Ne vedem la TVR. Pe 2!

În timp ce România tremura alături de handbalistele ei în semifinala Campionatului European, vom vedea cifrele de audienţă!, TVR a decis să pună meciul pe canalul 2 ca să lase TVR1 la dispoziţia eternului simbol Marina Almăşan.

sâmbătă, 18 decembrie 2010, 5:10

În timp ce România tremura alături de handbalistele ei în semifinala Campionatului European, vom vedea cifrele de audienţă!, TVR a decis să pună meciul pe canalul 2 ca să lase TVR1 la dispoziţia eternului simbol Marina Almăşan.

 Cunoaşteţi emisiunea! Nu pe aceasta, se numeşte „Ne vedem la TVR”, ci genul de producţie lăbărţată şi zaharoasă de ar îmbolnăvi de diabet şi o albină. Am mai folosit expresia, dar şi TVR face emisiuni la fel din 1990 şi pînă azi. Neschimbate. Mediocre. Necesare unui anume public, dar care pot fi mutate fără problemă la altă oră, în altă zi sau în alt secol, ca să facă loc unui eveniment precum o semifinală de campionat europen la singurul sport unde România atinge mereu elita!

Pe 2, Cristina Neagu trage de-şi rupe mîna, pe 1, Marina Almăşan îl întreabă „pe domnul de la PR-ul firmei” cum să ne îmbrăcăm de Revelion „in această noapte importantă”…

Mai sînt 10 minute din meci şi fetele egalează Suedia, în timp ce dincolo curg muzica populară şi coperta de final a emisiunii. Contraatac, 20-19 pentru România, în sfîrşit am luat conducerea!, „un meci care ţine ţara lipită de televizor”, zice comentatorul, un thriller cu Gîlcă clătinîndu-i-se dinţii din gură la propriu. E 21-21 şi Tivadar trage în bară! Suedezele irosesc şi ele, Brădeanu face 22-21. Pe TVR 1 începe o altă emisiune în reluare. O bătaie de joc!

Cînd cumpără Champions League pe zeci de milioane de euro, TVR explică investiţia prin nevoia publicului naţional de a avea acces la evenimente de interes major. Cînd duce semifinala europeană la handbal feminin pe programul al doilea, care nu acoperă toată ţara şi pe care unii oameni nu-l au selectat în lista de cablu, aceeaşi televiziune nu mai ţine seama de propriile criterii. La costuri e instituţie naţională, la creativitate e aprozar comunal!

Mai sînt două minute din meci, Suedia are 24-22, înscrie Ada Nechita, ultimele 90 de secunde ne curg sărate prin vene! Înscriu şi scandinavele. Noi ratăm. Ecranul îşi pierde culorile. Am pierdut! Nu din cauza TVR, singurele responsabile şi la bine şi la rău sînt jucătoarele, dar memoria lacrimilor lor merita să fie depozitată în ochii tulburaţi ai tuturor românilor care ar fi dorit asta.

Mîine, finala mică, de la 15:30, pentru medaliile de bronz. Ne vedem la TVR. Pe 2.

Comentarii (59)Adaugă comentariu

vlad  •  18 decembrie 2010, 17:15

parca tot intr-un articol de pe gsp se spunea ca tvr2 are tot acoperire nationala. eu nu tin minte sa fi fost in vreun loc in ultima vreme si sa nu fie si tvr2. Inainte de 2000 da, nu si acum.

bilu  •  18 decembrie 2010, 17:30

Avem ceea ce meritam,cita vreme prea putini iau atitudine.Tin minte ca prin 1992 ii scriam lui Topescu la TVR ,deoarece eram mihnit ca Tevereul intrerupsese transmisia live a ultimelor minute ale unui meci de la un mondial de handbal masculin,pentru ca trebuia sa intre Telejurnalul!!!!!!!!,spunindu-ne,-tii minte,nu-i asa?- „rezultatul final va fi transmis intr-una din emisiunile informative ale zilei”!!!!!!!!!!
Asa ca la urma urmei poporul roman de azi(dinlauntrul hotarelor,cu precadere) e format in foarte mare masura din cetateni prosti,lasi,si fara orizont.

