„Queenie!”

marți, 24 iulie 2012, 10:04

Gazeta continuă povestea de la Ascot, acolo unde sportul, aristocrația și berea au, toate, gust de șampanie.

De Luminița Paul, Cătălin Tolontan, Marian Ursescu și Raed Krishan (foto) (Ascot – Berkshire)

„Queenie!”, ţipă entuziastă și insuficient de beată fata blondă de lîngă noi. Regina n-o aude, bineînţeles, dar, într-un alt fel, ea simte.

Iniţial, „Queenie” a fost numele personajului unui sitcom al BBC care o caricaturiza pe Regina Elisabeta I. Numele s-a răspîndit în ionii orașului și s-a întors ca un bumerang lăcuit cu simpatia mulţimii. „Queenie” s-a prefăcut în alint urban pentru Elisabeta a II-a.

Adevărul e că e puţin probabil ca blonda de alături să vadă de la 50 de metri, cît ne despart de loja cu formă rotunjită a Reginei, dacă dincolo de geamuri stă Regina sau stafia strălucitoare a lui Michael Jackson.

Așa e la Ascot. Lumea și băuturile se amestecă.

O mare de pariori

Ziua în onoarea Regelui George al VI-lea și a Reginei Elisabeta a adunat la Ascot, 50 de minute cu trenul de Londra, mai bine de 4.000 de oameni, atent compartimentaţi, de la cei care își permit doar “un minunat picnic în parcare”, expresie din catalogul evenimentului, și pînă la cei care mănîncă raţă sculptată în restaurantele de la etajul 6.

Oamenii au intrat la 11 dimineaţa în complex. Prima cursă începe la 13:35. Diferenţa este umplută cu protocol, discuţii, bere, șampanie și diamante, nu neapărat în această ordine. Indiferent de rang, toată lumea pariază. Banii nu aduc fericirea, dar propovăduiesc democraţia.

De la cote de 1,1 pînă la 3 pentru favoriți

Casele de pariuri așteaptă în zona neutră, ţara nimănui de pe aeroporturi, patria speranţelor risipite și a lirelor scoase la repezeală din buzunare sau din poșetuţele argintate.

Cotele merg de la 1,1 pentru un favorit cert pînă la 3 pentru un favorit,  “un cal care locuiește într-un palat”, așa cum ne șoptește un jurnalist britanic despre Nathaniel, armăsarul-vedetă a cursei regale, cea cu numărul 6 a zilei.

Lumea nedreaptă

Desigur, dacă vrei să riști o poţi face și mai toţi o fac, mizînd pe cote de 8, 10 sau 22 și sperînd că un cal norocos va veni și-i va ridica deasupra mulţimii.

Probabil că e vorba și de bani, dar mai ales e o poveste despre adrenalina împărtășirii cu ceilalţi a opţiunii tale și, mai ales, e vorba de turnirul dintre tine și lumea nedreaptă. Lumea care te-a făcut vînzător la bar în loc să te facă broker sau care te-a făcut broker în loc să te facă lord.

„Să nu rămîneţi aici, în Londra!”, ne-a zis o româncă, fata din barul de la care cumpărăm cafeaua de dimineaţă.

Cum se simte cursa

Nu doar caii se bat între ei, ci se luptă și oamenii.

Dacă stai chiar jos, cu bărbia sprijinită de gardul alb care separă zona publicului de pista de iarbă, de fapt sînt două garduri, așadar cum stai așteptînd să vezi caii, simţi întîi strigătele gloatei, apoi te atinge pe obraz un aer rece, poate că sînt îngerii de deasupra bidiviilor, ei de ce să nu aibă îngeri?, și abia apoi auzi un dum-dum înfundat.

E tropotul atenuat de iarbă al hoardei care se apropie.

