Clujenii sînt o echipă norocoasă. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întîmplat cu CFR dacă nu l-ar fi avut pe Sorin Cîrţu, cel care se pricepe la fotbal mai bine decît oricine altcineva, după propria confesiune.
miercuri, 24 noiembrie 2010, 12:32
Clujenii sînt o echipă norocoasă. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întîmplat cu CFR dacă nu l-ar fi avut pe Sorin Cîrţu, cel care se pricepe la fotbal mai bine decît oricine altcineva, după propria confesiune.
Altfel spus, oricine din România ar fi antrenat Clujul, era prăpăd. Prăpăd! Dacă avîndu-l pe Sorin Cîrţu pe bancă a pierdut tot ce se putea pierde, e limpede că fără el ar fi retrogradat.
La Basel, albii din Gruia au avut o primă repriză în care s-au pus la dispoziţia adversarilor, rămînînd în propria treime pînă la pauză, cînd cineva le-a spus că sînt conduşi cu 1-0. În partea a doua, au încercat mai mult, dar fără voinţă, fără articulare, fără tactică am fi zis dacă pe bancă nu ar fi fost Cîrţu, cel mai tare, vorba lui.
Acum, fără glumă. Fostul mare fotbalist şi onestul antrenor Cîrţu are ce învăţa din această prăbuşire de prestigiu. Nimic nu-i mai ajungea la nas, nimeni nu putea vorbi, scrie sau dialoga despre el.
Cînd eşti mai deştept decît toţi, există riscul să nu te mai înţeleagă nimeni, să iei campionate în lumea orgoliului tău şi nici un punct în aceaste competiţii mediocre, dar reale, în care nu-ţi mai rămîne decît să spargi geamurile băncii de rezerve ca să pătrunzi în rezumatele Champions League.
justitiar • 24 noiembrie 2010, 0:38
suntem risul europei, iata nivelul ligii lui mitica, un campionat corupt, in care incompetentii, arogantii si mafia conduce in frunte cu dragomir, sandu, avram, patroni ca becali si borcea, clanul becali.daca mass media nu schimba placa si nu renunta la malai, patimi si pupinc.u.rism, nimic nu se mai poate indrepta. o noua liga, o noua conducere la lpf , frf, cca.acum sau niciodata
alex • 24 noiembrie 2010, 0:40
Cartu trebuie demis. Simplu. Daca nu pentru jocul echipei, pentru comportamentul sau de pe banca.
Corneliu • 24 noiembrie 2010, 0:45
Este un gest ce va fi preluat de toata presa din Europa,e o rusine mai mare decat o infrangere la scor.
G.I. • 24 noiembrie 2010, 0:49
Jocul CFR- ului de azi a fost o rusine pentru fotbalul romanesc. Despre antrenor, mai bine ma abtin de la comentarii. Tot ce pot sa zic este ca un asemenea comportament arata o lipsa clara de educatie, labilitate psihica si neputinta.
nm • 24 noiembrie 2010, 0:50
scurt si la obiect, bravo Tolontan.
cred ca cei de la Cluj ar trebui sa scape de oameni cu gesturi de maidan. nu fac cinste nimanui, daca nu ne fac de ras suporterii, se gasesc antrenorii…imaginea perfecta a ligii din romania s-a vazut in aceasta seara.
we love footbal!
Venoame • 24 noiembrie 2010, 0:56
Cam asa e, as asemana meciul asta cu unghii ce scrasnesc pe o tabla si as vrea 90 de minute din viata inapoi. Nu poti sa te prezinti in halul asta la un meci decisiv de CL. In locul lui Cartu mi-as da demisia dar sunt sigur ca nu o va face.
Cat despre gest…te apuca mila.
cons pmp • 24 noiembrie 2010, 1:04
V rog frumos dragi clujeni!!! Renuntati la Cartu, la alti mitici, olteni sau moldoveni… E pacat. Doar voi sunteti minunatii civilizati ai Romaniei!! Angajati doar vreun prea-civilizat ardelean sau un alt fel de prea-cinstit occidental…
Restul, dragi clujeni, va sunt inferiori…. Parol
andrei • 24 noiembrie 2010, 1:13
De la articolul ala cu Paunescu (care a fost cel putin gretos..) scrieti din ce in ce mai slab (sau mai putin bine!). Obsesii, frustrari.., va doresc sa treceti cat mai repede peste toate acestea!
