Spre un campionat compromis

Sportul trucat e un nonsens. Aranjamentele îi diluează atracția imprevizibilului, pentru că imprevizibilul reprezintă, în fond, esența mistică, dureroasă și zîmbitoare a sportului. În final, regiile ajung să-i roadă și pereții dulci ai ultimului refugiu: povestea. Un fotbal despre care se știe că e corupt nu mai poate spune nici o poveste.

miercuri, 21 septembrie 2011, 2:58

Sportul trucat e un nonsens. Aranjamentele îi diluează atracția imprevizibilului, pentru că imprevizibilul reprezintă, în fond, esența mistică, dureroasă și zîmbitoare a sportului. În final, regiile ajung să-i roadă și pereții dulci ai ultimului refugiu: povestea. Un fotbal despre care se știe că e corupt nu mai poate spune nici o poveste.

De la începutul campionatului, Adrian Porumboiu condamnă neregulile Oțelului Galați și pe ale lui CFR Cluj. Fosta și, crede Porumboiu, viitoarea campioană. Ambele, ca să-i dăm cuvîntul vasluianului, „și-au clădit performanțele pe minciună și pe blaturi”. Repetate zi de zi, oră de oră, pixel de pixel, acuzele au devenit principala temă a Ligii 1. Să nu ne ascundem! Despre asta se vorbește și asta e senzația predominantă a primelor 7 etape din ediția cu numărul 94 din Liga 1.
Din acest moment, există două variante.

Porumboiu va avea o mare problemă legală și de credibilitate dacă e reclamat în instanțele sportive și apoi dat în judecată de cele două cluburi și nu poate proba sentințele pe care le-a avansat deja. Pentru că nu e suficient ca el să cunoască faptele, nu e suficient ca acestea să fie plauzibile, linia de erori ale arbitrilor în favoarea CFR a început iar să se îngroașe!, ci e nevoie să le poată dovedi. El n-a rotunjit metafore, n-a vehiculat ironii, ci a rostit acuze concrete și specifice: „Oțelul a cedat meciul către CFR”, „Clujenii cumpără brigăzile” și tot așa. Sau, dimpotrivă, vine cu probe, cu mărturii ale oamenilor implicați, cu legături evidente și totul se schimbă în favoarea sa. Sportiv și penal, pentru că el descrie fapte penale. Nici un jurnalist, care are, prin definiția meseriei, mai mult spațiu de exprimare, n-a rostit niciodată asemenea incriminări concrete despre cele două echipe precum Porumboiu!

A doua versiune, spre care se merge parcă de la sine, e ca Oțelul și CFR să treacă totul în derizoriu pe ideea că „Porumboiu e nebun”. Starea lui Porumboiu e, însă, irelevantă regulamentar și legal. Nu cum este Porumboiu, ci ceea ce spune și ce poate dovedi Porumboiu devine important.

Varianta hai-că-se-va-termina-și-scandalul-ăsta este încurajată de atitudinea lui Mircea Sandu, cel care, culmea!, avusese dese ieșiri in care explicase că nu se poate continua astfel. El a îmbrățișat ideea europeană că scandalurile de corupție minează încrederea în competiție și că, de aceea, trebuie lămurite rapid, în sens sportiv și, apoi, trebuie lăsată justiția să acționeze. Dar acum tace.

Despre Dumitru Dragomir ce-i de spus? El pare să creadă că e important să se vorbească despre fotbal, nu contează cum. Amîndoi șefii sportului trebuie să fi sesizat, totuși, că numai despre asta se vorbește! O fi vexant pentru Oțelul și pentru CFR să audă de dimineața și pînă seara că sînt corupte, dar pentru fotbal e pur și simplu devastator, ca și cum peste el ar fi trecut un uragan fără nume.

Comentarii (139)Adaugă comentariu

ZEN_CFR  •  21 septembrie 2011, 17:42

Stimate domnule Tolontan,

Asteptam cu nerabdare un articol al dumneavoastra cu statisticile greselilor pro si contra CFR-ului. Ne puteti oferi cifre exacte despre acest fapt „evident” despre care mentionati?

Va multumim! (in numele cfr-istilor care se simt lezati de „lantul greselilor care se ingroasa”)

Apropo, articolul dvs despre Nesu a fost unul deosebit, si profund. A fost o placere.

Aici, articolul pare un pic partinitor. doar un pic. dar suficient.

Numai bine,
Zen

Acest fapt despre care dvs vorbiti, va rugam noi, fanii acestui club in care toata lumea arunca cu noroi,

zeidas  •  21 septembrie 2011, 17:44

Ma lasi ? Sandu si Mitica sa fie interesati ? Cat despre ipocrizia voastra, ce sa zic, ce o sa mai scrieti.

mihai  •  21 septembrie 2011, 18:03

Cu afirmatia „linia de erori ale arbitrilor în favoarea CFR a început IAR să se îngroașe” inteleg ca ati dat un verdict.”Iar” adica ca dintodeauna nu? Cred ca ati fi cel mai bucuros jurnalist daca s-ar putea dovedi ceva in acest sens. Ceva cat de mic dar sa fie ceva cu ce sa iesiti in fata.Eu sant sigur ca spre diferenta de alti conducatori d-nul Paszkany se implica mult mai putin in „fenomen” fata de altii.Cu toate acestea este un personaj foarte incomod pt. foarte multi. Exista dupa mine o poveste in fiecare meci al CFR-ului de exemplu. Si asta pentru ca eu vad doar ce se intampla pe teren si nu in afara. Pe cand un reportaj despre familia CFR d-le Tolontan? Despre cum si-a construit singur stadionul d-nul Paszkany. Despre onoare.Despre oameni cumpatati. Despre profesionalism. Ori daca d-voastra santeti asa sensibil la ceea ce spune Porumboiu normal ca nu mai simtiti farmecul!
Si mai ales observ ca santeti suspect de atent la fazele litigioase din meciurile feroviarilor dar doar la acelea din care CFR-ul poate fi avantajata. Pe celelalte nu le vedeti! De exemplu in ultimul meci celelalte doua faulturi in careu neacordate. Nici macar reluari nu vad pe TV. Astea nu se discuta. Noroc cu internetul. Pentru cine stie sa-l folosesca!

