TOLO.RO
TOLO.RO
joi, 15 septembrie 2011, 1:35
Mihai şi Maria, cuplul pentru care anii şi timpul vor curge altfel decît şi-au imaginat
Mulţi oameni şi-au promis că se vor gîndi măcar un pic diferit la priorităţile vieţii după ce-au aflat ce a păţit şi cum gîndeşte Mihai Neşu, fotbalistul paralizat de 4 luni. Dar cum arată o schimbare?
Puştiul aşteaptă calm în zona liftului galben. Traseele de acces din clinica De Hoogstraat sînt colorate diferit, cu vopsele puternice de parcă cineva s-ar fi jucat cu nişte cuburi uriaşe, pe care le-a presărat ca să reimagineze lumea.
Băiatul de 14 ani vorbeşte cursiv engleză, precum majoritatea olandezilor. Acum trei ani şi jumătate l-a lovit în plin o maşină. Au urmat paralizia şi depresia, ea însăşi paralizantă.
Zburînd pe planeta Reach
“Încet, încet, am ieşit din tristeţe”, spune el. “A fost mai greu asta decît să-mi revină simţurile. Mişc o mînă şi jumătate”, spune cu mîndrie. Picioarele sînt inerte.
Băiatul vine la clinică pentru control şi pentru sesiuni de terapie fizică. Acasă se joacă pe Xbox în reţea. “Am rămas cel mai bun! Abia pot să ţină paşii colegii cu mine în Halo: Reach”.
Acţiunea se desfăşoară în 2552 şi avatarul de pe ecran al puştiului zboară sub cerul luminat de soarele roşu. Aleargă, sare, trage, e nemilos şi nobil. Încearcă să salveze planeta şi omenirea de invadatori. Pe fundal, cele două luni lucesc într-un halou de lumină.
Există oameni care l-au ajutat să-şi schimbe gîndurile? Există, îşi aminteşte că la un moment dat au venit chiar aici, la De Hoogstraat, eroii săi, fotbaliştii de la FC Utrecht.
La început, aluneca din scaun
Un etaj mai sus, Mihai Neşu se gîndeşte, închizîndu-şi uşor ochii. “Da, aşa e. Am fost în vizită la clinică, împreună cu echipa. Chiar aici erau copiii paralizaţi”.
“Încearcă să ridici frîna de la pat, te rog! De acolo, de jos”. O singură clapă acţionează toate frînele. Acum, tu sau asistenta, din picioare, puteţi împinge uşor patul, cu un deget, aşa cum mişti un joystick.
La ieşirea din salon, cîteva scaune cu rotile stau aliniate pe partea stîngă, înghesuite unul în celălalt. “Ăsta-i al meu”, spune Neşu, în timp ce e condus cu patul. “La început am avut un scaun care nu era dimensiunea mea şi, pentru că nu-mi puteam mişca nimic, nici măcar gîtul nu mă susţinea, alunecam mereu din el. O fost nasol! Da’ acum am un scaun bun, îl conduc cu mîna dreaptă, atît cît pot să o mişc, chiar şi fără să-mi controlez degetele”.
Întunericul de afară priveşte prin geamurile mari, de sus pînă jos, ale clinicii. “Dacă închid oamenii ăştia pe aici, vorbesc cu ei să-ţi dea şi ţie un pat în salon ca să mai putem vorbi”, glumeşte Mihai. Sau poate nu.
Zîmbetul doamnei de la recepţie
Ce ar face oamenii în locul acesta? Ce ar face dacă s-ar trezi în trupul copilului călcat de maşină, în mintea fotbalistului accidentat la antrenament – “ce simplu a fost, jucam un 4 contra 4, m-am ciocnit cu putere de un coechipier şi gata!” -, ce ar face dacă doamna amabilă de la recepţie, în loc să-ţi cheme un taxi, ar zîmbi şi ar închide uşile clinicii?!
Ce ar face un om întreg dacă, fără voia lui, “nu mai ai hotel, asta e!”, s-ar întinde, cu lentoarea fără de scăpare a visului, pe acest al treilea pat, pe patul liber din salonul lui Mihai?
“Nu ştiu, nu cred că aş avea puterea lui, nu cred…”, răspunde Ilie Dumitrescu, pierdut în redacţia Gazetei.
“Oamenii ataşează un înţeles personal poveştii”
Şi a doua întrebare, imposibil de evitat. Nu doar viaţa lor se schimbă, nu doar viaţa familiilor celor paralizaţi, pentru că “oamenii ataşează un înţeles personal cînd întîlnesc o astfel de poveste”, aşa cum scrie undeva un ziarist de la New York Times.
Într-un anume fel, care depăşeşte pericolul improbabil, martorii simt că exemplul îi priveşte şi că pot culege semnificaţii şi lecţii dincolo de coaja amară a fructelor. Dar nimeni nu ştie dacă va urma acest impuls.
Îşi vor trăi viaţa mai bine, aşa cum s-au anunţat pe ei înşişi imediat după ce a trecut şocul lecturii sau al discuţiei cu prietenii?
Se schimbă ceva?
„Sînt într-o situaţie mega nasoală, dar am cîştigat unele lucruri. De pildă, răbdarea. Înainte, după trei zile de vacanţă, mă agitam. Acum rîd cînd îmi aduc aminte”
“Mă urc în avion!”
Marius Niculae spune că da, “sigur că da, se schimbă foarte multe!”.
Atacantul cu doi ani mai mare decît Neşu zboară în Germania ca să-şi facă o asigurare. “Pe banii mei, gata, nu mai întîrzii!”. Ştie că, în cazul lui Mihai, prima de asigurare a fost plătită de FC Utrecht, dar Niculae nu vrea nimic de la Dinamo.
Ani de zile s-a complăcut, alături de alte mii de fotbalişti din Liga 1, într-un proiect fictiv de asigurări în caz de accidentare. Acum spune că va schimba lucrurile pentru că ţine de siguranţa lui. E, deocamdată, un anunţ. Ca şi sutele de anunţuri care circulă pe net: “Am realizat ce importantă e viaţa!”.
Despre bani şi divorţ
Unii sînt însă convinşi că impactul sever cu drama lui Neşu i-a ajutat instant. Precum cititorul care a anunţat pe blog că a citit interviul cu Mihai şi şi-a chemat soţia, care se decisese să divorţeze. “Soţia a vrut să ne despărţim pentru că i-am ascuns că am un card de credit şi am cheltuit ceva bani, mărunţiş. I-am dat să citească despre tine, Mihai, şi am făcut-o să înţeleagă că 1.300 de euro nu reprezintă totul în viaţă”.
Banii au valori diferite. 1.300 de euro pe card sau 2.000 de euro ziua de spitalizare la terapie intensivă. Costul total al lunii din spital şi al celorlalte luni din clinica de recuperare, cel puţin încă două de acum înainte, se va ridica la cîteva sute de mii de euro, bani pe care îi vor achita asigurările.
