TOLO.RO
TOLO.RO
joi, 15 septembrie 2011, 1:35
Mihai şi Maria, cuplul pentru care anii şi timpul vor curge altfel decît şi-au imaginat
Mulţi oameni şi-au promis că se vor gîndi măcar un pic diferit la priorităţile vieţii după ce-au aflat ce a păţit şi cum gîndeşte Mihai Neşu, fotbalistul paralizat de 4 luni. Dar cum arată o schimbare?
Puştiul aşteaptă calm în zona liftului galben. Traseele de acces din clinica De Hoogstraat sînt colorate diferit, cu vopsele puternice de parcă cineva s-ar fi jucat cu nişte cuburi uriaşe, pe care le-a presărat ca să reimagineze lumea.
Băiatul de 14 ani vorbeşte cursiv engleză, precum majoritatea olandezilor. Acum trei ani şi jumătate l-a lovit în plin o maşină. Au urmat paralizia şi depresia, ea însăşi paralizantă.
Zburînd pe planeta Reach
“Încet, încet, am ieşit din tristeţe”, spune el. “A fost mai greu asta decît să-mi revină simţurile. Mişc o mînă şi jumătate”, spune cu mîndrie. Picioarele sînt inerte.
Băiatul vine la clinică pentru control şi pentru sesiuni de terapie fizică. Acasă se joacă pe Xbox în reţea. “Am rămas cel mai bun! Abia pot să ţină paşii colegii cu mine în Halo: Reach”.
Acţiunea se desfăşoară în 2552 şi avatarul de pe ecran al puştiului zboară sub cerul luminat de soarele roşu. Aleargă, sare, trage, e nemilos şi nobil. Încearcă să salveze planeta şi omenirea de invadatori. Pe fundal, cele două luni lucesc într-un halou de lumină.
Există oameni care l-au ajutat să-şi schimbe gîndurile? Există, îşi aminteşte că la un moment dat au venit chiar aici, la De Hoogstraat, eroii săi, fotbaliştii de la FC Utrecht.
La început, aluneca din scaun
Un etaj mai sus, Mihai Neşu se gîndeşte, închizîndu-şi uşor ochii. “Da, aşa e. Am fost în vizită la clinică, împreună cu echipa. Chiar aici erau copiii paralizaţi”.
“Încearcă să ridici frîna de la pat, te rog! De acolo, de jos”. O singură clapă acţionează toate frînele. Acum, tu sau asistenta, din picioare, puteţi împinge uşor patul, cu un deget, aşa cum mişti un joystick.
La ieşirea din salon, cîteva scaune cu rotile stau aliniate pe partea stîngă, înghesuite unul în celălalt. “Ăsta-i al meu”, spune Neşu, în timp ce e condus cu patul. “La început am avut un scaun care nu era dimensiunea mea şi, pentru că nu-mi puteam mişca nimic, nici măcar gîtul nu mă susţinea, alunecam mereu din el. O fost nasol! Da’ acum am un scaun bun, îl conduc cu mîna dreaptă, atît cît pot să o mişc, chiar şi fără să-mi controlez degetele”.
Întunericul de afară priveşte prin geamurile mari, de sus pînă jos, ale clinicii. “Dacă închid oamenii ăştia pe aici, vorbesc cu ei să-ţi dea şi ţie un pat în salon ca să mai putem vorbi”, glumeşte Mihai. Sau poate nu.
Zîmbetul doamnei de la recepţie
Ce ar face oamenii în locul acesta? Ce ar face dacă s-ar trezi în trupul copilului călcat de maşină, în mintea fotbalistului accidentat la antrenament – “ce simplu a fost, jucam un 4 contra 4, m-am ciocnit cu putere de un coechipier şi gata!” -, ce ar face dacă doamna amabilă de la recepţie, în loc să-ţi cheme un taxi, ar zîmbi şi ar închide uşile clinicii?!
Ce ar face un om întreg dacă, fără voia lui, “nu mai ai hotel, asta e!”, s-ar întinde, cu lentoarea fără de scăpare a visului, pe acest al treilea pat, pe patul liber din salonul lui Mihai?
“Nu ştiu, nu cred că aş avea puterea lui, nu cred…”, răspunde Ilie Dumitrescu, pierdut în redacţia Gazetei.
“Oamenii ataşează un înţeles personal poveştii”
Şi a doua întrebare, imposibil de evitat. Nu doar viaţa lor se schimbă, nu doar viaţa familiilor celor paralizaţi, pentru că “oamenii ataşează un înţeles personal cînd întîlnesc o astfel de poveste”, aşa cum scrie undeva un ziarist de la New York Times.
Într-un anume fel, care depăşeşte pericolul improbabil, martorii simt că exemplul îi priveşte şi că pot culege semnificaţii şi lecţii dincolo de coaja amară a fructelor. Dar nimeni nu ştie dacă va urma acest impuls.
Îşi vor trăi viaţa mai bine, aşa cum s-au anunţat pe ei înşişi imediat după ce a trecut şocul lecturii sau al discuţiei cu prietenii?
Se schimbă ceva?
„Sînt într-o situaţie mega nasoală, dar am cîştigat unele lucruri. De pildă, răbdarea. Înainte, după trei zile de vacanţă, mă agitam. Acum rîd cînd îmi aduc aminte”
“Mă urc în avion!”
Marius Niculae spune că da, “sigur că da, se schimbă foarte multe!”.
Atacantul cu doi ani mai mare decît Neşu zboară în Germania ca să-şi facă o asigurare. “Pe banii mei, gata, nu mai întîrzii!”. Ştie că, în cazul lui Mihai, prima de asigurare a fost plătită de FC Utrecht, dar Niculae nu vrea nimic de la Dinamo.
Ani de zile s-a complăcut, alături de alte mii de fotbalişti din Liga 1, într-un proiect fictiv de asigurări în caz de accidentare. Acum spune că va schimba lucrurile pentru că ţine de siguranţa lui. E, deocamdată, un anunţ. Ca şi sutele de anunţuri care circulă pe net: “Am realizat ce importantă e viaţa!”.
