Lecție de tir cu Alin Moldoveanu

joi, 2 august 2012, 1:01

Campionul olimpic a arătat echipei Gazetei cum se apasă pe trăgaci

De Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Ca să încerci să înțelegi  ce se întîmplă în mintea de nepătruns a unui tirist trebuie să devii tu însuți unul pentru un timp. Un timp mai scurt decît crezi

“Uite așa, nu te grăbi”… Aiurea, alicea se duce total aiurea!!! E un 5. Eliminare din prima dacă am fi participat la concursul olimpic. Nici nu mai trăgeam celelalte 59 de focuri, deja eram out!

Ultimul calificat în finala de 10 a ratat doar trei puncte. Cei cu 5 puncte ratate au devenit spectatori. Numai că ei rataseră 5 puncte în 60 de focuri. Noi am ratat 5 în primul foc!

“Stai un pic, nu te grăbi!”

“Foarte mulţi sportivi de valoare nici măcar n-au ajuns la Olimpiadă”, se amuză Alin Moldoveanu. Se referă la noi.

Continuăm lecţia. Simte că ne grăbim. “Stai un pic. Fii atent”. Vorbește calm și se mișcă la fel de lent ca în concursuri, de parcă tot corpul lui trece printr-o sită a timpului care oprește celulele nerăbdării și nu îngăduie să traverseze spre locul de tragere decît partea liniștită din el, în deplin acord cu ţinta. Insistă să fim calmi.

“Pe trăgaci se apasă cu o mișcare continuă, lin, fără zvîcnet. Așa, continuuuu, ușor, calm. Altfel ratezi” Alin Moldoveanu

Perfecțiunea are jumătate de milimetru

Ţinta e la 10 metri distanţă, dar la fel de bine ar putea să fie în Australia. Nu distingi nimic, întrevezi doar dreptunghiul de culoarea panama a hîrtiei, “albul pur ar reflecta lumina”. Cercurile concentrice se zăresc toate unificate ca un punct negru.

Nici vorbă să distingi cercul de 5,5 milimetri al nouarului și cu atît mai puţin decarul de 0,5 milimetri!

Nota 10 din catalog are jumătate de milimetru. Practic, e un punct. Pe acest punct trebuie să-l atingi cu alica ușoară, bucăţică rotunjită de plumb care are grosimea de 4,5 milimetri.

“Știu cînd am tras bine”

Iei alica în palmă și încerci să o simţi, dar ea fuge și se prelinge pe toate liniile vieţii. E ca argintul viu din termometrele sparte cînd erai copil și aveai febră.

Tu chiar vezi această jumătate de milimetru din centrul ţintei? Alin rîde, numai din ochi. “Nu, bineînţeles că nu văd centrul. Doar îl simt. Și nu am nevoie de confirmarea ecranului sau a ţintei care vine spre mine pe sîrmă. Știu cînd am tras 10 și cînd nu”.

Uneori trage cu ochii închiși, după ce a setat traseul. De la 10.000 de milimetri trage în jumătate de milimetru.

Pușca de 5 kilograme

Fizic e imposibil de înţeles. Optic nu se poate. Mai ales că nu te ajută nici un dispozitiv de apropiere a imaginii ţintei. Pe locul în care în filme este luneta, aici e un tub gol de plastic. Pe el îl pui în linie cu bobul de cătare din vîrful puștii și cu ţinta.

Spre deosebire de tiriști, ne sprijinim pușca de stativ, loc unde ei o odihnesc doar între focuri. Încercăm să o ţinem în mînă, dar are 5 kilograme și totul devine o glumă, n-am nimeri nici un elefant împăiat cu extraverale. Înapoi pe stativ, John Wayne!

“Așa! Așteaptă și ascultă-ţi senzaţia care vine din tine”, zice o voce care vine de undeva de lîngă umărul drept.

După cîteva focuri…

E o joacă.

Dar, după cîteva focuri, un 7, un 4, din nou un 5, o ambiţie se naște în tine.