Marius • 24 noiembrie 2010, 1:36
Ne-a facut de ras…n-am vazut in viata un gest care sa se apropie macar de ce a facut Cartu in CL.
fancfr • 24 noiembrie 2010, 1:38
DA DIN PACATE ASA ESTE DAR DIN PACATE ~VOI ~ZIARISTII LE ACORDATI PREA MULTA ATENTIE ACESTOR OAMENI `DE FOTBAL`PAREREA MEA.FOTBALUL NU MAI ESTE DEMULT UN SPORT IN ROMANIA.UITATI-VA CUM NE COMPORTAM AFARA DACA AR EXISTA ZIARE POTENTE FINANCIAR CARE SA NU FIE SLUGA UNORA SAU ALTORA FOTBALUL AR DISPAREA DIN ROMANIA.DOMNUL NAUM(POATE CITITI)NU CFR SA FACUT DE RUSINE CI ROMANIA SA FACUT DE RUSINE .ASTA E NIVELUL NOSTRU IN EUROPA CA OAMENI SUNTEM PRIVITI CA NISTE NIMENI(VEZI REACTIA PRESEDINTELUI FRANTEI SI A PRIMINISTRULUI ITALIAN LA INTALNIREA CU BASESCU)LA FEL CUM SUNTEM SI IN FOTBAL=0.CAUTAM CE ?PANA LA URMA ?AR FI MAI BINE PENTRU INTERESUL NATIONAL DACA TELEVIZIUNILE DE SPORT S-AR TRANSFORMA IN TELEVIZIUNI DE SPORT .HANDBALUL E UN SPORT CARE NE REPREZINTA MULT MAI BINE LA NIVEL EUROPEAN (PACAT CA NU SE VINDE LA FEL DE BINE CA SI FATZA OIERULUI SAU A GRASULUI DE LA TIMISOARA),SCRIMA UN ALT SPORT CARE FACE CINSTE ROMANIEI AM AFLAT DE EL NUMAI DUPA CE AU VENIT FETELE CU MEDALIILE,GIMNASTICA NICI NU STIU DACA SE MAI PRACTICA IN ROMANIA DACA MA UIT IN ZIARELE DE SPORT :(DAR DACA SUNT INSISTENT SI CAUT BINE AFLU CA INTRADEVAR INCA SUNTEM BUNI LA GIMNASTICA IN COMPARATIE CU FOTBALUL).SI EXEMPLE AR MAI FI.DE CE DOMNILOR ZIARISTI ?ATI AVUT O CAMPANIE NOUA NE PASA DE SPORT ,OARE CHIAR ASA E?CAND CONTINUATI SA PROMOVATI NULITATI LA TELEVIZOR,O SA SE AJUNGA SA SE DEA DE GRATIS MECIURILE DIN LIGA 1 SI SA NU VREA NIMENI SA LE PREIA SI ATUNCI SE VA VEDEA NIVELUL LA CARE AM AJUNS .DACA AM FI NOI ACUMA 0 AR FI BINE PENTRU CA ORICE AM FACE AM MERGE IN SUS ,DAR NOI SUNTEM MULT CU – SI TOT MAI JOS MERGEM .DAR POATE CER PREA MULT TE UITI PE GEAM SI CE VEZI AIA ESTI .MARE PACAT DAR ASTA AM AJUNS RUSINEA EUROPEI DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE
zetu • 24 noiembrie 2010, 1:39
Cataline, ar fi tare misto sa cautati interventia telefonica a domnului Paskany, parca la GSP TV a fost, in care blama cu superioritate dialogul suburban dintre Iancu si Piturca, explicand ei cum sponsorii stau departe de Liga I tocmai din cauza acestor incidente. Si sa puneti discursul lui Paskany langa alergarea arbitrului de catre Cartu, de acum 2-3 etape, si incidentul din seara asta. Sa fiu bine inteles, nu sunt de acord cu dialogul dintre Iancu si Piturca, din contra, dar mi se pare amuzant ca cineva care face asemenea declaratii sa tina in continuare pe banca un antrenor labil psihic, si cand spun asta sunt cat se poate de bland cu Cartu.
