Meciul de 3 minute

Dacă privești cifrele, nu că am putea avea pretenția de la cineva să o facă în aceste momente oarbe de după meci, observi mai multe stranietăți.

joi, 11 aprilie 2013, 10:00

Dacă privești cifrele, nu că am putea avea pretenția de la cineva să o facă în aceste momente oarbe de după meci, observi mai multe stranietăți.

Din patru reprize, Oltchim a cîștigat două, iar Gyor, pe celelalte două. Mai exact, starurile Gyorului au dominat categoric primul sfert de oră și ultimul din cele două ore, puse cap la cap, de handbal de extraordinar nivel. Da, s-a greșit, dar cine a intrat chiar și numai o dată pe terenul de handbal știe cum se greșește în regim de viteză, de ricoșeu și de coate ale adversarilor.

În minutul 57:00, era 24-22 pentru noi, scorul simetric cu cel din manșa tur! Egalitate perfectă.

Atunci s-a intrat într-o partidă condensată, un tiebreak neanunțat și nesperat, cu minge mai mare și cu multe fete pe teren. S-a jucat un meci de 3 minute pentru finala Ligii Campionilor. Tensiunea a fost insuportabilă.

Practic cele 14 jucătoare, băncile de rezerve, miile de spectatori și sutele de mii de telespectatori din România și Ungaria s-au înghesuit frățește pe o pastilă de aspirină efervescentă, care s-a topit sub picioarele noastre, ale oaspeților.

În acele trei minute, unguroaicele au înscris de două ori și noi o singură dată. Bulatovici a făcut pași, completîndu-și erorile tehnice frustrante pentru o mare sportivă. Din păcate, handbalista numărul 1 a lumii, care va pleca de la Oltchim la Gyor, a părut decuplată de la miza meciului, dar e prea cald ca să scriem mai mult acum. O supercampioană nu merită povara suspiciunii fără o corectă analiză a meciului.

Pe ecranul televizorului, publicul face valuri meritate în sala de la Veszprem. A fost o dublă manșă fabuloasă și pe deplin sportivă, doar organizația de breaslă a presei maghiare s-a trezit să se indigneze aiurea la o copertă a ProSport. În materie de presă sînt mai slabi ca noi, dar asta nu contează pe teren. La echipă s-au dovedit mai buni.

Comentarii (109)Adaugă comentariu

csongi  •  11 aprilie 2013, 23:19

„În materie de presă sînt mai slab ca noi”
Mda. Nu fac coperte cu medaliati olimpici rupând şi călcând în picioare tricourile vreuneia de la Oltchim. Nu folosesc epitete gen „galactice” sau „război”.
Bine ca le-ati facut din vorbe si imagini.

me  •  11 aprilie 2013, 23:22

cum ne putem ineca la mal? sincer nu imi dau seama cum doar noua ni se poate intampla.

tz  •  11 aprilie 2013, 23:22

Poate ca unii ar spune „Bravo Oltchim”, dar eu nu pot. Eu tot ce pot sa spun e „Pana cand?!”. Nu mai pot sa vad cum de la avantaj de 5 goluri pe tabela cu 5 minute inainte de final, iei 3 goluri intr-un minut. Nu mai pot sa vad ca ai calificarea in mana si tu te scarpini cu ea. Nu mai pot sa aud cum ne scuzam de ardversari si arbitrii, dar nu ne cerem scuze pentru erorile comise in teren (gol luat la coltul scurt din extrema). JUCATI HANDBAL SAU VA BATETI JOC?!

valicosul  •  11 aprilie 2013, 23:33

dupa meciul asta nu pot spune decat hai romania, hai oltchim

Cata  •  11 aprilie 2013, 23:34

In seara asta, din nou, m-am uitat la handbal.Multi din prietenii mei nu se mai uita.Nu mai rezista.Eu inca ma uit. Sper, cred, ma rog, tot timpul am senzatia ca pe final ne vom invinge conditia si vom castiga…o semifinala, o finala…ceva! Din pacate am pierdut din nou…pe final. Prietenii mei sunt prompti, ca de obicei:astia suntem noi, romanii,nu avem mentalitate de invingatori,tot timpul ne inecam ca tiganul la mal, etc,.Si totusi, ceva nu se leaga de data asta: in teren nu au fost niciodata mai mult de 2 jucatoare romance in acelasi timp, au fost numai super jucatoare…straine. Mai ramanea antrenorul. Daca era roman, cu siguranta era tap ispasitor.Nu a fost cazul. Am avut un super antrenor. Si totusi, ce ne-a lipsit de data asta?!Ma gandesc totusi ca Gyor a jucat pana acum 4 semifinale si 2 finale. Nu au castigat niciodata trofeul. Poate ca Dumnezeu a vrut asa…de data asta. Si sa nu fim atat de suparati. Si sa speram in continuare.

Bogdan  •  11 aprilie 2013, 23:37

Nu au fost steaguri arse, nu au fost banere cu injuraturi… Au fost doar doua galerii care s-au aplaudat reciproc si mult sport.

olty  •  11 aprilie 2013, 23:38

FELICITARI fetelor de la oltchim .Daca bulatovici pleaca la gyor si a facut atatea greseli in finalul meciului (exact cand trebuia ) este foarte clar pt cine a jucat.Dar nu inteleg de ce nu a vazut asta si vestergaard antrenorul .Pacat pt ca parca numai noua romanilor ni se intampla ,si asta cred pt ca vorbim prea mult inainte de orice meci,cand ar trebui sa vb dupa meci .Punem prea mare presiune pe jucatoare , si aici numai presa e de vina.

cris  •  11 aprilie 2013, 23:50

In materie de presa sunt mai slabi ca noi. Comportament lipsit de cea mai elementara decenta, la fel ca si epavele denumite pe nedrept galactice, care dupa infrangerea din tur nu conteneau sa expliceca vor bate in deplasare si se vor califica.
Asteptam de ani de zile ca Oltchimul sa faca performanta de nivelul sumelor de bani pompate in aceasta echipa dar degeaba.
Sunt astea galactice, cam cum esti si tu journalist sportive.