În week-end merge acasă…
Tot despre schimbări. Pentru Mihai, unele transformări sînt orbitoare.
De pildă, relaţia sa cu soarele. Din cauza tenului său alb, fotbalistul blond nu l-a iubit niciodată prea tare. Acum e îndrăgostit.
„Ori de cîte ori prind o zi cu puţin soare, îmi conduc căruţul electric în curtea clinicii şi stau la lumină. Stau ore întregi sub raze şi mă bucur”
Aşteaptă după-amiaza de vineri, cînd poate merge acasă, împreună cu Maria. “Merg acasă de trei săptămîni. La început, ne lua cu un taxi comun, special, pe mai mulţi accidentaţi şi dura cam mult drumul, că ne lăsa pe rînd. Apoi, patronul lui FC Utrecht, care are firmă de taxiuri, i-a dat Mariei un număr de telefon şi vine o maşină doar pentru noi”.
În week-end, el şi Maria ies împreună pe stradă, “am fost o dată şi la supermarket, aici ai toate condiţiile, rampe, acces pentru căruţ, iar oamenii te tratează frumos”. Două asistente vin acasă ca să-l spele şi să-l ajute. “Sînt chiar de la firma unui băiat care a paralizat pe cînd avea 5 ani, dar s-a ţinut tare şi şi-a făcut o afacere pentru oameni ca el”.
… dar, într-un fel, clinica devine “acasă”
Alte schimbări sînt paradoxale. Raportul cu “acasă” s-a modificat într-un sens la care el nu s-ar fi gîndit. “La clinică mă simt mega bine. Oricît de amabile sînt asistentele de acasă, nu mă cunosc precum cele de la clinică”.
La bolnavii care stau luni întregi imobilizaţi apar leziuni ale pielii pe spate, pe fund, pe picioare. Tratamentul este urgent, pentru că micile răni poartă riscul infecţiei. Ca orice suferind, Mihai şi-a alcătuit mica hartă a rănilor sale şi dublează munca medicilor cu propria atenţie ca fiecare zonă să fie curăţată. La clinică e mai simplu. Sau, după cum i-a spus Meredith Grey unui puşti, “Să nu-ţi fie frică! Sala de operaţii e cel mai sigur loc unde te vei afla în viaţa ta”.
Pizza şi McDonald’s
Mănîncă de toate. Aici transformarea este aproape nulă. O încremenire delicioasă în vechile obiceiuri destul de puţin sănătoase. “În unele seri ne comandăm pizza de aici, de la un restaurant italian de lîngă clinică. Sau se duce Maria la McDonald’s şi ne ia ceva”.
A renunţat doar la băuturile acidulate. “Îmi plăceau, mai ales Coca-Cola beam destul de mult înainte. Acum am încercat, dar nu-mi fac prea bine pentru că, neputînd să-mi simt stomacul, probabil că apar ceva probleme acolo, înăuntru”.
“Tot ceea ce ne dorim este sănătate”
Maria apare cu mîncarea. Pe tava de la autoservire e o friptură. “E făcută din carne tocată, ca nişte mici”, spune Mihai, prezentîndu-şi, solemn-amuzat, cina.
El şi Maria îşi zîmbesc. Ea a slăbit faţă de fotografiile mai vechi. Au amîndoi 28 de ani, s-au cunoscut în liceu, sînt căsătoriţi de 5 ani şi sînt împreună de 11.
Într-un număr din aprilie 2008 al revistei “Steaua Magazin”, Maria spunea că Mihai e un maestru al surprizelor, “mă răsfaţă şi-mi oferă foarte multă iubire”. Şi că “tot ceea ce ne dorim este sănătate, să facem copii şi să fim mereu o familie fericită”.
Noul joc
Primele două dorinţe au căzut, înghiţite în după-amiaza noroasă a zilei de 10 mai 2011. Şi jocul acela de pase “4 la 4”, cum şi-l aminteşte Mihai, s-a transformat într-un joc cu mult mai mulţi participanţi, mecanisme şi incertitudini.
Maria este o femeie care-şi împarte corpul de sportiv al bărbatului său cu asistentele de serviciu, ce-l spală cu grijă pe Mihai, iar Mihai îşi împarte soţia frumoasă cu toate gîndurile lui singuratice, din zilele şi orele cînd nu sînt împreună.
Există un studiu al unei universităţi britanice care spune că oamenii aflaţi în situaţia lui Mihai îşi înmulţesc cu 2,5 speranţa de viaţă dacă sînt înconjuraţi de prieteni, dar nu există nici un studiu care să vorbească despre şansa ca iubirea pasională şi intimă dintre un bărbat şi o femeie de 28 de ani să se poată converti într-o relaţie platonică şi exclusivă, pe viaţă.
Speranţe
“Da, sîntem puţin geloşi, dar avem încredere în iubirea noastră”, mai spunea Maria în 2008 şi Maria de acum nu pare cu nimic diferită.
Nimeni nu ştie cum va evolua recuperarea lui Mihai. Îşi mişcă doar o mînă, asta-i o veste rea. Nu are măduva secţionată, asta-i o veste salvatoare.
Ştiinţa medicală a evoluat accelerat şi, vorba amară a lui Mihai, “mi-a zis un văr din Canada, care a venit să mă vadă, că am noroc cu războaiele din Irak şi din Afganistan, pentru că americanii investesc foarte mult în acest domeniu. Au mulţi infirmi răniţi în războaie şi vor avansa, probabil, în soluţii pentru coloană”.
Povestea domnului Cantor
Aşa e, lumea s-a schimbat. Lumea se schimbă mai repede decît oamenii.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, se murea încă de poliomelită. Acum, e aproape eradicată. Dar, în iulie 1944, sute de oameni au decedat sau au rămas invalizi pe viaţă numai în oraşul Newark din Statele Unite.
Domnul Cantor era instructor de sport cînd a venit epidemia din Newark. I-a ajutat cît a putut pe copii, apoi a plecat într-o tabără, unde probabil a dus cu el virusul poliomelitic. Alţi copii au murit, el însuşi a ajuns în spital şi a supravieţuit doar izolat în tancul respirator metalic sub formă de cilindru, cunoscut în epocă sub numele de “plămîn de fier”.
Altădată un corp perfect de sportiv, el a rămas infirm şi a ales să se despartă de Marcia, iubita lui, pe care a respins-o, după cum explica un prieten, pentru că boala sa “nu i se păruse o absurditate răutăcioasă a naturii, ci o crimă imensă comisă de el însuşi”.