cristi  •  21 septembrie 2011, 18:05

draga tolo tu stii bine ca cfr este o echipa blatista. cred ca ai un interes murdar in comentariul tau. discutand nevinovatia clujenilor este inutila.

dono  •  21 septembrie 2011, 18:07

acum depinde si cine face statistica erorilor , caci daca imi spui ca e facuta de vreun imaculat (a se citi frustrat , subiectiv, tendentios , interesat)precum Craciunescu sau vreun jurnalist aka moderator avid de subiecte de cancan si „provocatoare” de muuuuuultttt rating atunci hai mai bine s-o punem de-un curling…

Horhe  •  21 septembrie 2011, 18:08

Iar un articol F. prost

agfan  •  21 septembrie 2011, 18:13

nu disparuse coruptia in fotbal odata cu retrogradarea FC ARGES?asta nu mai e fotbal,este o afacere intre mass media,frf,lpf si a creditorilor{investitorii}in care se spala bani cu acceptul politicului.dati ne fotbalul inapoi asta este un gunoi.pleaca spagare din trivale

misu  •  21 septembrie 2011, 18:14

Eu nu mai inteleg nimic, campionatul trecut si inceputul acestui campionat cfr-ul a fost dezavantajata de arbitrii, cu toate acestea am observat ca atunci cand CFR Cluj castiga sar repede frustratii si gasesc motive pentru denigrarea victoriei. Cred ca sportul national al Romaniei a devenit punerea sub presiune a arbitrilor, denigrarea adevarului, ascunderea propriilor slabiciuni si frustrarea crasa.

uriil  •  21 septembrie 2011, 18:16

CFR Cluj patronata de cel mai corupt om de afaceri din Ardeal este echipa pe care Mafia Dragomir&Sandu vrea sa o inscauneze campioana anul acesta.
Nu insist mai mult, cine vrea gaseste pe net si singur mega-facerile lui Paskany cu statul, dar mentionez ca Porumboiu nu a avut afaceri cu statul!
La meciul CFR-Vaslui, prima repriza a fost arbitrata perfect, dar dupa pauza parca au iesit alti aqrbitrii de la cabine.
MITA S-A DAT LA PAUZA.
Nu am vazut in 40 de ani de fotbal, o furaciune mai ordinara ca in acest meci!

diss  •  21 septembrie 2011, 18:20

Dupa interviul cu Mihai Nesu imi este greu sa ma reintorc,alaturi de tine, in mocirla de la noi…trebuie,stiu acest lucru,dar personal nu ma mai intereseaza …A mai ramas doar placerea de a vedea ce si cum mai scrii tu…

OHLALA  •  21 septembrie 2011, 18:20

Haide sa facem pace si sa vedem unde se greseste. Noi, sustinatorii… clar, suntem subiectivi din diverse cauze… D-voastra gazetarii… ei aici este aici. Cred ca ar fi mult mai bine daca ati verifica stirile de doua ori inainte de a le publica. Clar ca trebuie , ca jurnalist sa comentezi, sa atragi atentia… si e normal sa vorbesti despre vedeta zilei – Porumboiu… dar cum ai verificat matale afirmatia facuta mai apoi? Sau haideti sa ne intrebam pana la urma si noi, muritorii de rand… cam cu cat ati fost platit pentru articolul asta si de catre cine, ca sa ia o asemenea directie? Sa presupunem si noi ca a fost o greseala de „arbitraj”?

beep  •  21 septembrie 2011, 18:22

„De la începutul campionatului, Adrian Porumboiu condamnă neregulile Oțelului Galați și pe ale lui CFR Cluj”. dupa cum a scris un alt comentator mai sus, acceptati ca otelul si cfr au facut/fac nereguli, deci ii presupuneti vinovati. iar statistica erorilor pro si contra nu e nicidecum un fapt ci, din punctul de vedere al multora, o opinie daca nu chiar o acuza.

