De ce Becali și nu Patzaichin? Țara cu toporișca în dulap

Meteorologii anunță o iarnă grea și bună pentru schi în Europa.

marți, 16 octombrie 2012, 11:15

Meteorologii anunță o iarnă grea și bună pentru schi în Europa.

Dar pentru cele trei fete ale familiei Becali, Teodora, 17 ani, Alexandra, 16 ani, Cristina, 12 ani, schiul e o temă ratată. Ele ar fi vrut pe pîrtie, dar tatăl lor a hotărît că ”prostia asta de schi nu e pentru fete!”.

Multe nu sînt pentru fete. ”Le cresc așa cum le-a crescut tata pe surorile mele. Nici un băiat nu le va atinge măcar înainte de nuntă”, anunța Gigi Becali la televizor în aprilie 2012. Bărbatul de 54 de ani e un om de cuvînt, cînd spune ”atins” se gîndește și la un discret ținut de mînă. Exact așa cum făcea ăl bătrîn. ”Tata avea o toporișcă în dulap”, încheie Becali subiectul, acum că are treburi mai importante.

”Aștept ordine de la Partidul Național Liberal”, spune el, cu un ton sincer și milităros, avînd pe fundal un Iisus înalt de 3 metri, stropit cu aur și crucificat în curtea Palatului din zona verde a Bucureștiului.

La telefon îl așteaptă rezolvarea problemelor clubului său de fotbal, pentru că doi jucători ai Stelei au participat la un concurs de băut pînă în zori, ajungînd să vomite pe geamul taxiului, direct spre teleobiectivul celor de la CanCanTV.

Se va ocupa, părintește, și de cei doi rebeli. Fără fotbal, Becali n-ar fi ajuns niciodată aici.

xxx

”Mișcarea cu Becali care să candideze din partea USL e genială”, spune Sorin Oprescu la Antena 3. De la stînga la dreapta, în cadre tăiate care atestă unitatea Binelui pornit la luptă împotriva Răului, Victor Ponta,  Crin Antonescu și Sorin Oprescu explică mutarea liberalilor.

”Avem un proiect politic foarte larg”, argumentează Crin Antonescu. Foarte larg, într-adevăr, unii susțin că USL va ajunge prin gonflare un soi de PCR postmodern, aglutinînd oameni care nici măcar înainte de 1989 nu erau de aceeași parte a baricadei. De pildă, Becali n-a fost membru de partid, el născîndu-se într-un sat din Bărăgan după ce ai săi fuseseră deportați.

Dincolo, la B1TV,  mișcarea cu Becali e, bineînțeles, o ticăloșie. Insuportabila Românie binară, unde dacă încerci să rămîi între fronturi îți ciuruiesc pantalonii rafalele din ambele tabere. Măcar e răcoare.

În acest timp, la România TV Laszlo Borbely iese din platou după ce Becali ocupase centrul scenei, ca un veritabil realizator. Proaspătul candidat pe locurile liberalilor îi strigă în urmă, fără răutate și rîzînd așa cum rîde el cînd spune lucruri care nicăieri n-ar întruni acceptabilitate socială: ”Uitați-vă la ungur, pleacă așa cum pleacă Satana cînd întîlnește tămîia!”.

Ce reprezentație! Lumea sportului produce personaje cu mare audiență. Poate că liberalii n-au epuizat lista de achiziții. De ce nu și Rudel Obreja?

xxx

Acum două zile, Rudel Obreja, președintele Federației Române de Box a declarat pentru Gazeta Sporturilor că ”Leonard Doroftei a fost diagnosticat cu o boală rușinoasă: este depresiv”.

Asta cu ”Depresia, boală rușinoasă” e un anti-liberalism din categoria ”Nu angajez niciodată un homosexual pentru că homosexualii sînt protejați de Satan!” (Gigi Becali – proces la Curtea Europeană de Justiție). Autor de anti-liberalisme, Obreja ar fi candidatul optim pe listele PNL.

Sigur că, dacă urmăm logica lui Obreja, să le fie rușine bolnavilor de diabet, că sînt mai puțini decît cei care suferă de depresie!

