Așa arată pagina întîi a Gazetei Sporturilor de astăzi. Ceea ce jurnaliștii susțin de două decenii și ceea ce publicul simte și acuză, iese la lumină într-o manieră amară și limpede din înregistrările DNA: conducătorii de club influențează delegarea și conduita arbitrilor, iar aceștia duc meciurile la rezultatul pe care îl doresc. Brigăzile fac jocurile în funcție de propriile interese.
joi, 29 septembrie 2011, 6:17
Așa arată pagina întîi a Gazetei Sporturilor de astăzi. Ceea ce jurnaliștii susțin de două decenii și ceea ce publicul simte și acuză, iese la lumină într-o manieră amară și limpede din înregistrările DNA: conducătorii de club influențează delegarea și conduita arbitrilor, iar aceștia duc meciurile la rezultatul pe care îl doresc. Brigăzile fac jocurile în funcție de propriile interese.
De pildă, într-un dialog incredibil dintre Vasile Avram și Cristi Borcea, șeful arbitrilor spune că a fost surprins că propriul fiu, tușierul Valentin Avram, a arbitrat corect o repriză din Sportul – Dinamo 0-2, dar apoi și-a făcut treaba și ”te-a lăsat nonstop”, trimitere către Borcea!
Tot stenogramele arată cum Avram se execută cînd Adrian Porumboiu îi spune ca un arbitru care-l defavorizase la meciul cu CFR Cluj să dispară din Liga 1.
Și tot în ele vedeți cum șeful CCA își codifică limbajul la telefon, cum sponsorul lui Tîrgu Mureș spune că-l va determina pe Mircea Sandu să dea drept de joc unui fotbalist pe care doreau să-l legitimeze și alte episoade de culise.
Stenogramele, pe care le găsiți în ediția tipărită de azi, au fost consultate ieri, în cele cîteva zeci de minute în care au fost disponibile, la arhiva Curții de Apel București și reconstituite de către colegii mei Gabriel Berceanu, Marius Mărgărit și Viorel Tudorache. Reporterii Gazetei au studiat unul dintre cele doua volume de stenograme aflate la dosarul recursului lui Vasile Avram impotriva retinerii pentru 29 de zile, recurs care se judeca azi.
*Pentru a citi dialogul, ţineţi apăsată tasta CTRL şi măriţi imaginea din scroll-ul mouse-ului
DOVEZI CLARE • 29 septembrie 2011, 6:59
Incredibil !!!!! „Cat iti trebuie” – „Cincizeci”, ce vreti mai clar de atat??? dinamo trebuie retrogradata, iar borcea exclus pe viata din fotbal si trimis la puscarie pentru coruptie !!!!
costacurta • 29 septembrie 2011, 7:08
SE STRANGE LATUL.
ulise • 29 septembrie 2011, 8:10
Hotii striga hotii..
colis • 29 septembrie 2011, 8:11
Pana acuma am fost si eu tentat sa cred ca DNA-ul face doar niste valuri bazate pe supozitii, dar dupa ce am citit stenogramele am ramas mut. Sper ca de data asta cei de la DNA sa-si faca treaba fara sa se impiedice in tertipurile legislative, dovezi mai clare ca si acestea nu exista. Caracatita is back !
kELOO • 29 septembrie 2011, 8:20
Mai baieti, a sarit in aer tot fotbalul romanesc!
Si cu toate astea, m-as mira sa pateasca astia mare lucru! Au prea multi bani si prea mare influenta! O sa fie ca Roberta Anastase cu 160 de voturi si in sala 80 de oameni! Curat murdar, coane Fanica!
mitica • 29 septembrie 2011, 8:31
mare chestie,pfffffffffff.inregistrare de acum cateva zile dupa un meci in care vasluiul chiar a fost furata.mama ce spune porumboiu acolo sau borcea e de 200 ani de puscarie.ce trebuia sa-i spuna porumboiu dupa ce ala e a 3-a,a 4 -a oara cand ii fura intr-un an|?sa-l pupe.sincer cred ca raspunsurile lui avaram sunt putin masluite de voi.nu e mare diferenta intre baietii astia si ziarul vostru becaliot unde orice muc suflat de dodel este relatata cu lux de amanunte.nu se va intampla nimic pentru ca astia sunt pestii mici.aia mari nu le-au facut la telefon
gabi • 29 septembrie 2011, 8:34
Eu nu vad legatura cu Porumboiu acolo. Toti care ati vazut meciul respectiv, tineti minte maniera de arbitraj d acolo, e de bun simt ca Popa sa nu mai arbitreze dupa ce a facut praf acel meci. Faptul ca si Avram a vazut asta nu inseamna ca reactioneaza la ce i-a zis Porumboiu.
