marți, 27 iulie 2010, 1:21
Directorul TCM Nord spune că, înainte de a se finaliza licitaţia pentru achiziţia publică a sălii de la Vădăstriţa, „firma şi-a asumat riscul de a construi structura metalică de 150.000 de euro”
Gazeta a descoperit că CNI a plătit 150.000 de euro în decembrie 2009 pentru o sală de sport din Vădăstriţa, Olt, sală începută în iunie 2010.
Firma se numeşte TCM Nord, e din Baia Mare şi a cîştigat în ultimii 3 ani, potrivit propriilor răspunsuri la întrebările redacţiei, un total 8 săli de sport, dintre care a construit 3, una e în execuţie, „iar pentru încă 4 săli aşteptăm ordinele de începere a lucrărilor”.
Informaţii noi dinspre cei care au luat banii
CNI a confirmat suma de 636.641 lei plătiţi către TCM în decembrie, dar a amînat să furnizeze data exactă a plăţii şi motivul. Date noi vin chiar de la firma care a încasat banii, practic 20% din totalul investitiei, cu 6 luni înainte ca CNI să dea ordinul de începere a lucrărilor din Vădăstriţa. Aurel Cuceu, directorul tehnic al TCM, afirmă că „suma s-a virat foarte aproape de finalul anului, spre 30 decembrie”.
Pe 23 decembrie 2009, Ministerul Dezvoltării Regionale trecea din subordinea lui Vasile Blaga în cea a Elenei Udrea, dar şef la CNI era tot Emil Sabo, cel care s-a caracterizat drept „cunoscut al lui Vasile Blaga, pentru care am lucrat în campaniile electorale”.
750.000 de euro va costa sala de la Vădăstriţa
TCM Nord susţine că plata a avut loc „pentru structura metalică a sălii”. L-am sunat pe Aurel Cuceu, reprezentantul companiei.
– Domnule Cuceu, cînd aţi semnat contractul?
– În prima parte a lui decembrie 2009 am cîştigat sala de la Vădăstriţa. Pe 20 sau 21 decembrie am semnat contractul. Apoi, la cîteva zile, am predat structura metalică a sălii în custodie şi în alte cîteva zile ni s-au plătit banii. Deci nu e o plată în avans, ci sînt banii pe structura metalică.
– Cît durează realizarea unei astfel de structuri?
– Depinde cîţi oameni aloc. Cîteva săptămîni sau o lună şi jumătate.
– Deci n-aţi făcut structura între finalizarea licitaţiei şi plata de la CNI, ci înainte de a afla că aţi cîştigat.
– Da, ne-am asumat acest risc. Bănuiam că vom cîştiga pentru că am participat la 20 de licitaţii.
– Şi cîte săli aţi cîştigat?
– Una din cele 20.
– Deci riscul a fost destul de mare. Dacă nu cîştigaţi rămîneaţi cu o structură metalică de 150.000 de euro.
– Da, ne-am asumat acest risc.
Ca pondere, sintem campioni in UE cu investiţiile publice!
Potrivit TCM, compania, ca persoană juridică, sau acţionarii săi „nu au finanţat nici un partid şi nici un candidat”.
Dosarul achiziţiilor publice a reintrat în atenţia autorităţilor după ce Comisia Europeană a introdus, în premieră, acest domeniu în Raportul pe Justiţie, criticînd România pentru felul în care se derulează cheltuirea banilor publici.
Protestele oficialilor de la Bucureşti au fost întîmpinate glacial de CE. „În Bulgaria s-au făcut progrese, avem îndoieli cu privire la situaţia din România”, a declarat pentru Deutsche Welle România purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene, Mark Gray.
Sălile, bazinele şi patinoarele despre a scris Gazeta sînt doar o parte de sute de milioane de euro a celor 12 miliarde de euro pe care, potrivit unei analize a Ziarului Financiar, statul le cheltuieşte anual pe investiţii şi achiziţii de bunuri şi servicii.
