„Vin să vorbesc cu tine cînd o să plăteşti jucătorii!”, i-a transmis Piţurcă lui Mititelu. A fost forma prin care i-a indicat cine conduce, de fapt, clubul. Mititelu n-a mai suportat, a strîns Consiliul de Administraţie, adică pe sine replicat în mai multe exemplare, şi a dat afară staff-ul tehnic, adică pe Piţurcă plus clonele colaboratorilor săi.
miercuri, 12 ianuarie 2011, 9:40
„Vin să vorbesc cu tine cînd o să plăteşti jucătorii!”, i-a transmis Piţurcă lui Mititelu. A fost forma prin care i-a indicat cine conduce, de fapt, clubul. Mititelu n-a mai suportat, a strîns Consiliul de Administraţie, adică pe sine replicat în mai multe exemplare, şi a dat afară staff-ul tehnic, adică pe Piţurcă plus clonele colaboratorilor săi.
Demiterea lui Victor Piţurcă este o cacofonie a eşecurilor. Întîi, Mititelu a dat chix cu finanţarea. Dar, spune patronul, eşecul visteriei Universităţii Craiova e, de fapt, eşecul privatizării Fondului Proprietatea. Cîteva zeci de milioane de euro ar avea Mititelu în acţiuni, care vor deveni convertibile în momentul listării Fondului la Bursa de Valori Bucureşti. Iată efectele proastei guvernări asupra unui club de fotbal, ar ţipa Dumitru Dragomir din sediul Ligii. Ceva ne îndeamnă să credem că nu e, totuşi, atît de simplu, altfel Craiova ar deveni brusc echipă de Champions League cînd se va lista Fondul. Piţurcă nu crede. Şi nu numai el.
În fine sau în primul rînd, depinde unde te găseşti pe axa Mititelu – Piţurcă, plus susţinătorii fiecăruia, asistăm şi la eşecul politicii de control total cu care s-a obişnuit antrenorul. După cum a fost foarte clar încă de la Steaua, el îşi doreşte independenţă profesională, ceea ce e logic, ceea ce e vital, dar independenţă proprie prin pîrjolirea autorităţii tututor celorlalţi din club.
Ceea ce caută Piţurcă e controlul absolut. Ca şi cum într-o mare companie, o multinaţională cu mii de angajaţi, cineva ar avea pretenţia de a exista doar voinţa lui, toate celelalte profesii, viziuni şi opinii urmînd să îngheţe pînă la ordine ulterioare.
De acord, strict formal Piţurcă are dreptate, măcar parţială, de fiecare dată în lungul şir de demiteri sau demisii. La „naţională”, jucătorii l-au înfruntat prima oară, iar a doua oară Mircea Sandu nu l-a susţinut. La Steaua, o dată a pierdut vestiarul, a doua oară n-a mai apucat să piardă nimic pentru că s-a enervat patronul. La Craiova, a reuşit un tur în regulă de campionat, nu excepţional!, însă criza financiară i-a retezat visurile şi s-a întors cu tot orgoliul său oltenesc împotriva lui Mititelu. Ghinion, Mititelu e tot oltean şi l-a dat afară.
Singurul lucru cert în această poveste e că se va lista, la finalul lui ianuarie, Fondul Proprietatea şi atunci suporterii olteni se vor lămuri dacă Mititelu are banii. În rest, e vorba de oameni şi de firile lor generoase sau ambiţioase, imposibil de prezis, mai uşor de demis. E dezamăgitor pentru cei care aşteaptă băieţi buni şi băieţi răi în „dosarul Piţurcă – Mititelu”, dar e pe deplin uman.
