Vasile Avram este un dansator desăvîrșit, a spus azi Mircea Sandu, la probabil cea mai confuză conferință de presă pe care a izbutit-o versatul șef al FRF în ultimii 20 de ani. Autocompătimire, ironii la adresa DNA, a presei, a „brutarului” Adrian Mititelu și a „mecanicului” Marian Iancu, și, peste toate, culoarea descurajării în discursul Nașului.
luni, 26 septembrie 2011, 3:19
Vasile Avram este un dansator desăvîrșit, a spus azi Mircea Sandu, la probabil cea mai confuză conferință de presă pe care a izbutit-o versatul șef al FRF în ultimii 20 de ani. Autocompătimire, ironii la adresa DNA, a presei, a „brutarului” Adrian Mititelu și a „mecanicului” Marian Iancu, și, peste toate, culoarea descurajării în discursul Nașului.
Nu trecuseră 5 minute și spusese deja că „nu cred în vinovăția lui Vasile Avram”. Logic. Ce să spună? E al treilea șef al arbitrilor numit de Mircea Sandu și ridicat de DNA. Sau, altfel spus, toți șefii arbitrilor din ultimii trei ani au fost anchetați pentru corupție. Dar nici unul dovedit în fața unei instanțe, să notăm și asta. Ceea ce a urmat a tăiat însă răsuflarea. „Avram se comportă ca un adolescent cu soția”, ca argument al integrității sale. Povestea cu dansul pe la nunți. Și Sandu nu se oprește aici. Ce multă treabă a făcut Avram la Comisie! Cum s-a ocupat el inclusiv de echipamentele arbitrilor.
Că de ce consideră procuratura că un drum cu elicopterul a lui Avram este un favor? Păi, de pildă, dacă e acceptabil sportiv, de ce nu transportă FRF observatorul de la meciul România – Belarus cu elicopterul?! De ce nu face asta Mircea Sandu?! Iar acuza principală nu este plimbarea, ci mita de 19.000 de euro. Nimic despre asta.
Mai departe, șeful FRF a vorbit despre imn, despre Marcel Pavel și despre Împăratul Traian, despre „Centrul excepțional de la Buftea”, despre vina presei în toate, presa care a stat tot timpul în coasta lor, comițînd, evident, și erori, dar neabdicînd niciodată de la încăpățînarea din ADN-ul său. A continuat cu, vorba lui, „bla, bla, bla”, glume cu soția lui Avram, „poate șeful arbitrilor nu duce toți banii acasă”, cu faptul că relația lui, ca președinte FRF, cu Sorin Țerbea, celălalt arestat, „este o relație destul de întîmplătoare”. Pam, pam! Apropo de amenințările lui Sandu cu dezvăluiri despre jurnaliști: scoate-ți-le! Pam, pam!
„Poate nu am luat mereu decizii egale, dar am luat decizii statutare”, a mai declarat el, ceea ce e imposibil pentru că, statutar, cluburile sînt egale! Steaua e egală cu Universitatea Craiova.
Niciodată nu l-am văzut așa, gafe după gafe. Un fost internațional, ajuns în structurile fotbalului mondial acolo unde n-a visat vreun român să ajungă, un om realizat financiar și ca imagine, dintr-o dată răvășit și blazat în același timp, amestecînd personajele, faptele și propriile păreri într-o imensă oală a complicităților opărite.
Apoi s-a mai redresat, i-a priit dialogul de la întrebările jurnaliștilor, dar la un moment dat nu s-a putut abține și a cerut justiției „să facă flagrant”, comparînd, imediat și nefericit, dar nu total întîmplător, situația din arbitraj cu cea „a traficanților de cocaină”. Cine va rezolva corupția din fotbal? Cum cine, justiția, exact aceeași care n-are voie să intre în fotbal… „parchete, instanțe…”.