raz • 24 noiembrie 2010, 1:44
nu suntem chiar de rasul Europei – dintre echipele de pe ultimul loc, doar 2 au 3 pct, iar altele inca n-au reusit sa obtina punt/victorie. Asta nu e o scuza pentru echipa – iar ramanem cu impresia ca puteam mai mult. Joc slab, jucatori delasatori…iar pe final s-a vazut efectul neputintei – violenta
Bogdan • 24 noiembrie 2010, 1:45
Sper ca s-a lamurit defintiv lumea ce e si de capul acestei struto-camile clujene, aere de vedete si figuri in cap de la jucatori, la antrenori pina la conducere si patronat, mai an erau deja prea mari pt Romania, pe Traore saracu il urmaresc cica toate marile echipe europene si el vai de mama lui d’abia sta in bocanci, marele antrenor neinteles Pirtu o tinea numai in mistouri de doi bani la adresa lui Dan Petrescu si acuma sparge panouri prin Europa, astia sunt niste tziganusi cu aere de boieri vai si amar ce oglinda ne este competitia europeana, uitati-va la Dinamo ca de ani se screme sa treaca si ea prin primavara, Steaua a ajuns o muhaia salvata din cind in cind de legendaru-i bulan, Urzicenii au fost o floare bulanoasa de un sezon, Timisoara nu exista, rapid nici atit, asta e nivelul, nici de elvetieni resapati nu mai trecem….felicitari si presei romane care a creat acesti monstrii; familia fecali, porcea, copos, iancu, mititelu, paszkani, etc, etc…niste parveniti penali.
unu • 24 noiembrie 2010, 1:48
Au un fotbalist bun Paul Batin si nu ii da nici o sansa sa joace, pacat de el si de cfr ca ar putea ajuta mult echipa.
G.I. • 24 noiembrie 2010, 2:00
Draga cons pmp, aprecierile tale despre „prea- civilizatul” ardelean si „prea- cinstitul” occidental sunt absurde. Sunt fel si fel de oameni peste tot. Crede-ma, am intalnit ardeleni mai needucati decat olteni sau moldoveni. La fel cum am intalnit ardeleni, moldoveni si olteni de bun simt. Asa ca cel mai bine e sa renuntam la clisee, fiindca suntem cu totii romani si respiram acelasi aer toxic. Cat despre occidentalul atat de cinstit, ma faci sa rad cu hohote. Astia sunt la fel de corupti si mafioti ca si noi, numai ca stiu sa fie discreti si au tupeul de a poza frumos.
Qwerty007 • 24 noiembrie 2010, 2:03
Nu stiu cum ia pus Cartu sa joace astazi,dar au jucat mizerabil.Probabil sa enervat din cauza ca el le-a cerut una si elevii lui au jucat alta !Cine stie,oricum trebuie intrebat ce a avut cu geamul ala!?? Si la bine si la rau tot cu CFR-ul meu!
mos tagartzamizzzerya@ • 24 noiembrie 2010, 2:09
pentru Cartu un singur cuvant : penibil .
Lopes Carreau • 24 noiembrie 2010, 2:25
Nu s-a întâmplat nimic grav. Bine că de data asta n-am mâncat lebedele.
eu • 24 noiembrie 2010, 2:28
Si ne mai miram de ce ne fac tigani oriunde mergem? Asta e exact imaginea noastra….trist!
as.roma • 24 noiembrie 2010, 2:30
Cataline poate ne spui pe ce loc au terminat cfr-istii de fiecare data de cind reprezinta Romania in cupele europene…nu de alta dar prea se dau rotunzi !
gery76 • 24 noiembrie 2010, 2:44
Meciul din seara asta si in special jocul clujenilor ne-au aratat modul scandalos in care aceasta echipa a castigat campionatul majoritatea meciurilor fiind blaturi de ultima speta [vezi meciul cu Craiova],iar restul hotii la drumul mare cu ajutorul arbitrajului.Cel mai bun exemplu il reprezinta arbitrajele de anul acesta care nu mai sunt comandate de la Cluj,iar locul in clasament este cel real 8-10 fiind locul exact al acestei caricaturi de campioana.Cat despre Cartu…….Socola,Balaceanca etc.
