Gicuta era la dusuri. Meritul lui este egal cu zero.

Parinte  •  9 mai 2013, 19:48

de ce nu faceti acest lucru si ptr sportivii mari ce au furat tara asta si au frant aripule juniorilor. Ilie Nastase si-a batut joc de doua baze sportive si nimeni nu spune nimic. Ilie Nastase slugarit la toate partidele.Jos palaria ptr Ilie nastase ca sportiv dar ca om este o mizerie. De ce se trece cu vederea?nimeni nu are curaj sa ne explice macar

Leo  •  9 mai 2013, 21:47

Greu de crezut cum de nu a iesit Lucescu pe primul loc si aici!

PS. Procedati la fel si cu clasamentul antrenorilor.

Alexandru H.  •  10 mai 2013, 0:40

Clasamentul e inutil. Daca vreti sa cuantificati in felul asta o cariera, Belodedici e clar pe primul loc: CCE cu Steaua, CCE cu Steaua Rosie Belgrad (si nu trebuie sa amintesc ce echipa mare e Steaua Rosie). Nu discut despre felul in care ati atribuit punctele, ca as sta sa vorbesc pana dimineata: ati supraestimat Supercupa Europei si Cupa UEFA, pentru a-l urca pe Hagi, ati diminuat importanta CCE pentru a-l reduce pe Belodedici.

gery76  •  10 mai 2013, 4:46

-Lipsa lui Gica Popescu din primii 3 este absolut scandaloasa,are perfecta dreptate,daca pe Hagi n-ai cum -l contesti pe locul 1 in primul rand datorita jocului sau fabulos de la nationala,”Baciul”are doua repere incredibile,primul ca i-a fost capitan la Barca si lui Ronaldo si lui Hagi si lui Stoickov,Guardiola ,Figo,Couto sau Blanc,iar al doilea cred ca este singurul fotbalist din Europa de Est ,ori chiar din istoria Europei moderne care din 115 meciuri la nationala Romaniei,in 114 a jucat titular,iar in singurul meci in care a fost rezerva ,a fost menajat de Iordanescu in meciul cu Tunisia in ’98 la mondiale pentru ca avea deja un galben,dar dupa dezastrul din primele 30 de minute ,l-a schimbat pe Dulca si l-a introdus cu orice risc pe Popescu ,iar de atunci africanii n-au mai contat in atac si i-am egalat prin Moldovan,acesta cred ca este cel mai mare record al lui Gica Popescu in fotbalul mare ,sa fi titular indiscutabil inca de la debutul in echipa nationala cu Albania la Constanta in ”88 si pana la retragerea de la 35 de ani.
-Recunosc ,poate sunt subiectiv,Hagi,Popescu si Petrescu mi-au fost cei mai dragi,dar afirmatiile lui Popescu cred ca sunt spuse cu multa obiectivitate,Baciul recunoscand mereu ca Hagi este numarul 1 in fotbalul romanesc!

conasu  •  10 mai 2013, 11:52

Ori este un clasament all time al jucatorilor romani, ori este un clasament al celor mai premiati fotbalisti ? Nu poti spune „cei mai buni fotbalisti”, numai celor care au avut sansa sa joace la o echipa puternica, pentru ca destinul le-a fost favorabil si altora nu ! Pai daca era un clasament al celor mai buni din toate timpurile, Chivu si Lacatus, nu aveau ce sa caute in primii 20 !

Comentează