TOLO.RO
TOLO.RO
REPORTAJ DIN LUMEA DE SUB
luni, 13 februarie 2012, 7:13
REPORTAJ DIN LUMEA DE SUB
Te izbesc! În destule case părăsite sau locuite de sinistrați găsești obiecte promoționale ale tuturor partidelor. Cu sutele! Găleți PSD, geci PNL și traiste PD-L. Uite aici unul, aici altul, să le ia naiba de șpăgi de doi lei oferite de partidul unic al cumpărătorilor de voturi! Îmi pare rău, acesta e adevărul. Și se vede cînd vine dezastrul. A venit. El ne povestește despre cum trăim subteran în această țara subdezvoltată și epuizată.
de Cătălin Tolontan și Raed Krishan
(din Movila Oii și Cotu Ciorii – Buzău)
Din bucata mea de pîine am hrănit un om și-un cîine
Un cîine a mușcat un om. Încă nu avem știrea cu omul care a mîncat un cîine
„Miroase a cal!”, strigă jandarmul.
De unde știe că magazia îngropată miroase un cal și nu a vacă e o întrebare tîmpită. Și inutilă pentru că deja calul l-a mușcat! E un cîine! Un cîine agățat de mîna jandarmului.
Pămîntul gol
Latră neîntrerupt, latră pocitania mică și neagră, latră din rărunchii sufletului său speriat, suflet rămas doar os după patru zile de cînd stă legat în lanț aici, în hambarul acoperit de zăpadă.
Pe dunele înghețate, jandarmii iau la rînd gorgan cu gorgan și deschid ușile pe deasupra, ca pe niște trape ale unei minunate lumi subterane. Chiar cînd să prindă poza vieții, în meseria asta cauți mereu fotografia vieții, Raed a alunecat și l-am văzut dispărînd pînă la piept într-o mini crevasă.
Te pomenești că Pămîntul e gol și a avut dreptate amiralul Richard E. Byrd, primul om care a zburat pe deasupra Polului Nord și pe care l-au batjocorit în numele științei sobre cînd a descris cum a pătruns prin albul zăpezii și a ajuns într-o țară a oamenilor frumoși și buni. „Locuitorii de aici, de sub pămînt, au fețe delicate și vîrsta nu li se citește pe chip chiar dacă trăiesc mii de ani”, a scris Byrd în jurnalul lui, redactat în timpul expediției misterioase din 1947 către pol.
Delicați, my ass!
Oamenii de aici, din satele buzoiene, cei din bordeiele acoperite de zăpadă și cei care-i caută, arată cu totul altfel. Cu toții sîntem ridați, o nație de îmbătrîniți prematur, oameni și cîini deopotrivă, cu fețele negre. După ce se ia negrul de pe ele, poate inimile or fi roz.
La luptă cu căști vechi de 18 ani!
Roz e telefonul fetei îmbrăcată în uniformă de jandarm, înghesuită în autospecială. Scoate cutiuța ca să răspundă la el. Are o inimioară prinsă de telefon. Puful roz se bălăngăne amețitor, îți vine să vomiți ca de la răul de mare.
Jandarmii merg la intervenția din Movila Oii cîte 40 în mașini vechi, acoperite cu plasă gris. „Există în țară și autospeciale ceva mai noi, dar ce să facem, le folosim pe astea străbune!”.
În interior e ca într-un container în care intră frig de peste tot. Panourile coșcovite ale plafonului s-au curbat. Cînd ajung la treabă, trupele de intervenție au moralul deja ridicat.
Atît de ridicat că uneori chiar se cred apărători și iau cîte o piatră în cap, „așa cum s-a întîmplat la mitingurile din ianuarie din București, cu unul din Ploiești a cărui cască, făcută în 1994, s-a crăpat instantaneu”.
1994! Aveau să se mai scurgă 10 ani pînă la descoperirea Google, iar ministru de interne era George Ioan Dănescu. Dănescu a murit între timp, fie-i țărîna ușoară că, uite, casca i-a salvat viața jandarmului de la Ploiești.
Mașina frînează și conținutul uman se amestecă în aroma de mîncare care va ajunge la sinistrați. „Ține-te de bara de jos!” strigă un mustăcios către un coleg. „Pe frigul ăsta n-o mai găsesc”. Fata nici nu tresare, e obișnuită cu glumele groase de bărbați, ăștia sîntem.
Autospeciala deșartă jandarmii la destinație. Unii își aruncă ranițele cu pîine în cîrcă. Toți înșfacă lopeți. Călătorind ca în subteran, au ajuns aparent deasupra lumii subterane. Începe căutarea.
„Președintele se dă cu snowboard-ul la Predeal”
Se aude un sms. Nu e nimeni de sub nămeți, pentru scena asta mergeți la Hollywood.
Un jandarm își duce mîna la buzunar. Cică șeful Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu zice că „oamenii s-au grăbit să deszăpezească întîi drumul spre cîrciumă. I-am arătat asta și premierul din elicopter”. Jandarmul citește mesajul venit de acasă, aprobă și nu prea. Mai tîrziu vine și rectificarea: cel care a vorbit despre cîrciumi a fost prefectul Paul Beganu.
