102 milioane de euro a plătit consorţiul A1 – RCS pentru cele trei sezoane de Liga 1. TVA inclus.
luni, 10 mai 2010, 7:35
102 milioane de euro a plătit consorţiul A1 – RCS pentru cele trei sezoane de Liga 1. TVA inclus.
Fiecare meci costă, net, aproape 100.000 de euro. Se adaugă 3.000 de euro producţia pe partidă. Ai dreptul să transmiţi şi să vezi, dar nu să înţelegi. Pentru că în acest preţ nu intră faza din minutul 38, faza care era posibil să decidă campionatul, faza în care Alcantara îl loveşte sau nu pe Dina, faza în care CFR rămîne în 10 oameni şi decade pentru o repriză din statutul de favorit în cel de telespectator al contracandidatelor la titlu.
Pentru acea fază ar mai fi fost nevoie de încă aproximativ 500 de euro investiţi de DigiSport. Cu 8 camere în loc de 6, momentul ar fi fost surprins şi România nu se mai împărţea încă o dată în bugetarii care îl creditează pe tuşier şi libertarienii care ar reduce brigăzile de arbitri” că tot nu-şi fac treaba”.
500 de euro plus TVA. Atît costă uneori clarificarea circumstanţelor în care 10 milioane de euro merg la Cluj sau la Urziceni, sau la Vaslui.
Noroc că fotbalul e ciudat şi frumos, e amar şi graţios, de vreme ce îşi permite luxul de a nu ne lăsa la mîna celor 500 de euro şi ne oferă lecţia de bărbăţie a CFR-ului din repriza a doua. În inferioritate numerică şi de la 0-2, clujenii revin. E 2-2. Tot ei atacă! Înving cu 3-2 în minutele de prelungire, prăbuşind Craiova şi făcîndu-l pe Mandorlini să ridice faţa buclată spre cerul unde se adăpostesc îngerii bizantini pictaţi pe pereţii bisericilor din Ravenna, oraşul naşterii sale. L-au protejat? O, da, însă propria muncă şi atitudinea oferită echipei îl împing spre titlul de campion, dincolo de orice TVA.
Braveheart • 10 mai 2010, 19:49
Clujenii „inving cu 3-2 în minutele de prelungire, prăbuşind Craiova şi făcîndu-l pe Mandorlini să ridice faţa buclată spre cerul unde se adăpostesc îngerii bizantini pictaţi pe pereţii bisericilor din Ravenna, oraşul naşterii sale. L-au protejat?” Ce frumos poti scrie despre o parodie de meci aranjat pe fata la pauza. S-a vazut de la o posta sacosa de bani „uitata” de CFR in vestiarul Craiovei MINIMA. Chiar cu aceasta infrangere, oltenii probabil vor scapa de retrogradare. De fapt cred ca asta a fost si socoteala lor. Iar disperarea lui Paszkany de a castiga cele 10 mil. din Liga a fost mai mare decat cea a oltenilor de a retrograda…. Urat fotbal avem!!!
ovidiu • 10 mai 2010, 19:52
Catalin, prefer ca Digi sa investeasca in continuare in difuzarea Premier League, Primera, Calcio si Bundesliga. Pentru ca am avut un an in care am vazut o multime de super-meciuri, asa incat n-am simtit nevoia de Liga lu’ mitica.
toni • 10 mai 2010, 19:53
si inca cati euro sa intelegem de ce li s-a oferit curajul clujenilor sa invinga ‘meritat’ de catre niste ‘bosumflaci’ obositi si cu trimitere de sus sa nu iasa din propria poarta, omuletii celui mai mititel dintre cei mici?
stelica • 10 mai 2010, 19:54
de data asta raman impresionat de articol…garcia marquez al jurnalismului sportiv!
ionut • 10 mai 2010, 19:57
Daca tu chiar ai cuvinte de apreciere pentru a doua repriza de la meciul Craiova-Cluj… nu mai este nimic de spus…
Ionut • 10 mai 2010, 20:02
Dupa acest articol nu stiu ce sa mai cred despre cota ta de credibilitate, care era printre cele mai ridicate din cele ale jurnalistilor.
cosmin • 10 mai 2010, 20:02
Multumiri de la Cluj.