tulceanul  •  18 decembrie 2010, 17:31

o televiziune depasita , prafuita..nici nu merita sa te enervezi tolo! banuiesc ca mediocritatea si incompetenta sunt platite binisor acolo, la tvr..singura televiziune care ne ia banii degeaba.

meciurile de Champions League sunt lipsite de stralucire pe acest canal, de altfel si singurele momente cand imi aduc aminte ca postul exista..

o alta „gaura neagra” a statului roman

soulflyro  •  18 decembrie 2010, 17:34

Bun articol. Bravo fetelor care au ajuns pana in semifinala. Rusine TVR. Desi trustul vostru face cam la fel cu Liga 1. Cu deosebirea ca la voi e pe banii vostri si nervii nostri, iar la televiziunea publica platim abonament obligatoriu si primim bataie de joc. Diferentele sunt majore, dar si voi jonglati cu atatea digi-uri si gsp-tv-uri si antene… Si bafta maine fetelor! Hai romanica…

george_br  •  18 decembrie 2010, 17:46

Sunt de acord cu tine, Tolontane. Meciul trebuia OBLIGATORIU sa fie pe TVR1 dar p-asta cu „emisiunile lor sunt mediocre” las-o mai moale, caci daca e sa dicutam despre „valoroasele” productii ale Antenelor…
Astept insa cu interes opinia ta despre programele GSP-TV, unde inteligenta si bunul simt sunt la ele acasa.

bilu  •  18 decembrie 2010, 17:47

Felicitari ca ai adus subiectul acesta in discutie.Ar fi bine sa mergi mai departe si sa publici numele celor care au luat si iau aceste decizii in cadrul TVR,macar sa se stie.Cit despre d-na Almasan,prezenta ei ca realizatoare in grila TVR, spune totul despre viziunea TVR.Lasii si coruptii au viziune?

mad alex  •  18 decembrie 2010, 18:17

e pacat k tvr isi bate joc de romani – dar daca privim in realitate aceasta bataie de joc e a conducerii acestei institutii de stat – si fiind de stat e condusa k si tara
nu vreau sa va politizez articolul – poate nici nu am dreptate – dar atata timp cat in conducerea acestei institutii sunt aceeasi oameni de acu 20 de ani care se schimba stil suveica in functie de regimul politic nici nu vom avea lucruri multe de vazut la ei
cat despre meciul alor noastre … a fost precum zicala cu tiganu si malul – avem limite nu fizice sau tactice asa cum sustin unii, ci limite psihice – ne e frica sa castigam – vezi si exemplul steaua
maine cand presiunea nu va mai fi asa mare cred k vom triumfa la 3-4 goluri indiferent de oponentele noastre

adi  •  18 decembrie 2010, 18:35

nu vad rostul articolului atata timp cat tvr2 are acoperire nationala ca si tvr1. plus de asta, pe genericul de intro ati vazut ca tot canalele 2 ale televiziunilor locale transmit competitia

VIO  •  18 decembrie 2010, 18:43

Nu te mai lua de alte televiziuni,ci mai bine te-ai lua de realizatorii de can can de la gsp.TVR 2 ARE ACOPERIRE NATIONALA deci nici o problema in aceasta privinta

Sibelius  •  18 decembrie 2010, 18:44

„programul al doilea, care nu acoperă toată ţara şi pe care unii oameni nu-l au selectat în lista de cablu”
1.Din cate stiu eu TVR2 ARE acoperire nationala(sau aproape nationala, oricum mai mare decat postul care a transmis Belarus- Romania, sau Steaua- Dinamo).
2.Daca cineva „nu a selectat” un anumit program in lista de cablu e, cred, problema lui. Cu diferenta ca nu e obligat sa se mute la alta firma pentru a-l selecta, e suficient sa dea „search” din telecomanda.

gicu  •  18 decembrie 2010, 19:00

da, corect

Imm0rtal  •  18 decembrie 2010, 19:04

Ce mai contaeza cine a televizat meciu. Singurul lucru care ramane e ca din pacate fetele au pierdut calificarea.

