Mai multe imagini frumoase. Cea cu Abramovici, timid ca vechiul copil din Ukhta, orașul aflat pe traseul rece al conductelor care vin dinspre Marea Barents și, mai departe, din Nordul înghețat, noua promisiune magică a petrolului mondial.
joi, 19 aprilie 2012, 12:21
Mai multe imagini frumoase. Cea cu Abramovici, timid ca vechiul copil din Ukhta, orașul aflat pe traseul rece al conductelor care vin dinspre Marea Barents și, mai departe, din Nordul înghețat, noua promisiune magică a petrolului mondial.
Milionarul stă cuminte în loja lui, izolată după transperantele ploii selecte din Londra. Se bucură reținut. Roman are pumnii strînși de emoție la finalul acestei întîlniri de Champions League. S-au împlinit visurile unui puști. Chelsea învinge pe Barcelona și ce imagini frumoase a strîns un 1-0 deloc spectaculos în teren!
În prima repriză, Alexis scapă singur, tribuna engleză oftează, chilianul prinde un lob rotund, mingea lovește transversala și stropii de apă curg de pe lemnul porții. Tușierul ridică fanionul, e eroare, una dintre puținele dintr-un arbitraj încîntător de discret. Arbitrii sînt ca scriitorii și ca jurnaliștii. Devin cu atît mai buni cu cît se amestecă, pînă la dizolvare, printre gîndurile oamenilor, gînduri stîrnite de deciziile lor rămase în urmă.
Desigur, fotbalul se poate discuta la infinit. Acesta-i farmecul lui. Comentatorii TVR la Londra sînt Mitran și Olaianos, doi vechi cunoscători ai sportului, ei văd un penalty neacordat pentru Barca, mie nu mi se pare, rămîn la senzația că Felix Brych are o interpretare aproape perfectă a jocului. Neamțul e licențiat în drept, are 36 de ani, se schimbă repede generațiile.
Înainte de pauză, Messi se împiedică undeva la mijloc și din trei pase tari, obsesia antrenorilor noștri, pase care nu reușesc niciodată în Liga 1, mingea ajunge la Drogba. Ivorianul n-o lovește pur, dar fotbalul e funcțional, estetica derivă azi din viteză, și mingea se țopăie glorios spre plasă.
E 1-0 pentru Chelsea, împotriva cursului jocului, cum ar fi scris regretatul Eftimie Ionescu, fără să se ferească de calea dreaptă spre adevărul meciului.
Repriza a doua îi arată pe Guardiola cu mîna în cap și pe Di Matteo impenetrabil. Doar ochii îi strălucesc tipului în costum închis de pe banca lui Chelsea, e aceeași strălucire pe care o vezi în privirea fostului său coechipier Dan Petrescu.
Au siguranța marilor cuceritori, siguranța unor bărbați enervanți în convingerea că vor stăpîni lumea ca antrenori, așa cum au făcut-o ca sportivi. „Liniile englezilor se văd frumos de sus”, spun comentatorii. Așa e, Chelsea face înot sincron în ploaia din ce în ce mai deasă, ploaie care nu smulge însă nici o denivelare gazonului fără cosinusuri. „Ce facem noi ca să avem o iarbă bună? O punem și o udăm. Aaaa! Și repetăm asta vreme de 200 de ani”.
Minutele trec, tribuna cîntă, Barcelona ajunge aproape de gol, dar Cech pîndește zen o minge imposibilă și o respinge după cel mai fotogenic plonjon al începutului de an 2012. Faza este colosală, reluarea cu încetinitorul indică spaima din ochi a peluzei britanice, sînt cîteva fracțiuni în care oamenii din spatele porții au certitudinea golului, dar vezi și privirea atent cîntărită a lui Petr Cech, care nu se grăbește și se întinde în ultima fracțiune posibilă, detonînd balonul așa cum fac eroii din filmele necredibile, cînd taie firul roșu în secunda 0001. Numai că acum e pe bune!
Imaginea se mută pe Abramovici. E liniștit ca un patron care își plătește portarul cu 100.000 de euro pe săptămînă.