CJ-07-CFR  •  21 septembrie 2011, 18:28

S-ar zice ca meciul CFR Cluj – FC Vaslui chiar a fost meciul campionatului, daca a devenit mai disputat dupa incheierea sa decat in momentul in care pe teren se spargeau capete!
Eu cred ca s-a „vorbit” suficient pe teren, nu mai era cazul sa aplecati ciocanul, scarita si nicovala la declaratiile rabiforme ale lui Porumboiu.
Domnule Tolontan, declara o data clar, pentru totdeauna, ca nu suporti CFR-ul! Mi se pare mai onest decat sa arunci intreaga (ne)cinste a unui campionat in carca clujenilor si a aliatiilor lor ascunsi, galatenii!
Spune-ne clar ca nu-ti place bestia de Beto, care se incapataneaza sa moara pe teren (si nu pentru FC Porto!) si ca-l regreti pe Nuno Claro, facatorul de cadouri! Recunoaste ca-l adorai mai mult pe Mos Panin de anul trecut, decat pe ireprosabilul renascut Panin din acest sezon! Ce cauta pe teren Renan, cand jocul obscur al lui E.Dica te ungea la suflet? Hai, recunoste ca ti-a picat rau sa vezi un CFR total schimbat, poate mai solid decat oricand in trecut! Ce marlanie la Paszkany! Cum a indraznit austriacul sa-si faca din nou echipa, cand toti il dadeau terminat?!
Habar n-am, domnule Tolontan, cu ce echipa de club din Romania simpatizezi. Nici macar nu conteaza. Flerul si experienta ar fi trebuit sa-ti dicteze sa nu asterni pe desktop acest articol. Nu dupa un meci in care castigatorii au demonstrat ca erau in stare sa castige partida si fara greseli de arbitraj. CFR a jucat fotbal adevarat contra Vasluiului, nu s-a bazat pe arbitru. Cateva aplauze – chiar si strepezite – pentru golul lui Weldon erau mai potrivite decat anuntarea apocalipsei in Liga I, adusa de CFR si Otelul Galati.

miska  •  21 septembrie 2011, 18:35

„statistica erorilor pro si contra de arbitraj” e un fapt daca chemati arbitri straini in studio si sa-i lasati pe ei sa decida. Cu siguranta rezultatele ar fi foarte diferite de ale colegilor d-voastra! Iar felul in care o spuneti in contextul respectiv este dupa mine o acuza clara. Pt. ca d-voastra va bazati pe o „statistica”!

iubescluj  •  21 septembrie 2011, 18:42

cfr fura si aranjeaza…cfr investeste masiv…cfr cumpara mult si vinde calitate…cfr si-a construit stadion cand altii stau cu chirie sau pe la prieteni…cfr e vizitata de fotbalisti ce au trecut pe la echipe puternice…cfr aduce antrenori cu nume…cfr joaca un fotbal frumos…cfr are reguli pe stadion…cfr functioneaza intr-o mocirla cu numele FRF…cfr nu e perfecta dar isi face temele si e cea mai buna din clasa…cfr e condusa de un ungur …cfr e o echipa romaneasca ce-si doreste performanta…cfr e urata de ceilalti…cand cfr castiga e lucru necurat, cand cfr pierde se lasa corectitudinea peste mocirla….cfr nu urla, nu jigneste…cfr doare

stresu  •  21 septembrie 2011, 18:54

POMANA cfr nu se poate mandri cu nici un trofeu castigat corect.
In opinia lor rand pe rand Iancu, Becali, Porumboiu, Mititelu, Borcea, Craciunescu si multi altii sunt nebuni cand acuza POMANA cfr de jocuri de culise, de jocuri murdare etc.
In schimb ei sunt cei mai corecti si cei mai cinstiti….

APA DE PLOAIE !

De ce se mai joaca acest campionat daca se stie cine este campioana ?
Pentru inducerea in eraoare a publicului larg, pt. banii sarmanilor spectatori fraieri ?

Rusine POMANA cfr, rusine Otelul galati !

gruia84  •  21 septembrie 2011, 19:04

Spre un jurnalism compromis

Incep prin a va spune ca sunt complet dezamagit de atitudinea d-voastra d-le Tolontan de a va alatura acestui val de acuze la adresa CFR-ului. Recunosc ca sunt suporter cfrist, am fost si la meci si ma duc la toate meciurile de acasa ale acestei echipe, dar nu pot sa inteleg de ce nu puteti avea o privire obiectiva a faptelor ci tindeti sa tabloidizati totul pt rating sau sunt si alte interese la mijloc. Revin la acest ultim aspect un pic mai tarziu.
Adevarul este ca Augustus Constantin este un arbitru f. slab si a facut multe greseli in acest meci, insa au fost indreptate impotiva ambelor echipe datorita incompetentei sale si nicidecum datorita aberatiilor lui Porumboiu.
Referitor la meciul de luni seara, iata cum s-a derulat cronologic sirul evenimentelor (care se pare ca nu va intereseaza)
-min.18: ciocnire violenta in careul de 6m intre Wesley si Beto. Portarul CFR-ului atinge mingea cu mainile, iar jucatorul Vasluiului il loveste in cap, portarul gazdelor fiind nevoit sa fie inlocuit. Chiar daca faultul a fost neintentionat a fot un fault grav si se impunea cartonasul rosu pt Wesley conform „Laws of the game 2011-2012″ (pag.37) publicat de FIFA(a player, substitute or substituted player is sent off if he commits any of the following seven offences: serious foul play” s.a.m.d.
La aceasta faza „distinsul” fost mare arbitru Ion Craciunescu spunea ieri la o emisiune pe acelasi post pe care afost transmis meciul ca jocul trebui sa fie reluat cu minge de arbitru?!!!
-min.26: atac al clujenilor purtat de Weldon, intra in careu si este busculat de Farkas, iar arbitrul lasa jocul sa continue. Cred ca se impunea 11m pt CFR si cartonas rosu acordat fundasului vasluian fiind in situatie de ultim aparator. La aceeasi emisiune tv „distinsul ” fost mare arbitru Ion Craciunescu spune ca se putea acorda penalty pt gazde, iar cateva minute mai tarziu o da la intors spunand ca se putea acorda doar in proportie de 60% ?! (poate i s-a transmis in casca sa nu mai vorbeasca prostii ca dauneaza grupurilor de interese). Este adevarat ca un penalty se mai si rateaza, dar credeti ca Vasluiul mai avea vreo sansa din min.25 jucand cu un om mai putin pe teren si cu un scor defavorabil? Putin probabil,iar logica mea imi spune ca daca arbitrul era cumparat de Pazskany cred ca nu avea nici o ezitare sa acorde acest penalty.
-min.48: Wesley ESTE SEMNALIZAT ERONAT IN POZITIE DE OFFSIDE. Cum va spuneam am fost la meci si cand am ajuns acasa stupoare: am aflat de la tv ca Vasluiului i-a fost anulat un gol valabil. Pai de ce gol? arbitrul a fluierat , fundasii CFR-ului s-au oprit, inclusiv portarul Minca, iar Wesley a trimis mingea in poarta. Aici iar s-a dovedit ca Augustus Constantin este un arbitru slab pt ca nu i-a acordat cartonas galben lui Wesley pt lovirea mingii dupa fluierul arbitrului.
-min.53: la o lovitura libera in favoarea FC Vaslui arbitrul acorda cartonas galben lui Adailton, pt ca ceruse ca zidul sa stea la distanta regulamentara. Intr-adevar zidul era la maxim 6-7 m, dar s-a produs ceva ce n-am mai vazut pe nici un teren de fotbal (am vazut meciul in reluare iar acest fapt nu a fost prins in direct). Repet, este din grou greseala arbitrului pt ca in timp ce el masura distanta pt zid,Adailton a luat mingea in mana si a mutat-o in fata 1-2 metri, arbitrul fiind cu spatele la acea faza (greseala de incepator in opinia mea)
Referitor la faza penaltyului acordat pt CFR pot sa afirm si eu ca a fost fault in proportie de doar 60 % ( vorba „distinsului” fost mare arbitru Ion Craciunescu”)

