Rovinarii, Turcenii şi alte companii de stat despre care nu s-a ştiut au finanţat gala

de Mirela Neag, Marius Margarit si Catalin Tolontan

joi, 14 iulie 2011, 8:14

de Mirela Neag, Marius Margarit si Catalin Tolontan

„Banii investiți în această gală nu sînt bani publici, ci bani europeni”, a declarat repetat Rudel Obreja.

El e cel a cărui firmă a organizat gala profesionistă de box Bute – Mendy și care are un contract de 1.930.000 de euro, bani europeni, cu Ministerul Dezvoltării. „Dacă cei de la Bruxelles îi acceptă doamnei Udrea cheltuiala respectivă după declarații de genul acesta, atunci sînt boi și merită să fie furați”, scrie Cristian Ghinea în România Liberă de ieri. Cine are dreptate?

Box profesionist la Programul Operațional Regional
Conform lui Obreja, banii europeni nu pot fi socotiți publici. Consiliului Europei, prin regulamentul nr. 1083 din 2006, crede altceva decît Obreja. Cînd te uiți pe contractul de pe site-ul ministerului, vezi că Elena Udrea a încadrat finanțarea galei la „Servicii de publicitate finanțate din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013”.
Acest program vizează sprijinirea din banii europeni a regiunilor mai puțin dezvoltate ale continentului. Turismul este una dintre axele dezvoltării. Pentru 7 ani, dezvoltării durabile și turismului i-au fost alocate 616 milioane de euro, dintre care aproximativ 90% bani europeni și restul de circa 10% reprezintă participarea directă de la bugetul României. Dar, încă o dată, ce fel de bani sînt acești bani europeni?

Claritate
„Cheltuială publică înseamnă orice participare publică la finanțarea unor operațiuni, provenită din bugetul statului, al autorităților regionale sau locale, din bugetul general al Comunităților Europene privind fondurile structurale și Fondul de coeziune și orice altă cheltuială similară” spune Comisia Europeană în regulamentul citat.

De altfel, atunci cînd prezintă banii rezervați României, pe axe, Comisia Europeană vorbește despre „Contribuția UE”, „Contribuția publică națională” și „Contribuția publică totală”. Ultima sintagmă arată că, pentru ei, toți banii în discuție sînt publici.

Lucrurile par clare din perspectiva Comisiei Europene, cea care operează bugetul general al UE. Banii europeni vin de la cetățenii continentului și sînt bani de utilitate publică.

11 si 21 de secunde plus prelungiri?
OK, dincolo de definiții, lucrurile se complică pentru Elena Udrea și pentru Rudel Obreja la modul practic. Ei oricum n-au fost, susțin oameni din apropierea ambilor, un cuplu extrem de sudat în acest eveniment. Dincolo de aparențe s-a derulat un joc pentru putere, bani și imagine. Exemplu este momentul în care doi pedeliști plus secretarul general al lui Udrea, au vrut, pur și simplu, să-i deturneze gala lui Obreja și s-o organizeze ei. Susținut de apropiați ai lui Udrea, Obreja a fost permanent subminat de alți oameni din PD-L, căutători ai carului alegoric perfect.

Acum, Udrea și Obreja se vor afla față în față pentru post calculul contractului. „Vom urmări dacă s-a respectat fiecare virgulă din contract”, spun cei din minister, alertați de amploarea discuțiilor publice. 1.930.000 de euro plus TVA ar urma să-i plătească ministerul firmei organizatoare dacă s-au îndeplinit zecile de clauze din document.

S-ar putea să fie surprize și un meci terminat în 11 minute și 21 de secunde să se prelungească mai mult decît și-au imaginat cu toții.

Alţi bani publici
Ministerul Elenei Udrea nu e singurul pus pe jar. Companii publice, mai multe decît s-a știut inițial, unele cu pierderi mari, au sponsorizat gala. Din cele pe care gsp le poate confirma, Hidroelectrica este cea care a oferit ajutorul cel mai consistent, de 600.000 de lei (150.000 euro). Este urmată de Romgaz, cu  410.000 lei (102.000 euro), şi de Transelectrica, cu 220.000 de lei (50.000 euro). Sînt trei companii de stat care au finanţat gala la vedere, numele acestora regăsindu-se pe afişul evenimentului.