Despre bani şi divorţ
Unii sînt însă convinşi că impactul sever cu drama lui Neşu i-a ajutat instant. Precum cititorul care a anunţat pe blog că a citit interviul cu Mihai şi şi-a chemat soţia, care se decisese să divorţeze. “Soţia a vrut să ne despărţim pentru că i-am ascuns că am un card de credit şi am cheltuit ceva bani, mărunţiş. I-am dat să citească despre tine, Mihai, şi am făcut-o să înţeleagă că 1.300 de euro nu reprezintă totul în viaţă”.
Banii au valori diferite. 1.300 de euro pe card sau 2.000 de euro ziua de spitalizare la terapie intensivă. Costul total al lunii din spital şi al celorlalte luni din clinica de recuperare, cel puţin încă două de acum înainte, se va ridica la cîteva sute de mii de euro, bani pe care îi vor achita asigurările.
În week-end merge acasă…
Tot despre schimbări. Pentru Mihai, unele transformări sînt orbitoare.
De pildă, relaţia sa cu soarele. Din cauza tenului său alb, fotbalistul blond nu l-a iubit niciodată prea tare. Acum e îndrăgostit.
„Ori de cîte ori prind o zi cu puţin soare, îmi conduc căruţul electric în curtea clinicii şi stau la lumină. Stau ore întregi sub raze şi mă bucur”
Aşteaptă după-amiaza de vineri, cînd poate merge acasă, împreună cu Maria. “Merg acasă de trei săptămîni. La început, ne lua cu un taxi comun, special, pe mai mulţi accidentaţi şi dura cam mult drumul, că ne lăsa pe rînd. Apoi, patronul lui FC Utrecht, care are firmă de taxiuri, i-a dat Mariei un număr de telefon şi vine o maşină doar pentru noi”.
În week-end, el şi Maria ies împreună pe stradă, “am fost o dată şi la supermarket, aici ai toate condiţiile, rampe, acces pentru căruţ, iar oamenii te tratează frumos”. Două asistente vin acasă ca să-l spele şi să-l ajute. “Sînt chiar de la firma unui băiat care a paralizat pe cînd avea 5 ani, dar s-a ţinut tare şi şi-a făcut o afacere pentru oameni ca el”.
… dar, într-un fel, clinica devine “acasă”
Alte schimbări sînt paradoxale. Raportul cu “acasă” s-a modificat într-un sens la care el nu s-ar fi gîndit. “La clinică mă simt mega bine. Oricît de amabile sînt asistentele de acasă, nu mă cunosc precum cele de la clinică”.
La bolnavii care stau luni întregi imobilizaţi apar leziuni ale pielii pe spate, pe fund, pe picioare. Tratamentul este urgent, pentru că micile răni poartă riscul infecţiei. Ca orice suferind, Mihai şi-a alcătuit mica hartă a rănilor sale şi dublează munca medicilor cu propria atenţie ca fiecare zonă să fie curăţată. La clinică e mai simplu. Sau, după cum i-a spus Meredith Grey unui puşti, “Să nu-ţi fie frică! Sala de operaţii e cel mai sigur loc unde te vei afla în viaţa ta”.
Pizza şi McDonald’s
Mănîncă de toate. Aici transformarea este aproape nulă. O încremenire delicioasă în vechile obiceiuri destul de puţin sănătoase. “În unele seri ne comandăm pizza de aici, de la un restaurant italian de lîngă clinică. Sau se duce Maria la McDonald’s şi ne ia ceva”.
A renunţat doar la băuturile acidulate. “Îmi plăceau, mai ales Coca-Cola beam destul de mult înainte. Acum am încercat, dar nu-mi fac prea bine pentru că, neputînd să-mi simt stomacul, probabil că apar ceva probleme acolo, înăuntru”.
“Tot ceea ce ne dorim este sănătate”
Maria apare cu mîncarea. Pe tava de la autoservire e o friptură. “E făcută din carne tocată, ca nişte mici”, spune Mihai, prezentîndu-şi, solemn-amuzat, cina.
El şi Maria îşi zîmbesc. Ea a slăbit faţă de fotografiile mai vechi. Au amîndoi 28 de ani, s-au cunoscut în liceu, sînt căsătoriţi de 5 ani şi sînt împreună de 11.
Într-un număr din aprilie 2008 al revistei “Steaua Magazin”, Maria spunea că Mihai e un maestru al surprizelor, “mă răsfaţă şi-mi oferă foarte multă iubire”. Şi că “tot ceea ce ne dorim este sănătate, să facem copii şi să fim mereu o familie fericită”.
Noul joc
Primele două dorinţe au căzut, înghiţite în după-amiaza noroasă a zilei de 10 mai 2011. Şi jocul acela de pase “4 la 4”, cum şi-l aminteşte Mihai, s-a transformat într-un joc cu mult mai mulţi participanţi, mecanisme şi incertitudini.
Maria este o femeie care-şi împarte corpul de sportiv al bărbatului său cu asistentele de serviciu, ce-l spală cu grijă pe Mihai, iar Mihai îşi împarte soţia frumoasă cu toate gîndurile lui singuratice, din zilele şi orele cînd nu sînt împreună.
Există un studiu al unei universităţi britanice care spune că oamenii aflaţi în situaţia lui Mihai îşi înmulţesc cu 2,5 speranţa de viaţă dacă sînt înconjuraţi de prieteni, dar nu există nici un studiu care să vorbească despre şansa ca iubirea pasională şi intimă dintre un bărbat şi o femeie de 28 de ani să se poată converti într-o relaţie platonică şi exclusivă, pe viaţă.
Speranţe
“Da, sîntem puţin geloşi, dar avem încredere în iubirea noastră”, mai spunea Maria în 2008 şi Maria de acum nu pare cu nimic diferită.
Nimeni nu ştie cum va evolua recuperarea lui Mihai. Îşi mişcă doar o mînă, asta-i o veste rea. Nu are măduva secţionată, asta-i o veste salvatoare.
Ştiinţa medicală a evoluat accelerat şi, vorba amară a lui Mihai, “mi-a zis un văr din Canada, care a venit să mă vadă, că am noroc cu războaiele din Irak şi din Afganistan, pentru că americanii investesc foarte mult în acest domeniu. Au mulţi infirmi răniţi în războaie şi vor avansa, probabil, în soluţii pentru coloană”.