Grea zi! Și nu e ultima a fotbalului românesc. Ne mai scoatem cu cîte un dans.
dana • 26 septembrie 2011, 15:31
de mircea sandu si dragomir nu scapam in veci sunt pe viata acolo
colis • 26 septembrie 2011, 15:32
Are vreun ziarist curajul sa il intrebe pe Mircea Sandu de ce nu-si da demisia ????????????
ilpadrino • 26 septembrie 2011, 15:38
Daca Mircea Sandu nu crede in vinovatia lui Avram, atunci nici noi nu trebuie sa credem in nevinovatia lui Sandu Mircea.
http://mysport.gsp.ro/ilpadrino/note/apel-catre-justitie-puneti-mana-pe-vasilica-6900.html
HaulesBaules • 26 septembrie 2011, 15:38
ce parere ai despre declataia lui Mititelu….?” Am impresia că Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir nu sînt chiar aşa de vinovaţi”
petru • 26 septembrie 2011, 15:42
Confuzia si aparenta relaxare afisata artificial de SANDU , prezentarea roza a unor lucruri cu efect de NECROZA , arata ca nu mai are simtul realitatii.Traieste in lumea neadevarurilor ridicate la rang de comisie jurisdictionala, cum ii place unui alt ,,ilustru conducator ,, din fotbal… oracolul etern de dinainte si dupa revolutie…ETERNII SANDU SI CORLEONE au adus in prim planul fotbalului romanesc DANSUL LUI AVRAM , DANSUL DANSATOARELOR LUI PINALTY,COMISIILE JURISDICTIONALE CONTESTATE DE TASS, ECHIPELE FARA SUPORTERI , CAMPIONATELE DINAINTE ATRIBUITE …ESTE PROBABIL EPILOGUL UNEI LUNGI PERIOADE NEGRE GENERATE DE ACESTE PERSONAJE TRISTE…
flav1uss • 26 septembrie 2011, 15:44
Bravo Tolo, ai pus punctul pe i.
Romania este unde este si pentru ca la noi nu exista INSTITUTIA DEMISIEI. Odata ajunsi pe un post de varf, toti tin cu dintii de el!
Pelica • 26 septembrie 2011, 15:45
Tocmai ne-a sunat Ionescu George Observator de arbitri la liga I si care lucreaza la CCA sa ne ceara bani de echipament 230 de euro, echipament care o sa-l platim acum in septembrie si o sa-l primim in martie.
Chiar imi faceam griji cand o sa schimbam echipamentul pt ca a fost schimbat acum foarte mult timp… adik l-am platit in septembrie anul trecut 350 euro si l-am primit in martie anul asta, deci e foarte vechi!
Tin sa multumesc comisiei centrale a arbitrilor pt ca anul asta ne cere DOAR 230 euro fata de 350 euro anul trecut.
Daniel • 26 septembrie 2011, 15:50
D-le Tolontan dar la ce va asteptati de la Mircea Sandu? Sa recunoasca ca e vinovat de toate problemele din arbitraj? FRF e stat in stat. La noi sefii nu stiu cea mai elemetara regula a conducerii: „indotdeauna seful este raspunzator pentru ce se intampla intr-o institutie”.
marius • 26 septembrie 2011, 15:50
frf este stat in stat.sau cel putin asa si-ar dori cei de-acolo.sperante ca se va schimba ceva? sa fim seriosi!cine?!justitia din romania? aia in care un vames caruia i s-au confiscat 500 si ceva de pachete de tigari si 300 de sticle de bauturi cu timbru de ucraina e declarat nevinovat si statul tre’ sa le inapoieze?1
Ovidiu Miron • 26 septembrie 2011, 15:50
„Se strange latu’! ” – Traian Tomescu
independentu • 26 septembrie 2011, 15:53
si totusi, va exista vreodata si un condamnat?
Gambeta • 26 septembrie 2011, 15:54
Daca asa s-a manifestat la conferinta de presa, asta este comportament de om care se stie cu mata-n sac, dar care mai spera sa nu-i scoata, totusi, cineva mata si sa o arate si publicului.
Matei • 26 septembrie 2011, 15:54
Mircea Sandu este penibil in discurs, dar malefic in actiuni. Faptul ca l-a impins pe Gica Popescu la UEFA imi intareste acest sentiment. Din acest moment, nu mai are adversar pe plan intern! Intr-un moment in care i se clatina scaunul rau de tot! Pacat ca Gica Popescu a muscat momeala …
Rudac Constantin • 26 septembrie 2011, 15:55
putreziciune ,asteptam si alti ,,corifei” in celula!