Un jurnalist serios preocupat mai mult de calitatea articolelor pe care le scrie si nu a nr. de commenturi care o sa le genereze.
Fie Unirea fie CFR va castiga titlul. Oricare ar fi sunt echipele cele mai meritorii din acest campionat.
fanulumocanu • 10 mai 2010, 20:03
eu nu stiu cum ai putut sa gasesti ceva de admirat la acest meci… cfr n-a jucat absolut nimic si craiova a avut vreo trei oameni camuflati… sa nu uitam penaty-ul cu care a castigat campionatul cfr…baiatul ala de la U care a simtit nevoia sa-si faca datoria… asa si astazi…
cfr, echipa care este… campioana care este…cu lotul cel mai valoros care este…
testelica • 10 mai 2010, 20:53
102 milioane de euro a plătit consorţiul A1 – RCS pentru cele trei sezoane de Liga 1? TVA inclus… asta e de bine? Ca eu nu am avut unde sa vad meciul!
Marius Cluj • 10 mai 2010, 20:53
Fina observatia, devine de’a dreptul lirica in ultimul paragraf. Un lirism pierdut in colbul cartilor prafuite de pe raftul din sifonier. Cartile cu eroi, ale lui Steinhardt, Vlahuta sau Sadoveanu, pe care nu le mai citim, pentru ca sunt tiparite pe hartie de ziar, scrisul e ingramadit si nu au poze „epilate” in Photoshop. Au insa marturii despre ce inseamna sa speri, sa crezi si sa lupti pentru sansa ta, oricat de mica ar parea sau oricat de mari par cei care incearca sa te faca sa crezi ca nu o meriti! Lupta e uneori disproportionata, alteori surda, alteori nedreapta, de fiecare data grea, cere sacrificii si durere. Ai insa un sigur atu, imprimat in suflet, de maica’ta, de taica’to, de Dumnezeu: NU ITI ESTE FRICA! Niciodata! Asa se nasc eroii, in cartile prafuite de pe sifonier. Bravo CFR!
Vlad • 10 mai 2010, 21:07
va doresc audientele meritorii acestui spectacol incredibil oferit de echipa ce marcheaza intr-un campionat cat locul 15 din Anglia
silverboy • 10 mai 2010, 21:14
al 2 lea cartonas a lui Deac rezolva definitiv meciul .iar penaltiul pt cfr se vede ca a fost dat in compensatie.
sunt curios cum o sa scrieti despre neputinta cfr ului de a face puncte anul asta in Champions League.
tot asa cuvinte frumoase ?
pesemne ca multi care scriu asemenea articole nu au vazut meciuri din Spania sau Anglia .
dragii mei TREZITI VA !!!
in Romania se joaca bambilici.
soad • 10 mai 2010, 21:16
eu inteleg ca esti de la gsp si ii logic sa iti aperi echipa si pe langa asta ai si perfecta dreptate in acest caz. dar este doar o razbunare pe digi sport. ca vi-au luat meciurile importante. ai practic ce ii mai bun din fotbalul european si mai ai si alte sporturi. ma bucur ca exista digi sport. gsp tv s-a axat prea mult pe scandal si nu pe sport si a fost taxat. microbisti adevarati se uita la meciuri din premier League, bundesliga si premiera si la liga 1, nu doar la scandaluri cum is pe gsptv. digi sport vi-a dat o lectie cum trebuie sa se faca televiziune in romania si acuma dai in ea cu orice motiv.
Superman1 • 10 mai 2010, 21:28
niciodata n-am trait asa emotii. a fost ceva incredibil. ma pregateam sa fac un apel la solidaritate si la sustinerea echipei no matter what – chiar daca pierdem titlul. dar fotbalul este emotie si din latrina in care eram varati complet pana cat doar varful nasului ne mai iesea afara, am fost scosi la lumina si spalati de orice mizerie (pacat). speram in continuare la titlu si la cat mai multe articole ca si acesta. merci tolo.