În România, sînt 600.000 de oameni cu diabet în evidența medicilor și probabil încă pe atît neînregistrați. Psihologii estimează că numărul românilor cu probleme din zona depresiei e mult mai mare și atinge cifra de 1,5 milioane. Și, potrivit OMS, peste 7 ani depresia va fi a doua afecțiune mondială.

Imaginați-vă cîți oameni rușinați sînt pe Pămînt, așteptînd spășiți să fie judecați de teocrația de peluză și de ring a cuplului liberal Becali – Obreja. Homofobie, xenofobie, rasism, un întreg dicționar al lipsei de democrație, reclamat azi de mai multe ONG-uri. Știți cum le spune Crin Antonescu? Citat: ”Păcate stilistice”.

În fond, Becali și Obreja au avut destine excepționale, s-au ridicat de jos pînă au reușit să facă înțelegeri cu Elena Udrea, mai sus nu se poate!, dar adevărul e că n-au nici o treabă cu liberalismul. PNL are tot atîta legătură de idei cu PNG, căt are cu PC. Dar se vede că nu contează.

Se ghidează liberalii după principiul scopul scuză mijloacele?
Păi atunci asta e în linia politică Băsescu – Udrea, care consideră că singurul lucru pe care îl ai de făcut ca politician de succes e să aduni voturi. Dar invocînd cîștigarea alegerilor drept unic scop, liberalii își disprețuiesc propriul electorat. Ei se comportă ca și cum nu cred că există un electorat care i-ar vota dacă s-ar ridica în apărarea unor principii.
Ca și cum funcția de partid a PNL ar fi doar aceea de mobilizare în ziua alegerilor, nu și de reprezentare în celelalte 1.459 de zile dintre alegeri.

Interesant e însă că, deși sportul putea oferi și alte nume în această parodică bătălie epocală dintre Bine și Rău, ele se țin deoparte.

xxx

Ivan Patzaichin a fost curtat recent să devină Guvernatorul Deltei Dunării, dar e ales să rămînă un om cu undița în apă, lucrînd la fundația pentru oamenii Deltei și alunecînd pe apăcu ochii pe cer, către avioanele pe care visa să le conducă atunci cînd era mic și ”diet” îl ducea pe canale. ”Diet” era bunicul. Cîte amintiri are de spus în  acest octombrie luminos!

Pețit și el de nenumărate ori să intre în politică, Gică Hagi a investit banii într-o școală și un club de fotbal. După ce a stricat deverul hotelului, cazîndu-i pe puștii fotbaliști într-un corp pe care l-a furat propriei afaceri, spre disperarea soției, acum caută investitori pentru Viitorul Constanța. E orgolios de nici măcar nu s-a aflat, dar are probleme financiare.

Și mai sînt exemple. Nu e util că oamenii din sport respectați aproape unanim, o iluzie, desigur!, au rămas pe marginea politicii, dar e real că așa s-a întîmplat. Au alte priorități, îi dezgustă circul și s-au săturat de ceea ce ni se prezintă drept o cruciadă a Purilor contra Impurilor, singura incantație prin care partidele și liderii, de toate culorile, doresc să-și mobilizeze compatrioții.

Nu e nimic vesel în toată povestea.

Cu cheia de gît, cu bănuții la piață sau tîrînd sifoanele după noi, toți am crescut cu un soi de amenințare în dulap și, din păcate, parcă ținem cu tot dinadinsul să o lăsăm moștenire și copiilor noștri.

Țara cu toporișca în dulap.

 

Comentarii (52)Adaugă comentariu

Dilema lui Joe  •  25 octombrie 2012, 7:14

Joe,

Adevarata ta dilema este ca nu intelegi. Cauta prima data sa intelegi sensul cuvintelor misogin, homofob si rasist. Dupa care sapa mai adanc sa vezi ca asa zisa generozitate e doar praf in ochi pentru sporirea notorietatii.

joe  •  25 octombrie 2012, 18:09

Multumesc pentru raspuns . Te inseli daca crezi ca esti depozitarul adevarului . Chiar si un animal este mai complex decat crede majoritatea lumii . Daramite un om .
Faptul ca simplifici totul la cateva cuvinte si sensuri ale lor e o graba de judecator sau de ziarist . Foarte interesant interviul dat de Dl. Mungiu colegei . Acolo daca citesti poti avea niste raspunsuri la ceea ce am vrut eu sa iti spun .
Multa sanatate .

Comentează