Cristi • 26 septembrie 2011, 15:57
Tot nu cred ca Sandu e tinta. Sau poate da…
Tinta e cel mai probabil Marius Stan care are si ganduri politice. Pentru multa lume e suspect rau modul in care acesta a reusit sa castige titlul cu Otelul si nu m-ar mira sa fi intors din bani inapoi, cum zicea si Becali. De fapt sunt aproape convins de acest lucru.
Lui Mircea Sandu ar putea sa-i tremure picioare pentru ca el o fi intermediat. Cealalta tabara (Timisoara) probabil ca a lucrat cu Dragomir (si de aia s-a si batut ala pana in ultima clipa sa-i salveze).
Dar nu stiu… acum 2-3 ani eram mult mai euforic la arestari, dar dupa ce au ramas toate in aer, acum nu cred pana nu vad lucruri mult mai avansate…
red_dog_maccarone • 26 septembrie 2011, 15:58
Exact acelasi lucru l-am remarcat si eu.Cum ne-a induiosat el inimile spunandu-ne ca avram e un dansator desavarsit :))))
Intr-adevar cea mai „dezorganita” conferinta de presa pe care am urmarit-o.
Si treaba aia cu flagrantul cocaina iar a fost mortala. Pai flagrant a fost la raluca sandu,fiica integrului conducator,de aceea a fost nevoita ralucutza sa stea 4 ani in SUA,ca sa se musamalizeze cazul.
Singura mea explicatie la ceea ce-am vazut azi e faptul ca raluca sigur i-a dat niste cocaina NASULUI din stash-ul ei
Liparonu • 26 septembrie 2011, 16:00
Discursul lui Sandu m-a lasat masca! acest om este presedintele FRF si membru in Comitetul UEFA, parca… Ascultam si parca asistam la o discutie in mahala!eu unul ma dau batut, nu ne mai facem bine niciodata!DNA aresteaza pe seful CCA si asta face glume de autobaza! Cum sa-ti mai arda de caterinca bai iresponsabilule??? D-le Tolontan, imi pare rau, dar ziaristii i-au ridicat mingea la fileu lui Sandu prin „subtirimea” intrebarilor adresate de ei acestuia. nu stiu daca ati luat parte la conferinta, dar daca da, nu ati facut nimic sau poate nu am auzit eu (nu prea se auzeau intrebarile puse dar am dedus din raspunsurile acestuia). Discutia a alunecat spre National Arena, exact ce-si dorea Sandu. Pacat, ati avut o ocazie sa-l incoltiti, sa dati cu el de pamant, si poate sa-si dea demisia (cred ca sunt visator). offffff
Joe • 26 septembrie 2011, 16:03
Sper in dezafilierea federatiei
laurucraiova • 26 septembrie 2011, 16:12
Superb articol.
Ca suporter al Craiovei regret ca jurnalistii prezenti in sala nu l-au incoltit cu intrebarile. A fost in discutie Sionul ceea ce ia prilejuit lui MS sa ne spuna cat sunt ei de uniti la UEFA, dar nu a venit replica cu Boavista sau celelalte situatii in care cluburile europene sau adresat justitiei fara a fi dezafiliate nici ele si nici federatiile din care fac parte.
La fel de usor a trecut si peste cazul Pandurii care se judeca din 2009 si nici vorba de dezafiliere in comparatie cu Craiova care a introdus actiunile in 2011 si a fost executata pe loc.
Nu pot insa sa nu ma bucur, am vazut un MS total dezorientat, incoerent, fara logica in ceea ce spunea, ca niciodata, asa ca nu pot decat sa sper ca se apropie clipa.
Claudiu • 26 septembrie 2011, 16:13
N-ai cum sa-l dai jos cand el face regulile. Minte incurajeaza coruptia si ramane pe pozitie, ca un mafiot adevarat. In timp ce pestii mici ajung in plasa, cel mare inoata impotriva curentului fara probleme. Este datoria sefilor de cluburi sa caute un conducator nou, ORICE conducator nou, deoarece orice om pui nu poate sa fie mai corupt si daunator fotbalului romanesc decat m sandu.