Ca salvator, a strîns povești cu leneși, dar și cu oameni curajoși. „Iar Ungureanu prea a zis-o nasol și oamenii nu înțeleg bucata de adevăr. Tot ăia harnici se supără”, crede el. „Hai, mă, futu-i mama ei de viață, că președintele se dă cu snowboard-ul la Predeal!”, îl îndeamnă un coleg, arătîndu-i o calotă de zăpadă care poate adăposti orice. Cheamă mai mulți, încep să sape posedați, în final se cască, întunecată, ușa.
Urmează scotocirea. „Soba rece!”, se aude un glas. Se aprind lanternele, ferestrele sînt acoperite cu zăpadă, e beznă mai rău decît noaptea. „Presa face lumină. E mai bună lanterna voastră”, rîde un jandarm. Nu e nimeni în locuință. În unele comune din perimetrul de 30 de kilometri de cîmpie din estul Buzăului, aici e epicentrul crizei, cam o casă din patru a rămas nelocuită în ultima lună. Neputincioși, oamenii pleacă din ele la rude sau le prieteni.
Spargere în clădirea Watergate
Sînt locuințe vai de mama lor, practic niște bordeie. Miroase rău, e beznă, dar nelipsite sînt materialele propagandistice ale partidelor. Aici, în sărăcia României reale, măruntaiele ceasului au fost strivite de un pumn irascibil. E 2008-2009, și ne găsim în miezul campaniei electorale.
Te simți ca în Watergate, răscolind cu lanterna sediul de campanie al unui partid. Un partid amestecat însă pînă la confuzie. Sacoșe portocalii de la PD-L stau atîrnate, marfă bună, în cuierul holului îngust. O haină galbenă, „de la pedeleu”, a fost părăsită de grabă, iar o găleată pesedistă și-a schimbat culoarea în roșu brumat.
Astea nu sînt gadgeturi, ci obiecte care au intrat în folosința gospodăriei, în viața de zi cu zi și în analizele de sînge ale oamenilor, narcotizați cu vopseaua partidului unic. Partidul cumpărătorilor de voturi și al împingătorilor în mizerie. Produsele le-au mîncat, banii i-a cheltuit demult.
Aici, în casa de unde gazda a plecat, să se mute Comisia Electorală Centrală. Alături, să-și deschidă birou de lucru polițoștii și procurorii care au cercetat fraudele electorale.
Iar vizavi, „unde a stat tanti Ioana, o altă femeie de care nu mai știm nimic”, jandarmii află mereu informații după!, să aibă loc ședințele Curții Constituționale.
Jur, ce perspectivă frumoasă pe geam vor avea judecătorii, înalții și înțelepții noștri magistrați, cînd vor declara iarăși, cam prin iarnă după cîte se pare, că alegerile au fost corecte.
Numai să-și aducă lanternele cu ei.
Singur de o săptămînă
Se aude un strigăt. „Haideți acolo, e un om singur de 7 zile, care și-a ars dușumeaua și își face nevoile în lighean”. Sună bine. Hai acolo și acolo să facem sediul unificat, sînt vremuri grele!, al Parlamentului, al Guvernului și al Președenției!
Scos din casă
Jandarmii și suporterii se reped în curtea omului. Lansează procedura furiei. E o etapă de nevroză necesară minții și mușchilor ca să sapi repede, repede, ca un posedat.
Un suporter spune că aude “Apăăă!văăă rog apăăăă! De 3 zile nu am mai băut apă!”. Intră în casă. „Teodor Anatache, 63 de ani, profesor”, recită bărbatul izolat, puțin speriat în fața semenilor năvăliți de sus. Săteanul abia se zărește în semiobscurul tăcut și jilav. „Profesor de ce?” „Profesor de tot”. Așa era pe vremuri, începe el să povestească, în timp ce vizitatorii din lumea ciudată, de la suprafață, îl ajută să se ridice.
„Ordonați, domn’ ultras!”
Casa e un dezastru. Profesorul se ține cu greu pe picioare, dar se ține. Jandarmii îl scot afară și, ajuns la lumină, dintr-o dată izbucnește galbenul hainei lui impermeabile, cu „Votează PNL!” pe ea! E o lucire imposibil de uitat, o lucire care le reține privirile tuturor celor urcați pe movilele de zăpadă, suporteri, jandarmi și ziariști. E o fracțiune de timp și de orizont în care fiecare a gîndit diferit, dar toți am văzut la fel.
Un jandarm și un suporter se îndrumă pe coastele albe ale zăpezii, sincronizîndu-se pentru următoarea casă de vizitat. „Auziți, domn’ jandarm?”, zice ultrasul. „Ordonați!”, glumește bărbatul matur în uniformă.
Profesorul dă cîteva declarații pentru televiziuni. Jandarmii îl urcă pe ATV și se pierd, ca un şnițel perpelit în făina ninsorii. E de la foame.
Profesor în eclipsă
Mai tîrziu, la gura sobei din căminul cultural, pe cînd se pregătea să fie cazat „probabil la școală”, Teodor Anatache îngînă ceva despre franceză, materia principală a carierei. „Sînteți pensionar?”, îl întreb. „Problema e că nu sînt”. Nu mai predă, dar nu e nici pensionar. Tac, nu pricep. El ezită să detalieze, imposibil de înțeles din ce trăiește.
Lîngă noi, apare un prieten, fost elev, după cearcăne pare că i-a fost profesor, a consumat probabil mai intens la viața lui, e dezghețat și povestește cît de mult l-a ajutat pe profesor și „cum o să-ți fac focul în soba de teracotă a școlii”.
