Constantina Diţă va alerga mîine la Londra cu aceleaşi încălţări Asics cu care a cîştigat maratonul olimpic de la Beijing. Acum miros a Coccolino.
sâmbătă, 4 august 2012, 1:02
Constantina Diţă va alerga mîine la Londra cu aceleaşi încălţări Asics cu care a cîştigat maratonul olimpic de la Beijing. Acum miros a Coccolino.
De Luminița Paul și Cătălin Tolontan
După ce a venit din China, campioana a spălat pantofii la maşină, i-a pus în cutie şi nu i-a mai scos pînă la plecarea spre Marea Britanie
„I-am pus în picioare atunci pentru prima dată şi am alergat tot maratonul cu ei. Am terminat fără nici o bătătură sau rosătură”. Cum adică atunci i-a încălţat pentru întîia oară? Doar ştim ce se întîmplă cînd iei la purtat nişte încălţări noi! Ar fi bine să ai şi nişte Urgo în buzunar. Chiar şi aşa, te vor strînge, te vor bate sau vor avea vreo cusătură nărăvaşă. Vei încheia ziua dorindu-ţi un lighean cu apă rece şi un pansament cu rivanol.
Rămînem uimiţi, aproape cu gura căscată, Puşa zîmbeşte şi insistă răbdătoare. „Aşa a fost. Erau noi-nouţi. Pereche scoasă din cutie”. Apoi explică: purta modelul respectiv, Asics IGS, numărul 38, din 2005. Se simţise foarte bine cu el încă de la început.
Nu se mai fabrică
Problema a apărut în momentul în care tipul respectiv de încălţări a ieşit din fabricaţie. „Mai rămăseseră vreo 100 de perechi la reprezentanţa din Asia”, continuă Constantina. „I-am rugat să le trimită pe toate pe piaţa din State şi aşa au făcut”. Rezerva era asigurată, aşa că a avut la dispoziţie pantofi proaspeţi la Beijing.
Ce a făcut cu ei după ce s-a terminat cursa? Nimic, i-a pus în bagaj. Dar cînd a ajuns acasă? I-a spălat la maşină, „nu mai spăl de mult încălţări cu mîna!”, spune Puşa zîmbind, iar cînd s-au uscat, şi-au reluat locul în cutie, cutia în dulap şi gata! Îşi aminteşte cu o tresărire de nostalgie de vremurile cînd alerga la cros. „Ce trasee aveam acolo! Intram în noroi pînă la genunchi, terminam parcursul udă leoarcă, murdară. Iar a doua zi aveam din nou cursă, aşa că seara trebuia să curăţ pantofii. Îi spălam şi îi luam la pigulit cu periuţa, ca să nu rămînă nici o pată. Aveam nevoie de ei uscaţi şi curaţi”.
Acele începuturi ale carierei în probele de cros au ajutat-o imens cînd a trecut la alergarea pe şosea. „Mi se părea că plutesc, că abia ating solul după tot chinul acela pe pămînt ud, pe cărări nebătute, cu frunze, cu crengi. Dar a fost frumos şi acolo!”.
Înveliţi în foiţă
Înapoi la pantofii de la Beijing. Nu i-ai mai încălţat niciodată? „Nu, dar i-am adus cu mine la Londra”, zîmbeşte din nou Puşa. Stăm în holul hotelului elegant din apropierea Kensington Gardens, pe canapele de catifea vişinie, şi ne uităm la femeia aceasta care încă mai are sertăraşe cu surprize de deschis. Chiar şi după atîţia ani de carieră, de alergat.
Irina, sora Constantinei, care e şi antrenoarea ei, coboară din cameră cu o cutie albă, dreptunghiulară. O cutie normală de pantofi. În interior, la adăpostul unei foiţe de hîrtie, din cele care foşnesc moale la atingere, se află ei. PANTOFII. Impecabili. Albi, cu inserţii roşu vermillon spre talpă şi cu dungile emblematice de la Asics în albastru şi roşu. Îi atingem cu sfială. Sînt atît de curaţi, par neatinşi, neumblaţi.
Puşa detaliază de ce se simte atît de bine cu acest model. Arată cu unghia susţinută de o ojă vişinie cu gel, „eu stau prost cu calciul, mi se rup uşor, de aceea folosesc din asta”, spre vîrful pantofului, în lateral. „Uite, porţiunea asta, la noul tip, au făcut-o mai îngustă”. E o zonă nu mai groasă de 4-5 milimetri. Campioana olimpică se opreşte cu unghia la jumătate. „Acum e cam atît. Asta nu e bine pentru noi, cei care alergăm maraton. Stratul acesta e prea subţire, se toceşte mai repede şi resimţi asta la picioare. Mai ales după 42 de kilometri!”.