Să ai încredere în limitele tale
Domnul Cantor era genul de om “care nu ştie unde se termină responsabilitatea lui, nu are încredere în limitele sale, deoarece, împovărat de bunătatea sa fermă şi naturală, nu îşi permite să se resemneze la vederea suferinţei celorlalţi şi nu va recunoaşte că are şi el limite, fără să se simtă vinovat”.
„Victoria cea mai măreaţă a unui astfel de om este să-şi scutească fiinţa iubită de a avea un soţ handicapat, iar eroismul acestuia constă în respingerea celei mai profunde dorinţe a lui, în renunţarea la propria iubită”
Facebook şi ultima întrebare
Dar poate că domnul Cantor nu s-a putut schimba pentru că, de fapt, el nu e o persoană reală, ci doar un erou închipuit de Philip Roth în romanul său “Nemesis”.
Între timp, Pămîntul e altul, are o clonă într-un sistem solar imaginat pe Xbox şi înşişi oamenii se pot transforma, oamenii reali sau închipuiţi.
Pînă şi Mihai Neşu devine, uneori, pur imaginar. “Pe Facebook sînt cîţiva care se dau drept «eu». Le răspund oamenilor că sînt bine, inventează detalii. Scrie, te rog, că nu am cont de Facebook! Şi le transmit celor care fac asta şi-mi iau identitatea că nu e corect”.
Nu e corect.
Dar ce e corect, ce e corect în a fi un superbăiat, care să joci un “4 contra 4 banal” cu o săptămînă înainte de încheierea sezonului, să bagi o alunecare şi să simţi că s-au închis uşile?!
Asta e corect? Şi, promitem, e ultima întrebare.
„Cînd om fost cu echipa să vizităm copiii de la clinică, mi s-o făcut milă, dar nu mi-am imaginat cu adevărat ce trăiesc. Acum m-am întors printre ei şi ştiu ce simt. Cam aşa ni se întîmplă în viaţă, ajungem să înţelegem cînd trăim”
Finalul discuţiei. Găseşte Mihai Neşu un sens în ceea ce i s-a întîmplat? Decideţi singuriUltima filă a interviului. Exact acum o săptămînă stăteam faţă în faţă cu Mihai, la Utrecht. Nu trebuia să se întîmple aşa.
Dorinţa interviului a apărut cu cîteva luni înainte. Legătura a fost discretă şi pe mai multe planuri. Colegul meu Gabriel Berceanu a călătorit de două ori în Olanda, imediat după accident şi mai tîrziu. Reportajele sale excepţionale au mişcat publicul. Despre Mihai am scris şi eu, şi alţi colegi.
Toată presa română a rezonat la drama fotbalistului.
Gazeta a urmărit consecvent evoluţia lui Mihai. Şi, printr-un prieten al lui, am rămas în legătură, dar niciodată direct. Acum două săptămîni, prietenul fotbalistului m-a sunat: “Mihai a hotărît să vorbească o singură dată. Ne-am sfătuit şi te roagă să fii tu cel care să facă interviul. E o chestiune de încredere. Vrea o discuţie la telefon. O să-ţi transmit un număr, dar nu acum, că pentru cîteva zile nu poate sta în scaun din cauza unor răni”.
Dimineaţa decolam de pe “Otopeni”. N-am spus nimănui.
Ultima amintire din țară a fost mărturia exasperată a taximetristului român, în oraşul unde zorii abia pătrundeau: “Domne, e incredibil ce urît miroase Bucureştiul şi cînd e aerul curat. Ăştia spală asfaltul cu apă din Dîmboviţa! O scot prin nişte ţevi la podul Timpuri Noi sau la Grozăveşti şi încarcă maşinile cu ea!”.
Secunda cît s-a gîndit
La 4 după-amiază eram într-o cafenea studenţească din Utrecht, lîngă Wilhelminapark, o grădină care mărgineşte clinica De Hoogstraat. La prînz anunţasem redacţia că s-ar putea să avem ceva important.
Eram aproape convins că Mihai va refuza să ne vedem, dar şi la telefon interviul era valoros. I-am dat sms. L-am sunat cu mari emoţii. Nu a răspuns.
A revenit în cîteva minute. “Salut, scuze, am rugat asistenta să-mi dea telefonul, abia am terminat terapia”. Vorbea absolut normal, legănat, ardeleneşte. “Uite cum stau lucrurile, Mihai. Te sun din Utrecht, am preferat să nu vorbim de la mii de kilometri distanţă, eu, într-o hală din Piaţa Romană, tu, la Utrecht. Nu te presez, cred că e mai bine să ne vedem, dar e OK şi la telefon. Cum vrei tu”.
S-a gîndit doar o secundă. Una dintre cele mai lungi.
– Ce supraevaluăm în viaţă?
– (Zîmbeşte şi plînge în acelaşi timp) Multe lucruri le considerăm prea importante. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Eu, în situaţia mea, pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti.
– În ce crezi, Mihai? (Colega mea Maria Andrieş îmi dăduse întrebarea)
– În Dumnezeu, acelaşi pentru noi toţi. Diferenţa de religie a născut războaie, dar, pentru mine, Dumnezeu e unul singur. Eu sînt greco-catolic, Maria este penticostală, dar ne rugăm împreună. Am fost la un pastor chiar aici, la un centru creştin mega renumit. Eu cred că toţi avem nevoie de Dumnezeu: creştini, budişti sau musulmani.
(Nu ştiu dacă Mihai ar fi acceptat fotografii sau imagini filmate. Poate da, la urma urmei arată exact ca înainte de accident, dovadă că graficianul Dan Voinea a reuşit să-l reproducă exact cînd i-am oferit fotografii şi i-am povestit cîte ceva. Sau poate că nu ar fi acceptat. Nu i-am propus deloc să-l fotografiez sau să-l filmez. Nu ştiu exact de ce. Mă gîndesc la asta într-unul din puţinele momente în care s-a oprit din vorbă).
– Eşti OK, Mihai?
– Mă gîndeam. Cîteodată nu înţeleg de ce se întîmplă chestiile astea. Cel mai mult nu înţeleg la copii. Ce vină au ei? De ce se nasc aşa bolnavi, săracii? Că eu am avut, na, pot să zic că de ce am băgat alunecare?! Poţi să găseşti un motiv că m-am accidentat. Dar un copil care abia s-a născut?
– Şi ai un răspuns?
– Poate. Există Dumnezeu şi aicea nu e Raiul ca să fie toate bune şi frumoase. Da’ unele lucruri chiar nu merită să li se întîmple oamenilor respectivi. Accidente se pot întîmpla că e liberul arbitru şi te lasă Dumnezeu să faci şi ce gîndeşti! Dar apoi îţi mai dă o şansă.
(Închid caietul a treia sau a patra oară. E foarte tîrziu. Maria stă lîngă patul său, pus în mijlocul restaurantului, aveam să-i zăresc aşa, în lumină, şi după ce am plecat printre pomii din faţa clinicii)
– Auzi, înainte să pleci. Ai grijă de caiet. Dacă îl pierzi, o să trebuiască să mă mai asculţi încă o dată, de la început!