Povestea domnului Cantor
Aşa e, lumea s-a schimbat. Lumea se schimbă mai repede decît oamenii.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, se murea încă de poliomelită. Acum, e aproape eradicată. Dar, în iulie 1944, sute de oameni au decedat sau au rămas invalizi pe viaţă numai în oraşul Newark din Statele Unite.
Domnul Cantor era instructor de sport cînd a venit epidemia din Newark. I-a ajutat cît a putut pe copii, apoi a plecat într-o tabără, unde probabil a dus cu el virusul poliomelitic. Alţi copii au murit, el însuşi a ajuns în spital şi a supravieţuit doar izolat în tancul respirator metalic sub formă de cilindru, cunoscut în epocă sub numele de “plămîn de fier”.
Altădată un corp perfect de sportiv, el a rămas infirm şi a ales să se despartă de Marcia, iubita lui, pe care a respins-o, după cum explica un prieten, pentru că boala sa “nu i se păruse o absurditate răutăcioasă a naturii, ci o crimă imensă comisă de el însuşi”.
Să ai încredere în limitele tale
Domnul Cantor era genul de om “care nu ştie unde se termină responsabilitatea lui, nu are încredere în limitele sale, deoarece, împovărat de bunătatea sa fermă şi naturală, nu îşi permite să se resemneze la vederea suferinţei celorlalţi şi nu va recunoaşte că are şi el limite, fără să se simtă vinovat”.
„Victoria cea mai măreaţă a unui astfel de om este să-şi scutească fiinţa iubită de a avea un soţ handicapat, iar eroismul acestuia constă în respingerea celei mai profunde dorinţe a lui, în renunţarea la propria iubită”
Facebook şi ultima întrebare
Dar poate că domnul Cantor nu s-a putut schimba pentru că, de fapt, el nu e o persoană reală, ci doar un erou închipuit de Philip Roth în romanul său “Nemesis”.
Între timp, Pămîntul e altul, are o clonă într-un sistem solar imaginat pe Xbox şi înşişi oamenii se pot transforma, oamenii reali sau închipuiţi.
Pînă şi Mihai Neşu devine, uneori, pur imaginar. “Pe Facebook sînt cîţiva care se dau drept «eu». Le răspund oamenilor că sînt bine, inventează detalii. Scrie, te rog, că nu am cont de Facebook! Şi le transmit celor care fac asta şi-mi iau identitatea că nu e corect”.
Nu e corect.
Dar ce e corect, ce e corect în a fi un superbăiat, care să joci un “4 contra 4 banal” cu o săptămînă înainte de încheierea sezonului, să bagi o alunecare şi să simţi că s-au închis uşile?!
Asta e corect? Şi, promitem, e ultima întrebare.
„Cînd om fost cu echipa să vizităm copiii de la clinică, mi s-o făcut milă, dar nu mi-am imaginat cu adevărat ce trăiesc. Acum m-am întors printre ei şi ştiu ce simt. Cam aşa ni se întîmplă în viaţă, ajungem să înţelegem cînd trăim”
Finalul discuţiei. Găseşte Mihai Neşu un sens în ceea ce i s-a întîmplat? Decideţi singuriUltima filă a interviului. Exact acum o săptămînă stăteam faţă în faţă cu Mihai, la Utrecht. Nu trebuia să se întîmple aşa.
Dorinţa interviului a apărut cu cîteva luni înainte. Legătura a fost discretă şi pe mai multe planuri. Colegul meu Gabriel Berceanu a călătorit de două ori în Olanda, imediat după accident şi mai tîrziu. Reportajele sale excepţionale au mişcat publicul. Despre Mihai am scris şi eu, şi alţi colegi.
Toată presa română a rezonat la drama fotbalistului.
Gazeta a urmărit consecvent evoluţia lui Mihai. Şi, printr-un prieten al lui, am rămas în legătură, dar niciodată direct. Acum două săptămîni, prietenul fotbalistului m-a sunat: “Mihai a hotărît să vorbească o singură dată. Ne-am sfătuit şi te roagă să fii tu cel care să facă interviul. E o chestiune de încredere. Vrea o discuţie la telefon. O să-ţi transmit un număr, dar nu acum, că pentru cîteva zile nu poate sta în scaun din cauza unor răni”.
Dimineaţa decolam de pe “Otopeni”. N-am spus nimănui.
Ultima amintire din țară a fost mărturia exasperată a taximetristului român, în oraşul unde zorii abia pătrundeau: “Domne, e incredibil ce urît miroase Bucureştiul şi cînd e aerul curat. Ăştia spală asfaltul cu apă din Dîmboviţa! O scot prin nişte ţevi la podul Timpuri Noi sau la Grozăveşti şi încarcă maşinile cu ea!”.
Secunda cît s-a gîndit
La 4 după-amiază eram într-o cafenea studenţească din Utrecht, lîngă Wilhelminapark, o grădină care mărgineşte clinica De Hoogstraat. La prînz anunţasem redacţia că s-ar putea să avem ceva important.
Eram aproape convins că Mihai va refuza să ne vedem, dar şi la telefon interviul era valoros. I-am dat sms. L-am sunat cu mari emoţii. Nu a răspuns.
A revenit în cîteva minute. “Salut, scuze, am rugat asistenta să-mi dea telefonul, abia am terminat terapia”. Vorbea absolut normal, legănat, ardeleneşte. “Uite cum stau lucrurile, Mihai. Te sun din Utrecht, am preferat să nu vorbim de la mii de kilometri distanţă, eu, într-o hală din Piaţa Romană, tu, la Utrecht. Nu te presez, cred că e mai bine să ne vedem, dar e OK şi la telefon. Cum vrei tu”.
S-a gîndit doar o secundă. Una dintre cele mai lungi.
– Ce supraevaluăm în viaţă?
– (Zîmbeşte şi plînge în acelaşi timp) Multe lucruri le considerăm prea importante. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Eu, în situaţia mea, pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti.
– În ce crezi, Mihai? (Colega mea Maria Andrieş îmi dăduse întrebarea)
– În Dumnezeu, acelaşi pentru noi toţi. Diferenţa de religie a născut războaie, dar, pentru mine, Dumnezeu e unul singur. Eu sînt greco-catolic, Maria este penticostală, dar ne rugăm împreună. Am fost la un pastor chiar aici, la un centru creştin mega renumit. Eu cred că toţi avem nevoie de Dumnezeu: creştini, budişti sau musulmani.
