Două umbre şi una credincioasă

Sportul e povestea înfrîngerii, oricît de forţat ar suna. Asta se intimpla pentru un motiv simplu. Din sutele de oameni care aleargă, inoata, dau la pedale, bat mingea şi sar la cap, doar cîţiva cîştigă. Fotbalul e mai bine plasat în această hartă a dezamăgirii omeneşti. O echipă cîştigă şi cealaltă pierde. Dar nu cînd Steaua – Rapid ajunge să se joace pentru locul 5 şi cu 3.000 de oameni în tribună. 3.000, aproape o zecime din asistenţa de pe vremuri, pe acelaşi stadion!

miercuri, 4 mai 2011, 10:28

Sportul e povestea înfrîngerii, oricît de forţat ar suna. Asta se intimpla pentru un motiv simplu. Din sutele de oameni care aleargă, inoata, dau la pedale, bat mingea şi sar la cap, doar cîţiva cîştigă. Fotbalul e mai bine plasat în această hartă a dezamăgirii omeneşti. O echipă cîştigă şi cealaltă pierde. Dar nu cînd Steaua – Rapid ajunge să se joace pentru locul 5 şi cu 3.000 de oameni în tribună. 3.000, aproape o zecime din asistenţa de pe vremuri, pe acelaşi stadion!

Cînd se întîmplă asta, ambele echipe pierd din start. Şi nu le mai rămîne decît să-şi dispute, bărbăteşte, mica victorie. Steaua a început mai bine în statistica jocului, a dominat, a plimbat mingea şi i-a presat pe rapidişti prin „benzile” Nicoliţă şi Tănase, mereu în avans faţă de adversarii direcţi. Văzîndu-l pe Tănase, dezinvolt şi puternic în seara rece de primăvară, îţi poţi spune că ar ajunge departe cu un antrenor potrivit, care să-l înveţe că „sîntem nu ceea ce ni s-a dat, ci ceea ce facem cu noi din ceea ce ni s-a dat”.

Ocaziile au venit însă la poarta lui Tătăruşanu, prin Herea, care a risipit inocent în minutele 26 şi 29, prima oară după serviciul lui Pancu. Alerta i-a mişcat prea puţin pe stelişti!
A urmat neeliminarea lui Dică şi a lui Pancu, care l-a bruscat pe Dică de furie că acesta mai era pe teren.  Repriza se termină indecis 0-0.

Partea  a doua e frămîntată. Răduţ încearcă două şuturi par-avion, ambele în blocaj, se aude rumoarea tribunei, dar puştiul Stelei nu renunţă şi îl obligă pe Coman să-şi probeze luciditatea în minutul 62, la un nou şut.
Puţin mai tîrziu, se produce penalizarea imaturităţii, Pancu reluînd cu capul după ce Tătăruşanu gafează! E 1-0 pentru giuleşteni în minutul 70, doar asta mai lipsea acestui sezon orb, surd şi deloc mut din Ghencea. E a n-a eroare neprovocată a lui Tătăruşanu, boală de tinereţe a portarilor, de înţeles la un club înţelept. Mă laşi? Numai înţelepciune nu-l aşteaptă pe portar!

Timpul se scurge chinuitor pentru stelişti şi merituos pentru giuleşteni, care şi ei s-au autochinuit anul acesta, punîndu-şi parcă singuri piedică, dar şi-au găsit, iată, resursele mîndriei pentru a bate Steaua acasă la ea, motiv de surîs discret pentru Marian Rada, antrenor temporar şi umbră etern fidelă a Rapidului.
Pînă la urmă, duelul celor două umbre l-a cîştigat credinţa.

Comentarii (60)Adaugă comentariu

mc  •  4 mai 2011, 22:35

Te rog pentru a n-a oara, se pare ca degeaba, sa termini cu formularea cretina „Mă laşi?”.

ioan  •  4 mai 2011, 22:36

steaua nu mai e la ea acasa de foarte mult timp ,doar stadionul aminteste de Steaua , restul sunt umbre.