Sînt însă şi alţi sponsori publici, care au preferat anonimatul. Complexul energetic Rovinari a contribuit la organizarea meciului de box cu suma de 100.000 de lei (25.000 de euro). Acest exemplu a fost urmat de Complexul energetic Turceni. „Da. Am sponsorizat gala lui Bute pentru că l-am considerat un eveniment naţional, însă nu vă pot oferi acum şi o cifră exactă”, a declarat purtătorul de cuvînt Elena Zamfir.

Generozitatea CE Turceni este invers proporţională cu profitul companiei, care anul trecut a înregistrat 17 milioane de euro pierderi.

Vizita oficiala a Elenei Udrea in zona combinatelor energetice a rezolvat insa retinerile. Imediat dupa prezenta ministrului acolo, combinatele au inceput formalitatile de sponsorizare.

Au existat şi refuzuri
Nu toate companiile de stat au stat drepţi în faţa ordinului venit de la ministrul economiei, Ion Ariton. Mai mulţi directori au refuzat să participe la gala „Un campion pentru România”. Unul dintre aceştia este şeful Complexului energetic de la Craiova, Constantin Bălăşoiu, care „a spus ministerului pur si simplu ca nu are bani”.

Toti banii de la companiile de stat au venit inainte de gala, in medie cu 10 zile. Banii au fost virati nu catre firma lui Obreja, organizatoarea galei si cea care urmeaza sa ia banii europeni, ci  de catre Federatia Romana de Box, alta institutie publica, finantata de la buget, unde el este presedinte. Obreja n-a facut inca public contractul dintre FRB si firma lui in ceea ce priveste organizarea galei profesioniste.

Comentarii (85)Adaugă comentariu

Adi  •  14 iulie 2011, 8:41

TOLO vad ca mai nou nu mai stii sport…..cauti scandaluri care sa te faca celebru…PACAT.

votant  •  14 iulie 2011, 8:50

astept unificarea centurilor si a dosarelor. Udrea vs u.e. = ko cam in 5 luni. Rudel nu primeste banii, banca (ha ha! Brd?) o ia in mina. Superb! Ma bucur pentru banca.

shinobi  •  14 iulie 2011, 8:58

Am vazut aseara runda televizata CT – Rudel Obreja. Presedintele FRB si simultan organizatorul privat al galei Bute era in corzi, si parca era gata sa dea cu pumnii. Tot ce spunea CT erau pentru el „nuante”!

Revelatia mea dupa emisiunea de aseara este urmatoarea: de fapt in Ro nu se poate organiza pe bani 100% privati aproape niciun eveniment, totul duce spre birocratia de stat, care pentru a functiona trebuie si ea unsa, nu-i asa? Mai departe schema se cunoaste.

Leo  •  14 iulie 2011, 9:01

Explicatiile nu au rost,nu sunt bani europeni, nu sunt bani publici, sunt banii lor si atata vreme cat sunt in functii fac ce vor cu ei.
Tolo, v-ati gandit sa faceti o ancheta sa vedeti cati bani au dat autoritatile locale la fotbal in ultimii 10 ani? As fi tare curios!

imro  •  14 iulie 2011, 9:01

Am stat mult si m-am gandit daca merita sa-mi irosesc timpul cu ce faci tu de cateva zile, dar „prestatia” domniei tale de la TV de aseara m-a convins.
Pana la urma ce incerci tu sa faci se numeste tot jaf pentru bani publici.
Incerci sa exploatezi un eveniment public in folos personal sau al trustului.
Acum regret ca anii de zile am cumparat ziarul asta si te-am ajutat sa te ridici.
Intre tine, Udrea si Obreja nu este nicio diferenta.
Cu totii sunteti niste reziduri triste postrevolutionare.
Cei mai grav este ca de cativa ani s-a format o noua categorie socio-profesionala-PRESA.
Privilegiati care fac parte din presa au inceput sa-si aroge drepturi pe care nu le au, se cred cei mai frumosi si mai destepti dintre muritori, sunt intangibili si a tot stiututori, iar prin impersonalul tipar prin care ni se adreseaza noua ceilalti si anume „romanii” se cred elita societatii. Nu concetateni lor fac si dreg si romanii.
Asta am ajuns in ochii lor o masa eterogena si impersonala.
Despre ancheta in curs toate cele bune, dar am o intrebare, TU ESTI ZIARIST SPORTIV”
Multumesc.