O noapte întreagă
Străzile din Utrecht sînt ude. O iau pe jos. Unde am citit asta? Liberul arbitru şi voinţa Divină şi explicaţia Răului. Unde?!
Mi-a trebuit o săptămînă ca să regăsesc cartea lui Hans-Werner Schroeder, preot, profesor și teolog german.
“Îngerul ne însoţeşte cu netulburată fidelitate”, scrie prelatul. “Într-un sens, viaţa noastră este condusă şi tot ceea ce mă pune în mişcare nu se întemeiază pe întîmplare, ci pe înţelepciune şi iubire”.
Dar omul are propriul liber arbitru. “Îngerul nu-l poate constrînge pe om pentru că l-ar face neliber; aşa ceva nu trebuie să se întîmple, libertatea este sensul existenţei umane şi ea nu trebuie pusă la îndoială. Însă, totodată, libertatea oferă largi spaţii tragismului de orice fel. Şi atunci, indiferent ce faci, îngerul rămîne aplecat spre tine, cu infinită răbdare, ocrotindu-ţi destinul”.
Unde ai citit asta, Mihai? Sau poate ţi-a şoptit-o cineva în noaptea asta decisivă de mai, după ce te-ai trezit din operaţie, la Reanimare.
-Îmi e rău şi frică, dar nu vreau somnifer.
-Stai liniştit, rămîn aici, lîngă tine, şi vorbim toată noaptea.
Așa au venit zorile. N-ai dormit, dar te-ai trezit ca dintr-un vis bun.
Îmi amintesc cum mi-ai spus că femeia a venit să te viziteze, după ce te-ai mutat din spital la clinică.
O fi un mega înger sau un simplu om.
Bogdan Denes • 15 septembrie 2011, 10:40
Din pacate, lucrurile rele se intampla doar oamenilor buni.Nesu se numara printre oamenii buni de la care cu totii am avut de invatat foarte multe.Stau si ma gandesc cat de mare este fustrarea pentru el, cat de mult regreta ceea ce sa intamplat si cate intrebari fara raspunsuri isi pune in tot acest timp in care pur si simplu doar sta.Pacat de el pentru ca avea in fata o cariera, o viata…
neli • 15 septembrie 2011, 10:45
sanatate multa iti doresc mihaita ! te asteptam la meciurile stelei, esti in inima noastra a tuturor stelistilor. sanatate !
Raluca • 15 septembrie 2011, 10:47
multumim Mihai pentru lectia de viata data,
suntem alaturi si ne rugam pentru tine. Multa putere in continuare tie si sotiei tale va doresc
Octavian • 15 septembrie 2011, 10:50
Cel mai profund interviu citit vreodata . Mihaita Nesu este un mega baiat , luptator, optimist, reflexiv cu el si cu situatiile ce s-au intamplat si se intampla in jurul lui, foarte lucid, care are langa el o sotie minunata ( Maria ) cea care este alaturi de el in fiecare zi .
Cu totii constientizam acum, inca odata ce importante si minunate sunt acele lucruri banale care se intampla in fiecare zi… o vorba memorabila spusa de Dem Radulescu acum cativa ani intr-un interviu acordat la TVR, Eugeniei Voda mi-a revenit acum in minte citind reportajul -interviu cu Mihaita Nesu . PRETUIESTE INAINTE DE A PIERDE .
Mihaita sunt alaturi de tine si imi doresc sa te faci bine, sa fi puternic in continuare, sa poti sa mergi, sa poti sa conduci masina, sa ti se indeplineasca toate visele tale, sa poti sa te bucuri de viata ca si inainte, si sa fi iubit de mega ingerul tau Maria .
Interesant finalul interviului facut de Catalin Tolontan cu referire la Povestea nr 3 din partea a II-a a interviului ” Noaptea visez ca merg din nou ”
Este important si bine ca Mihai este inconjurat de persoane cu suflet mare ( acea asistenta care a stat cu el de vorba toata noaptea, dupa ce s-a trezit din operatie la Reanimare), care a venit sa-l viziteze ulterior la clinica de recuperare.
Mega ingerii si oamenii sunt alturi de tine Mihai !
Adrian • 15 septembrie 2011, 10:51
Iarta-ma Mihai ca am vorbit urat despre tine acum 5 ani cand ai luat sansa echipei mele de suflet de a merge in seminifinala uefa. Cred ca stii si tu cum ai scos mingea lui Emil Dica de pe linia de poarta in finalul jocului. Imi cer scuze. Imi cer scuze si pentru ca nu aveam incredere in tine cand veneai la nationala si te judecam fara sa stiu cu adevarat ce fel de om esti. Acum mi-ai dat o palma prin taria si puterea de care dai dovada. Frate miu care nu e microbist a realizat mai bine ca mine cine este Mihai Nesu, cand ti-a vazut poza in timp ce eu citeam interviul acesta: ” Il stiu ma, e fotbalistul ala care in fiecare meci isi spargea capul. E Mihai Nesu! „. Sper sa te revad cat de curand la stirile sportive cum jonglezi cu o minge. Mi-ar placea sa stiu daca a meritat tot efortul pe care l-ai facut in cariera? Fa-te bine, Nesule. Sa ne dai peste ochi noua astora orbi.
kELOO • 15 septembrie 2011, 10:54
EXCEPŢIONAL!
Felicitari pentru acest interviu! Felicitari pentru scriitura! La mai multe astfel de articole, scrise de oameni deosebiti pentru oameni deosebiti! A, si de preferat sa nu fie tragice, ca acesta!
Bafta Mihai!
fanulumocanu • 15 septembrie 2011, 10:59
dupa ce am citit interviul, nu-l compatimesc pe Mihai, ma simt in echipa cu el. parca si vad maduva aia care trebuie sa se trezeasca.
nu cred ca putea sa scrie altcineva mai bine povestea asta. sau oricine ar fi fost ales era iluminat sa o scrie la fel? n-o sa stim niciodata… felicitari!
EUU • 15 septembrie 2011, 11:02
sa iti spun ceva Tolontane……….cu acest interviu ai reusit sa restartezi o lume a presei plina de ura si de senzationale cu toti ciobanii si incultii…..ai fost ”’MEGA” bun…..si pentru NESU: o sa ma rog continuu sa te ridici…..si sunt sigur ca o sa o faci….esti cel mai in masura sa reusesti MIHAITA…tu ai rusit sa scoti o lacrima de la muuulti oameni….te iubim
Sebastirun • 15 septembrie 2011, 11:03
Cel mai bun lucru ce se putea intampla cu acest interviu este ca multi oamenii gandesc si simt ca se va face bine. Si se va face bine!
