Cei mari s-au plecat în fața celor mici

Dacă ne-am lua după atmosfera de dinainte de ceremonia de deschidere, nici o Olimpiadă n-ar putea să înceapă. De fiecare dată, e la fel. Domină senzația de dezorganizare, de nesiguranță și de stres că o s-o dea în bară.

duminică, 17 februarie 2013, 8:52

Dacă ne-am lua după atmosfera de dinainte de ceremonia de deschidere, nici o Olimpiadă n-ar putea să înceapă. De fiecare dată, e la fel. Domină senzația de dezorganizare, de nesiguranță și de stres că o s-o dea în bară.

”Organizatorii se precipită”, transmit în redacție colegii aflați la Brașov. ”Traficul spre Poiană e restricționat. Șoferii sînt nervoși că nu pot intra în stațiune”, adaugă echipa Gazetei acreditată la FOTE, Olimpiadă de iarnă a juniorilor.

Astă-vară, la Londra, locuitorii metropolei erau frustrați că cineva le-a furat benzile de circulație. Mereu a fost la fel! La Atlanta, în 1996, voluntarii transpirau înainte să dea un fax. Dura o jumătate de oră să trimiți o foaie A4 în Europa. La Atena, în 2004, grecii au suferit un atac de panică la scară națională de teamă că nu vor termina arenele la timp.

Ca să nu mai vorbim despre presiunile din 2008 la adresa comitetului de organizare a Olimpiadei din Beijing. ”Ne limitează netul!”. Părea că presa liberă o să fie sufocată. Dar abia la Londra aveam să vedem un ziarist italian scos din rînd și prins între doi soldați din regimentul regal scoțian după ce începuse să înjure în gura mare cozile de la filtre.

De fiecare dată, frica de eșec a organizatorilor e aceeași. Și, dintr-o dată, se petrece minunea. Minunea discretă a sportului.

În seara ceremoniei de deschidere, ceva trece ca un abur rece și luminos, ca atunci cînd mergi prin nori pe creasta Carpaților, și șterge teama de pe fața oamenilor.  Așa a fost în această seară, la Brașov, cînd a început Mica Olimpiadă albă organizată de România.

1.600 de sportivi și oficiali, 49 de țări, 28 de probe din 8 sporturi de iarnă. ”Poiana e plină de treninguri care aleargă sau se plimbă… Marea Britanie, Belarus, Olanda, Polonia. Niciodată  muntele n-a văzut atîția sportivi”, sună textul colegilor de la fața locului.

Concurenții de la FOTE sînt puști între 14 și 18 ani. Cei pentru care am făcut cel mai puțin în acești ani. Copiii născuți după Revoluție, copiii oamenilor ocupați, copiii fără locuri de joacă în spatele blocurilor, copiii lipsiți de ”mingea de 35 de lei” și confiscați de calculator.

Da, festivitatea a avut stîngăcii. Această generație n-a organizat decît cel mult un meci de fotbal sau un campionat de handbal.  Da, mănușile parcă croșetate ale militarilor de la gardă nu dădeau bine pe TV. Da, flacăra olimpică s-a stins la un moment dat și au reaprins-o.Probabil că intră la tăieri de costuri! Acestea sînt vremurile, dar ne-am ridicat și am făcut cît am putut.

Totul a fost o derulare mică, în curtea unui liceu de sub Tîmpa, în fața unor tribune scunde, improvizate, dar  pelerinajul fetelor și băieților  a avut ceva proaspăt, ceva ce ne lipsește în viața de zi cu zi.

Cele mai multe dintre delegații își flutură rîzînd steagurile mici, afară e frig și oamenii din tribune și-au pus pături pe picioare.

Pe pistă, nemții își duc fetele în cîrcă, gest de puști relaxați, care alungă din emoția purtătorilor de drapel.

Tinerii din Rusia au același design al echipamentului ca la Jocurile mari,  concept realizat de o firmă de modă din Spania.

Cînd trec juniorii români, spectatorii se ridică în picioare. Trupurile adulților se apleacă spre puști, ca să-i salute. Printre ei, Ponta, Țiriac, Năstase, Morariu, Roman, Udrea, Bănicioiu și Scripcaru.

În România nu i-am văzut niciodată pe oamenii mari ridicîndu-se în picioare cînd trec cei mici.

Poate că e felul de a spune, în această seară tînără de februarie: noi atît am putut, iertați-ne și urmați-vă visele!