Clujean • 24 noiembrie 2010, 3:11
sincer eu nu inteleg cum a putut Iuliu Muresan sa aduca la acest club un asemenea „specimen”..a facut un gest prin care a patat intreaga imagine a CFR-ului.nu imi aduc aminte de asemenea gesturi in CL…iar in timpul meciului marele antrenor in loc sa de-a indicatii tactice, el injura intruna.nu e admisibil asa ceva.sincer imi este rusine ca sun roman/clujean…si astept o atitudine prompta din partea conducerii..
Pacuiul lui Soare • 24 noiembrie 2010, 4:19
doar pt nepriceputi Cirtu putea fi alegerea buna. mandatul lui e cel mai prost la cfr de multi ani incoace si baiul nu e ca echip apierde ci ca joaca tzurca, cea mai slaba tzurca cu putina; si acum se vede diferenta dintre Cirtzu si D. Petrescu care cica a avut noroc ca si-au dat adversarii autogol.
Romeo • 24 noiembrie 2010, 4:32
Cartu e o rusine a acestui neam si nu voi pricepe niciodata cum a ajuns un asemenea mascarici antrenor la o echipa care, pana de curand, mi se parea ca are in conducere oameni seriosi.
Ma obisnuisem sa-mi fie rusine cand joaca in Europa alde Steaua sau Dinamo, sau chiar echipa noastra nationala. Dar in seara asta, pentru prima data, mi-a fost rusine si cu CFR Cluj.
@x0n • 24 noiembrie 2010, 4:43
..nu poti sa faci asa ceva. Ch.Lg. e ceva aparte. Acolo reprezinti clubul reprezinti investitorii, reprezinti suporterii patimasi , suporteri de 6 meciuri…deci si pe mine(pentru ca sunt roman). Cea a vazut in asta seara suflarea fotbalistica … o imagina comica , a neputintei …care naste intrebari in gandul multor oameni : Cine e antrenoru? De unde e? si apoi raspunsul … aha Romania, si ce cauta ei aici??. Chiar ce cautam noi aici ? Intr-o competitie in care echipele au fotbalisti si noi ne prezentam cu o echipa de jucatori (atat pe banca cat si in teren, vorbind si de staff-ul tehnic…). Am „fentat” in ultimii ani preliminarile.DA. De la anu va trebui sa aratam in preliminarii ca avem echipa de fotbalisti si nu de jucatori. Sa joace cine merita, pentru ca fotbalul nu e numai a nostru, e si a altora ..care chiar joaca fotbal si stiu sa respecta asta, atat in teren…cat si pe banca…domnule Cartu
soringhise • 24 noiembrie 2010, 7:06
binenteles ca a fost un meci foarte slab al cfr-ului; nu inteleg insa de unde aceasta aversitate a presei; se vorbeste de cifre, ca basel a avut 62% posesie; nu s-a vorbit de cifre cand napoli a avut 72%!!! posesie in ghencea in europa league…nu in champions; sau cand steaua facea cate un punct prin champions league si era desemnata cea mai slaba echipa din liga; sau cand steaua a pierdut tot cu 1-0 la Zurich cu grasopher, o codasa a campionatului elvetiei comparativ cu basel;atunci presa era mult mai permisiva….daca o sa castige cfr in ghencea o sa recunoasca presa ca steaua ar fi fost mult mai varza in champions league decat cfr? sigur ca nu.