Cătălin Tolontan  •  18 decembrie 2010, 19:14

vio: gazeta sporturilor si gsptv sint doua institutii diferite, cu doua coonduceri diferite. Dc ai lucruri sa le reprosezi, scrie-le pe blogurile lor. Dc nu au, preseaza-i sa-si faca.

Andrei  •  18 decembrie 2010, 19:14

frumos articol. Pacat ca nici macar la singurul sport de echipa unde avem rezultate majore, TVR nu a putut sa difuzeze meciurile pe canalul principal. Oare ce se intampla daca am fi jucat finala mare? Tot pe TVR 2?

Laurentiu  •  18 decembrie 2010, 19:16

Asta e fortata rau de tot: „care nu acoperă toată ţara şi pe care unii oameni nu-l au selectat în lista de cablu”.
TVR2 are acoperire nationala,la fel ca si TVR1, si sunt convins ca e in pachetul de baza la toate companiile de cablu.
Dar in mare are dreptate Tolo, meciul Romaniei ar fi trebuit sa aibe prioritate.

virgil gabriel  •  18 decembrie 2010, 19:30

FETE DE AUR singure, antrenor de c…t, 12-10 pt romania si atac in superioritate numerica inca 25 sec, antrenorul voina nu cere time out sa le linisteasca si sa stabileasca o schema de atac 6 contra 5, ne aruncam in atac si pierdem mingea,pauza 14-13 suedia, 20-19 romania ANTRENORUL suediei cere time out, 22-22 atacam in inferioritate, voina nu stie nici macar de la tv ca se impune atac pana la prepasiv si apoi time out pt a trage de timp,final 25-23 suedia, fete semi profesioniste antrenor SUPER PROFESIONIST, felicitari tutankamon gatu, presedinte pana la moarte

alb-rosu_in_VN  •  18 decembrie 2010, 19:40

Bine ca s-a televizat, totusi. Pacat ca am pierdut.

Gabi Koreanu  •  18 decembrie 2010, 19:51

Ai avut curajul sa scrii asa ceva? Ca sa nu zic tupeul.
Conduci un ziar care afiseaza zi de zi pe prima pagina poze cu Becali, Borcea sau Iancu, iar stirile prin care suntem anuntati ca suntem campioni mondiali sau europeni la canotaj, judo, scrima etc zac aruncate pe la paginile 12-13 (c.m.d.a.)
Iti citesc articolele de peste 10 ani, insa nu am crezut ca poti fi atat de cinic. Pacat!

bilu  •  18 decembrie 2010, 19:56

de acord cu virgil gabriel,antrenorul radu voina,total depasit.

razvan  •  18 decembrie 2010, 19:56

1.
In topul programelor tuturor statiilor din data de 14 decembrie 2010, meciul de handabal Romania – Muntenegru, difuzat pe TVR 2, a fost pe locul 15. Din totalul de 313 programe intrate in top. Sursa informatiei: Gfk Romania, adica agentia care se ocupa oficial de masurarea audientelor televiziunilor din Romania.
Pentru ziua de sambata inca n-am datele, abia luni, daca ai rabdare dle Tolontan. Asa ca ceea ce faci tu cu articolul asta este o mare porcarie. Asta ca sa nu te mai dai drept, prea integru si imun la cerintele venite de deasupra capului tau.

2.
Tvr 2 se vede in toata tara. Asa ca, dle jurnalist super profesionist si modernist, ori te informezi, inainte sa aberezi, ori mai perfectioneaza-te in dezinformare.

3.
Nu o sa comentez megaprogramele pline de prost gust, tiganie, infantilism, obscenitati ale Antenelor, nici gsp-ul care produce scandaluri cu injuraturi, in direct si la ora de varf, pe care site-ul gazetei la care scrieti le preia instant…. O sa ma limitez doar la Gazeta Sporturilor, un fost ziar de sport, ajuns un tabloid din lumea sportului, pentru a putea fi vandut pe la tarabe. Un fel de Cancan, de Libertatea al presei sportive. Sa comentez? Ce sa comentez? Tocmai am terminat tot ce aveam de spus.