Vasi Canada  •  14 iulie 2011, 9:05

d-le Tolontan nu stiu cit conteaza dar sufleteste sunt alaturi de echipa d-tra. Am urmarit „disputa” de la B1 tv-R.Obreja nu imi este antipatic, dar echipa gsp (de obicei) nu se da peste cap pentru niste aiureli. Senzatia care o am dupa emisiunea de la B1 tv e ca: nu e clar ce se intimpla, inca, dar vrem sa stim EXACT ce se intimpla si daca se intimpla ceva (si nu e nici o acuza in asta).In rest o „plecaciune” echipei gsp – nu spun ca sint cei mai buni dar isi dau silinta. Mult noroc. Cu sinceritate, Vasi – un roman canadian

Un cititor. Simplu cititor. Simplu dar cititor de presa  •  14 iulie 2011, 9:22

Cainele de paza al democtratie isi merita respectul.

Jos palaria.

Cititor, si atat.

PS : cu putina tristete referitor la faptul ca cele mai bune anchete le citesc pe un blog/respectiv intr-o gazeta cu tematica sportiva.

BRAVO Tolo si Echipa !

Rovinarii, Turcenii ?i alte companii de stat despre care nu s-a ?tiut au finan?at gala  •  14 iulie 2011, 9:33

[…] cei de la Bruxelles îi accept? doamnei Udrea cheltuiala respectiv? dup? declara?ii de genul acesta GSP.ro ?tiut, alte, care, companii, despre, finan?at, gala, Rovinarii, stat, […]

d(r)ac_impielitzat  •  14 iulie 2011, 9:33

tine-i in sah Tolontaneeeeeee. nu-i slabi ca asa putem sa fim toti cu ochii pe ei, numai asa, cu ce faci tu si prin ce faci tu!
esti un adevarat!
sa-ti dea Domnul sanatate si curaj in continuare.

dan  •  14 iulie 2011, 9:33

UN pic de seriozitate din partea guvernului pt, campioni Romaniei si pt. viitori campioni !!!!!!!!!!!!!!

d(r)ac_impielitzat  •  14 iulie 2011, 9:38

imre, faci confuzii. ce face tolo nu e jaf taticule; gandeste-te un pic ca daca nu era el si cei ca el (nu stiu cati mai sunt) noi cei care nu avem timp sa facem anchete si cercetari nu mai stiam nimic din ce fac hotii de la putere cu banii poporului. ii creste popularitatea? FOARTE BINE!!!
oricum, mai reflecteaza, poate ca o sa-ti dai seama ca dezamagirea ta cu privire la Tolo are alt fel de radacini.

touretul  •  14 iulie 2011, 9:41

BANII EUROPENI SUNT TOT BANI PUBLICI, RUDEL, TATĂ! SUNT BANI PUBLICI EUROPENI. CĂ DOAR NU SUNT BANI PRIVAȚI. CE IDIOȚI!
PERSONAL, AȘTEPT O AUTO-SESIZARE A COMISIEI EUROPENE, PENTRU CĂ 1,9 MILIOANE DE EURO CHELTUIȚI PENTRU PROMOVAREA BRANDULUI DE ȚARĂ NU SE JUSTIFICĂ CU AUDIENȚA AIA DE 4 MILIOANE DE ROMÂNI. CĂ DOAR NU PROMOVEZI BRANDUL DE ȚARĂ PRINTRE ROMÂNI.

morometele  •  14 iulie 2011, 9:48

domnule tolontan,
cautati scandal cu lumanarea. nici dumneavoastra nu stiti ce va deranjeaza si incercati sa va repliati.
gala a fost extraordinara, daca intrati azi pe site-ul boxrec o sa vedeti poza lui bute si dedesubt bute world no.1 iar banii din fondurile europene, dati de udrea, au fost reclama la brand-ul de tara intr-un eveniment sportiv foarte bine organizat. dumneavoastra nu puteti sa fiti revoltat ca se cheltuie bani publici fiindca statul cheltuie bani pe multe alte lucruri. nu putem sa desfiintam statul de maine ca sa nu se mai cheltuiasca bani publici. trebuie sa stiti exact ce va deranjeaza. deranjati de serviciu sunt oameni fara multa minte.
eschivele cu recuperarea tva si firmele de recuperare au fost jenante. sunt din arsenalul patronului dumneavoastra. trebuia sa fiti barbat.