Daca ar fi arbitrat impecabil, si atunci i s-ar fi cerut sa fie schimbat, atunci da, dar in cazul asta nu mi se pare decat o prostie.
Cat despre Borcea, asta nu are nici o scuza!!!! Se stie d ani d zile ca Dinamo a avut arbitraje favorabile, poate intrecute doar de cele ale Otelului sez trecut si ale lui CFR Cluj in general.
Cristi • 29 septembrie 2011, 8:42
Daca stenogramele sunt adevarate si daca o sa apara dovezi concludente ca Borcea si Porumboiu au primit arbitraje favorabile, atunci Dinamo si Vaslui trebuie sanctionate dur. Pentru asa ceva Juventus a fost retrogradata in Italia. Dar fiindca suntem in Romania unde infractorii nu patesc nimic, Dragomir o sa aiba grija ca cele doua cluburi sa nu pateasca nimic.
Domnule Tolontan, L.P.F.-ul trebuie presat sa ia decizii de sanctionare.
rika • 29 septembrie 2011, 8:42
cat de prost trebuie sa fi ca sa vorbesti toate chestiile astea la telefon, cand era clar ca exista o foarte mare sansa ca telefonul sa fie ascultat!!!Borcea si Porumboiu afara din fotbal!!!!!!!!!!!!
Cătălin Tolontan • 29 septembrie 2011, 9:05
cristi: cum adica daca stenogramele sint adevarate? Sint in dosar. Daca sint autentice convorbirile? Deocamdata, cei acuzati nu le-au negat.
florin.b • 29 septembrie 2011, 9:09
Te ingrozesti ,dar macar asa aflam citeva raspunsuri.Iata de ce Dinamo sau Otelul joaca atit de bine in cupele Europene..acolo arbitri nu-s numiti de nea Avram,acolo se joaca pe bune.Tare as vrea sa vad cum arata si o convorbire intre cei de la CFR Cluj si dl Avram…ca si baietii aia de linga Gruia au avut niste arbitraje de mai mare dragu…
arbitru • 29 septembrie 2011, 9:21
domnule tolontan, sunt cateva confuzii majore in material. vorbiti despre fostul arbitru, constantinescu, dar aveti o foto, inziar, cu fostul arbitru constantin safta. Apoi, il confundati pe arbitrul batut la juventus, eduard constantinescu, din craiova! nu este fiul celui mai sus amintit! baiatul lui constantinescu este asistent la liga 1, in „brigada” cu radu petrescu si vali avram!
cezar prusac • 29 septembrie 2011, 9:33
e cel mult AMUZANT … atat in cazul lui Borcea dar mai ales in cazul lui Porumboiu …
toate aceste arestari – PREVENTIVE – fac doar DELICIUL PUBLICULUI (si din comentariile de pana acum se pare ca si-au atins scopul) – am mai vazut filmul asta – m-am cam saturat. as vrea totusi si niste decizii finale si irevocabile.
nu apar pe nimeni – dar nici nu pot sa cred tot ce spune DNA-ul. intrebare – CATE DOSARE de mare coruptie a „rezolvat” DNA-ul de cand e el (ca institutie) in aceasta tara?! nu a fost coruptie in aceasta tara?! eu nu cred …
p.s. sa nu dati vina pe judecatori (au si ei partea lor de vina) dar aproape toate dosarele care au ajuns in instanta au fost inchise din lipsa de probe – DNA-ul ar face bine sa vina cu dosare bine facute nu bazate doar pe niste convorbiri telefonice.
csongi • 29 septembrie 2011, 9:37
Indiferent, daca au sau nu dreptate, conducatorii de cluburi nu ar trebui sa-l sune pe seful CCA. Nici eu nu-l sun pe membrii completului de judecata, discut cu ei la termenul de judecata, in instanta, in mod public, in vazul si auzul tutoror, in conformitate cu regulile de procedura.