Alături, doi tipi mai tineri joacă ping pong. ”Hai, dom’le, ne filmați acuma dar cînd am dus ieri ajutoare de ce nu ne-ați filmat?!” Le trece repede, jocul are în el ceva demonstrativ, nu vă place, mama voastră de orășeni, hai, noroc!
”E bună haina de la PNL?”, îl întreb pe profesor. Se uită liniștit la flăcări. ”Da, luăm de la toți”. Se schimbă serviciul la masa de ping pong. Cum aș gîndi dacă ar juca doi jandarmi? Sînt derutat.
Bătrîna citea Biblia
Apar alte echipe de salvatori, fiecare cu poveștile lor. „Ce mi s-a întîmplat, măi frate!”. E chiar omul mușcat mai devreme de cîine. „Am intrat într-o casă unde ni s-a spus că ar fi o bătrînă. Ne-am trezit în magazie”. Zăpada a schimbat în toate satele ordinea încăperilor, dacă ordinea o fi existat vreodată.
„Mă uit: o găină, rece în jur, nimic altceva”. Nu e nimeni, sînt gata să închidă și să treacă mai departe. Lucrează în viteză, celor responsabili le e teamă de propriile erori. Trebuie însă să parcurgă cel puțin două comune pe zi ca să ajute cît mai mulți oameni. Mai ales că ninsoarea a pornit iar.
Un coleg preia inițiativa poveștii. „Mi-am dat seama și am căutat o ușă în stînga. Cu greu, am găsit-o. Am intrat”.
„Într-o cămăruță, o bătrînă de 86 de ani citea Biblia. Ne-a spus că fiul ei, secretar la primăria din Cotu Ciorii, n-a venit s-o vadă. Și-a ridicat ochii din carte și ne-a zis să ne rugăm cu toții la Dumnezeu”
„Vreau să fiu voluntar!”
Nu toate istoriile lor sînt negative, deși jandarmii au înclinația de a se privi pe ei înșiși drept elita efortului și de a-i critica pe civili. Îi spun asta lui Adrian Cristian, tipul de la comunicarea jandarmilor din Buzău. „Eu sînt mîndru că sînt jandarm”, zice el. Apoi întreabă „De Găbiță mai știți ceva?”.
Gabriel Surmei, 21 de ani, elev în clasa a 13-a la liceul de arte și meserii, „vecin practic cu unitatea noastră”, a venit într-o dimineață la ei și le-a zis „Vreau să fiu voluntar!”.
Îl găsim și noi pe Gabi. E îmbrăcat într-un costum de schi cam mare pentru el, croit dintr-o bucată, genul de echipament al schiorilor serioși ai anilor ’90, stil care supraviețuiește retro aristocratic și azi pe pîrtiile Europei. Gabi dă însă la lopată, „iar costumul e al unchiului meu”. Îl enervează neimplicarea, ar vrea să ajungă bucătar în marina militară, dar s-ar mulțumi „și cu un alt loc de muncă pentru a nu deveni o haimana”.
Doi leneși: prefectul și șeful CJ
Un jandarm povestește despre un om leneș care nu și-a ajutat o mătușă cu care avea un duplex. Mă rog, duplex e un fel de a zice. Iar povești despre leneși. Am obosit. Ajunge!
Doi leneși știu și eu. Șeful Consiliului Județean și prefectul de Buzău. La două dintre cele trei intrări din sediul lor comun, în buricul Buzăului, e gheață de-ți rupi gîtul dacă nu ești atent! Iar, în unele zile, ședințele de urgență nu încep la 7:30. De fapt, nu se țin deloc.
Și, la urma urmei, pe bune, la ce ne așteptăm să găsim cînd săpăm în aceste case? La lumea subterană strălucitoare a amiralului Byrd? Credem că vom descoperi, dincolo de carpetele cu Răpirea din Serai, rare și ele!, personajele lui Woody Allen, gata să ne invite la o conversație sofisticată în fața unei cafele columbiene?!
Unu din doi români locuiește la sat, 2 din 5 sînt sub pragul de sărăcie, iar la țară rata sărăciei crește, statistic pe cine vrei să găsești?!
Jandarmii caută ajutoare printre localnici. Măcar călăuze. Premierul se plînge că nu se muncește. Dar unde sînt cei care muncesc? „În Franța!”, răspunde tot un jandarm, care are bunicii într-unul din satele înzăpezite. Prietenii din copilărie au plecat.
„Nu spun cod roșu și nu decretează stare de urgență pentru că astea costă. Starea de urgență am fi tot noi, pompierii și armata, cu mai multe lopeți”
Jandarm în misiune
Plecăm din căminul cultural. Culoarea de chihlimbar a focului blazării joacă pe obrajii profesorului. ”E ziuă și ce întuneric / Mai spune s-aducă și lampa”. Ochii lui inteligenți ne conduc.
Ajungem repede în altă casă. Sînt stalactite de zăpadă peste tot, spumă albă se prelinge de parcă pereții așteaptă nerăbdători să fie bărbieriți. Pe masă pute un borcan deschis de castraveți murați. Cînd o fi părăsit săteanul locuința? Cine e el? Cînd s-a predat și cum s-a simțit cînd a pierdut lupta?
De fapt, oamenii aceștia au renunțat de mult să mai spere, acum doar au plecat. Și cine sîntem noi să-i judecăm? Au iubit, au fost iubiți, au fost fericiți, au căzut. Cine sîntem noi să-i numărăm, să le ordonăm viețile și să le spunem să reziste? Noi stăm cîteva zile, jandarmii, două, trei săptămîni, ei rămîn aici o viață.
