Promisiunea ultimului maraton

luni, 6 august 2012, 1:30

Lidia Șimon, locul 45, și Constantina Diță, locul 86, au alergat la Londra în cel mai rapid maraton olimpic din istorie și l-au dus la capăt în ciuda unei suferințe îngrozitoare. O cursă după care ambele românce le mulțumesc compatrioților care le-au încurajat de pe margine.

Ploaia a început puţin înainte de 10. A fost oribilă, picau boabe distincte de apă, un amestec de mostre de H2O din toate coloniile musonice ale Imperiului.

La 11 fără un minut, arbitrii le-au chemat pe maratoniste la start.

Campioană en titre a maratonului olimpic, Constantina Diţă a fost invitată în rîndul de elită, cel prezentat în aplauzele oamenilor. În acel moment, o jumătate de milion de londonezi și de oaspeţi olimpici, estimările site-urilor britanice sînt diferite, stăteau sub umbrele, înșiraţi pe traseul cu cele peste 100 de curbe istorice și nesuferite.

“M-au împins și mi-au dat coate”
“Un privilegiu și un dezavantaj”, avea să explice Diţă prezenţa în fotoliul primului rînd. Pentru că, în secundele tensionate dintre prezentare și semnalul de start, toate alergătoarele s-au adunat la semnalul arbitrilor. Vibrau în așteptare, ca un grup de animale aliniate la un izvor care curgea de peste tot. Apă de jos, apă de sus, apă din frunzele vechi ale copacilor.

“Imediat după start, a urmat linia dreaptă”, spune Pușa, “apoi am simţit cum mă calcă, mă împing și-mi dau coate”. E ritualul involuntar și nelipsit al maratoanelor care se dispută pe trasee sinuoase.

Lidia la 5 secunde după 5 kilometri
“A urmat o alee de doi metri pe care ne-am înghesuit mai bine de o sută de fete”, continuă Diţă povestea. Urmează o buclă de 3,5 kilometri. Diţă, 43 de ani, și Șimon, 39, sînt printre veteranele cursei. Româncele aleg să lase suflul plutonului să treacă pe lîngă ele.

La kilometrul 5, Lidia e pe poziţia 46, cu 17:46, iar Pușa pe 73, cu 17:39. Între Lidia și fruntașe s-au strecurat 5 secunde. Dintre lideri nu lipsește kenyanca Mary Keitang, una dintre marile favorite. Avea să rateze podiumul, terminînd pe 4.

Ploaia continuă să cadă în ropote. Doar zgomotul elicopterelor e mai puternic decît cel al stropilor care lovesc asfaltul și acoperișul clădirilor cărămizii din centrul bătrînului oraș care și-a scos rufele la murat.

Peste tot steaguri românești
Spectacolul de jos, din stradă, e concurat cu desfășurarea de pe cer. Ai ajuns, fără bilet, în lumea viitorului. Aproape 10 elicoptere stau nemișcate, turîndu-și elicele. Deasupra lor, netulburate, zeci de avioane vin și pleacă de pe aeroporturile Londrei.

Sute de români s-au lipit de gardurile metalice care mărginesc traseul. Urmează bucla de 12,8 kilometri, pe care alergătoarele o vor toca de trei ori. Presărate printre cele britanice, crîmpeiele de steaguri tricolore sînt peste tot, “formidabilă atmosferă!”, își spune Lidia sieși.

De la London Bridge și pînă în faţa catedralei St. Paul, oamenii îi strigă numele. La fel simte și Pușa.

„Niciodată n-am văzut atît de multe steaguri românești la o cursă a mea din străinătate” Constantina Diță

Durerea ascuțită din piciorul drept al Pușei
La kilometrul 10, Lidia e pe 40, cu 34:49, iar Pușa pe 78, cu 36:05. Prima clasată e cu doar trei secunde în faţa Lidiei. “Traseul mă distruge”, se gîndește Pușa și își consolidează obiectivul la care oricum se gîndea: “Să termin cursa! Să termin cu orice preţ”. Începe să resimtă o durere ascuţită în piciorul drept.