UN RAPIDIST  •  4 mai 2011, 22:37

Reactia lui Pancu in fata galeriei stelei, steaua cu s mic dupa golul inscris? DE NEPRETUIT!! pentru toate celelalte exista mastercard :))

hamlet  •  4 mai 2011, 22:39

de ce pe situ gspro ai scris „dica faulteaza desi avea galben. merita eliminat?” iar faza cu pancu nu o pui? de ce esti partinitor? asta e obiectivitate?

Cătălin Tolontan  •  4 mai 2011, 22:41

hamlet: mai citeste o data cronica, te rog, am tratat la fel neeliminarea lui dica si cea a lui pancu. Dupa parerea mea, arbitrul a gresit la ambii, neeliminindu-i

gigi  •  4 mai 2011, 22:48

Neffind un sustinator al lui gigi becali ma intreb timid … o avea dreptate cand spune ca asta-i echipa de boschetari?

Basarabeanul alb-visiniu  •  4 mai 2011, 22:51

Dacă arbitrul avea sânge-n biluţe şi-l elimina pe Dică (cum era corect 100%), nu mai avea cum să-l faulteaze Pancu la faza de ceva mai târziu. Era alt joc din moment ce 5teaua rămânea în 10.
Pancu? Le-a băgat mortu-n casă. 🙂

AFAGAG  •  4 mai 2011, 22:56

In primul rand Pancu nici nu avea un galben daca il elimina pe Dica atunci cand trebuia

alex  •  4 mai 2011, 22:57

….penalizarea imaturităţii….interesant ! Pai colegul tau Vochin il ridica in slavi pe Tatarusanu in toamna trecuta. Adu-ti aminte de „Tata Tătă”. Acum a devenit imatur….problema voastra e faptul ca nu prea stiti sa va cenzurati…vorba lu’ ioanitoaia, faceti nunta la victorie si inmormantare la infrangere…poate v-ar prinde bine daca ati fi mai temperati. altfel ai dreptate….daca il studiezi atent pe tatarusanu constati ca intr-adevar face gafa dupa gafa….vochin l-a slavit dupa meciul cu elvetienii dar a uitat sa mentioneze ca pana la penaltyurile care de regula se rateaza nu se apara a respins 3 mingi in fata din care elvetienii au ratat de 3 ori cu poarta goala. in rest…bafta !

ionut  •  4 mai 2011, 22:57

da cine a facut echipa asta de boschetari ? eu ? tu ? sau chiar gigi ? pur si simplu domnul gigi becalii nu poate recunoaste ca nu se pricepe la fotbal , ma refer la abilitatile necesare pentru asa ceva si nu din punct de vedere al spectacolului pe care orice spectator il poate recunoaste .

alex  •  4 mai 2011, 23:01

Desi am castigat si sunt fericit,reactia lui Marian Rada mi-a insuflat un sentiment de tristete,ca si cum mi-ar fi fost cineva apropiat care a fost neindreptatit toata viata.Dupa ce am citit cronica ta m-am intristat si mai mult pentru ca ai subliniat exact ce e Marian Rada pentru noi rapidistii.O umbra fidela.Pacat ca omul asta ce pare posomorat si foarte modest in acelasi timp nu e recunoscut cum trebuie de un golan de patron.Nu contest ca e meritul lui Sumi dar Rada a contribuit clar.Mereu vine cand are nevoie Rapidul de el.Relatia lui cu acest club e comparabila cu a unui caine cu stapanul(asta fara a incerca sa il jignesc pe Rada pentru ca il stimez foarte mult), pentru ca nu cere nimic dar in schimb el da totul.Te iubesc Rapidule!Te iubesc Marian Rada!Si nu in ultimul rand te iubesc Pancone!Desi nu joci pe aceeasi pozitie esti un Giggs al nostru(ca tot vad manc-shalke acum).