(Nu ştiu dacă Mihai ar fi acceptat fotografii sau imagini filmate. Poate da, la urma urmei arată exact ca înainte de accident, dovadă că graficianul Dan Voinea a reuşit să-l reproducă exact cînd i-am oferit fotografii şi i-am povestit cîte ceva. Sau poate că nu ar fi acceptat. Nu i-am propus deloc să-l fotografiez sau să-l filmez. Nu ştiu exact de ce. Mă gîndesc la asta într-unul din puţinele momente în care s-a oprit din vorbă).
– Eşti OK, Mihai?
– Mă gîndeam. Cîteodată nu înţeleg de ce se întîmplă chestiile astea. Cel mai mult nu înţeleg la copii. Ce vină au ei? De ce se nasc aşa bolnavi, săracii? Că eu am avut, na, pot să zic că de ce am băgat alunecare?! Poţi să găseşti un motiv că m-am accidentat. Dar un copil care abia s-a născut?
– Şi ai un răspuns?
– Poate. Există Dumnezeu şi aicea nu e Raiul ca să fie toate bune şi frumoase. Da’ unele lucruri chiar nu merită să li se întîmple oamenilor respectivi. Accidente se pot întîmpla că e liberul arbitru şi te lasă Dumnezeu să faci şi ce gîndeşti! Dar apoi îţi mai dă o şansă.
(Închid caietul a treia sau a patra oară. E foarte tîrziu. Maria stă lîngă patul său, pus în mijlocul restaurantului, aveam să-i zăresc aşa, în lumină, şi după ce am plecat printre pomii din faţa clinicii)
– Auzi, înainte să pleci. Ai grijă de caiet. Dacă îl pierzi, o să trebuiască să mă mai asculţi încă o dată, de la început!
O noapte întreagă
Străzile din Utrecht sînt ude. O iau pe jos. Unde am citit asta? Liberul arbitru şi voinţa Divină şi explicaţia Răului. Unde?!
Mi-a trebuit o săptămînă ca să regăsesc cartea lui Hans-Werner Schroeder, preot, profesor și teolog german.
“Îngerul ne însoţeşte cu netulburată fidelitate”, scrie prelatul. “Într-un sens, viaţa noastră este condusă şi tot ceea ce mă pune în mişcare nu se întemeiază pe întîmplare, ci pe înţelepciune şi iubire”.
Dar omul are propriul liber arbitru. “Îngerul nu-l poate constrînge pe om pentru că l-ar face neliber; aşa ceva nu trebuie să se întîmple, libertatea este sensul existenţei umane şi ea nu trebuie pusă la îndoială. Însă, totodată, libertatea oferă largi spaţii tragismului de orice fel. Şi atunci, indiferent ce faci, îngerul rămîne aplecat spre tine, cu infinită răbdare, ocrotindu-ţi destinul”.
Unde ai citit asta, Mihai? Sau poate ţi-a şoptit-o cineva în noaptea asta decisivă de mai, după ce te-ai trezit din operaţie, la Reanimare.
-Îmi e rău şi frică, dar nu vreau somnifer.
-Stai liniştit, rămîn aici, lîngă tine, şi vorbim toată noaptea.
Așa au venit zorile. N-ai dormit, dar te-ai trezit ca dintr-un vis bun.
Îmi amintesc cum mi-ai spus că femeia a venit să te viziteze, după ce te-ai mutat din spital la clinică.
O fi un mega înger sau un simplu om.
dac_impielitat • 15 septembrie 2011, 2:08
Sper ca esti mai bine. Sa fii bine Mihai! Domnul sa te aiba in paza.
mara • 15 septembrie 2011, 2:15
cand stau si ma uit la tv si vedem ciobani,vanzatori de butelii,impresari si multe alte persoane ma gandesc ca ce logica si ce sens mai are viata pentru noi toti.la utrecht,intr-o clinica de recuperare speciala e unul de-al nostru.mihai nesu.tot ce am citit in aceste zile m-a facut sa ma gandesc de doua ori la ce inseamna viata traita in conditii normale alaturi de cei dragi.despre astfel de oameni ar trebuui sa vorbim si sa le fim alaturi.nu de gigi,borcea,porumboiu,stefan sau iancu ar trebui sa vorbim.viata nu ii reprezinta pe acesti parveniti.ca un gand de incheiere: lupta mihai,cred ca o tara intreaga e alaturi de tine,mai ales dupa acest interviu.bravo tolontane,ne-ai adus la lumina omul MIHAI NESU.
arpi • 15 septembrie 2011, 2:24
Mi-au dat lacrimile de multe ori citind interviul….chiar si acum cand scriu aceste randuri. Exista viata si dupa asemenea accidente. Cred eu, ca cel mai important e sa ramai echilibrat in asteptari in privinta evolutiei tale….sa ai rabdare, asa cum are si Mihai. M-a coplesit profunzimea spuselor acestui luptator! Si DA….cum unii viseaza ca zbor…altii viseze sa umble. Felicitari si lui Tolontan….a fost ales pt ca e om cu coloana verticala!
serban • 15 septembrie 2011, 2:25
Mihaita. ne e dor de tine. ai rabdare. Viata e una si zambeste pentru noi. ne ajuti. ne cutremuri si ne determini sa devenim liberi. cuvintele nu au rost – venite din partea noastra – rost au poate emotiile si lacrimile, bataile muschilor. spune-le Mihaita ca ar trebuie sa se apuce, nu de fotbal, ci de a fi oameni. cat pierd alergand dupa bani, dupa averi. te imbratisez si, sa stii, ca iti suntem aproape. Aproape numai prin faptul ca ne gandim la tine. merg spre tine ganduri incarcate de rabdare si de energie. TE IUBIM.