Ovidiu  •  11 aprilie 2013, 23:52

Daca este adevarat ca de la anul, bulatovici va juca la gyod atunci analizati-i prestatia de azi, in special ultimele minute. Veti intelege totul. Restul, nu mai conteaza acum.

florin  •  12 aprilie 2013, 0:02

Domnule Tolontan , scrieti de hotia RCS-RDS. Cel putin in Targu mures, nu se poate receptiona GSP.TV fara decodor, de astazi. Am 3 TV in casa si doar pe TV cu decodorul de la RCS-RDS se mai poate vedea canalul pe celelalte doua nu. Scrieti ca banditii incearca sa isi vanda decodoarele, asa cum mi s-a propus cand am sunat la firma, acolo unde un pungas mi-a spus ca imi inchiriaza doua decodoare Cazul nu e singular, au disparut si History Channel, Tv 1000, canalele BBC si sunt sigur ca cei de la GSP TV nu au cerut codarea canalului.

Ungvari  •  12 aprilie 2013, 0:12

Acum dupa meci incerc sa ma aptin! Dar ma intreb pana cand? Si nu ma mai aptin…mergeti la dracu…va bateti joc de voi si de noi! Sa va fie rusine!

tim  •  12 aprilie 2013, 0:18

in opinia ds domnule, ungurii ar fi trebuit sa raspund copertii prosport cu, ” trebuie sa batem tigancile cu orice pret, astia-s doaar cersetorii Europei” Apoi sa zica ca nu au vrut sa jigneasca Romania, au vrut doar sa imbarbateze handbalistele de la Gyor. Sa n-o ia romanii personal… Asa ati fi zis ca is la fel de buni jurnalistii unguri ca aia romani? Credeti ca in tarile Schengen asa se face?

eurohandbal.ro  •  12 aprilie 2013, 0:18

„Da, s-a greșit, dar cine a intrat chiar și numai o dată pe terenul de handbal știe cum se greșește în regim de viteză…”. Tolo lasa vrajeala asta ca nici tu nu ai jucat handbal vreodata sa intelegi ca azi doar o minune a dus Gyorul in semifinale! Din abureala nespecifica a lui Ambros vizibil pierdut la ultimul TO cerut de gazde a scos si o pasarica fabuloasa in min.50: „Doar cu apararea putem intoarce soarta partidei azi si nu cu atacuri furibunde si haotice!!!!” Acest meci l-am castigat! atat la nivelul bancii cu Vestergaard cat si pe terenul de joc, Bulatovici fiind cheia acestei superpartide!

Jean Valjean  •  12 aprilie 2013, 0:36

alificarea se joaca tur -retur, asa ca asta cu aplauzele e tipic romanesc; cam intotdeauna, si mai in toate sporturile, jucam extraordinar dar fara rezultate si asta merita toate aplauzele; mentalitate de amatori; profesionistii au alta viziune si rezultatele pe masura. Din frustrare nu poate sa ia nastere decat sentimente de 2 bani !
Nu cred ca trebuie aruncat cu pietre dar in nici un caz ca merita toate aplauzele o echipa care a pierdut(pe ansamblu) si care s-a dovedit lipsita de profesionalism, fiind inacceptabil jocul din tur dar si din retur, cand conduci cu 6 puncte in ultimele 8 minute, nu inscrii pe o perioada de 5 minute-la final si rezultatul se diminueaza la un punct diferenta. Fiecare cu perceptia sa, insa cred ca de-aia nu putem sa ne detasam de aceste limite, pt. ca incurajam astfel de mesaje.
Desi sunt un sustinator convins al antrenorilor straini, in acest caz, cred ca mult mai realist si pertinent ar fii o demisie rapida a antrenorului si o analiza si masuri pe masura. Jocul dureaza 2 ore(pe ansamblu) si nu inseamna ca ai cu ce te lauda, din contra, cand joci bine 45 min. si restul execrabil, vis-a-vis de asa zisa valoare a noilor achizitii.

bogdan  •  12 aprilie 2013, 0:38

eu nu am vizionat meciurile dar am urmarit povestea din jurul lor. atunci cand viitorul unei echipe depinde de soarta unui meci la mijloc este vorba de incompetenta manageriala.
nu este logic sa formezi o echipa de supervedete daca stii ca nu exista bani pentru a sustine proiectul(cuvant ales prost pentru ca in mod evident nu exista asa ceva). si nu este normal sa stai cu palma intinsa la bugetul statului, trebuie sa produci si sa te autosustii. nu te obliga nimeni sa vrei liga campionilor daca nu iti permiti nivelul, si e preferabil desfiintarii.

Geo Man  •  12 aprilie 2013, 0:46

Parerea mea este ca Bulatovici nu a vrut sa le faca viata amara viitoarelor colege ! Este principala vinovata a necalificarii. A marcat doar trei goluri, ea fiind cotata cea mai buna jucatoare a lumii. Urat.

Tavi  •  12 aprilie 2013, 0:59

„doar organizația de breaslă a presei maghiare s-a trezit să se indigneze aiurea la o copertă a ProSport. În materie de presă sînt mai slabi ca noi, dar asta nu contează pe teren.”

Cataline,

Nu stiu exact la ce te referi, pentru ca nu am vazut coperta de care vorbesti, asa cum nu am bazut nici reactia ungurilor la acea coperta.
Mi-e greu insa sa cred ca, in acest moment, exista presa mai slaba ca a noastra.