Doamne ajuta sa se curete fotbalul romanesc, sa vede derbyuri adevarate cu fotbal jucat pe teren 100% !
luckyrapid • 26 septembrie 2011, 16:18
pana nu scapam de sandu si mitica de la liga nu vom avea fotbal performant la nici un nivel. In schimb vom avea aceleasi arbitraje „ciudate” impanate cu cate o arestare de sef CCA, titluri, evitari ale retrogradarii si promovari pe bani multi, si, mai mult ca sigur ca vor mai urma si alte dezafilieri, in cazul in care cineva va mai avea curajul sa ii infrunte pe cei doi titani ai fotbalului. Si chiar sa se intample tot asa 1000 de ani de acum incolo, tot de acelasi tupeu jegos ar da dovada cei doi, nerecunoscandu-si nici macar o faramitura de vina. Totusi, ma intreb eu, cine ii propteste asa de bine? Pentru ca refuz sa cred ca nu sunt probe destule pentru ca acesti doi sarlatani si mafioti sa fie de mult la racorica.
UltraMihai • 26 septembrie 2011, 16:25
Gura lui Sandu adevar graieste: “Poate nu am luat mereu decizii egale, dar am luat decizii statutare”
Adica au facut-o pe Poli cu statutul in mana, ordinarii, in timp ce echipe fara stadioane si inglodate in datorii au luat licenta fluierand.
barbes • 26 septembrie 2011, 16:25
timisoara craiova bistrita oradea si toata tara ar trebui ca duminica sa iasa in strada sa vada domnul sandu cum numele lui este sfanr sefii de galerii si noi suporteri sa uitam o zi de rivalitatea dintre noi si sa iesim pe strazi organizati si sa protestam importiva lui mircea sandu sper ca sefii de galerii indiferent de schipe ca este liga 123456 sa vb intre ei haideti mai oameni buni sa facem ceva pentru acest fenomen fotbalistic daca ei nu au bunul simt sa isi dea singuri demisia si mai au tupeul sa iasa in fata tv cu asa declaratii astia chear ne vad prosti cred sper sa se auda mesajul asta in toata tara si sa se ia atitudine asupra acestui comunist
moldovan bogdan • 26 septembrie 2011, 16:32
Atat timp cat fotbalul romanesc va fi condus de Sandu si Dragomir,eu nu voi mai merge la nici un meci si nici nu le voi mai urmari la televizor.Daca ar face la fel toti cei care sunt impotriva lor,sigur vor fi nevoiti sa isi prezinte demisia.
UltraMihai • 26 septembrie 2011, 16:36
asa a ajuns Poli in B, nici o treaba cu fotbalul, doar razbunarea lui Sandu:
„Nu pot să iert un brutar sau un mecanic, care îmi doresc moartea.
apoi :
“Poate nu am luat mereu decizii egale, dar am luat decizii statutare”
Che Guevara • 26 septembrie 2011, 17:01
Sandu trebuie sa se priceapa la cocaina. Ca doar fiica-sa a cam dat cu subsemantul prin tribunale pe tema asta. Tot Sandu face pe inocentul. Dar stim cu totii ca „pestele de la cap se impute”. Tot Sandu este cel care numeste presedinti la CCA si toti ajung, inevitabil, la DNA. Poate unul dintre ei a fost corupt, poate 2… dar toti 3? Explicatia in acest caz este aceasta: 1. coruptia este o practica normala in fotbal si atunci presedintele FRF este responsabil ca nu o impiedica 2. cineva situat superior din punct de vedere ierarhic ii forteaza pe presedintii CCA sa accepte trafic de influenta, mita, foloase necuvenite etc. Desupra presedintilor CCA este o singura persoana: Sandu Mircea. In ambele situatii este cazul sa avem o suspendare a presedintelui FRF si organizarea de alegeri anticipate pentru postul ramas vacant.