alfabeta  •  18 decembrie 2010, 20:02

Cine stia de meci, stia sigur si canalul. Cine nu stia, putea sa afle din gsp, nu? Doar aveti acoperire 😉
Romania n-a jucat handbal pe tvr1 sau tvr2, ci in semifinala de CE. Cred ca asta era stirea de fapt… As fi preferat un post pe aceasta tema. Multumesc anticipat pentru urmatoarele astfel de participari ale Romaniei in faze finale. Ca textele de valoare stim ca vin oricum dupa…

jjj  •  18 decembrie 2010, 20:24

Apropos de profesionalismul TVR. Dupa ce am batut Muntenegru, toate televiziunile au urmarit evolutia scorului in Rusia-Spania si Danem – Croatia. La telejurnalul de noapte de pe tvr2, cand eram deja in semifinale, ultima noutate era tot ca am batut muntenegru si urmeaza rusia… Iar a doua zi dimineata, cica s-au dezmeticit: stire scurta si sobra despre victoria noastra, apoi imagini si comentarii epopeice despre spania-rusia:))

betforcash  •  18 decembrie 2010, 21:28

Domne, mie mi-ar fi rusine in locul dumitale sa vorbesc.

edy91  •  18 decembrie 2010, 21:29

D-le Tolontan,
Sunt de acord cu ceea ce spuneti dumneavoastra. Meciul trebuia televizat pe Tvr1, dar din cate stiu eu si Tvr2 are acoperire nationala. Acum urmeaza intrebarea mea: daca grupul pe care-l reprezentati dvs ar fi achizitionat dreptul de a televiza CE de handbal fete, ati fi pus meciul pe antena1, care are o acoperire nationala, cat de cat, sau pe digisport, sau gsptv, la care nu are toata lumea acces?
Astept un raspuns din partea dvs…
Va multumesc anticipat.

vreau atitudine  •  18 decembrie 2010, 21:31

Bun articol si adevarat!
Ni ci eu nu sunt entuziasmat de stilul antenelor dar acum o sa ma refer la modul total abuziv si cred ca si ilegal in care procedeaza TVR. Incep cu chestii mai putin importante pt mine:
– handbalul feminin este singurul sport de echipa ce ne poate aduce un titlul international iar Bute este campion mondial; handbal tramsmis pe tvr 2 si Bute deloc in timp ce Formula 1, indiferent de ora, este tramsmisa pe tvr 1, chiar daca nu avem, ca popr, nici otangenta cu fenomenul. Or fi multi amatori dar nu cred ca sunt mai multi ca la handbal.
– cel mai mult ma deranjeaza investitia in Champions league: este drepturiel sunt cumparate din banii nostrii, proveniti din plata unui abonament obligatoriu, pe sume enorme, dupa care sunt revandu-te unei alte televiziuni care ma obliga sa platesc alt abonamet ca sa am dreptul sa vad meciurile pe care , de fapt tot eu le-am cumparat!
As dori sa faci o investigatie in acest sens pt ca eu consider ca este ilegal modul in care s-a procedat.
Chiar se poate face o investitie de asemenea valoare si sa ma privezi de dreptul de a ma folosi de aceasta investitie?
Adica nu ai dreptul sa difuzezi reclame si sa produci bani dar ai voie sa vinzi produse? Eu cred ca nu este corect1
Si avea dreptate cineva de mai devreme care spunea ca transmisiile sunt lipsite de atractivitate (ca sa nu fiu mai dur in exprimare)!

VIO  •  18 decembrie 2010, 21:50

D-le Tolontan este posibil ca gsptv si gazeta sporturilor au conduceri diferite dar amandoua au un numitor comun,patronul.Patron care este acelasi si la gsptv si la gazeta sporturilor.Cat despre conducere ce mai patronul dicteaza nu?.Si clubul Steaua are un presedinte si un manager dar tot patronul este acela care decide.Cat despre celelalte bloguri nu are rost sa vorbim acolo inca functioneaza cenzura ,posteaza doar comentariile care le convine asa ca am renuntat sa mai postez.D-le Tolontan cum suntem in pragul sarbatorilor va urez sarbatori fericite si un an nou plin de bucurii.Cu stima si respect Sirbu Virgiliu.