Într-un recent articol în revista Dilema, Victoria Stoiciu, coordonator de proiecte la Fundaţia Friedrich Ebert, scrie că, în ciuda afirmaţiilor autorităţilor că nu sînt bani pentru investiţii, „România este pe primul loc în Europa ca bani alocaţi din PIB în investiţii publice cu 5,4% din PIB”. Dar nu avem autostrăzi şi avem săli de sport în sate fără copii, punctează Stoiciu. Tot ea aminteşte că „licitaţiile publice ating 7,36% din PIB, adică dublu faţă de media europeană”.
Şi alţii au ştiu dinainte
Cazul firmei SC TCM Nord, care a comandat structura metalică a sălii de sport înainte de a semna contractul cu CNI, nu este unul singular în achiziţiile publice din sport în România. Curtea de Conturi a consemnat o situaţie similară în urma controalelor efectuate asupra programelor derulate de fostul MTS sub conducerea miniştrilor Monica Iacob-Ridzi şi Sorina Plăcintă. „Şcoala de vară 2009 – Costineşti” a scos la iveală contractul semnat de MTS cu firma intermediară SC Total GSM 2004 SRL, care a majorat „în mod nejustificat preţul unei zile de cazare şi masă cu 144,4%”.
O anchetă a ANAF a constatat că firma Total GSM 2004 a încheiat contracte cu posesorii spaţiilor de cazare şi servirea mesei înainte de a transmite oferta sa către MTS, deci înainte de a afla dacă va cîştiga sau nu licitaţia. Acestea sînt doar două dintre motivele pentru care Curtea de Conturi a cerut anchetarea penală a persoanelor implicate în acest program.
In aceeasi zi, TCM a semnat si contractul cu CNI si a predat si structura catre CNI!
Dupa discutia cu directorul tehnic Aurel Cuceu, TCM a trimis Gazetei datele exacte ale derularii operatiunii Vadastrita. Potrivit firmei, ele atesta o sincronizare perfecta:
Adjudecare licitatie 14.12.2009
Semnare contract 21.12.2009
Predare structura 21.12.2009
Plata de la CNI 29.12.2009
Călăraşi | Stiri Calarasi | Express de Calarasi | saptamanal de informatie si atitudine » Arhiva site » “Bănuiam că vom cîştiga!” • 27 iulie 2010, 2:08
[…] Mai multe detalii in legatura cu articolul ” “Bănuiam că vom cîştiga!” ” gasiti aici: “Bănuiam că vom cîştiga!” […]
rapidist de cand ma stiu • 27 iulie 2010, 8:13
Tolo,voi cu scrisul,bine faceti,noi cu parerile pe aici,iar ei cu banii!Oare cine-i mai castigat? Am 45 de ani,oare oi mai apuca sa vad si eu tara asta ca macar intra pe un drum bun?
Pentru de dimineață | aghiuţă • 27 iulie 2010, 8:41
[…] Tolontan publică un interviu cu un client politic PDL. Omul bănuia că va câștiga licitația și s-a apucat de lucru înainte de acordarea contractului. […]
Ionut • 27 iulie 2010, 9:37
TOLO draga, aflam si nu ne mai miram. Idee e sa se si intample ceva cu astia doveditii. Sa nu-mi spuna mie nea ala ca a bagat 150 000 Euro „la ghici”. Era sigur ca va castiga pentru ca era „manarita” licitatia, normal dupa ce mergi la 20 de licitatii ca „observator” sa-ti vina si randul sa castigi. E inadmisibil ce se intampla si totusi se intampla in continuare. ******* Apropo protejata lui Bombonel ce ziceti ca mai face, madam Ridzi adica. Ia indemnizatie de la stat pentru cresterea copilului. Fac pariu ca la nesimtirea lor ia si banii astia, de puscarie nu ne mai iluzio0nam…
Cristian • 27 iulie 2010, 11:29
Domnule Tolontan,
Cred ca situatia contractelor-halci nu este prezenta doar in Romania. Este o hiba a capitalismului intalnita si in tarile cu o istorie mai veche a acestui sistem.