berygu  •  4 mai 2011, 23:02

In opinia mea la ambele faulturi intre Dica si Pancu nu trebuia al doilea cartonas galben. Asta daca judecam dupa ce se joaca si afara (unde se joaca fotbal nu ca la noi) , in toate campionatele se lasa jocul mai liber nu se acorda imediat cartonas galben, din aceasta cauza jucatorii nostri sunt fetite , din cauza voastra gazetarilor ca vedeti numai cartonase „portocalii” la fiecare intrare. Oricum nu se merita sa imi pierd timpul cu acest asa zis fotbal al lui Mitica. Ar trebui si tu d-le Tolontan sa iti gasesti alta meserie, noi nu avem fotbal, avem Becali si mascaricii lui.

cornel  •  4 mai 2011, 23:03

In continuare nu inteleg cum de nu se vede ca principalul vinovat e oierul care a confiscat Steaua pentru a-si face un nume curat desi provine dintr-o lume interlopa !!! Cei 5 milioane de stelisti pe care-i invoca nu sunt nici macar 3000 de sustinatori care sa-i fie alaturi pe stadion. A distrus efectiv Steaua, a devenit un „model” alaturi de columbeanca,zavoranca,verii sau prietenii lui camatari.Imi doresc din toata inima sa plece din Ghencea si sa vina altcineva(nu cred ca nu se va gasi) sa preia Steaua CCA si stadionul va fi din nou plin. Hai Steaua !

uapxela  •  4 mai 2011, 23:04

„Sportul e povestea înfrîngerii, oricît de forţat ar suna.”
nu e fortat ,e total gresit.sportul e povestea victoriei.indiferent cate meciuri ,partide sau jocuri pierzi esti un invingator.esti un invingator pt ca practicand un sport te dezvolti altfel,pt ca iti creezi o alta mentalitate,iti faci o ordine in viata.pt ca un meci pierdut e un meci in care adversarul a fost mai bun,a muncit mai mult si te ambitioneaza si pe tine sa muncesti mai mult.indiferent daca castiga sau pierde,sportivul este acela care ajunge sa dispute acel meci,invinsul este doar acela care se crede mai bun la finalul unui meci desi el nu este in stare sa ajunga nici macar in postura de competitor.
Alex Pau (fost sportiv de performanta)

hamlet  •  4 mai 2011, 23:09

@tolontan: si atunci pe sit cine se ocupa????

ion  •  4 mai 2011, 23:12

GIGI te RUGAM frumos , raspunde-ne la o INTREBARE : UNDE sunt cei 5 milioane de oameni care te iubesc ? cati au fost pe stadion ? nimeni nu te iubeste iar cei ce te iubesc , te iubesc pentru bani .

florin  •  4 mai 2011, 23:14

daca dica era eliminat pancu nu mai lua galben pt proteste si asa mai departe deci nu era eliminat deci batea rapid

ANCA  •  4 mai 2011, 23:32

pe arbitru de ce nu-l pui la socoteala pt ca esti de partea lui m-am convins, gol valabil, in prima repriza si 2 penaltyuri in a doua unde este dreptatea raspunde-mi daca ai curaj, arbitru a fluierat numai intr-o directie Pancu dupa comportament trebuia eliminat di start dar dupa acea mustacila de Dinu sarea la gatul lui Sf.Dumitru,ce taraboi iesea de mama-mama,scor corect 3-1,Steaua a avut acelasi ghinion ca si in meciul cu Dinamo,la anul o sa vedeti alta echipa STEAUA,pe Pancu il dadeam afara pt comportament nu merg sa se bata pe teren sau sa traga de tricouri,Rapidul ca si Dinamo joaca cele mai urate jocuri,prin tragerile de tricou

Florin  •  4 mai 2011, 23:32

De unde cifra de 3000 de spectatori ? … au fost 5300. Asa a indicat tabela.