Inchei aceasta pledoarie cu mentiunea ca spre deosebire de anul trecut cand CFR-ul nu a mai fost bagat in seama de presa (recunosc – nu aveam echipa de valoare si jucam slab) privind „eternele” greseli de arbitraj pe care voi le vedeti doar „pro” si nu si „contra” CFR-ului, ACUM AVEM ECHIPA si lucrul acesta sperie pe multi si incearca prin toate mijloacele sa arunce cu noroi (sa nu folosim cuvinte urate totusi), iar unul dintre aceste mijloace este si cel media. Am drepate domnu’ Tolontan?
Respectele mele de la Cluj,
semneaza: un cfrist iubitor de fotbal si nu de can-can.
O zi buna si „balacareala placuta” in continuare

Transilvano  •  21 septembrie 2011, 19:13

Din pacate multi conducatori de echipe chiar nu inteleg ca avand o asemenea atitudine nu fac decat sa-si respinga fani, iar pe deaspura sa-si enerveze si demotiveze proprii jucatori. Faptul ca in ultimii 5 ani titlul a fost castigat de catre trei echipe „linistite”, neinteresate decat de propria ograda si nu de alte echipe si de albitrii a fost o dovada ca totusi cu un picior am intrat si noi pe scena europeana a sportului rege. Pacat ca celalat picior este cangrenat de decalratile daca nu nefondate si mereu puse pe sfada (vezi Porumboiu,Iancu, Mititelu) atunci lipsite de bun simt si necivilizate daca nu chiar nesimtite (vezi Becali si MM sau Borcea). De aceea nu cred ca a fost accidentala performanta CFR-ului sau a Otelului si chiar si a regretatei Urziceni si frica-mi ca singura sansa ca in fotbalul romanesc albitrii si prinda siguranta si incredere iar jucatorii sa se simta sustinuti si incurajati iar suporteri sa vina din nou la stadion cu placere si dragoste pentru echipa favorita, este ca acest picior cangrenat sa fie amputat de tot, fiindca se pare ca lumea inca nu invata nimic din lectia primita de Timisoara si Craiova.
In numele Respectului, Armoniei si a Sperantei, un CFR-ist clujean.

misu  •  21 septembrie 2011, 19:14

Tolo fi realist si nu intra in jocul mascaricilor frustrati, ar fi mai bine sa promovezi munca si seriozitatea decat ascunderea propriilor slabiciuni prin declaratii care nu au nici o legatura cu realitatea.

misu  •  21 septembrie 2011, 19:15

Iancu si Porumboiu nu sunt altceva decat niste mascarici frustrati.

GABRIEL  •  21 septembrie 2011, 19:16

am speranta ca organele de justitie vor lamuri totul …sefii LPF sau FRF nu sunt straini de fenomen .domnule Tolontan mai speram sa aveti la final un ..” va urma „

dumitru  •  21 septembrie 2011, 19:18

tolontane,sa va fie rusine,clujul nu e tot din tara asta,dati cu noroi in cfr,ce echipa a vandut mai multi jucatori valoros pe bani multi,fie si straini?asta inseamna profesionalizm si valoare, cind pe voi e invidie si dati arama pe fata

sorin  •  21 septembrie 2011, 19:19

Tolo,
primul semn de alarma a fost tras cand meciul CFR-Vaslui a fost programat luni!! Al doilea elment, arbitrajul a fost de Divizia C, scandalos in favoarea Clujului!!
Ceea ce ii ceri tu lui Porumboiu sa demonstreze este foarte greu pt ca blaturile nu se mai fac acum ca in timpul cooperativei, acum se cumpara arbitrii!!! Cum poti demostra ca un arbitru care a facut meciul praf este corupt?! pai nu prea poti!!
Asadar, toata lumea vede, toata lumea stie dar mai ramane de demonstrat!
Dar de ce trebuie sa demonstreze Porumboiu?!! De ce nu organele abilitate?!! pt aca asa ceea trebuie sa ne declaram invinsi de cooperativa si de blaturi care acumm se fac cu arbitrii!!
Tie nu iti spune nimic ca etapa de etapa arbitrii fac meciurile praf in campionat, iar cand se duc „afara” arbitreaza bine?! Singura explicatie este ca aici arbitreaza la comanda si afara arbitreaza corect!
Si inca ceva: chiar trebuie sa-l mai pastram pe Tudor in arbitraj, dupa ce a facut praf, nu unul, nu zece, nu douazeci ci mult mai multe meciuri?