Altfel se creaza un spatiu incontrolabil pentru abuz.
cezar prusac • 29 septembrie 2011, 9:39
@florin.b – alea (convorbirile) nu exista – e precum dosarul de securist a lu` basescu :))
Cătălin Tolontan • 29 septembrie 2011, 9:46
arbitru: multumim, vom rectifica in ziarul de miine, iar pe site vom rectifica de azi atunci cind vom posta. Ne cerem scuze!
iancu jianu • 29 septembrie 2011, 9:48
Cataline,
Am banuiala ca si colegi de-ai tai, gazetari, au afinitati cu statele de plata ale conducatorilor de cluburi, nu numai Avram.
Ce-ar fi daca DNA-ul ar scoate niste inregistrari ale convorbirilor unor „realizatori” de emisiuni de la gsp-tv, digi sau sport.ro ?
Infantilismul si tembelismul cu care acestia ne intoxica zi de zi ar avea o logica…
viorel • 29 septembrie 2011, 9:50
La porumboiu e de inteles atitudinea, omul a fost furat. insa la borcea e cu totul alta mancare de peste, sa te plangi ca ti-a fost oprit jucatorul in offside denota ca nu tii cont de nici un regulament(de fotbal) si ca doresti sa castigi prin alte mijloace.
La puscarie cu el.
Cătălin Tolontan • 29 septembrie 2011, 9:53
iancu jianu: eu nu cred asta, nu cred deloc. Dar, daca exista, vor aparea
La puscarie! • 29 septembrie 2011, 9:58
Borcea la parnaie! Maidanezii retrogradati!
Janos • 29 septembrie 2011, 10:03
Si despre stenogramele CFR-ului? NU EXISTA ????? Pai i-ati TERFELIT pe ceferisti in sus si-n jos de dimineata pana seara toata gazetaria si televiziunile sportive din bucuresti.SA VA FIE RUSINE !!!
alx • 29 septembrie 2011, 10:11
da cu” portocalia” mecanica cfr cand apar stenograme ?! ….aaaa cand va disparea ciuma portocalie ?? cam DA(conducerea DNA din cluj ,paszkany sponsor pdl ,boc din cluj ) ….bilica,traore,hirsveld,dorsin …toti au declarat ca cfr blatuia cu arbitrii ,meciuri suspecte …presa din elvetia i-a facut FC BLATISTII dar nimeni nu a luat masuri , evidenta e clara ,cea mai favorizata echipa din ultimii ani CFR ….in europa mereu lanterna rosie in grupe ….pe acel personaj razvan zamfir cand il vor ridica ? ca toata lumea vorbeste de el de „bine”, sa va zica si M.MITRAN de niste chestii de la meciul uta-cfr de acum ceva ani
harry porker • 29 septembrie 2011, 10:18
si uite asa fotbalul romanesc aduna noi si noi suporteri, in ritmul asta in 10 ani vor fi max. 1000 de spectatori la un derby, ce nu intelege multa lume si ma surprinde treaba asta, este faptul ca suporterul este cel mai important in tot acest angrenaj, fara el nu ar mai exista bani pt fotbal, sponsori, presa de specialitate…….etc iar un fan al fotbalului o data indepartat foarte greu va mai fi adus inapoi daca nu imposibil, ehh dar nu cred ca trebuie sa ne facem griji ca doar la capitolul management romania e fruntasa…
beep • 29 septembrie 2011, 10:22
revin cu aceeasi idee de ieri. ce face DNA-ul e treaba lor, sper sa o duca pana la capt, dar, pe cale sportiva, aceste personaje ar trebui sa dispara si cluburile lor drastic sanctionate!
craiova a fost dezafiliata pt nerespectarea unor reguli, nicidecum pt furt sau influente, timisoara retrogradata la fel.
Jianu • 29 septembrie 2011, 10:31
Oare cat a platit Iancu pentru „executia in direct” facuta de Avram Jr. la CFR-Poli din campionatul trecut ?
@Janos & @viorel • 29 septembrie 2011, 10:36
Ciocu mic Ioane!
Cand a fost valiza lui Gigi stii bine ca a mai existat o valiza.