Tandrafilu galbin  •  4 mai 2011, 23:38

Tolo, fiule! Te roaga mc, pentru a ena oara, sa-ti termini articolele cu formula “Mă leşi?”. El zice ca e o exprimare crestina. Nu e. Dar fa-i hatirul unui suflet tulburat, chinuit, haituit. Pomana se intoarce, cum spunea marele filozof Buza de Iepure.

afon  •  4 mai 2011, 23:55

ptr un rapidist:
Reactia lui Pancu in fata galeriei stelei, steaua cu s mic dupa golul inscris? DE NEPRETUIT!!

si asa am ajuns ca natie acolo unde suntem. elogiem niste gesturi idioate in loc sa le criticam. cum sa faci astfel de gesturi la adresa celor care platesc un bilet din care tu iti castigi painea? daca nu ar mai veni sau nimeni la meci sau nu ar mai interesa pe nimeni fotbalul Domnul Pancu de unde isi castiga salariul ca banui ca nu are nici un master in inginerie, economie etc?Astfel de gesturi nu se vad in alte campionate, dar cu suporteri ca”un rapidist” sigur se vor mai vedea in ROMANIA

danSteaua  •  4 mai 2011, 23:58

Tolo,

Gigi e problema la Steaua. „Pestele de la cap se impute” e adevarul din curtea Stelei. A adus nesimtirea la cel mai galonat club din istoria fotbalului romanesc. Diminueaza valoarea brandului „Steaua”, in fiecare minut. E atat de nebun incat nu intelege ca nu e proprietar ci doar un chirias, la Steaua. Un club de talia Stelei apartine pe veci suporterilor. O vina in ascensiunea lui Gigi o au si ziaristii, nu ma refer la tine, cei care au uitat sa-si joace rolul si transforma orice in scandal. Un scandal ieftin si degradant. „Misto”-ul e cuvantul de ordine in presa din Romania. Nu se mai vede padurea din cauza copacilor, in presa romaneasca. Pacat! Sa auzim numai de bine!

danSteaua  •  5 mai 2011, 0:09

Valdes si Van der Sar au facut aceeasi greseala ca Tatarusanu. Nu poti da vina pe un jucator care te salveaza de multe ori intr-un meci si „greseste” o data. Nu e elegant sa sari in spinarea unui portar ca Tatarusanu. Sunt sigur ca-si analizeaza prestatia dupa fiecare meci. Trebuie ajutat sa progreseze, nu trebuie ingropat! Sa auzim numai de bine!

Dandu  •  5 mai 2011, 0:24

Foarte slaba aceasta cronica, foarte slaba!

Bicu  •  5 mai 2011, 0:40

daca nu mai era Dica din cauza faultului grosolan la Pancu, atunci nici Pancu nu mai intra de cartonas la Dica … pardon Duca .. pt. ca este de Duca…. nu are stofa de fotbalist.

Veverita Catalin  •  5 mai 2011, 0:46

Problema cu eliminarea lui Dica e simpla si ma mira la tine ca n-ai avut verticalitatea de a o exprima „echidistant” ! Dica – eliminare in min.30 pentru doua galbene si Pancu nu mai are pe cine-si varsa nervii, nu mai va exista nici faza hilara a loviturii libere din min. 45+1 (pentru ca tot Dica este cel ce-l faultase pe Ezechias)… Zi-i ca nu-i asa, tizule !

jaCKal  •  5 mai 2011, 0:47

Sa nu uitam ca daca Dica era eliminat, Pancu nu mai faulta(nu mai exista faza cotroversata), ci din contra juca pentru a umili steaua!! Forta Rapid!!

Radu  •  5 mai 2011, 0:49

…ca daca batea 5teaua doamne ce victorie mare era!

OVIDIU  •  5 mai 2011, 1:04

Steaua a murit odata cu Ceausescu. Pacat ca voi, asa numiti Ultrasi inca nu realizati asta. Voi nu vedeti ca in ultimii ani ati schimbat sute de jucatori si zeci de antrenori si tot degeaba? Gata nu mai e nea Nicu sa se teama toti de el. Acum cand cand Steaua ia bataie in Ghencia nu e catastrofa, e doar un meci oarecare cu Gaz Metan, Brasov , Dinamo sau Rapid.

