”Mă jucam de-a Miloşovici, acum sînt Ponor”

Cătălina Ponor spune că s-a întors după 8 ani de la ultima sa Olimpiadă ca să-şi dovedească sieşi că mai poate.

joi, 9 august 2012, 12:51

Cătălina Ponor spune că s-a întors după 8 ani de la ultima sa Olimpiadă ca să-şi dovedească sieşi că mai poate.

– Cătălina, ce te-a motivat să revii după 8 ani la Olimpiadă?
– Am gîndit aşa: decît să-mi pară rău că nu încerc, mai bine văd cum e! Trag de mine, mă antrenez şi, decît să mă uit eu la cineva la televizor, mai bine se uită alţii la mine.

– Ai avut vreun exemplu din sport care te-a ajutat în această încercare.
– Toţi sportivii, înainte să fie ei înşişi un nume, împrumută numele altcuiva. Eu am fost Lavinia Miloşovici pe holul din casa bunicilor. Îmi aduc aminte şi acum că făceam exerciţii pe podeaua de acolo şi, cînd mă întreba bunica, îi spuneam că sînt Miloşovici.

– S-ar putea spune că te-ai întors şi ca să o găseşti încă o dată pe Cătălina Ponor.
– Da, acum mi-am dovedit încă o dată mie cine sînt. Nu o fac pentru alţii, niciodată n-am făcut-o! Nu mă iau după aprecierea celorlalţi, vreau să fiu eu împăcată cu mine. Am fost Miloşovici, acum sînt Ponor.

– Antrenorii îţi sugerează să continui, tu ai spus că eşti mîndră că-ţi închei cariera cu o medalie.
– Da, medalia este întotdeauna importantă, indiferent unde o cîştigi, Olimpiadă sau oriunde altundeva. Dar nu ştiu ce voi face. O să văd după ce mă odihnesc, mi-aş dori să predau ştafeta.

– Cui?
– Unor fete care să fie şi ele Ponor şi, mai apoi, să fie ele înseşi campioane adevărate.

– Ce te bucură acum?
– Că am terminat toate astea sănătoasă. Fizic, dar şi psihic.

– Nu e uşor să fii Ponor?
(Zîmbeşte şi trece la următorul interviu. Zîmbeşte prima oară)

„M-au mobilizat enorm de multele mesaje venite de la fani. Ele m-au ajutat să merg înainte şi să-mi maschez suferinţele” Cătălina Ponor

Comentarii (3)Adaugă comentariu

Carmen  •  9 august 2012, 10:09

Meriti o pauza, dupa tensiunea la care ai fost supusa, dar mai poti continua. UIta-te la Chuchovitina, are 37 sau mai mult, si concureaza in continuare la cel mai inalt nivel. Indiferent ce vei hotara, toti suntem mandri de tine

andrei  •  9 august 2012, 13:57

„să fie ele înseşi campioane adevărate” este o exprimare nefericita. Corect este „ele insele”.

Ioana  •  10 august 2012, 13:04

„Că am terminat toate astea sănătoasă. Fizic, dar şi psihic.”
E impacata, e bine. E foarte bine! 🙂

Comentează