Comentarii (47)Adaugă comentariu

ovidiu  •  17 februarie 2013, 21:42

„Jocuri Olimpice” ne trebuiau noua:))
Astia nu au auzit de autostrazi, infrastructura, spitale…etc.
Semnat: un tanar de 27 de ani din RO, generatia 85-86, nici comunist,nici democrat ci doar un OM care vrea normalitate.
Somn usor, ROMANIA!…inca un an si plec din tara:-h

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2013, 21:56

ovidiu: pricep ce spuneti, dar realitatea arata ca tarile care au spitale au si sport. Cele care au autostrazi,au si educatie si stadioane pline. Lucrurile se leaga.

dan  •  17 februarie 2013, 21:57

Sentimentele sunt universale, panica apare peste tot, nu suntem mai buni sau mai rai decat altii, raman la parerea ca ne trebuie mai multa educatie, e greu sa prinzi din urma tari cu universitati din 1260. Hai sa fim mai buni unii cu altii si sa nu dam cu piatra!

Andrei  •  17 februarie 2013, 22:24

Sunt din Brasov si am fost la ceremonia de deschidere si pot spune ca sunt mandru ca sunt ROMAN si da au fost mici stangacii dar acestea palesc in fata evenimentului,si da stiu cei cu placile au mai luat o trenta pe tranbulina dar sunt doar niste pusti care le tremurau genunchii de emotii asa ca se ne bucuram de eveniment.
Bun articolul!

radu mihai  •  17 februarie 2013, 22:33

cred ca fote este lucrul cel mai bun care s-a intamplat in ulitimii ani in ROMANIA in domeniul sportului chiar daca sunt fan fotbal.Va spun in cunostinta de cauza deoarece sunt din RASNOV si va spun ca toti parintii vor sa isi indrume copiii sa se inscrie la sarituri cu ski-urile.Sa speram ca in 10 ani sa ne mandrin si noi(o tara cu muntii si clima favorabila sportului de iarna) cu o medali la o olimpiada de iarna.

jags  •  17 februarie 2013, 22:43

Mai, a fost frumos, e normal sa-ti fie teama de esecuri samd. Dar, asa cum spunea si Dan, e nevoie de educatie. Si mai ales la o festivitate de deschidere a unor jocuri olimpice dedicate celor mici, mai ales aici, nu avea voie sa fie pe scena o individa care foloseste „decat” gresit, live. Eu asa cred.

Tudor  •  17 februarie 2013, 23:05

Ovidiule vad ca ceri normalitate. Dar ce este anormal in toata treaba asta? Adica dupa ce nu avem cele amintite de tine puse bine la punct, sa nu avem nici olimpiade, evenimente sportive? Asta e o mentalitate inapoiata. Si eu zic ca in Romania nu se investeste un leu in cercetare, in stiinta. Iar cand am auzit de supoer-proiectul de la Magurele cu laserul m-am bucurat. Evident, sunt sigur ca au fost si persoane cu mentalitate ca a ta sa zica „de laser avem noi nevoie” ? Nestiind cat de mult va ajuta in domeniul medicinei si altele. Asa si aici, imaginea Romaniei este pusa in joc, ca ne-am saturat cat ne-au distrus-o politicienii. Ai imagine buna, vin turisti (ca sunt hoteluri modernizate si vile luxoase la greu), apoi vin si investitori.
Ce, tu credeai ca daca nu avea loc olimpiada asta se bagau bani in spitale? 🙂

ionita gheorghe  •  17 februarie 2013, 23:09

Bravo Tolo !

Frumos articol ! Sunt mandru de tine, sunt mandru de tinerii nostri sportivi, sunt mandru de toti cei care fac ceva in tara asta pentru ei , pentru familiile lor si chiar pentru tara lor.

