marți, 12 iunie 2012, 10:48
UPDATE: După apariția articolului de mai jos în ziar, Victor Ponta a declarat pentru gsp, prin vocea coordonatorului comunicării Guvernului:
1. ”Nu am discutat niciodată cu Doina Melinte, deci e clar că nu i-am cerut niciodată așa ceva!”
Precizarea ziarului: nu am scris niciodată că Ponta i-ar fi cerut lui Melinte să aprobe FRK.
2 ”Băiatul meu nu concurează în campionatul Federației Române de Karting, ci în campionatul organizat de ACR”.
Precizarea ziarului: premierul are informații eronate. Iată ce scrie pe siteul FRK. Campionatul e organizat de FRK, iar de la răspunsul premierului vom pleca în articolul pe care-l vom publica mîine în ziar.
Descoperiri cu băieții lui Ponta și Tăriceanu din culisele sportului românesc
de Mirela Neag și Cătălin Tolontan
Fosta șefă a sportului a ținut morțiș să apară o federație cu doar cîțiva zeci de sportivi, dar cu atuuri importante: aici concurează Andrei Ponta și Mihai Tăriceanu. Petrom a sponsorizat echipa celor doi
„Nu am vrut să rămînă șomeră”, a explicat Victor Ponta convertirea Doinei Melinte din șefă PD-L a sportului în vicepreședintă PSD a Agenției Naționale Antidoping.
În recenta emisiune de la Antena 3 a lui Victor Ciutacu, prim-ministrul a adăugat că n-a dorit s-o pună pe Melinte alături de ceilalți activiști pedeliști. Nimeni n-ar putea asta. Melinte n-a fost un simplu activist, ci o mare campioană devenită un lider de neuitat al sportului românesc.
Motivele neuitării sînt multe. Printre altele, Melinte a avut rolul decisiv în înființarea unei federații cu doar cîteva zeci de sportivi, dar în care băiatul lui Victor Ponta și cel al lui Călin Popescu Tăriceanu fac parte dintre laureați!
Privind lucrurile din această perspectivă, premierul nu stă prea bine cu recunoștința.
DOUĂ CAMPIONATE NAȚIONALE DE KARTING
Federația Română de Karting a fost fondată în 1 iunie 2011. Povestea înființării și conflictul dintre FRK și federația deja existentă, Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS), reprezintă o întreagă epopee. Ea constituie subiectul unui film al lui Woody Allen, subiect care e deja pe platouri și care va fi urmărit, pe plan mondial, de o sală cu un singur spectator.
Acțiunea filmului pare o tragedie, dar vorba regizorului american: „Comedia este o tragedie peste care trece timpul”.
FRAS acuză că, împreună cu dinozaurii de la ACR, FRK i-a uzurpat organizarea competițiilor de karting din România. FRK evocă procesele cîștigate în instanță și demonstrează că FRAS nu e afiliată la FIA, în timp ce ACR este.
Cert rămîne un lucru: România deține, simultan, două campionate naționale de karting. Unul sensibil mai numeros ca participare și parteneriate, cel al FRAS. Celălalt, unicul oficial, al FRK.
În acesta din urmă concurează Andrei Ponta și Mihai Tăriceanu, doi puști pasionați și talentați, în vîrstă de 9 ani.
Chiar mai pasionată decît ei pentru înființarea federației a fost Doina Melinte.
FEDERAȚIE DE SĂRITURĂ CU PRĂJINA
În vara anului trecut, cei de la FRAS s-au trezit cu o hîrtie semnată de Doina Melinte prin care li se cerea întreruperea campionatului național. Numai FRK mai avea dreptul să organizeze o competiție națională!
„Doamnă președinte, prin fondarea Federației de Karting în afara Federației de Automobilism Sportiv dumneavoastră înființați Federația de Săritură Cu Prăjina în afara Federației de Atletism!”
Președintele FRAS Ovidiu Mazilu către Doina Melinte
Argumentul n-a funcționat și așa au apărut două campionate, antrenori frustrați în ambele tabere, birocrați gata să-și ia gîtul și, slavă Domnului!, copii și adolescenți care sînt fericiți că aleargă pe circuite, nepăsători la jocurile de putere ale adulților.
Evident că, în lumea celor mari, invidiile continuă. „Clubul Realracing, la care sînt legitimați băiatul lui Ponta și cel al lui Tăriceanu, a primit o sponsorizare de la Petrom. E total neobișnuit ca un clubuleț să primească un asemenea sprijin în condițiile în care kartingul este vitregit în România, unde este privit ca un sport de nivelul Palatului Copiilor”, spun cei din FRAS.
TELEFON LA ANTRENAMENT
„Da, am avut sponsorizare de la Petrom în 2011”, admite Constantin Răileanu, antrenorul celor doi băieți, în zgomotul unui kart cu motorul turat la maxim. „Sîntem într-un antrenament chiar acum”, strigă el.
Mai tîrziu, Răileanu a refuzat să detalieze contractul sau să vorbească despre cei doi piloți cu nume celebre. Dar s-a plîns și la urechea premierului a ajuns informația că ziariștii au venit să-l terorizeze pe băiatul său. O minciună. Nimeni de la Gazetă nu l-a căutat și n-a vorbit cu băiatul. Doar la telefon, cu antrenorul.