Povestea cîinelui
„Hai să mergem!”, își îndeamnă șeful trupa în uniformă. Pe drum, rarii copaci au ramurile subțiri vidate complet în gheață, ca niște veioze de design scandinav. Vîntul le ciocnește violent becurile. Cică lizirele care fereau satele de viscol s-au tăiat în ultimii ani.
Jandarmii povestesc tare, dar se aude ca în șoaptă. „Auzi, intru într-o cămăruță cu doi bătrîni și el, 84 de ani, perfect lucid, zice: «Nu vreți un ceai? Vă dau un ceai dacă ascultați o poveste de război de-a mea, că baba s-a săturat de ele, cică le repet»”. Asta îmi place.
Apropo. Imediat după ce a scăpat de lanț și a mușcat, cîinele eliberat a dat să intre înapoi în lumea subterană. Era întuneric, dar se obișnuise cu el.
Abia apoi a fugit unde a văzut cu ochii, liber ca o potaie neagră cu inima roz.
O Portocala • 14 februarie 2012, 2:00
Salut, Catalin,
De obicei, sunt de parere ca atunci cand n-ai ceva important de zis e mai bine sa taci. Asa ca tac, tac… pana cand dau peste un articol ca cel de azi.
Lasand la o parte gravitatea si tristetea subiectului, un lucru m-a izbit in fata alb si rece ca zapada: asta-i obiectivitatea aia jurnalistica de care citeam prin carti.
Nu zic, am mai intalnit-o pe blogul tau, dar acum chiar m-a lovit – relatare de la fata locului, cu o tusa din stilul Tolontan.
Azi ai fost unul de-al lor. Ai fost in mijlocul personajelor! Le simt respiratia in articolul tau.
Cat despre carcotasii sau postacii inevitabili de pe blog, lasa-i sa se faulteze singuri 🙂 Cititorii fac diferenta intre calitate si postari comandate.
Asa ca zica ce-or vrea: ca esti vandut agenturilor, ca esti la mogul, ca esti negru-n ceru’ gurii, ca arunci cu telefoane, domne’ mie-mi place ce faci (chiar daca nu sunt mereu de acord cu tine :)) si ma inspiri sa fac/vreau mai mult!
Nu stiu daca un comment pe blog iti tine de cald sau ajuta la ceva, dar iti spun cinstit ca emotiile sunt autentice.
Tine-o tot asa!
Good night and good luck!
Vasile V. • 14 februarie 2012, 2:06
D-le Tolontan, felicitari ! Este extraordinar sa poti scrie inaltator despre suferinta si neputinta acestor nenorocite vremuri pe care le traim. Oare cine-i vinovat ? Si pana cand va dura ?
Dumitru • 14 februarie 2012, 2:08
Cataline si crezi ca daca erau altii la putere nu mai venea zapada?, sau era mai deszapezit , sau nu-l ai musca cainele pe jandarm, saunu mai mureau oamenii pe capete de frig, stai linistit ca toti sunt o apa si-un pamant , intelegi?
mihaialex • 14 februarie 2012, 2:20
http://shop.beyondextreme.co.uk/product_info.php?cPath=48&products_id=936
nu pot sa cred ca nu au asa ceva in dotare… foarte bun articolul dvs… acum circa un an si 6 luni v am citit un articol care exprima exact ce simt… si am postat un comentariu in care v am spus ca din pacate cred ca nu ne vom schimba niciodata… sa stiti ca la 3 saptamani mi am facut bagajul si am parasit tara… din pacate nu avem suficienta forta…
seby • 14 februarie 2012, 2:32
F. bun articolul! Se vede ca ca sunteti jurnalisti adevarati! Felicitari!
Raluca • 14 februarie 2012, 3:39
Ce s-a intamplat cu oamenii am inteles,avem concluzii, mi s-a strans inima -cinste voua tuturor pentru actiuni; as vrea sa stiu totusi daca „pocitania mica si neagra” careia i-ai dedicat trei randuri si o foto(cam de cacao descrierea intamplarii,sa ma ierti Tolontan ) a fost lasata in continuare in lant dupa sedinta foto si dupa 4 zile de inghetat si flamanzit, sau cineva s-a indurat si de bietul suflet speriat si latrator si l-a luat de acolo..
Raluca • 14 februarie 2012, 3:46
…rectific,acum am vazut „a propos-ul” din incheiere – catel amarat ca si oamenii locului, vai de sufletul lui!
ispas adrian • 14 februarie 2012, 5:26
imi place ca mai sunt si oameni intelctuali dar care se pierd in negura celor care au un buget bun al parintilor si ajung pe niste trepte inalte ale societati si care isi spun pararea cu toate ca ei nu stiu nici pe strada sa mearga, e bine cand ne critica cineva cu bun simt si in scop constructiv ptr ca acel om drept dovada si acum vede si lucrurile bune si nu ezita sa le trasmita mai departe poate le mai citeste si cineva de calibrul lui.Va multumesc ptr articol si apropo si eu tot jandarm sunt si asta ne e meseria ptr care am facut un juramant.
un cetatean • 14 februarie 2012, 6:29
Frumos articolul……
Chiar asa slabi cu logistica nu credeam ca stam la nivel local[are dreptate marinarul…],si nu prea mai este interes din partea unor politicieni……
Pana la urma tot jandarmul e „bun la toate”)))).