Tabela se fixează la 1-0, returul de săptămîna viitoare va fi complicat și frumos pentru ambele echipe. Tensionați, Guardiola și Di Matteo își găsesc timp pentru o strîngere de mînă și pentru cîteva cuvinte calme. Așa se termină un meci început cu un gest mărunt, dar care nouă, obsedați de problema planetară a arbitrilor, „Să fie străini sau români?!”, ne-a sărit în ochi.
Pe tunelul pe care acum combatanții merg osteniți spre vestiare, la început se strînseseră echipele. Mai erau cîteva secunde cînd au apărut și niște oameni îmbrăcați în verde praz. Abia și-au făcut loc printre fotbaliști, s-au frecat de Terry și Puyol, ca în bancul cu măcelarul care îi roagă pe cei de la coadă să-l lase să treacă pentru a deschide prăvălia. Erau arbitrii, cei mai puțini importanți, dar deloc cei mai puțin respectați oameni de pe teren.
saureign • 19 aprilie 2012, 13:23
frumos scris…
(totusi, se putea da penalty atunci, s-a arbitrat „englezeste”, un 51% pt Chelsea. Nici terenul si vremea n-au ajutat-o pe Barcelona)
thedude • 19 aprilie 2012, 13:28
frumos, in stilul lui nea vanea… dar meci deloc spectaculos in teren? au fost totusi ocazii, chelsea chiar daca s-a bagat in poarta cu toata echipa, s-a extins de fiecare data cand a avut ocazia… oricum mult mai frumos decat incalcitul bayern cu real
Hasbe • 19 aprilie 2012, 13:37
Chiar credeti ca Abramovici arunca banii pe fereastra si pentru altceva decat fotbal? Am dubii serioase, cred ca are mai multa minte decat becalii (cu „b” mic=substantiv comun)! Cred ca memorabile, dupa acest meci, sunt PLOAIA si GAZONUL, filmul meciului a fost previzibil si un pic mai putin interesant decat un documentar revazut de cateva ori pe Discovery.
Claud • 19 aprilie 2012, 13:49
@saureign. Nu cred ca se putea da penalty la acea faza. Nu inteleg insa cum vremea n-a ajutat-o pe Barcelona. Ploaia torentiala nu le convine catalanilor pentru ca?!?! Daca e sa facem o paralela intre cei mai buni dintre cei mai buni, cum se intampla ca aproape de fiecare data, Schumacher, sa invinga incontestabil pe o ploaie mizera, cand toata lumea stie ca o pista umeda nu e tocmai preferata pilotilor.
Mircea • 19 aprilie 2012, 13:51
„…obsedați de problema planetară a arbitrilor, “Să fie străini sau români?!”, ne-a sărit în ochi…” – Catalin, aceasta asa zisa problema cu arbitrii a fost si este din plin alimentata de presa, uita-te ce titlul are gsp.ro de azi: Arbitri străini în ciuda liderului campionatului » Antantă anti-CFR ”
„Singura echipă avantajată de arbitraje în duelurile directe cu adversarii la titlu a primit ieri o lovitură. ”
Ce doriti voi sa realizati sau prin astfel de titluri/articole ??
vineri12 • 19 aprilie 2012, 13:55
„spaima din ochi a peluzei britanice” era, de fapt, speranta peluzei catalane – Barca a atacat respectiva poarta in repriza a doua. Articol bun.
Ionut • 19 aprilie 2012, 14:12
saureign , asta inseamna sa joci acasa .. sa te ajute vremea..sa te ajute terenul. nu pe adversarul tau.
Cătălin Tolontan • 19 aprilie 2012, 14:13
mircea: „Ce doriti voi sa realizati sau prin astfel de titluri/articole ??”.
Descriem ceea ce se intimpla, nu vrem sa realizam ceva sau altceva. Nu noi am convocat Comitetul de Urgenta al FRF, nu noi am votat si nu noi am dat declaratii, pro si contra.
Inteleg perfect ce spui si sint partial de acord cu tine. Dar esti suparat pe realitate si dai vina pe oglinda.
Valentin • 19 aprilie 2012, 14:17
„Alexis scapă singur, tribuna engleză oftează, catalanul prinde un lob rotund, mingea lovește transversala și stropii de apă curg de pe lemnul porții. Tușierul ridică ofsaid…” – frumos scris, dar nu s-a ridicat fanionul. Totusi, de ce discutam de arbitraj?!?