Cezar • 15 septembrie 2011, 2:31
Buna intrebare, ceea de mai sus..fiind de fapt titlul acestei povesti in care ne regasim fiecare umpic mai putin, umpic mai mult. Raman umil, fara cuvinte de a comenta acest articol. Si stiti de ce ? Pentru ca am ramas fara cuvinte, nu neaparat de drama lui Mihaita, ci din simplu motiv ca fiecare dintre noi putem sa ne trezim intr-o incapere fara o usa, o usa pe care sa o zbughim atunci cand simtim ca ne sufocam, ca nu mai putem , ca ne imaginam ca visam, ca totul e de fapt un cosmar si ca nimic nu se intampla cu adevarat. E greu, pe cat e de greu pe atat e de usor sa ne schimbam, dar oare e de ajuns ? Trebuie sa fii prea puternic sa te schimbi, sa te rogi sa nu ti se intample chiar tie asta, sau poate chiar mai rau. Dar dupa cateva ezitari, primesti si un raspuns, un raspuns care e prea sus de tine, Divin chiar. Nu tine de noi, intamplarile se intampla, bune..rele, tot intamplari le denumesti. Asta e ironia, o ironie pe care cateodata o poti numi si viata. O viata in care traim cu toti, cu sens sau fara sens .. dar e a noastra. E complicat, e simplu.. e asa cum spunea mai sus, nimic din ce este mai presus de tine nu poate interveni sa te anunte ca vei pati ceva, nu ar fi corect. De asta este o lume impartita in rau sau bine, in greu sau usor, bogat sau sarac. E o lume in care atunci cand ne este bine, spunem ca meritam sa fim aici, atunci cand ne este greu, strigam ” De ce?! De ce tocmai eu??! De ce tocmai mie? Cu ce am gresit?” Dar pana ala urma fiecare are povestea lui, o poveste unica, necomparabila cu nimeni si nimic. Dar nu asta este mai important. Ci faptul ca suntem oameni, predispusi la orice, mai ales la faptul ca oricand poti sa iti afli limitele. Limitele lui Mihaita nu s-au aflat acum, acolo..in aceea clinica. Mihaita este unul din milioanele de cazuri care se intreaba, de ce tocmai lui? Asta este viata, ca o vom schimba sau nu, ne nastem sa murim putin cate putin, in fiecare zi. Ne nastem sa invatam, sa fim pusi la incercare, sa cadem, sa ne ridicam. Sa plangem, sau sa radem in hohote. Pana la urma, viata nu inseamna decat un dar pe care trebuie sa il stergi de praf, asta in cazul in care nu iti pierzi „carpa”. Si ca sa inchei, in sufletul meu regret si imi pare rau ca i s-a intamplat acest lucru. Dar cum spune vechea vorba, atunci cand ti se inchide o usa, ti se v-a deschide o alta..poate ca privelistea de dupa aceea usa, ii v-a fi mai luminoasa, mai buna..mai calda. Trebuie doar sa crezi si poate cel mai important e sa nu iti pierzi credinta, pentru ca ea e vederea sufletului..nu ti-o pierde pentru ca vei risca sa pierzi esentialul in viata.
P.S : Mihaita, iti doresc sanatate..desi nu imi sta in puteri. Dar o simt si o cred cand iti scriu aceste randuri. Dar sa nu uiti un lucru, era o intrebare la un moment dat de ce lucrurile rele se intampla mai repede decat lucrurile bune. Raspunsul era ceva de genul: Pentru ca in lume suntem atati de multi care ne rugam sa primim ceva, binenteles bun iar cei care isi doresc raul sunt atat de putini incat nu trebuie sa astepte la un rand. Cu siguranta, Dumnezeu nu a uitat de tine, daca asta ai gandit macar o secunda dupa ce ai patit, ci doar te pune la incercare. V-a veni o zi cand si rugamintea ta o sa primeasca „ACCEPT and SEND to Mihaita Nesu”. Sa fi convins ca atunci te vei ridica din nou si vei merge.
ovidiu • 15 septembrie 2011, 2:45
no comment.god bless you and i hope everybody gonna have same dreams and not only dreams because all your words is experience of life and i hope in very next future to see you playing your favorite game again.by the way i.m a supoerter of Steaua and you are my favourite defender ever
Adrian • 15 septembrie 2011, 2:51
wow
virusul • 15 septembrie 2011, 3:12
D-le Tolontan ar fi bine sa tipariti o carticica cu acest intelept interviu si sa-l dati cu Gazeta .Aceasta ar insemna o adevarata carte v de rugaciuni pt toata lumea
adi ghiurau • 15 septembrie 2011, 3:45
las un ultim comment la interviul tau nesule…sa stii ca prin vorbele tale cu accent de ardelean ai dat de gandit la multa lume…ai dreptate…aici nu e raiul.ai afirmat ca a fi normal ii o binecuvantare…am mai auzit vorba asta dar pt prima data chiar m-a impresionat…si chiar ma simt binecuvantat…tre sa invatam sa apreciem lucrul asta!inchei cu intrebarea citita in articol „Ce faci cu viata ta cand ti se inchid usile?” esti un exemplu de luptator de accea stiu ca vei reusi intr-o zi sa ne faci fericiti pe toti pasind din nou avand acelasi zambet ce in orice amintire cu tine il ai pe fata!
tabarnacos • 15 septembrie 2011, 4:17
citind acest interviu m-am convins ca totusi meseria de gazetar nu a murit inca in romania. printre atitea stiri si articole tembele, facind un slalom printre ciobani, butelii, pseudo-impresari, si toata cloaca de rigoare, totusi vad ca mai apar si articole interesante.
nesu are dreptate. e greu sa intelegi ce traiesc altii pina nu ajungi in situatia lor. poate daca am constientiza ca fericirea nu consta in numarul de masini, de vile, sau conturi in banca, ci in alte lucruri mult mai simple, poate ca toti am fi un pic mai fericiti. din pacate, pina nu ne lipsesc acele lucruri simple, nu ne dam seama de valoarea lor.
multa sanatate nesule, si capul sus!
anonim • 15 septembrie 2011, 4:18
Gata, e timpul sa incetati, nu va mai faceti tirajul pe seama unui jucator de fotbal care s-a accidentat la un antrenament. Ar fi mai bine sa-l lasati in pace sa-si vada de recuperarea lui, cat era sanatos nu-l baga nimeni in seama, acum v-ati trezit sa-i luati interviuri…
Bogdan • 15 septembrie 2011, 4:46
Puterea, caracterul si vorbele spuse de tine m-au lasat fara cuvinte, mi-a fost foarte greu sa iti scriu aceste randuri pentru ca efectiv nu am stiut ce sa iti spun, adica dupa accidentul care l-ai avut si puterea cu care duci lupta cu destinul,… este incredibil si te admir. Citind aceste randuri am revenit pentru moment cu picioarele pe pamant realizand ca exista lucruri mult mai importante in viata decat banii (pe care fie ca vrem sau nu sa o recunoastem,ii viseaza toata lumea), si unele dintre acele lucruri sunt sanatatea, caracterul si persoanele dragi. Iti doresc multa sanatate, putere si toate cele bune in lupta ce o duci cu destinul.