liviu • 12 ianuarie 2011, 10:05
nu are nici o treaba cu listarea fondului, dosarul de retrocedare este in litigiu, asa ca ANRP nu poate sa dea nici o hotarare, nu este nici macar evaluarea facuta a terenurilor, cu toate interventiile dureaza cel putin 6 luni numai la ANRP. plus ca au grija „dusmanii” taranului sa apara tot timpul un nou mostenitor :)) . De ce nu scrieti adevarul: ca nu a investit mai mult de 4-5 mil de euro in echipa , ca omul e un sarac, intrebati-l unde si-a petrecut concediile in ultimul an, sau a fost retinut de afaceri:)))
un oltean • 12 ianuarie 2011, 10:05
Eu nu inteleg o chestie: se tot spune ca Piturca voia sa-i fure clubul lui Mititelu! Bun, desi nu cred ca cineva ar fi nebun sa preia o datorie de 7 milioane, sa zicem ca asa e, totusi! Ce e rau in asta?!? A avut Mititelu prformante istorice cu Craiova si noi nu stim?? Iar Piturca vrea sa strice ce a construit el?? Astept de la suporterii Craiovei initiativa, sa plece odata acest parvenit care ne trateaza si trateaza acest club cape o mostenire de familie si o jucarie personala!
stelistul52 • 12 ianuarie 2011, 10:14
problema vine cam asa .inchiriez o garsoniera si piturca o transforma in ap.cu 2 camere ,din 2 camere el face unul de 3 ,si asa mai departe.totul pe banii mei caci ai lui sunt bine conservati si produc in continuare bani,numai ca ai mei se duc pe apa sambetei,fara justificare..basca ca vrei sa fii sef la mine in casa,ignorindu ma totalsi cu un tupeu demn de satana(nu este porecla mea,si a capatat o de a lungul timpului) mititelule daca tot n ai rupt o definitiv cu ticleanu care a vrut sa faca ceva serios acolo,cheama l innapoi si nu te uita cu manie,(un roman se intitula ,mi s a parut un om care nu prea a fost interesat de latura financiara,are slava d lui bani ,el vrea sa faca treaba dar i ai frant aripile. bafta si inteligenta.
Marius • 12 ianuarie 2011, 10:15
Nu cred ca discutia s-a purtat in termenii acestia: “Vin să vorbesc cu tine cînd o să plăteşti jucătorii!” sunt simple supozitii. In fine ideea pe care o are Piturca despre organizarea unui club de fotbal este corecta: bugetul trebuie transmis la inceputul anului catre liga si mai presus de toate sa fie sustenabil, in caz contrar echipa nu se inscrie in campionat / „poate nea’Mitica citeste asta” si baga la cap. In caz contrar o sa ne confruntam ca si pana acum cu ambitiile mari ale unor oameni mici (vezi Mititelu, Bucsaru) iar rezultatul este usor de ghicit un campionat de fotbal cat mai slab.
vasglo • 12 ianuarie 2011, 10:28
Tolo,
„Doxar” si inspirat ca-ntotdeauna! Asa e cu cei doi. Paradoxal, dar cred ca singurul patron care ar putea lucra cu Piturca, ramane..Gigi Becali. El il intelege cel mai bine, fiind bagat in fotbal de Piturca si cu care a „impartit” multe, si bune si rele. Numai ca Piturca, in orgoliul lui nemasurat, tipic oltenesc, si asa cum ai zis si tu, le vrea pe toate. Vrea sa fie patron pe banii patronului. Sunt sigur ca Becali facea tot posibilul ca el sa aiba banii necesari performantei, numai ca Piturca a vrut mai mult. A vrut ca Steaua sa fie legata numai de numele lui. Ce patron accepta asta? Ce Becali, ce Argaseala, ce Gheorghisor etc, ce astia sunt oameni de Steaua? Oameni de Steaua sunt el, varu’ Neagoe, „Flocea”, Boldici zis si „damigeana”, si tot asa. Iar stilul lui brutal de a-si impune oamenii si „ideile manageriale” indeparteaza orice patron. Aici cred eu ca este adevarata problema a lui Piturca. Stau si acum si ma intreb: ce declaratii grave, care i-au prejudiciat munca inceputa la Steaua, a facut Becali ca sa-l determine pe „manager” sa conditioneze insotirea echipei la Brasov de punerea la dispozitia sa a unui teren de 10 milioane euro cu titlu de gaj pentru „limbarita” patronului? Tocmai el, care-l cunostea cel mai bine pe Becali. Stia ca-i este superior lucru si accepatat denu gasea alta metoda de convietuire cu acesta