Ceva mai în faţă, Lidia nu contenește să se mire de cît de mulţi compatrioţi o încurajează. “Și de ce sînt eu atît de obosită?!”, se întreabă ea. E simplu, se gîndește Liviu, de pe margine. E simplu, dar tu nu accepţi că ai 39 de ani. Niciodată nu ai acceptat că ai limite. D-aia ești obosită!

Ploaia pentru Etiopia
Reîncepe ploaia, eroul principal al acestei curse. “Asta o face o cursă specială”, zice etiopianca Tiki Gelana, aflată în plutonul fruntaș. “Slavă Domnului că plouă!”, își spune ea.

Africanca iubește ploaia de cînd era copil și a alunecat rău în timpul unei curse. “M-am lovit puternic la cot, dar n-am simţit nici o durere și, de atunci, am zis că ploaia mă ocrotește”, spune etiopianca.

“Nu astăzi, astăzi nu mă retrag”
Și Pușa are amintiri cu ploaia. Cînd era în liceu, rămînea după-amiezile în Tîrgu Jiu pentru că nu mai avea timp să se întoarcă acasă, în sat, cu personalul și să revină la timp la antrenamentul de dimineaţă. “Doamne, ce ploi am prins pe Dealul Tîrgului de lîngă oraș!”, își zice ea. Avea un kilometru de pantă, pornind de la stadion spre dig. Pe ploaie, panta devenea de neparcurs.

La jumătatea cursei, Lidia trage de ea să nu rămînă în urmă. Întîi vine relaxarea, neputinţa, apoi gîndul retragerii. “Nu astăzi, astăzi nu mă retrag”, zice ea. E obosită și pentru că n-a dormit de emoţie în ultimele două nopţi.

Strigătul unui abandon
Cursa merge mai tare decît au estimat amîndouă. “Nu cred că se va ajunge la 2h20 cum speră organizatorii. Nu cu un traseu atît de întortocheat”, zice Lidia. “Eu mă gîndesc că se va alerga cam 2h30”, crede și Pușa.

Dar africancele din frunte mînă timpul de la spate. Italianca Straneo atacă și vine pe locul 1. Nu mai e mult și oamenii se miră. Ar fi o surpriză enormă să cîștige cineva de la nord de Ecuator.

Lidiei îi e tot mai greu să rămînă în prima jumătate. 18 atlete au abandonat. “Vă rog să mă iertaţi, vă rog să mă iertaţi!”, strigă Mara Yamauchi, care a concurat în tricoul Marii Britanii. “M-am străduit, dar n-am putut mai mult”, își explică ea renunţarea.

Cum a apărut această fetiță pe traseu?!!!
Americanca Desiree Davila aban – donează și ea: “Nu am vrut ca asta să se întîmple azi și aici, dar am evitat să mă accidentez mai rău pentru că sînt tînără, am o carieră înainte și nu am vrut să mi-o periclitez”.

Pușa și Lidia forţează. La kilometrul 35, Lidia vede o fată cum aleargă în paralel cu ea. E mai amărîtă, așa, mai prost îmbrăcată, cum a ajuns aici?! Dă cam ciudat prin faţa vitrinelor cu haine de firmă. Dă cam ciudat cu “Castravetele” pe fundal, clădirea lui ReSwiss.

Poate că n-au văzut-o organizatorii! Spectatorii îi strigă “Fetiţo, ce cauţi tu aici?! Scoateţi-o afară că moare!”. Și e desculţă, asta chiar e culmea! E desculţă și poţi băga mîna în foc că e primul ei maraton. Primul și, desigur, ultimul că n-are cum să supravieţuiască întreagă. Să zică mersi dacă va mai putea merge după ce a alergat desculţă jumătate din cursă.

Intrusa aleargă desculță
Pînă la jumătate, antrenorul o păcălise pe fetiţă, “Hai că e un semimaraton”. Apoi i-a zis “Văd că poţi, dă-i bătaie, hai, mai fă un kilometru și te oprești”. Și uite așa, din kilometru în kilometru, fetiţa numai piele și os a ajuns să alerge pînă acum, cînd plouă și mai are un ultim kilometru de străbătut.