SILVIU PANA • 26 septembrie 2011, 17:06
ULTIMA STIRE BOMBA DE LA F.R.F ;
AZI COMITETUL EXECUTIV AL F.R.F A HOTARAT EXCLUDEREA PE TERMEN NELIMITAT A . . . COMISIEI CENTRALE A ARBITRILOR DIN CADRUL F.R.F ,DEOARECE A APELAT LA JUSTITIE ,FARA A MAI TRECE INTAI PE LA COMISIA T.A.M [TRISORI ARESTATI LA MITITICA ] FORMATA DIN ;
CORNEL PENESCU ,GH. CONSTANTIN SI IONICA SEREA
calusarul • 26 septembrie 2011, 17:30
eu cred ca astia care nu stiu sa danseze nu pun botul la spaga.ma intreb daca ms stie sa danseze.intradevar cornel penescu stia sa-si miste poponetul.o conferinta de 2 lei,dar vorba prov.’decat mult si
fara rost mai bine putin si prost’.
adi • 26 septembrie 2011, 17:36
il rog sa adauge si un inginer langa mecanic si brutar, pa subsemnatul. cu extensie pentru fratii impresari, poate atunci avem o sansa in 20 de ani sa avem din nou nationala, fotbal…ma intreb unde e limita penibilului…daca exista…cum adica nu anunta nimic asta???in returul campionatului trecut, timisoara si vaslui au spus lucrurile astea in fiecare saptamana, chiar si campionatul asta sunt scandaluri legate de arbitraj in fiecare etapa…si nu ca isi vad conducatorii de arbitraj in loc de propriul joc doar…uneori este evident ca arbitrii sunt tendentiosi!!! anul asta s-au prins cei de la steaua, vaslui, etc de faptul ca e din nou randul cfr, ca de alte 2 ori inainte…ei asta fac, un an stau si termina pe 10, apoi investesc multilateral…bine ca e bun dansator…penibil!!!
adystelistzu • 26 septembrie 2011, 17:38
………….se stringe latul baieti !!!
dragosblue • 26 septembrie 2011, 17:49
Tolo, te rog fa o ancheta privind dezafilierea Stiintei, pentru toti suporterii acestei stari de spirit, pentru DREPTATE!
Tibix • 26 septembrie 2011, 18:14
Domnule Tolontan, de ce nu-i puneti in fata aceste intrebari? De ce la conferinta de presa trimiteti doar pupeze care sa aprobe ceea ce debiteaza excrocul asta?
Sunteti a 4-a putere in stat, faceti ceva! Pana nu e prea tarziu, pana nu ajungem ciuca batailor!
Sunt convins ca multi ziaristi cunosc matrapazlacuri ale acestor asa zisi oameni, dar tac toti! Si tot pe astia ii chemati sau ii sunati in/din studiouri sa ne dea noua lectii de moralitate.
Nefacand nimic, sunteti partasi la ceea ce fac ei!
Nu-i mai lasati sa ne distruga singura placere ramasa, fotbalul!
Multumesc
DNA • 26 septembrie 2011, 18:16
Dupa orice articol in care apare numele D-lui Mircea Sandu,99% din comentarii sunt pentru demisia actualul sef FRF. Vreau sa va spun , nu cititorii sunt vinovati pentru emanciparea acestui personaj, ci doar voi jurnalistii care ati preferat un corn si un lapte in schimbul acceptarii tacite privind violarea constanta a tuturor competitiilor organizate de FRF si Liga Profesionista. Nu incercati sa ne convingeti de contrariu , din intregul total al aparitiilor acestei publicatii doar o parte mmmmmminuscula (picatura in ocean) a avut un caracter negativ la adresa D-lui Mircea Sandu. Si multe din acele comentarii au continut vorba d-voastra “bla, bla, bla”. Cred ca un Mea Culpa Integrum ar dilua amaraciunea celor 99% din cititori.