Trece atît de repede

Caii apar ca un șirag maro pe fundalul ierbii, ai senzaţia că vin la ralanti și că vei avea tot timpul din lume să trăiești momentul, dar, pînă să te dezmeticești, îi vezi aproape, oau, atît de aproape!, vecinii ţipă și-și agită pumnii, „Come on! Come on!” și, în clipita următoare, trupa colorată s-a dus dincolo de finiș!

E ca viața, se duce dintr-o dată!

În secunda de după, cînd caii încetinesc și jocheii redevin drepţi în șa, spectatorii se uită unii la alţii, prieteni sau necunoscuţi, în căutarea cîștigătorului. Parcă un plămîn de nor a absorbit tot aerul arenei și, deodată, unul strigă „Yeesssss!”, fluturîndu-și biletul.

Nimic nu mai contează atunci, dacă cîștigătorul e doamnă se dezgolesc picioarele, dacă e domn se îmbrăţișează cu o pakistaneză frumoasă, e primul de pe corabie care a văzut pămîntul și merită o porţie de rom!

Pariurile Gazetei

Am ales 6 curse din cele 7 ale zilei, am calculat atent favoriţii și șansele, ne pricepem la ceea ce facem, am pus cîte două lire pe fiecare cursă, sîntem buni la pariuri și prudenţi.

Ne-au ieșit 4 curse din șase, cît de tari!

În total am mizat 12 lire și, la finalul zilei, ne-am ales înapoi cu frumoasa sumă de 8,75 lire.

E ca viaţa.

Conversație la Ascot

După cursă, urmează refluxul uman spre tribună și spre interiorul complexului sau dincolo de el, acolo unde este inelul de paradă, locul de prezentare și de premiere a cailor.

Practic, toată ziua e un flux și un reflux de valuri de fucsia, turcoaz, verde fosforescent, valuri de bucurie și tristeţe, valuri de discuţii toate felurile.

Doi domni în costume de la zona Premier discută despre faptul că „nu e etic că abia acum va fi introdus testul de HIV pe care-l poate cumpăra oricine din farmacii și ţi-l faci la domiciliu. Aveau tehnologia de peste 10 ani, dar le-a fost teamă că cei care se vor depista bolnavi nu se vor trata. Nu e treaba statului cum îmi investighez eu sănătatea!” Probleme de lume liberă la cap.

În sectorul Grandstand, unde vestimentaţia e mai relaxată și vezi și rochii de plajă, atmosfera s-a încins deja.

Băieții din comunism și fetele de pe iarbă

Ieșim din nou lîngă pistă. Un tip impecabil ne salută „Good day, Sir!”. Tresărim. Am ajuns undeva unde nu trebuia? Cu ce am greșit?

Omul e doar politicos, dar noi tresărim și avem senzaţia, ca mai toţi copiii născuţi în comunism, că e un reproș pentru că ne găsim în momentul și în locul nepotrivite. El zîmbește, noi ne crispăm o fracţiune de secundă, pînă cînd lumile noastre se contopesc și simţim același lucru.

Pe pereţi sînt poze de la “Ascot Enclosure – June 1968”, unii dintre noi nici nu se născuseră atunci. Imaginile sînt aceleași, zîmbetele sînt identice, probabil că și beţiile erau la fel, unii s-au culcat deja pe iarbă, iar în toaleta de la parter o doamnă vomită, doar moda s-a schimbat.

Fetele stau relaxate pe iarbă, fără prea multe precauţii, lumea e nerăbdătoare. Mai încolo găsești trei generații: bunica, fiica și nepoata.

Brideshead Revisited în variantă 2012

Începe Marea Cursă. Irlandezul Nathaniel, un cal în vîrstă de patru ani și avîndu-l ca jocheu pe William Buick, e favoritul numărul 1. Doamna din toaletă va pierde startul.

Regina revine sprintenă în lojă. În jur e o atmosferă din clasicul BBC Brideshead Revisited, sacru și profan în același timp și spaţiu, multă prejudecată, educaţie, inteligenţă și înfumurare pe același tăpșan regal de aici, din Ascot, în așteptarea cursei.