Cătălin Tolontan • 19 aprilie 2012, 14:24
valentin: s-a ridicat. Discutam pentru ca mi s-a parut bun arbitrajul si pentru ca am sesizat momentul de la inceputul meciului pe care-l povestesc in finalul articolului. Si, in general, discutam pentru ca sintem oameni liberi 🙂 si ne place sportul
el fugitivo • 19 aprilie 2012, 15:27
Ieri am vazut o rusine de meci, unul in care o echipa mare s-a coborit sub nivelul marii si a devenit mica, mica…. Ca sa ne para si mai rau pentru 2 ore pierdute, echipa aceea mica a cistigat meciul cu un sut la poarta si acela, o chifla. Si revin la gustul amar de dupa dubla celor mici cu Benfica, atunci cind am regretat eliminarea lusitanilor, cei care meritau mult mai mult si care ieri sint convins ca ar fi jucat fotbal, ferindu-ne de spectacolul ieftin de aseara.Deh, uneori sportul nu e corect, dar nu dureaza aceasta stare, sint doar rateuri de conjunctura ale normalitatii. Aseara am vazut din nou, dupa Inter, ce inseamna sa nu ai valoare , putere si sa devii din Chelsea un Bate Borisov. Daca fanii fotbalului vad in finala UCL pe Chelsea inseamna ca s-a rasturnat sistemul cu curul in sus. Sper ca returul sa regleze aceste aberatii si finala sa fie intre cele mai bune doua formatii la ora actuala, sa vedem un show sportiv adevarat. Rusine Chelsea pentru ceea ce ati jucat, nu pentru rezultat. Ati coborit la nivel de ciprioti. Rusine.
Haos • 19 aprilie 2012, 15:32
Un singur comentariu. Ai spus ca tie nu ti se pare ca ar fi pentalti desi comentatorii au invocat acest lucru. Ei bine … stii cumva ce scrie in regulament la … mana pusa pe adversar in propria suprafata de pedeapsa? Daca stii, iti vei da singur raspunsul: penalti! (sau penalty)
offside • 19 aprilie 2012, 15:58
M-a dezgustat circul facut in special de Drogba care acuza mereu lovituri. Reluarile au arata de fapt invers (vezi cum l-a calcat acelasi Drogba pe Busquets). Rezultatul mi se pare mincinos si as adauga ca cel mai bun om al gazdelor a fost Cech care a scos cateva mingi grele. Se observa ca toate echipele constientizeaza superioritatea Barcelonei si apeleaza la toate mijloacele pentru a obtine un rezultat bun. Altfel cum se explica faptul ca aveam impresia ca meciul se disputa la Barcelona? Sansa a fost cu cei vicleni.
Tudor • 19 aprilie 2012, 16:08
Barcelona a fost net superioara dar Chelsea a inchis foarte bine jocul(inca din sec 1)
amicu • 19 aprilie 2012, 16:39
Intr-adevar, arbitrajul a fost incredibil de bun….precizie nemteasca. S-a dat acel 5% cuvenit gazdelor, dar nu in modul grosolan cum inteleg unii arbitrii sa o faca, ci foarte fin. L-a iertat pe Drogba de galben la desele simulari care se puteau transforma in autoaccidentari, insa meciul nu a fost unul dur pentru a-l ingalbeni aiurea.
Sorin • 19 aprilie 2012, 16:40
Misto articolul. Daca as fi avut talent l-as fi scris la fel.Nu sint fan bloguri dar e printre putinele dati cind vad si raspunsuri, de fapt cred ca nu de pe blog ci direct de pe gsp. Nu cred ca am fost prea clar.