pralea • 12 ianuarie 2011, 10:33
in doua saptamani actiunile de la fondul propietatea vor fi lisate la bursa si atunci vom vedea dak are sau nu mititelu bani pe piturca lipsa banilor nu avea cum sal faca sa nu aiba rezultate k jucatori au mai fost neplatiti si in era napoli dar mancau fotbalul si lotul de atunci era mai subtire valoric ca cel de acum aici se vede valoarea antrenorului ce prtenti la banii ai cand tu ca antrenor nu esti instare sa aduci macar un punct in ultimele 5 partide din care 3 acasa teau batut echipe pe care in era napoli le spulberam asa k mai lastine cu piti si eu am stat nopti ne dormite pana la 1 2 noaptea sa vad o data numirea lui piti dar acum este o mare dezamagirea si in urmatori 5 ani piti nu va mai antrena pe nimeni k nu are vvaloarea morala si ma indoiesc k si valoare profesionala PS MITITELU AR TREBUI SAL NUMEASCA PE NAPOLI SI ASA SE INPACA SI CU SUPORTERII NAPOLI ESTE MULT MAI IUBIT LA CRAIOVA DECAT PITURCA
eden • 12 ianuarie 2011, 10:35
De fapt, tu spui…nimic. Un material fara noima si efect, nerecomandat in dosarul de presa. Noroc ca majoritatea nu sunt atat de slabe, domnule redactor-sef.
DT • 12 ianuarie 2011, 10:39
Tolo, prompt ca intotdeauna in a prinde un subiect fierbinte din aer, s-ar putea ca de data aceasta sa treci cu vederea anumite fapte care afecteaza, daca nu consistenta, atunci macar acuratetea editorialului. Mai intai ca Adrian Mititelu nu detine actiuni la Fondul Proprietatea, ci doar drepturi succesorale sau titluri de despagubire, pe care ANRP ar trebui sa le converteasca in actiuni ale Fondului Proprietatea. Acest lucru nu s-a intamplat pt ca, se pare, anumite persoane ridica pretentii asupara acelorasi proprietati ceea ce a determinat ANRP, pe drept sau nedrept, sa amane solutionarea dosarului lui Mititelu. Ca urmare n-are nici o legatura acest aspect cu listarea FP (care,apropo, va incepe sa fie tranzactionat pe bursa pe 25 ianuarie, nu in primavara :). De altfel, dupa cum probabil stii, actiunile FP se tranzactioneaza de multa vreme pe o piata informala, over the counter, adica direct la ghiseele Depozitarului Central, ceea ce i-ar fi permis fara probleme lui Adrian Mititelu sa-si transforme o parte din actiuni, daca le-ar fi avut, in bani.
Trecand peste aceste mici detalii neimportante oricum pentru concluzia la care ai ajuns in editorialul tau, remarc, pe langa consecventa pozitiei tale in ceea ce priveste caracterizarea lui Victor Piturca, o surprinzatoare scapare a unui aspect, cred eu, extrem de importanta. Victor Piturca, reprezinta in acest conflict totusi, pozitia profesionistului din fotbal, a antrenorului roman din ultimele doua decenii, vs proprietarii de cluburi, atotputernici, atotstiutori a-tot-facatori si desfacatori.
Piturca a ales desigur o cale solida de autoaparare, dar totusi la fel de la indemana oricarui profesionist, din oricare alt domeniu:fortarea unor clauze contractuale in raport cu patronatul care sa-i garanteze o anumita stabilitate necesara performantei.
Ce autoritate poate sa aiba antrenor atunci cand el este adesea demis printr-un SMS?
Probabil nicaieri mai mult decat in fotbal si in presa, arbitrariul patronatului n-a fost mai nociv si mai daunator performantei. Tocmai pentru ca sunt convins ca stii mai bine ca nimeni altul acest lucru, m-as astepta la o pozitie mult mai nuantata si la o viziune care sa se intinda peste particularitatile unui conflict antrenor-patronat fie ca e vorba de cel de la Craiova de acum sau cele care au fost de curand la Steaua, la Vaslui, la Cluj sau de la cate altele vor mai urma.
vasglo • 12 ianuarie 2011, 10:41
Scuze, reiau finalul:
Stia ca-i este superior lui Becali la „fenomenul” fotbal si ca acesta stie si accepta asta, dar numai ca om, ca patron niciodata. Unde este „inteligenta” acestui Piturca care nu a putut gasi o cale de convietuire cu patronul/prieten cu cea mai mare „dare de mana”..
