Din ruşine să se nască o sală!

luni, 17 mai 2010, 1:20

1 din 20 de europeni

Astăzi va fi un pic mai lung. Pentru că e nevoie de nume, de cifre şi de amintiri. Nu de vinovaţi e nevoie, ci de înţelegere.

Fata cu cercel în nas

I-am văzut acum un an. Tineri din toată ţara strînşi într-un ONG dedicat sportului. Organizează mici competiţii, de volei, de tenis de masă, de role şi de ciclism în comunităţile lor. Din păcate, banii vin mai ales din afară. De ce? Pentru că cei din afară ştiu cum se naşte un ţesut social.

În sală soseşte o fată. Are părul tuns perie şi un cercel în nas. E una dintre şefele proiectului. „Ce înseamnă, pînă la urmă, sportul? O cale directă şi haioasă de a ajunge acolo unde educaţia şcolii pătrunde mai greu”. Clipesc şi îmi notez citatul în blocnotesul de jurnalist. Clipesc şi regăsesc cuvintele la celălalt capăt al lumii.

Atunci, la Beijing

Liu Xiang stă nemişcat la un metru de masa presei. A venit pe stadion alături de tatăl şi de mama sa. Trenul din Tianjin şi pînă la Beijing a parcurs cei 120 de kilometri într-o jumătate de oră. Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice îi umezeşte ochii tînărului de 20 ani. Liu Xiang le face cu mîna sportivilor de pe pistă. Rîde. Tatăl îi ciufuleşte părul din cînd în cînd, cu gestul universal al părintelui care pare că-i şterge transpiraţia copilului, dar, de fapt, îi spune cît de mult îl iubeşte.

Undeva, în înaltul tribunei, printre capetele încoronate, şefi de stat şi de guvern, se întrevede zîmbetul lui Traian Băsescu. Ca şi Liu Xiang, preşedintele e transpirat sub cerul niciodată senin al Beijingului şi sedus de atmosfera celor 90.000 de suflete adunate în jurul peticului verde de iarbă. Mă rog în gînd ca starea de graţie să intre în el cît mai adînc, pînă la durere, pînă la a realiza cît de important e pentru zecile de mii de copii din tribună să asiste la un moment care îi va marca pe viaţă.

Un preşedinte în chiloţi

I-am văzut la Olimpiade pe toţi preşedinţii României. În 2000, la Sydney, Emil Constantinescu soseşte în Australia şi se schimbă de pantaloni şi de cămaşă în camera unui ziarist ca să ajungă mai repede la competiţii. Seara, la o bere australiană, îngrozitor gust!, am aflat de la Ioaniţoaia cum arată un preşedinte în chiloţi. Şeful statului pleacă apoi spre Bucureşti, via Thailanda, în turneu diplomatic, iar cei din avion povestesc că i-a zăpăcit la cap cu poveşti de la Olimpiadă.

În 2004, la Atena, Ion Iliescu apare ţopăind, pînă la pontonul unde Lipă obţine a cincea medalie olimpică de aur, cu echipajul de 8 plus 1. Apa de pe umerii fetelor i se scurge pe haine şi miile de spectatori din tribunele care mărginesc canalul aplaudă deopotrivă campioanele şi pe omuleţul care se bucură ca un pici.

Şi totuşi. România e totuşi singura ţară europeană care nu are:

1. Stadion multifuncţional modern.

2. Sală de dimensiuni rezonabile.

3. Complex pentru sporturile nautice.

4. Bazin de nataţie cu o capacitate ca lumea a tribunelor.

5. Patinoar cu adevărat de secol 21.

Pe scurt, deşi ca populaţie sîntem pe locul 7 în UE, aproape 1 din 20 de europeni este român şi, deşi ne-am dublat în ultimii cinci ani banii cheltuiţi cu investiţiile, sîntem unica naţiune care nu poate oferi copiilor săi, la nici una dintre ramurile sportive, un spectacol civilizat şi de amploare.

MVP cu mopul

Finala de handbal de sîmbătă, de la „Polivalentă”, a fost doar măsura ultimă a incapacităţii. „Am fost indignat cînd a căzut sistemul tabelei de marcaj. Nu se poate aşa ceva! La un eveniment de amploare trebuie să existe un sistem de rezervă”, spune ministrul Daniel Funeriu. „Voi cerceta ce s-a întîmplat”.

Un detaliu. Laptopul de la care se comanda tabela era un Sony Vaio, dintre cele mai scumpe produse posibile. Asta se întîmplă! Cumpărăm produse pe bani mulţi, facem investiţii anapoda, cheltuim bani pe patinoare inutilizabile cu suprafaţă uscată, 150.000 de euro bucata, sau pe patinoare supraevaluate, pentru clienţii politici, ca la Braşov şi la Tîrgu Mureş. Şi, în acest timp, în sala veche de 36 de ani apare condens, pică apa, danezii se iau cu mîinile de cap şi MVP-ul partidei e fata cu mopul.

Grecizarea la care tînjim

Ni se spune că nu trebuie să ajungem precum grecii. Dar Grecia a adunat un deficit bugetar imens modernizînd ţara. În cea mai mică dintre cele 700 de insule locuite găseşti drumuri bune. Atena a devenit un oraş în care poţi respira şi circula, cu un aeroport SF şi cu şosele suspendate. Autostrăzile taie Elada, ultima dintre ele străpungînd munţii ca să lege Egeea de Ionică. L-au angajat pe Calatrava ca să le construiască stadioane şi săli.

Noi am adunat deficit bugetar fără să realizăm aproape nimic. Nici măcar o sală multifuncţională precum Budapest SportArena, 12.000 de locuri, care a costat  25 de milioane de euro. De 16 ani, de cînd a ars, am risipit 35 de milioane pentru sala de la Craiova, cu 6.000 de locuri.

Măcar atît

Ce dovezi mai trebuie? Ce documente, ce expertize şi ce sesizări? Avem acte, le-am publicat în atîtea cazuri, dar, mai presus, fiecare român are aceste dovezi în privirea şi în mintea lui.

Ştim. Pentru noi, pentru generaţiile care le-au văzut pe Nadia şi pe Teodora retrăgîndu-se pe acordurile Ciocîrliei în aceeaşi sală plină de condens, lupta este aproape pierdută. Nu ne-a rămas decît să încercăm ca măcar copiii pe care îi avem sau pe care îi vom avea să se bucure într-o bună zi, precum Liu Xiang, Spiros sau Laszlo, într-o tribună civilizată şi să privească vrăjiţi un meci sau un concert, învăţînd că merită să trăim împreună, chiar dacă asta înseamnă să spargem pe furiş nişte seminţe umăr la umăr.