Hai salut. Sa vedem ceva asemanator dupa meciurile din LLM (liga lui mitica)ce vor urma
amicu • 19 aprilie 2012, 16:42
offside…da Drogba a fost circarul meciului. Daca se va aplica legea aia a pedepsirii simularilor, Drogba nu mai prindea returul. Rezultatul este unul mincinos pentru ce sa jucat, insa este unul frumos pentru ca vom avea suspans si in retur. Sunt fan Barcelona, insa parca e mai frumos fotbalul cand ai si suspans. Astept un meci frumos in retur si o calificare a Barcelonei, nu neaparat pentru ca este echipa mea favorita si in special pentru spectacolul din finala: Barcelona contra Real sau a gazdelor Bayern Munchen.
dan • 19 aprilie 2012, 17:11
la fel si eu, nu cred ca a fost penalty.daca se vede toata faza(nu doar poza/ele aparute in ziare/site-uri)cahill loveste mingea, un contact a fost, dar nu poti da penaly.dar lasand la o parte arbitrajul multi bizari spun ca chelsea a facut un anti-joc(ceva de genu),in primul rand fotbalul inseamna disciplina nu circ. poate doar (nebunul)ferguson i-si permitea sa joace, sa zicem, altfel. pe foaie chelsea este sub barca ceea ce s-a vazut si pe teren, din fericire pt mine nu si pe tabela 🙂
londonezu’ • 19 aprilie 2012, 18:57
Un articol corect. Un articol despre fotbal, oricare ar fi el, urit, frumos, depinde de peluza de unde privesti. Prefer sa stau deoparte si din coltul intunecat al celor huiduiti sa-mi dau si eu cu parerea. Dragi compatrioti (amnezici), cind Romania a batut Argentina in ’94, ati iesit pe strazi, da? Eu am iesit, am stat pe portiera unei Dacii, eram cu tricoul fluturind si desi imi aduc si acum aminte cu mare bucurie de acea zi/noapte/zi nu cred ca imi mai amintesc de cita posesie a avut echipa nationala sau cite suturi pe poarta a dat. Dar i-am batut, da? Am ajuns intre primii 8 in lume, pe cind Argentina spera sa ia Cupa. De ce astazi sinteti ipocriti? Va place sa stati in tabara numeroasa de unde va dati pareri despre valoare? Barcelona joaca incintator, Messi e un fenomen si sintem norocosi ca putem sa fim contemporani cu asemenea talent, care mai presus de toate mai e si modest. Dar faptul ca au fost batuti aseara arata ca sint si ei oameni. Si nu pentru ca au ratat, ci pentru ca Chelsea si-a facut temele. A facut EXACT ce a trebuit. Orice echipa care la ora actuala se incumeta sa joace frumos contra Barcei e sortita unui esec dureros. Meciul va fi dat uitarii si va figura in statistica echipelor invinse. Cei care au invins Barca din culmea gloriei se numara pe degete. In finala de anul trecut ManU venea la finalul unui sezon colosal, dar a pierdut meciul de pe Wembley in anonimitate. Hai sa ne lamurim. Ne dam la o parte, cu pieptul dezvelit si zicem, trage, ma predau? sau muscam din dusman de unde putem, chiar si din genunchi?
dudu • 19 aprilie 2012, 20:10
Cataline imi pare rau ca nu ai vazut transmisia pe Dolce. Gradinescu si apoi impreuna cu Samuila (dupa meci) au debitat kilometri de prostii.
De ce nu pot comentatorii nostri sa se ridice la inaltimea unui astfel de meci?
Am vazut in urma cu 2 ani meciurile de la EURO pe internet facute de EURONEWS, daca nu gresesc. Doar zgomotul meciului, tribunelor fara nici un fel de comentariu.
Pentru cei care acuza Chelsea de antijoc, antifotbal, antiglobalizare, etc. Eu cred ca principala vinovata e Barca. Daca este o super-echipa cum zic unii (foarte multi din presa de sport), de ce nu a schimbat tactica, sitemul in timpul jocului daca au vazut ca ceva nu merge? Poate ca nu stiu si nici nu pot.
Aceasta posesie, de foarte multe ori inutila e un fel de joc pasiv, pot spune antifotbal,antispectacol.Cand are mingea Barca poti face o gramada de lucruri utile pentru viata ta sau a planetei, inclusiv inchiderea televizorului.