A avut de grija clujeanul D.Morar de la DNA sa nu apara si CFR-ul.Ma mir ca nu apare Otelul!?
Doar stie bine Piturca de ce nu ia jucatori de la Galati la Nationala!
Interpolul nu se duce la Miami pentru Borcea.
Borcea a dat bani la arbitrii mai mult sa fie „ajutata” Steaua sa ramana jos in clasament.
vlad • 29 septembrie 2011, 10:37
Niste stenograme nu sunt dovada suficienta…. trebuie aratat ca chiar s-au platit bani catre Avram… Pentru asa ceva mi s-ar parea logic ca Dinamo sa fie retrogradata, doar Borcea era director executiv acolo.
La Porumboiu… e deocamdata cu totul altceva. Ca suna la seful arbitrilor sa se planga… e putin anormal, insa de inteles. Ca cere ca arbitrii aia sa fie exclusi, e putin cam dur, insa la cald iarasi, de inteles. Problema apare ca Avram e de acord si asculta ce i se spune…. el este cel care nu se comporta normal. O face pentru ca primeste bani de la Porumboiu, pentru ca ii e frica de scandaluri… sunt multe interpretari, unele dintre ele legale, altele penale…. e insufcient. Oricum… nimic de Otelul…. numai despre cei care ii acuza…..
Mos Mielache • 29 septembrie 2011, 10:39
Dinamo ajutata de arbitrii? Probabil, prea s-a dus la opt puncte de stina. Daca nu merge cu fotbalul. pe teren, hai s-o dam cu DNA-ul!
victor L • 29 septembrie 2011, 11:05
Da, dle Tolontan, dar ieri, cind observam ca aveti un fel de gica-contra la dovezile procurorilor mi-ati sters comentariul. Felicitari.
avocat • 29 septembrie 2011, 11:07
Cum de a intrat GSP-ul in posesia acestor stenograme cand ele inca n-au fost prezentate in instanta? Nu cumva GSP-ul incearca sa-l faca pe Borcea scapat prin intermediul unui viciul de procedura? 🙂
jhonsonjhonson • 29 septembrie 2011, 12:03
deci liga B sau C?
tigara electronica • 29 septembrie 2011, 12:04
Doamne!!! Te ingrozesti cand te uiti la filmul ce se desfasoara sub ochii nostrii. De obicei incerci sa filtrezi informatiile, insa… sunt prea multe si nici una in favoarea acestui om… fost presedinte al arbitrilor. Acum cateva luni bune asistam la televizor la cateva cadre luate de la o intrunire… sarbatoare a arbitrilor. Era in preajma sarbatorilor si daca imi aduc bine aminte se intruneau cei mai titrati dintre ei sa sarbatoreasca … Dumnezeu stie ce.
Toti cei prezenti mi-au lasat impresia de mahari, mafioti si … apartenenti ai unei Cosa Nostra ai arbitrilor din Romania, prin atitudinea lor si felul cum erau imbracati. Atunci am avut un soc. Credeam si speram ca cei prezenti sa aiba figuri de tocilari cu tente sportive, caci sa fii arbitru inseamna pe langa abilitatile sportive si ore de studiu indeajuns de multe pentru a fi la curent cu toate problemele ce apar. Nimic din toate astea. Sper din toata inima ca lucrurile sa se zdruncine din temelii, caci doar asa vom putea spera macar la performanta sportiva in acest domeniu.
FCLiverpool • 29 septembrie 2011, 12:12
Catalin, cand apar toate stenogramele online? Sunt multi cititori din strainatate(eu stau in Anglia) care nu pot cumpara ziarul.Problema cu interceptarile este ca nu sunt de ajuns ca proba, intr’o tara cu o justitie occidentala orice judecator ar fi ras de dosarul DNA.Tot ce pot spera ei este ca arestatii sa inceapa sa vorbeasca , de asta le tot da cate 29 de zile.
jos_cenzura • 29 septembrie 2011, 12:12
Ce lege incalca acesti oameni pana la urma? Tot nu inteleg de ce este sub domeniul juridic acest fenomen, si nu doar o disputa interna a unui club privat (LPF sau care se ocupa de competitia interna si de arbitraj).