Vrei mai mult, îl auzi pe Alin cum te sfătuiește și îţi reglezi respiraţia, ţinta este mereu incertă vizual și totuși ceva te pune în legătură cu ea, domnul Graham Bell inventează telefonul nevăzut și nu mai e nici un joc, chiar vrei să tragi!

Numai că nu știi niciodată cînd e momentul. Ai senzaţia că ţinta ţi s-a aliniat și, o fracţiune de secundă mai tîrziu, ea parcă alunecă subtil. După cîteva zeci de repetări, nu mai știi care este realitatea și care este jocul iluziei tale. S-a mișcat sau doar îţi închipui că s-a mișcat și, de fapt, ești bine aliniat?

Jocul de-a momentul favorabil

“Aici este una dintre cheile tirului. Să decizi repede, dar nu prea repede pentru că atunci te grăbești. Acesta e ritmul intern despre care vorbesc trăgătorii”, explică Alin.

Greu de redat în cuvinte! Pătrunzi, fără voia ta, într-un balans al nesiguranţei. Să tragi sau să nu tragi? Resimţi emoţia ca la un serviciu la tenis. Tare sau încet? Stînga sau dreapta? Sau atunci cînd baţi un penalty la fotbal. În curtea școlii, nu contează unde, mintea ta reacţionează la fel. Numai că aici, în sala rece de tir, procesul ţi se derulează în creier de cîteva ori la fiecare foc.

Au fost momente în ziua finalei cînd Alin a cîntărit și trei minute un singur foc. Ducea pușca la ţintă, o fixa și apoi, cînd te așteptai să auzi sunetul ca un plici, o ridica de la ochi, înnebunitor!, și o sprijinea de stativ.

Apoi intra într-un segment de meditaţie, mica lui vecernie, și, doar cînd știa el, refăcea procesul ţintirii pas cu pas.

Dacă ești prea lent, te înfulecă tigrul nesiguranţei, dacă te grăbești, cazi în cascadă și ratezi. E un safari al minţii.

Autohipnoză? “N-am auzit!”

Mîngîind ușor pușca, Alin spune că secretul e să refuzi dansul indeciziei. Să-ţi golești mintea. Să nu ai ezitări, așteptări, senzaţii. E ca atunci cînd a stat la prezentarea finaliștilor neclintit, cu ochii închiși și mîinile la subraţ.

Punem mănușa pe mîna stîngă. “Nuuu, nu o mirosi”, avertizează Alin. Miroase ca o mănușă de schi nespălată de un an. “Așa și e, nespălată de un an”, confirmă amuzat. Se aruncă după folosire, numai că tiriștii se leagă de instrumentele care-i înconjoară, mai bine își scot apendicele decît să-și schimbe mănușa.

Ai un ritual? “Cînd eram începător în tir, da, chiar scriam ce trebuie să fac. Am încercat procedee de calmare, de respiraţie”. Unii vorbesc chiar de hipnoză autoindusă în tir. “Nu știu asta”, zîmbește el. Tot din ochi. Numai din ochi. Cutele buzelor rămîn credincioase patului armei.

“Nu știu nimic despre hipnoză. Dar am încercat multe metode. Și, după atîția ani, nu mai calculez, nu mai planific, mă rezum la a face” Alin Moldoveanu

Un opt

Să te smulgi minţii. Să o lași să fie deșteaptă, dar să nu te dădăcească, să nu te preseze, să nu te umple de prejudecăţi și să nu-ţi scrii viaţa după dictarea ei. Toată lumea își dorește asta.

Iei pușca. Să nu te gîndești la trecut și la viitor. “Doar în prezent, doar acum, el contează”, îţi șoptește Alin Moldoveanu. “Numai ceea ce depinde de tine. Restul nu contează, restul nu poţi hotărî tu”. Tragi. “E un opt”, auzi vocea.

Rămîi în concursul olimpic! Încă 59 de focuri și mai ai dreptul la o unică ratare.