Referitor la gazon – pe Dolce a fost cam prost.
gigi_becali_4 • 19 aprilie 2012, 23:16
@ amicu
ai grija ce iti doresti, daca se aplica legea cu pedepsirea simularilor ramanem fara Farselona, si totusi desi nu tin cu ei, mi-ar fi dor de Bousquets si Alves si simularile lor 🙂
@ amicu
ce s-a intamplat cu acel 5% de care pomenesti la meciul Chelsea – Barca cand londonezilor le-a fost refuzate cel putin 3 penaltyuri contra Barcei ? ( doua henturi clare ca adunarea si o tragere + piedica in careu clare ca impartirea ? )… Daca nu iti aduci aminte, nu-i nimic, intri pe youtube, scrii Chelsea vs Barca penalties si te astept cu explicatii…
@ offside
sa vorbesti ca adversara Barcelonei a facut simulari este ca si cand ai spune ca Regele Hotilor a fost pradat :))
@ haos
mana pusa pe adversar nu inseamna penalty decat daca mana este in careu… ai reluari sa vezi ca i-a dat drumul inainte sa intre in careu… daca nu gasesti reluarile, te ajut au… doar sa-mi spui 🙂 si ti le arat…
Per total, Chelsea s-a aparat, dar si eu am vazut-o de Barca tragand de timp in minutul 75 catunci cand conducea si Valdes pasa cu Alves si cu Piquet la colturile terenului… Si Barca putea sa castige, trebuia doar sa realizeze ca este 1-0 pentru adversari, si sa abandoneze jocul in bloc pe semicerc cu toata echipa si cu pasele de 2 metrii stnga – dreapta – stanga – dreapta – inapoi – stanga – dreapta – mingie lunga …. Trebuiau sa atace, nu sa faca mii de pase de-a lungul si de-a latul terenului…Numarul paselor in lateral nu aduc victoria, ci golurile… Ori ei pasau de parca Barca conducea cu 1-0 🙂
motanul incaltat • 20 aprilie 2012, 4:40
Frumos scris articolul,dar recunoaste ca te-au ajutat mult de tot-2 echipe de top din fotbalul european:Barcelona si Chelsea.O sa reusesti vreodata un asemenea articol la Chiajna-Tg.Mures de ex???Si sa fie pe bune nu caterinca????Sincer,nu cred….
perpesicius • 20 aprilie 2012, 8:18
Un articol interesant scrieti dvs….Dar nu a-ti remarcat ceva, ceva f. important…..Sau poate a-ti remarcat dar nu a-ti scris….. Pentru prima data, cu succes bazandu-se pe tactica si strategie o echipa a invins Barcelona tikitaka…. Cum a reusit asta….? A analizat jocul Barcelonei si a reiesit o comparatie fff. interesanta: ATACUL PE SEMICERC din Handbal…. ASTA JOACA BARCELONA….! cu punerea in valoare a pivotilor…Messi si Villa… cu punerea in valoarea a conducatorilor de joc Xavi si Iniesta (Gatu de altadata) care dau pase spre cele doua extreme pentru a trage la poarta sau a recentra periculos in careu….samd….. Ei bine, Chelsea la tactici de joc handbalistice a replicat cu tactici ale aceluiasi sport…. adica apararea om la om pe pivot Mereies la Messi, aglomerarea in fata careului si doua linii defensive f. mobile care se acopera reciproc… S-ar putea scrie pagini intregi pe tema asta…. dar cred ca s-a inteles…..
Ciprian • 20 aprilie 2012, 11:44
Un articol demn de toata lauda. Felicitari, mi-ati inseninat fruntea.
Cristi • 20 aprilie 2012, 12:31
Toti comentatorii din Irlanda( fosti jucatori la Manchester si Liverpool)au spus ca nu a fost penalty. Chiar daca ei au fost subiectivi nici eu nu cred ca a fost penalty si asta o spun dupa multe meciuri vizionate din campionatele tari.
Ciprian • 20 aprilie 2012, 15:02
Daca s-a ridicat fanionul la faza lui Alexis, ceea ce nu imi amintesc, s-a ridicat aiurea pt ca nu a fost nici zare de offside. Asta imi amintesc cat se poate de clar 🙂
Ciprian • 20 aprilie 2012, 15:07
@dudu, e atat de usor sa ne dam cu parerea din fata calculatorului. De ce nu te faci antrenor? Sa-ti reamintesc cate trofee a castigat Barca cu jocul asta? N-o mai dati atata de gard, daca nu va place jocul Barcei, inseamna ca nu stiti ce presupune jocul de fotbal si punct. V-ati obisnuit atat de mult cu jocul inchis, tacticizat, incat atunci cand vine o echipa care aplica cele mai simple reguli ale fotbalului, o declarati plictisitoare. Tipic.