Razvan • 14 februarie 2012, 8:34
Minunat!
Ionut • 14 februarie 2012, 8:40
Superb acest articol! Cinste celora care ajuta acolo in adevaratul sens al cuvantului si care se implica in salvarea oamenilor.
Domnule Tolontan, sunteti o voce destul de bine auzita, va propun un subiect de dezbatere , chiar o ideie pentru a mai reduce din puterea acestor evenimente:Oare autoritatile nu ar putea initia pe viitor un proiect prin care sa impadureasca ( ca niste peredele de protectie) imprejurimile acestor sate unde vantul bate mereu?
Oare acei oameni care sunt acum inzapeziti vor fi deacord sa cedeze unele suprafete de pamant pt a fi imadurite ca pe viitor sa se evite aceste probleme ( in conditiile in care clima e intr-o continua schimbare)?
Am fost in Bulgaria si am vazut astfel de „perdele” de copaci care protejau culturile agricole.
akkiller • 14 februarie 2012, 9:08
cataline tot tu scriai mai demult despre banii cheltuiti de stat pentru procurarea echipamentelor de robokop pentru jandarmi ce sa intimplat cu acele echipamente? sau sunt special nu mai pentru zilele cind or mai fi mitinguri ale suporterilor prin capitala? shi parca erau mult mai multi jandarmi in piata decit la dezapezire oare ailalti sunt lasati in rezerva pentru a putea interveni dupa meciul stelei sa ne maai traga o bate
silviugrig • 14 februarie 2012, 9:08
Daca excludem stilul si inerentele aluzii politice nu ramane decat o poveste scrisa pentru cei care nu traiesc acolo si nu au legatura cu acele meleaguri.Nu e suficient sa te duci cu ajutoare de orice fel in situatii critice ca sa cunosti locurile si oamenii.Nu e suficient sa scrii despre saracie ca sa stii despre ce e vorba.Toate imaginile sunt de suprafata iar cei ce „fac” presa scrisa sau video nu prezinta realitatea satului pentru ca nu vin de acolo si nici nu au acces la ea.
Rusine!! • 14 februarie 2012, 9:15
Rusine! Nu cel de la Judet a spus ca prima carare a fost la carciuma ci prefectul. Si nu cred ca ai putut sa confunzi persoanele decat intentionat. Pacat de articol.
gherghinoiu • 14 februarie 2012, 9:20
Domnule Tolontan,
Ce faceti in aceste doua reportaje, ca si in acelea cu Mihaita Nesu, este literatura de cea mai buna calitate. Ar fi bine sa le publicati intr-o carte. Ar avea mare succes! Bravo!
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2012, 9:33
Rusine!!!: Calm, omule. Am rectificat, pur si simplu asa se intelesese acolo, atunci, pe teren. Sau crezi ca meciul prefectura – CJ intereseaza pe cineva, zau? 🙂
silviugrig: inteleg ce spui, asta si incerc sa fac, dar dupa logica ta despre un loc nu poate scrie decit cel care traieste permanent acolo.
mitica • 14 februarie 2012, 9:39
Bravo Tolontane!Le zici pe drept,dar nimeni nu aude.Razboiul inte partide este in toi in urma caruia oamenii sufere.Am vazut poza pref. de Bacau ,arata ca un PORC ,daca-l pui pe gratar ramane numai oase asa de gras este.
dan • 14 februarie 2012, 9:45
Aşa arată o ţară a 70 de ani (cel puţin) de laşitate. Cum să-mi schimb viaţa să pot să stau în stradă să manifestez? Câţi ani de manifestat mă vor vindeca de laşitate?
Roman Liber • 14 februarie 2012, 9:52
Omul din prima poza dus de jandarmi, este un fost cadru didactic, care din pacate este invalid. Numai iesise afara de cand incepuse zapada. Nici nu avea cum pt ca casa ii era acoperita de zapada…a fost nevoie de un tunel pana la usa…ne-a zis ca nu a mancat nimic de mai multe zile si ca s-a incalzit arzand scandurile de pe jos care pana atunci serveau drept dusumea…:((a fost luat si trasportat de jandarmi in alta localitate unde exista un adapost pt astfel de situatii…sunt sute astfel de cazuri…asa ca decat sa va da-ti cu parerea aici, sa felicitati sau sa criticati, poate faceti si voi ceva pt astfel de cazuri…a ajuns sa fie subiect SENZATIONAL pt ziare si tv, ceva ce ar fi trebuit sa fie o normalitate, sa ne ajutam noi pt ca celor de „sus” oricum nu le pasa…
vadvociaudculori • 14 februarie 2012, 10:01
sunt unul dintre suporterii care au fost acolo,si din primii 3 care l-am gasit pe domnul profesor inaintea jandarmilor,nu sunt un super-erou insa primele cuvinte ale domnului profesor le-am auzit cand izbeam cu furie zapada din fata usii de la casa, „apaaaa!vaaaa rog apaaaa!de 3 zile nu am mai baut apa!” lasati net-ul si puneti mana pe lopeti ca romanii au nevoie de voi!!!
teodor • 14 februarie 2012, 10:04
Articolul tau e politizat la maxim, oare nu te poti abtine nici in fata unor nenorociri? Pacat Tolontane de talentul tau !
