De la David Cameron la Marius Codreanu, proful de sport din Armășoaia

vineri, 10 august 2012, 12:51

de Mirela Neag şi Cătălin Tolontan

”Mărgica” atletismului românesc de la Londra se numește Mirela Lavric. Ea își amintește că ”probabil că nu ajungeam niciodată atletă dacă nu întîlneam un profesor pasionat de sport”

Pentru că o școală a anunțat că își vinde terenul de sport și pentru că e a 21-a din actuala guvernare, prim-ministrul David Cameron a fost silit să reacționeze.

Ieri, aceasta a fost dezbaterea principală din Marea Britanie. Cum prelungim efectele Olimpiadei? Cîte ore de educație fizică introducem în școli? Cum facem ca profesorii să-i îndemne pe copii să meargă spre sport.

David Cameron a atacat faptul că unii profesori din Marea Britanie nu fac eforturi pentru a le asigura tuturor copiilor accesul la educația fizică. „Nu sînt bani” a ripostat sindicatul profesorilor. „Chestiile de bani se rezolvă cu bani. Dar aici vorbim despre pasiune și preocupare”, a zis premierul la radio, citat de „Time”.

Fiecare parte are argumentele ei, dar toată lumea e mulțumită că subiectul a ajuns pe agenda publică.
Unii sînt adversarii sportului, „prea puțini bani pentru comunități, prea mult pentru sport”, alții îl susțin din toate puterile.

„Problema e că unii profesori nu vor să-și facă partea lor de treabă în acest joc al sportului, iar eu sînt decis să lăsăm o mare moștenire sportivă copiilor noștri”
David Cameron

Peste tot e la fel. Tot timpul, întîlnirile schimbă destinul oamenilor.

Atleta Mirela Lavric își amintește că „pe cînd aveam 13 ani, profesorul meu de sport din Armășoaia m-a convins să dau un test de alergare la Vaslui”. Părinții n-ar fi putut avea această inițiativă, spune fata din familia vasluiană cu 6 copii.

„Pe profesor în chema Marius Codreanu”. Era în vîrstă? „Nuuuu, cam 25 de ani, am fost împreună cu el și cu tata la Vaslui ca să mă testeze doamna antrenor Viorica Pintilie, cea care mă antrenează și acum”. Fata a impresionat, într-o săptămînă era transferată la clubul din Vaslui și, azi, după 8 ani de la insistențele profului de sport, stă în Satul Olimpic din Londra, purtînd de gît acreditarea și cel mai bun rezultat al lotului de atletism al României. Marius Codreanu a schimbat în bine o viață.

Din Satul Vaslui în Satul Olimpic
Atleta Mirela Lavric, calificată la proba de 800 de metri între primele 24 de alergătoare din lume la Olimpiadă, cîștigă de 35 de ori mai puțin decît „vasluianul” N’Doye

– Semifinala e o perfomanță, Mirela?
– E, mai degrabă, ce mi-am propus. Nu te lauzi cu o semifinală la prima participare olimpică, dar am 21 de ani, sînt tînără. La Rio poate vor fi alte obiective. Mă bucur că am rămas cu picioarele pe pămînt, n-am promis cine știe ce venind aici și mi-am văzut de treaba mea.

Lavric e sinceră și asta nu-i va aduce prea multe prietenii. E campioană mondială de juniori, iar recordul ei de la 800 de metri ca junioară stă și acum în picioare. Nu e lipsită de modestie, ci mai degrabă directă.

– Cum te-ai pregătit?
– Mă antrenez pe stadionul din Vaslui, chiar dacă sînt legitimată la FC Onești. Nici un club din Vaslui nu m-a căutat, asta e!

„La Vaslui m-am antrenat pe o zgură care ajunsese ca nisipul de la mare. Au tot promis un stadion! Dar Vasluiul rămîne orașul meu și mă simt mîndră că-s de aici”

– Cît cîștigi ca atletă?
– Oneștiul îmi dă cam 600 de lei pe lună pentru susținătoare de efort și o indemnizație de 700 de lei. COSR îmi dă o bursă de… (Mirela, vezi că sînt contractele confidențiale, asta trece de la noi, ca ziariști bătrîni – să zicem ceva mai mult de 700). Plus că mai iau niște bani de la Adidas, sponsorul meu, adus prin managerul pe care-l am, fostul manager al lui Gabi Szabo.

– Unde stai?
– Într-o garsonieră cu chirie. Acum încerc să-mi pun niște bani deoparte ca să-mi iau în timp un apartament de două camere. Pentru un sportiv, nu e normal să doarmă, să mănînce și să se pregătească într-o cameră.

„Asta e viața! Ca atlet cîștigi în 5 ani cît cîștigă un fotbalist într-o lună. Sau și mai puțin. Faceți dumneavoastră socoteala!”

– Adrian Porumboiu te-a ajutat?
– Cînd am avut nevoie, da. Dînsul e săritor. V-am spus. Vasluiul e un oraș sărac, dar avem totuși o istorie și oameni importanți. Cînd îmi mai zice cîte cineva că stau într-un sat, eu rîd și nu mă simt inferioară.

– Federația?
– Mi-a asigurat un cantonament în Portugalia în decembrie 2011. Iar lui Gabi Szabo îi sînt recunoascătoare. Vorbește mereu cu mine. Înainte de Olimpiadă, am avut o problemă medicală, nu m-am antrenat cîteva zile și mi-a zis: „Stai liniștită, o să alergi bine la Londra!”. Îi mulțumesc!

– Ai avut emoții aici, la Londra?
– E prima oară cînd alerg pe un stadion cu 80.000 de oameni. Da, am emoții, dar am învățat să le stăpînesc. Nu mă pot schimba într-un om fără emoții, dar nu le las să mă copleșească. Important e să fac ce pot eu mai bine, chiar așa, fără antrenor, cum s-a putut. Asta cred că am reușit, mulțumesc pentru interviu și sper să ne vedem la Rio.