In concluzie, poate pare ca vin de pe alta lume, dar problema e la Piturca care se vrea si Patron si Manager General in acelasi timp.
lae • 12 ianuarie 2011, 10:41
Scuze, pentru off topic, dar punctul 10 al lui Voiculescu( daca o fi gandit de el, ca de scris l-a scris singur) este absolut sublim!Maestre, tabela s-a schimbat in favoarea mogulului… deocamdata.
fanulumocanu • 12 ianuarie 2011, 10:53
cum e sa te rogi de piturca ani de zile si apoi sa iasa orgoliul de patron dupa trei luni? piturca vrea liniste si mediu pentru performanta: da-le banii la jucatori! ce obraznic! sa aduca 1,5 mil la club si apoi sa mai aiba si tupeu sa vorbeasca… ce-l face pe mititelu, pe becali patron? banii . pe care patronul craiovei nu-i are.
mititelul nu vrea sa vanda la echipe din romania.sa nu le intareasca . hahahahahahahahahahahahhahahaa!
imi pare rau de piturca ca-si murdareste imaginea vrand sa creeze intr-o romanie condusa de oameni care urasc constructiile solide. apreciate sunt palatele cu turnulete de la vladimirescu.
stefan • 12 ianuarie 2011, 10:57
fondul proprietatea se listeaza la bursa peste 2 saptamini, nu peste citeva luni.
Daniel • 12 ianuarie 2011, 10:58
Piturca are dreptate ! El e antrenorul si stie ce e mai bine pt echipa sa ! Milogul ala chel nu-l lasa sa-si faca treaba ! PLEACA MILOGULE CHEL SI BURTOS !!!
Cătălin Tolontan • 12 ianuarie 2011, 11:02
DT: inteleg ce spui, dar mititelu a spus ca nu vrea sa-si vinda acum prezumtivele actiuni la FP pentru ca ar pierde bani foarte multi. Toata lumea se asteapta ca la BVB actiunile FP sa creasca,.
stefan: corect, voi modifica, scuze
fanulumocanu • 12 ianuarie 2011, 11:11
pai ce, la mititelu asta-i problema, de listare la bursa, cand el e intr-un litigiu cu actiunile pe care le detine? daca nu se intelege cu aia, sa le dea cat cer, poate dura ani de zile…
pe piturca l-a suspendat ca sa nu aiba drept de semnatura nicaieri, sa nu poata vinde vreu jucator la viteza si sa-si ia banii.
alex • 12 ianuarie 2011, 11:16
foarte bine face mititelu…suporteri sunt alaturi de el…a ajuns piturca sa ii spuna sefului sau ce sa faca…piturca este o javra pe mana cu camataru cu solomon cu anumiti baieti destepti plus baietii de la bucuresti…nu au reusit sa il distruga asa acum incearca sa il faca din interior.Respect Mititelu… si-ar da si viata pt club pt craiova.
Gigi • 12 ianuarie 2011, 11:16
Fondul Proprietatea se listeaza peste exact 2 saptamani, pe 25 ianuarie, nu peste cateva luni.
Iar Mititelu a spus clar ca clubul nu detine nici o actiune, ci incearca finalizarea unui dosar de despagubiri (probabil pentru smecheriile lui cu drepturi litigioase cumparate de la fosti proprietari) prin care sa ceara actiuni la FP.
Dar tot Mititelu spunea la fel de clar ca dosarul asta e departe de finalizare (el acuza contre ale unor oameni influenti politic din Craiova), finalizare care va dura cel mai probabil cativa ani, abia apoi se va putea vorbi de actiuni la FP.
Deci totul a fost de fapt vanzarea pielii ursului din padure, Mititelu e de fapt falit de mult.