Narcis • 10 mai 2010, 21:35
Prea multi bani pentru prea putin.
el • 10 mai 2010, 21:41
in afara optiunii 2, GSP transmite toate meciurile cu 6 camere. esti pueril prietene si ti-ai pierdut toata consideratia mea. apropo, de unde ai preturile astea? antena 1 platea la sva pt un meci cu 6 camere 5000 euro si pt unul cu 8 camere 7000 euro. stii foarte bine ca doua camere in plus nu costa nicaieri 500 euro. numai cameramanii costa 200. fara sa pui costurile de deplasare si de cazare ale acelor persoane.doar te prefaci ca nu stii, ca sa dai in cineva care chiar incearca sa faca televiziune. pacat…
jordyy • 10 mai 2010, 22:00
Acest consortiu m-a facut de aproape 2 ani sa nu mai vad meciurile craiovei. Paguba-n ciuperci as putea spune. Dupa meciul cu vaslui am pariat ca nu mai castiga 2 puncte pana final de sezon si sunt atat de aproape. Blat sau nu craiova s-a dovedit neinspirata si cand a fost nevoie sa faca blat si n-a facut si cand n-a fost nevoie si a facut. Traiasca Dinel Staicu initiatorul retrogradarilor banoase.
danutz • 10 mai 2010, 22:04
se decidea campionatul daca vedeai tu la televizor sau daca vedea arbitrul bine in teren? campionatul se decide printr-un blat, cum a fost azi dupa parerea mea, dupa pauza.. acolo sunt cei 10 milioane, si la chestii ca astea se apeleaza.. in loc sa vorbesti de meci, dai in concurenta? tristut ..
SupporterSteaua • 10 mai 2010, 22:11
Da Catalin, dar macar Digi nu ne baga pe gat banda cu vocea suporterului. Chiar tu ai scris si ai facut calculul-se castiga f putini bani raportat la nervii telespectatorilor, limba romana necinstita din mesaje si pixelii „furati” din imaginea utila.
Ah, si DigiSp are 2 canale, din care unul are si HD, care e chiar HD cand se transmite Spania. Pacat ca antenutele nu fac asta, pentru ca retehnologizarea trustului din 2005 s-a facut cu aparatura compatibila HD.
Neutru • 10 mai 2010, 22:25
din 17 commenturi 10 sunt pline de ciuda si frustrare. Pacat ca citesc si astfel de useri un articol in care ideea de baza era clarificarea acelui (imaginar – zic eu) fault.
porojao • 10 mai 2010, 22:52
eu cred ca mai degraba va pare rau ca ati pierdut voi (A1 si GSP) cele mai bune meciuri si va rezumati la bistrita-iasi si gaz metan-otelul… Cat despre Digi, numai de bine, are o clasa peste GSP, eu o consider televiziune premium, in vreme ce GSP ramane un gen de „tabloid” precum a devenit gazeta sporturilor… 3 telefoane, din care neaparat 2 lui jj si am rezolvat emisiunea… cat despre cfr, s-a aplicat scenariul de la meciul decisiv cu U Cluj, si-a facut datoria… Voi chiar nu observati ca 3 din 4 trofee ale cfr sunt luate cu japca???? Finala cu poli, supercupa cu urziceni si primul campionat in care voi ati calculat 10 puncte japca cu arbitrii
porojao • 10 mai 2010, 22:57
am uitat sa spun ca bulgarul care a comis faultul a fost recomandat de trica la craiova… deci mititelu avea dreptate??? Revenind la treaba cu televiziunea, Digi investeste in fotbal (Spania, Italia, Germania, Anglia – aici nu au fost inspirati ca au si Eurosport Premier League, voi in ce investiti, in talk-show?
strong007 • 10 mai 2010, 23:22
sa nu uitam ca si acum doua campionate C.uF.uReu A CASTIGAT CAMPIONATU IN ULTIMA ETAPA CU U.CLUJ PRINTR-UN PENALTI INUTIL SI CONTESATAT.Restu sunt povesti de adormit copii…..
ardeal • 10 mai 2010, 23:31
Tin cu CFR-ul,dar uneori regret ca nu a luat campionatul una din echipele celor care comenteaza aici.Pacat,am senzatia aia de deja-vu a anului trecut cand toti ne doreau moartea in champions league.Asta,e..chiar nu mai am rabdare si chef sa citesc toate aberatiile!!
cristi oradea • 11 mai 2010, 0:17
1.i-a dat cu cotul,dar toata lumea se uita la picioare
2.Deac trebuia eliminat dupa ce l-a impins in panouri pe oltean.