noss  •  14 iulie 2011, 9:50

Domnule Tolontan,
Tineti-o tot asa, sunteti un mare justitiar al presei noastre.Eu nu cred ce zic unii, destui , ca sunteti la comanda Dlui Voiculescu.Nu-i adevarat.
Asteptam si alte subiecte, am inteles treaba asta cu gala, dar mai schimbati un pic, semanati cu realitatea tv, pe ici pe colo.
Uitati acum treaba cu Institutul revolutiei romane, eu cred ca numai Dvs puteti face lumina, unde sunt conturile lui Ceausescu, de ce a murit Michael…
Subiecte care, chiar daca sunt vechi, v-ar suscita tot interesul , si ne intereseaza…
Succes, multumesc.

geoge  •  14 iulie 2011, 9:51

Salut, ideea principala este ca COMUNISMUL ESTE IN FLOARE iar cel mai dureros este faptul ca suntem INSFARSIT pe fata cu banii publici sau banii europeni sau ce bani sunt, suntem FURATI si SISTEMUL isi face din nou DATORIE sa ne ORBEASCA.
PS: Tolo e si bine e si rau, prea multe dovezi si banii tot s-au dus, lumea tot moare de foame, macar acest lucru este pe fata si nu mii de sali si bani spalati la negrum, in care nu vom stii niciodata de ele.

rolo  •  14 iulie 2011, 9:51

cataline ai cam pierdut batalia aseara. iar la faza cu ‘recuperatorii’ ai fost penibil

geoge  •  14 iulie 2011, 9:55

Pentru cei care critica activitatea D-ului Tolonton, vreau sa va reamintesc ca acesta este un BLOG si fiecare isi scrie pe blogul lui ce vrea si nu conteaza ce meserie are. Asa ca va rog sa spuneti ce aveti de spus despre subiect si numai ocoliti sau umpleti template-ul cu prostii. Mersi

RomanuX  •  14 iulie 2011, 9:57

Daca vor exista vinovati atunci sa plateasca, insa pana atunci nu pot decat sa felicit Complexul Energetic Turceni, care de-a lungul timpului s-a implicat in galele LOCALE de box(verificati si asta).

Domnule Tolontan, pe cand o ancheta despre santajul dintre FRF si „U” Craiova? (o fi Mititelu sarac si uneori prea vulgar dar prost nu e, stie multe dar nu are sprijin). Sper sa nu va ia ochii acea propunere din partea FRF pentru comisia de Etica!

dc  •  14 iulie 2011, 9:59

asa e in comunism; banii sunt ai nostri ai tutulor; mintim in stanga si-n dreapta dar poporul habar n-are ca e prost; uniunea europeana? merita furata vorba tovarasei, daca sunt prosti (adica vezi, noi suntem destepti); asta da mentalitate romana; si ne mai miram ca lumea ne considera pe toti tigani

robert  •  14 iulie 2011, 9:59

Mi se pare normal ca ceva privat sa nu fie sponsorizat cu bani publici. Iti dau inca un exemplu care merita studiat………publicitatea de stat facuta cu ceva ani in urma la Antena 1……..sper sa fii la fel de vehement!

Broscuţa Oac  •  14 iulie 2011, 10:01

Mai apare România Liberă??

mihai  •  14 iulie 2011, 10:12

some things never change…..

Sire  •  14 iulie 2011, 10:18

asta e din categoria ” hai sa facem rating”…eu spun doar ca ma bucur pt va s-a organizat gala in Romania, nu ma intereseaza din ce bani, macar acum am vazut pe ce s-au dat…

Antonescu  •  14 iulie 2011, 10:18

Tolo are un conflict mai vechi cu Elena Udrea. E pacat ca imaginea unui campion mondial precum Bute este terfelita de carte Tolontan pentru o disputa personala. De azi tolo.ro nu mai exista pentru mine si nici editorialele sale nu ma mai intereseaza.