Intotdeauna vot fi si cartitori dar acestia sunt cei care nu au facut nimic pentru nimeni si care asteapta sa faca alti ceva si ei sa primeasca, pentru ca merita , nu ?

cristian  •  17 februarie 2013, 23:47

Eveniment fantastic.Imaginati-va publicitatea care se va face zonei si tarii…Cat despre cei care vor sa plece drum bun…eu mai am putin si revin in tara dupa zece ani de pribegie in indepartata si intunecata spanie…tare frumoasa e tara noastra…

Tudor  •  17 februarie 2013, 23:48

Sa stiti domnule Tolontan ca si cei de care am amintit si i-ati sters din comentariu ne-au stricat imaginea. Si nici macar nu am folosit cuvantul care incepe cu „t” sau „r”. Este realitatea pe care o cunoastem cu totii, oricum.

just_m3  •  17 februarie 2013, 23:53

a fost o organizare cu ffff multe stangacii ! niste snowboarderi dezastruosi (unu a picat si in cap),puteau sa aduca niste baieti din germania pentru deschidere. Un concert sensor groaznic de slab,momente moarte,s-a stins torta,imnul prea lung…..a fost aproape penibila ! Noi vrem JO de iarna mari? Hai sa nu mai visam. Plus ca noi in 10 ani nu mai avem sport(rezultatele catastrofale de la juniori si infrangerile pe linie din toate sporturile de la seniori spun asta). S-au furat bani cu competitia asta cat pentru inca 6 patinoare,3 partii si o autostrada bucuresti-brasov .
AMR 6 luni pana in 1 octombrie la emigrare…numar zilele !

just_m3  •  17 februarie 2013, 23:55

plus ca tinerii nostri sportivi sunt cei care n-au niciun rezultat mondial si o sa faca un simplu act de prezenta datorita faptului ca suntem tara organizatoare. Intre noi si ungaria,bosnia sau albania nu e nicio diferenta in sporturile de iarna. Ba da,noi avem munti…..

illusionro  •  17 februarie 2013, 23:57

o organizare dezastruoasa….penibila,jenanta. Parca era repetitia oficiala.

just_m3  •  18 februarie 2013, 0:01

@tudor
n-au venit investitorii mult asteptati in ultimii 10 ani cand aveam ceva de oferit…chair crezi ca o sa vina dupa un FOTE organizat prost? La ce sa mai vina? nu de locuri de munca ducem lipsa…uita-te in ziare ca sunt destule. Noi in 10 ani nu mai avem populatie sa lucreze. Toti colegii de liceu au plecat dincolo sau urmeaza sa plece acum la master,restul pleaca la munca de jos etc. In romania se emigreaza pe capete….suntem tara care pierde 3 mil. de oameni odata la 10 ani si ritmul de emigrare creste lunar (plus spor negativ ).

quittaro  •  18 februarie 2013, 0:06

Trebuie sa fim mandri ca se mai desfasoara si in Romania o competitie sportiva importanta!! Cu atat mai mult cu cat este vorba de sporturile de iarna unde -in mod total anormal- suntem deficitari la baza materiala si evident sportivi de valoare! Felicitari organizatorilor si sper ca presa sa dea evenimentului atentia cuvenita!

@ovidiu, pleaca linistit din tara. Romania nu are nevoie de „romani” ca tine!

KOSTYK  •  18 februarie 2013, 0:24

Fote este un proiect foarte important pentru Romania din toate punctele de vedere. Ceremonia a fost ok, insa daca va uitati la toate celelalte ceremonii de deschidere de la JO,CE sau CM toti organizatorii au promovat cultura si obiceiurile tarii lor, nu au adus un/o afon/ana sa cante doua strofe pe scena!

Skeptik  •  18 februarie 2013, 5:52

@OVIDIU …. Totul e o balanta,e o necesitate de a fi acceptat in civilizatia sec 21,construiesti si autostrade,si spitale ,dar si o Arena Nationala si o Europa League finala si aceste jocuri si Cerbul de aur,si studiouri si platouri de filmare care aduc pe cei mai mari actori si regizori sa faca filme)samd…Asa faci imagine,asa esti acceptat mai mult si mai bine acolo unde vrei tu sa ‘evadezi’ peste un an si poate ai norocul sa nu mai fii catalogat ‘capsunar’ sai ‘gypsy’ instantaneu!Faci pariu ca multi spanioli si-au schimbat impresia despre Romania/romani dupa ce au venit cu miile la Bucuresti la finala Europa Cup? La fel englezii dupa ce Manchester a venit La Cluj si altele, Transilvania e unul dintre locurile preferate ale englezilor sa viziteze!Se investeste in viitor,in imaginea tarii,nu numai pentru a satisface dorintele egoiste ale UNUIA sau altul.Invata sa ‘citesti’ printre rinduri,amice!Ce se face aici,se investeste in viitor, mai ales in a evidentia frumusetile tarii,din moment ce turismul e cea mai mare parte a economiei a peste 90% din tarile lumii, inclusiv Romania!Tu nu ati dai seama ce reclama de turism pentru Romania va fi acest concurs pentru urmatorii 20 de ani!!Si citi din sportivi, familiile lor si prietenii carora le vor spune,. vor veni inapoi ca turisti!! Investitie in viitor, my friend!