Cătălin Tolontan • 26 septembrie 2011, 18:27
DNA: nu incerc sa va conving de nimic. De 20 de ani scriu impotriva lui Mircea Sandu, Nicu Gheara, Vasile Avram, avem procese cu ei, ne-am certat de sute de ori la emisiuni televizate. Asa ca nu primesc lectii de curaj, credeti-ma, nu am nici un complex de vinovatie. Am scris despre blaturi, facem asta in continuare, asa ca, fara lectii, va rog! Sigur ca dvs, nefiind niciodata fata in fata cu Sandu, nepolemizind cu el, nescriind despre el, ati fi fost, desigur!, mult mai curajos si de aceea credeti ca aveti dreptul sa fiti total lipsit de respect fata de munca mea si a colegilor din presa, dar asta e problema cui va permite. Eu, nu! Multumesc!
broascabr • 26 septembrie 2011, 18:58
numai nebunii cred ca pot schimba de unii singuri lumea .dar in majoritatea cazurilor ei sunt singurii care reusesc.mergi inainte cataline poate vei mai gasi adepti, daca nu,macar ai incercat sa impulsionezi un popor de lasi,indiferenti,corupti dar mai ales fricosi sa se implice .RESPECT TE ADMIR F MULT
corneliu • 26 septembrie 2011, 19:20
MITOMANIA ROMANA DE FOTBAL
Domnilor, evident, plata celor 19000 de euro nu era pentru o victorie a Tg Muresului. Undeva departe, prin tari exotice, prin grija unor anume impresari, poate s-a pariat la scor exact. De acolo si siguranta unor oameni din fotbal guralivi, tupeisti si insinuanti – gen Mitica Dragomir – care da un mesaj subliminal: „Mai copii, treaba cu Avram este una politica! Vreti sa fim dezafiliati? Luati mana de pe Avram!”
Repet, plata catre Avram ascunde altceva decat avantajarea unor echipe, cat mai ales GARANTAREA UNOR REZULTATE pentru initiatii in pariuri sportive. Vi se pare aiurea? Oare cu ce se ocupa Bidonul-Butelie pe la Miami? Priviti oscilatiile echipei Dinamo din ultimii doi ani, cu spectaculoase rasturnari de scor si scoruri mari, la care contribuie din plin fundasii adversi, ori cluburile-sponsor-proprietari de casa de pariuri din Slovacia… Sau suspectul non-combat al jucatorilor impresariati de fratii Becali…, cand situatia impune, evident… Cooperativa exista, prieteni! Rapid-Sportul de exemplu: 1-0 la pauza, 1-1 la final… Cota la pariuri: 17… Asociati cu alte doua-trei meciuri, cota medie 3.0 si oameni sunteti… In concluzie, DNA va fi vinovat ca se baga politic in Federatia Romana de Fotbal, altfel spus, MITOMANIA ROMANA DE FOTBAL
DNA • 26 septembrie 2011, 19:33
Arbitrajele si lupta pentru titlu, 25.11.2007 .“Arbitrajele nu au modificat ierarhia”, răspunde Mircea Sandu cînd i se semnalează erorile pro CFR. Are dreptate. Ordinea din clasament e corectă, doar distanţa e exagerată.Pe parcursul unui campionat, toate echipele sînt avantajate sau dezavantajate, într-o proporţie normală fotbalului.
Multumesc !
sorin • 26 septembrie 2011, 19:37
Buna aia cu pam-pam!
Am si eu una: Mirecea Sandu la puscarie: pam-pam!!
Am observat ca se discuta la gramada de Craiova si Timisoara.
Ceea ce nu este atat de corect. Ceea ce i s-a intamplat Craiovei este un abuz fara margini, care numai inainte de 1989 mai putea fi realizat.
Despre Poli, situatia nu este tocmai cum o prezinta Iancu: nu a spus nimic despre taxe si impozite neplatite, despre mutarea echipei de pe o societate pe alta, ceea ce nu prea mai este corect! Iancu nu mai avea banuti de multa vreme si a ales – ca multe alte societati, pt ca suntem in RO – sa nu plateasca taxele si impozitele. Ori daca pana acum Liga si FRF-ul inchisesera orchii, iata ca, intr-o dimineata, s-a aplicat regulamentul! Si s-a taiat in carne vie!