Paul • 15 septembrie 2011, 11:07
Sper sa te faci bine.Dumnezeu Fie cu tine Mihai!
Octavian • 15 septembrie 2011, 11:08
1. Cel mai profund interviu citit vreodata . Mihaita Nesu este un mega baiat , luptator, optimist, reflexiv cu el si cu situatiile ce s-au intamplat si se intampla in jurul lui, foarte lucid, care are langa el o sotie minunata ( Maria ) cea care este alaturi de el in fiecare zi .
Cu totii constientizam acum, inca odata ce importante si minunate sunt acele lucruri banale care se intampla in fiecare zi… o vorba memorabila spusa de Dem Radulescu acum cativa ani intr-un interviu acordat la TVR, Eugeniei Voda mi-a revenit acum in minte citind reportajul -interviu cu Mihaita Nesu . PRETUIESTE INAINTE DE A PIERDE .
Mihaita sunt alaturi de tine si imi doresc sa te faci bine, sa fii puternic in continuare, sa poti sa mergi, sa poti sa conduci masina, sa ti se indeplineasca toate visele tale, sa poti sa te bucuri de viata ca si inainte, si sa fii iubit de mega ingerul tau Maria .
Interesant finalul interviului facut de Catalin Tolontan cu referire la Povestea nr 3 din partea a II-a a interviului ” Noaptea visez ca merg din nou ”
Este important si bine ca Mihai este inconjurat de persoane cu suflet mare ( acea asistenta care a stat cu el de vorba toata noaptea, dupa ce s-a trezit din operatie la Reanimare), care a venit sa-l viziteze ulterior la clinica de recuperare.
Mega ingerii si oamenii sunt alturi de tine Mihai !
P.S. ( mea culpa pt greseala am corectat Fii cu 2 de I ).
victor ionita • 15 septembrie 2011, 11:09
Bafta multa Mihaita.Lupta si vei reusi.Ne rugam si suntem alaturi de tine.
catalin • 15 septembrie 2011, 11:13
iti doresc multa multa sanatate….vrei sa iti zic k mi-au dat lacrimile …….da mi-au dat…si mult..dar dak as sti ca te-ar ajuta cu ceva ar plange non stop pana te-ai face bine…iti doresc multa sanatate si fericire si salut ..sarut mana sotiei tale care te iubeste si ajuta…..si salut aceasta ,,mega,, dragoste pe care ti-o poarta..va iubesc……..
Cristi Pena • 15 septembrie 2011, 11:13
Buna ziua!
Un super reportaj intr-o situatie, care din pacate, nu are cum sa dea nastere la altceva.Ce vreau eu sa propun domnule Tolontan este o variata care, eu singur nu cred ca am vreo sansa de a o propune la dimensiunea reala, pe care o poate avea. Eu am facut parte din aceiasi breasla cu dumneavoastra, si chiar si asa am plecat, in Spania, in urma cu mai mult de 11 ani, iar acum 2 sau 3 ani am auzit un reportaj la radio, aici, care mi-a ramas in minte pana in ziua de azi.
Probabil ca ati auzit ca endocrinologul celebru deja aici, Devesa. Povestea este simpla, avand in vedere ca a testat tot ce a considerat necesar pe fiul sau, care devenise „leguma” intr-un accident de masina ingrozitor. A fost in coma, etc etc… Nu a avut rani externe acesta, doar in interior era problema, si ce a facut , ce nu, este ca acel fiu in doi ani… nu numai ca nu mai era in scaun cu rotile, nici vorba de asa ceva, ci si-a terminat si facultatea pe care o facea la momentul accidentului. E foarte adevarat ca am inteles lucruri de genul ca se poate ajunge si pana la 2-3 ani cu o programare, lucru insa pe care nu l-am verificat in amanunt. Va las un link si in toata redactia stiu sigur ca cineva vorbeste spaniola, sau se poate traduce … http://www.minusval2000.com/investigacion/archivosInvestigacion/devesa.html
In speranta ca va servi la ceva, macar a fi luat in calcul, mai devreme sau mai tarziu, va doresc numai bine!
Cătălin Tolontan • 15 septembrie 2011, 11:17
Adrian: Frumos spus,culorile clubului conteaza mai putin in asemenea situatii si am vazut multe mesaje si de la rapidisti si de la dinamovisti si mesaje venite din toata tara.
Marius: Da, aveti dreptate, sint cumva tulburat de o saptamina, m-a ajutat ca am avut mult de munca si de scris.
Lav: Asta cred si eu, dar, dupa cum stii, opiniile oamenilor sint impartite si e bine ca e asa.
ALL: Va multumesc pentru reactiile voastre sincere!
Vultur • 15 septembrie 2011, 11:18
Este o reala binecuvantare sa ai o sotie ca Maria in asemenea situatii!! Multa sanatate Mihai! Insanatosire grabnica! Credinta, Nadejde si Dragoste pt Mihai&Maria! Multumim Tolo pt articol!
jon • 15 septembrie 2011, 11:25
TE IUBESC si iti doresc din inima sanatate
Eu • 15 septembrie 2011, 11:26
Acest interviu nu poate sta alaturi de articole despre Fecali,Borcea,Porcea,Meme,Mimi ai alte mizerii.Asa ca trebuie sa alegeti:ori renuntati la Becali si restul,ori renuntati la Nesu…
altmoldorin • 15 septembrie 2011, 11:29
Poate ca nu o fi raiul aici pe pamant dar sunt convins ca ingerii se nasc totusi aici, sub chip de oameni blanzi, cu par balai si carlionti ca de bichon. Si daca de obicei credem ca un inger vegheaza asupra unei singure persoane, eu zic ca de azi avem un inger mai special printre noi, pe Mihai, care prin mesajul pozitiv transmis, ne-a curatat tuturor sufletul de toata fierea si acreala inmagazinata in ultimul timp. In lumea in care traim azi, din cand in cand, trebuie sa-ti mai golesti „recycle bin-ul” de toate mizeriile si dejectiile care, cu voia sau fara voia ta se lipesc de tine. Pentru mine,mesajul pozitiv dat de Mihai, va deveni pastila cu care imi voi curata periodic sufletul si v-o recomand din tot sufletul in speranta ca intr-o buna zi aceasta pastila ne va crea dependenta.
In final o sa-l citez pe Costi Stucan si o sa spun doar „Merci, Tolo, îţi mega mulţumim, Mihai!”
emil0101 • 15 septembrie 2011, 11:31
Pe Tolontan, il cunosc, desi doar de la telefon, stiam ca este un om intelegator, atat cat poate fi. Nu suntem sfinti.