Catalin B. • 14 februarie 2012, 10:06
Da, un reportaj de „frig”. Mi se pare putin cam incalcit reportajul tau,Catalin, cam greu de urmat…Avand in vedere conditiile, e de acceptat. Oricum, e greu de crezut ce se intampla acolo, insa am primit azi un colaj,de undeva din Judetul Calarasi, care m-a lasat interzis. Si sunt cam departe de …Romania si nu postez aici ca sa dau lectii. Cred ca eu mai de invatat. „”E bună haina de la PNL?”, îl întreb pe profesor. ” (Tolontan, 2012) Catalin, din ceea ce inteleg eu, oamenii care locuiesc la tara, accepta aceste lucruri;apoi, de votat, numai ei stiu…
silviugrig • 14 februarie 2012, 10:15
Nu,domnule Tolontan,nu ai inteles.Eu apartin ambelor comunitati,sat-oras si ca mine sunt multi.Sunt printre oamenii de la tara si”cersetori”care ar primi orice de la oricine.Dar majoritatea nu se considera saraci(standardele noastre,bata-le vina!),cei mai multi isi ajuta rudele de la oras cu toata dragostea.Iar cei de la oras nici nu prea mai au cu ce sa-i rasplateasca,ca portocale,banane,sucuri,etc,gasesc si ei la „privat”chiar daca au bani putini,dar nu sunt lacomi.Cea mai mare bucurie le-o fac cei de la oras cand se duc sa-i ajute in perioadele de munca intensa.Ai tai sunt mandrii ca au ajutoare iar ceilalti te considera de-al lor,muncind alaturi.Chiar daca nu te duci,oricum te vor ajuta cu roadele pamantului,cu pasari cu oua,cu porc,cu lapte,branza,date din suflet,ca asa sunt ei obisnuiti sa munceasca,sa aibe,sa dea,sa fie in randul lumii lor.Daca vrei sa-i cunosti,munceste alaturi de ei(bravo voluntarilor!),fotografiaza-i fara sa stie,ca altfel vor lua pozitia ca la fotograf…Abia dupa aceea vei afla ca o duc greu,dar ca saraci sunt putini si de regula,puturosii.Vei afla ca nu au nevoi si cereri prea mari,doctor in fiecare sat si o asistenta,ca sunt multi batrani,drumuri pietruite,profesori la scoli pentru copii.Iti vor spune ca viata lor s-a imbunatatit putin,dar si ca fiind multi batrani s-au inmultit excrocii si hotii.Dar sa inchei ca ma lungesc si crezi ca sunt de acolo.Poate ca sunt desi m-am nascut de 55 de ani in Bucuresti si aici am trait in majoritatea timpului.
fotbal • 14 februarie 2012, 10:16
revin, trebuie totusi o precautie 🙂 lectura acestui text poate da dependenta, produce serotonina. nu ma mai satur!
Adi Deva • 14 februarie 2012, 10:24
Felicitari Cataline pentru articolele tale . In general nu-mi place presa scrisa , insa prin tine am reusit sa observ ca acel cod deontologic al jurnalistului inca mai este respectat . Ceea ce m-a impresionat mult la tine a fost faptul ca tu nu vorbesti doar de un partid , ci de toate , asa cum ar trebuii sa o faca toti jurnalistii .
Din pacate , Romanii nostrii sunt prostiti si de mass-media care scrie la comanda politica , evident , nu toti , dar marea majoritate . Sincer , astept cu nerabdare urmatorul articol scris de tine .
PS: L-am citit si pe cel de ieri . Felicitari inca o data .
un roman • 14 februarie 2012, 10:35
Felicitari Catalin Tolontan. Esti singurul care a scris ceva si de amaratii de jandarmi. pt ca ai fost la fata locului. stii cum se bucura ei ca cineva a stat in preajma lor. Astazi am vb cu… cineva. unul din cei cu care ai fost zilele astea in “DUBA” si era bucuros ca cineva a scris 3 pagini si despre ei… chiar daca au dus lipsa de macare sau un CEAI cald. si ei sunt tot oameni… Inca o data FELICITARI
Un roman.
Ovidiu • 14 februarie 2012, 10:48
Jurnalistii adevarati nu stau in casa zilele astea. Si n-au stat in casa nici cand a fost Piata Universitatii. Si in general nu prea stau prin case si prin studiouri.
Zilele astea se vede care-s jurnalistii adevarati.
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2012, 10:58
vadvociaudculor: multumesc pentru fapte, le inserez in articol. Asta este acum media, un teritoriu unde comunicam intre noi
Razvan • 14 februarie 2012, 11:13
FELICITARI
Byby • 14 februarie 2012, 12:56
Draga domnule Catalin,
Felicitari pentru ceea ce faci si ceea ce transmiti prin scris.
Cand ai timp te rog sa analizezi facturile pentru curent electric(regularizare , etc).In loc sa-ti transmita trei cifre (perioada , cantitatea de curent si valoarea) acesti derbedei ne transmit trei pagini de termeni tehnici , cuvinte intelese doar de cei mai ai dracu ingineri experti , toate acestea trecute doar ca bietul om sa nu inteleaga nimic si sa plateasca sume exorbitante.Oricum am fost si santem o tara de HOTI condusa cum nu cred ca se poate mai prost.