Ciprian  •  14 iulie 2011, 10:29

Da ce e rau ca au fost implicate compani nationale ? Ce e 50.000 de euro pentru Transelectrica ? Aceste companii ar trebui obligate sa finanteze constructia de sali de sport, asha cum se intampla in Cehia unde CEZ a construit foarte multe sali si nu cred ca doar ca o actiune de marketing. Stiti cate sali in Cehia poarta numele de CEZ Arena ? De ce nu ar exista si in Romania o sala CEZ Arena ? Sau la Cluj Nokia Arena, asha cum in Tel Aviv e o arena de 15.000 de locuri ?

lion12  •  14 iulie 2011, 10:33

Domule Tolontan, as dori anchete zilnice despre cazul Loteria, unde prejudiciul este de peste 100 de milioane de euro ( probabil nu o sa existe, doar sunt implicati Copos si Voiculescu), despre dosarul transferurilor( prejudicii de zeci de milioane), despre sponsorizarea, tot cu bani publici a echipelor Pandurii, Gaz Metan Medias sau Timisoara, dar acolo taceti malc.
La fel de orbi sunteti si in cazul santajului din fotbalul romanesc, a blaturilor si a ierarhiilor stabilite prin birourile federale.
In schimb umpleti paginile gazetei cu declaratii de 2 bani ale lui Mititelu, Becali ,Iancu, etc, doar pt profit.
NU SUNTETI CU NIMIC MAI PRESUS DECAT CEI PE CARE-I ACUZATI.

Annonymus  •  14 iulie 2011, 10:41

Stiu aia din FEDERATIA INTERNATIONALA DE BOX ce hram poarta RUDOTEL OBREJA, ne-au aratat si noua acest lucru insa noi , patrioti fiind, plecam urechea la acest semi… dar de ce sa ma complic, analfabet, care se autopropune in fruntea boxului romanesc si le da la glezne in mod josnic contracandidatilor. Dar de ce ma mira ca asa se intampla in tot sportul romanesc.
Catalin, tine-i in continuare in priza, poate se curenteaza.
Toate bune!

BUTISANU ADRIAN  •  14 iulie 2011, 10:45

Credeam ca doar in fotbal suntem condusi si mintiti de niste penibili. Observ ca si la nivel inalt alti oportunisti isi bat joc de noi, calcand in picioare orice principii pentru a-si satisface interesele lor personale. Ganditi-va ca s-au luat ceva banisori si din vanzarea biletelor. Cata avere spera sa ia cu ei oamenii astia cand vor muri?

dimitris  •  14 iulie 2011, 10:46

domnulae tolontan,spuneati aseara(PRINTRE ALTE ENORMITATI) ca saracii contribuabili romani au platit un pret dublu :prin bilet si prin (vezi doamne)impozite…dupa logica dvs ar fi trebuit sa intre toata romania si toata europa fara bilet la gala din moment ce gala a fost din bani publici….hahahah mai aveati putin si plangeati pe umarul contribuabilului neamt ca le-a cheltut udrea banii in loc sa ramana necheltuiti si sa intoarca la ei in tara….populism ieftin,de la sublim la ridicol e decat un pas…de altfel,cred ca deja simtiti asta….

Florica  •  14 iulie 2011, 11:11

Mai Tolo, de ce iti bagi nasul in toate prostiile?!Cum naiba vrei sa reziste sportul fara aceste companii de stat!In loc sa zici si tu saru-mana ca vin niste bani.Acum oamenii de la Hidroelectrica se rusineaza sa dea si ei niste bani ptr echipa de fotbal din orasul ministrului!Asta ca te-ai apucat tu sa spui prostii!

kriss  •  14 iulie 2011, 11:28

TOLO….AVEAM O PARERE F BUNA DESPRE TINE…PANA ASEARA…UNEORI ONOAREA TE FACE MAI RESPECTAT DECAT INTERESUL…PACAT,M-AI DEZAMAGIT!!!

vasilache  •  14 iulie 2011, 11:30

daca tot ati luat-o pe calea sta de ce nu mergeti mai departe si sa identificati banii publici din fotbal?? Gloria bbistrita primieste anual de la bugetul local si cel al judetului bani cat a dat ministerul pentru gala. nici nu mai vorbesc de celelalte cluburi. asta de ce nu e in atentia voastra? unii bani sunt mai publici decat altii?

arhstef  •  14 iulie 2011, 11:33

In conditiile in care Romania cotizeaza la UE cu bani publici, colectati de la fiecare dintre noi, fondurile europene nu sunt decat aceeasi bani, intorsi sub alta forma. Deci, clar, fondurile europene reprezinta bani publici (nu trebuie sa ne spuna UE ca asa e, orice om cu minte limpede poate trage o astfel de concluzie).
Si tinand cont ca in prezent cotizam mult mai mult decat accesam, aceste fonduri europene devin mult mai scumpe(nu stiu care e paritatea dar se poate un calcul rapid – un raport cotizatie/fonduri accesate, coeficentul obtinut da valoarea reala a fondurilor)Concluzia este, dle Obreja, respectiv dna Udrea, ca aceste fonduri europene nu sunt doar publice, dar si foarte costisitoare. Iar tot ce faceti voi este de fapt un JAF NATIONAL din buzunarele noastre.