3.Culio trbuia sa i-a al doilea galben
Si astea s-au vazut doar cu 6 camere.
Poate ar fi bine sa faci o ancheta despre blaturi nu despre camere video.
juvetu • 11 mai 2010, 1:04
cel putin neinsirat articolul
visinata • 11 mai 2010, 3:33
multumim tolo pt articol! ai surprins bine ce s-a intamplat in acest meci. in rst, vorbeste frustrarea din oameni. craiova a pierdut cu ceahlaul, urziceni, steaua si timisoara in min de prelungire. cu international bulgarul de care vorbiti a facut un fault asemanator. craiova ade fizic pe finaluri de meci. deci pierde alte 4 meciuri in prelungiri insa numai cu cfr este blat? a fost vorba de atitudine, inspiratie si noroc. oricum, degeaba incerc eu sa va explic pt ca nu vreti sa intelegeti. da, cfr nu a stralucit in acest campionat. a jucat un fotbal chior. chior in tara orbilor, insa !!!
hai CFR, inca 2 victorii, paote doar 1 dupa meciul de la bistrita!
dumas tatal • 11 mai 2010, 3:41
ma umfla rasul cand vad ce caz se face pt camere. locuiesc in londra si ma uit in fiecare weekend la premier league fie in pub fie pe stadion arsenal si chelsea, la west ham nu ma duc ca nu mi place. prefer QPR.
dar voi ati vazut ce cadre au astia la meciuri si ce repede dau statisticile, traiectorii refacute 3D in cateva secunde, nu jelania de la noi. mai trebuie sa ne nastem o data sa i ajungem pe englezi macar la tv. de nemti nici nu mai zic.
CFR merita titlu, dupa meciul de azi nu mai e nici un dubiu. pai ce ar fi sa zicem ca wigan a dat meciul lui chelsea? 8-0. blat, nu? :))) sau man u cu stoke 4-0.
romanii sunt o natie de oi carora trebuie sa le spui ce sa faca altfel nu se pot acomoda schimbarii. de fiecare data cand invinge echipa de pe primul loc, e gata , e blat. uite ca sunt si echipe care revin fiind conduse si fara blat. la cati suspendati si accidentati au fost dupa meci , cu siguranta a fost blat. nu? :))))
maturizati-va si invatati sa ganditi singuri.
in anglia suporterii aplauda ambele echipe si la victorie si la infrangere.
hai sa visam la o romanie mai frumoasa, si sa-l nu mai promovam modele de consum gen becali clan borcea sau iancu. de apreciat porumboiu,paszcany si bucsaru. discreti si profesionisti. si asta se vede. domnule editor te-ai gandit vreo clipa ca astia cu scandalurile lor v-au facut imaginea de televiziune de can can? romanul e prost si se uita la toate dejectiile care le dati, dar pana la un punct cand sta si se gandeste un pic asa in varful batei, si apoi vrea altceva ca se satura repede. voi cu scandalu ramaneti ca audientza va scade, si vine si vara. ati belit-o~!:)
numai bine de pe tamisa!
sacalu • 11 mai 2010, 5:56
eu cred ca nu s-au inteles cei 2 arbitrii; asistentul semnalizeaza un fault iar centralul interpreteaza lovitura cu cotul din unghiul in care se afla. Intrebarea e la ce folosesc castile?!? Pe de alta parte celor care vad doar blaturi… priviti din min 65 incolo fetele oltenilor la fiecare prim-plan… nu mai aveau aer!!! si era doar 2-1!