Sanatate!
gabrielvaleriu • 14 februarie 2012, 13:19
Mai citeam astfel de reportaje, cu fapte si suflet, doar la Cornel Nistorescu, inainte de ’90. Pe vremea aia insertiile foto erau rare, dar nu le simteam lipsa, cuvintele faceau, ca si la tine, cat o mie de poze.
Felicitari !
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2012, 13:22
gabrielvaleriu: inainte de 1989 si Ioanitoaia facea niste portrete teribile. Sau interviurile-portret ale Titei Chiper din Dilema. In fine,iti multumesc. Fotografiile lui Raed sint formidabile. Am scris textele cu pozele in fata.
bulgaru • 14 februarie 2012, 13:25
respect tolontan!!!intradevar asta e realitatea!!!
Turnul de Foc • 14 februarie 2012, 13:27
Oameni buni se pare ca nu ati inteles nimic din tot ce se intampla!Aceste avertismente de la Bunul Dumnezeu trebuie luate in seama.Nu mai aruncati cu noroi in credinciosi si nu mai huliti numele Lui Dumnezeu caci de aceea se intampla toate acestea.Dumnezeu Vorbeste cand intr-un fel cand in altul si vad ca nimeni nu ia aminte.Intoarceti-va din toata inima la Dumnezeu,cereti-va iertare pentru viata care o duce-ti si poate ca Dumnezeu se va intoarce de la raul pe care vrea sa-l faca.Pacatul a ajuns la culme OPRITI-VA!Rugati-l pe Bunul Domn Isus sa va ierte.Pacea sa fie si sa ramana cu voi.Amin
Roxana • 14 februarie 2012, 14:30
Da…bine scris…si ca o completare, pentru ca tot a spus cineva sus ca „jandarmii sunt buni la toate”, majoritatea dintre ei(jandarmi, militari) au plecat de aproape o saptamana in Buzau, direct de la serviciu, doar cu hainele de la munca, pe ei…fara mancare…poate doar cu niste bani in buzunar si vor mai sta se pare ceva timp.
zack • 14 februarie 2012, 15:19
Uni au plecat din Egipt cu mii de anii in urma si au mers 40 de anii prin pustia lor. In acel timp toti au murit, chiar si Moise marele lor conducator.
De mai multi anii trecem si noi prin pustia noastra si mai avem de patimit destul, ca sa intelegem de ce existam pe acest pamint.
Ce mare diferenta exista intre noi oamenii care traim in lumea noastra.
TT • 14 februarie 2012, 15:59
tolontan upgradeaza conceptul de iarna…
dupa aceasta fresca in alb plajele exotice cad in desuetitudine!
cand auzi de ele si de cei care le populeaza iti vine lehamite…
fadul , kichul si fanfaronada reduse la tacere de adevarul crud si rece….
omule esti adevarat…..
diogene • 14 februarie 2012, 17:10
ce ma uimeste pe mine, este decalajul extraordinar intre cultura si mentalitatea diferitelor zone ale tarii. sant nascut intr.un sat micut din inima ardealului. prima data cand am avut un contact pe termen lung cu lumea de dincolo de carpati, a fost in timpul armatei.am umblat timp de un an in toata zona baraganului. ce am vazut in satele de acolo m.a cutremurat.majoritatea caselor erau facute din paianta. gospodariile erau neingrijite, aratau rau de tot. de ce oare ? stiu ca natura ne incearca de multe ori, fara sa putem sa i ne opune. dar sa nu faci nici cel mai mic efort pt. a consolida casa in care traiesti, nu este normal. compatimesc oamenii aflati la ananghie, dar nu gasesc scuze la nepasarea lor.
Cristi Dumitrascu • 14 februarie 2012, 18:02
Un reportaj dintr-o alta lume a jurnalisticii decat cea comuna presei noastre.
Un astfel de reportaj, de o asemenea intensitate si varietate a scriiturii, se scrie rar, asa ca va multumesc pentru placerea de a-l citi.
Dani • 14 februarie 2012, 18:53
Prea multa politizare a subiectului, iar lenea si nepasarea (chiar de sine)nu au culoare politica. Dar fara lenea lor, ar fi fost o iarna ca oricare alta, poate doar cu mai multa zapada. Oare cum ar fi fost ca moldovenii sa fie gospodari si sa-si curete singuri satele de zapada? Nu ar mai fi avut jurnalistii subiecte de discutie, politicienii nu ar mai fi putut ingrasa factura la lopeti, responsabilii comunali(care nu sint apolitici) nu s-ar mai fi putut infrupta din ajutoare,iar familiile jandarmilor ar fi fost mai bucuroase. Nu mi se pare normal ca iarna asta minunata sa fie atit spaima gospodarilor, cit si a puturosilor! Si in Ardeal,Banat ori Dobrogea e iarna, dar nimeni nu se plinge pe-acolo de „abuzurile” acestui anotimp…
P.S.: Un gind de normalitate. Sper ca la primavara „ultras”-ii si jandarmii sa-si aminteasca zilele de februarie inainte de a se lasa cu scandal.
Bobby • 14 februarie 2012, 19:43
Desi n-ar trebui s-o spun, totusi o fac. Am plans, Catalin Tolontan la ceea ce ai scris . Am plans , la realitatea asta ce nu trebuia s-o avem, sau nu trebuia s-o traim. Si nici viitorul nu-i apolitic, din pacate !