Serban • 20 aprilie 2012, 16:31
Am urmarit multe luari de pozitie privind acest meci si pentru ca am observat referiri la Ioan Chirila (care a sustinut intotdeauna jocul barbatesc britanic versus mingicareala braziliana} va intreb, daca tot faceti referiri la spectatorii din tribuna:
Nenea Vanea cum ar comenta infuzia de smecherie in fotbalul englezesc?
Sa va notati data la care ivorian, sub comanda unui italian, a reusit coruperea definitiva a spectatorului englez! Zvonurile ca Mou va reveni la Chelsea cred ca se vor adevaerii – Nu va mai avea conestatari!
vasile • 20 aprilie 2012, 17:04
articol bine scris, frumos articulat .meciul insa, modestut.barcelona , cu messi si iniesta stersi, joaca ceva ce juca romania pe timpul lui angelo niculescu .si care se numea temporizare .daca cei doi vor juca la valoarea lor in meciul retur barcelona merge mai departe.daca nu , englezii vor bea multa bere in bavaria .
Ciprian • 20 aprilie 2012, 18:08
Deci am revazut faza barei lui Sanchez de cateva ori, am citit nu stiu cate articole si nici unul nu mentioneaza ca s-a ridicat fanionul. Ashley Cole s-a retras tarziu si l-a lasat pe Alexis in pozitie regulamentara.
gianluca • 20 aprilie 2012, 18:15
Ghiogarii din Londra n-au ce cauta in finala UCL. Sper intr-o umilire a lor pe Nou Camp.
durden • 20 aprilie 2012, 18:38
ma bucur ca te-ai distrat pe stamford bridge,insa nu ai de gand sa spui nimic despre faptul ca chelsea nu merita nici macar sa piarda cu 3-0 la halul in care a jucat?!adica,ok,s-a aparat bine,dar ce vicotrie e aia cand nu reusesti sa iesi decat de 5 ori din propria jumatate tot meciul?!
antigranzii • 20 aprilie 2012, 19:20
Cine spune ca Barcelona joaca frumos probabil i-iplace fotbalul in sala .500 de pase fara rost,cand au mingea poate sa bage si reclame si asa nu se intampla nimic interesant.Toate echipele joaca fotbal Barcelona joaca ping-pong.Marele Messi ar fi un pitic la orice alta echipa care joaca fotbal fotbal.In alta ordine de idei iata propunerile mele:simulare in careu-rosu direct!Asa numita „protejare a mingii” este OBSTRUCTIE!!!!S-a uitat complet acest cuvant?MINGEA NU SE PROTEJEAZA,SE JOACA!!!Saracul atacant se urca pe aparator in disperarea de a juca mingea(scopul fotbalului),dar dragul de aparator „o protejeaza”.fault in atac!absurd!Cateva reguli din rugby n-ar strica,acolo este disciplina si respect,fotbalul de multe ori e un circ cu foarte multi clovni(vezi gigi).
sorin • 20 aprilie 2012, 20:51
Am observat de la meciul Barcelonei cu Levante in campionat. Nu exista echipa care mai devreme sau mai tarziu sa nu poata fi contracarata.Asta a facut si Chelsea .Daca poti sa impiedici tiki-taka printr-o densitate corespunzatoare Barca are probleme. Sigur nu e usor.
Matei • 21 aprilie 2012, 15:59
Felicitari pentru articol, avem parte,in sfarsit, si de o bruma de literatura pura.
Cristi • 26 aprilie 2012, 9:30
Intr-adevar Barcelona trebuia sa renunte la tactica cu atacul pe semicerc macar din repriza a 2-a sau cel putin sa incerce lovituri de la 9 metri cum s-ar zice in Handbal, adica suturi spre poarta din afara careului. Chelsea a omorat jocul Barcelonei stand in aparare 5-4 in 2 linii si cand prindea ocazia iesea pe contra-atac.
Frumos articol.
Marian Hanza • 31 iulie 2012, 14:06
Barca a fost superioara, Chelsea a fost mai inteligenta . (punct)