sorin  •  21 septembrie 2011, 19:23

Misule, care frustrati?
frustrat este CFR-ul cand nu reuseste sa de-a gol si atunci la 0-0 se inventeaza un 11m. Asa a-ti deschis scorul, dintr-un 11 m inexistent!
Rusine CFR!!
M-am cam saturat de seriozitatea din Ardeal!!!

ahil peleianul  •  21 septembrie 2011, 19:33

Domnule Tolontan,
Ce ma frapeaza in textul dvs. dar si in majoritatea reactiilor din presa la acest meci este usurinta cu care se manevreaza ocaua: cand e nevoie o luam pe cea mare, cand nu pe cea mica. Daca nu ma insel, Vasluiul a fost clar avantajat in meciul cu dinamo. nimeni nu a sarit sa infiereze vreo eventuala corupere a brigazii. U Cluj a pierdut doua puncte pe doua greselii grave: iarasi, nicio reactie, nicio acuza de masluire adresata targ-muresenilor. Mai mult, din statisticile publicate chiar de ziarul dvs. in 6 etape, Cfr a beneficiat de o singura greseala de arbitraj (si ea contestabila, cu sportul). Asta se cheama ca „numarul greselilor” se ingroasa?
In acelasi articol care facea pomelnicul greselilor, o noua manipulare a ocalei: o decizie de arbitraj pare a provoca doua greseli de arbitraj (penalty acordat+neeliminare pt ca simulare), pe cand in cazul vasluiului nu se aplica aceeasi logica (daca se admite ca totusi cfrul a avut un penalty neacordat, atunci si farkas ar fi trebuit sa vad un galben, deci rosu).
ce mai deranjeaza in plus este lipsa de interes al unui ziar precum gsp, care se pretinde totusi quality, pentru o analiza serioasa, interna, tactica: cand ati povestit ultima data de modul cum cfrul a reusit sa isi astupe cateva gauri vizibile in sezonul trecut, sau de virtutile si defectele modulului 4-3-3 a lui costa?
In fine, singura bucurie pe care acest articol mi-o provoaca vine de la comentarii: cei care criticau lipsa suporterilor cfristi ar trebui sa citeasca subsolul acestui text. Vor da de oameni capabili sa articuleze elegant frustrarea pe care furtul mediatic al unei victorii muncite il provoaca.
Cu aprecierea mea intacta (in ciuda acestei randuri poate insuficient cumpanite),
marius stoianovici

DAAAA  •  21 septembrie 2011, 19:37

FORTA CFR

DAAAA  •  21 septembrie 2011, 19:37

sf.gheorghe e cu cfr

E.B.  •  21 septembrie 2011, 19:40

Io nu pricep ce-i mai mînă pe ei în luptă acum, cînd campioana României nu mai joacă direct în grupele Ch.L.?!? Adică, sigur că e mai ușor acuma, cu Cahampions Path and so on (mersi, monsieur Platini!), dar totuși, episodul Anorthosis nu e chiar atît de îndepărtat în timp încît cheferiștii să nu fie chiar siguri de calificare prin joc …

Jimmy Jump  •  21 septembrie 2011, 19:45

100%.
Cand CFR a jucat pe bune, si fara proptele, ca anul trecut, s-a vazut clar unde ii este locul.
Dar, asta e „an electoral”…

Daniel  •  21 septembrie 2011, 20:16

clujeanu din Atlanta spune:”Din cauza indivizilor gen Jiji, Porumboiu,Iancu sau Mititelu nu mai urmaresc fotbalul din Romania. Aceste personaje nu fac decat sa murdareasca sportul asta frumos”. Dar eu cred ca Aprad il murdareste prin golaniile pe le face. Un mizerabil ordinar alaturi de Dl doctor de penitenciar Muresan. CFR castigat Cupa Romaniei numai cu golanii in editia 2008-2009. Au lucra pe FC Vaslui cu ajutorul penalului de Serea, iar in sfeturi pe Pandurii. Imi mai amintesc de meciul dubiuos de la Craiova cand CFR era condusa la pauza cu 2-0 si nu jucau nimic, iar in repriza a doua cei de la Craiova au fost obligati sa stea capra ca sa primesca licenta. Si catre alte meciuri trucate.

nypd  •  21 septembrie 2011, 20:18

Am impresia ca se comenteaza nu textul ci suspiciunea motivatiei.
Dl. Tolontan mi se pare foarte transant: acuzele find formulate clar si nu metaforic, deci penale, citi dintre cei invinuiti s-au adresat justitiei? Neprocedand asa, banuiala se transforma in proba si proportiile sunt paranoice in mintile mai infierbantate.
Mai cititi !