In locul tau, as fi lasat acest aspect necomentat.

qpax  •  12 aprilie 2013, 1:20

Un alt comentator accidental de handbal … care formeaza opinii la alti cititori accidentali de handball …:))

Meciul se rezuma la asta (iti expolic si prestatia lui Bulatovic daca vrei) … pivotul nostru a gresit decisiv, Manea care s-a si accidentat in prima repriza, nu a putut fi odihnita, si a facut si aparare, si atac, fiind si eliminata, pentru ca nu am avut dublaj pe pivot (Stanca a plecat in vacanta) … in timp ce pivotul lor a marcat decisiv, fiind odihnita in timpul meciului, a intrat pe final cu forte proaspete si a marcat cateva goluri decisive care au transat calificarea.

Acesta este doar un detaliu, dar unul stigmatic … pentru ca subliniaza diferenta dintre un club cu o puternica stabilitate finaciara (50 de milioabne de euro investiti de Audi in ulti mii 15 ani de zile) si sustinere interna mediatica, care a facut ca sa-si poate crea si mentine un lot numeros, care sa abordeze un meci cu aceasta incarcatura si in aceasta faza … si un club ca Oltchim, atacat din toate partile intr-o tara, in care bucuria insuccesului este la fel de mare poate chiar mai mare ca cea a succesului … o dubla pe care media romaneasca (de altfel superioare celei maghiara … lol) a inteles sa o promoveze prin articole fataliste si apocaliptice despre defiintarea clubului si despartirea de jucatoare, plus supsiciuni de tot felul pe arbotrii si pe jucatoare are nu-si apara corect sansele. Asta sunteti, atata puteti.

Brandul asta pe care il atacati de cand ati auzit ca e Oltchim SA sponsor, chiar si cand nu mai e din inertie … NU isi poate gasi un sponsor decent care sa ofere 1 milion de euro pe an in Romania asta a voastra, si jucatoarele sunt premiate, nu mai sunt salarizate … excuse me … ce ati vazut in seara asta, e mult mai mult decat meritati voi si Romania voastra. O echipa inchegata in 6 luni de zile, cu cateva pauze de nationala, in 13 jucatoare ramanse pe baricada,sa steraga pe jos 50+ minute cu o echipa cu STABILITATEA SI SUPORTUL Gyoru-lui !!! … Trebuie sa intelegi fenomenul ca sa intelegei cat de mult inseamna asta, ci ce aport mic aveti voi in toata chestia asta.

Acum sa-ti explic despre Bulatovici … ea este o campioana, o campioana nu se coboara la asemenea jocuri. O jucatoare nu ajunge niciodata campioana cu o mentalitate de acest gen … tolontaniana sa-i zicem. Bulatovici poate sa joace la ce echipa din lume vrea, pe un salariu de top (garantat, nu premoiat ca la noi). O campioana nu are nevoie de ‘mita Gyor-ului’, si nu are nevoie sa i se plateasca, decat calitatile handbalistice, pentru ca le are deja, si nu ambiguitatea morala; pentru o campioana moneda de schimb e respectul, si nu lipsa de respect, daca ar fi existat o asemnea propunere indecenta si ofensatoare din partea Gyor-ului. (lectia numarul 1)

Lectia numarulul 2 … Bulatovici a fost printre cele mai bune marcatoare daca nu cea mai buna a Oltchimului din tur, iar astazi a inscris golul 25 al Oltchimului.

Lectia numarul 3 … Pe lipsa de forma a celorlalti interi, Merosu, Bradeanu, practic toata responsabilitate de finalizare si chiar coordonare merge la Bulatovic … traducere: de la ea se asteapta cel mai mult, taxeaza cele mai multe pase … si trebuie sa finalizeze pana a intra in pasiv … cu cine? … jucand in inferioritate numerica in atac majoriatete timpului, automat solutile de pasa si schema se reduc considerabil, si Bulatovic este nevoita sa finalizeze in pre-pasiv … jucatoarele Gyorului se apara destul de bine, nu intamplator avand cea mai bun apaare de pana acum … Bulativic este lasata cu finalizarea de la mare distanta … si oricat de puternic ar trage distanta ii permite lui Haraldsen sa anticipeze traictoria si sa pareze.

Cloncluzie: Randamentul lui Bulativic, este puternic influentat de inferioruiatea numerica pe faza de atac, de lipsa unui al 2-lea inter in forma cu care sa imparta atributiunile de coordonare si de finalizare, si practic tot ce fac 2 ineri in forma, Bulatovici trebuie sa facasingira in jumate de timp.

Si acum partea buna, ca ne pleaca vedetele … si sper eu … incepe un nou ciclu de pereformanta, cu jucatoare tinere si in conditii de salarizare mai mice, dar stabile … scapam si de acesti experti mediatici … in ORICE! Vise placute!

lolo  •  12 aprilie 2013, 8:29

Domnule Tolontan cred ca acest meci merita o cronica mai serioasa…unul din cele mai slabe articole semnate de dumneavoastra.

alexu  •  12 aprilie 2013, 8:52

Cataline ce nu spui tu (si sunt convins ca stii) este ca Gyor era conditionata de Audi sa castige CL anul asta, daca nu se retrage ca sponsor. Si atunci ce crezi, ca puteau risca ceva? A naibii coincidenta,au marca EXACT cat aveau nevoie la „ultima faza”. In prima repriza luam doar 10 goluri in 30 de minute. Apoi in 8 minute luat 8 goluri. Ca de, ale noastre au picat si ale lor dupa timeout au prins aripi mai ceva ca Rocky cand il incuraja Apollo. Hai sa fim seriosi, s-a vazut alt meci in ultimele 8 minute, meci care s-a jucat in culise. Brusc niciuna nu mai arunca la poarta, Bulatovici desi ne-a „scos” in tur fiind cea mai buna marcatoare (desi i-a scos si pe ei cu ratari monumentale de la 7m) azi a fost frana echipei. Cea mai buna jucatoare din lume care va juca la Gyor, nu putea lasa viitoarea casa sa riste pierderea unuia dintre cele mai mari contracte de sponsorizare din handbal, ca doar de acolo o sa manance o paine.

ioan popescu, ziarist, ploiesti  •  12 aprilie 2013, 9:01

Adevăraţii patrioţi români acum se văd. O mare echipă de handbal, Oltchim, e gata să se desfiinţeze deoarece, se zice, nu va mai avea sprijin financiar.Dl Becali, care a dat bani pentru te miri ce, poate deveni erou dacă intervine în acest moment greu pt. handbalul feminin românesc.
În această săptămână, în sportul mondial s-au întâmplat două mari drame: Malaga a pierdut în prelungirile meciului o calificare meritată,iar în handbal, povestea cu Oltchim este la fel de dramatică.
Dar, în timp ce Malaga este puternic susţinută moral de întreaga Spanie, noi ne văităm că Oltchimul se va desfiinţa…

Silviu  •  12 aprilie 2013, 9:10

@qpax: excelenta replica data domnului Tolontan, ati scris tot ce as fi scris si eu, tot ce aveam pe suflet.