Ea are însă pantofii perfecţi. Cei care i-au adus aurul. O pereche din modelul de succes se află într-un muzeu din Japonia. Originalul va fi însă mereu la Constantina Diţă.
Ce înseamnă IGS?
IGS sau Impact Guidance System este un concept de design brevetat de Asics care încurajează piciorul să se comporte într-o manieră mai apropiată de natural în timpul alergării. Pantoful dotat cu IGS nu controlează piciorul, ci, mai degrabă, îl îmbracă. Sistemul a fost inventat în 2001 şi aplicat iniţial doar pentru pantofii de alergare. Ulterior, s-a extins şi la cei pentru tenis, fotbal şi chiar pentru mersul obişnuit.
S-a reglat cu somnul
În primele zile de şedere la Londra, Puşa a avut probleme de adaptare la fusul orar. Dormea foarte puţin, 3-4 ore pe noapte, şi acelea fragmentate. „Ne uitam la ceas, era ora 1-2 noaptea şi noi încă eram treze”, povesteşte Irina Diţă. „Uneori mai coboram pînă în faţa hotelului, să mai luăm aer”. După cîteva zile însă, lucrurile au intrat în normal. „M-am reglat cu somnul. Sînt mulţumită, asta mă ajută să fiu în formă pentru cursă”, a spus Puşa ieri.
Fără frigider în cameră
Deşi hotelul în care stau este unul select, nu există frigider în cameră. „Ne-am obişnuit să avem bucătăria noastră, ca acasă, să pregătim noi totul”, spune Irina. „De exemplu, micul dejun. Înainte să iasă la antrenament trebuie să mănînce bine, ca să poată să-şi ia vitaminele. Lapte cu cereale, de obicei. În State îi făceam Puşei suc de fructe proaspăt, portocale, grepfruit şi puţină lămîie. Aici, i-l prepar din plicuri. Într-o zi chiar m-a bombănit un pic, că l-am pregătit prea tare”, spune, amuzată, sora campioanei.
——— • 4 august 2012, 1:10
fratilor….sper ca nu va avea o gramada de critici dupa maraton….nu va asteptati la performanta tura asta de la ea….are o varsta…si asa a realizat prea mult tura trecuta….
sburlea • 4 august 2012, 1:13
Pas de politique, seulement politique du sport!
Deuxieme chapeaux, Catalin 🙂
Am inceput deja sa strang pumnii pentru maine…
PS – Ce sa fac? Sint inca sub impresia finalei recent incheiate 🙂
Nistor • 4 august 2012, 4:23
Eu sint alaturi de tine si sint sigur ca ai sa cistigi . Mult moroc si sa cistigi Pusa , bafta la maraton !
alifie • 4 august 2012, 9:43
Din pacate, marea noastra campioana olimpica nu e pregatita. Nu stiu daca va reusi sa termine cursa.
Succes, Constantina Diţă!
hai pusa ! • 4 august 2012, 10:05
superb ce a reusit aceasta femeie la varsta ei. HAI PUSA !
Costi • 4 august 2012, 11:42
Succes si multa bafta pentru Pusa si Lidia!
O sa fie bine!
vlad007 • 4 august 2012, 13:09
Alin Moldoveanu a castigat medalia de aur, e timpul sa avem si o castigatoare la feminin, Constantina Dita, care daca reuseste din nou sa invinga la maraton intra in istoria de maxima valoare la Jocurile Olimpice, cine a mai reusit dubla la maraton la doua editii? Atunci pantofii impreuna cu copia in ceara vor fi la Madam Tussaud’s, nu?
Dan • 4 august 2012, 13:34
Bravo pentru ambitie si daruire. Este o mare performanta ca este calificata. Toata lumea stie ca pentru proba de maraton este o mare VICTORIE sa reusesti sa termini cursa. Mult succes.
ex-pitesteanul • 4 august 2012, 15:37
succes!
paul • 5 august 2012, 0:52
MULT SUCCES! SPERAM LA UN LOC PE PODIUM/ POATE CHIAR DOUA,ALATURI DE LIDIA SIMON.SINCERE URARI DE SUCCES PENTRU PUSA SI IRINA!