droopy  •  5 mai 2011, 1:27

am si eu o singura intrebare, vad ca toata lumea se agita ca n’a fost Dica eliminat,dar v’ati pus intrebarea daca primul cartonas galben al partidei (cel primit de Dica) a fost dat pe merit? hai sa fim seriosi, in min 5/10 sau cat a fost (oricum era la inceput) u dai cartonas galben ptr ca intarzie faza? zau asa…

Hellrider  •  5 mai 2011, 1:59

Ce faceti mah,v-a batut si Rada!!!???? :))))))))

DISS  •  5 mai 2011, 4:06

Ca Steaua nu mai reprezinta ,de mult, absolut nimic o stim cu toti!
Cataline,eu sunt curios sa stiu unde este acum celebrul manager general-amiral,numitul MM Stoica??? Cum care Stoica??? Omuletul ala de zicea ca mai bine doarme intr-o cutie de carton decat sa mai il injoseasca Gigi. Pana mai acum trei-patru etape facea declaratii razboinice pe la TV cum ca : batem Dinamo ,TG-Jiu, Rapid si ne batem la locul 2!!! Acum subit e putin plecat pe la dracu`n praznic sa caute jucatori. Vorba ta Cataline : ne lasi???
Cat despre liga lu`Mitica -alt mare „strateg” al fotbalului romanesc- ma bucur ca, in sfarsit, spectatorii taxeaza lipsa crasa de valoare a acestei pseudo-competitii pe care ,disperat, Dragomir incearca sa o bage pe gat televiziunulor. Te rog explica-i tu lu`Mitica ca am scris crasa nu grasa …de Cotnari!
Iar rapidistilor le-as recomanda sa nu mai fie asa euforici: il aveti si voi pe „mesterul” Manole al vostru pe numele lui de scena Georgica Copos!

jean  •  5 mai 2011, 4:42

D-le Tolontan, aveti stima si respectul meu pt vertic. si profes. abordarilor pe care le faceti.De asemeni pt serozit. si documentarea opiniilor dv si modul clar in care le expuneti. Contrastul cu lumea de mascarici care abordeaza aceleasi probleme este cu atat mai evident.Va rog sa gasiti mai mult timp pt a scrie articole in gazeta si chiar pt aparitii pe Tv. Pt mine, e o incantare sa va ascult sau sa va citesc.Aveti puterea de a indrepta multe rele si mai ales de a creea opinii de recunoastere a valorii(si nu neaparat numai in plan sportiv).Cinstea si curajul dv. ma onoreaza ca roman si i-mi da speranta ca SE POATE…totusi sa iesim din mocirla lui Becali, a lui Ritzi si a celorlalte elemente ale unei multimi, din fericire,numarabile.Felicitari,inca o data !

Bunicu  •  5 mai 2011, 7:22

Steaua o echipa de pluton,vinovat BECALI la meciul cu pandurii Dica siOnofras au fost eroi si acum ia desfiintat,nu ai ce pricepe la acest om ,el e invatat sa cistige banii numai prin pacalirea celorlalti.Becali sa nu uite ca nu a batut Rapidul in Ghencea de cind a venit la Steaua singura victorie din cupa a fost gafa lui Coman.Becali singurul conducator de club care UMILESTE pe jucatori,arbitrii,practic se umileste singur.

Dragos  •  5 mai 2011, 7:26

Cand am citit articolul prima impesie a fost ca un poet in devenire incearca sa comenteze un meci de fotbal. Trebuie sa alegi: ori poet, ori ziarist :))