Iar clubul Universitatea va ajunge in cel mai fericit caz in divizia B, fie prin neacordarea licentei, fie prin vanzarea celor mai buni jucatori, sau va fi pur si simplu desfiintat si Mititelu va recupera ce va putea din vanzarea jucatorilor.
yaruk • 12 ianuarie 2011, 11:22
Pacat de craiova adica mai bune zis de oamenii de acolo care iubesc atat de mult fotbalul.
Daca nu se face o societate de tipul barcelona atunci actuala stare de lucruri va continua la nesfarsit .
Pacuiul lui Soare • 12 ianuarie 2011, 11:32
o fi si esecul ideii de control absolut dar mai presus de toate e esecul ideei de patron gainar, fara viziune.
Bogdan • 12 ianuarie 2011, 11:59
Domnule Tolontan, sunt un fan al Universitatii Craiova dintotdeauna si, parca mai tare ca niciodata, mi-as dori sa nu mai fiu.
Am trait sa vad un patron care strica noaptea ce construieste ziua. Avem o generatie de fotbalisti unanim recunoscuta ca fiind foarte talentata, care au fost hraniti cu cecuri grase (mult prea grase) pentru ca cea mai tare performanta de care au fost capabili sa fie un loc 7.
Inteleg ca Mititelu, ca patron, isi doreste sa conduca clubul. Problema e ca nu stie cum si, odata cu distrugerea generatiei asteia de fotbalisti, isi distruge si averea, si familia si tot.
Daca cineva ar avea mila de Mititelu, i-ar lua clubul cu forta, ar vinde jucatorii (Doamne-ajuta sa plece, la Craiova se rateaza sigur), ar duce clubul pe 0 si ar lua-o de la 0.
lemgo • 12 ianuarie 2011, 12:25
Eu nu inteleg o chestie, poate nu sunt bine informat. De ce cluburile de la noi nu au bani de salarii? Cand depune dosarul de licenta pentru un sezon, un club trebuie sa arate cu acte in regula ca are banii necesari pentru a acoperi cheltuielile pe un sezon si atunci primeste licenta.Ma insel cumva? Cum se face ca dupa cateva luni de la inceperea campionatului, cluburile(nu doar unu’, ci aproape toate) se vaita ca au restante la jucatori, ca nu ii pot plati. Pai unde sunt banii aia? Ar mai fi drepturile de televizare pe care se bazeaza, dar restul banilor ar trebui sa fie in contul cluburilor. Doar nu garanteaza cu terenuri sau cu active la diverse companii.
Astept raspuns pentru curiozitatea mea.
ovidiu_3003 • 12 ianuarie 2011, 12:25
Imi place asta cu concediile ,,,Forte ! Asta a ajuns sa nu mai aiba dupa ce bea apa da sa mai mearga intrun concediul !
vali • 12 ianuarie 2011, 12:35
asa-i cind se intilneste hotul cu prostu,D-le TOLONTAN,acest Piturca va mai reusi sa antreneze(sa pacaleasca)pe cineva in Romania??? acum inteleg de-ce nu are curajul sa antreneze in alte tari,numai la noi isi gaseste un cioban sau un fost ospatar ,cu care se poate juca dupa bunul lui plac.
RăzvanP • 12 ianuarie 2011, 12:47
Ce înseamnă de fapt puteri depline? E ceva legat de modelul de manager general pe care Ferguson îl practică la Manchester? Ferguson a reuşit să ia titlul abia după 7 ani. Evident nimeni nu mai aşteaptă în fotbalul de azi 7 ani, dar în fotbalul nostru nu se mai aşteaptă nici măcar o etapă.
Nu cred că are de aface aici orgoliul lui Piţurcă. Cred că pur şi simplu mulţi conducători din fotbalul românesc au impresia că ei se află cel puţin la cîrma unei navete Enterprise. Toată media sportivă lipsită de subiecte(vezi clip promovat chiar de gsp cu redactorii gsp în vestiar)îi suie gratuit pe nişte culmi de unde ei văd fenomenul într-o altă galaxie. E imposibil să le ceri cîrma pentru cîteva momente chiar şi atunci cînd se duc la baie. Au mereu frica că vrei să decolezi fără ei spre tărîmurile popularităţii în timp ce ei trag apa în singurătate.