Dar pe Nesu imi pare rau ca il putem cunoaste ca OM, doar dupa nefericitul accident. Putem vedea ce suflet bun are, dar sunt convins ca, noi oamenii, vom retine pe moment ce este important in viata, dar timpul ne face sa uitam. Vom reveni la „pacatele” noastre de zi cu zi si ne vom readuce aminte de ce este cu adevarat important,la un alt necaz sau la un alt interviu, povestire, de genul necazului, lui Nesu.
Mihaita, este foarte posibil ca varul tau, sa aiba dreptate, si intr-o fericita zi, medicina sau un miracol, care se mai intampla cand si cand, sa te ajute sa ai o viata normala impreuna cu sotia ta.
M-am gandit si razgandit de mai multe ori pana sa scriu si eu pe blogul lui Tolo. Pentru ca nu imi place sa ma bag in seama, dar cand am inteles ca citesti toate mesajele scrise catre tine, mi-am facut „curaj”, si vreau sa iti urez bafta si sa continui sa ai speranta ca intr-o buna zi va rasari soarele si pe strada ta.
Si fi convins ca daca au scris 50, 100 pe blog sunt alte mii de persoane, care nu scriu, pe blog, dar citesc si se gandesc cu drag si speranta la tine. Am inteles ca este primul si singurul interviu, poate ne mai impartasesti din gandurile tale din cand in cand.
Nu vreau sa polemizez cu un cititor de mai sus care il acuza voalat, sau nu, pe Catalin ca face bani din interviul cu tine, face parte din munca lui de gazetar, dar daca nu publica acest interviu nu aveam cum sa te cunoastem si altfel decat pe terenul de fotbal.
Multa bafta!
alex • 15 septembrie 2011, 11:36
Mihai, cea mai mare putere din noi este increderea. In momentele tale multe de liniste absoluta, incearca sa ajungi cu puterea gandului in terminatiile nervoase din mana ta dreapta, sa vizualizezi legatura cu coloana, imagineaza-ti ca un val imens vine pe acolo si desfunda tot, un tsunami de vointa. Rezolva dreapta. Cere-le sa te puna si cu fata in jos, dreapta sa devina stanga apoi, sa se molipseasca de la ea.
Linistea deplina din jurul tau este doar ocazia pe care organismul tau ti-o da sa il repari. Foloseste-o! Pana acum nu era acolo fiindca nu aveai nevoie de ea!
Gandeste-te ca fiecare terminatie nervoasa care raspunde starneste urale in intreaga lume. Milioane de fani se bucura, milioane de coechipieri vin si te imbratiseaza, milioane de antrenori bat din palme catre voi, va incurajeaza, fiindca sunteti multi, Mihai! Suntem multi!
marinik • 15 septembrie 2011, 11:37
ce mai poate fi de spus….nimic…toate cele bune sa fie cu tine Mihai
pt cei ofuscati ca a trebuit sa cumpere ziarul pt a citi un asemenea articol….eu azi am citit toate cele 4 parti pe net..
sebulika • 15 septembrie 2011, 11:42
MIHAI…sa te binecuvanteze DUMNEZEU….!!!!!…CRACIUNUL te va prinde in picioare…pe picioarele tale vei merge si ne vei povestii de perioada aceasta din spital..!!!!!…vointa ta fier, sufletul tau bun, campionul din tine va iesi de Craciun INVINGATOR…!!!!! …..ai incredere in tine si in spiritul tau de invingator….
Mircea Nufarul • 15 septembrie 2011, 11:45
Sunt sigur ca Mihai e va recupera, poate chiar total. Puterea vine dinauntru, vine de la Dumnezeu.
Incercarile vietii se petrec doar pentru a ne testa credinta, fii tare frate! Sper sa ajung odata, peste ani, sa-ti strang mana si sa-ti multumesc pentru toate momentele frumoase oferite pe terenul de fotbal si pentru lectia de viata din afara lui!
Semper Svperiores!
stefan • 15 septembrie 2011, 11:46
Citesc si plang,plang si stiu ca iti vei reveni pt.ca Dzeu exista.Asteptam cu totii clipa cand vei reveni pe Ghencea si te vom saluta cu totii.Sarutari de maini acestui inger care este sotia ta.
alex • 15 septembrie 2011, 11:51
„La prînz anunţasem redacţia că s-ar putea să avem ceva important.
Eram aproape convins că Mihai va refuza să ne vedem, dar şi la telefon interviul era valoros.” articolul e tulburator. dar.. important? valoros?
Darie • 15 septembrie 2011, 11:52
Salut!
Sanatate! Credinata,Nadejde si Dragoste!
Dumnezeu sa fie tot timpul cu tine Mihai!
Multumim Tolo,superb,lectie de viata!
Andrei • 15 septembrie 2011, 12:13
o poveste….incredibila…ce te lasa fara cuvinte.ce poti spune ..de un asemenea accident?:|..te lasa masca fara cuvinte…si mai ales..canda auzi ce cuvinte frumoase are in el Mihaita…,sper din tot sufletul sa se faca bine…si nu i inteleg pe cei de la Steaua de acuma…nu joaca un meci pentru ei …sau pe Becali care nu il ajuta cu nimica,el care ajuta pe „multi„…nu mai intelegi Romania din ziua de azi…oricum..sa speram ca isi va reveni..,eu unu..cred in ziua aia in care o sa apara din nou Mihai la televizor..mergand..,poate nu jucand fotbal…pentru ca cred ca numa la aia nu i sta capul,dar sa speram ca se va face bine,cu stima si respect pentru Mihai,Andrei
Zori de zi • 15 septembrie 2011, 12:13
N-am putut sa respir cat am citit,ma doare ce i s-a intamplat lui Mihai,ii doresc multa sanatate si ma rog la Dumnezeu sa-L ajute sa se refaca.Respect dl.Tolontan pt acest articol,dar nu te opri aici,ia initiativa pentru o actiune caritabila,o sa ramai uimit d-le cati oameni vor sa-l ajute pe Mihai,sanatatea nu i-o dam noi,dar momentan putem sa-i facem traiul de zi cu zi mai usor.
fanatik • 15 septembrie 2011, 12:14
se spune ca noi., pamantenii platim totul aici pe pamant in timpul vietii…iar u mihai si cand greseai ne bucurai ca te bateai cu ei ca un nebun frumos.,nu tradai si nu minteai footbalul.cel care ti a dat si luat totul….dar daca tot trebuie sa facem plata aici.,atunci frate tu lupta.,lupta.,intr o zi ai sa castigi., asa cum ne ai castigat si pe noi!!u ai sa te ridici intr o zi frate….
alexandru • 15 septembrie 2011, 12:16
„bucura-te Mihai caci plata ta multa este in ceruri!”
Florin • 15 septembrie 2011, 12:27
Iti doresc multa sanatate pe viitor,sa te faci bine si sa ti se indeplineasca visul!