E.B.  •  18 decembrie 2010, 22:16

Mie mi se pare că TVR1 și TVR2 sînt mult mai sobre, mai variate și mai educative decît televiziunile comerciale.

A, dacă vă place sclipiciul, scandalul, ciobănismele de tot felul, bălăcăreala și porcăiala la tot pasul, în direct și la oră de maximă audiență, atunci într-adevăr nu ai de ce să alegi TVR-urile …

@razvan  •  18 decembrie 2010, 23:44

pt razvan: faptul ca lucrezi in tvr nu te indreptateste sa scrii pe un asemenea ton

Andrei  •  18 decembrie 2010, 23:55

Catalin ai de gand sa faci ceva ? O scrisoare la conducerea TVR. Poate o tineti deschisa pe gsp.ro 1 saptamina sa o semneze mai multa lume.

Asa ce faci scri pe blog. Te citesc 1-2-3 sute persoane , poate o mie si aia e …

Reporter Virtual » Revista presei despre presă  •  19 decembrie 2010, 0:01

[…] Cătălin Tolontan: Ne vedem la TVR. Pe 2! Redactorul-şef al Gazetei Sporturilor a comentat decizia TVR de a difuza meciul de handbal feminin România-Suedia pe TVR 2, pe TVR 1 fiind programată emisiunea Ne vedem la TVR. “În timp ce România tremura alături de handbalistele ei în semifinala Campionatului European, vom vedea cifrele de audienţă!, TVR a decis să pună meciul pe canalul 2, ca să lase TVR1 la dispoziţia eternului simbol Marina Almăşan. TVR face emisiuni la fel din 1990 şi până azi. Neschimbate. Mediocre. Necesare unui anume public, dar care pot fi mutate fără problemă la altă oră, în altă zi sau în alt secol, ca să facă loc unui eveniment precum o semifinală de campionat europen la singurul sport unde România atinge mereu elita!”, a scris Tolontan. […]

fanulumocanu  •  19 decembrie 2010, 1:15

usor cu pianul pe scari! orice eveniment sportiv ar transmite, calitatea este mult peste celelalte televiziuni .
ca nu s-a transmis pe tvr1, asta ar fi o discutie dar nu stiu cat de relevanta…
ar fi interesant sa dovediti ca se scurg bani de-acolo dar ca si calitate, e diferenta mare fata ceilalti televiziuni de manele generaliste si de nisa.
tvr-ul are macar doua emisiuni care se numesc replay si profesionistii care n-au echivalent in romania si pentru care platesc abonamentul cu placere.

Lucian  •  19 decembrie 2010, 1:25

Nu mi-a placut Tolontan, nu imi place si nu cred ca imi va placea vreodata. Dar eu nu vreau sa vorbesc despre Tolontan.
Din comentariile citite eu am inteles ca pe majoritatea ii intereseaza autorul, nu subiectul dezbatut si argumentele aduse.
1. Nu ma intereseaza daca TVR 2 are sau nu acoperire nationala. Exista o prioritizare (sau ar trebui sa existe) a emisiunilor in functie de gradul de interes al platitorilor abonamentului obligatoriu pentru televiziunea publica. In cazul asta este vorba despre evolutia unei echipe care reprezinta Romania la o competitie internationala, mai mult care reuseste cele mai mari performante in sporturile de echipa. Deci meciul ar fi trebuit transmis de TVR 1.
2. In ceea ce priveste grila de emisiuni a TVR-ului, acesta este catastrofala. Emisiuni care nu fac audienta pentru ca nu aduc nici o valoare. Nu prea exista emisiuni cumturale si educationale de valoare, care sa atraga totusi si publicul pentru ca formatul emisiunilor este submediocru. Emisiunile informative desi prin continut sunt superioare multora din cele ale celorlalte canale au o aceeasi problema: formatul. La achizitia pachetelor sportive nu stiu care au fost argumentele de selectie a competitiilor s.a.m.d Logistica TVR este …..

Tataee  •  19 decembrie 2010, 2:22

e simplu. tvr-ul a vrut sa mai creasca audienta canalului 2 si a legat handbalul aici. ce mare filosofie?