PS….Ai observat ca atunci cind ai un eveniment ca asta sau finala EL, sau festivale de muzica, film,atunci toti birocratii care stagnau sau intirziau cu construirirea sau terminarea unor autostrazi, reparari de altele, renovari de cladiri, etc…se pun pe treaba si le termina?deci un ‘side efect’ bine venit al acestor evenimente!Daca vreti sa completati toata proiectele tarii la ora actuala, organizati cit mai multe de aceste evenimente!!!!! E trist,. dar asta e realitatea! Se fac daca exista motiv!!!
Semnat, un ‘ipocrit’ care e in State de 33 de ani!(dar era o alta Romanie atunci!!). Articol frumos!

skeptik  •  18 februarie 2013, 5:55

@ovidiu………….Scuze, ‘autostrazi! Am mai pierdut un pic de romana!!!

robert_craiova  •  18 februarie 2013, 7:04

bravo tolo,esti ultimul mohican,al tranzitiei de la comunism,la minciuna democratiei care a ramas corect si cu o coloana vertebrala dreapta.problema acestei ROMANIEI este aceiasi dintotdeuna.avem tot ce ne trebuie ,insa nu reusim sa ducem lucrurile la bun sfirsit,decit din doua trei incercari!! o data a fost revolutia,a doua oara va fi cind generatia de parinti dresati de regimul comunist va disparea,este si mama mea intre ei.este dureros insa lumea este in continua schimbare,iar noi suntem tot timpul in urma.cred ca daca presa libera va incepe o campanie agresiva de gen pro ROMANIA,vom reusi.generatile viitoare vor reusi sa schimbe Romania in bine ,si o vor facecu stil si finete.HAI ROMANIA cea maisublima natie din cite cunosc.

Mircea-Galati  •  18 februarie 2013, 8:21

FOARTE ADEVARAT !
SUNT COPII PENTRU CARE NU AM FACUT NIMIC IN ACESTI ANI !!!( NU FOARTE PUTIN )

paul  •  18 februarie 2013, 8:25

Au fost momente penibile in desfasurare ! Lipsa de experienta ? Sau lipsa de profesionalism din partea COSR -ului, organizatorul festivalului ? Cei mari se pleaca in fata celor mici la aceste ocazii sau la alegeri ! Sa nu ne lasam pacaliti de aceste gesturi teatrale !Cum explici faptul ca IVAN PATZAICHIN „plimba” torta olimpica prin Bucuresti si unul ca Morariu sau Dobrescu stau la VIP-uri ??? Bellu este antrenor si Tocala este secretar de stat la sport ?? Ce rezultate are la Federatia de Baschet ???? Cataline asta este realitatea din sport !! Cine sunt DIRECTORII din Ministerul lui Banicioiu! Ce performante sportive au !! ZERO ! Tot ZERO vor fi si rezultatele !

Mircea – Galati  •  18 februarie 2013, 8:30

Am doi copii acasa si am vrut sa faca sport : i-am dus la fotbal.Rezultatul: Doua antrenamente pe saptamana de o ora = asta nu e sport.
I-am dus la tenis de masa . Rezultatul : Un antrenament pe sapt si foarte frig in sala = asta nu e sport
I-am dus la inot . Rezultatul : bazin olimpic dezafectat = asta nu e sport ( la Galati ).
Concluzia ??? O trage fiecare ….
P.S. toate ”sporturile ” enumerate aveau o cotizatie ( cea care conteaza).
Sa-mi fie iertata lipsa de patriotism national, dar e corect si cinstit sa nu mai avem nici un rezultat mondial niciodata,poate asa s-ar lumina autoritatile !
Cataline , tu esti singurul ( sau oricum unul dintre putinii jurnalisti )care poti schimba ceva si ar trebui sa fii fericit pentru ca ai aceasta responsabilitate !