GARDA VECHE,STIINTAe • 29 septembrie 2011, 12:30
Hartia stampilata in alb, din 25 ianuarie 2011, dusa de Avocati, spre semnare lu Avram, incrimineaza Avocatii comitetu executiv, inclusiv toate aripile FRF. Nu se numeste manevra a procurorilor DNA, este „fakty”…
Albusibiu • 29 septembrie 2011, 12:38
Eu privesc lucrurile de acum din perspectiva suporterului CFR (limitat, e drept), cel pe care acum nici o saptamana il faceati sa se simta foarte vinovat (din oficiu) de ceea ce se spune, se stie dar nu se poate demonstra: „linia de erori ale arbitrilor în favoarea CFR a început iar să se îngroașe!”, „O fi vexant pentru Oțelul și pentru CFR să audă de dimineața și pînă seara că sînt corupte, dar pentru fotbal e pur și simplu devastator, ca și cum peste el ar fi trecut un uragan fără nume.” Asadar, dupa acest mic scandal (fiindca probabil doar Tg. Muresul va avea de aici soarta Argesului), in care nici Otelul si nici CFR-ul nu apar in fata, nu considerati, domnule Tolontan ca macar pentru o clipa sa remarcati faptul ca tot maldarul de dialoguri, interviuri si, mai ales, opinii de presa promovate de catre ziarul dumneavoastra la adresa celor 2 echipe si, parca a CFR-ului in special, a fost o exagerare, poate o eroare… si sa realizati cumva chiar si printr-o mica idee cuvenita reparatie?
cosmin • 29 septembrie 2011, 13:14
NU inteleg cum poti ca si om (si fost arbitru) sa ceri excluderea unui arbitru din fotbal pt ca a semnalizat gresit un offside, la o faza in viteza la care ai nevoide de stop cadru si rigla pe televizor sa vezi clar daca a fost offside sau nu.
Pai ce facem cu arbitrii care nu au vazut hentul lui Henry in meciul cu Irlandei?
Problema lui Porumboiu nu e ca a dat mita sau nu, dar modul nonsalant in care amenita arbitrii si vb cu seful CCA are datoria sa influenteze arbitrul la meciurile Vasluiului. Se numeste trafic de influenta si pedepseste cu inchisoare ..
emg • 29 septembrie 2011, 15:20
dinamo = hotie, mizerie, coruptie = contraperformante + eliminari rusinoase in europa
de ani de zile aproape toti microbistii romani stiu asta, dar nu se intampla nimic. nu se va intampla nici acum.
victor L • 29 septembrie 2011, 15:22
„eu nu cred asta, nu cred deloc”, spuneti dvoastra, dle Tolontan.
Dar, cu zimbetul pe buze spun: si Nasul si Corleone au spus ca ei nu cred in vinovatia lui Avram, si ca ar fi ingerinte politice.
president • 29 septembrie 2011, 15:26
aventurile bahice ale viceprimarului Claudiu Maior cu presedintele Consiliului Superior al Magistraturii Horatius Dumbrava, sunt de notorietate în tg. mures… o fi bine, o fi rău…. întrbati-l pe Horatius…
jos_cenzura • 29 septembrie 2011, 15:34
Cosmin: si eu, la o miuta, pot zbiera in gura mare ca mingea a trecut linia portii. Daca fac asta, o fac ca sa influentez scorul (sa zicem ca jucam pe niste beri, cine pierde cumpara berea pentru toti „sportivii”). Si eu merit sa fiu arestat pentru trafic de influenta si sa merg la inchisoare? Dar daca amenint ca cine nu imi valideaza golul nu va mai juca cu mine niciodata (sa zicem ca eu ma ocup de inchiriatul terenului) – tot trafic de influenta e? Toate aceste concepte (coruptie, trafic de influenta) se refera la DOMENIUL PUBLIC, adica ori la furtul banilor publici (sau acordarea contractelor din bani publici etc) ori la folosirea ilegala a puterii statului. Deci nu inteleg logic cum un grup de oameni care se aduna sa practice si sa organizeze un sport care le place membrilor, in cadrul unei organizatii private, afiliata la o retea de organizatii private (UEFA, FIFA) poate fi acuzat de coruptie. Sau de trafic de influenta. Sau de mita. Imi poate explica cineva???
alex • 29 septembrie 2011, 15:36
Va rog sa publicati toate cazurile in care Dinamo a fost avantajata/dezavantajata de arbitri in ultimii 3 ani. Sunt niste acuzatii care se fac aici si niste cereri de sentinte din partea unor descreierati. Insa realitatea este una singura. Va rog sa publicati acea statistica. Si sa impartiti evenimentele in: furt impotriva, furt pentru, dezavantajat, avantajat. Sa vedem si noi ce echipe din prima liga sunt avantajate si care nu.