Sibelius  •  21 septembrie 2011, 20:50

Eu inca astept amendarea/suspendarea drastica a lui Porumboiu si Iancu sau aparitia unor dovezi. E poate singurul scandal in care echipei plecate in transhumanta prin tara nu e implicat.

nimeni  •  21 septembrie 2011, 20:59

Cele doua titluri ale Chefere-ului au fost luate pe blat si mai mult decat atat bozgorul si medicul au arbitrat cine va iesi campioana cand ei nu a facut-o. Asta este echipa care trebuia retrogradata si nu Timisoara sau Bistrita…

stando  •  21 septembrie 2011, 21:04

Trebuie sa spun ca sunt suporter al lui U Cluj. De cand ma stiu, adica de zeci de ani. Dar nu pot sa fiu atat de idiot incat sa nu vad reaua vointa in ceea ce priveste aprecierile la adresa CFR. Intamplator am urmarit in aceeasi zi la cateva zeci de minute diferenta ambele echipe clujene la lucru. In timp ce universitarii mei au jucat cum ii stiu de o viata, adica genul branza buna in burduf de caine, cu gol primit in ultimele secunde de prelungiri (culmea, de la un pui de ceferist !), cealalta echipa clujeana – CFR – m-a impresionat cu determinarea si avantul cu care au abordat meciul cu vasluienii. Echipa latifundiarului din Vaslui e o nuca tare pentru orice echipa (dovada Lazio) si e posibil sa ia campionatul. Bucurestenii nu au nici o sansa. Singura formatie capabila sa-i smulga titlul este CFR. Costa a alcatuit o formatie redutabila, cu un stil de joc cum nu are nimeni in Romania acum. Nu stiu ce va fi in viitor, dar la felul cum au jucat cu porumboienii e pur si simplu natang sa spui ca au castigat datorita arbitrajului. Ar fi reconfortant pentru adversari sa stie ca de fapt clujenii sunt umflati cu pompa si daca li se dau arbitri corecti vor musca tarana. Fals ! Meciurile viitoare vor dovedi (cred) ca cei care cred asta vor fi tare nefericiti. Repet, determinarea ceferistilor nu are deocamdata corespondent in campionatul nostru. As fi incantat ca si echipa mea sa aiba un asemenea angajament, dar stilul boem care a caracterizat dintotdeauna jocul si atitudinea U-istilor ma fac sa fiu realist. Cei din Gruia joaca altceva. Nu ma intereseaza parerea galeriei, eu vad analitic ce se intampla. Cat despre lamentatiile lui Porumboiu, vi-l amintiti cum radea in barba si-i ironiza pe dinamovisti dupa meciul castigat acasa de ai lui cu largul concurs al „erorilor” de arbitraj ? Ce caracter infect !

Tiberius  •  21 septembrie 2011, 21:13

Aici vorbim de cel putin cateva greseli flagrante- ca si la Otelul in returul trecut…- Porumboiu, cum o fi el, ca si Iancu mai rau de gura, are totusi dreptate…prea pe fata, domnule; daca vezi ca in campionat mergi prost, dintr-o data iti revii pe greseli de arbitraj…sa fim seriosi; cat ai fi de suporter al cfr-ului, sau al galatiului de anul trecut, sa nu recunosti aceste greseli de arbitraj, inseamna ca esti un tampit…nu sunt adeptul teoriei conspiratiei, dar cred ca fiecare campionat e atent pregatit dinainte in culise pentru apropiatii frf sau ai pdl-ului…scuzati-va, dar nu ne credeti prosti…

caneto  •  21 septembrie 2011, 21:35

Daca Paszkany este atat de diabolic incat joaca pe degete FRF-ul,LPF-ul,CCA-ul,adversarii,si tot ce misca in fenomen,isi permitea sa piarda acasa cu Gazu’?
Chiar nu se vede deloc ca omul si-a facut echipa,si-a adus antrenor,iar acea echipa chiar joaca fotbal?
Trebuie dat neaparat credit aberatiilor unui patron care de sase ani,de cand e in prima liga,numai conspiratii impotriva Vasluiului vede?Sa iasa cu dovezi,daca nu,sa fie ras din fotbal.

leonidas  •  21 septembrie 2011, 21:43

Sper sa nu se supere vreun fan ceferist pe mine, nu tin cu niciuna din echipe ci pur si simplu ma-m uitat la meci ca sa vad un spectacol cu un fotbal de calitate intre 2 echipe destul de bune din campionatul nostru.In momentul cand am vazut ca de fapt este un „derby” al arbitrilor, si nu un spectacol fotbalistic am inchis televizorul si mi-am vazut de saracia mea.
Una e sa se greseasca neintentionat si alta e sa decida arbitrii cine castiga.
In aceasta etapa am urmarit 4 meciuri si toate au fost decise de arbitrii.Atunci la ce naiba sa te mai uiti la fotbalul romanesc, cand poti sa mergi linistit la pescuit.
Cand am mai vazut azi si deciziile comisiilor mi s-a facut lehamite mai rau :((
Duoa ce ca avem un fotbal sarac, prafuit ,vai de mama lui il mai nenorocim si la comanda cu tot felul de arbitrii ageamii, comisii spagare si care actioneaza la ordin, dar asta e daca fotbalul e condus de indivizi ca sandu si dragomir.