soringhise • 24 noiembrie 2010, 7:30
Steaua a fost dominata si umilita de ultimul loc din campionatul elvetiei; si presa a reusit sa scoata in evidenta o mare victorie a fotbalului romanesc:
23.11.2010:
TEEchipa J V E I GM GP PCT J V E I GM GP PCT J V E I GM GP PCT
1 Luzern 15 8 4 3 37 22 28 8 5 2 1 23 11 17 7 3 2 2 14 11 11
2 Basel 15 7 5 3 31 22 26 8 4 2 2 18 14 14 7 3 3 1 13 8 12
3 Zurich 15 7 5 3 30 24 26 8 3 4 1 16 13 13 7 4 1 2 14 11 13
4 FC Sion 15 5 6 4 23 16 21 8 2 3 3 11 10 9 7 3 3 1 12 6 12
5 Young Boys 15 5 6 4 20 20 21 7 2 4 1 8 7 10 8 3 2 3 12 13 11
6 Thun 15 4 8 3 23 20 20 7 2 3 2 10 9 9 8 2 5 1 13 11 11
7 St. Gallen 15 5 1 9 17 29 16 7 2 1 4 10 13 7 8 3 0 5 7 16 9
8 Bellinzona 15 3 6 6 22 31 15 8 2 3 3 11 14 9 7 1 3 3 11 17 6
9 Xamax 15 4 3 8 24 33 15 7 1 1 5 11 16 4 8 3 2 3 13 17 11
10 Grasshoppers 15 2 6 7 15 25 12 7 1 2 4 5 12 5 8 1 4 3 10 13 7
Eugen DELCEA • 24 noiembrie 2010, 8:18
1.Îi plăteşti poliţe lui Cârţu, ca şi lui Piţurcă, pentru că n-a stat drepţi la ordinele presei ?!Prima 1/2 a articolului este la nivelul gestului lui Cârţu, aşa că lasă-i pe alţii să-l judece. „Cine se simte curat să ridice piatra”…2.Gestul său a fost mană cerească pentru unii: atacuri la olteni,la „sudişti” etc.Jocul execrabil al echipei a fost uitat brusc şi intenţionat şi s-a găsit vinovatul : Cârţu! 3.Am mai scris:Mandorlini a lăsat o echipă moartă fizic iar Cârţu nu putea face minuni, rolul lui fiind de a radiografia tot lotul pentru „curăţenia de iarnă” dorită de Paszkany.De aceea schimbă mereu echipa.Aceste lucruri trebuiau să le vadă ziariştii care le ştiu pe toate!4.Tactica de început a fost contraatacul dar Traore a fost catastrofă, ca şi mijlocul.Golul s-a luat din întâmplare(şut greşit,elveţian nemarcat de Piccolo, pe margine, la îngrijiri).Degeaba le-a strigat apoi Cârţu să avanseze, ori nu puteau, ori nu vroiau…5.Jocul a fost atât de execrabil, încât un fost mare atacant avea toate motivele să înnebunească vâzând neputinţa şi indolenţa elevilor!Başca arbitrajul confuz, care i-a iertat pe elveţieni de măcar o eliminare..Gestul lui Cârţu este nescuzabil dar acest om trăieşte pentru fotbal înainte de a trăi din fotbal şi se uită prea uşor de ce a ajuns la acel gest!Acum, gafeurului Cadu îi e uşor şi bine să râdă de el…Cârţu a avut 2 luni coşmaruri după bara sa de la Sarajevo iar Lung nu dormea nici înaintea unui meci banal de campionat.Aceştia sunt cu adevărat oameni devotaţi fotbalului iar cei care trăiesc din/pe lângă fotbal nu-i pot înţelege…Sorin nu poate uita că, fără gafele din apărare (Cadu!) şi ale lui Traore, CFR putea avea 9 puncte înaintea acestui meci.6.Nu este exclus ca străinii CFR-ului să fi încercat din nou să-şi lucreze antrenorul.”Uns cu alifii” şi ca jucător,Cârţu a intuit/aflat, l-a prevenit pe patron iar acesta l-a confirmat încă o dată ca antrenor până în iunie 2011, chiar înaintea meciului.Jucătorii n-au mai aflat…7.Rolul presei este de a oferi informaţii, nu de a trage concluzii la dorinţă fără a avea informaţii !!!