tatushina  •  5 mai 2011, 7:56

Poate incercati dvs. sa-i explicati lui Cartu, ca nu el reprezinta ghinionul stelei. Sau, mai bine, lui gigi becali, ca drumul la Muntele Athos, a reprezentat lovitura de gratie pentru steaua. Sa pretinzi ca esti credincios, sa asculti imnuri religiase, cand „propovaduiesti” desfraul si destramarea Familiei… este profanarea insasi, a Credintei. Nasu/finu… Pai „nasu”, ar fi trebuit sa-si indemne „finul” sa nu-si destrame familia. gigi, isi judeca jucatorii si ii acuza de preacurvie !!! cand el, ca raspuns la toate incercarile Doamnei Mihaela Borcea de a-si salva familia, ne tot spune ca finul are o amanta al carei nas deasemeni va fi !!! Sa se duca la naiba si gigi si „finul” lui. Din ziua in care s-au incuscrit borcea cu gigi… a venit si ghinionul la DINAMO. Nu sunt o practicanta religioasa, dar prea se dau astia 2 sfintisori… si se mai intampla ca Dumnezeu sa nu doarma. Sa ne scape cineva de cumetrii astia 2…iar gigi sa-si ia steaua dupa el… DINAMO FOR EVER !!!

Undergrant  •  5 mai 2011, 8:17

Tolo, despre ce vorbim aici?! Daca cei cu care a jucat Rapid-ul erau destepti ar fi vandut 18000 de bilete, cu precizarea ca ar fi fost in tribune cel putin 15000 de rapidisti… Asta insa l-ar fi deranjat pe tipul care nu suporta sa citeasca pe banner-e despre trecutul si conditia lui! Este?!

Citeste tot  •  5 mai 2011, 8:36

In etapa trecuta d-l Duckadam spunea ca e timpul ca la Steaua sa nu se mai spuna ca cel mai bun fotbalist a fost Tatarusanu. Zis si facut !

medichit  •  5 mai 2011, 8:39

Meritam soarta.Am dat jucatori cu bun simt, calitate si fara tupeu de tinerete prost inteleasa.
Nu avem un portar, am avut un portar care a si gafat dar a facut mult mai mult bine echipei, era un caracter aparte nu un infumurat dornic de plonjoane pentru imagine si spectacol cu parari in ultima clipa.
Criticile ii prind bine dar nu-l trezesc la realitate si se da vina pe altii … .
Mi-e dor de Steaua, am luat-o de la un caracter de „taximetrist de doi bani”, care era in stare sa-i gatuie si pe ai lui ca de plesnea nedreptatea in el, crapa pielea si nu mai putea.Trebuia eliminare si pentru comportament agresiv.
TRebuia rosu la ambele intrari, iar daca-l dadea de prima data al doilea nu mai era necesar si atunci infrangerea era mai evidenta si mai rusinoasa.
Mai avem mult pana departe.

VeniVidiVici  •  5 mai 2011, 9:01

19
ANCA Says:
May 4th, 2011 at 11:32 pm

pe arbitru de ce nu-l pui la socoteala pt ca esti de partea lui m-am convins, gol valabil, in prima repriza si 2 penaltyuri in a doua unde este dreptatea raspunde-mi daca ai curaj, arbitru a fluierat numai intr-o directie Pancu dupa comportament trebuia eliminat di start dar dupa acea mustacila de Dinu sarea la gatul lui Sf.Dumitru,ce taraboi iesea de mama-mama,scor corect 3-1,Steaua a avut acelasi ghinion ca si in meciul cu Dinamo,la anul o sa vedeti alta echipa STEAUA,pe Pancu il dadeam afara pt comportament nu merg sa se bata pe teren sau sa traga de tricouri,Rapidul ca si Dinamo joaca cele mai urate jocuri,prin tragerile de tricou

ahahahahahahahahahahahaha postul asta mi-a luminat ziua…fregigistii isi apara echipa….auzi scor corect 3-1 :D….

Maccabi  •  5 mai 2011, 9:03

Ramane asa cum v-am mai postat pe aici !
RAPID e echipa MARE !
Gigi se incapataneaza sa impuna echipa antrenorilor pe care tot el…. ii plateste!
Steaua ramane cu schema de joc din anii `70-`80 de pe vremea lu`Iordanescu si Lita Dumitru. Joaca fara centru atacant sustinut de mijlocasi. Si Dinamo si Rapid sunt cu materia la zi, vezi golul marelui Pancu. La Steaua, Brandan a alergat mai putin decat mine care eram in….tribuna! Latovlevici nu are cu cine sa joace, Tanase nu stie cu cine sa joace, Dica nesustinut a fost in plus pe teren !
Jos palaria pentru jucatori ca Lazar si Pancu ca si pt. centrul apararii (…?). Nu stiu ce a fost cu Sportul dar se pare ca gigi va plati regeste toti adversarii lui Dinamo si Rapid si in urmatoarele etape.