Mircea – Galati  •  18 februarie 2013, 8:43

Apropo , am uitat !
Copii mei fac hochei de 5 ani datorita frumosei nebunii a unui antrenor care face zilnic naveta Galati – Braila pentru patinoarul de la mall ( la Galati nu avem gheata ptr. ca nu renteaza !!!)
… Si statul face putin ptr. noi ???!!! Nu …. nu face absolut nimic !!! Face copii europarlamentari , face copii administratori de holdinguri in constructie , face copii genii in managementul afacerilor s.a.m.d.
Ar trebui sa fiu mandru ca sunt roman si sa plang la intonarea imnului ?? ma scuzati … mi-e putin jena !

livius  •  18 februarie 2013, 9:06

Salut Catalin,
am incercat sa urmaresc deschiderea oficiala. Dupa primele minute in care un personaj oficial „multumea autoritatilor locale si centrale pentru eforturi” am fost nevoit sa renunt…Acest gen de discursuri arata cat de greu moare comunismul din noi. Cat de atenti sunt oamenii de la orice palier adiministrativ cu sefimea si nu cu publicul. Cat de grijulii sunt sa nu uite ca o limba bine plasata le asigura salariul si nu performanta in meseria lor ! Pacat. Politica in administratie strica totul. Ii forteaza pe oameni (unii poate decenti), sa coboare la nivelul politicului pentru a-si asigura postul sau continuitatea lui, daca au avut noroc sa nu fie schimbati la fiecare etapa electorala.Asta este problema esentiala a Romaniei.

Pelendava  •  18 februarie 2013, 9:49

„@7Tudor”: Cu ultima fraza m-ai dat pe spate! Este limpede si clar de adevarat ce-ai scris! Indraznesc sa ma bucur ca e o singura persoana printre comentatori care nu pricepe ce este sportul, in speta „@1ovidiu”, dar poate ma insel, poate chiar are nevoie personal de ingrijiri medicale si in cazul asta este acceptabila afirmatia lui. Insa nu trebuie sa uite ca sportul este cel mai bun ambasador, olimpiadele sunt vechi de mii de ani si au rolul lor psihic si psihologic fara de care viata este searbada, oricate infrastructuri reci ai avea. Probabil nici premiul de la Festivalul de film de la Berlin nu-i creeaza vreo „bucurie”!
Sper sa avem din ce in ce mai multe manifestari internationale nu numai sportive, speranta moare ultima!

Tudor  •  18 februarie 2013, 10:26

Bai dar tara asta e bolnava rau constat! Bolnava de defetism. Facem si noi ceva si 90% din comentarii pe tema sunt fie „mai bine nu faceam nimic”, fie „am facut dar foarte prost”. Pai asa hai sa ne bagam picioarele. Cum sa invatam sa organizam evenimente daca nu incercam nimic?

Cătălin Tolontan  •  18 februarie 2013, 10:37

tudor: corecta observatie, daca nu organizam nimic vom uita nu doar sa organizam, ci si sa cistigam

livius: interesnta observatia ta care spune ca problema romaniei e ca romanii coboara la nivelul politicienilor si nu politicienii urca la nivelul cetatenilor

just_m3  •  18 februarie 2013, 10:49

@Tudor&Catalin
Hai sa ne multumim atunci cu firimituri si sa inghitim mediocritatea ce-o inghitim de vreo 12 ani incontinuu. A fost o deschidere ffff prost organizata,cu mult prea multe scapari. Au fost bani furati prin niste numere care nu-si aveau locul (snowboarderii si sensor).Tie ti-a placut balonul in care s-a organiat short-trackul ? A fost penibiiiil ! Stateau spectatorii la coada la intrare sa intre si nu mai pputeau ca nu erau decat 100 de locuri si daca intra mai multa lume se topea gheata !!! N-am achizitionat un aparat de 30 000 de euro ca sa poata fi transmisa competitia in europa ! La un proiect in care se baga 50 mil. de euro si se fura 45 din ei nu am mai avut 30 000 de euro? Tara asta se duce la vale ca incurajam zilnic mediocritatea si ii cautam scuze.
Asa facem in ultima vreme si cu sportul ….laudam toate contraperformantele si cautam scuze penibile . Rezultatul? care a fost ultima victorie romaneasca de care-ti aduci aminte?

puppinkeresku  •  18 februarie 2013, 12:16

TOLO TOT PUPIN C………rist ai RAMAS!!!??? ASTA E SPORT ! NU POLITICA Ce cauta in articolul tau Ponta, Udrea, Roman, Banicioiu ?