In schimb, in Romania:
– lipsa de decenta, grosolania politicienilor si a „castigatorilor” de contracte
– lipsa de consideratie fata de comunitate (impartirea societatii in baieti destepti si fraieri, sub atenta privire a Justitiei – oarba, de-a dreptul)
– promovarea in media a unui cult pentru imbogatirea peste noapte
– aplicarea senila, incoerenta si greoaie a legii;
ajuta si incurajeaza aceste fenomene revoltatoare.
– Ce putem face noi -CONCRET- (cei carora le repugna aceste fenomene paranormale) pentru a reusi sa insuflam o adiere de bun-simt acestor contemporani ai nostri mai „norocosi” si „vizionari”?
Cătălin Tolontan • 27 iulie 2010, 12:08
cristian: In primul rind sa ne facem treaba corect acolo unde muncim si sa participam ca niste cetateni la viata comuna, asta putem face. Cetatenii nu sint doar cei care voteaza o data la 4 ani
iaka • 27 iulie 2010, 12:59
…mda, frumos raspunsul de la 6. Am inteles. Ideea e sa nu ne treaca prin cap sa facem si noi ceva la fel ca uratii aia de la teceme…ca o sa rada lumea de noi.
Cristian Ion • 27 iulie 2010, 19:44
Atata timp cat legislatia le permite,…,
O seara minunata iti doresc
uwe • 27 iulie 2010, 21:04
Catalin, te voi ruga sa-mi premiti un off-topic. Nu am unde altundeva sa-mi spun parerea ca sa si fiu citit.
Azi am mancat in McDonalds, si mi-am luat o gazeta sa mai vad una-alta. Am ramas tablou: azi e meci al vicecampioanei romaniei in liga campionilor, dar pe prima pagina… Steaua Rediviva. Adica o echipa de pluton, care de 4 ani n-a mai castigat nimic, a castigat un meci cu o nou-promovata, dupa ce a revenit de la 0-1. Adica o nou-promovata a deschis scorul in meciul cu ea. Urmatoarele 6 pagini, despre acelasi subiect: Steaua. Primele 7 pagini fiind ocupate cu ea, urmeaza in ordine Dinamo si Rapid. Adica alte doua echipe de pluton.
Acum eu am o problema: E intensificata darea peste cap a sistemului de valori specific natiei noastre deliberat? Sau pur si simplu asa le iese ziaristilor? Pentru ca e pur si simplu absurd ca primele 7 pagini sa fie dedicate unei echipe care n-a castigat nimic de 4 ani, si sa fie lasate la urma campioanele, vicecampioanele, etc.
constantin • 28 iulie 2010, 8:36
DE-le Tolontan critici mereu licitatiile preferentiale si bine faci ,dar spune-mi si mie nu faci la fel? Ziarul este plin numai cu articole despre Steaua si fenomenalul sau antrenor(sunt stelist). In afara de Steaua si cate ceva despre Dinamo, Rapid nu prea ati avut alte teme.
Celelante echipe CFR(campioana), Unirea(vicecampioana),Poli Tim. Nu prezinta interes? Ati scris despre ele asa ca si cum ati fi facut note informative. Cat despre celelante echipe, si mai ales despre nou promovate nimic. Totul ma face sa ma intreb; Cu cat va plateste Becali sau Piturca pentru a ocupa toate paginile cu amanunte despre ei? Inca o intrebare: De cand este Piturca mare antrenor pentru voi? Cand a fost la nationala ati dus o campanie furibunda pentru al elimina, mai amintiti-va cat la-ti denigrat. Cand ati fost obiectivi atunci sau acu?
Ionut • 28 iulie 2010, 9:50
@ constantin
Pai nu face la fel, ziarul e plin de Steaua pentru ca Steaua VINDE e simpla aritmentica.
Peste 60% din microbisti simpatizeaza Steaua, nu e normal sa citim de Steaua? Tu stelist fiind esti interesat sa aflii ce jucator a transferat tg mures????
Codin SAMOILA • 28 iulie 2010, 11:24
Tolo, te invit sa vizitezi http://www.floresti-gilau.ro! Iti preiau integral materialul pentru ca in Floresti SC TCM Nord SA a castigat o licitatie. Iti multumesc si felicitari.
Contact sajeco2002@yahoo.com