Lidia o privește pe străină cum îi sîngerează picioarele, le vede și pe celelalte maratoniste profesioniste căzînd, vomitînd sau ridicate de jos de subsuoară și puse în scaune. Dar cel mai mult o îngrijorează această fetiţă căreia i-ar spune, dacă ar putea ajunge la ea, las-o mai ușor, las-o că nu-ţi face nimeni statuie, uite cum plutești, nici nu mai știi unde ești.

Cum e posibil ca la acest nivel să se întîmple asta? Oamenii le strigă mereu organizatorilor “Cine e mărunţica asta? Scoateţi-o de pe traseu!”.

Record olimpic pentru cîștigătoare
Sînt ultimii metri ai cursei, Lidia e pur și simplu sfîrșită, “nu știu dacă voi mai alerga vreodată un maraton”. O vede pe etiopianca Gelana care zburdă cu steagul, încoace și încolo. Nou record olimpic! Formidabil timp pentru cîștigătoare!

2:23:07 este timpul lui Tiki Gelana (Etiopia), cîștigătoarea medaliei de aur, cu șapte secunde mai bine decît recordul olimpic anterior al japonezei Naoko Takahashi, datînd din anul 2000

“E ultimul meu maraton!”
Lidia vede finișul. A căzut și recordul lui Naoko, de la Sydney, cursa în care ea a luat argintul. Pe doi a ajuns kenyanca Jeptoo, o știe, iar pe trei rusoaica Petrova, o surpriză! E cel mai strîns finiș din istoria maratonului olimpic la fete!

Trece linia. A cîta e? Tabela îi arată numărul 45. A scos 2h32:46, un timp bun, dar departe de podium. Pușa termină și ea, cu șoldul roșu de efort. E pe locul 86, cu 2h41:34. E veselă, dar merge ca soldatul de la Plevna în drum spre casă. Sora ei îi sare în braţe.

În jurul Lidei, maratonistele se îndoaie de oboseală. Ea caută, enervată aproape, pe cineva și nu-l găsește. Dintr-o dată, din spate, aude o voce clară și tare, o voce de puștoaică din Ardeal: “Domn’ profesor, plecaţi de aici, vă rog, că cine știe ce vă zic! Plecaţi de aici că nu mai pot!!! Vă jur că nu mai alerg distanţa asta! E ultimul meu maraton!”.

La 20 de ani de la întîmplarea din Pădurea Băneasa, Lidia Șimon se pregătește să se ţină de cuvînt.

CONSTANTINA DIȚĂ: “V-am auzit pe toţi!”

– Arăți fericită, Pușa, chiar dacă șchiopătezi.
– Da, mă bucur că am terminat. A fost greu, n-au luat startul sau au abandonat nume mari. Rusoaica Șobuhova, cîștigătoare de mari maratoane, a abandonat chiar înainte de jumătate. O cursă ca asta are mari pericole.

– Tu cum te-ai simțit?
– Bine pentru vîrsta mea (Rîde). Sînt mîndră de mine și de ceea ce am reușit aici și în carieră.

– Mai departe?
– Totul depinde de organism. Parcă aș mai alerga, dar să văd cum mă refac, ce-mi fac picioarele și spatele, care sînt foarte afectate. Cursa a fost frumoasă, incredibil de frumoasă, dar grea pentru alergătoare. Vreau să le transmit ceva românilor care m-au încurajat pe traseu: “V-am auzit pe toți!”.

LIDIA ȘIMON: “Aș vrea să învăţ o fată mai tînără să fie campioană”

– Lidia, ai terminat, dar parcă mai poți să alergi.
– Ultimul kilometru a fost OK, m-am simțit bine. La un moment dat însă, mi-a apărut gîndul să renunț. Am tras de mine.

– Te supără rezultatul, visai mai mult?
– Speram mai mult, dar trebuie să țin cont de organism. Nu mai sînt atît de rapidă, simt asta! Și-mi pare rău. Aș vrea să învăț o fată mai tînără, o româncă, să fie campioană. Pînă la urmă, uitîndu-mă în urmă cred că asta am realizat: cine mă vede înțelege că, doar cu puțin talent, dacă muncești poți să ajungi departe. Sînt un om obișnuit care a muncit mult.