Nathaniel are cotă 3. Competitorii săi sînt alţi doi cai irlandezi, Robin Hood și St Nicholas Abbey, și francezul de 6 ani Dunaden.

Go!!!

Nathaniel pornește bine, talonat de St Abbey, sînt 10 cai care aleargă în cursa vieţii lor, îi distingi greu chiar și pe ecranele uriașe plasate în faţa tribunei. Costumaţia diferită a jocheilor te ajută niţel, dar e ca la fotbal, îţi trebuie ani de zile pentru ca din înaltul tribunei să simţi ce jucător a preluat doar urmărindu-i mișcările specifice.

Armada se apropie la cîteva sute de metri de finiș, ţipă Grandstand, ţipă Premier, ţipă lojile unde doar vîntul ajunge, e un strigăt care pare să accelereze mișcarea avioanelor care aterizează pe fundalul cerului, la Heathrow.

Căluțul din palat a pierdut

Ultimii 50 de metri sînt dramatici. “Eroici”, cum avea să scrie The Sunday Telegraph.

Venită pe exterior, Danedream, o iapă de 4 ani, îl ajunge pe Nathaniel și cei doi cai aleargă incredibil cap la cap vreme de cîteva nu știm cum să le spunem, cîteva clipe, cîteva secole, cîteva ceva! Caii trec finișul și e imposibil de știut cine a cîștigat, trec cîteva clipe pînă apare fotografia cu cele două boturi ale lor: ce surpriză, a cîștigat la milimetru Danedream, primul cal din Germania care își adjudecă cursa Regelui George! Al treilea e, pentru al doilea an consecutiv, St Nicholas Abbey.

Jocheul neamţ Andrasch Starke se întoarce în faţa tribunei și-și duce mîinile către cer, în lojă Regina îl privește și cei care au pariat pe el se uită la cota uluitoare de 9 la 1 cu care și-a prăsit banii.

Povestea cerbului

Ziua nu s-a încheiat așa. Pentru că Regina s-a urcat singură la volanul mașinii sale de teren și s-a dus la un domeniu apropiat, unde auzise că proprietarul a împușcat un cerb. Îl cunoștea pe cerb, îi apăruse în faţă cîteva zile la rînd.

Proprietarul nu era acasă, dar unul dintre oamenii castelului a însoţit-o să vadă leșul animalului. Cerbul era atîrnat de un cîrlig, într-un pavilion care semăna mai degrabă cu un loc de rugăciune. Sîngele se scursese din el și Regina a stat singură cîteva momente, privindu-l.

Așa s-a întîmplat. Dar nu acum, ci după moartea Prinţesei Diana, în 1997. Scena apare în “The Queen”, filmul lui Stephen Frears.

Ţara cerea imperios o reacţie de tristeţe publică familiei regale și ea înceta să vină. Regina a scăzut atunci în popularitate, în schimb, a crescut Mister Blair, premierul care a empatizat cu doliul poporului.

„Crede-mă, ți se va întîmpla și ție!”

La un moment dat, Blair a venit la Regină și aceasta i-a mărturisit că e surprinsă de cît de urît au ajuns s-o vadă oamenii, după atîtea decenii în slujba lor. Cu generozitatea neconvingătoare celui care își permite să compătimească, premierul a negat.

Regina a reflectat puţin și a spus: „De fapt, asta ni se întîmplă tuturor. Într-o singură zi pierdem și toate se întorc împotrivă”. Blair a negat ca un om tînăr, puternic, aflat în plin urcuș spre lojile supreme de la Ascot. “Ba da, crede-mă, ţi se va întîmpla și ţie. E viaţă”, a spus, liniștită, Regina.

Apoi se duce pe inelul de iarbă ca să-i decerneze cupa proprietarului lui Danedream. Vorbește îndelung cu cîștigătorii. Mii de oameni asistă la ceremonie. „Queenie!”, strigă blonda de lîngă noi.