Ramon  •  12 aprilie 2013, 9:20

in sport un minut schimba soarta competitiei. In fotbal multe meciuri se incheie prin joaca de la 11 metri si aceasta a dat campioane mondiale (1994) sau europene (1986). In handbal a contat 3 minute, dupa cum spuneti. Asta e viata, intrecerea trebuie sa aiba un invingator si Oltchim nu va juca finala. Nu are rost sa sarim acum pe o jucatoare pe care am crezut-o superzeu. S-a intamplat lui Baggio sau celor 4 jucatori ai Barcelonei, plus 2 de la Steaua, nimeni nu i-a strans de gat. Mai acu o luna eram suparati ca nu avem sanse de calificare, acum vroiam finala. Daca arunci ne-am bucurat, acum suntem mahniti. Viata merge inainte, cu bune sau rele, ar fi bine sa ne obisnuim. O semifinala ratata nu este o catastrofa ca la combinat, unde sute de milioane au fost irosite si le va plati poporul acesta.

gilos  •  12 aprilie 2013, 9:22

Salut Cataline,

1.Cum ai ajuns tu la concluzia ca presa sportiva romaneasca este superioara celei maghiare ? Can-can-uri, infantilisme, becali, mitica,ivanovici si toata adunatura cu care ne intoxicati zi de zi si pe care tu o numesti presa sportiva, ai pretentia ca are valoare ?
2. Urate vorbe te-ai gasit sa insinuezi despre Bulatovici. Ce ti-a venit ? Chiar crezi ca s-ar preta la asa ceva ? Ea este o superjucatoare care poate sa joace la orice club din lume, pe bani adevarati. Meirosu si Bradeanu nu au aruncat deloc de la 9 metri. Singura care isi asuma responsabilitatea sa arunce era Bulatovici, care era intotdeauna blocata de doua jucatoare adverse. Antrenorul de la Gyor, la fiecare time-out dadea indicatii cum sa o tina pe Bulatovici…
Alta ar fi fost situatia daca am mai fi avut un inter de acelasi calibru, Cristina Neagu spre exemplu.
La fel a fost si cu Oanea Manea. Nemaiavand al doilea pivot, Oana a fost nevoita sa faca ambele faze aparare-atac. In timp ce Loke a fost odihnita si introdusa pe final odihnita ( asa a putut sa dea golurile decisive din final ), Oana era complet epuizata si nu a mai putut pune probleme.
Una peste alta, este clar ca Oltchimul si Gyorul sunt doua superechipe de valori apropiate, si din pacate, una dintre ele trebuia sa piarda…

Adrian  •  12 aprilie 2013, 9:24

In minutul 50 aveau 6 goluri diferenta, adica 4 goluri in plus decat le trebuiau pentru calificare. 4 atacuri impinse pana la limita pasivului insemnau 5 minute scurse numai tinand mingea cu inteligenta…Iar, in ultimele 10 minute, n-au avut nici o amenintare de pasiv! Ceea ce i se poate imputa lui Vestergaard, caci el este cel ce trebuia sa ramana cu capul limpede. Cica nordicii sunt mai reci si calculati!…
Cat despre Bulatovici, nu e la prima mostra de nesimtire. In meciul de la Valcea, cu Krim, a inceput sa inscrie atunci cand nu mai conta, adica in min. 57. Si legata la o mana, Mica ar fi fost mai eficienta!
Nu stiu daca a vrut sa tranteasca meciul, pentru un supliment de salariu, dar sigur a mers pe principiul „timpul trece, leafa merge”. Daca as fi sponsorul unei echipe de handbal, Bulatovici nu s-ar mai afla printre vederile mele, niciodata!

Loris  •  12 aprilie 2013, 9:25

Pt. #49: Matematica nu e totul pe lume … şi chiar şi acolo, există ceea ce se cheamă „abuz de limbaj”, dacă ştii ce-i aia … uite, o să rîzi, dar află că în sport există şi egalităţi imperfecte … la scorul de 25-23 pentru Oltchim, exact asta aveam, o egalitate imperfectă, 47-47 pe ansamblul celor două manşe, dar 21 gol în plus marcat în deplasare de către vîlcence … dacă nu pricepi astfel de fineţuri, mai bine nu te băga.