marius  •  21 septembrie 2011, 22:02

un suporter al celor din cluj imi spunea saptamana trecuta ca anul asta e ”musai” ca echipa lui sa ia eventul. usor mirat l-am intrebat de ce nu-si doreste ca echipa lui de suflet sa joace bine si sa ”spere” sa se descurce cat mai bine in cele doua competitii. raspunsul a fost unul dezarmant: pai am schimbat echipa si au venit si 18 milioane din liga…facem eventul!
trecand peste obsesia celor de la cfr cu ”eventul” ramane crudul adevar: pe suporterii avizi de performante nu numai ca nu-i intereseaza cum se obtin acestea ci chiar sunt de acord cu folosirea variantelor ajutatoare in caz de nevoie. acest lucru e suficient pentru oficiali care profita de curentul favorabil de opinie publica (fie el si local) si se desfasoara in voie. pentru cei cu memorie de peste ”paine si circ” pare ceva nou intotdeauna.
porumboiu, iancu si altii gresesc in primul rand prin modul ”romanesc” de exprimare. ca la noi, daca vorbesti frumos te vede lumea mai ”cuminte”…

flacara.visinie  •  21 septembrie 2011, 22:15

Draga Catalin, ca un cititor care iti apreciaza investigatiile de presa facute de-a lungul timpului si pe care ocazional le-am comentat, sunt mai mult decat uimit sa citesc ca „linia de greseli pro CFR e un fapt”. Primul meu comentariu (al doilea de sus) iti cerea sa dovedesti punctual afirmatia, dar tu o stii pe a ta, la fel ca intaiul stiulete al tarii (cum bine i-a zis amne). E un fapt, a scris-o Tolontan, cui ii mai trebuie dovezi?

Din pacate, atitudinea asta demonstreaza reaua-vointa din partea ta, ceea ce ma face sa am rezerve asupra obiectivitatii tale din trecut. Nu stiu care e „politica de redactie” sau ce interese obscure te anima, dar in cazul CFR-ului e clar ca fie nu stii sa accepti cand o echipa e buna pur si simplu (cum e CFR acum), fie e mai profitabil sa urli pe aceeasi linie cu ciobano-fermierii Romaniei.

Jenant. Sper sa te trezesti. Mai stii care e imnul Romaniei?

zetu  •  21 septembrie 2011, 22:27

Desi te respect, si te consider printre putinii jurnalisti din Romania, si asta pentru felul in care alegi sa-ti faci meseria, de data asta nu sunt de acord cu tine in conditiile in care nu sunt fan cfr. De data asta tin sa te contrazic. E pacat, zau sa luam in seama comentariile unor oameni frustrati care nu concep sa piarda. Habar n-am daca cfr-ul e mai avantajata de arbitraje in comparatie cu alte echipe. Imi place sa cred, deh poate-s naiv, ca 90% din greseli sunt omenesti si nicidecum intentionate. E pacat ca nu se acorda o atentie asupra proiectului CFR Cluj. Ar trebui dati de exemplu in fiecare zi. CFR-ul e singura echipa din Romania care in ultimii ani a dat jucatori valori la export. Nu, n-au fost romani. Dar au fost capabili sa-i descopere, au fost capabili sa-i creasca ca valoare, ca apoi sa-i vanda mai departe. Si-mi permit sa dau 2 exemple recente. Unul e Alvaro Pereira, care joaca meci de meci la Porto, si-al doilea e L. Traore un fotbalist tanar, care s-a impus la Kuban, si care sunt convins ca va ajunge in cativa ani la o echipa mare din Europa. N-am vazut sa scrieti, din pacate, despre investitia pe care au facut-o cei de la CFR in stadion. In conditiile in care Steaua si-ar dori sa joace aproape gratis si sa faca bani, pe-un stadion al tuturor, cei de la CFR au investit zeci de milioane in stadionul propriu. Am fost saptamana trecuta la meciul Stelei cu Shalke. Si-am ramas placut impresionat de tribuna 2, care a fost construita de la 0 de catre club. Din pacate, din cauza amplasarii extrem de proaste a stadionului nu se poate construi peluza, pe care sunt convins ca cei de la CFR ar fi construit-o. Nimeni nu discuta de felul in care ne-a reprezentat CFR-ul in CL. Nimeni nu discuta de meciul cu Chelsea de acasa, cand pentru prima oara dupa multi ani, o echipa romaneasca juca de la egal la egal cu una din echipele de top ale Europei. Da, stiu Unirea Urziceni au facut mai multe puncte decat CFR in liga, dar au facut-o practicand un joc mizerabil, fiind dominati in mod clar, si lovind cu noroc pe contra atact. Ei bine, CFR a jucat de la egal la egal cu Chelsea, fara sa se apere, fara sa se lase dominati. Culmea, oare si-n acel meci au fost avantajati de arbitraje? Oare nu e logic si normal ca CFR-ul sa joace cel mai bine, judecand lucrurile din prisma transferurilor? Ce transferuri a facut domnul Porumboiu? Ce jucatori de marca a adus? A, da, stiu, au avut interzis la transferuri, nu? Si asta din cauza cui s-a intamplat? Pana sa mai luati in seama declaratiile pline de frustrare ale unora care se ocupa mai putin de fotbal, si mai mult de dat din gura, ar trebui sa cantariti lucrurile. Asta asa, ca tot va pasa de fotbal, poate prea mult. CFR e singurul proiect de bun simt din fotbalul romanesc. Singurul proiect cladit pe profesionalism. Singurul proiect cladit pe niste legi clare a capitalismului. Oamenii au facut fotbal si bani din fotbal. Acum cativa ani erau prin c, ca in ultimii 3 ani sa castige de 2 ori eventul. Nu se-ntampla sa promovati asta, ci-l promovati pe Porumboiul care ori de cate ori pierde nu pierde pentru ca echipa lui ar fi slaba, ci pentru ca au fost furati de arbitri. Il promovati pe Becali care in urma cu 1-2 sezoane ii jignea pe la tv pe cei de la CFR fix din prisma etniei, ca acum sa ajunga sa joace pe terenul acestora. Nu vad articole in care sa va-ntrebati de ce orice jucator ajuns la Steaua nu creste-n valoare, ori scade, ori se plafoneaza. Si exemple sunt o gramada. Asadar, daca va pasa de fotbal, daca va pasa de bun simt si respect, atunci ar trebui sa-i promovati pe cei de la CFR. Daca va pasa de tiraje, audiente nu aveti decat sa-l promovati pe Becali, care a transformat Steaua intr-un club de pluton, sau pe Porumboiu, care a amenintat de n ori, dupa o infrangere, ca renunta la echipa. 2 oameni labili si frustrari care n-au nimic in comun cu bunul simt si respectul fata de adversari.