Tiffersson  •  5 mai 2011, 9:24

E greu. E greu să înţelegi ceva din toate astea, dacă nu reuşeşti să vezi printre … rînduri. Să vă zic mai pe româneşte: Steaua nu va mai realiza nimic, atîta timp cît George Becali va avea pretenţia că numai creierul lui (de altfel mic, neantrenat, prea odihnit şi plin de lene cum este) are dreptul să gîndească jocul echipei! Aşa că, stelişti din toată România, alegeţi-vă altă echipă cu care să ţineţi, că Steaua e decedată! Antrenori din toată lumea, nu mai veniţi la Steaua Bucureşti, că nu veţi găsi nimic aici. Doar poate umilinţă şi mojicie din partea patronului! Fotbalişti din toată lumea, nu vă mai lăsaţi amăgiţi să semnaţi cu Steaua Bucureşti, că vă distrugeţi cariera, că şi-aşa e ea sub semnul întrebării şi fără „ajutorul” lui George Becali! Suporteri, dacă aveaţi un dram de creier nu mai veneaţi pe Ghencea, ci alegeaţi să susţineţi o altă echipă, de ce nu Unirea Urziceni, că e destul de aproape de voi!
Iar Rapidul..! Ce să mai vorbim? Aceeaşi poveste an de an: 3-4 meciuri te încîntă, apoi te trîntesc de nu te vezi! Acolo totul vine de la conflictul jucători – patron: jucătorii arată că pot, iar cînd banii nu vin, se opresc, să arate că dacă ei nu sunt remuneraţi, adio bani din Europa! Ceea ce e, după părerea mea, lipsă de profesionalism. Păi dacă un angajator nu-şi respectă obligaţiile, tu ca angajat,ce faci? Nu mai munceşti? Adică îi laşi lui şansa să te dea afară cu n-ţi faci treaba? NU! Ori îţi faci treaba în continuare şi te găndeşti la un proces, ori demisionezi şi cauţi alt loc de muncă. Că de aia nu ne mai vrea nimeni! Suntem cîrcotaşi şi nu ne facem treaba cu profesionalism.
Adio Steaua, adio Rapid, adio România!

victor L  •  5 mai 2011, 9:39

Dece atitia nervi pentru doua echipe de doi lei si cinci locul, pardon, cinci bani? 😉