marian • 12 ianuarie 2011, 13:01
asa se-ntampla cand te intinzi mai mult decat ai plapuma.si nu -nteleg de ce nu spui ca a fost un tur slab de campionat fata de pretentiile indreptatite ale lui mititelu daca e sa ne referim la lotul pe care-l are + un antrenor bun.p.s.:pt .lemgo:nu cred ca am avea 2 3 echipe sa -nceapa campionatul daca s-ar respecta acel dosar de licentiere la sange(cum e in liga campionilor).
ciupi • 12 ianuarie 2011, 13:26
„…stam de vorba cand o sa platesti jucatorii!” e ca si cum a mai mare oaie din stana stim noi cui ar veni la palat, iar printre masline aruncate ici-colo, ar decreta ca subordonatele sale mioare vor mai da lapte atunci cand vor vedea ceva fan prin colturile stanei. pai de cand cu instalarea barack-ii americane, ca de-atunci si de-acolo a inceput criza planetara, cine mai plateste de-adevaratelea?! citeam azi ca nemtii au in 2010 o crestere economica de peste 3 la suta, dupa ce in anul 2009 au avut peste 4 la suta. bine, dar astia sunt de pe alta planeta, iar olteni pe-acolo nu-s…
Dragos C. • 12 ianuarie 2011, 13:27
Piturca este un excroc!
El vrea sa conduca pe banii altora! Vroia sa-l faca pe Mititelu sa se imprumute la el de bani pentru achizitii de jucatori, si apoi sa-l oblige pe acesta ca in loc de datorie sa-i dea 51% din actiuni!
Numai ca Mititelu nu a picat in plasa! Piturca a tot facut presiuni de achizitii de jucatori intr-o perioada in care toata lumea se confrunta cu mari dificultati financiare! L-a facut rezerva pe Lung-junior pentru a-i scadea cota de piata si nu putea Mititelu sa-l vanda si sa-si acopere problemele financiare! Pe Costea-senior l-a folosit extrem de rar si de putin desi este perfect sanatos inca din septembrie! Din acelasi motiv, pentru a nu da un randament foarte mare si a putea fi o solutie – prin vanzare – de iesire din criza. numai ca Mititelu l-a mirosit si l-a dat afara!
Piturca sa bage mana in buzunat si sa cumpere un club daca vrea sa conduca el! Are bani suficienti! Dar el este excroc! Vrea sa-l ia gratis de la cineva…. A incercat intai cu Becali si acum cu Mititelu! Nu cred ca mai are nimeni din Romania incredere in el asa ca va merge sa antreneze la arabi sau, de ce nu, la fel ca „mentorul” Iordanescu
Iasi • 12 ianuarie 2011, 13:35
Eu nu inteleg de ce lumea cere asa de multe patronului Craiovei sau celui de la Steaua. Habar nu au ce inseamna management eis tiu doar de specula. Rezultatele se vad si la Steaua si la Craiova si la Dinamo si o sa se vada la foarte multe echipe.
andrei • 12 ianuarie 2011, 14:10
niciodata fondul proprietatea nu va fi listat la bursa,banii aia sînt pierduti pentru mititelu
anton pann • 12 ianuarie 2011, 14:27
tolontane, si tu semeni putin cu piturca – nu prea canti pe aceeasi voce cu marele manitu capitalist din bacania matale – norcul tau e ca inca nu il deranjezi prea tare pe marele pisoi, ca altfel te zbura demult cu toata pretentia ta de furnizor de profit
anton pann • 12 ianuarie 2011, 14:35
altfel, pe plan sportiv, ma seaca toate comentariile astea neutre ale presei, cum e postarea de fata : adica patronul nu plateste angajatii de luni de zile si totusi vina antrenorului e la fel de mare, nu ? daca piturca e sustinut de stadionul plin meci de meci, mititelu e sustinut de presa ca furnizor de scandal si alte contenuri balcanic-dambovitene – fotbalul asta se duce de rapa si datorita unei prese de sport in pozitia echer, cu comentatori gen samuila, beldie si alti ivanovici
1q • 12 ianuarie 2011, 15:37
pralea @
incearca si cu semne de punctuatie sau ai dat cu untura pe scoala, sa o manance cainii ?
dle tolontan
ramaneti consecvent in a nu fi niciodata de partea lui piturca. intrebare: care este motvivul suspendarii lui V.P ? raspuns: Nu exista nici un motiv. fizic, nu exista nici un motiv. cautati si gasiti unul.
acum, situatia este simpla si ma mir ca presa tabloid-sportiva din romania prefera sa o scalde. 1)BANI SI 2)CONTROL ! mititelu nu are 1 si nu vrea sa piarda 2.