Cătălin Tolontan  •  14 iulie 2011, 11:37

lion12: ati avut anchete zilnice despre cazul loteria acum 10 ani, cind, in plin guvern nastase, am anchetat ani in sir subiectul. In urma ancjetelor, George Copos, seful Loteriei si altii sint in proces de ani de zile. Copos ne-a dat in judecata si a pierdut.

Tehnicu…  •  14 iulie 2011, 12:14

Un fapt care spune f. mult si anume : HUIDUIELILE DE LA SF. MECIULUI (cand saracul BUTE, indoctrinat si manipulat de catre rudel, multumeste d-nei udrea)MERITATE CU PRISOSINTA. Cam la asta se rezuma din pacate toata aceasta gala. Restul nu mai conteaza, oricum toti contribuabilii din aceasta tara stiu ca aceste evenimente sunt construite ptr. inavutirea celor care se ocupa de ele. Si hai sa fim seriosi 2 mil. de Euro este un mizilic ptr. rudel, udrea & CO.

adi  •  14 iulie 2011, 12:14

frumos
tare udrea mah
face ce vrea mushiu ei numa sa prinda imagine.
imi imaginez shefi de la turceni cum pupau mana Doamnei

de ras !!!
sau de plans ???
adi

Florin  •  14 iulie 2011, 12:43

subiectivismul a fost atat de evident incat dl Tolontan nici nu a mai incercat sa pareze.

Dar cand cu o zi inaintea meciului a scris lucruri de care nu era sigur, nu mai spun ca nu avea probe…ce sa mai comentezi

BILLY  •  14 iulie 2011, 12:45

DOMNULE TOLO, AM URMAIT EMISIUNEA DE LA B1 TV PUR SI SIMPLU TE CONTRAZICI SINGUR.TE-AI INTALNIT CU OBREJA IN EMISIUNE DEGEABA.

bine tolo  •  14 iulie 2011, 12:46

nu inteleg cum compatrioti de-ai mei se lasa furati pe fata ba, mai mult, il si cearta pe tolo pt investigatie. or, poate, conationalii mei nu pricep ca pe banii lor, intr-o tara care moare de foame, isi face udrea campanie electorala. de parca rolul unui ziarist specializat in sport ar fi sa numere doar golurile si pasele in statistici
respect, tolo.
prietenii mei canadiani au fost placut surprinsi cind le-am aratat articolul tau si le-am zis in mare despre ce e vorba

bine tolo  •  14 iulie 2011, 12:48

@cristian #25 cez nu sponsorizeaza inca rdicarea salilor de sport pt ca de abia in curind vr fi full operativi, deocamdata se concentreaza pe livrarea de energie si furatul islazelor oamenilor din taliverde

oscar  •  14 iulie 2011, 13:02

Cataline, eu am impresia ca tu chiar nu intelegi cum e treaba cu banii astia europeni, pe care nu poti sa-i cheltuiesti decat in scopul pentru careu au fost destinati. Din pacate constat ca Rudel, asa boxer cum e el, e mai inteligent decat tine. Exclud din start posibilitatea ca si tu sa fi un fel de Gadea sau Ciutacu, fripturist din echipa de zgomote a lui Voiculescu. Prin urmare cred ca nu intelegi sau te incapatanezi sa te faci ca nu intelegi. Ministerul Elenei Udrea poate accesa bani pentru publicitate. Or meciul unui campion mondial roman, care urma sa fie vazut macar in Franta si Canada merita publicitate. Pe Europa ta nu o intereaza ca avem salarii de cateva sute de euro, ca pensiile sunt ridicole, ca oamanii mor de foame si disperare. Europa iti da bani daca ai programe. Cat mai fanteziste. Si culmea ridicolului este ca iti da banii tai. Banii pe care ti i-a luat sub forma de contributie. Fara sa iti ofere programe. Daca nu ai programe, nu-ti recuperezi banii. Si pe tine te… vorba aia …grija de banii europeni! Realizezi cat esti de penibil?