Cipri P. • 15 septembrie 2011, 5:28
Cuvintele sunt de prisos in urma acestui interviu cu Mihaita Nesu! Da, a fi sanatos, chiar e o binecuvintare, pe care din pacate nu o apreciem din cauza problemelor cotidiene, mici sau mari 🙁 Viata asta e plina de incercari, dar ce folos daca nu invatam nimic din ele. Am ramas impresionat pina la lacrimi de forta lui Mihai, de optimismul sau. Ma gandesc ca puteam sa fiu in locul lui. Avem aceeasi varsta, am jucat la un moment dat in aceeasi divizie, doar ca el a fost mai ambitios si mai talentat si a ajuns fotbalist adevarat. De multe ori m-am gandit: Ce n-as da sa joc si eu la nivelul lui sau al altora, poate mai sus, dar acum Ii multumesc Lui Dumnezeu ca sunt asa cum sunt, ca pot sa ma ridic pe picioarele mele din pat, ca pot sa fac ce vreau cu miinile mele! Ma rog aceluiasi Dumnezeu ca intr-o zi si Mihai sa poata sa faca aceleasi lucruri ca si mine! Dumnezeu sa-l intareasca si sa il vindece!
mike • 15 septembrie 2011, 5:35
Domnul sa asculte de rugaciunile noastre si sa il ajute pe baiatul asta.E trist,enorm de trist ce i s-a intimplat.
Toni • 15 septembrie 2011, 7:29
Ma simt prea umil cand vad asa un caracter, sanatate multa Mihai, si ai incredere, ne-ai facut pe toti sa ne bucuram de viata! Suntem alaturi de tine, capul sus!
GABRIEL • 15 septembrie 2011, 7:38
„Multe lucruri le considerăm prea importante. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Eu, în situaţia mea, pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti”.multumesc Mihai …
pavel • 15 septembrie 2011, 8:06
mihaita iti doresc o vindecare cat mai repede.si eu am un prieten care sia rupt un inel la coloana si ar mai avea o sansa sa si revina dar el nu are bani necesari pentru operatie .si stiu ce inseamna sa nu poti sa mergi pe picioarele tale.iti doresc toata sanatatea din lume.
Daci • 15 septembrie 2011, 8:09
Felicitari domnule Tolontan pentru acest reportaj. Felicitari Gazetei. Mihai, suntem cu totii alaturi de tine. E o binecuvantare sa suntem in viata si sa dea Dumnezeu sa iti revii. Iti tinem pumnii si ne gandim la tine.
Horea • 15 septembrie 2011, 8:14
Dumnezeu sa te aiba in paza Mihai !
kid • 15 septembrie 2011, 8:21
Mihaita ce sa-ti mai zic si eu decit multa sanatate si te asteptam intre noi poate intr-o zi te gindesti sa ne comentezi si noua un meci din campionatul olandez si de ce nu si din alte campionate . Din pacate pe aici sunt si unii ipocriti care dupa ce comenteaza se vor intoarce la comentariile cu multe invenctive de pe ghesepe . Nici nu mai vreau sa mai amintesc cum ar fi reactionat daca erai acum la steaua in deplinatatea putilor fizice . Oricum gindeste-te si la familia ta cind il vad pe tatal tau chiar ma apuca emotiile nu stiu de ce dar are o grimasa de durere pe fata .
Ernest • 15 septembrie 2011, 8:25
Sa te faci bine Misule si vino mai repede acasa. E treaba multa la noi :).
Elena • 15 septembrie 2011, 8:31
Multa sanatate Mihai si multa putere Maria. E foarte, foarte greu pentru amandoi. Sper ca iubirea lor sa-i faca puternici si sa aiba o viata frumoasa impreuna.
gabriel vasile • 15 septembrie 2011, 8:38
iti doresc multa sanatate,rabdare si putere in tot ce vei face in fiecare zi.
Nu am crezut ca gindurile tale despre viata sa ma influenteze asa de mult,iti multumesc si iti doresc inca o data sa ai taria de caracter de care ai dat dovada pentru tot restul vietii tale.
Asi vrea ca intr-o zi sa te pot intilni si sa pot schimba citeva
cuvinte cu tine.Dumnezeu sa te ocroteasca.Gabi
Marius Tunduc • 15 septembrie 2011, 8:41
Pe langa atatea sute de ,,ziaristi,, care scriu, sau poate nu s numeste scris despre cine cu cine a mai facut-o, ce a facut Cruda, sau Moni, sau Sensuala, sau alte NULITATI care nu invadeaza viata fara sa vrem, Dl Tolontan ramai un ZIARIST DE EXCEPTIE!
Multumuim pt interviu, si poate ar fi cazul ca Patriarhia Ortodoxa, cea catolica,baptista, penticostala, sau care mai sunt sa decreteze intr-o tara crestina o rugaciune nationala care sa tina pana cand Dumnezeu l-ar face bine pe Nesu. Atunci ne-am numi crestini, si atunci am fi o NATIUNE ADEVARATA.
Probabil nu avem timp fiind ocupati din plin cu plecarea ramonei gabor in state. Chiar, cine e ramona gabor?
