Fesul în furtună

marți, 8 martie 2011, 11:39

Cînd lumina s-a împuţinat am crezut. Pe cuvînt am crezut că reţeaua electrică din Ucraina îl va învinge pe Mircea Lucescu! La urma urmei, degeaba plantezi un stadion OZN pe o planetă subdezvoltată, aceeaşi planetă unde UEFA a teleportat Campionatul European din 2012. Cînd te aştepţi mai puţin, ceva neprevăzut se va întîmpla.

Era minutul 30 şi Şahtior o conducea la Doneţk pe AS Roma cu 1-0, după ce bătuse cu 3-2 şi în tur. Ce putea plesni, fatidic şi nebunesc şi potrivnic românului, altceva decît un heblu, o liţă slabă, o furtună solară sau o apropiere periculoasă a Lunii?!

Noroc că a ţinut curentul şi becurile superstadionului din Doneţk au rezistat, chiar şi mai puţine. Roma a ratat un penalty şi a rămas în 10 oameni, după o decizie pripită a arbitrului, care mai apoi nu l-a eliminat pe De Rossi, cel care l-a lovit scurt, cu cotul, pe Srna, căpitanul lui Lucescu şi omul pe care, îmi cer scuze!, nu-l are „naţionala” României.

Şi la 1-0 şi cu un jucător în plus Lucescu continua să gesticuleze îmbrăcat în şuba sa albastră. Cu haina şi fesul pe cap părea un marinar de Baltica, gata să plece din Tallinn spre Turku şi, mai departe, pînă la Copenhaga şi Hamburg, ca să coboare în miezul continentului bogat pe care l-a visat mereu.

Aşa arată adevărul. Cu şi fără curent, cu şi fără zecile de milioane ale lui Ahmetov, împreună cu orgoliile sale demiurgice greu de suportat, cu şi fără talentul brazilian care a făcut 2-0 şi 3-0, acest antrenor de 65 de ani este cel mai bun produs al pasiunii româneşti pentru fotbal din ultimul deceniu.

După ce s-a retras generaţia lui Popescu şi Hagi, el s-a luptat cu exigenţa de top a Europei şi nu e nici o ruşine să-i recunoaştem valoarea, nu-i o ruşine nici măcar pentru noi, cei care avem ca monedă naţională nu leul, ci invidia pentru succesul altuia; succesul construit din greu, cu suferinţa, cu cîrca şi cu mintea unui bărbat care nu se sfieşte să trudească umil precum un mus în iarna vieţii lui.