1q • 12 ianuarie 2011, 15:38
@ anton pann
bravo ! nici eu n-o puteam spune mai bine !
victor L • 12 ianuarie 2011, 15:45
Piturca e la a doua incercare de a acapara un club.
Pe el nu il intereseaza antrenoratul, ci acapararea unui club de fotbal.
Or fi Becali si Mititelu asa-si-asa, dar se pare ca nu-s chiar atit de prosti cum crede Piti.
adriang • 12 ianuarie 2011, 16:00
Piturca e in orice caz incomparabil mai competent ca manager al unei echipe de fotbal decat Mititelu. Deci…
antimafia • 12 ianuarie 2011, 17:50
Dar Piturca nu cauta vreun control absolut sau relativ! Este vorba de un contract, care reprezinta vointa partilor! D-le Tolontan, de ce mizati ca o incalcare a contractului naste incertitudini? Se va respecta vreodata in tara asta un contract? Pe V. Piturca l-am urat foarte mult atat timp cat a fost la „nationala”, dar de ce ar fi acum, cel putin partial, „omul rau”? A incalcat Piturca contractul? Raspunsul e ca nu. Si atunci de unde acest circ?
Dragos C • 12 ianuarie 2011, 17:51
adriang: „Piturca e in orice caz incomparabil mai competent ca manager al unei echipe de fotbal decat Mititelu. Deci…”
Deci: Daca piturca este competent atunci sa puna si bani si sa cumpere o echipa si apoi sa-si demonstreze competenta! Indiferent cat de competent sau incompetent este, Piturca este UN ANGAJAT al unei companii. pROPIETARUL este Mititelu si daca propietarul hotaraste ca nu mai are nevoie de angajat este treaba propietarului. „U” Craiova este PROPIETATEA LUI ADRIAN MITITELU! Mai oameni buni, cati ani mai trebuie sa treaca sa intelegeti ca pe propietatea lui omul poate face ceea ce vrea??? Ati ramas tot in comunism? Daca un om a cumparat un bun, in cazul de fata un club de fotbal, acel bun ii apartine si e treaba lui ce face cu el! Poate sa-l si desfiinteze, sa-l vanda, sa-l imparta cu cine vrea el sau sa-l lase nepotilor. ei bine, voi nu intelegeti sau nu vreti sa intelegeti ca Mititelu ESTE PROPIETAR la Craiova???? Daca eu vreau sa-i dau foc casei in care stau, ei bine, fiind propietar ii dau foc! Ce aveti voi treaba cu bunul meu??? Ma priveste! Asa si Mititelu. Poate vrea sa mearga cu Craiova in divizia C vreo doi-trei ani, pana trece criza, plateste salarii de 500 euro pe luna la angajati si jucatori si apoi, cand isi reface finantele promoveaza iar in Liga I si face performanta! Eu unul asa as face. Uitati-va la Bucsaru si Unirea Urziceni. Ne place, nu ne place, fotbalul este o afacere. De acolo se castiga sau se pierd bani. Nu castigam si nici nu pierdem noi ci doar PROPIETARII!