beduin • 11 mai 2010, 6:03
Tizule, chiar crezi in minuni si Mandorlini? E cusuta cu ata alba, vezi repriza a doua cum au jucat, la pauza au dublat pretul, Mititelu face si el un ban cinstit, CFR o sa-i recupereze in liga campionilor si viata merge mai departe.
eugen • 11 mai 2010, 8:24
S-a spus ca o sa fie blat si blat a fost.Dupa pauza, Craiova a refuzat jocul, invitandu-i pe cfr-isti sa atace. Cand treburile nu mergeau cum trebuie, intervenea centralul, ex. faza cand deac trebuia sa primeasca al doilea galben. In toamna, cfr-ul va schimba cam trei sterturi din lot, pentru ca in C.L. dragomir nu are putere.
oferteauto • 11 mai 2010, 8:31
daca doar 500E Digi tre sa investeasca pt inca 2 camere – hai sa punem 4 sa nu mai avem probleme
mircea • 11 mai 2010, 8:41
Stau si ma minunez cat de desteapta e presa.In ziarele de luni dimineata se facea o analiza asupra delegarii arbitrilor de la Craiova,Vaslui si Bistrita.
66,66% din profetiile de luni s-au adeverit:
– Hateganu a avantajat CFR-ul intr-un moment cheie al meciului(la 2-0 pentru Stiinta nu la eliminat pe Culio);
– Istvan Kovacs,impreuna cu tusierul, la primul gol al Vasluiului se fac ca nu vad offside,si apoi mai asteapta inca cateva secunde pana acorda penalty;
– Nu m-ar mira si azi Urziceniul s-o ia pe cocoasa din cauza arbitrilor.
Si apoi te miri de ce facem atatea puncte in Europa.
Richard • 11 mai 2010, 8:48
Ravenna nu crede in lacrimi!
AlbuSibiu • 11 mai 2010, 9:29
Explicatia cu blatul cautata acum de cei mai multi mi se pare cea mai comoda metoda de a nu-ti recunoaste infrangerea. E totusi vorba de demnitate sa fii in stare sa recunosti meritele unui adversar. Asa ceva la romani n-ai sa vezi. Blat aici, blat acolo….Bine, bine, dar pana la urma cat ar trebui sa-i coste pe cei de la CFR aceste blaturi? Ca poate pana acum au fost mai ieftine insa cu cat trebuie sa-i convingi pe cei de la Craiova sa renunte la siguranta milioanelor de euro ce le-ar putea primi daca echipa ramane in A? Faceti calcule si veti vedea ca in felul acesta suma de dat e mai mare decat cea de primit. Nu uitati, CFR e o afacere, merge doar pe profit! Iar daca tot se urla despre blaturi, facute la pauza, cifre, idei….mi se pare o dovada a ignorantei si a prostiei in forma calificata. Asteptam macar un anti-CFR-ist sa faca legatura intre rearestarea lui Penescu, DNA-ul (cica clujean) si Mititelu. Macar ar fi avut niste fapte, ceva palpanbil, dar nu-i duce capul pe niciunul la asa ceva. Creierul celor mai multi consumatori de sport din Romania lucreaza ca o mare conspiratie. Iar pentru a reusi sa faci performanta intr-o asemenea stare de lucruri singura solutie este sa iti vezi doar culoarul tau. Ieri CFR a dominat fiindca:
1. a jucat ca o echipa de straini, in logica sindromului romanesc „Romania -Franta 2-2”;
2. a avut un jucator ca Piccolo intrat la pauza ce a acoperit 2 posturi deodata, eliminand practic decalajul numeric
3. a avut curajul (mai bine zis disperarea) sa joace cu 3 mijlocasi ofensivi cu functie de coordonator de joc: Peralta, De Zerbi si Culio.
4. a avut ocazii, pe langa golurile date au mai fost cel putin inca 3 situatii clare de gol. Chiar si la golul 2, priviti bucuria rezervata a lui Bud si cum se duc tot clujenii sa ia mingea si s-o puna la centru.