Huntelaar  •  19 decembrie 2010, 3:12

Salut Catalin!
Buna aprecierea asupra productiei TVR! Inspirata si gluma cu albina … Daca ai un minut maine am sa te rog, daca e posibil sa ma lamuresti si pe mine asupra unei chestiuni pe care incerc sa o descifrez de mai mult timp. In scris, pe blogul tau sau cu un email la adresa de mai sus.
Nu inteleg de ce implicarea ta la acest post tv, GSP este nula. Nici editoriala, nici administrativa, absolut nimic. Este vorba de un boicot al tau?
Sunt sigur, din motive lesne de inteles ca imi vei da un raspuns nuantat. Nu va fi nici o problema in privinta asta. Voi intelege ce trebuie inteles. Multumesc pentru timpul acordat si iti doresc sarbatori fericite!

flytudor  •  19 decembrie 2010, 3:37

te admir Tolontane,,,,Desi nu am vazut meciul.tu m-ai facut prin acest articol sa simt de parca as fi acolo….te sustin,sunt de partea ta,,,,,ce sa facem mai omule daca in tare asta totul e dirijat cu sforile ca la teatrul de papusi,,,handbalul nu are pile peste tot,,,de ce trebuie luat in seama?[ironic] nu e ca la fotbal,,,cea mai neinteresanta partida la tv si pe paginile media …hai sa-l punem pe 2 s-o uita lumea,nu s-o uita ,,,sa nu zica ca nu l-am pus…..asa e,,,si lacrimile acelor fete…..

Matei  •  19 decembrie 2010, 8:09

Bun articol, felicitari domnule Tolontan. Acelasi lucru il discutam si cu sotia mea ieri, stiind ca meciul va fi pe TVR 1. L-am vazut pe 2 si ma gandeam ca asa stau lucrurile in Romania: pe primul loc apar mereu impostorii (poate exagerez, dand exemplul de ieri) iar valoarea adevarata, muncita e pe 2. Din pacate tinerilor, copiilor nu li se scot in fata, in Romania, exemplele de reusita corecta, muncita ci… distractia, reusita prin „mijloace specifice”. Scara valorilor este intoarsa cu susul in jos si viitorul nu suna deloc bine…

andrei  •  19 decembrie 2010, 8:10

sunt cu totul de acord cu ce ascris razvan

Cornel  •  19 decembrie 2010, 8:41

Eu iubesc TVR HD! Acolo sunt numai cocioabe, tarani si icoane. Minunat! Pentru TVR, si cei care o conduc, este si aceasta o forma de debilism.

kyx  •  19 decembrie 2010, 9:29

Cineva a spus ca TVR2 are tot acoperire nationala. Whateva, nu are nici o relevanta; cand dai CL pe canalul principal, dai CM si CE de gimnastica feminina tot acolo, ar fi normal ca si meciurile nationalei de handbal sa fie date pe canalul principal. Si nu numai ale nationalei de handbal feminin, ci TOATE meciurile nationalei Romaniei, indiferent de sportul practicat.

jojo_fever  •  19 decembrie 2010, 10:00

e adevarat meciul trebuia transmis pe tvr 1 dar totusi sa nu uitam ca si tvr2 are acoperire 90% si e cuprins in toate grilele firmelor de cablu plus ca se prinde si cu antena de camera.daca transmitea digi meciurile atunci ce mai spuneati domnule tolontan?

Cătălin Tolontan  •  19 decembrie 2010, 10:14

huntelaar: nu e vorba de nici un boicot, pur si simplu nu am nici o legatura cu gsptv. De ce? Pentru ca nu poti sa faci o mie de lucruri, pentru ca am ales sa lucrez pt Gazeta, nu pentru TV. Si nu e vorba doar de mine, ci despre toata conducerea Gazetei.

kyx: corect argument, daca un meci de CL are loc pe TVR1, de ce o semifinala de Campionat European e trimisa pe TVR2?

razvan: nu esti cititor al Gazetei daca tu il compari cu tabloidele. Sau, si mai rau, esti cititor, dar nu-i citesti pe Cosasu, Tudor Octavian, nu citesti interviurile lui Ioanitoaia sau Geambasu sau Andries, nu citesti investigatiile, nu citesti analizele lui Vochin. Pe scurt, nu citesti.

edy1, ADI: dc voi credeti ca a avea acelasi patron inseamna a face aceleasi lucruri e aproape imposibil sa va raspund. Incerc. De pilda, Phillip Morris si Kraft fac parte din acelasi grup, dar unii produc tigari si altii ciocolata si cafea.