shampang • 24 noiembrie 2010, 8:47
Cartu asta , ca oricare lucrator cand e angajat , nu face un dosar medical ?? acolo pe dosarul medical trebuie sa-si pun parafa un medic psihiatru … trebuie cercetat acel medic
sandu • 24 noiembrie 2010, 8:57
Echipa alcatuita din rebuturi de la alte echipe straine si care se cred vedete la Cluj unde jucatorii locali sunt marginalizati iar echipa a fost protejata de arbritri cind joaca pe bune se face de ris ,iar daca se intimpla sa castige numai din noroc chior ce pretentii sa ai ,cand va pleca portocalii de la putere C,F,R,Cluj DERAIAZA pa si sa nu mai auzim de voi MERCENARILOR.
shampang • 24 noiembrie 2010, 9:00
si apropo . domnule Tolontan ,gestul lu` Cartu , anuleaza aproape perfect milioanele de euro investitte de madam Udrea prin frunze in promovarea Romaniei , sau poate chiar va fi un boooom economic , si elevetienii vor face turism in RO sa vada specimene umane care la ei sunt pe cale de disparitie.poate asa se vor umple si tribunele la meciurile din LIGA 1 RO
Paul • 24 noiembrie 2010, 9:56
Incalificabil gestul antrenorului de la Cfr , suntem prea mici pentru Champions League!Ne-am facut de ras in Europa.
rotehund • 24 noiembrie 2010, 10:24
CFR – greseala a naturii… spun asta de ceva vreme… acum incepe sa se confirme… o bula care s-a spart si gata. nu merita decat tinut mana la nas dupa ce lucrul asta s-a intamplat… nimic extraordinar, o banalitate.. vezi Coruna in Spania, Blackburn in Anglia, Hoffenheim in Germania si la noi destule… National, Urziceni si acum neica nimeni astia veniti din liga a 7-a care vroiau CL…
sergiu. • 24 noiembrie 2010, 10:28
am avut ghinion!mingea nu a fost rotunda!terenul a fost inclinat!poarta a fost mai mica!vantul batea din jos in sus!arbitri ne.au furat!ei au fost mai multi ca noi!mai avem scuze???nici o echipa din ro nu poate pasa de 4 ori!!!ca si la nationala!!!!!!stam cu c in poarta una bufa si poate o pica ceva!!!asta e fotbalul romanesc!!
Luca • 24 noiembrie 2010, 10:38
Gestul lui Cartu a fost unul deplasat … Mai ales ca a folosit stilul oltenesc . Dar intr-un fel il inteleg . In min 32 cand era accidentat un ceferist, a chemat un jucator la incalzire . Respectivul ,care statea in spatele bancii s-a chinuit un timp sa desfaca un lant (mai mult decorativ) in loc sa il sara . Avea 30 cm inaltime …
Apoi , portarul Nuno , in loc sa trimita mingea in afara terenului (avea un coleg accidentat) a trimis mingea adversarilor , care au dat-o ei afara , pierzand astfel un balon ! Normal ca iei foc cand vezi atata prostie !
Bunul simt! • 24 noiembrie 2010, 11:19
A facut un gest urat, cu atat mai mult cu cat standardul competitiei e foarte ridicat. De ce spun asta? Daca se petrecea in campionatul nostru, dl. Cartu era cel mult ironizat… Se gaseau unii sa-l si laude chiar… Pot sa zic oare ca e presa de vina? Sau intreaga societate romaneasca care intretine astfel de cazuri? Si va dau doar 2 exemple: cazul lui Mirel Radoi la Bistrita, unde, dupa ce a spart un geam cu pumnul a fost facut „erou”, „om care pune suflet” samd. Iar cazul de aseara, unde, prezentatorul din studioul TVR s-a grabit sa spuna ca antrenorul clujenilor a fost indreptatit sa sparga geamul la cat de rau a evoluat echipa sa… Cum, deci, sa incetam a ne mai face tara de ras?