johnnyfer  •  18 februarie 2013, 12:40

Sunt de acord cu cei care lauda evenimentul, cu toate lipsurile si costurile lui. Intr-adevar, daca nu organizam nimic, nici nu vom sti cum sa organizam vreodata ceva.
Cu ocazia FOTE, ar trebui initiata o campanie media agresiva pentru reintroducerea sportului in viata romanilor, in special la nivel de copii, pentru ca acest gen de evenimente sa nu devina sigulare.
Incepem sa avem stadioane comparabile cu cele de afara, trambulina de sarituri, patinoare, lucruri care ,poate, ii vor face pe oameni sa-si indrume din nou copii spre sport.
Din pacate, curtile scolilor raman in continuare inchise in vacante (!!!!), terenuri (chiar si cu plata) extrem de putine, scoli de sport – neserioase si cu personal mediocru, toate acestea culminand cu lipsa de bani si interes a parintilor – cam asta ar fi imaginea cu care ne-am obisnuit in materie de sport in Romania.

Cătălin Tolontan  •  18 februarie 2013, 12:44

puppinkeresku: i-am amintit pentru ca unii au facut ceva pentru FOTE. I-am amintit pentru ca s-au ridicat in picioare ca sa-i salute pe niste pusti anonimi si asta mi s-a parut sugestiv.

Esti de o agresivitate bolnavicioasa. calm 🙂

Florin  •  18 februarie 2013, 14:53

va salut domnul Tolontan vreau sa spun ca imi plac si respect toate articolele scrise de dvs.succes

harry porker  •  18 februarie 2013, 15:39

Infrastructura sportiva e la fel de importanta ca spitalele, aviz carcotasilor, mai multa investitie in sportul de masa inseamna mai putini bani in sistemul de sanatate rezultand o populatie mai sanatoasa. Felicitari pentru articol!

Piciu’  •  18 februarie 2013, 15:47

Pentru „organizatorii” din Romania, FOTE a fost doar un pretext de a sifona bani. O sa scriu mai detaliat pe http://montaniaro.blogsport.com Dar pentru moment e important sa incurajam sportivii, realitatea astazi este ca avem un eveniment oarecum major in desfasurare, eveniment cu mari implicari logistice. Si nu cred ca e o gluma ca acest eveniment ne poate aduce pe turnanta competitiilor oficiale FIS spre exemplu, cel putin baza de la Carbunari este nu real succes (desi era cam amuzant si trist cum stateau azi spectatorii cocotati prin padure), iar partia parea proaspat sapata in maluri de noroi.

Cătălin Tolontan  •  18 februarie 2013, 15:59

florin: dc va plac toate articolele mele ma cam ingrijorati 🙂 e bine sa fim si in dezacord uneori

Piciu’  •  18 februarie 2013, 16:00

rectific linkul de mai sus: http://montaniaro.blogspot.com

ultimus  •  18 februarie 2013, 18:59

Festivitatea de deschidere a fost absolut penibila . Daca asta e imaginea care o lansam in lume , ne meritam soarta de marginalizati ai lumii. Deschiderea a fost lipsita de creativitatae si imaginatie .Astazi am urmarit transmisiile de la sarituri cu schiurile, si am avut neplacuta surpriza sa constat ca nu exista GRAFICA ELECTRONICA IN ANUL DE GRATIE 2013 la TVR . A fost un moment tragi-comic cind comentatorul tvr a asteptat citeva minute pentru a ne comunica clasamentul final, insa nu a dispus de el si a terminat transmisia nestiind cine a cistigat competitia precum si locurile ocupate de saritorii romani . Aceasta competitie va deveni o antireclama pentru Romania , daca mai era cazul.

mihai  •  18 februarie 2013, 19:39

ceremonie mica, modesta, atata poate Romania, dar una peste alta, evenimentul poate schimba imaginea acestei tari. A fost un moment de normalitate intr-o societate care trece prin mari incercari. Frumos articol.

ion  •  18 februarie 2013, 19:41

Am cumparat gazeta de astazi si nu am regretat. Multumesc

Cătălin Tolontan  •  18 februarie 2013, 21:02

ion: si noi multumim. Cea de miine e mai buna

Shaq  •  19 februarie 2013, 1:35

„Ca să nu mai vorbim despre presiunile din 2008 la adresa comitetului de organizare a Olimpiadei din Beijing. ”Ne limitează netul!”. Părea că presa liberă o să fie sufocată. Dar abia la Londra aveam să vedem un ziarist italian scos din rînd și prins între doi soldați din regimentul regal scoțian după ce începuse să înjure în gura mare cozile de la filtre.”