Liviu • 15 septembrie 2011, 8:45
Tolo, nu mi-ai raspuns, chiar si cu tragedia lui Nesu faci episoade pentru a vinde gazeta? M-ar prinde rusinea….. CE FEL DE om ESTI DE FAPT?
vali12 • 15 septembrie 2011, 8:49
Sa te faci bine,Mihai! Dumnezeu sa iti ajute.
mihnea • 15 septembrie 2011, 8:53
mihai, iti multumim pentru palmele in care ne-ai trezit la realitate. nu sunt deloc ironic atunci cand spun ca intr-un fel le misti foarte bine – esti un om mai intreg decat multi dintre noi, cei multi, cu sufletele groaznic mutilate.
am convingerea ca vei fi bine, ca ai puterea sa realizezi tot ce iti doresti, pentru ca esti un invingator. unul dintre eroii mei, de care nu pot fi decat mandru. sunt fericit sa pot spune ca tu, mihai nesu, ne reprezinti cu mai multa onoare decat atatia altii. si nu e vorba de nationala sau de romania, ci de noi insine, ca rasa.
nu renunta niciodata la lupta de a ramane omul exceptional pe care tocmai ni l-ai aratat! stiu ca motto a spus pe dos, eu insa iti doresc sa ai intelepciunea de a schimba ce poate fi schimbat in viata si puterea de a accepta ce nu poate fi schimbat. numai bine!
Bitzaa86 • 15 septembrie 2011, 9:02
Probabil cel mai bun interviu care l-am citit vreodata… Felicitari!
Si felicitari Mihai pentru puterea de a merge mai departe, pentru ambitia de care dai dovada in fiecare secunda din viata ta . Maria este una din persoanele care sunt sigur ca iti da putere sa mergi mai departe si ii multumim toti pentru ca iti este alaturi. Am un prieten care este in aceeasi situatie ca si tine si stiu ca este foarte greu dar poate Dumnezeu va face minuni…
laurentiu • 15 septembrie 2011, 9:11
Bafta multa Mihaita! Insanatosire grabnica!
Dragos • 15 septembrie 2011, 9:12
Nu scriu de obicei pe bloguri sau oriunde altundeva pe siteuri de socializare. Totusi, tot ceea ce se petrece cu Mihaita Nesu, m-a determinat sa scriu aceste cateva randuri. Cred ca oamenii care traiesc drame prin ei insisis (pentru ca inevitabil toti traim drame – pierderea cuiva drag, un accident,o boala incurabila a unei persoane apropiate) reusesc sa vada viata MULT ALTFEL! Iar tu, Mihaita, esti un astfel de exemplul! Doar ca, daca Mihai se va vindeca (si eu cred asta)va fi din categoria celor care CRED cu adevarat in Dumnezeu, pentru ca simt minunea prin ei!Fii tare, Mihai!
alexandra voicu • 15 septembrie 2011, 9:16
un om parca desprins din aceasta lume,,in care suntem tentati sa ne plangem de cel mai mic lucru,,sa credem ca noua ni se cuveneau lucruri,,fara a face ceva ptr ele!!un adevarat om si fotbalist,,,un om de geniu,,ce va invinge,,sedi va lupta mai mult decat oricine!!!<insa va fi asa cum a fost si pana acum un CAMPION!
ionita marcel • 15 septembrie 2011, 9:18
Cineva spunea odata asa: ”caracteristica definitorie a omului imatur e ca vrea sa moara in mod nobil pentru o cauza, in timp ce caracteristica definitorie a omului matur este ca vrea sa traiasca banal pentru una”. Poate ca, pentru tine, soarta a ales sa traiesti eroic pentru o viata normala. Poate ca soarta a vrut ca tu sa fii cel care ii trezeste pe altii. Pe unii care isi risipesc talentul in vicii si care nu asteapta soarta si reusesc singuri sa isi distruga cariera si speranta suporterilor lor. Pe unii care isi cauta ”Maria” lor prin cluburi sau pagini de ziare.
O lectie de caracter si de maturitate.
Buna dimineata, Mihai! Buna dimineata, Maria! Sa aveti o zi mega buna!
Paul • 15 septembrie 2011, 9:19
Lupta in continuare Mihai, sunt sigur ca vei reusi sa invingi. Ne rugam pentru tine. Cu drag.
paula • 15 septembrie 2011, 9:20
ma simt atit de mica ,cind vad un om atit de mare ,dumnezeu sa te ajute
Lav • 15 septembrie 2011, 9:26
Asemenea evenimente pot avea loc din cauza deciziilor gresite luate de noi, din cauza rautatii altora, sau din pura intamplare – suntem in momentul nepotrivil la locul nepotrivit.
Dar NICIODATA, nu sunt cauzate de Dumnezeu, „El nu incearca pe nimeni cu lucruri rele”, doar le perminte, pentru un timp limitat. Daca noi vedem suferinta si am dori sa o indepartam, cu atat mai mult El vede tot ce se intampla si cu siguranta va actiona… doar ca la timpul potrivit.
Curaj Mihai, nu-ti pierde credinta! Nu te invinovatii nici o clipa, nu esti pus la incercare, nu esti pedepsit si nu ai facut ceva gresit!
Poti umbla, poti alerga si poti juca fotbal din nou! Daca inima ta mare e si sincera cineva acolo sus vede si cu siguranta va actiona… doar ca la timpul potrivit
cristian • 15 septembrie 2011, 9:36
Este pentru prima data cand raspund la un articol…….. Mihai iti doresc tot binele din lume si insanatosire grabnica. Din pacate asa e, multe lucruri simple nu apreciem si le luam gratis ca si cum ni se cuvin. Nu trebuie sa fii mare fotbalist ca sa ramai in inimele oamenilor Mihaita; apreciem sufletul unui om mai mult.
valiku • 15 septembrie 2011, 9:43
de ce?
degeaba avem astfel de interviuri si povesti adevarate despre viata daca n u invatam nimic. degeaba ne dau lacrimile daca peste 3 secunde am uitat si ne adincim in nimicnicia rutinii vietii noastre zilnice. si mai ales degeaba atitea emotii pozitive daca imediat , in urmatorul asa zis reportaj sportiv nu gasim decit gigei, borcei, stefanei, mitici si multe can-can-uri(da nu dansuri cu picioarele-n tavan) … dumnezeu sa-ti ajute mihai sa te faci bine …din toata inima mea,,,
Cluj • 15 septembrie 2011, 9:45
Dumnezeu sa te binecuvanteze Mihai! Fii tare!
andrei joanta • 15 septembrie 2011, 9:45
Daca am invata macar 10% din ceea ce a spus Domnul Nesu cu siguranta ca ar fi un progres personal fantastic. Multa sanatate Domnule Nesu!
george • 15 septembrie 2011, 9:48
Doar prin munca si rabdare o sa reusesti Mihai…spor la munca.mult curaj.respect.