Suporterii timisoreni ar trebui sa ceara socoteala lui Iancu, nu FRF-ului.
laurucraiova • 26 septembrie 2011, 20:10
Domnule Tolontan,
De ce credeti ca nici un ziarist din presa sportiva nu a fost interesat de o investigatie cu privire la rolul jucat de Piturca in fuga jucatorilor Gaman si Barboianu din cantonament,rolul lui Dragomir in inregistrarea la Liga a dezlegarilor in alb sau rolul jucat de Piturca, avocatul acestuia, sef la o comisie FRF si Mircea Sandu in dezafilierea Craiovei.
Eu unul, daca in urma unei anchete a ziaristilor ar reiesi ca singurul vinovat in aceasta afacere este Mititelu, as accepta mai usor acesta calamitate care sa abatut asupra noastra, suporterii Craiovei. Pina atunci insa am multe semne de intrebare cu privire la cei de mai sus, pe care îi consider la fel de vinovati de situatia Stiintei.
Marian • 26 septembrie 2011, 20:23
sa plece hiena asta de sandu de mana cu mitica din fruntea fotbalului daca vrem sa iesim din mocirla in care am intrat.asa nu se mai poate.
duralex • 26 septembrie 2011, 20:25
pai SANDU a aparat valiza, sacosele TV, bricheta, ceahlaul-dinamo, iasi-braila, TIMISOPARA, CRAIOVA, BISTRITA, ORADEA, l-a numit pe avram , cum sa acceptE EL justitia cind este NASUL=CAPPO DE TTUTY CAPY!DEMISIA SAU LA DNA, UEFA DEZAFILIATI LIGA LUI CURAT MURDAR SANDU ET DRAGOMIR!EWSTY CAMPIONUL IPOCRIZIEI, CINISMULUI SI HOTIEI, IMPRESARILOR CANCERIGENI SI ARBITRILOR CORUPTI.
ce-are dansul in familie cu DANA si CORUPTIA DIN FOTBAL VIZIBILA DIN SATELIT.ZILNIC , PRESA SA CEARA DEMISIA PE PRIMA PAGINA PPT. TRAFIC DE INFLUENTA, TAINUIRE, FAVORIZARE, COMPLICITATE, SPALARE DE BANI MURDARI.CIT VA MAI FI SANDU SI DRAGOMIR, VA FI CORUPTIE, MAFIE, CERC VICIOS, TYCALOSIA SI IPOCRIZIE FARA MARGINI!
bogdan curteanu • 26 septembrie 2011, 21:08
mircea sandu ne arata cat de bine functioneaza aceasta democratie in romania…20 de ani de mandat:))))) dupa sistemu democratic de alegere…nici un criteriu…ci doar o simpla caracatita care se duce sus pana la uefa da stimabilul mare jucator michel…un nou exemplu ca traim intr’un stat mafiot si singura metoda de remaniere este interventia mafiota…mircea sandu trebe asasinat…are cineva bunul simt sa faca asta?metaforic vorbind bineinteles:))))
dan • 26 septembrie 2011, 22:26
D-le Tolo ce sa va mai mire daca acest individ (Sandu) s-a autoinpus (autoales)la FRF acum isi permita sa bla.bla,blameze acest popor pe care il ia drept „prosti”Ma intreb cum mai poate fi admis in aceasta functie cand 3 sefi ai CCA au fost numiti de el si apoi dati afara de DNA ?E cumplit ce se intampla in fotbalul nostru.Va multumesc pentru ce ati scris in legatura cu Sandu.Dar mai avem DNA ?
gigel • 26 septembrie 2011, 22:38
Felicitari pentru articol!Poate de la articole de genul asta va incepe schimbarea „fenomenului fotbalistic”. Incercati sa faceti o mica recapitulare a articolelor aparute in ultima vreme si eu zic ca o sa se stringa un rechizitoriu destul de important:
1.“Poate nu am luat mereu decizii egale, dar am luat decizii statutare” drept urmare Timisoara, Craiova, Bistrita si Oradea fie joaca in liga secunda fie au fost dezafiliate.Timisoara si Craiova au fost de-a lungul timpului echipele si orasele unde seful federatiei a fost si va fi cel mai huiduit.