Da, asa-i, dictatura curata la Londra. Nu ca si in paradisul libertatii chinez.

Andrei  •  19 februarie 2013, 10:04

Am fost la ceremonia de deschidere si am stat in tribuna oficiala la doi pasi de personalitatile politice si sportive. Mie ceremonia mi s-a parut reusita, e drept au fost stangacii, insa tineti cont ca nu are grandoarea unei olimpiade mari. Cred ca noi am ramas cu imaginile de la Beijing si Londra si ne asteptam sa fie ceva asemanator, insa cum am zis pentru nivelul de importanta a unui asemenea eveniment, ceremonia a fost echitabila. La parada sportivilor lumea din tribune a fost in picioare si a ovationat la fiecare delegatie. Un lucru deranjant a fost ca oamenii politici locali nu au invatat inca ca atunci cand se intoneaza imnul national e de bun simt sa iti dai caciula jos din cap. Dar nu ma asteptam de la niste infractori ordinari cu 8 clase sa stie asta. Alta greseala a organizatorilor a fost faptul ca nu au verificat podeaua de lemn pe care au defilat sportivi in fata tribunei. Se formase un strat de gheata si putin a lipsit ca unii purtatori de drapele sa cada. In rest nu as avea ce sa reprosez organizatorilor, poate doar aducerea lui INNA, insa cred ca s-a tinut cont de faptul ca este cea mai cunoscuta artista din Romania, artista cunoscuta probabil si de delegatiile din alte tari. Eu m-am simtit mandru ca sunt roman si mandru ca sunt brasovean si nu mi s-a parut ceremonia un dezastru. Mentionez ca sunt o fire critica si pot judeca obiectiv fara sa tin cont de sentimente.

Cătălin Tolontan  •  19 februarie 2013, 10:32

shaq: iti recomand sa citesti ce-am scris de la londra si de la beijing. Le gasesti pe blog

George  •  19 februarie 2013, 13:14

Ca sa vedeti ce inseamna sa iubesti sportul un articol interesant http://www.gsp.ro/sporturi/festivalul-olimpic-al-tineretului-european/razvan-prepelita-despre-suporterul-roman-dezamagit-de-liga-1-dar-incintat-de-hocheiul-de-la-fote-391200.html
PS. Restul este CAN-CAN pentru multi din aceasta tara. Sportul nu inseamna doar fotbal.

Stefan Patriche  •  19 februarie 2013, 13:39

N-ar fi rau ca plecand de aici sa sesizam o directie de dezvoltare. E nevoie de finantari importante dar cu castiguri viitoare pe masura. La un moment dat se vorbea despre noi statiuni, evident baze noi, pentru diferite discipline, si infrastructura. Dar, a nu sesiza o oportunitate de tipul Viitor+Carpati+Vizibilitate este o neglijenta si n-ar trebui sa ne mire daca pe viitor vom rata oportunitati mai putin evidente.
PS Domnule Banicioiu, Romania in top la viitoarele editii ale FOTE parca suna mai bine decat vreo Gala Bute.

Emil Cseh  •  22 februarie 2013, 6:36

Au trecut cateva zile, ba chiar ne aflam spre finalul evenimentului si se poate spune ca aceasta mica olimpiada a functionat bine si nu am scazut standardele sub editiile anterioare, ba mai mult, participantii au declarat ca o fost organizare foarte buna. Exceptie a fost ceremonia de deschidere in care defilarea a fost pe repede inainte, concertele Sensor si Inna execrabile, iar tinerii rideri, demni de admirat, dar totusi nu au dat un spectacol adevarat la trambulina improvizata pe arena.
Discutii pot fi nenumarate, lucrurile nu merg bine in aceasta tara avem multe …, dar hai sa luam o pauza si sa ne bucuram de spiritul olimpismului, sa-i admiram pe acesti tineri pentru efortul lor si credeti-ma ca in toate locatiile: Poiana Bv, Predeal, Rasnov, Cheile Gradistei organizarea a fost excelenta.
Este o experienta minunata pe care trebuie sa o repetam si nivelul va creste de fiecare data.

Cei mari s-au plecat în fața celor mici | adpres.ro  •  22 februarie 2013, 15:54

[…] Vezi Sursa… […]

Comentează