Valentin Iliu  •  21 septembrie 2011, 23:06

Deci Paszkany a schimbat peisajul ciulinilor din C cu imnul Ligii Campionilor pe blat? Destept băiat. Cătăline, cine eşti şi ce-ai făcut cu Tolo?

Flava  •  21 septembrie 2011, 23:12

Da, se stie si se poate observa, ca anul asta CFR a facut cartile pt un nou titlu de campiona. Cei de la CFR stiu deja reteta, anul trecut au stat pe margine, nu au actionat si s-a vazut care e valoarea lor. Iar Otelul cam la fel doar ca sunt si mai slabi! Aceste aranjamente au scazut nivelul campionatului romanesc de la nu an la altul…

Flava  •  21 septembrie 2011, 23:14

Ii recomand d-lui Porumboiu sa aiba grija, pe cine deranjeaza, ca s-ar putea ca Vasluiul sa aiba soarta lui Poli. In Romania totul e posibil…

ceferist  •  22 septembrie 2011, 0:27

nu prea stimate Tolontan, de cind a luat CFR cupe si campionate (7 la numar !) voi miticii care nu stiti sa pierdeti, voi care ati inventat gaura la covrig, aveti probleme cu arbitrajele pro cfr. daca esti asa impartial nu ai vazut penaltiul clar refuzar CFR ului in prima repriza precum si atacul animalic al lui Wesley asupra lui Beto, la care arbitrul nu a dat nici macar fault?
si acum ce vrei, sa se dea jucatorii CFR ului deoparte, sa piada toate meciurile sa fiti voi cu ciobanul vostru fericiti?
mi-am pierdut respectul pentru tine, se pare ca banii ciobanului nu miros…

UltraMihai  •  22 septembrie 2011, 0:27

„Se ştie că anumite persoane încearcă prin prezenţa lor pe anumite posturi de televiziune să distragă atenţia de la anumite fapte ale lor. Anul tercut era domnul Iancu, acum e Porumboiu”, spunea Paszkany

Cam suna a amenintare, nu-i asa ?

Costea  •  22 septembrie 2011, 0:47

Cînd or să îi suspende cu închisoare pe viaţă pe infractorii de la Ligă? Cum poate fi membru al Ligii un fost puşcăriaş aşa cum a fost Boc?
Fotbalul din Romînia este condus de către bişniţari, ospătari ce furau la gramaj clientul, foşti securişti de la Victoria. Miliţică ar trebui să ne spună de ce a făcut în 1990 şapte luni de închisoare pentru abuzurile de la Victoria, despre condamnarea din 24 noiembrie 1976 de trei luni de închisoare pentru jocuri de noroc, barbut.
Cum a fost preluată Liga de la Mircea Anghelescu? Sudorii care l-au izolat înăuntru ştiu mai multe.

Ionuţ  •  22 septembrie 2011, 3:38

SUNT nu sînt. În rest aveţi dreptate

Acuzaţii dure către CFR: "Titlul e al lor, mai bine se întrerupe campionatul" | FREE Football Streaming info : Watch live football on your pc, free football streams!  •  22 septembrie 2011, 4:10

[…] Cătălin Tolontan a scris pe blog despre “un campionat compromis”! […]

cfrujeanul  •  22 septembrie 2011, 4:26

Nu stiu ce se intampla in Romania. Nu stiu de ce, voi jurnalistii, care observati, analizati, comentati si concluzionati toate aspectele societatii romanesti – voi oamenii cu educatie – va lasati balaciti intr-o retorica inutila despre cat de corupta sau onesta este viata de dupa 1989.

Rastalmaciti afirmatii, dati apa la moara celor care va citesc randurile si le alimentati frustrarile unui stil de viata si asa ca vai de el.

Ar trebui sa veniti in Statele Unite, voi si oamenii de genul Porumboiu si sa faceti afirmatiile care le faceti in presa scrisa din romania (cu r mic) voastra . Si sa vedem cum platiti daune morale, financiare, cum va pierdeti partenerii de afaceri, cum vi se retrag licentele de jurnalism si cum tot K K tul va cadea pe mantaua voastra de intelectuali.

Daca pentru asa ceva a trebuit sa invatam sa scriem sau sa citim, atunci mai bine ramaneam analfabeti! Din suflet va spun cu amar ca e deprimanta si dezamagitoare atitudinea voastra – a celor care puteti sa scrieti pentru ca prostimea sa poata citi…

Mos Mielache  •  22 septembrie 2011, 6:13

Intr-o tara in care legea se aplica preferential nu poti avea pretentii de normalitate. Exista institutii care ar trebui sa se implice din oficiu cind neregulile devin evidente dar in Romania dreptatea nu e si pt. catei. Cit priveste reprosurile facute de fani clujeni lui Tolontan, sa nu uitam ca totul pleaca de la Porumboiu!

Comentează