Mircea • 15 septembrie 2011, 9:52
misule! esti o adevarata forta, ramai pe baricade suntem (mai mult sau mai putin) alaturi de tine in fiecare moment, ma doare sufletul cand ma gandesc la tine si la nenorocul de care ai avut parte, dar avem incredere in tine ca vei izbavi >:D<
Iti multumim pt tot ce ai facut in trecut, pt forta care o demontrezi in prezent si pt viitor, care nu e roz dar stim ca nu te vei da batut si il vei face sa fie roz…
Respect! 😡
mircea • 15 septembrie 2011, 9:59
Ai scris putin in ultimul timp, dar cu acest interviu te-ai scos. Chapeau bas!monsieur. Si cu asta ajunge.Restul e speranta
Vali • 15 septembrie 2011, 10:04
Doamne Tata din Ceruri iti multumim zilnic pentru minunile ce ni le-ai oferit, iti multumim pentru familiile noastre, pentru toti cei dragi si apropiati noua. Te rugam Doamne sa ne binecuvantezi cu Harul tau cel Sfant. Te rog Doamne in mod special pentru Mihaita Nesu sa faci o minune si sa ii redai sanatate, sa fie ca inainte de accident.
Iti multumesc in numele Sfant al DOmnului Isus. Amin.
my_shoes93 • 15 septembrie 2011, 10:15
De azi inainte n-am sa-ti mai spun doar Mihai Nesu , co : MEGA MIHAI NESU !!!
Chiar esti MEGA OM !!! O sa te faci bine si totul va fi bine, nu uita ca intotdeauna BINELE INVINGE !!! Fii tare, puternic, increzator, romanii se gandesc la tine si-ti transmit ganduri bune, toti suntem aproape de tine si asteptam vesti bune din partea ta !
Nu dispera si nu privi in viitor cu pesimism, NU SUNT DE TINE , tu esti MEGA MIHAI NESU !!!! Atat si nimic mai mult !
Dumnezeu sa iti vegheze viata si sa-ti dea putere multa !!! Doamne Ajuta !!!
liviudraghici • 15 septembrie 2011, 10:17
Multa sanatate Mihai. Tot respectul si pentru Maria care este langa tine tot timpul. Dumnezeu e sus si sunt sigur ca totul o sa fie bine. Multumim pentru exemplul de omenie si umanitate pe care ni-l dai!
Marius • 15 septembrie 2011, 10:17
Buna ziua, domnule Tolontan,
Venind din concediu cu avionul, escală în Amsterdam, am nimerit cu dumneavoatră în avionul spre Otopeni. Fiind un fan al stilului dumneavoastră și bineînțeles al sportului, în mintea mea a încolțit gândul de a vă intercepta atenția pentru o discuție. Discuție despre nimicuri cum ar fi fotbal, sportul în România, corupție și alte de-astea. Acum mă bucur că nu am facut-o, că am reușit să citesc în atitudinea dumneavoastră o tristețe-melancolie din aceea ce te detașează de la lucrurile de zi cu zi. Necunoscând și nebănuind motivul vizitei dumneavoastră în Olanda, am crezut că starea se datorează problemelor banale de zi cu zi. Când am citit teaser-ul din Gazetă, am înțeles.
Ce putem să îi dorim lui Mihăiță? Însănătoșire grabnică, succes pe mai departe, pace în lume? Eu îi doresc să fie Maria puternică, iubirea dintre ei să fie rezistentă și măslinii din curte să producă recoltă bogată.
Mulțumim pentru acest mega interviu.
pupaza • 15 septembrie 2011, 10:32
Salut,
Cuvintele sunt de prisos in ceea ce priveste situatia lui Mihai. Si acum mi-l amintesc cum alerga ca un nebun pe terenul din Ghencea, iar noi, cei din tribune nu ne saturam sa-l privim si sa-l aplaudam!
Dar am o rugaminte! Schimbati poza aceasta! Nu vrem sa-l vedem in aceasta situatie! El a fost, este si va fi un luptator! Nu il caracterizeaza aceasta poza, aceasta poza ce provoaca mai mult mila… Va rog eu, puneti alta! Nu contest faptul ca… nici nu stiu cum sa spun… ca asta este situatia lui acum…! Dar, eu, personal, vreau sa-l vad tare si vanjos, cum il stie toata lumea! Puneti o poza din clipele lui de la Steaua… De oricand… Dar aceasta poza nu! Nici nu ma pot uita la el…
Mihaita, iti doresc din suflet multa sanatate si numai bine!
De la un suporter stelist care te-a stimat si incurajat de fiecare data cand ne aratai ce inseamna sa pui suflet pentru o echipa! Jos palaria in fata ta! Esti un model pentru noi toti!
Multa multa multa sanatate! Te rugam toti, arata-ne de ce esti in stare si revino-ti!!!
Cu totii avem incredere in tine!!!!
Cum striga Ghencea numele tau??? Cum spunea crainicul: MIHAITAAAAA?
Urmat de tot stadionul: NEEEEEESUUUUUU!!!! MIHAITAAAAA!!!! NEEEESSUUUUUUU!!!!!
Te vrem inapoi!!!
fotbal • 15 septembrie 2011, 10:33
Multumesc, Mihai Nesu, ca imparti speranta, rabdarea si increderea cu noi toti! Sa te faci bine!!!
Catalin Tolontan, am inteles eu bine, ai facut pipi la reportofon?! daca da, si ala a fost cu har. Excelent interviu!
marius • 15 septembrie 2011, 10:36
Mihai nu uita ca Dumnezeu e acolo sus in cer, te vegheaza si cu credinta si rugaciune EL te va face bine……crede in EL…..o sa iti revii complet…..am toata convingerea….sanatate multa
andrei_129 • 15 septembrie 2011, 10:39
Dupa cum zicea si cineva mai sus „scoateti domle o carticica”..asa am spus si eu ieri, dar sub un alt format la finele anului..