Au vrut doar victoria, de la inceput pana la final.
gogu microbistu’ • 11 mai 2010, 9:36
aseara la telesport un ziarist invitat ( parca de la „jurnalul national” sau „adevarul” ) a castigat pariind la pauza ca va castiga cfr. cota era de 75 !!! si spunea ca stia ca va castiga din surse sigure. intelegeti ce vreti…
ciupi • 11 mai 2010, 9:44
as fi inclinat sa spun ca tocmai faza aceea – fara TVA! – a fost decisiva in desteptarea clujenilor, asa ca o spun! acestia au dovedit ca sunt superiori oltenilor la capitol individual, sau fiecare-n parte, daca preferati, insa nu pot uita nici de schimbarea lui milevski, pentru ca imi paruse a fi unul din cei care nu era incantat de pierderea partidei. te pui insa cu crampele?!…
ciupi • 11 mai 2010, 9:45
„unul din cei care nu erau incantati”, scuzati graba…
rds weah • 11 mai 2010, 10:22
102 milioane pentru ca eu si multi atii sa nu putem vedea decat un jalnic meci, de optiunea a treia.
alex • 11 mai 2010, 10:38
Ideea e ca rds-rcs au devenit o claca de *******,care ofera numai ce posturi vor ei,nu au bani de decodoare HD(daca te duci si ceri asa ceva la punctele de lucru rds aproape ca te ia la bataie sau te da afara asa de mirati sunt cum de ai tupeu sa ceri un decodor HD gratis) iar in abonamentul de 24roni intra cam 40de posturi pe care oricum nu vezi nimic interesant.Iar ei spun ca ai peste 80programe 🙂 In fine, poate se ocupa cineva din mass-media si de problema asta.Eu,unul voi „demisiona” de la rds si ma voi duce spre UPC,in ciuda faptului ca nu voi mai avea gsp si digitv.Stie toata lumea ca meciurile si orice post tv se poate vedea pe net.Ieri,am vazut minunatul meci craiova-cfr pe net,gratis si frumos.Repriza 2a a fost tot cu aceleasi echipe? 🙂 Asa ca, dl Tolontan, nu te mira de ce rds nu are inca o camera de 500e.Ei nu au niste amarate de decodoare pe care sunt obligati sa le ofere abonatilor sau o oferta cu posturile HD.Bye-bye rds,sunteti penibili si va las…
mircea • 11 mai 2010, 11:14
Cataline pe cand un articol legat despre mafia pariurilor din fotbalul romanesc.Liga e sponsorizata de o agentie de pariuri.Si mai sunt si o gramada de echipe sponsorizate de astfel de agentii de pariuri.
Sau si voi ziaristii va protejati sursele….castig.Deoarece de 2-3 ani campionatul nostru miroase a pariuri.N-am vazut in presa,de exemplu, anul trecut care a fost cota pentru Urziceni si cine si cat a castigat de pe urma Urziceniului?
Banuiesc ca si-o parte din colegii tai au beneficiat de castiguri din pariuri.Cineva mai sus mentiona asa ceva.
Ray Charles • 11 mai 2010, 13:32
N-am mai vazut nu meci de liga intai de nu mai stiu cand. Datorita super contractului facut miseleste de antene si Mitica, mai mult de jumatate din microbisti sunt in aceeasi situatie ca mine: nu au acces la meciurile televizate.
Acum vreo trei ani, plateam suplimentar sa prind Telesportul pentru a vedea emisiunile despre deosebita liga intai. De cand s-a lacomit Voiculescu, nu am posibilitatea asta. Ce sa fac? Sa reziliez abonamentul la cablu si sa trec la RDS, pentru ca la finalul contractului facut de baietii astia cu liga, sa reziliez iar si sa fac abonament la cine o castiga licitatia? Intelegeam chiar sa fie in sistem pay per view dar acum este o mare golanie.
Cui foloseste? Firmelor de pariuri? Antenele o sa ajunga sa transmita meciurile doar in circuit inchis (in cladirea lor) si marea majoritate a microbistilor vor afla din gazeta ca meciurile au fost corecte si frumoase, cu rasturnari de scor spectaculoase si rezultate surpriza.