2.Acum ceva vreme s-a lansat zvonul ca Dorinel Munteanu solicita „cumpararea” meciurilor de catre conducatorii de cluburi. Sa nu uitam ca CFR Cluj a promovat cu Dorinel Munteanu pe banca!!! Cine se opune acum numirii lui Craciunescu la CCA?? Din nou CFR Cluj pentru ca simt ca nu o sa le mai mearga masinaria de titluri si cupe.
3.Un alt conducator de club care a atras atentia asupra arbitrajelor (poate si in cunostinta de cauza) a fost Porumboiu. Urmarea:interdictie la transferuri.
Cind o sa aiba cineva chef sa incerce sa puna toate astea cap la cap???
Oli • 26 septembrie 2011, 23:18
Mi-as dori ca mircea sandu sa puna ca sef al arbitrilor un strain. Daca e posibil unul cu ceva nume, ca sa nu se lase terfelit intr-un scandal cu romani. Iar ala n-are decit sa delege si sa judece arbitri romani…Nici macar nu l-as lasa sa invete romaneste. Conversatiils si rapoartere vor fi redactate in engleza. Cine cunoaste limba merita sa ia 3000 de euro barem… Si asa terminam si cu chestiile alea stupide de genul „Kovacs nu stie sa scrie in romaneste…” Ramane cine merita… In doi ani se primeneste si albitrajul si campionatul…
hotel president • 26 septembrie 2011, 23:45
vă scriam ieri … offtopic pentru că nu scriseseți nimic despre Avram – Țerbea… că miroase a șpagă din ban public… astăzi la „ora de business” realizatorul mi-a confirmat ipoteza că banii de șpagă au toate șansele să fie din ban public. Moise Guran spune că cei de la DNA urmăresc chiar un transfer direct de bani către firma de salubritate a lui Țerbea. Iată cum gândesc oamenii prin oraș despre Țerbea:
http://www.inmures.ro/2011/09/sorin-terbea-este-nevinovat/
toți târgumureșenii care citesc articolul râd citind articolul de se prăpădesc…
Oare cât de mult se implică politicienii în federație? De ce nu vin puternicii zilei acolo, în colosseum-urile făcute pe fonduri europene ca să ne arate cum după chef, prin poziția degetului sus sau jos, amărâții ajung să își rupă coloana de dragul lor, a alegerilor lor. Ce primitiv!
cosmin • 26 septembrie 2011, 23:59
as avea o curiozitate….daca au existat etapa asta greseli mari de arbitraj?…am vazut doar Rapid-CFR cu un arbitraj foarte bun chiar
Perspico • 27 septembrie 2011, 0:18
Domnule Tolontan, va respect, sunteti poate cel mai bun ziarist sportiv roman, dar ATI RATAT STARTUL! E cam tarziu acum, la cateva luni bune dupa dezafilierea Craiovei, sa vorbiti despre asta. Pana si domnul Ioanitoaia v-a luat-o inainte.
Mos Teaca • 27 septembrie 2011, 1:04
Gazetarilor nu prea le place de Sandu pt. ca ii cam ia la maciuca daca nu-i convine ceva si nici nu le da dreptul, ca nu e Jovani sa trebuiasca sa demonstreze cum a devenit el alt om de la un bisnitar de Magheru! Ar trebui bagati TOTI intr-un sac si batuti cu parul. Nici-o lovitura n-ar nimeri un nevinovat, un om onest!
gilos • 27 septembrie 2011, 9:44
D-le Tolontan,
Daca va solidarizati cu colegii dumneavoastra de breasla, nu prea aveti motive sa afisati indignare pentru nerecunostinta cititorilor fata de munca pe care o prestati.
Servilismul jenant fata de personajele malefice din fotbalul romanesc, transformarea emisiunilor de sport in tribuna lor de exprimare infantila si agramata va fac complici la degradarea si decaderea fotbalului romanesc .
Stiti pocestea lui H.C. Andersen cu imparatul care mergea dezbracat pe strazi ? Chiar nu intelegeti ca oamenii cu bun simt au inteles de multa vreme cine sunt Sandu, Dragomir, Becali, Borcea sau Avram?