Cătălin Tolontan  •  19 decembrie 2010, 10:18

E.B: de ce-mi atribuiti mie ceea ce livreaza televiziunile comerciale? De ce credeti ca v-as putea raspunde eu in locul lor? Daca aveti o secunda sa va ginditi cit de rar apar la TV, cum am avut opinii critice scrise si repetate aici la adresa transmisiilor Antenei 1 si gsptv, daca va rezervati o secunda asadar inainte de a judeca, veti realiza ca adresarea inchizitoriala e gresita.

finlandezul  •  19 decembrie 2010, 10:49

Nu vreau sa repet ce au spus altii referitor la TVR2. Poate doar sa adaug ca e bine ca TVR2 incepe sa fie si altceva decit „canalul cu resturile care ramin de la TVR1”. E un lucru foarte normal si n-aveti decit sa va uitati la alte televiziuni nationale din Europa ca sa vedeti ca in general, transmisiile de sport nu sint neaparat (sau deloc) transmise pe primul canalu. Iar atita vreme cit canalele nationale au acoperire nationala, nu are absolut nici o importanta numarul canalului pe care se transmite.
As vrea insa sa va rog sa va uitati si in propria ograda adica la gsp.ro. In ziua in care Romania va juca pentru o medalie de bronz la CE, site-ul gsp.ro are ca stire a zilei venirea unui brazilian in locul lui adrian cristea. Cea mai importanta stire pare a fi, pentru gsp.ro, afirmatia nu stiu cui ca steaua si dinamo ar trebui desfiintate.
La ora la care scriu, un articol despre CE de handbal e undeva pe rindul trei, linga o stire de senzatie (fonturi mai mari) despre faimosul Gauracs care face senzatie in Moldova.
Ar fi tare interesant sa ne impartasiti si noua opinia d-voastra fata de o astfel de politica editoriala.
Va multumesc.

Cătălin Tolontan  •  19 decembrie 2010, 11:56

finlandezul” la ora cind scrieti aceste rinduri, meciul s-a terminat de aproximativ 20 de ore. Netul este un mediu real time. Daca ati fi intrat in timpul meciului sau dupa pe site ati fi vazut 8 (opt) articole legate de meci. Reactii, cronica, analize. Totul in timp. Acesle articole le gasiti de altfel si azi cu o simpla cautare. Ca sa va convingeti puteti intra azi in timpul sau imediat dupa finala mica pe gsp.ro si veti vedea exact cum stau lucrurile.

Cit despre TVR 1 si TVR2, inteleg ce spuneti si aveti dreptate, din pacate in cazul TVR nu e vorba de asa ceva, de o pozitionare a canalelor, dovada ca un meci de fotbal UCL, fara romani!, fara echipe mari, intra pe TVR 1, iar o semifinala de CE la handbal intra pe TVR2

Si eu va multumesc. Nu trebuie sa fim de aceeasi parere in fiecare moment, dar va multumesc pentru argumente si civilitate

stelian  •  19 decembrie 2010, 12:23

buna ziua catalin.am inteles sensul articolului tau si sunt de acord cu el.cred ca ar merita sa te apleci putin si asupra modului cum tvr a inteles sa produca acest eveniment sportiv,in sensul in care nu prea am vazut decat ff. scurt imagini despre si cu echipa nationala de handbal a romaniei precum si opinii avizate ale oamenilor din fenomen…cat despre comentatori am dat sonorul la minim pt ca m-au adus intr-o stare de nervi vecina cu turbarea.sotiei si mie ni s-a facut dor de radu naum…radu voina a fost un mare handbalist dar din pacate nu cred ca este un mare antrenor pt ca pare ca rateaza toate momentele importante cand antrenorul trebuie sa intervinasi cred ca dpdv moral este depasit .astept una dintre fostele mari jucatoare sa preia echipa,eventual dupa ce pleaca gatu