radu badiu  •  14 iulie 2011, 13:26

toto, am tot respectul pentru tine, dar in subiectul asta m-ai dezamagit. Pana acum toata presa vuia ca de ce nu organizam evenimente in Romania si acum vuieste ca de ce le organizam. Da, poate sunt bani publici (cu toate ca 90% sunt din sponsorizari si fonduri europene )dar spune-mi si mie cine dadea milioane de euro din mediul privat ca sa boxeze bute? Da, sunt convins ca si-a tras si obreja 100, 200, 300 de mii de euro, dar asa e in toata lumea, acum ce facem? Sa ne mutam pe Marte.CET Turceni si CET Rovinari sunt pe pierderi si n-au voie legal sa faca sponsorizari. Investigheaza-i pe ei. DA, UDREA e o nenorocita, sunt convins, dar acum , banii astia sunt fonduri pentru asa ceva. Nici asa nu e bine? AM LUCRAT MULTI ANI LA ZIUA SI STIU CARE E TREABA IN PRESA. CREDE-MA. Te-ai stricat si tu.Erai intr-un fel ultimul bastion necucerit. Pacat… Nu astept raspuns ca stiu cum e…

IO  •  14 iulie 2011, 13:38

Am vazut performantza dvs de aseara. Se pare ca, fiind vorba de box, v-ati pus manusi, insa unele albe de matasa, ca sa va protejati adversarul.
Sustin ca pt promovarea imaginii tzarii suma de 2 milioane nu este deloc exagerata. Una din probleme este simpla, FRB acorda contract firmei presedintelui FRB. Coruptie.
Dar mai sunt si alte intrebari. Eventualul profit va fi impartit intre cine si cine? Cum pot exista sponsori anonimi? Obreja spune ca banii se vor intoarce in economie. Cum? Prin el care-si va mai cumpara ceva imobiliare? Sau poate un Maybach. Ce inseamna, Bute merita o gala la Romania? Cuma adica merita, e cumva Bute (pe care-l apreciez in mod deosebit dealtfel) vreun Alexandru Ioan Cuza sau vreun Avram Iancu?

Cătălin Tolontan  •  14 iulie 2011, 13:39

radu badiu: ok, tu spui… lasa, frate ca se fura, asta e… eu nu sint de acord si nu sint de acord nici cu ideea lasa sa dea banii statul la sportul profesionist… dar de ce nu da statul bani sa vina barcelona sa faca un meci cu generatia de aur? Cind accepti ca statul sa dea bani pentru sportul profesionist si pentru gale private ajungi, dupa parerea mea, poate gresesc, in alegeri discretionare si in favoritisme

oscar: inteleg ce spui. Cred insa ca banii acestia puteau fi folositi mai bine pentru promovarea romaniei. Daca intram in discutia asta, olimpicii vor spune, au si spus deja: vrem si noi 5 milioane ca sa reprezentam romania la londra! Hai sa dam bani si unui pianist genial sa cinte cu frunza pe pian. Serios, unde ne oprim? De fapt, hai sa discutam pe sleau: eu n-am nimic de probat in materie de obiectivitate, nu mai putin de acum 6 luni am pus demisia jos daca seres era pus si peste gazeta sporturilor si n-a fost pus! Voiculescu nu discuta cu mine de doi ani, de cind cu poza lui pe pag1 in cazul ridzi, l-am criticat mereu ca politician, acum doua zile am declarat la hotnews ca antena 3 trebuie sa-si ceara scuze pt chestia cu Funeriu.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9380371-bac-antena-3-ministrul-funeriu-spun-asociatiile-media.htm

Asadar, nu trebuie sa dovedesc nimic, nimanui, dupa cum nu cer nimanui sa fie de acord cu mine. Daca gresesc, si uneori gresesc, o fac pe barba mea. Multumesc!