P.S. Presa maghiară, mai slabă decît aia românască?!? la ce? poate la cancanuri despre pseudo-vedete? norocul lor că n-au un Jiji …

ardelean_scarbit  •  12 aprilie 2013, 9:25

TOLO ! de multe ori am fost de partea ta, dar azi mai dezamagit rau,rau..
Pai vezi de ce suntem varza in toate…… in materie de presa sunt mai slabi ca noi ……. jenant ….. vezi noi suntem mai talentati, mai poeti, mai sportivi,mai cantareti, mai manelisti de cat toti, dar nu stiu cum se face ca nu ajungem niciodata sa obtinem si recunoasterea altora.
Toti ne vad varza, dar noi ne mandrim in prostia noastra ca suntem mai buni ….. Oare ………
cred ca ar fi realist sa vedem unde suntem si ce ar trebui sa facem sa devenim macar in 2-3 domenii campioni… in rest este doar o poveste cu ziaristi…

andrei  •  12 aprilie 2013, 9:29

Nu am inteles de ce a tinut-o Vestergard pe Bulatovici in teren atata timp, din moment ce randamentul ei a fost foarte scazut si asta s-a vazut din primele minute. Coordonatorul a fost Pineau, iar cele mai multe faze le-a facut ea cu Barbosa si cu Manea. Nu sunt de acord cu ce zice userul qpax referitor la Bulatovici. Ea este intr-adevar o mare campioana si o mare jucatoare, insa echipa se face pe forma curenta nu pe cel din trecut. Putea sa intre in locul ei Bradeanu, Iovanovici sau Meirosu.
Iarasi, vad ca nimeni nu a sesizat ca de fapt meciul a fost echilibrat… ceea ce ne-a dat noua avantaj a fost prestatia de exceptie a portarului. Altfel, cu un randament „normal” Gyor ne bateau ca si la Bucuresti probabil. Nu cred ca i se pot reprosa cele 2-3 goluri primite de la Radicevici pe coltul scurt… Hai sa fim seriosi, daca mergea pe coltul scurt, tragea pe cel lung, sunt convins ca Radicevici „stie” sa traga si altfel, e totusi o super extrema.
Mai este un factor care ar merita luat in considerare; timeout-ul cerut ce unguri atunci cand noi aveam 6 goluri. Desi se vedea clar ca nici antrenorul lor nu prea era convis de ce zice, iar fetele erau la pamant cu moralul, se pare ca pe noi ne-a scos din ritm, si poate de aia a si cerut el … nu ca sa le zica lor nu stiu ce, dar ca sa ne taie noua elanul si a reusit se pare ca. E un truc de care se uzeaza si in tenis.
Apoi noi nici macar nu am rata aruncarile, majoritatea mingilor le-am pierdut inainte sa tragem la poarta. Ar fi nedrept sa dam vina pe Pineau ca a rata o pasa, cand ea a dus tot meciul in spate imho. Ce sa=i faci… e o regula de aur, sa nu iei adversarului piciorul de gat inainte sa sune gongul, ori noi tocmai ca le-am permis lor sa reintre in joc si sa spere, prin greselile noastre.
Si ca o ultima parere: chiar nu se gaseste nimeni in tara asta sa bage cateva milioane in Oltchim sa mentina lotul asta formidabil? Pai jocul nostru e acum pe straniere, daca pleaca alea nu mai pupam nici semifinala.

poligame  •  12 aprilie 2013, 9:42

presa mai slaba ca a noastra? eu unul nu cred

mai mult, ungurii sunt cam peste noi pe mai toate planurile: invatamant, autostrazi, sport

sandu  •  12 aprilie 2013, 9:46

Nu mai e nimic de spus dupa acest meci incrancenat decat ca nu stim sa luptam pana la capat! Ne batem cu pumnul in piept ca facem si dregem si intr-un final ajungem sa ne dam arama pe fata! Asta ne e nivelul..atat putem..nu vrem mai mult! O apreciez pe Oana Manea pt tot ce a facut pana acum..dar la un asemenea nivel nu este permis sa le dai mingea adversarelor in minutul 59 (asta imi aminteste de meciul de fotbal Romania – Danemarca 2-2)! Asa ca..viitorul se arata sumbru!

stresu  •  12 aprilie 2013, 9:46

A fost ultimul meci, la nivel inalt, jucat de Oltchim.

Oltchim a murit frumos, merită aplaudată la scenă deschisă.

Păcat că, la această „înmormântare”, au participat şi câteva „trădătoare” în frunte cu Bulatovici.

Ca nr. de jucătoare, în teren, în repriza a II.-a au fost mai mult 6 decât 7, datorită eliminarilor, dar, REAL, au fost 5, Oltchim jucând POKER, cu Bulatovici „mână moartă”.

Chiar şi aşa Oltchim a învins şi a fost la un minut de a elimina Gyor-ul, la ele acasă, cu 2 jucătoare mai puţin.

Sunt curios ce se va întâmpla cu handbalul vâlcean – e clar că falimentara Oltchim nu va putea păstra aceste handbaliste valoroase dar şi pretenţioase la cap. financiar.
Oare se va găsi un Becali – made Vâlcea, sau echipa se va muta pe alte meleaguri ?
Sau… ar fi varianta cea mai NEAGRĂ – echipa va intra în mediocritatea ligii I si…, încep, încet va ajunge la desfiinţare…

A fi interesant de bagat acest aspect la o casă de pariuri…

AMIN !

mariana  •  12 aprilie 2013, 10:19

Calificarea am pierdut-o la Bucuresti. Bulatovic un dezastru in ambele meciuri. Nu a fost deajuns accidentarea lui Neagu, a trebuit sa intre si Bulatovc in regres de forma.Nu e permis ca cea mai buna jucatoare a lumii sa ” nu conteze”. Si greselile tehnice de incepator, muuuulte si exasperante din primul meci ne-au adus aici.
Poate data viitoare!

fanulumocanu  •  12 aprilie 2013, 10:28

Fetele au luptat si, chiar daca am fost sub stare de soc dupa meci, n-am ce sa le reprosez. Felicitari, meciul si-a atins scopul, acela de spectacol sportiv . Ani buni , probabil,handbalul nostru nu va mai exista la nivel de club. Ca la nivel de nationala ne consolam cu domnul Gatu care a fost campion mondial si care se pare ca e si singurul om din Univers care poate conduce handbalul romanesc.