rotehund • 24 noiembrie 2010, 12:19
„a patat imagine cfr-ului” =)) care imagine? de blatisti ordinari sustinuti cu bani murdari? „uimirea” si argesul sunt bine acum in comparatie de ce o sa ajunga avortonul de echipa al mafiei „orange” :p
Albusibiu • 24 noiembrie 2010, 12:23
Felicitari domnule Tolontan! Asa trebuie sa fie un editorial: transant. Sunt astfel de situatii in care nu merge cu alb si negru. Daca ai o pare ti-o expui fara rezerve, fara menajarea subiectului…
Ce s-a intamplat aseara l-a expus pe Cartu ca pe un corp strain la Cluj dar si la orice club cu pretentii in Romania. Oricum cei mai multi suporteri ai CFR-ului se delimitau de el de cand acel episod al etichetarilor „biciclistilor”… Ca, mai apoi, sa nu-si asume nici macar o singura data vina pentru vreo infrangere. Mereu jucatorii, tot jucatorii. Ei bine, ieri ne-a aratat foarte clar cine este responsabilul pentru spargerea bancii tehnice. Si eu ca si cei mai multi cfristi sunt curios cand va fi demis. Speram ca in cursul zilei de azi.
SAG • 24 noiembrie 2010, 12:29
Echipele romanesti, in general, nu au fata de LC sau EL….Aspecte demonstrate in ultimii ani de echipele noastre….fruntase… Poate anul viitor ne va contrazice viitoarea campioana, de ex. Otelul Galati !
De ce sa ne ascundem pe dupa deget ?! La valoarea pe care echipele noastre de pe primele locuri o etaleaza se merge pe principiul….SURPRIZE(!). Ceea ce asteptam si de la CFR Cluj si ceea ce asteptam(sa fim corecti !) si de la Steaua Bucuresti, chiar si cele 5 p. acumulate pana acum incadandu-se la …….surprize…
Asadar, iesirea nervoasa a lui Cartu, greu de acceptat dar usor de inteles, ar fi legata de neputinta fotbalistilor sai de a produce…..SURPRIZA GRUPEI ! Urmeaza la rand, cine credeti (?!), Marius Lacatus si G. Becali !
marian • 24 noiembrie 2010, 12:41
ani la rand se spunea ca daca acest specimen ar putea antrena o echipa mai valoroasa am vedea cu adevarat valoarea lui,din pacate locul lui e la zoo nu pe banca tehnica.sa ne aducem aminte scenele penibile de la mioveni cand dadea cu capul iar acum a schimbat procedeul de ziceai ca -i posedat.
Meka • 24 noiembrie 2010, 13:06
Antrenor de maidan. Si asa eram criticati de toata europa de vest… ce mai conteaza un geam spart in Champions League 🙂
mihai • 24 noiembrie 2010, 13:28
Nu voi intelege niciodata de ce va e atat de greu sa formulati precis anumite enunturi. Cartu nu antreneaza Clujul ci balonul de sapun numit CFR. Majoritatea clujenilor tin cu „U” si sunt sigur ca se simt jigniti atat de asocierea Clujului cu CFR cat si de prezenta unui astfel de cercopitec in oras.
CLUJ NAPOCA – ORAS UNIVERSITAR NU NOD FEROVIAR!
blue8607 • 24 noiembrie 2010, 14:06
Sorinel Cartu , antrenorul echipei CFR Cluj s-a dat seama ca jucatorii sai nu pot face nimic notabil aseara si a zis sa-i ajute , a gasit geamurile de la banca de rezerve.Cu asa educatie, cu asa fotbal meritam sa fim pe locul52.
Dan Bundur • 24 noiembrie 2010, 14:14
Salut Tolo! Aseara am vazut o prestatie penibila si impotenta a CFR-ului, un joc modest presarat cu mult prea multe caderi si rostogoliri teatrale (unele chiar ridicole) ale celor de la Basel, apoi o serie de iesiri de om bolnav ale lui Sorin Cartu. Daca eram in locul lui Paszkany, il demiteam pe Cartu inaintea conferintei de presa de dupa meci. Ar fi fost un gest cat de cat reparatoriu pentru culorile clubului si onoarea echipelor romanesti in CL. Nea autobaza si-a castigat locul de antrenor al selectionatei spitalelor de psihiatrie din Romania.
aga • 24 noiembrie 2010, 14:33
N-are nici o vina Cartu.