La cati bani merg la arbitrii, e loc sa plateasca si o mana de ziaristi (astia sunt oricum mai ieftini), sa scrie ce trebuie. Cred ca este suficient sa recititi comentariile referitoare la galactica echipa Dinamo, cu fenomenul Alexe, printul Cristea etc., echipa care cu greu o sa prinda E.L. dar va vinde jucatori la preturi de 4-5 milioane – ex. Alexe conform GSP. Pana mai ieri, bisnitarul care il impresariaza pe fenomen spunea ca din liga intai nu au cum sa plece jucatori la preturi asa mari.
Ma opresc aici, pentru ca vad negru in fata ochilor, de suparare.
Juvete • 11 mai 2010, 16:17
Nicaieri in lumea civilizata, nu se permite ca o competitie nationala de importanta majora sa fie oferita IN EXCLUSIVITATE unei retele TV cablu!!! Liga Blat a lui Corleone ar trebui sa oblige RCS-RDS sa ofere (contra cost, evident) posturile Digi tuturor celorlalte retele de cablu TV, integrat in pachetele de canale sau separat. As intelege – daca ar fi vorba de un meci de box pt titlul mondial, nu pentru – repet – o competitie nationala de mare audienta. Sistem mafiot…
Juvete • 11 mai 2010, 16:27
Revin cu o precizare: voiam sa spun ca nicaieri in lumea civilizata nu este permis ca o competitie nationala de importanta majora sa fie oferita in exclusivitate abonatilor unei retele de cablu. Sa va dau un exemplu: in Canada,transmisiunile din Premier League sunt transmise exclusiv de canalul TV Setanta, care ofera un meci pe saptamana retelei de sport Rogers Sportsnet. Doar ca Setanta este oferit tuturor societatilor de transmisie pe cablu si satelit, nu unei singure societati de cablu TV/satelit.
teutza • 11 mai 2010, 18:17
Inca un blat, care nu o sa mai conteze in momentul in care clujenii vor deveni campioni. Cel mai bun jucator de la CFR a fost, fara nici un fel de dubiu, Ovidiu Hategan.
vasile covaciu • 11 mai 2010, 18:18
I have tears in my eyes…
Lasand gluma la o parte,cred ca esti primul jurnalist sportiv din bucuresti care nu isi roade unghiile de invidie ca CFR-ul castiga iar titlul.
Urmaream pe cativa asa zis ziaristi cum jubilau la 2-0 pentru Craiova la pauza,luau interviuri, dadeau telefoane…
Golul lui Cadu e dedicat Timisoarei!
alex • 11 mai 2010, 20:49
„Ingerii” aia la care se uita Mandrolini erau Muresan si Paszkany. Daca nu ai reusit sa sesizezi un blat atat de mare si elogiezi un antrenor de diviza B, care a castigat numai cu 1-0 si de cel mai multe ori cu ajutorul „cavalerilor” fluierului, inseamna ca s-a intors fotbalul cu fundul in sus.
Cat despre monopolul Digi TV care transimte meciuri numai in reteaua RCS mi-e lehamite sa mai vorbesc. Cea mai mare magarie de dupa revolutie. Din partea mea sa dea si 200 de milioane de euro. Nu-i inteleg pe aia de platesc publicitate la o audienta asa de mica.
romeo • 12 mai 2010, 15:05
Cu tot respectul, domnule Tolontan, dar de ce nu pomeniti nimic despre postul lansat de dvs. cu surle si trambite, GSP TV, pe care apoi l-ati abandonat la primele greutati? Si de ce nu ati spus nimic cand GSP TV transmitea meciuri cu doar 4 camere, iar comentatorii comentau din studio? Atunci de ce nu ati mai luat aceasta atitudine de atoatecunoscator? Nu ma astept sa-mi publicati acest reply, asa cum s-a mai intamplat si in alte ocazii. O zi buna!
kla2005 • 13 mai 2010, 16:01
nu mai e Ionel Ganea la Craiova pentru ca sa nu se incline dupa pauza…
nu mai e Craiova Maxima, e Universitatea Turnu Severin…si atat.