Toth Zeno  •  12 aprilie 2013, 10:36

Gyor a pierdut 7 finale de cupa din care in sezonul 2008-2009
dupa o victorie cu 2 goluri in deplasare cu Viborg. A pierdut cu 3
acasa dupa ce Ana Dokic de la GYOR a ratat in ultima secunda pe contraatac singura cu portarul. Anul trecut in finala a „pierdut“ cu 54-54 prin goluri mai putine marcate in deplasare. Si ironia soartei golul decisiv din ultima secunda a fost marcat pe contraatac de Ana Dokic aflata atunci deja la Buducnost Podgorica.
Atat despre tradarea lui Bulatovic sau despre ghinion. Aceste jucatoare merita tot respectul. Au luptat ca leoaicele si au pierdut. Si banuiesc ca dupa meci nu au chefuit ca fotbalistii nostrii. E o diferenta! Iar legat de imaginile cica nevinovate din prosport, as mai medita daca o revista care are pretentii isi poate permite astfel de glume grosolane. Sper ca Valcea sa gaseasca o solutie, pentru ca handbalul romanesc are nevoie de o echipa care sa fie in elita europei pentru a nu disparea de pe harta acestui sport ca la barbati.

Alex  •  12 aprilie 2013, 10:37

@ardelean_scarbit Mi se pare ca esti un ardelean 100% adica nu ai fost imigrat de nea Nicu deci nu ai dat firul de praz pe ceapa rosie acum vreo 10-20 de ani ci te-ai nascut aici

sim  •  12 aprilie 2013, 10:51

Antrenorul nostru poarta 70% din vina.
Nu a fost deloc inspirat …

ciprian  •  12 aprilie 2013, 11:20

indiferent de ce spunem noi aici, avand sau nu dreptate, nu ne ia nimeni in seama. asta e blestemul de a fi roman. uitati-va in istorie si cate meciuri am pierdut, indiferent de sport, pe ultima suta de metri. ne lipseste ceva, noroc, profesionalism, lista e deschisa. avem de muncit impotriva unui sistem, care ne da batai de cap in fiecare domeniu. ne trebuie incredere si speranta. e interesant ce se va intampla cu noi romanii in urmatorii 10 ani

alb_rosu_in_VN  •  12 aprilie 2013, 13:51

Sigur, tristetea e mare. Poate ca totul ar fi fost mai usor de suportat daca n-am fi avut un avantaj de 6 goluri in minutul 48, pe care la-m scapat printre degete.
Mie mi s-a parut ca fetele au facut tot ce-a fost posibil sa se califice si merita felicitate pentru asta. In sport exista intotdeauna un invins si un invingator. Oltchim a pierdut de data asta (invingand!), dar nu-si poate reprosa prea multe. Nu pot pune brambureala din final decat pe seama oboselii (cineva facea o remarca pertinenta in legatura cu Oana Manea care a jucat tot meciul fara posibilitatea de a fi inlocuita). Poate ca daca o aveam si pe Stanca, alta era situatia. Pe Bulatovici au tinut-o foarte strans. Cred ca inainte de a pleca la Gyor era important si pentru ea sa obtina un trofeu cu Oltchim. Sa fi fost ceva suspect cu ea? Cine stie?
Antrenorul a pregatit perfect meciul, nu cred ca putea face mai mult decat a facut. O victorie la Gyor, chiar si de palmares, ramane importanta in conditiile in care Gyorul nu pierduse nici un meci in acest sezon de Liga Campionilor.
Daca am fi reusit sa mai marcam odata in acele 5-6 minute blestemate! Cred ca a intervenit si o relaxare paguboasa dupa ce am reusit sa inscriem golul 24 (la fel ca Gyor la Bucuresti). Cred ca fetele au crezut ca s-a obtinut deja calificarea.
Pacat de aceasta echipa frumoasa. Insa o infrangere in sport nu trebuie sa fie un capat de tara. O s-o luam de la capat cu alte sperante si poate vom reusi intr-o zi. Sau poate nu.

carp01  •  12 aprilie 2013, 13:51

domnule tolontan,acum cativa ani inaintea unui meci dintre franta si romania a aparut un afis cu un tigan.atunci toata tara a sarit in sus,iar acum cand niste sportivi olimpici romani se fac de cacao pe coperta unui ziar de „sport” ,mai spuneti ca presa de sport maghiara e mai slaba decat cea romaneasca ?toata saptamana in media romaneasca s-a spus cu ce ostilitate vor fi primite jucatoarele de la oltchim.poate n-ati vazut cum a fost primita bradeanu la prezentare…

justp  •  12 aprilie 2013, 14:07

… marea,galactica,Bulatovich n-a facut nimic .Nu e posibil cea mai cea jucatoare s-a inscrie un gol intr-un meci !Din punctul meu de vedere nici Pineau nu-i buricul pamantului in atac,naspa !In sfarsit s-a ne rugam ca,conducerea clubului s-a faca tot posibilul ca Oltchim s-a nu moara .

vasile morar  •  12 aprilie 2013, 14:08

Ai dat un verdict: „in materie de presa sunt mai slabi decat noi”…Cum ai dedus? Pe ce te bazezi? Iti garantez ca nu ai tu cum sa cantaresti asta! Acum ce credibilitate sa iti acord pentru alte afirmatii? Mai multa modestie in ceea ce priveste autoevaluarea pe diverse abilitati, talente, realizari, etc nu strica in loc de suntem cel mai harnic si talentat popor! In schimb cel mai ghinionist! De vina sunt intotdeauna altii, ceilalti. Dar niciodata nu noi!
Oltchim si-a zadarnicit singura in 5 min toata lupta de 115 minute de pana atunci. Avea nevoie sa „scoata” un scor de 1 la 5 in 5 minute…”a reusit” doar 1-6! DEZAMAGITOR! S-o lasam moale de tot cu laudele!