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2012, 20:01
o portocala: asa cum ti-am spus si pe mail, iti multumesc sincer
bobby, cristi dumitrascu: multumesc, luati, va rog,in calcul efectul formidabil al imaginilor. Raed are o sensibilitate aparte. dar nu sint de acord ca astfel de reportaje se scriu rar. Va mai pot da exemple si in Gazeta si in alte ziare. Dar eu ma refer in primul rind la Gazeta
firiibiza • 14 februarie 2012, 20:26
bravo,again
A • 14 februarie 2012, 21:13
Imi pare rau domnule TOLO, dar MINTI de ingheata apele. asa.. politic probabil.
In MOVILA OII profesorul care preda de toate a murit de mult, D-zeu sa il ierte
In MOVILA OII nu stiu daca sunt 2/200 de case nelocuite
Filmuletul nu e de acolo
Vreau si eu sa vad o poza daca tot ziceti ca ati fost acolo…
probabil nu vei valida comentariul, probabil nu vei raspunde.
Vladimir • 14 februarie 2012, 22:30
„picioru’ lu’… jandarmu’”
Nu mi-ar fi trecut prin cap că aș putea intra în casa cuiva, în lipsa lui, pentru a-i cântări opțiunile politice, nivelul de instrucție, standardele de viață, în fine, „ființa” lui intimă. Vorbim de o proprietate privată. Mă mir că nu v-ați uitat și în frigider. Eu unul aș fi fost mai curios 🙁
Florin • 14 februarie 2012, 22:32
Frumos articol, felicitari. O singura intrebare, batranul care sustine ca a luptat in razboi (stiu ca nu are legatura cu subiectul dar.. ma bag si eu in semna) ar fi avut 12 ani la inceperea razboiului. Nici macar pe frontul de vest nu ar fi putut lupta.. tot prea tanar ar fi fost. Poate povesti despre cum traia el in tara pe vremea nazistilor si apoi a soviieticilor ca alceva…
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2012, 23:57
VASYMUR: impresionant comeentariu, multumesc!
A: profesorul este din Cotu Ciorii, acolo au fost si suporterii. Iar filmarea este din Movila Oii. V-ati indignat inutil. Nu minte nimeni.
Andrei Margulescu: frumoasa incheiere!
director-turism • 15 februarie 2012, 1:28
Am o varsta la care am vazut multe ,inclusiv iarna din 1954. Sa stiti ca atunci asa a fost cum descrieti in reportaj situatia de la Cotu Ciorii. Zapada de 5 m, oameni gasiti inghetati bocna in propriile case. Si nu existau utilaje ca acum. Insa pe timpul ala era un singur partid conducator si activistii prestau o munca utila reusind sa faca echipe de deszapezire care munceau cot la cot cu militarii.In zilele noastre e ca in fabula cu racul broasca si cu stiuca. Aceleasi personaje se invart la putere fara folos (acesta e doar pentru ei). Tara nu a evoluat. Bordeiele descrise sunt aceleasi de acum 50-60 de ani. Multi au sperat ca trecand la un alt sistem de oranduire o sa fie ca in Tiganiada lui Budeanu. Dar s-au inselat. Partidele politice se comporta exact ca animalutele din fabula lui Donici care la final spune:
„Asa-i si la omenire,
Cand in obste nu-i unire:
Nici o treabă nu se face
Cu izbanda si cu pace.”
Daca nu erau preocupate sa puna mana pe sacul de grau (citeste averea ramasa de la comunisti) poate ar fi avut timp sa acceseze fondurile europene din care o parte sa fi fost atribuite unor accesorii destinate situatiilor de urgenta ( spre exemplu minifrezele de zapada). Dar pe ei ii intereseaza poporul doar in timpul campaniilor electorale cand se aplica fabula, micul chifla si o bere (la care se adauga mici nimicuri electorale cum bine ati surprins in reportaj).
In orice caz pentru cei ce nu apreciaza cele scrise , personal pot spune ca reportajul e la obiect iar fotografiile sunt formidabile, mai ales cele care reprezinta personajul imbracat cu un simbol electoral si jandarmul cu cainele agatat de mana. Acestea fotografii sunt dovezi ce vor dainui peste ani. Felicitari.
director-turism • 15 februarie 2012, 1:33
Rectificare cu scuzele de rigoare . Locul in care apar asterixurile****** se refera la epopeea T i g a n i a d a de Ioan Budai Deleanu unde eroii visau sa casesca rauri de lapte si miere si maluri de cascaval.
A • 15 februarie 2012, 8:45
Tolo: A: profesorul este din Cotu Ciorii, acolo au fost si suporterii. Iar filmarea este din Movila Oii.
Nu inteleg atunci de ce mai mentionezi in acest reportaj emotionant cu jandarmi si suporteri Movila oii. Tu ai fost acolo? Am cerut niste poze. Nu sunt..
Dupa vreo 2-3 zile poate aflam ca suporterii au fost in Cotu Ciorii, dar vreo ora.
Faci si tu parte din aceeiasi saltimbanci care ofera spectacol lacrimogen de o saptamana. filmari doar de la localitatile de langa dn-uri, deabia desfundate.Tragedii inventate. Interventii prin nameti cu camera in spate cand problema era deja rezolvata.
In Movila oii s-a ajuns 2 saptamani cu sania, aducandu-se de oamenii de acolo paine prin 3 km de zapada, de la DN2B. E o distanta mult prea mare fata de distanta dintre 41 si ghencea sau metrou si st cel mare. o distanta prea mare si pentru jandarmii grasuti de la bz.
Of.. eroilor..