Cătălin Tolontan • 29 septembrie 2011, 15:41
victor L: corect, dar cu o diferenta, eu nu sint seful ziaristilor din romania, nu i-am numit in functii decit pe cei de la gazeta sporturilor, pentru ei raspund
alex • 29 septembrie 2011, 15:49
@pentru cei care cer retrogradarea lui Dinamo – veniti va rog cu exemple concrete in care Dinamo a furat in ultimii 3 ani (si 5 daca vreti voi neaparat). Ce legatura au contraperformantele din Europa cu inchisoarea? Trebuie sa fie Dinamo retrogradata ca a zis avram ca s-a speriat? Daca e asa, inseamna ca viziunea voastra despre justitie este una particulara si trebuie imbunatatita.
jos_cenzura • 29 septembrie 2011, 15:57
Domnule Tolontan,
Imi pare rau ca insist cu intrebarea, dar as dori si eu o explicatie: in cazul in care seful arbitrajului este gasit vinovat de justitie, ca a influentat arbitrajul in favoarea unei echipe contra unei sume de bani, ce lege ar fi incalcata? Si care e partea vatamata? Cum am scris mai sus, nu cred ca poate fi acuzat de coruptie, trafic de influenta samd, pentru ca nu are de-a face cu resursele publice, ci e vorba de niste neintelegeri iscate in cadrul unei organizatii private. Poate pot fi acuzati de frauda (si nu ei ca persoane, ci LPF sau echipele respective), pentru ca vind bilete la meciuri spectatorilor, si le ofera cu buna stiinta un produs fals (meciuri cu arbitraj trucat). Deci spectatorii platitori ar fi partea vatamata. Sau poate evaziune fiscala (au primit niste bani sa presteze un serviciu si nu au declarat statului); altfel nu vad de ce ar fi impotriva legii sa presteze un serviciu, contra platii, chiar daca incalca regulamentele interne al unui club privat. Altfel nu inteleg pentru ce ar putea oamenii acestia sa faca puscarie, oricat de multe lacune ar avea in caracter.
CC • 29 septembrie 2011, 16:04
cred ca intrebarea ar fi pana cand mai putem accepta o asemenea bataie de joc! singura alternativa, sincer, ar fi presiunea asupra sponsorilor competitiilor, a echipelor samd. implicarea lor indirecta prin lipsa unor reactii. cred ca multi suporteri ar fi mai bucurosi sa se opreasca campionatul cu totul pana la o curatenie generala decat sa traiasca in aceasta minciuna.
TT • 29 septembrie 2011, 16:24
parca suntem la revolutie!! lucruri stiute(aproape) de toata lumea au un alt gust dar mai ales alta dimensiune acum cand le afli din gura”gladiatorilor” !!!! eu SPER ,cred ca noi toti speram ca dupa atatea icneli a venit in sfasit MOMENTUL ZERO de care vorbeau alte personaje faimoase!!! daca si acum se va pune batista pe tambal o sa regretam vesnic frumusetea stadioanelor noi construite dar ramase fara continut…..
s • 29 septembrie 2011, 16:27
Pana nu intervine UEFA sa impuna sanctiuni dure nu se va intampla nimic.Aici se face ceva doar la presiunea Europei.
dan • 29 septembrie 2011, 18:16
nu intanplator a plecat borcica in sua
CJ-07-CFR • 29 septembrie 2011, 19:18
@Albusibiu
Domnule Albu din Sibiu, pe cat facem pariu ca intrebarile Dumneavoastra vor ramane fara raspuns? Eventual, raspunsurile vor fi amanate pe un termen nedefinit, in speranta aparitiei unor stenograme in limba maghiara sau austriaca (sic!)…