Alex Nedea • 15 septembrie 2011, 12:27
Domnule Tolontan,
Dupa 9 ani de munca in presa,si dupa toate tragediile pe care le-am vazut ca trepadus sau despre care am citit, e prima oara cand plang. Pentru acest portret nu vreau sa va felicit.Vreau doar sa va multumesc.
gogu • 15 septembrie 2011, 12:28
…daca noi toti romanii am gandi si am simti ca Nesu…chiar ca am trai in asa zisa gradinä Maicii Domnului… !!!Din pacate NU SUNTEM ASA!!! DUMNEZEU SA TE TINA PUTERNIC NESULE !!!
mihai gh • 15 septembrie 2011, 12:30
Dumnezeu sa te binecuvinteze Mihai ! Ne rugam pentru tine !
Sorin • 15 septembrie 2011, 12:31
Cum ai putut sa scri Catalin? Cum ai putut? Nu ti-a tremurat mana? Cat ai plans? Eu am plans si plang si acum, chiar daca am citit la birou, printre colegi. Abia pot sa scriu. Dumnezeu il va ajuta pe Mihai. Va ajunge in Milos, pe jos….
marius • 15 septembrie 2011, 12:31
daca exista d-zeu,si exista,o sa te faci bn.stiu asta.sunt sigur de asta.zilele trecute am avut o problema destul de grava de sanatate.asa am zis eu.ca e grav.inca nu stiu cat.ma uital la fetita mea de 2 ani,un mega inger cu ochii albastri,si plangeam.eram suparat pe tot,pe mn,pe d-zeu,pe fiecare particica de oxigen pe care o respiram.suparat ca ,poate,n-o sa-mi vad copilul crescand.probabil ca n-o sa se intample asta si o sa ma bucur de ea mult timp.
mihai,eu sunt absolut sigur ca peste cativa ani,te vei uita in ochii copilului tau si o sa plangi la fel ca mn.o sa plangi insa de fericire ptr ca d-zeu ti-a mangaiat sufletul si te-a vindecat.SUNT ABSOLUT SIGUR.
nu stiu daca o sa citesti msg-ul meu.mi-ar placea sa o faci.dar nu asta conteaza cel mai mult.eu te astept peste cativa ani,daca vei citi mesajul,sa ma cauti.sa ma cautati.voi 3.sa mergem sa mancam o friptura normala si nu din carne tocata.si sa radem.sau sa plangem.de fericire.
mihai,tine minte,SUNT ABSOLUT SIGUR.
CALIN • 15 septembrie 2011, 12:31
FENOMENAL.ARE DREPTATE DOMNUL CARE A ZIS CA ARTICOLUL ASTA NU ARE TREABA CU NIMIC DIN CE SE SCRIE IN GAZETA SPORTULUI SI PROSPORT.BAFTA MULTA NESU DUMNEZEU SA TE AJUTE. DAR CE TARE NE AMINTIM DE DUMNEZEU DOAR CAD AVEM BELELE.
sorin • 15 septembrie 2011, 12:33
salut Mihaita.Bunul Dumnezeu sa-ti dea sanatate sa reusesti sa-ti revii pentru ca meriti din plin acest lucru.Sper sa fii tare in continuare sa depasesti clipele grele.Iti doresc din tot sufletul sa mergi din nou , sa razi, sa te bucuri din plin de viata alaturi de cei dragi.
adrian • 15 septembrie 2011, 12:35
SUNT CONVINS CA O SA TE FACI BINE si tot ce se intampla in jurul tau se indreapta intr-o singura directie : 100% o sa fi ca inainte , nu am nici o indoiala , meriti asta , iti doresti si o sa reusesti.
cristian • 15 septembrie 2011, 12:37
Mihai, îţi mulţumesc din suflet pentru lecţia de viaţă pe care mi-ai dat-o citind aceste rânduri. Îţi mulţumesc din suflet că mi-ai deschis ochii să văd ce e cu adevărat important în viaţă: viaţa. Recunosc că în timp ce citeam am plâns pe alocuri, dar am plâns fiindcă eu nu sunt ca tine, oamenii nu sunt ca tine, nu toţi: tu eşti un om remarcabil, un luptător, de o bunătate ieşită din comun. Pentru astea, Mihai vreau să fiu ca tine. Îţi urez din suflet să-ţi îndeplineşti toate visele!
Cristian
Ilie Alexandru Bogdan • 15 septembrie 2011, 12:42
Se poate!
Scriu astăzi, 15.09.2011, ziua în care împlinesc 22 de ani câteva rânduri care-mi doresc s-ajugă în ochii cui trebuie, acolo în renumita clinică din ţara lalelelor.
Acest interviu realizat în exclusivitate de “Gazeta sporturilor” a înlăcrimat privirile şi înduioşat sufletele românilor din ţară şi de peste hotare. Practic citind mărturisirile şi trăirile, incertitudinile dar şi speranţa rămasă neatinsă ale “bichonului” dai vieţii o altă dimensiune. Cu siguranţă că în astfel de momente începi să preţuieşti mai mult lucrurile “minore” din viaţa ta.
Pe unul dintre paturile clinicii De Hoogstraat se află un român născut pe 19 februarie 1983 la Oradea pe nume Mihai Mircea Neşu. Modul lui de-a privi lucrurile şi de-a cântari cele întâmplate sfidează raţiunea, inima lui bate nepământean, pompând zilnic speranţă. Spunea în interviu că-şi aminteşte cum nu cu mult timp în urmă soarele nu-i era asa de bun prieten…dar acum se bucură şi stă ore întregi în curtea clinicii când prinde o zi însorită.”În faţa amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a întâmplat nu mai poate sta în puterea lor şi nici a destinului. (Octavian Paler).
Mihai, eu îmi amintesc cu drag de meciurile tale pe Ghencea în tricoul Stelei. Nu pot să uit că la fiecare două-trei meciuri jucai cu capul bandajat în urma duelurilor fizice cu adversarii…Şi suporterii lui Utrecht te iubesc poate la fel de mult ca noi. Pentru că dincolo de fotbalistul devotat din teren ai demonstrat-o în mai multe rânduri că eşti un om de-o calitate ce nu poate fi pusă la îndoială. Sincer să fiu te invidiez pentru răbdarea de care dai dovadă, pentru liniştea cu care aştepţi ca recuperarea ta să evolueze. În acelaşi timp admiţi că poate aşa a fost să fie şi nu eşti deloc supărat pe coechipierul de care te-ai ciocnit la acel antrenament din nefericita zi de 10 mai 2011.
În multe seri în care nu puteam adormi mă gândeam unde aş fi fost acum dacă, ce s-ar întampla dacă într-o zi aş fi bogat, dar dacă romanul pe care l-am scris s-ar fi vândut în zeci de mii de exemplare,cum ar fi să ajung în Hawaii sau Dubai? Prin simplitatea ta, prin felul tău de-a fi, coroborat cu drama pe care o traieşti tu ai visat să mergi din nou. Eu niciodată nu mi-am pus problema aşa: dacă nu aş mai vedea, daca nu aş mai putea merge etc. Mi-ai deschis ochii,Mihai. Zilnic alergăm după bani,suntem veşnic nemulţumiti uitând că zeci, poate sute de mii de oameni ar da orice să poată vedea, merge, să poată auzi..