Problema e la blaturile de anu trecut.
Acum vine rasplata (valoarea).
fibra • 24 noiembrie 2010, 14:54
De ani de zile Cirtu se comporta ca pe maidan,dar ziaristilor parca le-a fost jena sa vada ca injura mai rau ca un birjar si ca toata lumea e vinovata,iar el este un inger.Imi pare bine ca s-a ajuns aici si ca din nou sintem uscaturile Europei cu contributia tuturor acelora care ar fi trebuit sa ia masuri de mult fata de comportamentul vagabondesc al acestei creaturi cu numele Cirtu. Vor urma si alti antrenori precum „intelectualul”numit Andone care sta cu un pix si un carnetel in mina,unde are notate probabil injuraturi.Uitati-va la acest Andone ce spune cind echipa lui da gol sau nu-i convine vreo decizie a arbitrului: striga din toti bojocii lui infecti, despre bagat si morti. La groapa de gunoi cu aceste reziduuri!Presa are obligatia sa ia atitudine pentru civilizarea mediului sportiv si a societatii in general.
Olteanu • 24 noiembrie 2010, 15:14
Cartu asta daca nu ar fi avut talent la fotbal ar fi fost unul din capii lumii interlope din Craiova.Cine-l cunoaste in particular stie cu ce caracter avem de-a faca.ca antrenor nu a demonstrat nimic.Ca mardeias,golan de cea mai joasa e numero uno.
Ce sa mai astepti de la suporteri???????????????
alb-rosu_in_VN • 24 noiembrie 2010, 15:50
De jocul slab, fara orizont al CFR-ului nu e strain nici Cartu. Dar s-a vazut clar ca jucatori precum Veloso, Bastos, Sforzini, Tony, chiar si Culio si altii si altii sunt slabi, extrem de slabi, si nu pot face fata unui presing insistent al adversarului. Nu erau in stare sa dea mai mult de 2 pase, treceau minute intregi pana reuseam sa trecem centrul terenului. De ocazii nici nu se poate vorbi. Poate daca li s-ar fi dat mai mult credit romanilor nu s-ar fi ajuns aici. Erau incurajati si tinerii jucatori de la noi si macar pierdeam pe mana noastra, nu pe a unor venetici fara nici un Dumnezeu. CFR se anunta un esec poate mai rasunator decat Unirea Urziceni. Au castigat campionate si cupe aici in Romania (cum le-au castigat stie toata lumea), dar in Europa s-au facut de ras, e deja al treilea an la rand!
Cartu a gresit ca l-a scos pe Traore, era singurul care mai putea face ceva daca era ajutat de inca un varf pe care nu l-am avut nici la 0-0 nici la 0-1 nici deloc. Cum poti sa inscrii cu un singur varf izolat, cand si sa treci centrul terenului era o aventura extrema pentru CFR? Atat de slaba n-am mai vazut demult o echipa romaneasca in cupele europene, contra unui adversar mediu. Ce faceam daca jucam cu Real, Barcelona, Manchester United sau Inter? Scorul e mincinos, cine n-a vazut meciul poate crede ca a fost un meci echilibrat. Proasta impresie a lasat CFR!
Mihai • 24 noiembrie 2010, 16:34
Justificabila nu este actiunea lui Cartu iar modul in care a pregatit tactic meciul, pare, din perspectiva spectatorului, unul slab, foarte slab. Insa acordati-i un pic de intelegere pentru gest sau barem concediati-i si pe jucatori. Am vazut la un moment dat pe ecran o statistica a paselor reusite, net superioara elvetienilor. Mi se pare gresit sa le privesc separat. Concediati-i si pe Piccolo, pe Coolio si pe ceilalti obositi …
MIKI II • 24 noiembrie 2010, 18:27
Excelent articol sportiv. Poate ar fi bine sa-i intrebati pe cei de la FRF cum vor reactiona la murdarirea obrazului national de catre colericul Cartu. Ce vor face ca sa repare cat, de cat, raul produs de acest individ scandalagiu.