Razvan  •  19 decembrie 2010, 12:32

Tot e mai bine sa vedem meciul pe TVR 2, decat sa nu-l vedem deloc (cum se intampla la meciurile lui Bute de exemplu).
Eu cred ca toate evenimentele majore in care sunt implicate echipele romanesti ar trebui sa fie transmise pe TVR 1: campionatele de gimnastica,campionatele de handbal feminin si masculin, campionatele de polo, rugby, meciuri de box.
In plus, e momentul sa nu mai fim ipocriti si sa recunoastem ca suntem interesati de aceste sporturi doar in momentul in care ajungem in fazele superioare. In restul timpului ne ocupam de „marile performante” furnizate de echipele de fotbal. Ce semanam , asta culegem. Eu totusi ma mir ca mai reusim sa avem sportivi sau echipe care sa faca mare performanta (in judo, scrima, haltere, handbal, polo, gimnastica), avand in vedere infrastructura precara si lipsa banilor.

louisdecler  •  19 decembrie 2010, 12:47

Domnule Tolontan,

Sunt de acord cu ideea in sine, meciul trebuia transmis pe TVR1, dar nu si cu modul in care a fost expusa. Mai ales ca nu cred ca un jurnalist de la Gazeta Sporturilor, oricare ar fi el, este in masura sa judece politica altor institutii media. As putea sa dau nenumarate exemple de prima pagina din Gazeta cu declaratii ale lui Gigi Becali sau ale altor personaje din fotbalul romanesc sau diverse supozitii de-alea vreunui ziarist de-al vostru, care niciodata nu s-au adeverit, in detrimentul altor evenimente sportive majore extra-fotbalistice.

Referitor la comparatia cu CanCan si Click facuta mai sus, care te-a deranjat, iti dau si eu doar doua titluri de prima pagina din GSP:
„Lazare, scoala-te si vino la Steaua” sau „Foaie verde de piper, sa traiasca domn sofer”. Provoaca-ma si iti mai spun cel putin 10.

Gsp nu e Cancan? Cand scriu acest comentariu, stirea principala de pe gsp.ro este „Ashley Cole se consolează cu Kayla Collins după divorţul prin care a trecut”, ilustrata cu o poza in care apare o femeie dezbracata.

Ti-am trimis ieri un mail in care te-am rugat sa imi explici si mie cum poate ajunge Galamaz la Dinamo, desi a evoluat deja la doua echipe in acest sezon, asa cum sustineti in ziarul de ieri. Dar nu mi-ai raspuns. Poate o faci aici.

utaaradan  •  19 decembrie 2010, 12:50

mersi pt. comentariul sters, dar phillip morris si kraft care produc lucruri diferite si fac parte din acelasi grup, produsele lor luate in exces duneaza grav sanatatii .(ca gsp-becalizare, ziar sau tv )

finlandezul  •  19 decembrie 2010, 14:00

Domnule Tolontan, va multumesc pentru raspuns.
Eu ma refeream la meciul de azi nu la cel disputat ieri.
Azi, _duminica_ , jucam pentru medalia de bronz! Cred ca nu mi-ati citit mesajul cu prea multa atentie dar nu-i nimic, ni se intimpla tuturor. 🙂
Orium mai sint mai putin de doua ore pina la meci si site-ul gsp.ro deschide pagina cu un transfer facut la Otelul si urmeaza alte stiri din fotbal.
Stirea despre handbal are o pozitionare mai proasta decit o stire despre ce declara mama lui Rafael Nadal.
GSP.ro are si continut interesant dar, din pacate, este pierdut intr-o mare de junk. 🙁

Cătălin Tolontan  •  19 decembrie 2010, 14:04

louisdecler: nu raspund sub ton de somatie, nimanui. Felul in care construiesti argumente prin compilatii aiuritoare e dezonorant pentru tine. Inteleg ca tie ti s-a parut derizoriu reportajul cu Lita Dumitru in Germania. Mie, nu!

finlandezul: am inteles la ce va referiti, da, aveti dreptate

Comentează