E interesant de aflat cîți bani a dat Petrom unei firme care-i are legitimați pe băieții a doi importanți politicieni români.
60.000 de euro a vărsat Melinte nou-înființatei Federații de Karting în 2012, mai mult decît au primit anul trecut celelalte două vechi federații, Auto și cea de Moto, ultima ajunsă la centenar!
CUM ZBOARĂ ȘEFUL DE CABINET AL LUI MELINTE
Povestea de la karting nu e unică. Nici pe departe.
Melinte a lăsat și alte conflicte delicioase în urmă. Unul între federațiile pescarilor și, cel mai recent, nu e nici un banc, între asociațiile crescătorilor de porumbei.
Cine organizează campionatul național de porumbei poate părea o chestiune secundară, dar numai în lumea celor fără imaginație. În fapt, directorul de cabinet al lui Melinte, Marius Marin Ciprian, sosit cu șefa de la Bacău acu’ trei ani, s-a urcat personal în avion ca să ajute Federația Română de Columbofilie să se afilieze la Federația Internațională, în țipetele de protest ale celorlalte tabere.
Marius Marin are reputația unui voiajor impresionant chiar și după criteriile porumbeilor. Conform mai multor surse din strada Vasile Conta, nici o miză nu era prea mică pentru directorul de cabinet al șefei de la sport. Totul se putea rezolva, nimic nu era chiar așa de costisitor pentru cine avea o federație de înființat sau două de desființat.
O ALTĂ TÎNĂRĂ DE PERSPECTIVĂ
Ca să nu ziceți. V-am avertizat de la începutul istoriei că guvernarea Doinei Melinte la sport va rămîne una de neuitat.
Karting, pescuit, bacalaureat, porumbei. Povestea arată ca o varză din motivul că e chiar o varză!
Iată un alt nume de care habar n-ați avut. Ionela Băltaru a fost adusă și ea de la Bacău, în calitate de consilieră a lui Melinte. Program de lucru: două ore pe zi. De ce? Simplu. Fiind consilieră, i-au putut da locuință de serviciu. Cam așa arată mizele din viața reală.
Băltaru a devenit în timp și vicepreședintă a organizației de tineret a PD-L, sector 4. Poate PSD nu ratează o asemenea speranță și o ia acum, urgent!, pe Băltaru, la schimbarea de putere.
TRANSFERURI CĂTRE NOUA PUTERE
Grăbiți-vă! Cursa recrutărilor e în toi. PSD și PNL se bat pentru titlul de cel mai păcălit partid învingător în lumea sportului.
Dacă pesediștii au transferat-o pe Melinte, PNL a recuperat-o pe Mihaela Neagu, șefa clubului Olimpia, cunoscută pentru abilitățile sale de a aranja lucrurile astfel încît să fie bine privaților și rău statului. Ea lucrînd, evident, pentru stat. Firma preferată de Neagu are de dat și acum vreo 25.000 de euro clubului pe care ea îl conduce.
Neagu este doar una dintre fostele pedeliste din structurile sportului care au închis ochii și s-au aruncat în brațele votului popular, declarîndu-și adeziunea față de noua putere și sila pentru cei vechi.
SUBSECRETAR DE STAT EGAL CASĂ
„Nu am vrut să rămînă șomeră”, spune Victor Ponta despre Doina Melinte, numind-o într-o poziție în care integritatea și încrederea celorlalți reprezintă totul. Dar, dacă nu se poate, și o casă e bună. Un subsecretar de stat și-o păstrează. Are o locuință la Mogoșoaia, dar mai vrea una de la stat, în oraș. Mize din viața reală.
Agenția Anti-Doping certifică onestitatea sau, dimpotrivă, lipsa de corectitudine a sportivilor, antrenorilor și medicilor.
E un domeniu extrem de sensibil, pe care statele europene îl tratează ca pe o temă sportivă și penală deopotrivă.
Dar, dacă nu se poate, și un salariu e bun.
RECUNOȘTINȚĂ
Și, dacă chiar nu se va putea și speranțele se vor risipi ca penele, rămîn cei 1.500 de euro pe lună, sumă pe care cetățenii români i-o acordă neîntrerupt, de peste un deceniu, Doinei Melinte, ca recunoștință pentru medaliile ei.
Renta viageră a porumbeilor călători.
Revanșa | La colţu' străzii • 13 iunie 2012, 23:32
[…] să dea un verdict onest, dar împotriva unuia din gașcă, sau mici decizii administrative pentru joaca preferată a lui Ponta jr. După alegerile locale și în liniștea vacanței de vară mă aștept la reașezarea lucrurilor […]
specfor009 • 15 iunie 2012, 17:21
Pe http://www.clubkarting.ro/discutii serioase/ – cititi o intreaga poveste despre ce au inteles unii ca a scris dl. Tolontan, ce au inteles altii si multe alte lucruri interesante – cu referire la karting, bineinteles. Mai interesant ar fi daca GSP ar aprofunda problema, poate apar alte chestii interesante, deranjante poate pentru diverse persoane …
Eugen Dudasu senior • 20 iunie 2012, 23:03
Domnilor,pentru o informare corecta,nepartinitoare va propun sa veniti la etapele organizate de cele doua federatii, sa vedeti nr de participanti, sa stati de vorba cu pilotii majori care-si finanteaza singuri participarea si sa trageti concluzia care federatie ii reprezinta mai bine.