alb_rosu_in_VN  •  12 aprilie 2013, 14:32

Vad multe comentarii in care iarasi dam vina pe mentalitatea noastra de romani, iarasi ne amintim ca ne inecam la mal… etc. Acesti comentatori uita ca de fapt Oltchim a ajuns sa fie o echipa romaneasca doar cu numele (si acela atarnand ca o piatra de moara), in timp ce pe teren le avem pe Navaro, Bulatovici, Pineau, Managarova, Iovanovici sau Barbosa iar pe banca avem un antrenor danez. Toti acestia sunt profesionisti si nu se poate pune problema ca n-ar avea mentalitate de invingatori. Au demonstrat asta si in meciurile din grupa cu rusoaicele si cu Ferencvaros. Pur si simplu atat s-a putut, asta e sportul, asta e handbalul. Fetele au fost obosite pe final si au si intrat intr-un blocaj psihic care le-a fost fatal.
Cu Bulatovici situatia e mai complicata. Daca zvonurile privind transferul ei la Gyor (pe de o parte) si conditionarea sponsorizarii in continuare a echipei din Gyor de catre firma Audi doar in cazul castigarii Ligii Campionilor (pe de alta parte) se adeveresc, atunci te poti gandi ca a fost ceva necurat si in evolutia ei. Totusi, pe final, nimeni nu si-a mai asumat responsabilitatea aruncarilor, era normal ca in aceste conditii sa apara si greseli. Totusi, evolutia de ansamblu a lui Bulatovici a fost slaba in retur. A cautat mult prea mult angajarea pivotului cu pase fanteziste, a evitat sa arunce la poarta, iar cand a facut-o, a tras slab si previzibil. Insa nu-l poti acuza pe Vestergaard ca a tinut-o prea mult in teren. Cine ar fi fost nebun s-o tina rezerva pe o jucatoare ca Bulatovici?
A fost un esec dureros, dar trebuie sa trecem si peste el, doar la asta ne pricepem cel mai bine!

Suporter valcean  •  12 aprilie 2013, 14:38

Domnule Tolontan, daca cu golul lui Bulatovic (golul 25) ne calificam in finala CL azi al era eroina nu „decuplata”. (In tur Katarina a avut un aport important in revenirea echipei)
Coperta Prosport este o mizerie. Unde in lumea asta ati mai vazut pe prima pagina a unui ziar national de sport, un sportiv calcand in picioare tricoul altei sportive?! Din solidaritate de breasla nu trebuie justificata orice mizerie. Ce ati mai comenta daca in presa din Belarus vedeam ceva similar cu tricoul Cristinei Neagu?!
Si coperta Gazetei din preziua meciului este o idiotenie. „aratati ca va meritati” salariile/contractele. Poftim, mentalitate!! Ati ramas probabil cuplat pe ideea asta si de aici impunsatura la adresa Katarinei Bulatovic.

ion  •  12 aprilie 2013, 14:52

MARILOR VEDETE NU LE-A MERS CHIAR DE LOC.ATAT GORBITZ CAT SI BULATOVICI ERAU IN AFARA FORMEI LOR DE SUPERVEDETE

kily  •  12 aprilie 2013, 14:56

meciul cu gyor = bomboana pe coliva oltchimului
am inteles ca va cumpara dan diaconescu clubul, primul transfer va fi gorbicz, hutupan va reveni in poarta, tadici pe banca si gatu va fi numit manager general
normal, vestergard, bulatovici, jovanovici si managarova vor ajunge la gyor
sa fie tzarana oltchimului usoara ca si fetele din lot…!

toth zeno  •  12 aprilie 2013, 14:57

Pentru Ciprian

De ce o luam asa tragic. Toate tarile pot avea waterloo-ul lor.

Exemple
1950 Brazilia-Uruguay pe Maracana 1-2 (egalul facea brazilia Campioana mondiala)

1954 Ungaria Germania 8-3
Peste o saptamana Ungaria – Germania 2-3 cu un gol cu 6 minute inainte de final. Germanii dupa meci se interneaza in masa la spital
S-au dopat cu Glucoza extrasa din struguri

1966 Germania pierde impotriva Angliei in prelungiri cu un gol inexistent

1970 Cm Mexic Semifinala Germania – Italia 3-4 in prelungiri dupa un meci anost de 1-1

1974 GERMANIA – OLANDA 2-1
1978 ARGENTINA – OLANDA 3-1 (dupa prelungiri)
2010 Spania – Olanda 1-1 (min 117)
3 FINALE 3 infrangeri

1982 Seminfinala Germania – Franta 5-4 la penaltiuri (3-3 in prelungiri) dupa un meci dominat copios de francezi cu 3-1 in minutul 100 pentru francezi

1999 Manchester United – Bayern 2-1 . In minutul 90 Lenart Johanson presedinte UEFA gratuleaza stafful Bayernului pentru victoria cu 1-0, intra in tunel pentru a preda Cupa si la iesire constata consternat „Castigatorii plang la pamant iar pierdantii jubileaza“) goluri date in minutele 91 si 92 de MU

Cautati pe net o finala de Baschet SUA – URSS la Olimpiada in Munchen 1972. Ultimele 3 secunde au fost repetate de 3 ori. Bielov a dat un gol in ultima secunda. Americanii nu au ridicat medaliile de argint nici pana azi. Ele sunt intr-un sif din Geneva

As putea continua. Asa e sportul. De aceea il iubim atât de mult. Dar lumea merge mai departe. Sfârsitul lumii e numai daca noi il acceptam astfel

gabi  •  12 aprilie 2013, 15:49

Pt qpqx@: Felicitari, aveti dreptate. Citind randurile dvs, mi-am regasit propriile ganduri. Este corect ce ati scris despre Bulatovici. Este corect ce ati scris despre echipa si despre prestatia extraordinara de aseara, in conditiile pe care le-ati punctat f bine. De ce s-a rupt filmul in ultimele 5 minute? Cine poate raspunde? Uneori, dincolo de noi si explicatiile noastre care se vor logice, se imbina campuri de forte nevazute si… din amestecul ce graviteaza in jurul pastilei de aspirina efervescenta, iese, ca din jobenul unui magician, rezultatul final… Ei, da, acesta a fost rezultatul de aseara: ca i-a intrat lui Loke si nu i-a intrat lui Bulatovici, ca Manea s-a grabit, ca… etc. Iar eu ma bucur pt ce am vazut. Si nu retin rezultatul, retin cele 50 de minute fantastice ale unor handbaliste care au demonstrat imposibilul. Acesta a fost meciul. Sa ne bucuram ca l-am vazut!