california • 12 ianuarie 2011, 18:37
nu are nicio legatura cu fondul, cu faptul ca sunt olteni sau orgoliosi; are legatura cu tiganismul din fotbalul romanesc aparut de cind a fost acaparat de asa zisii patroni; ca si cei ce s-au pricopsit cu fabrici, terenuri sau hoteluri, patronii de club s-au gindit ca o sa faca o groaza de bani din vinzarea pe milione a jucatorilor; basca capitalul de imagine; socotelile nu le-au iesit pt. ca de cind statul comunist nu mai investeste in centrele de copii si juniori, ca apoi sa fie vinduti de becali, nici valorile nu mai apar; odata terminat chilipirul, lipsa de pricepere manageriala i-a transformat pe mai toti in patroni faliti; uitati-va la ei cum se bat de ani de zile cu pumnul in piept ca ei baga bani in fotbal; in realitate mai vind cite un jucator cu 2 milioane ca sa cumpere 4 cu 1 milion toti impreuna si promit liga campionilor; ce a vindut cfr si ce a cumparat? la fel dinamo, steaua, rapid; nu mai vorbim de mult laudatul bucsaru care a vindut toata echipa; unele cluburi, precum dinamo, dupa ce ca de abia o mai duc, mai sunt si capusate de impresarii becali; si atunci la ce va asteptati? la progres? mai fratilor daca raspunsul este da, sunteti si caraghiosi; mai mergeti si voi prin lume sa vedeti cum sunt organizate societatile si cluburile de fotbal; si terminati sa metiatizati fara incetare niste ciocoi prosti si inculti; nu v-ati saturat sa-i vedeti de sarbatori pe cei 3 becali scobindu-se in dinti si depanind amintiri de pe vremea cind hraneau animalele? sa ne intelegem, nu-i nicio rusine sa te ocupi de animale, ba e chiar o ocupatie demna prin lumea civilizata, numai ca pe aici cei care se indeletnicesc cu treaba asta, ii lasa pe cei priceputi sa se ocupe de fotbal.
zorba • 12 ianuarie 2011, 20:19
micicelo si puturca,ce credeti ca becali de nebun i-a dat papucii lui puturca?ce mare antrenor e acest piturca,s-a vazut valoarea lui la nationala si acum la craiova,un cotcar de doi lei.
motanul incaltat • 12 ianuarie 2011, 23:29
Sint suporter U dar nu inteleg un lucru: Cind vrei sa infintezi sa zicem o banca trebuie sa ai un capital minim:poate multe milioane de dolari-ii ai OK-infintezi,nu poti sa schimbi valuta sau sa dai bani cu dobinda la coltul strazii… Cum poate veni cineva patron la o echipa daca n-are banii??? Doar ca iubeste Craiova??? Scuze,dar as vrea sa devin EU miine,patronul U ca sunt din Craiova,urasc Dinamo -2 conditii le am indeplinite si sper ca in ceva timp sa cistig la 6 din 49 potul cel mare…O tara fara legi clare unde apar probleme care in alte tari cu adevarat Europene sint inabusite din start….
adriang • 13 ianuarie 2011, 11:08
@Dragos C: Mititelul e propRietar, dar nu e atotstiutor, de-aia a angajat in fine un manager (Piturca) competent in domeniu. Crezi ca Abramovici face echipa, tactica, transferurile, pregatirea etc.? Mititelul e un fel de mic Ceausescu. Nu are voie dpdv moral sa-si bata joc prin incompetenta de un simbol cum e Universitatea Craiova.
Dan • 13 ianuarie 2011, 15:06
Nu stiu cat de proprietar mai e Mititelu. Inteleg ca e falit. De ce nu i se cere falimentul de catre creditorii sai, in speta Finantele, sau Primaria, sau acum mai nou Piturca? Se numeste un lichidator judiciar, apoi se numeste un alt administrator in locul lui Mititelu si se vinde clubul (se executa). Celor care au cu adevarat bani. Preferabil mai multi. Pentru ca vremea unui singur patron a apus de mult. In ritmul asta, toti patronii de A or sa vrea sa-si duca echipele in C la banii pe care ii mai au. Iar spectatorii de fotbal deja se indreapta spre vizionarea meciurilor adevarate: Anglia, Spania, Liga Campionilor, etc Cat sa mai mentina si scandalurile interesul? Deja se repeta scenariul (Mititelu care vrea sa dea afara antrenorul, dar incearca in acelasi timp sa nu-l plateasca e deja telenovela cu multe episoade); parca mai vrem si fotbal adevarat si analize adevarate (incepuse bine Vochin cu zona lui verde…)