Mă uit pe geam şi este soare, o atmosferă plăcută, liniştită…Pe cer…nici urmă de nori. Mă uit în gol…Multe lucruri cum de altfel şi mulţi oameni nu sunt la locul lor. În luna mai a anului curent am pierdut un bun prieten şi tot în această lună tu ai suferit teribilul accident.
Mă întreb câţi n-ar fi cedat dacă în patru luni de terapie ar fi reuşit să mişte doar parţial mâna dreaptă? Câţi n-ar fi zis: e în zadar…? Tu nu faci asta pentru că eşti un supra-om. Oamenii buni,oamenii puternici sunt mereu încercaţi de Dumnezeu.
De la geamul camerei tale priveşte spre noi, spre Romania. Vom fi mereu aici gata să te ovaţionăm, să-ţi strigăm numele la unison ca-n meciul de Europa League contra echipei la care activai…meciul de la Bucureşti. Nu,nu plange! Mihai, şterge-ţi lacrimile! Nouă ne e imposibil să-ţi înţelegem suferinţa, e peste raţiunea noastră comportamentul, felul tău de-a fi. N-am fost la fel de norocoşi ca tine. Dumnezeu nu ne-a înzestrat ca pe tine. Cât timp se poate sunt sigur că nu vei ceda. Ai amintiri frumoase, ai un trecut fantastic ca să renunţi să lupţi pentru viitor. “Trecutul nu e o arhivă, o magazie, unde scuturând praful, găseşti şi azi şi mâine şi poimâine aceleaşi lucruri mai uzate, mai şterse, dar în fapt aceleaşi. Trecutul trăieşte, e viu, se schimbă în funcţie de ceea ce ni se întâmplă.” (Octavian Paler).
Cu sufletul încărcat de emoţie îmi doresc să-ţi recapeţi funcţiile vitale şi să vii din nou pe Ghencea. Atât peluzele cât şi oamenii din tribune vor striga la unison: “Neşu! Neşu! Neşu!….Te vom iubi mereu!”
andrei • 15 septembrie 2011, 12:48
bafta frate
Mihai • 15 septembrie 2011, 12:57
Salut Mihai , te rog sa ma crezi ca sunt un barbat la 185 inaltime si 100 Kg , fost sportiv de performanta si lacrimez in momentul in care iti scriu , fiindca sunt inmarmurit de drama prin care poti trece , dar te admir si apreciez pentru taria ta . Esti eu exemplu pentru noi toti. Iti doresc din tot sufletul meu MULTA SANATATE , si sa te ajute dumnezeu sa fi iar un om normal. Multa sanatate si ma voi ruga pt. sanatatea ta. Te salut
alex_cv • 15 septembrie 2011, 13:00
Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, Nesule! Credinta e cea mai importanta in viata, fii optimist si vei fii sanatos! Un gand bun de la un fan al Craiovei…
barbar • 15 septembrie 2011, 13:05
Te citesc de 10 ani Catalin, dar asta e fara indoiala capodopera carierei tale de jurnalist. Nu cred ca am mai citit vreodata o serie de interviuri atat de reusite. Nesu a gandit bine cand ti-a cerut tie sa faci asta. Sanatate lui si tuturor celor care au invatat ceva din cele scrise de tine zilele astea.
cosmin • 15 septembrie 2011, 13:23
Multa sanatate iti dorim Mihai de aici de la Targu Mures , cu siguranta vei merge din nou. Despre articol? EXTRAORDINAR si MISCATOR.Bafta Mihai, fi puternic si nu uita ca DUMNEZEU VEDE TOT !!
jiulist • 15 septembrie 2011, 13:25
mihai esti un exemplu de viata si ai fost , dumnezeu sa te ocroteasca ,am incredere in divinitate si in caracterul tau puternic ca intr-o dimineata te vei trezi si te vei ridica in picioare . esti mult prea puternic ca sa ramai asa. cu siguranta iti vei reveni. iti doresc mult curaj , putere si rabdare .(IN PUTIN TIMP TE VEI RIDICA IN PICIOARE CAMPIONII SI SPORTIVI VOR RAMANE MEREU IN PICIOARE) CU STIMA UN FOST ADVERSAR DE-AL TAU.
suhy • 15 septembrie 2011, 13:41
M-a rascolit tare mult interviul,dle Catalin!M-am pus in locul lui Mihai si i-am multumit Bunului Dumnezeu ca sunt asa cum sunt…diagnosticat acum 5 ani[4.07.2006] cu leucemie am luptat si lupt cu boala[zice ea incurabila].Doamne ce frumos spune Mihai ca iubeste soarele[si eu sunt la fel de blond si fug de soare]…ma rog sera de sera la Bunul Dumnezeu ca Bichonul sa se faca bine de cand am auzit trista veste…ce poate fi mai cumplit decat sa fi imobilizat la pat…tu care ai fost un om activ,un adevarat „”spiridus”” in teren[nu pot sa uit imaginea cu capul bandajat si sangele siroiind pe fata]sau ca dupa 3 zile de vacanta te plictiseai[la fel sunt si eu].BUNULE DUMNEZEU te implor fa o minune pentru acest tanar de doar 28 de ani si fa-l sa mearga…nu mai mult iti cer!!!sa mearga pe picioarele lui!!!Sanatate Mihai si sa nu uiti ca ai un prieten de 47 de ani care se roaga necontenit pt tine!!!DOAMNE AJUTA!!!
Raluca • 15 septembrie 2011, 13:42
Mihai, ai reusit sa ne dai, noua tuturor o lectie de viata pe care nu o putem gasi nici in carti, nici in vorbe de duh, nicaieri. Esti un OM, cum rar ne mai este dat sa vedem in ultima vreme, pacat ca te descoperim abia acum, in aceste conditii….Cu siguranta, va fi bine, Dumnezeu te-a ales pentru ca esti mai presus de toti, pentru ca un om normal ar fi clacat in tot acest timp, dar tu esti un „mega om”
Dle Tolontan, gasiti o varianta, pe blog sau in ziar de a concatena interviul cu acest minunat copil. Contine o lectie de viata pe care, cu umilinta sper, in timp, sa o pot insufla fiului meu de nici un an. Este cel mai curat si frumos articol aparut in presa noastra mediocra si plina de mocirla. Nu stiu ce premii se mai acorda in presa romaneasca dar, prin faptul ca Mihai v-a ales pe dvs sa impartaseasca gandurile si trairile, este cel mai important trofeu.