A.  •  12 aprilie 2013, 17:10

Ca multi altii, sunt un “corporatist in costum”, despre care s-a tot spus prin presa ca voi merge la Polivalenta ca la teatru, doar pentru ca mi-am permis biletul “scump”. Realitatea e un pic diferita: mi-am luat blugii si fularul de suporter si am batut de multe ori drumul Bucuresti-Vilcea si retur in ultimii ani pentru meciurile de acasa ale Oltchimului. Si de fiecare data am iesit din cu palmele dureroase, fara voce, cu o mica strangere de inima pentru ca am pierdut sau plutind daca echipa a castigat. Insa de fiecare data cu o mare bucurie interioara pentru ca am fost martora unui spectacol sportiv de inalta calitate, cu o echipa romaneasca in prim plan. 50 EUR pentru o semifinala de Champions League este chiar putin, in conditiile in care zeci de mii de oameni din Romania platesc mai mult de cateva ori pe an la concerte cu diverse Briane, Riane (sa-mi fie iertata exprimarea). DA, trebuie sa ne obisnuim sa platim pentru performanta.

Dupa meciul tur din 6 aprilie speranta exista. Au fost multi “binevoitori” care spuneau ca S-A TERMINAT. Ei bine, in sport nu se termina decat in ultimul minut sau la ultima minge si am avut dovada si aseara, la returul de la Vezprem. Fetele au fost extra-ordinare: Silvia Navarro a facut minuni in poarta, ajutata de toata echipa in aparare, contra-atacul a mers perfect, poate de la 9m n-am dat-o in plasa ca alta data, dar Bulatovici a dat cateva pase extraordinare pe semicerc, finalizate cu gol de Iulia Managarova sau Oana Manea si ne-a dat sperante cu o torpila da la 10 metri in minutul 59. S-au luptat de ne-a facut sa fim mandre de ele ca niciodata, am simtit spiritul de echipa pe care l-am invocat altadata. Pe Gorbitz o vad de 10 ani in meciuri de handbal, n-am vazut niciodata deznadajduita, asa cum am vazut-o in ultimul time-out, cand inca Oltchim conducea ostilitatile. Si apoi nu mai stim ce s-a intamplat…… ultimele 9 minute pur si simplu parca nici nu s-au intamplat: BLACK OUT. Si apoi imaginile cu figurile impietrite dezamagire si multe lacrimi. Si apoi ma doare inima. La propriu, simt o durere in piept. Off, n-a fost sa fie nici de data asta 

Oricat ar fi de greu, incercam sa ne controlam putin emotiile si sa facem apel la ratiune. Gyor a pierdut 7 finale. Si cel mai probabil anul acesta vor castiga in sfarsit trofeul. Joaca in aceeasi formula de 2-3 ani cel putin. O ECHIPA nu se formeaza in cateva luni. Trebuie rabdare si e nevoie de timp. O semifinala este totusi o peformanta extraordinara. AM PIERDE CU ADEVARAT DACA ACEASTA ECHIPA S-AR DESTRAMA. Toata lumea ar pierde: suporterii, jucatoarele, antrenorii, stafful, handbalul. Cristina, cum putem face ca acest stigat de disperare sa ajunga la cei care se ocupa de destinele clubului, la antrenori si la jucatoare? AM PIERDE CU ADEVARAT DACA ACEASTA ECHIPA S-AR DESTRAMA!!! Stiu sigur ca vorbesc in numele a zeci de mii de suporteri infocati. Probabil e cel mai greu moment din cariera multora dintre jucatoare si cel mai la indemana ar fi sa o ia care incotro catre alte echipe. Dar acolo ar trebui sa o ia de la capat.
(Aproape) aceeasi formula cu siguranta anul viitor ar fi sanse mari sa ne plimbam cu trofeul pe traseul Otopeni-Universitate-Vilcea. Stiu, mai sunt detalii legate de siguranta financiara pentru anul viitor. Platim pentru atatea mizerii in tara asta, om gasi si 3 milioane $ pentru anul viitor. S-o gasi un om de bine, o companie, stragem mana de la mana daca este cazul. DAR NU RENUNTATI! Sportul este frumos cand are povesti frumoase. Cum ar fi sa spunem anul viitor ca aceasta ECHIPA minunata a trecut peste un moment incredibil de greu in 2013, a revenit ca din propria cenusa si si-a certificat suprematia obtinand trofeul suprem? Avem nevoie de EROI(ne), asa cum ati aratat aseara….nu renuntati la asta!

toni  •  12 aprilie 2013, 18:42

Mai Cataline stai linistit si-au scos si fetele parleala pe un an de zile.Totul s-a negociat la pauza dupa ce le-au aratat pisica celor de la Gyor. Asa suntem noi romanii descurcareti cu cat ajungi mai departe poti lua cascaval mai mult de la adversar.Asa au luat si alea de la Krim de lanoi de asta a sponsorizat Oprescu si Petrom iesirea din grupe. Oprescu s-a intalnit chiar si cu primarul Liublianei inainte de meci.Restul falsul patriotism,echipa fanion etc sunt sloganuri pentru prosti. Oltchimul a fost o echipa pentru niste baieti destepti ca Berbecaru,Gatu ,Stanga si altii s-au umplut de banii pe spinarea amaratilor care protesteaza in fata combinatului.Galacticele cum le spun aia de la PRO sunt de fapt Bulatovici,Ivanovici,Navaro, Barbosa etc jucatoare straine platite cu contracte mari si platite la zi.Romancele doar o umbra.

nene  •  12 aprilie 2013, 18:49

ce presa cataline , coperta era o rusine

Comentează