InimaRea  •  5 mai 2011, 9:56

Clar – Tătăruşanu e vinovat. Dacă nu scotea cîteva goluri gata făcute, era 2-3 la 0 şi nu mai conta „gafa”. Nu fundaşii care dorm în ghete, la cîţiva metri de propria lor poartă, nici atacanţii care caută poarta-n tribune nu sînt de vină. Ei n-au cum fi, cum făptui gafe. Ei doar ratează. Or, se ştie, asta-i meseria atacantului – să rateze, se cheamă că „şi-a creat ocazii”, că a muncit pe teren, că a pus osu’ da’ n-a avut noroc.
Poate că diferenţa vine de-acolo că Rapidul încă mai e o echipă (şi e un miracol asta, aşa că nu se poate explica, doar accepta) pe cînd Steaua n-are cum fi, aşa cum una care-şi tot schimbă bărbatul n-are cum fi femeie de casă căci fiecare bărbat al ei vede altfel „casa”.
Steaua e un bordel la care poate merge orice jmeker să-şi încerce norocul, dacă e pe bune cu patronul. Fiindcă un antrenor serios nu vine la o echipă doar pentru a ciupi nişte parale, un antrenor serios ţine la blazonul său. Or, ăştia de la Steaua sînt cum cîiini la măcelărie, cum îi fluieri – cum apar – ştiu ei că-i un os de ros acolo.
Degeaba se dă Cîţu victimă – a venit să mai facă parale, nu să antreneze nişte băieţi care-au uitat – de-or fi ştiut vreodată, dar măcar cîţiva din ei au apucat şi alte vremuri, totuşi – cum e să fii fotbalist profesionist: Să te ştie lumea de meseriaş, nu de ciubucar şi de golan.
Aşa e cînd intră un bun naţional – căci asta era Steaua, pînă să vină Becali – pe mîna unuor golani cu aere de patroni. Care-s şi aşa proşti că abia-şi scot banii, plecînd urechea la alţi golani – „manageri”, vorba lui Piţurcă – şi aducînd tot felul de fripturişti de prin America de Sud, care-ar fi vîndut îngheţată pe stradă, altminteri, şi ar fi bătut mingea doar pe plajă, desculţi şi cu maţele ghiorăind de foame.
Singurii stelişti adevăraţi – poate că 5 milioane, de ce nu? – sînt ăia care nu mai merg în Ghencea, care se uită la fotbal adevărat, pe alte canale, nu pe Digi.
Chiar aştept să dea şi LPF faliment, cu marele proiect de a-şi face televizie, Să vadă şi Corleone cîţi fraieri mai sînt în ţara asta, gata să plătească pentru a vedea blaturi şi maimuţăreli, în loc de fotbal.

jos_cenzura  •  5 mai 2011, 10:06

De ce la toate cronicile, faza golului e tratata atat de vag? „Puţin mai tîrziu, se produce penalizarea imaturităţii, Pancu reluînd cu capul după ce Tătăruşanu gafează!” nu inseamna nimic pentru cine nu a vazut meciul. De ce nu spui ca X a sutat din afara careului, Tatarusanu a respins in fata nestingherit de nimeni, de unde Pancu a reactionat la ricoseu si a impins mingea in poarta cu capul? Atrag atentia, pentru ca la toate cronicile avem parte de astfel de expresii care nu descriu nimic.

koll  •  5 mai 2011, 10:28

Na belea, ai „spus de rau” de Tatarusanu!
Tu si Dukadam aveti doar un costum…si va dati cu parerea!Rusine,Tolontan!

koll  •  5 mai 2011, 10:57

Revin,tu nici costum nu ai,ai numai tricouri:))

focus  •  5 mai 2011, 11:21

Ii vrei la Steaua?

gherghiceanu ionel  •  5 mai 2011, 11:30

Umilintele in Ghencea se inmultesc.
Am ajuns la vorba ciobanului: „imi este frica de orice echipa care vine in Ghencea”.

DD  •  5 mai 2011, 11:36

La Steaua Gigi e buba asta stie toata lumea ! Rapidistii sa nu rada, nici ei nu sunt departe !

Un derby se castiga cu inima, cu mandria, cu orgoliu…..si deabia apoi cu asezarea in teren si talentul! Iar la Steaua nu mai sunt jucatori care sa reprezinte Steaua ! De la Radoi incoace, Steaua nu a mai avut un stelist adevarat ! Sa se bata pt orice minge, sa stie ce inseamna derby si sa dea tot ce poate pt a castiga ! Derby-urile nu se joaca pt bani !
Asta lipseste Stelei, de aia ne bate si Dinamo si Rapid pe unde ne prind !

Cat despre celelalte infrangeri, nu avem un management bine pus la punct ! La Steaua totul se face haotic, vrem performanta din primul sezon cu antrenor nou, cumparam tot la pret de nimic si ne intrebam ca nu castigam nimic !

Stelei ii lipseste o minte limpede la varf ! CLAR ! Si care sa stie ce inseamna Steaua, sa iubeasca Steaua, sa respecte Steaua, sa stie ca el este al Stelei nu Steaua a lui…..etc….

Gigi sa-si ia echipa asta cu tot cu jucatori si staff…., sa isi ia si palmaresul din 2003 incoace….si sa plece sa ne lase! Sa isi faca Steaua lui…..!

Comentează