milici  •  14 iulie 2011, 13:45

Tolo
Nu mi se pare corect si colegial să accepţi fără replică postări jignitoare şi neargumentate la adresa trustului Impact şi profesioniştilor de excepţie Gîdea sau Ciutacu.Mai ales că eşti oarecum în interior şi cunoşti foarte bine situaţia.Cred că ei nu ar proceda aşa într-o situaţie similară.Cît despre postanţii respectivi , ei au un mic lapsus uitînd curtea asiduuă , terminată prin casătoria scurtă , făcută de Băse la adresa PC-ului care nu a determinat schimbări de atitudine ale trustului.Nu cred că prin tăcere căştigi ceva în credibilitate şi imparţialitate.

milici  •  14 iulie 2011, 13:56

Cei care APROBĂ acţiunea cuplului Nutzi&Rudotel să nu uite următoarele:
-promovarea FRUNZEI nu are cum să ducă la nimic bun decît la compromiterea tuismului românesc cît timp acesta e la genunchiul broaştei.Făcînd RECLAMĂ unui PRODUS NEUTILIZABIL te compromiţi.
-cine nu a înţeles DIMENSIUNEA CRIZEI prin care trecem n-ar fi rău să mai pună mîna pe carte.ISTORIA se REPETĂ dar ce folos dacă IGNORĂM asta.Acum aruncăm cu banii şi la urmă regretăm.
– sunt curios dacă Europa va accepta acest bussiness be banii lor.

Claudia  •  14 iulie 2011, 14:06

Domnule Tolontan, verificati va rog pe ce s-au cheltuit banii privind promovarea turistica. Pe festivaluri gen Festivalul Palincii, Festivalul mamaligii…. Asa ca daca s-au cheltuit si pentru gala lui Bute, nu cred ca s-au pierdut. Domnul Ioanitoaia il critica recent pe primarul Sibiului ca nu sprijina din bani publici clubul Vointa. Acum spuneti-ne cum e bine ?

milici  •  14 iulie 2011, 14:23

Tolo
Tot ai pomenit de atitudinea ta în cazul Funeriu versus Antena 3, ce zici de următoarele?
-ai făcut declaraţii la Hotnews , amatori de portocale în toate sezoanele şi cu atitudine constant contra trustului INTACT.
-şi tu şi HOTNEWS aţi privit cazul unilateral , cum voi arăta mai jos. Ai dat astfel muniţie din interior , pentru a se trage în colegii tăi.
– ignoraţi prezentarea dubitativă a Antenei 3 la care Funeriu , cunoscînd situaţia încă din start a lăsat-o să se coacă , nereacţionînd imediat , pt a pregăti lovitura în postul de televiziune care cam stă în gîtul unora.
-Funeriu nu a arătat nici cea mai mică intenţie de a lămuri cu acte problemele evidente pe care le are cu bacalaureatul în ţară şi străinătate , clasele din România , recunoaşterea studiilor şi chiar cu acceptarea lui ca Ministru al Învăţămîntului , o haină mult prea mare pentru el.

adrian  •  14 iulie 2011, 15:00

dupa toata tevatura asta se pot trage cateva concluzii:
– Udrea – nu este deloc „usa de biserica”
– Rud(ar)el Obreja – nici atat
– Lucian Bute – un campion de box (in nici un caz „MARE CAMPION” – marii campioni sunt: Muhamad Ali, Foreman, Tyson….), cu o tehnica stralucita si o stanga naucitoere
– banii publici? – ca doar nu va asteptati sa dea Udrea din buzunarul ei sau din conturile PDL-ului.
Cert este ca am beneficiat de o gala de box splendida cu trei KO romanesti si indiferent in cate tari a fost vizionata (8 sau 80) a adus Romaniei un plus de imagine mai mare decat „frunza” doamnei Udrea

crisan dan  •  14 iulie 2011, 15:00

tolontan pe mine m-a dezamagit. nu stiu daca este asta scenariu sau pur si simplu s-a speriat. desi a avut ceva argumente, a fost extrem de moale. unii pot spune civilizat. pe un pittbul trebuie sa-l si intimidezi, altfel nu se uita la civilizatia ta si te sfisie. juriu cred ca nu a vrut decit sa-l intarite pe catalin, dar el s-a trezit cu gongul de sfirsit de runda. iar rezultatul cred ca a fost 60-59 pentru rudel, ajutat de arbitrii. te cred profesionist, mai ai multe runde de jucat, tolontate, in compania ” obreja si a doamnei udrea”, cum a spus rudel de nenumarate ori. asta ca sa intre bine in cap. trebuie sa fi mai bine pregatit. obreja chiar este un partener de lupta tare.

Comentează